luni, 13 aprilie 2015

Parintele Arsenie Boca partea 6


Despre darurile şi
sfinţenia Părintelui
  • Odată, mergând la Bucureşti, la nişte unchi de-ai mei, am vrut să-i duc pe aceştia la Părintele pentru nişte necazuri de-ale lor. Le-am spus ceva despre Părintele şi nu ştiu cum s-a făcut, dar acele fraze mi-au rămas întipărite în memorie. A doua zi, mergând la dânsul, Părintele mi-a redat cuvânt cu cuvânt, tot ce am spus în seara precedentă. Am rămas mută de uimire. Am căutat să mă uit în ochii Părintelui, dar nu am putut, pentru că ochii îi luminau atât de tare, încât nu-1 puteam privi, aşa cum nu poţi privi nici soarele.
Odată, un unchi de-al meu a călătorit în tren, împreună cu Părintele. Au discutat ei de una, de alta, dar unchiul meu nu ştia cine este. Când au ajuns la destinaţie, Părintele i-a spus: „Hai să coborâm, măi Petre!”. Unchiul meu a rămas uimit. Cum de ştia Părintele cum îl cheamă? Mai mult, după ce au coborât, Părintele i-a spus că, în curând, soţia sa va cădea bolnavă la pat, dar că el, cum va vedea aceasta, să vină cu ea la dânsul, că de nu, femeia va zace 21 de ani pe pat. Când s-a îmbolnăvit, unchiul meu nu 1-a putut căuta pe Părintele, iar soţia lui a zăcut 21 de ani pe pat, paralizată.
Părintele Arsenie ştia totul despre tine: cum te cheamă, de unde eşti, ce gândeşti, ce ai făcut, ce vei face. Ştia totul despre neamul tău, de unde ţi se trage cutare sau cutare, de la care bunic sau străbunic. Ştia tot-tot. În timpul vieţii, a fost un sfânt, aşa cum este şi acum. Îmi pare tare rău că am stat lângă un sfânt, că am vorbit cu un sfânt, dar că nu am realizat suficient acest lucru la momentul respectiv. Trebuia să-1 fi ascultat întru totul, să-i fi urmat poveţele şi sfaturile referitoare la familia mea sau sfaturile date celorlalţi, căci toate sfaturile şi poveţele pentru alţii, mi se potriveau şi mie. (Stanciu Maria Georgeta, Sibiu)
  • Pe atunci eram tânără şi mă dusesem la Părintele să-i mărturisesc dorinţa de a avea un copil, deşi medicii îmi spuseseră să-mi iau gândul de la aşa ceva, fiindcă sufeream de o boală. Abia m-am căsătorit şi ţineam foarte mult să devin mamă. Înainte de-a apuca să deschid gura, Părintele Arsenie m-a întrebat: „De ce te-ai dus la doi doctori?”. Deşi fusesem martoră la scenele petrecute înaintea mea cu alţi creştini, parcă tot nu-mi venea să cred! Părintele a continuat blând: „Ţine-te de un singur doctor, primul, acesta e mai bun şi nu mai lua atâtea medicamente. Mergi doar la băi termale. Tu ai avut o răceală la 7 ani, dar o să treacă totul. De­abia te-ai cununat, aşa că fii încrezătoare. Peste câţiva ani ai să naşti o, fetiţă blondă, de toată frumuseţea, care îţi va aduce multe bucurii în viaţă. Acum, dă-mi plicul din geantă. Numai banii ăştia îi primesc pe ziua de azi, pentru pomelnicul pe care mi 1-ai adus de la consăţeanca ta, fiindcă sunt trimişi cu mare credinţă şi nefericire”. În acea clipă am început să plâng. Tremuram din tot trupul.
Într-adevăr, aveam la mine un plic cu o hârtie de 100 de lei şi un pomelnic, de la Năstuca Muştină, o fată foarte amărâtă de la noi din sat. Era handicapată, vorbea gângav, se cocoşase şi părea îmbătrânită înainte de vreme, de aceea noi îi şi spuneam “Tuca babii”. Trăia de pe o zi pe alta mai mult din mila celorlalţi. Când a auzit că plec în pelerinaj să-1 întâlnesc pe Părintele Arsenie Boca, mi-a dat ultimii bani pe care îi mai avea în casă şi  mi-a dictat un pomelnic cu toţi morţii ei dragi, pe care şi-i mai amintea. Eu am insistat să-şi păstreze banii, spunându-i că îi voi plăti eu pomelnicul, însă ea nu a vrut în ruptul capului. După ce am ajuns la Părintele Arsenie şi m-am aşezat la rând în biserică, am observat că el îi mustra pe cei care încercau să îl plătească, fie şi sub formă de danii. Le spunea: „Daţi la săraci, nu mie!”. Atunci m-am simţit ruşinată şi am ascuns plicul în geantă. Mă hotărâsem să îl rog pe Părintele să primească pomelnicul fără să mai pomenesc ceva de bani. Când am auzit că-mi cere plicul, am îngheţat… Îmi dădeam seama că el ştia, pur şi simplu, totul! Dar Părintele a adăugat: „Ăştia sunt banii văduvei sărace din Scriptură! Suta asta de lei este mai preţioasă decât un munte de aur. Aşa se dovedeşte credinţa! Du-te şi spune­-i că pe lumea asta este cea mai amărâtă  fiinţă, fiindcă o mai aşteaptă şi alte nenorociri, dar pe lumea cealaltă îi promit că va fi desfătată de fericire. Acolo se va întâlni cu mine, după cum tânjeşte astăzi”.
