sâmbătă, 30 august 2014

Tarotul Domului din Siena

Tarotul Domului din Siena

Domul din Siena, o catedrală ezoterică

Cînd intri în Domul din Siena, cîteva momente nu vezi nimic. Apoi, ochii ţi se obişnuiesc cu obscuritatea şi descoperi cu uimire ce ţi se aşterne la picioare – un paviment cu mozaicuri din marmură colorată aşa cum n-ai mai văzut în nici o biserică.  Catedrala a fost începută în secolul al XIII-lea dar n-a fost terminată niciodată, din cauza epidemiei de ciumă care a lovit oraşul, decimîndu-i locuitorii. 

Schema pavimentului


La mozaicuri s-a lucrat circa 200 de ani. Patruzeci de meşteri pietrari au îmbinat cu răbdare segmentele roşii, verzi, albe, negre, galbene, albastre în scene care l-au făcut pe Vasari să scrie că „pavimentul Domului este cel mai frumos, întins şi magnific dintre toate”...

Domul din Siena - interior

Majoritatea mozaicurilor înfăţişează, aşa cum e normal, scene biblice. Totuşi, ochiul iniţiatului sesizează numaidecît că, printre pildele creştine, se află şi altele, mult mai bătrîne. Nici nu e greu – primul mozaic ni-l prezintă pe Hermes Trismegistos, legendarul maestru egiptean, predînd cărţile înţelepciunii către discipoli din Orient şi Occident, aluzie clară la circulaţia doctrinei tradiţionale. 

Hermes Trismegistul, transmiţînd doctrina tradiţională în Orient şi în Occident


Constructorii de la Siena, conduşi de Cavalerul Ospitalier Alberto Aringhieri (Rettore dellOpera – Maestrul Lucrării), cunoşteau, probabil, doctrina neo-platonică a lui Marsilio Ficino, cel ce vorbea despre ascensiunea către Dumnezeu a bărbatului, prin iubirea părţii feminine. Altfel, de ce-ar fi plasat în Dom, de-o parte şi de alta a pronaosului, zece figuri ale Sibilelor Antichităţii? Profetese, preotese, păstrătoare ale tainelor popoarelor, Sibilele sînt, de fapt, urmaşele femeilor şamani din Neolitic, cele care vegheau asupra micilor comunităţi umane ascunse prin peşteri...

Sibila Eritrea


După ce le-a privit şi a meditat, iniţiatul este condus către alte figuri, puternic semnificative. Unele dintre ele par lame de Tarot. Iată aici Roata Fortunei, care îi ridică pe unii, pentru a-i coborî pe alţii. Regii şi cerşetorii stau, deopotrivă, sub puterea ei. 

Roata Norocului

Dincoace îl vedem pe Spînzurat, agăţat de păr în copacul patimilor sale, aşteptînd Învierea. Acolo, Îngerul Temperanţei cere răbdare în opera Schimbării Fluidelor. Dincolo, Împăratul domneşte peste lumea materială, aşezat pe tron, alături de sfetnicii săi. 

Spînzuratul

Înţelepciunea, prezidînd Insula Fericiţilor care au renunţat la bunuri materiale

Şi aşa mai departe – n-ar fi greu să identificăm aici toate cele 22 de Arcane Majore, aşa cum au făcut-o, deja, mari hermetişti ai secolului al XIX-lea. Creştinism esoteric? Masonerie? Ciclul cavaleresc al Graalului? Desigur. Din toate cîte ceva. Pentru că doctrina tradiţională nu cunoaşte graniţe. Ea impregnează imaginarul religios, adaptîndu-se circumstanţelor istorice şi culturale, fără a renunţa niciodată la esenţa ei. Iar Adeptul se bucură atunci cînd o regăseşte şi o recunoaşte.


Apocrifa Carte a lui Enoch

Apocrifa Carte a lui Enoch




Daca am avea puterea si autoritatea in cazul in care un cuvant scris ne-ar fi potrivnic sau neconvenabil prin aceea ca ar naste curiozitatea lasand locul interpretarilor, l-am interzice. Declararea de catre conducerea clerului a unui text “ciudat” ca fiind apocrif, nu este decat o atitudine specific umana. Ce importanta are faptul ca apostolul Pavel si chiar Iisus dau dovada ca textul lui Enoh le este foarte cunoscut si citeaza din el? Ei, capiii bisericii crestine, stiu sigur ca scrierile lui Enoh nu au fost inspirate de divinitate si… nici nu sunt ale sale. Trist este faptul ca foarte multi prelati nu cunosc textul in discutie. Poate macar acum.



Conform scrierilor care compun canonul, doi oameni nu si-au sfarsit viata pe Pamant: Enoh si Ilie. Cat de multe stim despre ultimul si cat de putine despre primul! Aceasta in masura in care avem de-a face cu tatal celui mai longeviv om – Matusalem – si strabunicul enigmaticului Noe, cel ai carui urmasi suntem toti. Sa fie Cartea lui Enoh un text apocrif deoarece se poate pune la indoiala autenticitatea autorului? Daca ne-am lua fie si numai dupa Sf. Apostol Iuda, motivul trebuie exclus dar nu va faceti probleme, nu este singura data cand clerul nesocoteste cerintele sfintilor sau chiar ale Fiului lui Dumnezeu. Ramane doar ipoteza nerecunoasterii sale ca text canonic pentru a ascunde ceva. Cei fascinati de fenomenul OZN ar avea mari surprize citind textul, pe care l-ar interpreta drept cea mai veche atestare documentara a unei intalniri de gradul alIII lea.



A vorbit Enoh cu Dumnezeu? Biblia spune ca nu poti ramane viu , vazandu-l pe Dumnezeu iar Enoh: “Eu am putut vorbi si discuta cu Sfantul si Atotputernicul, Domnul acestei lumi.”



Perspectiva epistemiologica deschisa este, insa, mult prea riscanta pentru ca oamenii ar vrea o explicatie. Mai simplu este ca textul sa fie considerat apocrif si ingropat. S-a nesocotit pana si avertismentul lui Iisus conform caruia: “Nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit si nimic tainuit care nu va fi talmacit oamenilor.” Textul Cartii lui Enoh era foarte bine cunoscut pe la inceputul sec. al III lea iH. Cunoscut si apreciat. Au trecut secole fara ca pretuirea evreilor pentru vorbele lui Enoh sa se altereze. Autorii Cartii lui Daniel, terminata catre anul 164iH cunosteau Cartea lui Enoh. Ei vorbeau despre “Fiul Omului” expresie pe care Enoh a lansat-o si a folosit-o frecvent, Iisus preluand-o. De asemenea avem imaginea lui Dumnezeu “Cel vechi de zile” cu “imbracamintea lui alba ca zapada” stand “pe un tron in flacari”. La Enoh apare Dumnezeu Cel Batran de zile imbracat intr-un vesmant mai stralucitor decat Soarele si mai alb ca zapada stand pe un tron din care “ieseau torente de flacari”. Apostolii lui Iisus cunosteau si ei Cartea lui Enoh si ii pretuiau autorul. In Epistola catre evrei Pavel spune: “Prin credinta a fost mutat Enoh de pe Pamant ca sa nu vada moartea. Si n-a mai fost gasit pentru ca Dumnezeu il mutase. Caci inainte de mutarea lui primise si marturia ca este placut lui Dumnezeu.”



Lui Iuda, fratele lui Iacob, ii este extrem de familiar textul in discutie, motiv pentru care intr-o epistola soborniceasca citeaza: “Dumnezeu a pastrat pentru judecata zilei celei mari, pusi in lanturi vesnice, in intuneric, pe ingerii care nu si-au pastrat vrednicia si si-au parasit locuinta. Pentru ei a prorocit Enoh, al saptelea patriarh de la Adam cand a zis: “Iata ca a venit Domnul cu zecile de mii de sfinti ai sai ca sa faca judecata impotriva tuturor si sa incredinteze pe toti cei nelegiuiti de toate faptele nelegiuite si de toate cuvintele de ocara pe care le-au rostit impotriva Lui acesti pacatosi nelegiuiti.” Apocalipsa Sf. Ioan face parte din canon. Citind-o cu atentie, te poti lesne intreba daca nu cumva autorul a fost impresionat de Cartea lui Enoh. Cei apropiati tronului lui Dumnezeu cantau – dupa cum spune Enoh – “Sfant, sfant, sfant este Domnul Spiritelor.” Cei apropiati tronului Mielului cantau si ei – asa cum spune Ioan – “Sfant, sfant, sfant este Domnul Dumnezeu”. Asemenea lui Enoh ( sau ca sa nu fie mai prejos), Ioan a fost “rapit”, chiar daca numai in “Duhul” si a avut posibilitatea de a vedea viitorul inscris in “Carte”. Cea mai mare diferenta intre cei doi consta in faptul ca Ioan constientizeaza ca vorbelor sale li se poate contesta “realitatea” si ii ameninta pe cei care nu vor crede si i-ar modifica scrierea, in timp ce Enoh isi incheie scrierea binecuvantandu-i pe cei care-l iubesc pe Dumnezeu.