M-am întors la Şincă Nouă copleşită de această primă întâlnire cu Părintele Arsenie Boca. Parcă eram fermecată. Timpul trecea, dar eu nu mă puteam desface de amintirea lui. Peste trei ani, am făcut un alt pelerinaj, reîntâlnindu-mă cu marele duhovnic. Semnele prorocirilor sale se împliniseră. „Tuca babii” fusese omorâtă de un hoţ, într-o noapte, iar eu am născut o fetiţă blondă, ca un înger. Am plâns în faţa Părintelui când 1-am revăzut, căci el îmi cunoscuse îndoiala! Abia la a doua întâlnire am simţit că mă primise cu adevărat în turma fiilor săi duhovniceşti. Chiar şi astăzi circulă vorba printre oameni că Părintele ţinea minte absolut toate numele creştinilor cărora le-­a dat binecuvântarea. La Judecata de Apoi îi va lua sub aripa sa ocrotitoare pe toţi aceia care au crezut cu adevărat în puterea  lui. (Lucia Chima, Şincă Veche)
  • Odată, eu şi soţul meu, ne-am dus la Cernica, să-1 căutăm pe Părintele Arsenie, dar, ajungând acolo, ni s-a spus că este plecat la Drăgănescu. Atunci, am cumpărat de la mănăstire doi struguri mari şi frumoşi, cu gând să-i duc Părintelui, la Drăgănescu. Pe drum, omul meu a mâncat cel mai mare strugure, iar eu m-am amărât rău şi am plâns. Când am ajuns la Drăgănescu, Părintele i-­a spus soţului meu: „Tu eşti băiat de preot. De ce o necăjeşti atâta?”. Apoi, i-a arătat pictura cu diavolul şi a zis: „Dacă o mai necăjeşti, acela e stăpânul tău” şi 1-a scos afară din biserică, cam o jumătate de oră. În acest timp, pe omul meu 1-a chinuit un diavol, de tremura tot şi s-a făcut negru. Atunci Părintele 1-a întrebat: O mai năcăjeşti?” şi el a spus: „Nu”. (Ana Bichi, Sibiu)
  • La o întâlnire cu Părintele, i-am spus că băiatul meu nu bea, nu fumează, nu umblă prin discoteci, dar că mi-e teamă ca din cauza insucceselor pe care le-a avut, să nu cumva să cadă în panta cea rea şi să-mi aducă supărări. Părintele mi-a spus că îl va urmări cu gândul şi că nu se va întâmpla aşa ceva. Am rămas mirat cum se pot urmări oamenii cu gândul. (Moş Nicolae, Sibiu)
  • Am mers la Părintele cu o femeie din satul meu. Cu o zi înainte, se schimbase mersul trenurilor, dar noi nu ştiam acest lucru. Ne gândeam că trebuie să ajungem la Bucureşti în Gara de Nord, dar trenul mergea în gara Băneasa. Când să ne apropiem de Băneasa, vine la noi o persoană necunoscută şi ne zice să coborâm în gara Băneasa şi să luăm cursa cutare până la Drăgănescu. Când am ajuns la Părintele, dumnealui mi-a zis: „Măi, era să ajungi la mare”. Am rămas mută de uimire.
Aveam în corp o nelinişte: tremuram toată. Părintele m-a ascultat, mi-a pus mâna pe cap şi mi-a zis: „Mă, să nu mai fii şi tu aşa”. De atunci, Dumnezeu fie lăudat, nu mi s-a mai întâmplat.
Altădată, am mers la dânsul cu o damigeană cu lapte şi o oală cu zer. Părintele a zis: „Măi, lasă-le cu totul aici”. Familia cu care eram, a zis: „Cum, le laşi!?“. Dar eu am spus: „Le las, că vin ele acasă“. După un timp, a venit o persoană cu ele acasă. Am spus celor cu care fusesem la Părintele că damigeana şi oala au venit acasă. Nu le-a venit să creadă!
Să-i mulţumim Părintelui de toate binefacerile pe care ni le-a făcut la toţi. (Barbot Maria, Ucea de Sus)
  • Îmi aduc aminte că pe vremea când eu eram copil, sora mea Maria s-a căsătorit cu un perceptor. Odată, soţul ei a luat o sumă mare de bani pentru achiziţii, însă n-a ajuns să cumpere ce trebuia, pentru că a băut toţi banii cu prietenii lui. În urma acestei fapte, cumnatul meu a fost arestat, familia i-a fost scoasă din casă, iar pe uşă i-a fost pus sigiliu. Sora mea, şi înainte, dar mai ales acum, mergea mereu la Mănăstirea Sâmbăta împreună cu alte femei din Sibiu. Într-o zi, pe când se afla la mănăstire, a văzut că Părintele, care atunci era stareţ, vindea nişte cărţi. Sora a vrut să cumpere şi ea, dar nu avea bani. Atunci a împrumutat bani de la o femeie din Sibiu cu care venise şi s-a dus la Părintele să cumpere cărţi. Părintele nu numai că nu i-a primit banii, dar i-a spus să-i dea înapoi de unde i-a luat. Ea a început să plângă, spunând că vrea cărţile şi că va da înapoi banii împrumutaţi când ajunge la Sibiu. Părintele i-a spus însă: „Dă banii înapoi, că nici la Sibiu nu ai. Bărbatul tău e arestat şi aveţi sigiliu pe casă”. Apoi i-a dat cărţile fără bani. Părintele nu avea de unde să cunoască situaţia familială a surorii mele decât prin putere divină.
Sora mea spunea că odată, în timpul unei predici, Părintele a spus: „Tu, care ai intrat cu satana în Sfânta Biserică, scoate-1afară”. Nu s-a sesizat nimeni. Cel în cauză era un om bătrân şi cam surd. Atunci, Părintele s-a dus la el şi i-a spus: „Moşule, scoate sticla cu rachiu afară”. Omul s-a conformat. (Dumitru Matronea, Sibiu)
  • Pe vremea când eu încă nu mă născusem, un unchi al mamei lucra împreună cu o echipă de meseriaşi la restaurarea unei părţi a aşezământului mânăstiresc de la Sâmbăta. Într-o bună zi a mai fost adus încă un meşter, chiar de la noi din sat. Când bărbatul a intrat în curtea mânăstirii, unde era dezordine ca într-un şantier, s-a împiedicat de un capăt de buştean, pe care 1-a înjurat năprasnic. În aceeaşi zi, spre sfârşitul amiezii, Părintele Arsenie, abia întors de la Sibiu, se grăbea să ajungă la biserică pentru slujba vecerniei. El s-a oprit lângă acel străin, în curte, de faţă cu unchiul mamei şi 1-a mustrat: „Mă, Gheorghe, ce vină are lemnul că tu te-ai împiedicat de el? Să nu mai înjuri în sfânta mănăstire niciodată, ca să nu te certe Dumnezeu în locul meu!”. Unchiul, împreună cu cei aflaţi în preajmă, au împietrit, iar meşterul vinovat se uita la tânărul călugăr cu gura căscată. Părintele nu avusese de unde să afle nici întâmplarea cu pricina, nici numele bărbatului din Şinca, pe care îl vedea pentru prima oară în viaţă.. .