Apocalipsa ramane in mintea crestinilor ca fiind sfarsitul inevitabil al lumii. multi, foarte multi clerici au cautat sa inspaimante lumea cu “numarul fiarei”. Aici e intelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei, caci este un numar de om. Si numarul ei este 666?. Eu, ca unul fara pricepere, n-am facut decat sa citesc Imparatii: “Greutatea aurului care venea lui Solomon pe fiecare an era de 666 talanti aur” si l-am asociat vorbelor lui Ioan: “Nimeni nu poate cumpara sau vinde fara sa aiba semnul acesta, adica numele fiarei sau numarul ei”. Sa mai spunem ca unitatile monetare au un echivalent in aur? Era normal ca un om ca Sf. Ioan, sa condamne influenta pe care banul o are asupra omului uitand, insa, ca lui Iov bogatia i-a fost data de Dumnezeu iar biserica ruleaza banii tot in numele sau.



Spre deosebire de ceilalti muritori care au avut contact – intr-un fel sau altul – cu divinitatea si carora doar li s-au “dezvaluit toate lucrurile”, lui Enoh i s-a dat si “minte sa inteleaga ceea ce a vazut”. El spune ca cele vazute “nu vor avea loc in aceasta generatie ci intr-una viitoare, pentru binele celor alesi.” Cea mai periculoasa idee pe care ne-o incumba Cartea lui Enoh este aceea ca da girul sau teoriei panspermiei dirijate. Existenta “uriasilor” este specificata si de Geneza: “Uriasii erau pe pamant in vremurile acelea si chiar si dupa ce s-au impreunat fii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor si le-au nascut ele copii; acestia erau vitejii care au fost, in vechime, oameni cu nume”.


Cartea lui Enoh ne va explica problema existentei uriasilor. S-ar putea ca declararea, de catre cler, ca apocrif a textului lui Enoh sa se datoreze tocmai copiilor nascuti din impreunarea fiilor lui Dumnezeu cu fiicele oamenilor. Daca uriasii pot fi considerati un experiment genetic ratat, ce s-a intamplat cu oamenii cu nume, cu vitejii care au fost in vechime? Oare cum se face ca au fost retinute niste simple nume ale urmasilor lui Adam, chiar daca ele nu spun nimic dar nu s-au retinut numele vitejilor din vechime, a oamenilor cu nume? Dupa ce citim Cartea lui Enoh devine clar si pertinent faptul ca noi nu suntem urmasii lui Adam, ci ai lui Noe. Sirul urmasilor “puri” ai lui Adam se incheie cu Lameh. Veti vedea de ce sustin asta. Pentru ca tot vorbim de Adam: crearea Universului, a Pamantului in cadrul sau, a tuturor vietuitoarelor, a fost faptuita prin Logos (“Dumnezeu a zis: Sa fie…) omul fiind singurul “facut” din material organic luat de pe Pamant. Numai sufletul ne-a ramas ca parte a unei lumi care ne este, inca, inaccesibila dar care – fara discutie – exista si nu depinde decat de noi sa o gasim. Raiul a fost pierdut prin inocenta si – probabil – tot ea ni-l va restitui.



Haideti sa meditam asupra afirmatiilor din cele doua scrieri ( Geneza si Cartea lui Enoh): “Ingerii veghetori” s-au impreunat cu fiicele oamenilor si au creat uriasii( sa fie neanderthalienii?). “Fii lui Dumnezeu” s-au imperecheat cu fiicele oamenilor si au creat acei oameni cu nume. Compatibilitate ADN a existat intre parteneri in ambele cazuri. In primul, insa, au rezultat niste mutanti. Nu numai din punctul nostru de vedere ci si al lui Dumnezeu. De discutat ar fi numai asupra motivelor convergentei atitudinii exprimate.