Altădată, îmi povestea mama, o familie de creştini din Tohan, s-a dus la Sâmbăta pentru un maslu. Cu aceeaşi ocazie, ţăranii s-­au plâns că li se furaseră caii de curând. După ce  i-a ascultat, Părintele le-a răspuns scurt: „Duceţi-vă până la Poiana Mărului, la alde Ilie Tămădău, să vă luaţi caii înapoi, dar să-mi promiteţi că nu vă luaţi la harţă! Să-l iertaţi pentru fapta rea, ca să vă ierte şi vouă Cel de Sus alte păcate”. (Lucia Chima, Şinca Veche)
  • În timpul postului venea multă lume la mănăstire, cu căruţele cu cai. Odată, unuia i s-a furat hamul de pe cal şi i-a spus Părintelui Arsenie. Atunci, Părintele a zis să se dea la o parte toată lumea, ca să poată trece. S-a făcut cărare, dar un om nu a putut pleca din loc şi aceluia i-a spus Părintele: „Măi, du-te şi dă hamurile omului de la care le-ai furat”. (Maria Dumitraşcu)
  • Părintele Arsenie nu-1 lua pe părintele Dometie, sus, la chilia din munte, de la Sâmbăta, ci-1 lăsa să aştepte jos. Dar de jos, părintelui Dometie i s-a arătat de mai multe ori Părintele Arsenie, între cer şi pământ în semnul sfintei Cruci (cu mâinile întinse lat­eral), deasupra locului unde este chilia (în fereastra Sâmbetei). (Dumitru Matronea, Sibiu)
  • Părintele îmi spunea: „De aici eu te privesc acasă şi până aici te aud cum mă strigi, căci îţi cunosc glasul”. (Balaban Ileana, Sibiu)
Pomenirea morţilor
  • Faţă de părinţii mei, vecinul Ion a jucat rolul unui mare păcătos. S-a întâmplat că întâi a murit mama, apoi, după 4 ani, tata şi la un an a murit şi Ion. Pe atunci, aveam mare râvnă să fac colive şi pomeniri la morţi, iar la parastasele de obşte care se făceau la Catedrală, în sâmbetele din Postul mare, eram nelipsită. Ion a murit înaintea Postului; am zis „Doamne iartă-L şi pe Ion” şi 1-am luat şi pe el la pomeniri.
În prima sâmbătă, după Sfânta Liturghie, părintele Boţocan - fie iertat - era de rând în faţa meselor cu colive. Eu eram lângă doamna cu fata moartă. Şi numai ce dă părintele binecuvântarea şi cântă: „O, minunile tale, Doamne”, că îl şi văd pe Ion, ca într-un film, pe deasupra mesei lor, adus de doi draci care-1 ţineau de subsuori. Era cocoloşit cu genunchii până la gură şi faţa îi era maro. La urmă, spun doamnei ce am văzut.
În sâmbăta următoare, iarăşi eram cu cele trebuitoare pe masă, pentru pomenire. Cum s-a terminat Sfânta Liturghie, iată că vină o bătrână şi-mi zice: „Du-te în aulă, că-1 sfinţeşte preot pe inginerul acela de la Braşov”. Era un om care mă interesa. Nu ştiam cum să mă împart, dar mi-am zis că e o ocazie cu care nu mă mai întâlnesc. Mi-am lăsat coliva în grijă la doamna mea şi m-am dus în aulă. Acolo nu era decât Mitropolitul Mladin - Dumnezeu să-1 odihnească - şi cei din strană şi din altar. Eu stăteam într-un colţ şi numai ce văd că se deschide uşa cu furie şi vin cei doi draci, ţinându-1 pe Ion de subsuori. A trecut apoi, a treia, a patra şi a cincea sâmbătă, dar Ion nu a mai venit.
În Săptămâna Paştilor, m-am dus la Părintele Arsenie cu doamna cu fiica moartă şi cu încă o femeie care avea băiatul mort. Înainte să plecăm, o soră bătrână ne-a rugat să ducem din partea ei un pomelnic şi o cutie cu bomboane.
Când am ajuns, acolo era lume puhoi. Am stat până către seară şi ca la o poruncă, noi, cele trei sibience, ne-am aşezat pe o băncuţă la dreapta, în faţa Sfântului Altar. La urmă, zice Părintele: „Hai, gata, plecaţi c-am vorbit destul de azi-dimineaţă”. Apoi, ia un scăunel, dă la o parte lumea şi se aşează în faţa noastră pe scăunel. În timp ce doamnele cu care am venit îi vorbeau de nu ştiu ce probleme, eu îi tot sărutam mâna. Când se ridică Părintele, mă ridic şi eu şi îi întind cutia. Zice atunci: „De ce umblaţi, măi, cu bomboane, că eu nu mănânc bomboane?” şi apoi: „Ai văzut ce film ţi-or arătat ţie dracii. Ţi-i greu, tu, ţie, cu lucrurile acestea”. Apoi, s-a întors şi a intrat în Sfântul Altar. Doamna mea mă trage de mânecă să plecăm şi zice: „Vai, în faţa cui venim noi!”. Ea ştia toată povestea. Mi-am dat seama că tot Părintele a lucrat ca eu să mă conving că la slujba parastasului vin toate sufletele pe care le punem în pomelnic şi din iad, şi din Rai. De atunci, cât oi trăi, Ion nu lipseşte de la pomelnicul meu pentru morţi. (Sârbu Elisabeta, 73 ani, Sibiu)
Dacă plec, vă ajut mai mult!
  • Eram odată la Mănăstirea Cernica, în chilie la Părintele Nicodimn Bujor. Acolo a venit şi Părintele Arsenie. Era îmbrăcat în alb şi avea ochii albaştri ca stelele. A zis: „Pentru amărâta asta am venit” şi apoi: „Să-ţi iei crucea şi să-mi urmezi şi să nu mă părăseşti toată viaţa ta. După ce mor să strigi la mine, că eu am ,,clopoţel” şi te aud. Spune şi la alţii, ca atunci când dau de un necaz, să zică de nouă ori Tatăl Nostru”. Apoi, Părintele Arsenie a dispărut fără urmă. L-am întrebat pe Părintele Nicodim unde-i Părintele Arsenie, dar Sfinţia Sa a ridicat din umeri şi m-a dus la masă. (Ana Bichi, Sibiu)
  • Părintele a spus odată: „Dacă plec, vă ajut mai mult” şi într-adevăr, cu darul ce i-a fost dat de Dumnezeu, a făcut multe minuni şi după ce a murit.
Odată m-am dus după argilă cu un cărucior de mână, pe un deal foarte prăpăstios. Acolo vieţuiesc mulţi ţigani şi unde sunt ei, sunt şi mulţi câini. Eu ştiu asta şi mă îndepărtez cam un kilometru. Dar deodată, ca din pământ, văd că vine înspre mine o haită de câini, vreo 5-6, toţi mari, lătrând cu furie. M-am gândit: „Ăştia mă rup când ajung lângă mine”. Am strigat: „Nu mă lăsa, Părinte Arsenie”, m-am întors către ei şi am făcut o sfântă cruce. O, minunile tale Doamne, cum au tăcut toţi dintr-o dată şi au făcut cale întoarsă, de părea  că-s dirijaţi!
Cei care sunt creştini cu adevărat şi care 1-au cunoscut pe Părintele, trăiesc tot cu dorul după Dumnezeu şi cu convingerea că dacă vremea ne cere jertfă, cu ajutorul Părintelui, vom merge şi la moarte. Când am fost la parastasul de şase luni al Părintelui, noaptea am visat că Părintele a venit la mine acasă, m-a miruit pe frunte şi mi-a zis aşa: „Tu vei muri moarte de martir şi s-or mântui şi fetele tale”. Dă, Doamne, aşa să fie!(Sârbu Elisabeta, Sibiu)
  • În 1990 am fost la mormântul Părintelui cu fiul nostru, Vasile, care nu vorbea bine. O minune s-a întâmplat cu el. De faţă era şi maica Andreea, care avea grijă de mormânt. După ce ne-am închinat băiatul s-a întors din nou, de la jumătatea poienii, cu mâinile ridicate în sus, spre cer, şi a spus primele cuvinte: „Mamă, pupă Lică cucea”. Am încremenit cu toţii. Fugea spre mormânt de nu ne puteam ţine de el. Ajungând la crucea Părintelui, a strâns-o în braţe cât a putut şi a sărutat-o. De atunci a început să vorbească bine.
Maica Andreea îmi spusese dinainte să-1 rog pe Părintele Arsenie, să-l roage pe Tatăl Ceresc ca Vasile să poată vorbi corect. L-am rugat pe Părintele nostru drag şi minunea s-a întâmplat. Îl rog pe Părintele Arsenie să mă ierte dacă am greşit, dar am mărturisit aceasta spre slava lui Dumnezeu şi ca să înţeleagă lumea că atunci când între noi avem aşa oameni aleşi, nu ştim să-i preţuim cât sunt încă în viaţă. De câte ori venim cu familia la Mănăstirea Prislop, ne simţim bine şi simţim ajutorul Prea Bunului Dumnezeu, prin rugăciunile Părintelui nostru drag, Arsenie Boca. (Anonimă, Sibiu)
  • Mama mea a fost greu încercată fizic. Suferise o intervenţie chirurgicală pentru o tumoare de gradul IV de evoluţie (ultima fază), cu prognostic de viaţă de 3 luni. Nu avea putere nici să se ţină pe picioare. Medicul chirurg făcuse tot ce se putea face. Pe atunci, mai aveam un frate încă necăsătorit, iar tata căzuse la pat - făcea mereu accidente vasculare cu uşoare paralizii. Aşadar, mama simţea că mai avea de împlinit lucruri mari pentru noi şi că trebuia să ne ajute. Nu îşi ştia diagnosticul şi prognosticul, dar ştia cum să se roage Părintelui Arsenie şi lui Dumnezeu. A zis că dacă se va duce la mormânt, la Părintele, ea se va face bine. A găsit o maşină şi a plecat. Eu mă gândeam că nu rezistă pe drum. După ce s-a întors, a mers acasă la ea şi a început să se ocupe singură de treburile gospodăreşti. Zece ani cât a mai trăit, a fost ca un om sănătos, roşie în obraji şi frumoasă şi 1-a îngrijit aşa bine pe tata - care a stat la pat 5 ani, încât se mira şi ea cum îi dă Dumnezeu putere să-1 ridice singură şi să-1 îngrijească. Era plină de viaţă, de bucurii, de bunăvoinţă. A ţinut postul şi rugăciunea. Nu lua medicamente decât foarte rar.
Nu entuziasmul şi nici vreun act de voinţă ne poartă mereu paşii spre Prislop. E chemarea Părintelui Arsenie - o continua rugăciune pe care o face pentru noi înaintea lui Dumnezeu, ca să nu ne piardă pe noi, pe toţi. Nu spunea niciodată că face ceva pentru noi, ci Dumnezeu -Lui să-I mulţumim. Nici nu dădea oamenilor canoane, nici măcar de rugăciune, ci doar îi sfătuia cum să-şi schimbe viaţa, să-şi vadă păcatele. Se ruga Părintele pentru ei, pentru noi şi rugăciunea se împlinea.
Noi suntem datori să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ce ne­-a dăruit, să încercăm să împlinim voia Sa cea sfântă între oameni, pentru ca să ne luminăm, să ne desăvârşim. (O credincioasă - 2; Sibiu)
  • Într-o zi, când tocmai mă întorsesem dintr-un pelerinaj la mormântul Părintelui, mă simţeam ostenită, până aproape de capătul puterilor. În aceeaşi noapte, părintele Arsenie mi s-a arătat în vis şi mi-a spus: „Prislopul şi mormântul meu sunt departe de tine. Tu mă poţi găsi oricând ai nevoie de mine în bisericuţa de lemn de lângă casa ta, chiar în stânga altarului, la strană. Este un loc ales, ce a găzduit o mare trăire duhovnicească. Să îngrijeşti biserica, să o îmbraci, să o împodobeşti, după puterile tale, căci face parte din mântuirea suflelului tău”. Din acea zi, am devenit binefăcătoarea acestui locaş, dând ascultare încă o dată învăţătorului meu. De câte ori simt nevoia să stau de vorbă cu marele duhovnic, urc cei câţiva paşi, în deal, descui bisericuţa şi mă aşez într-o strană. În singurătatea liniştită a acelui loc, de unde se vede toată valea pârăului Şinca, mă întâlnesc cu sufletul Părintelui şi-mi amintesc de fiecare dată vorbele pe care mi le-a spus la ultima întâlnire: „Un sfânt se cunoaşte abia după trecerea timpului. Cu cât se adaugă mai mulţi ani după mutarea sa pe lumea cealaltă, cu atât va veni lumea spre el mai mult, dacă a fost cu adevărat un slujitor al lui Dumnezeu”. (Lucia Chima, Şinca Veche)
  • Pe data de 7 mai 1996, fiind râul Sâmbăta mare şi tulbure după topirea zăpezii şi după ploile abundente, trecând cu tractorul prin râu, tractorul a fost deviat de râul puternic înspre o râpă. Nu mai puteam ieşi din râu căci intram în râpă. Deoarece pe 8 mai doream să merg la Mănăstirea Prislop, la hram (pe 8 mai, pe lângă Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan şi Cuviosul Arsenie cel Mare, se făcea şi pomenirea Părintelui nostru Arsenie Boca), am avut un moment de regret că nu mai pot ajunge la mănăstire (mă vedeam deja răsturnat cu tractorul). Dar am cerut ajutor în gând de la Părintele Arsenie şi, dintr-o dată, am putut să ies foarte uşor cu tractorul din râu!! (Silea Gheorghe, Sâmbăta de Sus)
De vorbă cu necuvântătoarele
  • În anul 1999 am mers la Prislop. Acolo, un om foarte serios mi-a povestit că odată 1-a dus cu căruţa pe Părintele Arsenie, de la Lovnic la Făgăraş. Pe drum, au trecut printr-o pădure şi Părintele i-a zis să oprească lângă o tufă. Omul opreşte caii şi Părintele zice: „Scoală, mă, leneşule, nu ţi-e ruşine să te culci în drum?”. Căruţaşul a crezut că vorbeşte cu vreun beţiv adormit după tufă. Când colo, numai ce vede că de după tufă iese o namilă de lup, care se întinde cât era de mare! Părintele Arsenie i-a mai zis lupului: „Poţi speria vreun trecător; nu ţi-e ruşine să te culci până dă soarele pe tine?”. După aceea lupul a plecat prin pădure.