Dumneavoastra puteti oferi mult mai multe variante decat as putea-o face. De ce nu prea mai are sens sa sustinem ca suntem urmasii lui Adam? In urma Potopului nu au supravietuit decat Noe si familia sa. Dar iata cum este descrisa de catre Lameh nasterea fiului sau Noe: “Acesta nu e om, acesta este inger din cer, fara indoiala, el nu este din neamul nostru, el nu pare sa fie din mine, mai curand dintr-un inger”. Enoh ii explica lui Matusalem, bunicul lui Noe despre ce este vorba: “Domnul este pe cale sa faca o noua lucrare pe Pamant. Cand toate fiintele umane vor fi nimicite, el (Noe) singur va fi salvat si urmasii lui vor face copii pe pamantul uriasilor care nu s-au nascut din spirit ci din carne”.


Noe sa se fii nascut din spirit? “Cosmos Indicoplensis” pastreaza o traditie veche conform careia Noe ar fi locuit initial in Atlantida. Faptul ca Enoh numeste planeta noastra “pamantul uriasilor” apare destul de ciudat. In Geneza avem dovada ca solicitarea lui Dumnezeu ca uriasii sa fie complet distrusi nu a fost respectata, ramanand sarcina timpului de a o indeplini.



Dezgustat, Dumnezeu isi da seama ca: Duhul Meu nu va stapani pururea in om de aceea zilele lui vor fi de 120 ani. Ingerii veghetori solicitasera pentru copiii lor viata vesnica sau – macar – cea de 500 ani. Conform relatarilor lui W.Raymond Drake, in California si Arizona s-au descoperit scheletele unor giganti de 3,5m inaltime. Faptul ca au existat mai multe tipuri umane distruse conform vointei unui anumit Dumnezeu este stestat si de Genesis Rabbra, o midrash, un comentariu la Cartea Genezei, compilat in sec al V lea in PAlestina: La inceput Dumnezeu a creat numeroase lumi, distrugandu-le una dupa alta, atunci cand nu-i dadeau satisfactie. Toate erau locuite de oameni si El a dat laoparte o mie de generatii despre care nu se mai stie nimic.



Atitudinea “ingerilor veghetori” sau a propriilor fii se pare ca l-a determinat pe Dumnezeu sa faca el insusi un experiment genetic al carui rezultat este Noe, stramosul nostru. Iata ce aflam din textele sfinte: “Dumnezeu l-a trimis pe Arsayalalyur la Noe: Vorbeste-i in numele meu, dar ascunde-te de ochii lui, pentru a-l invata ce trebuie sa faca si in ce chip rasa lui va avea fiinta pe tot pamantul”. Intr-un fel, relatarile lui Enoh sunt sustinute de Stantele lui Dzyan care afirma ca Sanat Kumara – Logosul din Venus – a coborat pe Pamant cu oamenii sai intr-o nava spatiala enorma pentru a-l indruma pe omul primitiv pe calea civilizatiei. “Atunci, cu un urlet atotputernic al coborarii rapide de la inaltimi nemasurabile inconjurata de mase de foc arzand ce umpleau cerul cu limbi de flacari miscatoare, nava Stapanilor Flacarii ( in alt loc sunt numiti “Stapanii Lunii”) sclipi in tariile cerului. S-a oprit deasupra Insulei Albe care se intinde In Marea Gobi (Shamballa)”. Unii metafizicieni moderni nu ezita sa afirme ca primii preoti-regi ai Atlantidei au fost locuitori ai planetei Venus. Avansand pe aceasta linie n-ar fi rau sa amintim ca la primii crestini gasim ideea conform careia Iisus a fost un Mare Suflet venit de pe Venus. Hai sa vedem ce spune Cartea lui Enoh despre stapanii de la un moment ai Pamantului.



Doua sute de “ingeri veghetori” sub comanda lui Samyaza, pusi doar sa observe evolutia rasei umane existente au vrut sa-si aleaga femei din rasa oamenilor, “sa avem copii cu ele”. Dumnezeu si cei care-l inconjurau nu au luat niciun fel de masuri pana in momentul in care s-a produs un grav dezechilibru biologic. Mihail, Gabriel, Suryal si Uriel cer pedepsirea lui Samyaza si a celor pe care ii comanda, in primul rand pentru ca Azazyel le-a aratat oamenilor “tot ce se petrece in Ceruri”, Samyaza “i-a invatat vrajitorii”, Barkayal i-a invatat arta de a urmari stelele, Akibeel i-a invatat semnele, Tamyel astronomia si abia in ultimul rand pentru ca ingerii veghetori au pacatuit cu femeile si s-au dezonorat. Dumnezeu dispune ca fiii ingerilor sa fie omorati. Nu acelasi lucru se va intampla cu oamenii: “Fiii oamenilor nu vor pierii cu totii, din pricina tainelor pe care veghetorii lor li le-au aratat si pe care ei le-au aratat urmasilor lor”.