Mergând mai departe prin pădure, omul a observat că deasupra căruţei se adunase un stol de păsărele care ciripeau vesele. Aşa 1-au petrecut pe Părintele până au ieşit departe de pădure. Atunci Părintele le-a zis: „Duceţi-vă înapoi la locul vostru” şi păsărelele s-au întors în pădure. Căruţaşul s-a gândit că Părintele Arsenie Boca este cu adevărat omul lui Dumnezeu.
Când Părintele lucra la chilia din munte, avea 12 oameni care îl ajutau. Unul din ei mi-a spus că odată, când urcau pe potecă, un urs le-a apărut în faţă, chiar pe potecă. N-au mai îndrăznit nici să urce, nici să coboare, deşi aveau şi securi la ei, şi 1-au aşteptat pe Părintele Arsenie, care rămăsese puţin în urmă. Când a ajuns, Părintele Arsenie le-a zis: „Ce faceţi măi, fricoşilor?”, apoi s-a dus la urs cu măinile goale, şi spre uimirea lor, 1-a luat de o ureche şi i­-a zis: „Du-te mă pe aici la vale. Tu nu vezi că la ăştia le e frică de tine?”. Şi ursul a plecat la vale! (Biliboacă Matei, Săvăstreni)
  • A venit un credincios la mănăstire şi 1-a muşcat câinele mănăstirii. Atunci s-a dus la Părintele Arsenie şi i-a spus: „Bine Părinte, să venim la mănăstire şi să ne muşte câinele mănăstirii!”. Părintele Arsenie 1-a întrebat: „Cunoşti câinele?”. „Cunosc”. „Hai şi mi-l arată!” şi i 1-a arătat. Atunci, Părintele Arsenie i-a zis câinelui: „Să pleci şi să nu te mai prind pe aici!”. Câinele a pus capul în pământ, a plecat şi nu 1-a mai văzut nimeni de atunci. (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)
  • N-a trecut mult timp după ce plecase Părintele Arsenie în veşnicie, când, mergând eu iar la monnântul lui la Prislop, mă opresc nişte maici: „Frate - îmi zic monahiile - ştii tu cine străjuieşte noaptea la mormântul Părintelui?”. „Nu, de unde să ştiu?“ - le-am zis. „Două căprioare!!!”. „Cum?”. „Uite-aşa: vin în fiecare noapte, se-aşează şi dorm încovrigate, cu boturile una în alta, pe mormântul Părintelui. De parcă ar vrea să-1 încălzească!… Şi când ne apropiem, pleacă, da’ încet, fără frică, şi pe urmă vin iar! În toată iarna lui ‘89-’90, căprioarele au străjuit noapte de noapte la mormântul Părintelui, ca doi îngeri tăcuţi, credincioşi şi cuminţi…”. (Valentin Iacob, în „Buletinul parohiei Sfânta Cruce” - USA, vol. XIII, nr. 9/ 2004)
Vindecări şi dezlegări
  • M-am îmbolnăvit şi m-am dus la Drăgănescu. Biserica era plină de oameni, iar Părintele vorbea tare cu fiecare, ca să audă toată lumea sfaturile bune. Mi-a spus: „Trebuie să te pregăteşti să pleci”. Am plâns şi m-am rugat să mă ajute să mă fac sănătoasă, ca să ajut şi eu pe copii mei. Părintele m-a ajutat de m-am făcut sănătoasă. Apoi, mi-a spus: „Nu eu!” (adică, nu el m-a făcut sănătoasă) şi a arătat cu degetul în sus, către Dumnezeu.
Altădată, eram sănătoasă, când m-am dus la dânsul şi mi-a spus: „Ai să te îmbolnăveşti de nervi şi de inimă”. Am fost bolnavă, dar tot dânsul m-a făcut sănătoasă. Mi-a spus să zic: „Doamne, ce mi-ai dat; aceea îmi trebuie”. (Burs Maria, Ucea de Sus)
  • Prima dată am fost la Părintele Arsenie la Drăgănescu. Soţia era bolnavă. Eu aveam ulcer. Ne-a zis că trebuie să ne mai spovedim. Soţiei i-a spus că „femeile care nu nasc copii, ajung bolnave la bătrâneţe”, iar mie mi-a spus să nu mă operez la stomac (pentru ulcer), dar eu nu prea credeam că nu mă operez căci eram grav bolnav.
Timp de o lună după ce 1-am vizitat prima dată pe Părintele, atât eu cât şi soţia am avut o stare de bucurie nespusă, plângeam de bucurie. Şi într-o zi, vine la mine o persoană şi mă întreabă dacă nu vreau să cumpăr chefir, care e bun pentru tratarea ulcerului! Într-o săptămână n-am mai avut nimic la stomac. Atunci a zis soţia să ţinem post, să ne spovedim şi să ne împărtăşim şi aşa am făcut până în ziua de azi. Soţia e bolnavă şi acum. Dar ei nu-i spusese ca se va vindeca. (Gheorghe Morar, Ucea de Sus)
  • Era în timpul războiului. Părintele Arsenie era la Mânăstirea Brâncoveanu. La noi, în Recea, era un om, Gheorghe Miloşan, considerat nebun. Umbla tot timpul pe câmp şi prin păduri. Rudele lui 1-au prins, 1-au legat şi 1-au dus cu căruţa la Părintele Arsenie. Când au ajuns la mănăstire, Părintele slujea în biserică şi a spus credincioşilor: „Spuneţi ca cel bolnav din faţa bisericii să fie adus în biserică”. Părintele a citit mai multe rugăciuni, după care Gheorghe Miloşan s-a purtat ca un om normal. Se putea vorbi cu el. A devenit un bun creştin. (Nicolae Urs, 70 ani, Recea)
  • A fost o vreme când mă durea stomacul îngrozitor. Văzând că nu-mi mai trece am plecat la Drăgănescu. Mă durea tot mai tare. Când am ajuns la poarta bisericii, de abia mai puteam respira şi am strigat, atât cât am putut, la Părintele Arsenie, să mă ajute. Părintele numai mi-a pus degetul arătător pe burtă şi de atunci nu m-a mai durut niciodată.
Odată, era la Drăgănescu o femeie cu fiica ei bolnavă cu spatele, încovoiată. L-a rugat pe Părintele să-i facă ceva. Părintele i-a pus o mână pe piept şi una pe spate şi a îndreptat-o! (Chiş Aurelia, 93 ani, com. Boiu, jud. Mureş)
  • S-a dus maica Teoctista din Voila la Drăgănescu. Părintele era în biserică. De cum a văzut-o, i-a zis: „Nu te-ai lăsat până n-ai venit. Vrei să ştii cine l-a operat pe fratele tău? Doctorul Arsenie l-a operat”.
Era Părintele Arsenie la închisoare în Braşov. În celula lui, au adus un doctor bătut de Securitate, care avea un picior vătămat din cauza bătăilor. Părintele 1-a pus să stea cu piciorul în apa rece ce se scurgea pe lângă perete. I-a vindecat piciorul. Medicul a scăpat din închisoare şi i-a mulţumit după mulţi ani. (Silvia Pătrucean, Sibiu)
  • L-am cunoscut pe Părintele Arsenie Boca în anul 1968, prin soţul meu. El a mers cu fotografia mea la dânsul, iar Părintele m-a chemat şi ne-a dat binecuvântarea. Nu voi uita niciodată momentul când ne-a unit mâinile şi ne-a dat acele frumoase sfaturi pentru viaţă. De atunci 1-am căutat an de an până în primăvara anului 1989. Când nu-1 găseam la Biserica din Drăgănescu, îl căutam la locuinţa din Bucureşti. Îmi amintesc că odată eram la Părintele acasă şi mă simţeam mai rău. Sfinţia Sa mi-a oferit un scaun şi în acel moment, mi-a trecut din cap până-n picioare o putere pe care nu o pot descrie. Atunci m-am făcut bine.
Mari şi multe au fost minunile Părintelui Arsenie Boca. Familia Jurcă avea un fiu care vorbea foarte greu. Când Părintele a ajuns la Sibiu, familia 1-a dus pe copil la Părintele şi 1-a rugat să-1 binecuvânteze, spunând că toate păcatele dânşilor sunt asupra copilului. Părintele le-a spus că sunt păcatele mamei, pe care ea le­a făcut cu un văr. Băiatul a primit binecuvântarea şi de atunci a vorbit corect. (Balaban Ileana, Sibiu)
  • Părintele Arsenie şi maica Zamfira au trimis o echipă de meşteri din Prahova, prin anii 1984-1985, să lucreze la renovarea Mănăstirii Prislop. În fruntea echipei era un maistru foarte bun, pe nume Vâlcea, din Comarnic. Acest maistru, mergând odată acasă, vede pe soţia sa bolnavă şi o duce la spitalul din Ploieşti. Acolo i s­-au făcut toate analizele şi i s-a spus că are cancer. A dus-o şi la Bucureşti, la spitalul Fundeni, unde sunt specialişti şi aparatura cea mai bună din ţară. După ce i-au făcut toate analizele i-au spus să o ducă acasă că nu se mai poate vindeca şi că va muri cât de curând. Aşa a şi făcut.
Apoi, maistrul s-a întors la lucru, la Prislop. Era foarte supărat. Părintele 1-a observat şi 1-a întrebat: „Ce ai, măi, de ce eşti supărat ?”. El a spus că necazuri trecătoare. Mai trec două zile şi iar îl întreabă Părintele: „Spune, măi, ce ai de eşti supărat?”. Atunci i­-a spus că a fost cu soţia la spitalele din Ploieşti şi Bucureşti şi că toţi medicii i-au spus că are cancer şi că nu mai are mult de trăit. Părintele i-a luat mâna dreaptă şi cu mâinile sale i-a sucit-o şi pe-o parte şi pe alta şi la urmă i-a spus: „Măi, soţia ta nu are nimic, nu moare. Tu trebuie să ştii că noi avem mult de lucru aici. Vezi-ţi de treabă şi nu mai fi supărat”. După câteva zile, se duce acasă şi vede că soţia sa nu mai este bolnavă.
Se pune întrebarea cine a mai vindecat de la distanţă. Singur Mântuitorul şi sfinţii Lui. În întâmplarea cu sluga sutaşului, Iisus Hristos a vrut să meargă să-1 vadă pe bolnav, dar sutaşul a zis: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci zi numai cu cuvântul şi servul meu se va tămădui. Că şi eu am sub mine ostaşi şi-i spun unuia:  Du-te! şi se duce; şi altuia: Vino! Şi vine”( Mt. 8, 8-9). (Moş Nicolae, Sibiu)
  • În anul 1980 am fost operată de fiere, dar rezultatul analizelor după operaţie nu a fost bun. O prietenă de-a mea, doamna Păduraru Maria, mi-a dat telefon întrebându-mă dacă nu vreau să merg la Părintele Arsenie. Am fost de acord. Am plecat la Bucureşti şi de acolo în satul Drăgănescu, unde era Părintele. Era foarte multă lume venită din toate părţile. Am ajuns şi eu la rând. Eram foarte slăbită după operaţie şi i-am spus Părintelui că îmi este frică de moarte. Părintele s-a apropiat de mine şi mi-a spus să nu-mi mai fie frică, pentru că toţi murim. Apoi m-a privit cu atenţie. Am simţit ceva până în adâncul inimii şi de atunci nu mai ştiu de frică. Când i-­am arătat poza cu cei doi copii ai mei, între care era o diferenţă de aproape 9 ani, Părintele m-a întrebat: „Ceilalţi unde sunt?”. Anii au trecut, aşteptam să mă prăpădesc, dar nu a fost aşa. Când Părintele m-a privit, m-a vindecat de boală şi uite că trăiesc şi acum, după aproape 25 de ani. (Friciu Maria, Sibiu)
  • Sfaturi date de Părintele Arsenie:
-            Pentru rinichi este nevoie de ceaiuri multe, de lichide multe, pentru spălarea lor.
-        Dacă laşi tabacul, trece stomacul. Dacă merge moara, toate merg mai bine.
-        Cine este prieten cu paharul, nu are rezultate bune în viaţă. Alcoolul omoară regiuni întregi de celule nervoase din creier. Şi ajungi să te împrieteneşti cu oameni cu mai puţină judecată. (Maria Matronea, Sibiu)
  • Într-o zi de Paşti, prin 1943 (eram copil), mergeam pe o alee cu Părintele Arsenie şi ne apare în faţă o bătrână, Maria, pe care Părintele o cunoştea ca fiind vrăjitoare. Îi spune „Hristos a înviat!”, dar ea nu-i răspunde. Îi spune de 3 ori, dar ea nu a răspuns. Atunci îi spune: „Marie, cu adevărat, hristos al tău n-a înviat; e diavolul la care tu slujeşti”. Apoi îi spune: „Uite ce m-am gândit, Marie. Te primim aici la mănăstire, cu o condiţie: să te laşi de vrăji. Noi îţi dăm casă şi masă până la sfârşitul vieţii tale. Alege: ori vrăjile, ori mânăstirea“. Ea a spus: „Eu nu mă pot lepăda de vrăji“. Atunci Părintele i-a spus: „Nu mai ai ce căuta aici. În momentul acesta să pleci”. Dar ea era ca împiedicată, nu mai putea merge. În acel moment, lângă noi a apărut un băieţel de 12 ani, Ilie, care avea vedenii de la 6 ani. Îl întreabă Părintele: „Ce vezi?” şi îi răspunde băiatul: „Văd un şarpe încolăcit în jurul picioarelor ei şi nu o lasă să plece”. Părintele a adus patru bărbaţi, care au luat-o pe sus şi au scos-o în afara mânăstirii. (Pr. Sofonea Ioan, Sibiu)
  • Părintele Arsenie a adus mari binecuvântări în casele oamenilor, din mai multe sate, acolo unde se adunau creştinii. Aşa s-au adunat şi în casa mamei mele, Scutea Victoria, în satul Săsăuş, comuna Chirpăr. În timpul rugăciunilor, oamenii au auzit un şuierat, iar dimineaţa, când s-au sculat, mama şi bunica au găsit toate găinile moarte.