De ce a hotarat Dumnezeu omorarea uriasilor? Pentru ca “sunt rezultatul targului dintre spirit si carne”. “Spiritele uriasilor vor fi ca norii care aduc peste Pamant nenorociri de toate soiurile. Ele nu vor bea si nu vor manca, invizibile pentru toate privirile, ele se vor amesteca intre barbati si femei. Se vor numi spirite rele si vor locui pe Pamant”. In calatoria sa Enoh afla lucruri ciudate, unele chiar de la Dumnezeu: “Apropie-te mai mult si vino sa auzi cuvintele mele sacre”. Unele informatii pe care Enoh ni le da au fost confirmate de timp. El afla ca Luna nu lumineaza ci primeste de la el (Soare) o parte firava de lumina sau Luna reflecta lumina pe care o primeste de la Soare. E greu de inteles de unde detine Enoh atatea cunostinte astronomice printre care si faptul ca Luna nu arata spre Pamant decat o singura fata: “Dupa ce au fost implinite cararile Lunii atat partea sa ascunsa cat si partea sa vizibila”… Ne sunt descrise si materiale a caror existenta timpul a confirmat-o: “ochii mei au vazut lanturi dintr-un fier lipsit de greutate”.



Poate ca nu este pe placul clerului nici afirmatia apartinand ingerului Rafael: “Acesta este Pomul Intelepciunii (in Geneze: Pomul Cunoasterii Binelui si Raului) din care au mancat strabunii tai; aceste fructe le-au deschis ochii”. Deasemenea este jenant pentru teologi sa aflam ca “Fiul Omului a fost chemat in fata Celui Batran de zile inainte de facerea Soarelui si a astrelor”. Pentru prima data este enuntata ideea ca “ingerii razvratiti s-au facut unelte si servitorii lui Satan; ei au fost ademenitorii celor care au locuit pe Pamant”. Deci nu Satan este cel care amageste oamenii, ci ingerii care l-au inselat pe Dumnezeu. E greu de inteles de ce mania Lui nu se indreapta atat spre Samyaza, seful razvratitilor ( sa nu uitam ca acesta era ingrozit de faptul ca “eu voi suporta singur, pedeapsa pentru crima voastra”) cat spre Azazyel care – asa cum este acuzat de Mihail, Gabriel, Suryal si Uriel – a aratat oamenilor tot ceea ce sepetrece in Ceruri. Surprinde si motivatia data de Enoh Potopului: “Domnul a hotarat prin judecata sa ca toti locuitorii Pamantului sa piara, pentru ca ei cunosteau toate tainele ingerilor, pentru ca ei aveau in mainile lor puterea raufacatoare a demonilor, puterea magiei.Ei au dezvaluit taine pe care nu trebuiau sa le cunoasca; iata pentru ce vor fi judecati”.



De ce a fost salvat totusi Noe? “Domnul Spiritelor stie ca tu condamni dezvaluirea acestor taine”. Noe cunoaste continutul Cartii lui Enoh: “Stramosul meu mi-a dat de stire asupra tuturor tainelor cuprinse in cartea sa si mi-a deslusit pildele care i-au fost aratate in mijlocul cuvintelor cartii”. Aflam ca – la un moment dat – insusi arhanghelul Mihail a raspuns lui Rafael: Spiritul meu se ridica si se tulbura contra asprimii judecatii secrete (???) impotriva ingerilor; cine va putea sa suporte oare o judecata atat de aspra care nu va fi niciodata schimbata, care trebuie sa-i piarda pentru totdeauna?



Sentinta a fost pronuntata contra lor de catre cei care i-au facut sa iasa in felul acesta(?) Stand inaintea Domnului Spiritelor, Mihail a spus: Ce inima n-ar fi deloc tulburata, ce spirit nu ar avea mila? Revolta lui se opreste insa aici: “Eu nu-i apar in fata Domnului caci l-au jignit.” Motivatia este doar pertinenta: “Niciun inger nevinovat, niciun om nu va simti asprimea pedepsei.” Enoh cunoaste inutilitatea Potopului (a actului divin) ce va veni: “Din nefericire, dupa Potop nedreptatea va fi inca si mai mare decat inainte.” Exista si speranta: “Am citit scrisurile din cer ca neamurile vor urma unul dupa altul pana cand se va ridica o rasa sfanta”. Unul dintre ingerii care l-au calauzit in calatoriile sale celeste accepta sa-l coboare pe Enoh inapoi, pe Pamant,dar ii conditioneaza revenirea: “Timp de un an intreg noi te vom lasa cu copiii tai pentru ca sa-ti gasesti puterile dintai si ca tu sa-ti inveti familia, sa scrii toate lucrurile pe care le-ai vazut si sa le deslusesti copiilor tai. Dar in mijlocul anului viitor, te vom ridica dintre ai tai si inima ta se va intoarce la puterea sa dintai.” Enoh a fost rapit de pe Pamant si nimeni nu a stiut unde a fost si nici ce a devenit. Parca are mai multa logica aceasta Carte a lui Enoh decat textele canonice. Lameh da copilului sau numele Noe (Mangaiere) pentru ca: “Acesta ne va mangaia pentru osteneala mainilor noastre care vin din acest pamant pe care l-a blestemat Domnul”.



Este sau nu Noe urmas al lui Seth (Inlocuitorul), fiul lui Adam? De ce in Geneza ne sunt indicati urmasii lui Adam incepand doar cu Seth cand si Cain a avut urmasi? din ce motiv abia in timpul in care lui Seth i se naste un fiu, Enos, au inceput oamenii “sa cheme numele Domnului”? Adica la 235 ani dupa ce Dumnezeu il crease pe Adam. In ce au crezut primii oameni? Cartea lui Enoh nu se incheie cu un blestem, ca Apocalipsa lui Ioan, ci cu o binecuvantare: “Fie ca binecuvantarea si mila Domnului sa coboare peste cei care-l iubesc! Asa sa fie!” Majoritatea cartilor sfinte contin indemnuri la cunoastere. Cartea lui Enoh nu face altceva decat sa ne prezinte altfel inceputurile. Credem? Nu credem? Asa sa fie!

Primit pe mail


www.esoterism.ro







sâmbătă, 23 august 2014

Antropozofie

Antropozofie - Partea V - Vavivov

Viitorul medicinei ! medicina antropozofica

Medicina antropozofica



Medicina antropozofica

Antropozofia este un sistem social si filosofic creat la inceputul secolului XX de un savant si filosof austriac, Rudolf Steiner (1861-1925).  Acest curent cu aspecte medicale a evoluat in urma unor serii de conferinte tinute de R. Steiner pentru medici si studenti la medicina. Dupa aceea, Ita Wegman (1876-1943), un medic olandez, i s-a alaturat pentru a-i sustine aplicatiile. Aceasta colaborare a dus la deschiderea primei clinici medicale antropozofice din Elvetia in anul 1921. In 1925 apare la lumina zilei prima carte dedicatea acestei abordari medicale : “Diagnostic si terapeutica dupa principiile stiintei spirituale”. Astazi, in Europa, medicina antropozofica este implantata mai ales in Germania, in Olanda si in Elvetia.

Etimologia cuvantului antropozofia provine din cuvintele grecesti antrophos, “om” si sophia, “intelepciune”. Acest curent ofera varianta unei viziuni umaniste asupra lumii inconjuratoare: natura este guvernata de ritmuri cosmice si viata fiecarei finite umane, pe acest pamant, detine un sens si un scop profound. Aceasta conceptie se aplica multor domenii ale vietii :educatia copiilor (scoli Steiner), alimentatia, arhitectura, artele si, desigur, medicina.

Corpurile definite de dr. Steiner

Conform sustinerilor curentului antropozofiei entitatea umana este constituita din patru corpuri inseparabile:

-         corpul fizic;

-         corpul eteric, sursa de viata si de crestere;

-         corpul astral, care guverneaza sentimentele, senzatiile si emotiile;

-         ego-ul sau “corpul egotic”, propriu oamenilor, care este constiinta de sine.

Se considera ca starea de sanatate depinde de buna relationare a celor patru corpuri, iar boala unuia ar avea impact asupra celorlalte trei.

Demersul terapeutic

Medicina antropozofica introduce in practica medicala moderna elemente de natura spirituala, intre altele, propunand o viziune foarte larga asupra sanatatii. Cei care sustin medicina antropozofica incearca sa urmeze o cale care sa o transceada corpul fizic. Pentru ei, persoana este un tot unitar si complex, care trebuie ingrijit tinand cont de toate aspectele vietii. Este necesar sa se cunoasca nu doar particularitatile fizice ale pacientului, emotiile si caracterul acestuia, ci si trecutul sau, mediul de trai, educatia primita etc.

Indicatii

Medicii care practica medicina antropozofica, formati in medicina clasica, sunt abilitati sa trateze toate bolile. De altefel parintele acestei medicini alternative, R. Steiner, nu si-a dorit sa inventeze un nou tip de medicina, ci sa o completeze pe cea clasica. Astfel, datorita complexitatii sale, acest tip de medicina “de teren” ar putea preveni anumite alergii si sa protejeze organismul uman impotriva bolilor infectioase.

Pe de alta parte, ea poate ajuta unele personae sa isi ia sanatatea in propriile maini si sa accepte mai usor tratamentul alopat.

Consultatii si eventuale tratamente

Consultatiile in medicina antropozofica pot dura o perioada mai lunga de timp, mai ales in timpul primei vizite. Medicul trebuie sa adune toate informatiiile necesare referitor la pacientul sau pentru a avea o viziune cat mai corecta asupra sanatatii sale. Tratamentele sunt intotdeuna personalizate, avand drept scop interventia asupra corpurilor eteric, astral si egotic, dar si asupra corpului fizic insusi. Demersul terapeutic este o interventie globala asupra stilului de viata al pacientului, care este chemat sa-si asume propriul proces de vindecare.

Medicamente specifice

Desi nu resping in mod sistemic medicamentele alopate, medicii antropozofi incearca pe cat posibil sa le evite pe acestea, mai ales antibioticile. Se recurge la acestea doar in caz de stricta necesitate. In schimb, prefara se apeleze la preparate pe baza de substante vegetale, animale sau minerale. Recurg adeseori la homeopatie, pe care o prescriu sub forma de dilutii zecimale (DH, 1 picatura de tincture-mama la 9 picaturi de solvent) mai degraba decat centezimale (CH, 1 picatura de tinctura-mama la 99 de picaturi de solvent). Remediile antropozofice au scopul de a stimula fortele de autovindecare ale organismului.

Terapiile artistice

Antropozofia acorda o mare importanta artei, susceptibila, dupa ea, de a actiona in mod benefic asupra constiintei de sine. Terapiile artistice pot face apel la pictura, sculptura, la teatru, la muzica si la arta miscarii sau “euritmie”. Aceasta din urma este o forma de dans care consta in a traduce vocalele si diferitele sunete prin deplasari corporale.

Vascul si cancerul

Remediul antropozofic cel mai cunoscut este Iscador. Acest preparat, pe baza de vasc fermentat, administrat prin injectii subcutanate, este prescris pacientilor bolnavi de cancer. Steiner a avut idea de a folosi vascul in tratarea tumorilor maligne observand analogia intre aceasta planta si cancer. Asemenea unei tumori, vascul care paraziteaza aroborii, treieste pe seama unui alt organism viu.

Ulterior, cercetarile stiintifice au stabilit ca acest produs contine niste substante, lectinele, care au efect stimulator asupra sistemului imunitar.

Unde ne adresam?

Pe langa conferinte referitoare la filosofia doctorului Steiner, Societatea antropozofica si site-ul sau propun initieri in euritmie si ateliere creative. Terapiile artistice sunt destul de rare in Franta, cu exceptia Parisului si a Alsaciei. Ele sunt mai bine dezvoltate in Olanda si Elvetia.

In Romania acesta practica este ca si inexistenta.
Ceva asemanator incearca S.N. Lazarev prin metode de diagnosticare a karmei.


Ideea lui Rudolf Stainer in toate conferintele sale, este de a face cunoscut  copiilor inca de pe bancile scolii ca exista KARMA  care actioneaza in viata unui om. Recomanda sa primim cu bucurie si sa binecuvantam orice eveniment din viata, placut sau trist,(ceea ce nu contravine invataturilor bisericesti. ),deoarece noi insine l-am dorit candva, acum, viata trecuta sau poate cu cateva sute de ani in urma si am actionat pentru a se implini. Asa se explica diferentele dintre oameni, unii cu un destin dezagreabil, iar altii cu unul frumos, curat, de ce unii copii vin bolnavi pe lume chiar din pantecele mamei, sau mor la cateva luni, nevinovati spunem noi, unii sunt sanatosi pana la adanci batranete, iar altii isi taraie zilele de la un spital la altul. Deja se stie ca gandurile pot deveni realitatea candva, de aceea se spune "ca orice lucru, placere, la care insisti devine pacat."
O parte din viitor nu exista, ni-l faurim acum prin actiunile de zi cu zi, bune sau rele. Poate ca ar fi timpul de o noua Evanghelie,in care sa se explice De Ce si pentru Ce se intampla un anumit lucru omului modern care zboara in cosmos, detine cele mai inalte tehnologii, si in special medicilor, care abordeaza metode incorecte de tratament pacientilor sai. (transplantul de organe, vedem cu totii ca nu este o metoda de rezolvare a unui cancer, cand ceva este reprimat, el reapare in alta parte) Aceasta metoda de investigare a karmei poate da rezultate uluitore, intru-cat omul inca pastreaza o legatura cu cerul  si simte anumite lucruri, intuitiv presimte de ce i s-a intamplat ceva, dar are nevoie de certitudine din partea unor persoane autorizate sau in care are incredere. Aceasta abordare actioneaza asupra tuturor invelisurilor energetice, preponderent asupra corpului cauzal si in final da rezultate si asupra corpului fizic. Devi linistit si impacat ca implinesti ce ai promis cand ai plecat in valea plangerii si afland ca zi de zi prin faptele bune facute iti croiesti un destin, o karma buna data viitoare, incepe o transformare benefica in tine. Toate textele religioase spre asta ne indeamna, numai ca lumea se indreapta in directia ateismului, crezand ca totul este la mana intamplarii, conjunturilor favorabile sau nu.  

Totusi natura nu lasa sa se practice fata de ea politica strutului, care consta în a-si baga capul în nisip si care crede ca lucrurile pe care nu le vede nu sunt.
     Oamenii cu gândire materialista cred ca lumea spirituala nu exista pentru ca ei nu o vad.
Sunt adevarati struti.
Dar în sufletul lor, în profunzimile propriului lor suflet, impulsul catre lumea spirituala nu este absent, chiar daca ei o neaga pentru ca se buimacesc. Acest impuls este acolo.
În fiecare suflet omenesc exista un impuls viu, o iubire vie pentru lumea spirituala, chiar în sufletele materialiste.
Oamenii sunt doar sufleteste neputinciosi fata de acest impuls.
Dar exista o lege: când ceva este reprimat prin amortire, el reapare în cealalta parte.
Urmarea este ca instinctul egoist se transforma în pasiuni si instincte senzuale.



Dau un exemplu de text crestin la ce ne indeamna Dumnezeu pentru a ne creea o karma buna viata viitore:

  • 5 Oare acesta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig şi să se culce pe sac şi cenuşă? Aceasta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului?
  • Zah 7.5; Lev 16.29; Est 4.3; Iov 2.8; Dan 9.3; Iona 3.6;
  • 6 Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug;
  • Neem 5.10-12; Ier 34.9;
  • 7 împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău.
  • Ezec 18.7-17; Mat 25.35; Iov 31.19; Gen 29.14; Neem 5.5;
  • 8 Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi.
  • Iov 11.17; Ex 14.19; Isa 52.12;
  • 9 Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: „Iată-Mă!” Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară,
  • Ps 12.2;
  • 10 dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare!

  • 11 Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.

  • 12 Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune, vei fi numit „Dregător de spărturi”,Cel ce drege drumurile şi face ţara cu putinţă de locuit”.
  • Isa 61.4;
  • 13 Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L, şi dacă-L vei cinsti neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededându-te la flecării,
  • Isa 56.2;
  • 14 atunci te vei putea desfăta în Domnul, şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit.”
Din acest text vedem clar ca lumina zilei ca organismul are nevoie de odihna si nu in orice zi, ci in ziua a 7, zi binecuvantata de Dumnezeu. Atunci este o zi prielnica introspectiei, rugaciunii, relaxarii totale pentru a intra in comuniune cu Dumnezeu. Ecourile binecuvantarii date de Dumnezeu creatiei in ziua a 7 inca nu s-au stins, vor dainui vesnic, asa cum a promis.