Odată, după ce m-am căsătorit, la vreo 5 ani, m-am certat cu soţul meu şi am plecat la părinţi. Citeam rugăciuni. Îmi luasem o fotografie cu Părintele Arsenie şi-1 rugam să mă ajute şi să-mi spună ce se întâmplă cu noi. Iată că la vreo 7 zile după ce am citit, vine în casă la părinţii mei o femeie din sat şi-mi zice: „Bine că te găsesc singură”. Ai mei nu ştiu unde erau la lucru. Femeia îmi spune ca soacra mea i-a dat un val de pânză să-1 ducă la vrăjitoare în Făgăraş, să citească pe ea (pe pânză), ca fiul ei să se însoare, că avea 28 de ani. Iar când a venit de acolo s-a însurat în 3 săptămâni, cu mine. Apoi, femeia a plecat acasă, s-a dus în grădină şi s-a urcat într-un pom să culeagă mere. A căzut, şi-a rupt piciorul şi apoi a murit.
În ziua de 8 mai 2003, am dus la Prislop valul de pânză pentru fete de masă la bucătărie. Era un dar de nuntă de la soacra mea. Îl aveam de 23 de ani în dulap. Mă tot rugam: Părinte, ce să duc la mănăstire? Şi dintr-o data m-am dus la dulap, am luat valul şi am plecat cu el. Mă gândeam că poate dezleagă Dumnezeu toate păcatele noastre, dar şi pe cele ale soacrei mele, fară să gândesc altceva rău.
Când m-am întors de la Prislop, am visat pânza ce o lăsasem la bucătăria mânăstirii (8 mai 2003), iar pe ea, la o distanţă de 2 m erau tot cruci negre. Ce credeţi? După 2 săptămâni, în 22 mai, moare soacra mea. Vine la noi, povestesc cu ea şi când ajunge în casă la ea cade şi moare. Casele sunt una lângă alta. (Mioara Stănuleţ, Chirpăr, Sibiu)
  • Fântâniţa Părintelui Arsenie. Acolo s-a vindecat o fată care 17 ani a fost în cărucior şi după 17 ani i-a venit puterea acolo, la fântâniţă.
Părintele Ieromonah Dionisie Ignat de la Mănăstirea Albac povesteşte împrejurarea cum Maria Silaghi şi-a căpătat întregimea trupului la “Fântâna Părintelui Arsenie” .   „Eram student în anul I la Teologie la Sibiu, sunt şi sibian, de loc din Cisnădie şi fiind în vacanţa de vară am primit ascultare de la I.P.S. Serafim acuma, atuncea era duhovnicul Institutului de Teologie, «să te duci să stai 2 săptămâni la Sâmbăta». Fiind prieten cu Maria Silaghi, fiindcă o ajutam tot mereu la biserică, îi duceam căruciorul sau o purtam în spate, pentru că avea scleroză în plăgi de 17 ani. Şi avea tot mereu nevoie de ajutor să o ducă cineva, să o urce, să o coboare scările, să o ducă la biserică. Cu vreo două zile înainte de a merge la Sâmbăta am trecut pe la ea şi i-am zis: uite, m-a trimis P.S. Serafim să stau acolo la Sâmbăta vreo două săptămâni şi zice: şi noi ne-am gândit să venim, dar ştim că e mai greu… da’ zic eu, haida să mergem că dacă sunt şi eu acolo vă mai ajut şi eu să vă mai duc cu căruciorul. Şi a zis că tare ar vrea să ajungă la izvor. Şi eu am zis că haide să mergem. Era într-o vineri când am ajuns acolo. S-a pregătit pentru spovedanie şi pentru Sfânta Împărtăşanie, chiar în vinerea aceea dimineaţa s-a spovedit, a fost la Sfânta Liturghie, s-a împărtăşit, după împărtăşanie a stat la Sfântul Maslu, iar după Sfântul Maslu, pe la ora 15 ne-am înţeles că, după ce se odihneşte, să o duc eu cu căruciorul până la izvor acolo, erau vreo 2 km. Era 3 august 1990. Şi pe la ora 14.30 s-au ridicat nişte nori de ploaie foarte mari şi dădea înapoi să nu mai mergem. Da’ am spus: haide să mergem, că ajută Dumnezeu, ne ajută Părintele Arsenie. Şi am pornit încet, încet. La pârâiaşul acela, peste care a trebuit să trecem, erau acolo nişte muncitori care s-au împotmolit cu maşina şi zice: trebuie să ne întoarcem înapoi, că mi-e ruşine să nu mă vadă că mă treci în spate. Şi am zis că nu-i nimica, trecem printr-altă parte. Şi am ocolit puţin maşina aceea şi ne-am dus pe mai în jos puţin şi am trecut şi am împins căruciorul până acolo sus, la izvor. La izvor 1-am tras în sus, că era mai uşor de tras, decât de împins şi 1-am lăsat lângă drum acolo sus. Apoi am dus-o în braţe până la izvoraş. S-a spălat pe picioruşe, pe mâini, pe faţă, am spus «Cuvine-se cu adevărat» şi am mai spus nişte rugăciuni.
Apoi au venit nişte turişti mai gălăgioşi şi am zis ca hai să mergem, că nu mai îi de noi aicea. Şi zice: mă ţin de tine, până când ne depărtăm, ca să nu vadă ăştia că mă duci în spate. Şi zic, bine, ţine-te. Şi s-a ţinut, a mers şi am ajuns până la cărucior. La cărucior zice: simt aşa o putere în picioare hai să mergem până la drum, că am văzut că ai tras greu căruciorul în sus, ca era pietriş, erau bolovani. Şi când a ajuns la drum, tot aşa a zis: să ştii că nu mă dor picioarele. De obicei, când mergea mai mult de 10 metri i se întorceau picioarele, mâinile i se suceau. Şi când am ajuns la drum am spus ca acuma, dacă tot mergem, să mergem până la mănăstire.
Şi atuncea a mers până la mănăstire, a intrat în mănăstire pe picioarele ei. Era sora Iuliana, era sora Ana, adică Aurica acolo, care au văzut şi sau minunat. Însă făcuse febră musculară şi sâmbăta nu s-a mai putut ridica din pat. Dar Duminică la Liturghie s-a ridicat şi de atunci nu s-a mai aşezat în cărucior. Acuma este în obştea Schitului din Retezat, împreună cu sora ei, care o mai îngrijeşte”. (mărturie culeasă de părintele Arhimandrit Teofil Părăian şi publicată în cartea „Părintele Arsenie Boca - mare îndrumător de suflete din secolul XX”, Ed. Teognost)
Cu Biblia în iad!
Nu după scripturi (In. 19, 7) au răstignit ei pe Dumnezeu?”
  • Se plângeau doi bătrâni că copiii lor se duc la sectari. Părintele Asenie le-a zis: „Acolo se duc cei ce au păcate multe, pentru ca diavolul să poată zice: «Tot ai mei sunteţi»”.
Odată, se strânsese multă lume la Mănastirea Sâmbăta. Înainte de a începe slujba, Părintele Arsenie a zis: „Acum începem Sfânta Liturghie. Toţi mucării (sectarii) să plece”. Unii au plecat, alţii nu au plecat, iar cei care au rămas, au dormit tot timpul cât s­-a ţinut Sfânta Liturghie. Când a terminat slujba, Părintele Arsenie le-a zis: „Acum,      sculaţi-vă!”. Unii mucări au spus: „Părinte, vrem să ne întoarcem” (la credinţa ortodoxă). Iar Părintele le-a zis: „Întoarceti-vă, dar această pată nu se va şterge niciodată”. (Olimpia C., Sibiu)
  • O pocăită a mers la Drăgănescu şi, în timp ce în biserică se afla multă lume, a început să-1 „lămurească” pe Părintele despre Maica Domnului şi Sfânta Cruce. Deodată, sfinţia sa ne-a spus tuturor să nu ne speriem. În acel moment a pocnit soba şi în biserică s-a făcut un fum mare. Părintele a ieşit afară, noi după dânsul. Când fumul s-a limpezit în biserică, Părinte1e a pus-o pe acea femeie să cureţe soba şi la urmă, i-a spus: „Aşa (murdară) cum eşti acum, vei fi cu Biblia subsuoară în iad”. (Balaban Ileana, Sibiu)
  • Pe vremea când eu eram mică, părinţii mei au mers la Sâmbăta, la Părintele Arsenie. Dânsul le-a spus că vor divorţa şi aşa a fost. Tot atunci, în marea mulţime de oameni, se afla şi o femeie pe nume Maria, o sectară venită din nu ştiu ce sat. La un moment dat, Părintele i-a strigat: „Maria, din satul cutare, fă-ţi cruce!”. Ea a zis: „Nu-mi fac!”. Părintelee a insistat şi abia a treia oară, femeia a făcut ascultare. Avea Părintele o putere în voce şi în privire, de te pătrundea până dincolo de tine. Când i-a strigat a treia oară, femeia a zis: „Îmi fac, Părinte, îmi fac!!!“. (Stanciu Maria Georgeta, Sibiu)
  • Odată, la Sfânta Liturghie care se făcea la altarul din pădure, Părintele a strigat: „Mărie, din cutare sat, fă-ţi cruce!”; şi Măria: „Nu fac!”. Părintele îi zice a doua oară: „Fă Mărie cruce!”; ea din nou zice: „Nu fac!”. A treia oară strigă Părintele: „Fă Mărie cruce; piei diavole din zidirea lui Dumnezeu!”. Atunci biata Marie s-a trezit şi a zis: „Fac, Părinte, fac“. Mai târziu, Părintele îi zice: „Să vii să te botez, că ţi-ai dat mirul pe apă şi ai curvit cu fiu-tău la secta voastră”. A botezat-o Părintele şi i-a dat canon să umple cu gura o bute cu apă şi apoi să intre în ea şi să facă baie. Şi când a intrat în ea s-a umplut butea cu şerpi. (Sârbu Elisabeta, 73 ani, Sibiu)
  • Odată eram la Drăgănescu şi, pe când mă rugam cu foc în faţa icoanei Maicii Domnului, în biserică au intrat un bărbat cu fiica lui. Amândoi tremurau tare. Bărbatul vine la mine, îmi spune că este profesor universitar şi că îl caută pe Părintele Arsenie care face minuni. În acel moment, intră în biserică Părintele şi îl întreabă pe acela: „De ce o întrerupi de la rugăciune?”. Omul îi zice că este iehovist şi începe apoi cu de-ale lui, că de ce să ne închinăm la icoane şi altele. Părintele zice: „Dacă nu te închini, n-avem ce discuta” şi apoi îmi spune să le arăt cum să se închine. Eu le explic cum trebuie să împreune cele trei degete, că acestea trei sunt Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh şi că celelalte două strânse în palmă sunt Maica Domnului şi Arhanghelii Mihail şi Gavriil, în genunchi în faţa Sfintei Treimi. Iehovistul sare ca ars şi spune că nu se închină. Atunci, Părintele ridică mâinile în sus şi zice: „Doamne, nu sunt răspunzător de sufletele acestea”. Imediat, cei doi au plecat împleticindu-se unul de altul, dar n-au putut ieşi din biserică, ci s-au întors, s-au închinat şi pe loc s-au făcut bine amândoi. (Ana Bichi, Sibiu)
  • Sfaturi pe care ni le-a dat Părintele, pentru noi şi pentru urmaşii noştri:
- Orice lucrare facem, să o facem ca pentru Dumnezeu, indiferent că este vorba despre prieteni sau duşmani.
Să fim mai buni azi decât ieri.
- Să nu părăsim credinţa ortodoxă ca să mergem la alte credinte sau secte, că nu e bine. La pocăiţi este păcat să mergem, pentru că aceştia s-au lepădat de primul botez, de Sfintele Taine.
- Să nu mergem la vrăjitori, căci aceştia sunt ucenicii diavolului. (Moş Nicolae, Sibiu)
  • A zis Părintele. „Să nu vorbiţi cu sectarii, că aruncaţi mărgăritare… Cărţile lor să le ardeţi”. (Maria Matronea, Sibiu)
  • De obicei mergeam cu alte fete din sat la Mânăstirea Brâncoveanu. Când era vremea bună, Părintele Arsenie făcea slujba afară, la un altar construit de dânsul. Odată, în timpul slujbei, a zis către doi cunoscuţi de-ai mei: „Măi, voi de acolo, mergeţi pe calea Drăguşului, că o femeie care vrea să vină la slujbă e oprită de nişte dulăi”. Cei doi au mers şi mai jos de pădure au întâlnit-o pe femeie înconjurată de mucări (sectari), care au oprit-o din calea spre biserică ţinând-o de vorbă cu ale lor rătăciri, ei fiind adventişti de sâmbăta. (Livia Jurcovan, Drăguş)
  • Odată, l-am întrebat pe Părintele Arsenie dacă avem voie să venerăm sfinţii catolici. Eu mă gândeam la Sfântul Anton de Padova. Părintele mi-a spus: „Da, putem, avem voie să-i venerăm, dar să nu-i uităm nici pe ai nostri”. (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)
  • „Temelia vieţii creştine este HRISTOS, PIATRA HRISTOS nu PETRU” - cuvânt scris pe pictura Bisericii Drăgănescu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu