luni, 13 aprilie 2015

Parintele Arsenie Boca partea 3!


Începusem cu o bere şi ajunsesem treptat la cinci beri pe zi, uitând de fapt de toate sfaturile pe care le-am primit de la acest om, de la acest Om al lui Dumnezeu. Cu toată responsabilitatea mea, spun că Omul lui Dumnezeu a fost Părintele Arsenie şi cu greu se mai poate naşte un astfel de Om într-un neam întreg. Uitasem deci acea profeţie a dânsului, în care îmi spunea: “Mă, să nu cumva să te apuci să bei!”. Dar într-o dimineaţă, cred că era ora 6, am auzit glasul Părintelui Arsenie spunându-mi de trei ori: “Măă!… Măăă!… Măăăă!”, iar eu fiind treaz, aceste cuvinte ale Părintelui le-am înţeles cam aşa: ” Mă, ce ţi-am spus eu ţie să nu bei, mă?”
Şi din acel moment, din acel ceas, din acea clipa, în viaţa mea nu am mai băut niciodată, prin orice stări aş fi trecut: bucurie, nefericire, durere, neîmplinire, că este ziua mea de naştere sau a altora, nici un strop de alcool nu am mai băut. Dar ştiu că nu este meritul meu, ci al Părintelui Arsenie. Dânsul şi rugăciunile lui m-au ajutat! Să mă ierte bunul Dumnezeu şi Maica luminii, că nu 1-am ascultat, şi să mă ierţi sfinte Părinte Arsenie. Ajută-mă, cum m-ai ajutat!
…Două inginere, prietene foarte bune, s-au dus la Părinte la biserica Drăgănescu să vorbească cu dânsul. Una dintre ele vorbea cu Părintele Arsenie, când cealaltă era în spatele Părintelui, privindu-i picturile din biserică. La un moment dat, inginera M.G. din spatele Părintelui, uitându-se la picturi a zis în gândul ei: „A, nu există Dumnezeu”. Chiar atunci, Părintele Arsenie o lasă pe prietena acesteia vorbind, se întoarce cu faţa spre aceasta şi îi spune: ,,Şi totuşi mă, să ştii că este Dumnezeu”, apoi s-a întors cu faţa la cealaltă şi a continuat discuţia cu ea. Povestea aceasta mi-a spus-­o inginera când a ieşit din Biserică, spunându-mi că după ce i-a spus Părintele că totuşi este Dumnezeu, a simţit că i se face rău de emoţie, minunându-se de unde i-a ştiut Părintele Arsenie gândurile. Spunea sărmana de ea că a simţit că se duce în adâncul pământului de ruşine. (Bogdan Juncu - Făgăraş)
  • Când eram student în ultimul an la Sibiu, printr-un „telefon fără fir” am aflat că undeva lângă Bucureşti, în localitatea Drăgănescu, se află un mare duhovnic care poate să-ţi spună toată viaţa ta şi să-ţi arate calea pe care trebuie să mergi. Eram la răspântie de drumuri, nu ştiam în ce direcţie s-o iau. Împreună cu alţi tineri din Făgăraş am plecat în noaptea dinainte de 16 iunie (Rusaliile din anul acela) spre Bucureşti. Era plină curtea bisericii şi biserica de oameni. Când 1-am văzut pe Părintele, înfăţişarea lui, m-a străpuns ceva în inimă. Mi-am dat seama că nu văd un om oarecare, că are o putere deosebită. Avea o privire pătrunzătoare, un timbru al vocii, nişte mişcări şi o înfăţişare harismatică. În acea zi de Rusalii. Păriniele mi-a spus: „Începând de astăzi, dacă numele meu te va însoţi îţi va pricinui şi bucurii si necazuri”. Şi aşa a fost… (Pr. Prof. Simiofi Todoran)
  • La prima întâlnire cu Părintele Arsenie Boca, la Drăgănescu, m-am trezit cu Părintele lângă mine, fără să-1 văd venind. Mi s-a adresat zicându-mi că vin de la mare distanţă şi că eu predau codul genetic, deci ştia că sunt profesoară de biologie. Mi-a atras atenţia să nu mă mai vopsesc pe păr ca să nu-mi pierd mântuirea şi mi-a mai spus numărul copiilor pe care nu i-am adus pe lume şi care mă vor striga pe lumea cealaltă, acuzându-mă de fapta mea. M-a trimis apoi în biserică să văd picturile făcute de sfinţia sa… Apoi m-a îndemnat să plec la autobuz fiindcă urma sa vină o furtună foarte mare. După ce m-am urcat în autobuzul de Bucureşti s-a pornit o furtună, aşa cum spusese Părintele.
La o altă întâlnire cu Părintele mi-a zis să plec repede că vine securitatea şi verifică oamenii găsiţi aici; într-adevăr în drum spre autobuz am întâlnit maşina securităţii care era în drum spre biserică. Părintele nu voia să am necazuri cu securitatea, fiind încă la şcoală, profesoară.
Altă dată, o doamnă îl abordează pe Părintele spunându-i că are un băiat, de profesie inginer, care a plecat în Munţii Bucegi de şase săptămâni şi nu s-a mai întors acasă. Părintele îi răspunde că nu o să mai vină pentru că din cauza unei avalanşe a căzut într-o prăpastie şi i-a indicat chiar şi locul, dar să-1 lase până la primăvară când “va ieşi singur”, odată cu topirea zăpezii. Lucrurile s-au petrecut întocmai, şi locul a fost cel indicat de Părintele. (Prof. C.F.)
Ucenici ai Părintelui
  • Părintele Dometie Moian, care a murit nu de mult, când era mic s-a gândit să se facă călugăr, dar după ce s-a maturizat a uitat de acest gând şi a vrut să se căsătorească de mai multe ori şi nu reuşea nicicum. După mai multe încercări s-a dus la Părintele: „Părinte, nu ştiu ce să mă fac că nu pot să mă căsătoresc”. „ Mă, aminteşte-ţi ce i-ai făgăduit tu lui Dumnezeu când ai fost mic”.
Atunci părintele Dometie, stând şi cugetând mai mult timp şi-a amintit că i-a făgăduit lui Dumnezeu că se va face călugăr.
Îi vine părintelui Dometie ordin să plece pe front şi pleacă, nu are ce face. La un moment dat îi selectează pe cei de acolo, să-i bage pe linia întâi, dar Părintele Arsenie i-a spus dinainte ca să citească Acatistul Mântuitorului şi 3 zile să nu mănânce nimic înainte de o primejdie mare. Aşa a făcut, 3 zile n-a mâncat, n-a băut apă. Când a trecut prin faţa comisiei i-au zis: „Bun, bun, bun… cu tine ce-i?”. L-au examinat din nou, 1-au pus la toate aparatele, 1-au consultat, apoi 1-au trimis acasă.
Mama părintelui Dometie era necăjită că nu mai ştie nimic de feciorul ei, ştia doar că-i plecat pe front. A trecut Părintele Arsenie prin Voila şi aceasta i-a spus: „Părinte, sunt necăjită, nu mai ştiu nimic de băiatul ăsta “; Părintele zice: Numai că nu-l vezi “. Cu primul tren a apărut acasă.
Dometie Moian, în armată fiind, când a plecat de la Breaza, de la unitatea militară, la o intersecţie de drumuri, cineva 1-a oprit din drum şi-1 contrazicea mereu la ceea ce gândea, zicându-i: „ Nu-i aşa!”. Când dă să plece îi zice: „N-ai plecat bine”. Se uită, nu mai vede nimic.
Duminică dimineaţa, când s-a făcut ziuă a şi fost la mănăstire, la Părintele Arsenie. Părintele când 1-a văzut i-a şi spus: „ Ce-i măi Dănilă?”, şi fără a mai aştepta răspuns îi zice: „ Vei mai trece pe acolo, dar fii, fără teamă şi spune-le aşa: A zis Părintele Arsenie că aşa-i. Dar fii hotărât “. Când a trecut data următoare pe la intersecţia de drumuri, i-au apărut iar diavolii şi 1-au încurcat, atunci Părintele Dometie spune: „A zis Părintele Arsenie că aşa-i”. Din momentul acela au amuţit diavolii. Putere mare a avut Părintele Arsenie asupra duhurilor necurate, încât numai la auzul numelui Părintelui Arsenie s-au cutremurat şi au dispărut.
Părintele Dometie a fost ales ca ucenic al Părintelui Arsenie. Prea Sfinţitul Daniil, care este episcop la Vârşeţ, este cel mai iubit ucenic al Părintelui Arsenie. Acestuia Părintele  i-a descoperit multe taine.
Adesea Părintele spunea la lume: „Am în lume călugări mai călugări ca în mănăstiri” şi se uita la moşu’ Codrea şi la bunica.
Duceau o viaţă curată, cu rugăciuni multe şi fapte bune. Aşa a rânduit Dumnezeu ca moşu’ Codrea să moară la mănăstire la Sâmbăta, cum şi-a dorit mult de tot. Moşul Codrea a avut 2 băieţi, care au fost preoţi. Unul din ei a murit, părintele Nicolae, iar părintele Codrea trăieşte.
Moşul Codrea era născut în Drăguş căsătorit în Cârţişoara, a lucrat la fabrica de avioane de la Braşov şi s-a dus şi s-a spovedit la Părintele Arsenie. Părintele Arsenie 1-a ţinut acolo vreo 2 săptămâni până 1-a spovedit. El trebuia să ajungă la serviciu, dar nu i-a dat voie să plece. Când s-a dus înapoi la serviciu nu a avut însă nici o problemă! Cred că atunci a explodat fabrica şi 1-a ţinut Părintele Arsenie acolo ca să nu fie la fabrică.
Să vă povestesc despre Părintele Nicodim. Părinţii mamei mele 1-au botezat şi el era cu lumea, la jocuri striga tot felul de strigături, era om de viaţă. Lucra tâmplărie şi aşa 1-a chemat Părintele Arsenie la mănăstire, la Sâmbăta, să repare nişte uşi căci intra ursul şi mânca vacile în grajd. L-a ţinut Părintele câteva zile la mănăstire, dar el era necăjit căci vroia să se căsătorească şi nu reuşea. Părintele Arsenie i-a pus mâna după cap şi i-a spus: „ Măi, stai pe aici că te linişteşti “, şi când a pus mâna, prin mâna Părintelui a simţit o energie şi din momentul acela Părintelui Nicodim nu i-a mai trebuit nici casă, nici căsătorie, numai mănăstire. A devenit ucenicul Părintelui Arsenie.
… Dar un sfânt nu are numai un ucenic, toţi cei care-i urmează sfatul sunt ucenici. (Gheorghe Silea, 45 ani - Sâmbăta de Sus)
  • Eu am venit în decembrie 1963 la mănăstire şi în 1968-’70 1-am cunoscut pe Părintele. Prima dată am auzit de Părintele Arsenie de la un cetăţean din Idici, Ionel, care mergea la Prislop. Ne povestea că Părintele Arsenie i-a dat o putere mare spunându-i: „Dacă este cineva bolnav şi crede în Dumnezeu şi vrea să se facă bine, numai să te gândeşti la mine şi eu îl ajut “.
Ionel a mers odată la Prislop şi i-a spus Părintele Arsenie: „ Măi Ionele, tu ai tot venit aici şi n-am stat încă de vorbă. Ar fi bine să stăm puţin de vorbă “. „Părinte, eu aş mai sta, dar dacă nu mă duc acasă mama se supără, gândeşte că am păţit ceva”. „ Lasă că îi dau eu un telefon “. Asta a fost duminică. Luni au mers să facă un gard şi au săpat gropi unde au pus apoi stâlpii de gard şi pe la ora 10 zice Părintele Arsenie: „ Eu mă duc să dau un telefon la mama ta “. Şi după ce a plecat Părintele vine o măicuţă şi Ionel o întreabă: „Maică, voi aveţi telefon aici?”. „Nu avem”. A stat acolo, a lucrat şi gândea că Părintele s-a dus cu calul sau cu căruţa până în Silvaşul de Sus, unde avea cineva telefon. Dar după o jumătate de oră Părintele a venit. În Silvaşul de Sus nu putea ajunge şi întoarce într-o jumătate de oră. Părintele i-a zis: „Am vorbit cu mama ta şi i-am spus că joi te duci acasă”. Ajungând acasă joi, mama sa era în faţa porţii şi râdea. El credea că mama lui este supărată că a stat atât de mult, dar ea era veselă şi primul lucru ce i-a spus a fost:   „L-am văzut şi eu pe Părintele tău. Luni pe la 10 mi-a venit un somn de n­-am putut să mai stau trează şi m-am dus şi m-am culcat. Imediat am adormit şi a venit Părintele şi mi-a spus care-i treaba “. Ea a fost încredinţată că ceea ce a visat şi ce i-a spus Părintele e adevărat şi aşa a fost. Deci Părintele i-a spus în vis totul, ca la telefon.
Eu am un frate preot care se ducea mereu la Părintele Arsenie şi acum se duce mereu la Prislop, la mormânt. Odată Părintele le-a spus: „Când îmi daţi „telefon” să stăruiţi, că vin „telefonne” din mai multe părţi şi nu ştiu de unde vine,, telefonul ” , dar nu era vorba de telefonul propriu-zis. Dacă te gândeai la Părintele, Părintele simţea că cineva îi cere ajutor. (Ierod. Ieronim Coldea)
Moştenirea şi ispăşirea păcatelor
“Trebuie să plătim pentru păcatele noastre”
  • Ne spunea odată: „ Vin oameni la mine pentru că au necazuri. Le spun: Ziceţi după mine «Aşa ne trebuie!». Nu vroia să zică nici unul, dar ăsta-i adevărul. Dacă nu vrem de bună voie, vrem de nevoie. Trebuie să plătim pentru păcatele noastre… Ce ne dă, aşa ne trebuie” (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)
  • N-am aşteptat mult şi Părintele a intrat în biserică. Ţin minte că, ajungând în faţa sfântului altar, s-a uitat la noi şi ne-a întrebat care are cel mai mare necaz. Cineva din mulţime a spus că o femeie în vârstă care era paralizată de la brâu în jos. Iar Părintele Arsenie, privind-o pe femeie a spus: „Da mă, ea are necazul cel mai mare”. S-a apropiat de ea şi i-a zis: “Ştii tu, mătuşică, de ce eşti aşa?”. Bătrânica dădea din cap că nu ştie şi plângea cu amar. Din cauza plânsului nu putea vorbi şi atunci a dat din cap că nu ştie. “Lasă mătuşică, nu mai plânge atâta că cineva îţi poartă de grijă. Şi ştii cine? Şi arătă cu degetul în sus grăindu-i: „Dumnezeu”. „Că şi aşa cocioaba asta se rablageşte ea”, mai spuse Părintele referindu­se la corpul omului. „Să ştii - i-a mai spus Părintele Arsenie - că tu duci sau porţi păcatele lui Gheorghe a lui [cutare], a lui Vasile a lui [cutare], a lui Ioan a lui [cutare] - spunând numele sau porecla pe care o aveau în sat acele rude ale ei - tu le duci pe baţe acestea, pe tine au căzut”. (Bogdan Juncu - Făgăraş)
  • Maica Teoctista, când era bolnavă, avea un sunet în cap foarte puternic şi alte boli grave. Părintele Arsenie i-a scris aşa în bilet: „Înainte de a trece la cele veşnice, vei vedea ceva deosebit şi acelea vor fi lucruri adevărate”! Înainte de a muri cu ceva timp, maica a fost dusă dincolo, dar pentru smerenie n-a spus prea mult. Tot Părintele Arsenie i-a spus că, la capătul acestei suferinţe, va vedea şi pentru cine a suferit. Ea n-a avut păcate grele, ca să sufere, dar a suferit pentru cineva din neamul ei pe care astfel 1-a salvat. (Pr. Ioan Sabău, 89 de ani)
  • I-a spus Părintele cuiva care avea un mare necaz: „ Ce te mai minunezi de năcazul ăsta al tău, căci al 14-lea strămoş al tău a făcut cutare păcat”- şi i-a spus ce păcat a făcut. E drept că în Evanghelie spune că se lasă numai până la al 3-lea neam. Dar păcatul pe care 1-a făcut, înaintaşii lui n-au putut să-l ispăşească, au făcut în schimb alte păcate, şi rădăcina păcatului de acolo s-a tras.
Unei maici i-a scris Părintele Arsenie un bilet şi i-a spus aşa
„La capătul acestei suferinţe va fi mântuirea ta. Atunci vei vede pentru cine ai suferit!”. Ea a fost curată, nu pentru ea a suferit, ci pentru bunici, străbunici, Dumnezeu ştie. I-a mai spus ceva: „ Înainte de a te muta din lumea asta vei vedea lucruri deosebite;” să nu ţi se pură că sunt hulucinaţii, căci vor fi adevărate”. Şi aşa i s-a întâmplat înainte de a muri. Era la mănăstirea Bistrita şi după ce s-a îmbolnăvit, a venit în Voila, apoi la Guşteriţa (lâng Sibiu), apoi în Sibiu la cineva, apoi a murit şi au înmormântat-o la Prislop. Avea un vâjâit în cap tot timpul. A fost la medici, i-au pus aparate şi când au auzit zgomotul pe care-1 are s-a speriat doctorul şi a zis: „ Cum poate să reziste o persoană cu asemenea zgomot în cap?!”. I-a spus Părintele Arsenie: „În capul tău e iadul, să nu-ţi umble nimeni la cap” - că au vrut să o opereze de câteva ori să vadă ce şi cum. Chinurile iadului, care trebuia să le săvârşească ea, le avea în cap. (Gheorghe Silea, 45 ani, Sâmbăta de Sus)
  • „Io ştiu mai multe despre voi, decât ştiţi voi despre voi“ zicea Părintele câteodată. „Io văd prin voi până la al treilea neam”. Vorbea în pilde şi te făcea să te ruşinezi de faptele rele. (Ierod. Ieronim Coldea)
  • …Când m-am spovedit la Părintele m-a întrebat un lucru care mi s-a părut curios ca mă întrebă. Şi anume, m-a întrebat dacă mi-a venit vreodată în minte să omor vreun om. Acuma, poate că la vârsta aceea, de 13 ani şi jumătate, nu era cazul să îmi pun o astfel de întrebare, deşi, după aceea mi-am dat seama de ce mi-a pus-o. Pentru că Părintele ştia că copilul este oglinda părinţilor că fiecare dintre noi aducem o încărcătură din străfunduri de existenţă, că fiecare dintre noi suntem sinteza înaintaşilor noştri: părinţi, bunici, străbunici, până unde ajunge spectrul vital al existenţei noastre. Şi, bineînţeles că, chiar dacă m-am mirat, i-am dat răspunsul care era de fapt, nu i-am dat un răspuns evaziv, i-am spus că niciodată nu mi-a venit să omor un om. Părintele vroia intre în legătură cu înaintaşii mei, să vadă eventual din ce tâlhari am apărut eu în această lume. Probabil s-a gândit la aceasta fiind un nevăzător, fiind un “copil născut în lanţuri”, fiind un “născut între tâlhari”, a vrut să ştie dacă părinţii mei sunt, întradevăr, ceea ce gândea ei că sunt. Mulţumesc lui Dumnezeu, avut nişte părinţi, nu pot zice ca Sfânta Tereza de Lisieux: “Să ştiţi că eu am avut nişte părinţi sfinţi”, nu pot zice lucrul acesta: dar, în orice caz, au fost oameni de treabă şi-au văzut de îndatoririle pe care le-au avut. Ne-au crescut, ne-au îndrumat bine. Că o fi având şi ei vreo vină… mă rog, Dumnezeu ştie de toate. Nu alegem noi părinţii şi nici părinţii nu ne aleg pe noi şi venim în lume în contextul fizic, fiziologic şi social în care am venit lume. (Amintiri despre duhovnici pe care i-am cunoscut, Teognost - 2003) (Arhim. Teofil Părăian - Mân. Brâncoveanu)
  • A venit o femeie la Părintele, la Drăgănescu, să-i ceară sfat privind împărţirea averii. Părintele i-a spus să se ducă să se împace cu sora ei. Trei ore Părintele i-a tot spus acest lucru, dar ea o ţinea una şi bună: “Nu o iert. Nu mă împac”. După 3 ore lumea a început să vocifereze, căci toţi veniseră să primească sfatul Părintelui. Când a plecat, după ce s-a închinat la icoane, Părintele a întrebat-o pentru ultima dată: „O ierţi pe sora ta?”. „Nu o iert ” „Dacă n-o ierţi te va călca o maşină”. Lucru ce s-a şi întâmplat după o vreme. (Bălan Silvica - Făgăraş)
  • Din comuna Dăeşti - jud. Vâlcea, a venit într-o zi la Părintele o femeie care avea trei fete. Mama fetelor luase un bătrân pentru a avea grijă de el, dar şi-a bătut joc de el şi i-a luat toată averea. Între timp femeia aude de existenţa Părintelui Arsenie, care atunci era la mănăstirea Sâmbăta de Sus şi se hotărăşte să-i ceară ajutorul pentru căsătoria fiicelor ei. Ajungând la mănăstire, slujba fiind în plină desfăşurare la Altarul de vară şi terminându-se slujba, Părintele a chemat-o din mulţimea de oameni spunându-i că are trei fete şi că dacă le va căsători, toate trei vor muri pentru păcatul săvârşit cu acel bătrân. Neţinând însă cont de sfatul primit, fetele au murit pe rând, după căsătorie. (D-na M.A.)
  • Unui tânăr din Braşov, care 1-a căutat pe Părinte înainte de a merge în armată, Părintele i-a spus să fie serios şi să nu-şi facă de lucru cu fete până la căsătorie. În armată fiind, acesta n-a ascultat povaţa Părintelui şi a avut o aventură cu o fată pe care n-a mai întâlnit-o după aceea. Venit din armată s-a angajat gestionar la o întreprindere. Magazia pe care o gestiona a fost spartă, iar paguba i-a fost imputată lui, în urma cercetărilor urmând a merge şi la închisoare, negăsindu-se adevăraţii hoţi. Disperat, acesta merge din nou la Părintele, prefăcându-se că vine pentru prima dată şi i­-a povestit necazul. Părintele 1-a recunoscut, dar amintindu-i ce-i spusese înainte de armată îi reproşează că nu 1-a ascultat şi i-a spus: “Tu nu ştii, dar fata aceea a. făcut crimă (avort) şi tu te duci acum la puşcărie nu pentru lipsa din gestiune, ci ca să plăleşti crima ei!” . [n.edit.: să ne gândim acum cât mai are de ispăşit poporul român, dacă ţinem cont că din 1989 până acum s-au făcut 20 milioane de pruncucideri, cam un milion pe an!] (Maica Adriana - Schitul Cornet)
  • Sfaturi şi îndemnuri ale Părintelui Arsenie:
- Păcatele se înregistrează în codul genetic al fiecăruia.
- Să nu credeţi ca veţi intra după moarte întru Împărăţia în care n-aţi trăit pe pământ!
- Sufletul e trimis de Dumnezeu în momentul conceperii şi Dumnezeu singur, ştie ce va fi cu copilul acela, cu ce capacităţi ar fi venit în lume şi ce va fi şi ce va face în lume. Numai te trezeşti la bătrâneţe cu ispăşirea pentru copiii pe care nu i-ai lăsat să se nască sau chiar i-ai avortat.
- Cei ce cred nu au voie să nu creadă. De aceea, când fac rău, Dumnezeu îi pedepseşte, ca să nu mai poată lucra nimic, pentru ca să-şi vină în fire şi să-şi revizuiască poziţia, atitudinea faţă de Dumnezeu.
- Numai cât necaz îi trebuie omului ca să se mântuiască dă Dumnezeu omului. Este cu dreptate să tragi scurta (necazul) pentru necredinţă. Când omul îşi revizuieşte poziţia faţă de Dumnezeu, faţă de Domnul Iisus Hristos, faţă de Biserică, atunci şi Dumnezeu va fi cu el. Va fi mai greu de copiii celui ce nu-şi revizuieşte poziţia faţă de Dumnezeu.
- Nu-1 judeca pe cerşetor că fumează.
- Diavolul prezintă patimile din om ca plăcute şi uşoare.
- Nu suntem din maimuţă; dar mergem cu paşi repezi spre ea.
Taina Spovedaniei
„Cu cei ce se grăbesc eu nu mă grăbesc”
  • Acestea sunt scrise în biserica din Drăgănescu de Părintele Arsenie: „Spovedania, taina Pocăinţei, prin care puterea lui Dumnezeu dată preoţilor şterge biruinţele diavolului asupra omului, căci păcatul este o conspiraţie între diavol şi minte împotriva lui Dumnezeu sau împotriva unei porunci a Lui, la ascultarea omului de Satana, şi nu de Dumnezeu. Când aceste biruinţe sunt spovedite şi ispăşite prin canon şi necazuri, acelea nu mai au nici o greutate la cântarul judecăţii particulare. Când sunt spovedite dar numai pe patul morţii şi n-a mai rămas timp de canon şi îndreptare, ei (diavolii) vin şi înfricoşează sufletul cu necaz şi urgie mare; dacă însă omul le-a ars pe pământ măcar cu o lacrimă, acesta nu se pierde, ci poate atrage mila lui Dumnezeu. Când biruinţele lor rămâm consimţite toată viaţa şi neşterse de taina pocăinţei, omul acela, deşi botezat, s-a făcut fiul aceluia de care a ascultat. Biruinţele lui au toală greutatea, fărădelegii. Cei cumpliţi au câştigat sufletul Omului. Suflelele drepţilor însă, ca un şuvoi de foc urcă la cer, ca unele ce s-au îmbogăţit în focul Duhului Sfânt “.
La serviciu aveam probleme şi mi-a zis că „trebuie să răbdăm şi să iubim”. Odată   m-am dus la Părintele de Întâmpinarea Domnului. M-am spovedit, m-am cuminecat dimineaţa şi m-am dus la serviciu, dar m-am dus mai târziu şi când am intrat în birou toţi au fugit! Părintele mi-a explicat: „Cum să stea diavolul în faţa lui Dumnezeu; tu aveai pe Dumnezeu, de aceea au pierit toţi din birou “.
El nu era un om care exagera în canoane şi nici în altceva. Căuta întoarcerea, să cauţi Biserica, să te duci la Sfânta Liturghie. Pentru noi care trăiam în lume, mirenii, cerea odihnă, ca să putem munci. (Ana Riţivoiu, Sibiu)
  • Părintele îndemna mult la Spovedanie şi Împărtăşanie. Şi mai zicea: „Faptul că ai stat aici la Sfânta Liturghie şi vei con­tinua să participi în sărbători face foarte mult “. (Maria Nicolescu, Sibiu)
  • Mamei mele i-a fost frică la început să se ducă acolo, la Părintele, deoarece sfinţia sa cunoştea firea omului. Dar s-a spovedit şi a venit acasă cu canon să ţină post din Postul Sfintei Marii până la Ziua Crucii.
Părintele nu prea dădea canon. Dacă ţi-a spus cum trebuie să trăieşti creştineşte nu trebuia să-ţi mai dea şi canon. Dacă vrei să fii creştin adevărat, faci tu rânduiala, aşa cum trebuie. El spunea ce-i bine, spunea ce-i rău şi spunea de ce vin necazurile, de ce vin copiii nenorociţi, de ce se întâmplă aşa, de ce vine pedeapsa lui Dumnezeu peste oameni, toate le spunea Părintele. (Greavu Toma, 55 ani)
  • Părintele nu prea dădea canon la spovedanie. Era odată cineva la spovedit şi a spus: „Părinte, nu ne daţi canon? “. „ Ba vă dau, să nu mai faceţi ce aţi făcut ” E un canon destul de greu. Nu-­i uşor să te laşi de obiceiuri. Odată un obicei înrădăcinat în om nu uşor îl stârpeşti, îţi trebuie luptă. În cărţile sfinte e o pildă că dacă e un pomişor mic, când e mic, prinzi de el şi-1 scoţi, dacă e un pom mare, atunci trebuie să sapi cu târnăcopul până îl dezrădăcinezi şi până îl poţi scoate.
Părintele Dometie a văzut ceva deosebit când se spovedea o femeie la Părintele Arsenie. A văzut cum ieşeau şerpi din gura ei, ieşeau puţin şi se dădeau înapoi, şi până la urmă s-au tras înapoi şi când a ieşit afară i-a zis: „ De ce n-ai spus ce aveai de spus acolo, tot”; „Am spus! “, „ Cum ai spus, eu am văzut că nu ai spus! ” şi s-­a întors înapoi la Părintele Arsenie şi i-a mărturisit ultimul păcat şi a dat afară toţi şerpii. Aceasta s-a întâmplat tot prin Părintele Arsenie, el i-a deschis ochii sufleteşti părintelui Dometie să vadă cu sufletul, căci cu ochii ăştia fizici nu vedem nimic şi s-o întoarcă pe femeia asta să spună şi ultimul păcat, cel mai greu păcat al ei.
Când ieşeau de la spovedit, de la Părintele Arsenie, oamenii simţeau că s-au spovedit! Spovedea puţină lume. Părintele spunea taine, dar înţelesul tainelor nu se dezvăluiau uneori decât după moartea celui în cauză, pentru ca să nu cadă în slavă deşartă.
Nu-mi amintesc să dea cuiva canon să facă ceva deosebit, decât poate în cazuri deosebite. Părintele Arsenie n-a pus bază numai pe post, rugăciune sau numai pe milostenie; a pus bază pe toate la un loc. Pentru că zice: „ Fericiţi cei milostivi… “, dar dacă eşti milostiv nu înseamnă neapărat că te mântuieşti, dacă tu nu eşti curat cu inima. Ca să te mântuieşti trebuie să împlineşti toate legile.
La Vladimireşti 1-au trimis pe părintele Cleopa, apoi pe Părintele Arsenie. Părintele Arsenie a mers acolo şi le-a găsit pe măicuţe într-o stare jalnică. Un post întreg, postul mare, a stat acolo. Le-a dat un canon: „Ca să vă treziţi şi să vă vină mintea la cap, să nu mâncaţi carne, ulei şi zahăr un an de zile”. Cine vrea. Şi aşa bine s-au simţit de sunt şi acum măicuţe care ţin acest canon. (Gheorghe Silea, 45 ani - Sâmbăta de Sus)
  • S-au spovedit oamenii şi unul a zis: „Părinte am un păcat mare “. Părintele i-a spus: „ Du-te la râu, ia o piatră aşa, cam cum crezi că ţi-e păcatul de mare”, şi s-a dus omul şi a venit cu o piatră. Celălalt a zis: „ Eu nu am păcate aşa mari, am multe şi mărunte “. Şi 1-a trimis şi pe el la râu să adune pietre cam cât păcatele lui şi a venit cu multe pietricele. Apoi a zis: ,. Acum duceţi-vă şi le puneţi amândoi la loc cum au fost fiecare “. Cel care a fost cu piatra mare a putut să o pună, dar acela care a fost cu pietricelele nu le-a putut pune! (Mailat Elena, 87 de ani, Dejani)
  • Altă dată ne-a spus: „ Măi, eu iubesc pe aceia care se spovedesc de şase ori pe an: câte o dată în cele două posturi mici (ale Sfintei Marii şi ale Sf. Ap. Petru şi Pavel) şi de câte două ori în cele două posturi mari. Pe aceia eu îi iubesc. “
Părintele îi selecţiona pe care să-i spovedească şi pe care să nu-i spovedească. Unul spunea că a omorât un om şi că Părintele nu vrea nicicum să-1 spovedească. Insista însă spunând că se căieşte şi de ce nu-1 spovedeşte. „No hai mă, dacă tu chiar vrei aşa de mult. ” Dar când 1-a întrebat: „ Mă, îţi pare rău că l-ai omorât pe omul acela? “, „Nu-mi pare rău, Părinte!”, „Păi vezi, nu ţi-am spus că degeaba vorbesc cu tine?”(Morar Gheorghe, Ucea de Sus)
  • În timpul spovedaniei, privind starea morală şi de păcătoşenie, intervenea acolo unde socotea necesar, uneori ajutând pe penitent şi amintindu-i de fapte pe care fie că le uitase, fie că le ţinea sub tăcere. [...] Acest dar al “înainte vederii” Părintele Arsenie îl folosea numai în cazuri mai deosebite, spre folosul duhovnicesc al penitenţilor. Când era vorba de un om mai în vârstă, cu o viaţă mai tumultoasă şi cu probleme mai deosebite, spovedania acestuia dura chiar ore întregi, numai şi numai spre a descifra tot răul din viaţa acestuia şi spre îndreptarea lui.
Celor care se spovedeau o dată la Sfinţia Sa, le cerea să se spovedească apoi, în toate Sfintele Posturi, în Sărbători mari şi să vină la scaunul Spovedaniei, ori de câre ori simt că-i necesar, sau au o problemă spirituală mai deosebită.
O atenţie deosebită dădea celor căsătoriţi şi uneori îi chema împreună la Spovedanie, spre a limpezi problemele ce se ivesc, adesea, între soţi. Călugărilor, studenţilor în teologie, intelectualilor, le dădea o atenţie sporită şi trata pe fiecare după gradul lui de cultură.
Recomanda tuturor schimbarea vieţii, printr-o conştiinţă creştină precisă şi căuta să vadă, la următoarea spovedanie, progresul făcut. Avea o memorie excepţională, recunoscând pe fiecare ce mergea a doua oară sau de mai multe ori şi ştia ce progres a făcut, dând din nou recomandările ştiute: rugăciune, post, cercetarea sfintelor biserici în duminici şi sărbători, să nu lucreze în zilele de sărbători (mai ales ţăranilor liberi), să nu înjure de Dumnezeu, să nu-1 pomenească pe cel rău. Spunea adeseori, că “oamenii caută minuni şi pe aşa-zişii făcători de minuni, dar cea mai mare minune este schimbarea vieţii, după modelul Domnului Iisus Hristos “. (Mărturii despre Părintele Arsenie, Ed. Imago, 2003, p. 49) (Pr. Nicolae Streza)
  • Pentru mine Părintele a fost un sfânt. Am socotit că e un om deosebit. Cuvintele lui erau mai scumpe decât orice altceva. Prin ‘46-’48 m-am spovedit la sfinţia sa, până am fost la şcoală. Şi după aceea am fost la Prislop de ne-am spovedit, dar Părintele ne-o mânat însă la alt preot. El vroia ca cine ajunge la dânsul la spovedit să cunoască că a ajuns. Ţi-a dat un canon şi 1-ai făcut, te-a împărtăşit şi mai departe să te ţii tot de rele!? La el nu mergea aşa.
Cu copiii vorbea frumos, era zâmbitor şi blând. Dar cu lumea era mai aspru. Te ţintuia. Simţeai că într-adevăr te mărturiseşti. Când mai veneai şi altădată te spovedea normal. Cine a ajuns de s-a spovedit o dată la Părintele, a doua oară ştia că nu mai era aşa aspru. În posturi, dacă nu posteai nu te împărtăşea. (Rus Silvia, 67 ani, Dejani)
  • La spovedit, atâta te ţinea sub patrahir, până îţi aduceai aminte de toate păcatele. Te ţinea acolo sub patrahir şi o oră şi două până ce îţi aduceai aminte tot. Şi erau foarte mulţi oameni la spovedit, stăteau la rând şi câte două zile.
După spovedanie îţi dădea un canon, după păcatele tale (de citit de 5 sau de 10 ori Psaltirea, sau acatiste şi să posteşti) şi după ce-ţi făceai canonul, te duceai din nou la Mărturisire şi apoi te împărtăşea. Dar nu de prima dată! Niciodată nu împărtăşea de prima dată. Făcea aşa ca să-ţi tămăduiască sufletul, să te convingă să te laşi de ce-i rău.
Părintele îi spunea că trebuie să citească Psaltirea de atâtea ori că din cauza asta este bolnav, că a purtat duşmănie, sau a batjocorit, sau a clevetit.
Era un om din Bucium căruia îi plăcea foarte mult să cânte. Cânta în crâşmă. Când a ajuns la spovedit a zis că, spovedindu-se, se vedea pe el însuşi sub patrahir, ca într-o oglindă, cum era faţa lui urâtă, întunecată. După ce s-a spovedit, i-a dat Părintele canon, să citească de 10 ori Psaltirea şi, după ce a citit de 10 ori Psaltirea, s-a dus din nou să se spovedească şi şi-a văzut faţa luminată. Deci vă daţi seama! A fost puterea lui Dumnezeu de s-a văzut pe el însuşi cât este de păcătos. (Miloşan Vionela, Recea, 71 ani)
  • Părintele nu era mulţumit dacă te duceai şi nu faceai ce-ţi spune. Spunea aşa: „Eu, dacă veniţi la mine şi stau de vorhă cu voi, atunci ce vă spun eu aş vrea să şi faceţi. Eu nu am timp de pierdut. Dacă stau de vorbă cu voi vreau să se simtă ceva. Veniţi la mine, apoi mergeţi acasă şi lumea nu ştie că aţi fost la mine. Vreau să spună lumea: omul ăsta nu mai e ca până ieri “. Mai zicea: „ M-am săturat să tot aprind lumânările şi iar să cadă, iar le aprind şi iar cad “. (Ierod Ieronim Coldea)
  • De la Sâmbăta, ce să vă pot spune; pe cine spovedea Părintele îl ţinea acolo la mănăstire, zile şi săptămâni întregi. Îl punea să lucreze, se plimba prin pădure…. şi când considera dânsul că 1-a spovedit aşa cum trebuie îi dădea dezlegare la împărtăşanie. Când am fost eu la el, nu spovedea prea multă lume.
Părintele avea o vorbă: „ Mă, ajută-mă să te ajut! “. El avea vorba asta în sensul că „Dacă mă asculţi şi faci ceea ce-ţi spun, într-adevăr te ajut!”. Ca un medic: dacă îi primeşti reţeta, dacă îi asculţi poveţele, îi respecţi tratamentul, te ajuţi singur. Doctorul are intenţia să te ajute, să te vindece.
El avea vorba asta, dar foarte mulţi nu-l ascultau. Se duceau şi se minunau de ceea ce le spunea, dar nu îi primeau canonul. Iar când venea a doua, a treia oară, îl întreba: „De ce ai venit, că tot nu m-ai ascultat?!”.
Altă vorbă a Părintelui: „Măi, fă post!”. Nu dădea canoane deosebite, dar canonul era părăsirea păcatului, acesta era cel mai mare canon al Părintelui Arsenie. Făcuse şi medicina, cunoştea multe şi din tainele medicinii şi te ducea până acolo încât te lămurea că păcatul cutare sau cutare, te duce la ruinare, la boală, la moarte; avea o logică extraordinară.
Nu m-am spovedit niciodată la Părintele Arsenie, pentru că ne trimitea la duhovnicii noştri de la teologie, de la seminar sau parohie, ne trimitea pe fiecare la duhovnicul din parohia sa. (Pr. Ioan Ciungara, Copăcel)
  • Văzând Părintele că mulţi din cei pe care îi spovedea nu-şi schimbau purtările lor, ci continuau cu poftele şi păcatele, covârşit de grija datoriei sale preoţeşti, ştiindu-se chezaş pentru sufletele lor, s-a rugat lui Dumnezeu să-i descopere care este pricina pentru care oamenii nu se lasă de păcate. Şi, într-o zi, stând pe o bancă în grădina Mănăstirii şi privind spre munte, numai ce vede că apare în vârful muntelui un nor mare, negru şi întunecat, iar din el se auzea multă gălăgie şi zarvă mare. Privind cu mare atenţie, observă că deodată norul se desparte în două părţi, iar în mijlocul norului, pe munte, vede un scaun împărătesc înconjurat de flăcări de foc şi pe satana pe scaun, înconjurat de toată ceata drăcească, zicând cu glas tare către draci:
- Care din voi este aşa de iscusit să găsească un vicleşug şi să-1 şoptiţi în mintea oamenilor, ca să-i tragem de partea noastră şi să câştigăm suflete mai multe, să facem o împărăţie mai mare ca a lui Dumnezeu, că puţin timp mai este?
Atunci se înfăţişează un drac şi se închină până la pământ lui Scaraoschi, şi-i zice:
- Întunecimea voastră, am găsit de cuviinţă să şoptim în mintea oamenilor că nu este Dumnezeu.
Dar satana îi zice:
- Nu e prea bun vicleşugul tău că nu putem câştiga prea mulţi cu el. Să vină altul.
Şi vine al doilea şi zice:
- Întunecimea voastră, să-i lăsăm să creadă că este Dumnezeu, dar nu este rai şi iad şi că viaţa aceasta este numai până la mormânt. Satana, chibzuind, îi zise:
- Nici cu acest vicleşug nu putem câştiga prea mulţi, căci Hristos când S-a înălţat la cer a zis ucenicilor: „În casa Tatălui Meu multe lăcaşuri sunt (…) Mă duc să vă gătesc loc, ca unde sunt Eu să fiţi şi voi” (Ioan 14, 2-3) şi sunt destui mai răsăriţi la minte printre oameni care ştiu că există Dumnezeu şi că El le va da răsplata după fapte. Să vină altul.
Şi vine al treilea şi zice, închinându-se până la pământ:
- Întunecimea voastră, eu zic mai bine să-i lăudăm pe oameni pentru credinţa lor în Dumnezeu, în rai şi iad, în judecata de apoi, dar totodată, fără odihnă să le şoptim de mii de ori: “Nu vă grăbiţi cu pocăinţa adevărată, lăsaţi-o mai la bătrâneţe căci moartea e departe şi mai petreceţi, gustaţi dulceaţa vieţii, faceţi­-vă toate poftele, mai e vreme destulă!” şi vrăjiţi de şoapta noastră ademenitoare nici nu vor observa trecerea vremii. Moartea venind pe neaşteptate îi va găsi, desigur, total nepregătiţi şi atunci ei sunt ai noştri.
Abia acum satana îşi strâmbă chipul într-un rânjet de bucurie diavolească şi cu înfrigurarea grabei le zise:
- Mergeţi şi aşa să faceţi!
Deci numai de formă şi de ochii lumii îşi îndeplineau acei oameni datoriile creştineşti, în timp ce vrăjiţi de şoapta ademenitoare a viclenilor draci nu-şi schimbau purtările şi continuau cu poftele şi păcatele, lăsând sfaturile Părintelui şi adevărata pocăinţă pentru la bătrâneţe. (Ierod. Dometie - Mân. Brâncoveanu)
  • O femeie, deşi venise mai târziu, i-a zis: „ Părinte, primiţi-mă mai repede la spovedit că am oameni la lucru şi sunt grăbită “. Părintele i-a spus: „Du-te, gată-ţi şura şi vino. Cu omul care se grăbeşte eu nu mă grăbesc”. (Maria Streza, 86 ani, Voila)
  • Sfaturi şi îndemnuri ale Părintelui Arsenie:
- Atâta vreme cât ţinem păcatele nemărturisite, ascunse cu voia, atâta vreme atârnă pedeapsa lor asupra noastră, ca o sabie care stă să cadă peste viaţa noastră. De îndată însă ce mărturisim păcatele şi vinovăţia, primejdia morţii o înlătură Dumnezeu de deasupra noastră.
- Toţi avem o genă oncogenă şi ne putem îmbolnăvi de mai multe ori fără să ştim, dar prin spovedanie sinceră şi împărtăşirea cu Sfânta Euharistie ne refacem. Trebuie să ne întărim cu Sfintele Taine, cu energie duhovnicească, capabile să stăvilească anarhia din creier şi din organismul nostru. Factorul supranatural se dovedeşte capabil de atâtea ori să ne scape din multe încurcături.
- Cea mai primejdioasă este mândria sfântului, de aceea sfinţii adevăraţi sunt cei ce nu ştiu că sunt sfinţi, ce ţin morţiş că-s păcătoşi.
- Nici o patimă nu vrea să părăsească firea fără nevoinţe, adică silinţe ale conştiinţei întărite de voinţă. Din pricina acestei lupte între convingeri şi patimi, călugăria e dătătoare de har şi numărată la Taina Pocăinţei.
- Cât asculţi de Dumnezeu, atât ascultă şi Dumnezeu de tine. Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.
Post şi rugăciune
,,Mai mare este omul în genunchi, decât în picioare“
  • Am avut odată un necaz şi l-am visat noaptea pe Părintele, că a venit şi m-a învăţat o rugăciune: Aşa să te rogi: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută pe toţi necăjiţii, pe toţi asupriţii şi, Doamne, ajută-ne şi pe noi! “. (Cismaş Eugenia, 78 ani, Făgăras)
  • Nouă ne-a spus că cea mai puternică rugăciune este „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.(Gheorghe Silea, 45 ani, Sâmbăta de Sus)
  • M-a îndrumat Părintele să fac rugăciunea cu care se mântuiesc călugării… Şi-a dat seama că eu nu pot rămâne acolo, nefiind absolvent de Teologie şi neavând vârsta la care se poate hotărî cineva să se facă călugăr şi având şi deficienţa cu care am străbătut prin viaţă, Părintele şi-a dat seama de asta şi atuncea a zis, totuşi, că aş putea face eu ceea ce fac călugării, adică să zic:“Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Am luat aminte la ce mi-a zis Părintele. …Mi-a spus că această rugăciune să o zic în gând, nu cu cuvântul vorbit, ci în gând, s-o lipesc de respiraţie în felul următor: Între respiraţii, deci fără să inspir şi fără să expir, acolo unde se întâlneşte o respiraţie cu cealaltă, să zic: “Doamne” - trăgând aerul în piept, odată cu aceasta, să zic “Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu”, şi dând aerul afară din piept “miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Altceva nu mi-a mai spus în legătură cu aceasta. Aşadar, pot să zic că Părintele Arsenie a fost un ctitor la existenţa mea. (Arhim. Teofil Părăian - Mân. Brâncoveanu)
  • Părintele Arsenie zicea de multe ori la Bucureşti (Drăgănescu): „ Măi, în Ţara Făgăraşului e multă rugăciune “, poate pentru că se fac multe Masluri, ori Maslul - taina aceasta - are o mare putere şi de aceea e multă evlavie şi e multă rugăciune în Ţara Făgăraşului. Spunea Părintele: „Maslul e un paznic puternic pentru casă, pentru familie”. De aceea, cei care 1-au cunoscut pe Părintele, cei care au primit canonul acesta de a săvârşi taina Sfântului Maslu, nu s-au lăsat de această rânduială şi an de an, la boală sau la un necaz, cheamă preoţii să săvârşească taina aceasta. (Pr. Ioan Ciungara, Copăcel)
  • Înainte de Sfânta Împărtăşanie, când zicea „ Cred Doamne şi mărturisesc…”, părintele plângea cu lacrimi şi zicea apoi şi o ectenie: „Iartă Doamne păcatele părinţilor, din neştiinţă”. Am primit un braţ de cărţi de la Părintele, între care şi „Tâlcuirea Sfintei Liturghii” şi mi-a recomandat să stau de vorbă mai mult cu fetele şi femeile de la noi din sat, să le ajut în credinţă.
Înainte de a pleca acasă m-am gândit că Părintele nu a mâncat toată ziua stând cu noi, dar Părintele mi-a şi răspuns la gând, zicând: ,,Mâncarea mea este să fac voia lui Dumnezeu, că de aceea aţi venit aici ca să vă ajut. Eu am mâncat, dar nu ştiţi mâncarea pe care am mâncat-o eu”.
Îmi amintesc că am mers la Părintele şi pentru a ne ruga să facă rugăciuni pentru ploaie, dar nu am apucat să-i spunem. Părintele a ştiut însă şi ieşind în faţa Sfântul Altar ne-a spus: „Măi, eu ştiu că voi aţi venit cu gând să vă fac rugăciuni pentru ploaie şi am deschis cartea să fac rugăciuni, dar o mână nevăzută mi-a închis cartea, şi am auzit o voce care mi-a spus: «Nu te ruga de Mine să le dau ploaie, Eu ştiu ce să le dau. Roagă-te de ei să facă voia Mea» “. Ne-a mai zis că „mersul vremii este după purtarea oamenilor”. (Maria Streza, 86 ani, Voila)
  • Părintele ne cerea post şi rugăciune, dar nu era exagerat. Ne sfătuia să ne odihnim, că trupul e templul sufletului şi dacă e obosit nici rugăciunea nu e făcută bine. Cel târziu la ora 10 seara să te pui în pat să te odihneşti. Niciodată să nu te culci după 12 (24.00) că acela nu e somn odihnitor. Că dacă te culci înainte de 10 te poţi trezi şi la 3 şi la 4 şi eşti om, dar dacă te culci după 12 te trezeşti şi la 10 şi la 12 ziua. Eu ziceam: „Părinte, mă doare stomacul de la varză, de la cartofi”; „Măi, nu mânca, pentru că bolnavii nu au post”. Spunea să mâncăm tot timpul lapte ca să avem echilibru de calciu în organism să nu se producă dereglări. Recomanda la majoritatea să consume brânză de vaci, lapte crud şi zicea că din moment ce calciul scade încep să apară dereglări şi tot felul de boli.(Ana Riţivoiu, Sibiu)
  • Odată a venit o femeie plângându-se că băiatul ei e pe front. I-a spus: „Roagă-te pentru el, nu mai plăti. Ai plătit de-1 poţi cântări în bani. Roagă-te tu, ca mamă, nu plăti preoţilor. Este mai primită rugăciunea mamei decât a preotului. “
O preoteasă i-a zis că o doare capul şi i-a răspuns: „ Nu mai posti atâta. Postul până la durere de cap nu mai e post, e osândă. Dumnezeu îţi dă un anumit timp să-ţi porţi măgarul (la trup îi zicea măgar), dar dacă tu 1-ai osândit, l-ai gătat; atunci nu-i postit, e osândă… Să postească mai mult tineretul, că bătrânii sunt slabi “. (Paraschiva Anghel, Dejani)
  • Părintele spunea că „în războiul văzut se luptă ostaşii pentru împărat, iar în războiul nevăzut se luptă Împăratul pentru ostaşi”.
Şi mai spunea că la cine are răbdare, cad toate pe rând până omul scapă de necazuri. Când dai de necazuri singura soluţie e să te rogi şi să ai răbdare.
Părintele mi-a dat multe sfaturi duhovniceşti, mi-a povestit multe lucruri. A spus că „tinereţea nu-i pentru distracţii, tinereţea e pentru învăţătură, că la tinereţe se învaţă cel mai bine”. Eu aveam peste 25 de ani. Îndemna pe tineri să facă o şcoală sau o meserie. Eu i-am spus că sunt mai sensibil şi poate nu rezist să fac şcoală, că acolo e un efort şi moral şi fizic, dar el a zis, referindu-se, în general, la tineri: „Aveţi destulă sănătate, dacă nu v-o cheltuiţi cu femeile şi cu desfrâurile”.
Părintele vorbea despre frână. Desfrânat e un om care nu mai are frâne: nici la vorbire, nici la mâncare, nici la băutură; adică şi-­a pierdut frânele. Atunci e ca o maşină care nu mai are frâne. Spunea şi de radio. Dacă radioul e bun prinde undele, dacă radioul e stricat nu prinde undele, numai huruie.
I-am spus: „ Părinte, eu sunt mai sensibil, parcă tot timpul am ispite” şi mi-a zis: „Da măi, că bufniţa se bagă în lemnul scorburos. Ai destulă sănătate. Să îi mulţumeşti la Dumnezeu că ai suferinţa asta. Dacă erai sănătos făceai multe păcate”. Nu totdeauna sănătatea e ceva bun. E bun dacă ştii s-o foloseşti: „Nu vinu-i rău, beţia e rea”, adică nu lucrul e rău, ci întrebuinţarea greşită a lucrurilor. Sănătatea e bună dacă o foloseşti bine, dacă ai prea multă şi nu o foloseşti, ca tânăr, e cam primejdios. Că tinereţea are nişte energii care te aruncă în lucruri nevoite. Dacă eşti cu grijă scapi, dacă nu ai grijă….
M-am dus odată la Părintele cu fratele - care-i preot - şi cu încă un coleg de-al fratelui care făcea seminarul la Argeş. Părintele le-a spus lor: „Aţi fost la baraj?”. „N-am fost, Părinte”. „Să vă duceţi să vedeţi cum e un baraj. Dacă barajul e tare, rezistă la presiunea apei, dacă e slab se rupe şi nu mai produce lumină şi strică pe unde se duce apa, iar ducă nu se rupe barajul, apa se urcă până la tur­bine şi pe urmă produce curent, dacă nu, nu produce. Aşa e şi cu omul. Adică omul să aibă un baraj, care, când vin ispitele, să reziste la presiunea ispitelor, să nu cedeze. Că dacă cedează la ispite, atunci nu mai produce lumină. Dacă nu cedează atunci dă şi Dumnezeu ajutor şi începe să producă omul lumină”. Zice Sfântul Apostol Pavel undeva că „suntem împreună lucrători cu Dumnezeu”.
Părintele spunea despre viaţa de dincolo: de ceea ce nu te poţi lăsa în viaţa pământească, când te duci dincolo pofta creşte şi nu mai există posibilitatea stăpânirii şi nu mai poţi să te duci să-ţi cumperi ţigări, spre exemplu. Astea sunt chinurile de dincolo, că doreşti un lucru cu care ai fost obişnuit aici pe pământ. Te duci dincolo şi doreşti lucrul ăsta, dar zice că dorinţa e aşa de mare încât te arde. Doreşti să ai lucrul ăsta şi nu-1 poţi obţine, ca nu mai există materia. Chinul ăsta nu e uşor, e ca şi când ţi-ar fi sete. Vii pe o căldură aşa mare şi ţi-e sete aşa de tare, de simţi că ai bea o fântână întreagă, dar nu ai de unde să o bei.
Spunea că oamenii care sunt credincioşi cred şi fără să vadă, dar care sunt necredincioşi chiar dacă văd focul iadului tot nu cred până ce nu ajung, acolo. Spunea că oamenii cred că Dumnezeu e numai o poveste. „Dumnezeu nu e o poveste, e o realitate. Acum  e pe crezute, atunci va fi pe văzute!”. (Ierod. Ierortim Coldea)
  • Într-o noapte citind din Sfânta Scriptură, mă aflam la Evanghelia de la Ioan, cap.14, 23, unde scrie: “Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva va păzi cuvantul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el”. Am lăsat puţin Sfânta Scriptură şi mă gândeam: cum este cu putinţă să vină Domnul Iisus Hristos, împreună cu Dumnezeu Tatăl (de fapt Sfânta Treime) şi să-şi facă lăcaş la mine, în casa mea, în inima mea!? Nu puteam să înţeleg!
După ce am terminat capitolul de citit, am stins lumina şi m­-am îndreptat spre locul de rugăciune (un geam al camerei care dă spre răsărit). Am început să mă rog la Bunul Dumnezeu, scoţându-mi orice fel de gând din mintea mea, inclusiv versetul pe care nu îl înţelegeam şi rugându-mă lui Dumnezeu, mi-a fost dat să trăiesc o mare minune. Am simţit o stare de mare-mare bucurie, dar şi de frică,însă cea de bucurie întrecea cu mult pe cea de frică; apoi am simţit o stare de pace pe care nu ştiu cum să o descriu, dar pe care nu am cunoscut-o niciodată până atunci. M-a copleşit. Apoi, o stare de iubire, o iubire atât de mare către Dumnezeu şi oameni încât, a doua zi, îmi venea să strig în gura mare: “Vă iubesc! Vă iubesc oameni buni, pe toţi, din toată inima mea!”. Nu mai ştiam că există răutate, pe toţi oamenii îi vedeam buni şi curaţi; câtă bucurie, pace şi iubire aveam în toată fiinţa mea faţă de toate şi faţă de toţi.
După această mare minune şi trăire din viaţă, l-am căutat pe Părintele Arsenie Boca. Întâlnindu-mă cu dânsul i-am zis: “Părinte, am şi eu problemele mele lumeşti dar, nu pentru aceasta am venit la dumneavoastră.” Părintele îmi zice: “Nu, mă? Atunci pentru ce ai venit? Şi am răspuns părintelui: “Să mă ajutaţi Părinte, să-mi pot ţine credinţa în Dumnezeu până la moarte pentru că există Dumnezeu”. Când am spus aceasta mi-au dat lacrimile, fiind încă copleşit de experienţa şi marea minune prin care trecusem. Părintele mi-a spus: “Frumos mă, frumos!”- mi-a spus-­o de trei ori. Apoi, probabil ca să nu mă îngâmf, mi-a spus aşa: “Mă, eu îţi spun cum poţi să-ţi ţii credinţa. Păstreaz-o mă, în inima ta  şi lasă tu propaganda care o faci la serviciu, că să ştii, colegii tăi au început să te vorbească. Dacă noi care suntem în drept să facem propagandă şi nu suntem lăsaţi, apăi tu cine eşti s-o faci?” ­îmi spuse Părintele, zâmbind uşor.
I-am spus ceea ce văzusem în plină noapte când mă rugam; era foarte atent la tot ceea ce-i spuneam, apoi mi-a spus: “Tu cum te rogi, mă ?”. “Părinte, am un geam care dă spre răsărit şi încerc să transpun în viaţa mea ceea ce spune Sfântul Aposlol Pavel, că bărbatul să se roage în orice loc, să ridice spre cer mâinile cu­rate, neîndoielnice şi aşa să se roage lui Dumnezeu”. Părintele îmi zice: “Cum mă, aşa?” - arătându-mi poziţia mâinilor, exact aşa cum le ţineam eu în timp ce mă rugam. I-am spus: “Da, Părinte!” . Părintele mi-a replicat: “Mă, să nu te mai rogi aşa , că nici eu nu am curaj să mă rog aşa. De acum să te rogi cu mâinile aşa, mă!” - şi-mi arată cum să mă rog, cu mâinile împreunate „pentru că mâinile împreunate înseamnă şi smerenia omului înaintea lui Dumnezeu. Cu mâinile ridicate se roagă numai pustnicii , adică numai oamenii despătimiţi”.
Mi-a mai spus: “O să ai multe necazuri în viaţă, dar şi cu mai multă putere o să le înfrunţi”, iar apoi mi-a mai zis să-mi duc credinţa în Dumnezeu “de la unghiile picioarelor până la vârful firului de păr din cap”. Apoi a adăugat: “Să te punem la încercare, mă!”. După ce m-a binecuvântat am plecat gândindu-mă mereu la ceea ce-mi spusese Părintele.
Iată că într-o zi, pe la prânz, mă aflam la mama şi vorbeam despre Dumnezeu, aşa cum ne ducea pe noi mintea şi exact la ora 13.20 am ieşit din casă ca să iau autobuzul pentru a merge la serviciu. Când am ajuns în dreptul porţii, am văzut deodată că ceva ca un nor alb, ca o ceaţă, a coborât de sus pe lângă stâlpul casei şi teiul din faţa casei. Apoi de câteva ori, a fost un fel de du­-te vino al norului, între stâlp, pom şi casă. M-am frecat la ochi, crezând că am ceva cu ochii şi când am dat să văd mai bine ce este, a apărut în faţa mea şi a mamei un tânăr,a făcut o înclinare uşoară din cap drept salut,a zâmbit, apoi ne-a spus: “Nu aveţi un loc de găzduit?”. Mama îi spune: “Dragă, la cetate există un hotel, du-te acolo”. Acel tânăr frumos răspunde zâmbind: “Am fost, dar nu am găsit nici un loc”. Dar eu îi spun mamei: “Tu mamă, găzduieşte-1 în camera dinspre stradă”. Dar mama îmi spune: “Tu ştii bine, cum îi taică-tu”. Apoi 1-am întrebat: “De unde vii?” iar el mi-a răspuns: “De departe vin”. Îl întreb din nou: “Cât de departe?” Şi el îmi răspunde: “Foarte de departe!”. Iar mie mi s-a transmis mental aşa: “Ai văzut tu bine de unde am venit de ce mă mai întrebi de unde vin?”. Am simţit atunci ceva deosebit în toată fiinţa mea, vroiam să îngenunchez, vroiam să fac ceva, dar n-am putut să fac nimic, eram ca ţintit locului. I-am spus mamei ca totuşi să-1 găzduiască. Dar mama a rămas la ceea ce îmi spusese prima dată: din cauza tatei nu poate fi găzduit. Apoi acel tânăr a făcut din nou o înclinaţie a capului drept salut şi a făcut doi paşi, suficient cât să iasă din vederea noastră, iar eu fără să-mi explic până astăzi, i-am spus mamei: “Mamă acesta  nu-i om!”. Mama îmi spune: “Cum vorbeşti aşa, dragul mamei?”. Atunci i-am spus mamei: “Hai sa ne uităm şi ai să vezi că nu mai este.” Ne-am uitat şi nu mai era nimeni pe toată strada. (Bogdan Juncu - Făgăraş)
  • Sfaturi şi îndemnuri ale Părintelui Arsenie:
- Toate rugăciunile sunt bune; e mai bună rugăciunea vameşului: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dummnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Ia-o în braţe în orice moment.
- Mai bine o rugăciune pentru cel care înjură, decât o observaţie.
- Înainte de o primejdie mare să se citească Acatistul Mântuitorului trei zile, timp în care să nu se mănânce şi să nu se bea nimic.
- Mai multă rugăciune către Sf. Înger Păzitor.
- Mai mare este omul în genunchi, decât în picioare.
- Soluţia nu e de a aduna totul în tine, de a încerca să rezolvi tu totul; fără ajutorul supranatural te va face să explodezi.
- Mi se pare că factorii esenţiali ai vieţii sunt instinctele primordiale, profunde, ale omului: de înmulţire, de nutriţie, de îmbrăcăminte, de foame, uneori mult mai puternice decât raţiunea şi credinţa. De accea trebuie să ţinem seama de aceşti factori esenţiali ai vieţii, ţinându-i în echilibru, cu raţiunea şi credinţa. Soluţiile de mijloc nu pot depăşi crizele existenţei, tragedia omului.
- Fapt e că credinţa e o asceză a raţiunii.
- Lepădarea de lume are două trepte.Întâi ne lepădăm de lumea din afară şi de tot ce ne-ar putea ţine legaţi de ea. În al doilea rând ne lepădăm şi de toate asemănările noastre lăuntrice cu lumea. Acestea sunt patimile, năravurile şi toate slăbiciunile noastre personale. Să desăvârşim lepădarea de lume cu lepădarea de sine. Lepădarea de lume e o convingere, pe care poţi s-o ai şi-n mijlocul lumii stând, precum poţi să n-o ai în adâncul pustiei petrecând.
- Mântuirea se lucrează numai pe ruinele egoismului.
- Toţi cei ce umblă după plăceri, de orice fel, nu vor scăpa de primejdii, căci sub orice plăcere e încolăcit un şarpe.
-Să nu vorbeşti niciodată despre proiectele tale, căci cel rău ştie doar ce vorbeşti nu şi ce gândeşti şi ţi le nimiceşte.
- Dreapta socoteală îi mai mare ca postul, dar cu ascultare de duhovnic… Iar dacă va veni asupra ta vreo furtună şi vreo clătinare, acestea vor fi pe măsura neascultării tale. Căci pe cel ce ascultă cu adevărat, nici diavolul însuşi, spun Părinţii, nu-1 poate vătăma.
- Când eşti împrăştiat, nu-i bine.
- Păstrarea capacităţii de încadrare în disciplină a unui suflet, face dovada armoniei şi valorii sale.
- Un organism topit cu postul nu mai are putere să schimbe convingerile conştiinţei.
- Mai bine de jumătate din numărul patimilor sunt ale minţii. Postul lucrează şi asupra acestora.
- Să-mi ţină Dumnezeu credinţa de copil.
- Să căutăm Ierusalimul din noi, nu cel din Israel.
- Cel cu un talant, din Sfânta Evanghelie, are numai botezul şi talantul lui i se va da celor fără botez, dar cu fapte.
Vindecări şi sfaturi
„De acum să nu mai păcătuieşti“
  • Eram la Mănăstirea Râmeţi şi aşteptam un autobuz. Mai erau doi bătrâni lângă mine. La un moment dat am scos buletinul să caut ceva. Pe o copertă a buletinului aveam poza Părintelui Arsenie. Doamna mai în vârstă m-a întrebat imediat: „L-aţi cunoscut pe Părintele Arsenie? Dragule, eu 1-am cunoscut. Omul acesta m-a salvat, m-a scos din moarte sufletească… Aveam boli ale glandelor endocrine. Ani întregi am stat prin spitale şi sanatorii din toată ţara. Într-un.final mi-au zis să mă duc acasă că în 2-3 luni voi muri. O soră medicală, înainte de a ieşi din spital mi-a spus:«Degeaba tot iei medicamente şi-ţi pui nădejdi în medici şi spitale. Du-te şi roagă-te lui Dumnezeu. Am auzit că este un om al lui Dumnezeu, Arsenie. Du-te şi roagă-te, poate îl găseşti.»
Dar ea nu credea în Dumnezeu, credinţa era pentru ea o prostie. Stând acasă şi văzând cum moare încet-încet, slăbise în greutate foarte mult, începuse să se gândească cu groază la moarte. La un moment dat s-a gândit că nu se poate ca omul să moară şi să dispară pur şi simplu. Trebuie să se întâmple ceva cu el. Începuse să gândească cu sufletul, care e nemuritor, care nu poate accepta moartea. Îşi spunea apoi, repetat: «Nu se poate să nu existe Dumnezeu. Nu se poate să mor şi să nu mai existe nimic cu mine», o spunea aproape disperat.
Începuse să se roage cu ce cuvinte ştia. Îşi aduse aminte de numele Părintelui Arsenie şi se ruga: Cine eşti Părinte Arsenie? Ajută-mă! Nici nu ştia dacă trăieşte sau dacă a murit, nici unde este. Şi în noaptea aceea a avut un vis: „Am visat un Părinte într-un anteriu alb, care mi-a zis: „Femeie, te scoli dimineaţă , te sui în trenul acesta (în vis a văzut exact trenul), în vagonul acesta, cobori la staţia cutare; acolo te duci la autogară şi te sui în autobuzul acesta (şi a văzut şi şoferul şi atobuzul), cobori în staţia asta, o iei pe drumul acesta şi mă găseşti la biserica asta”.
Toatc reperele din traseu le-a văzut în vis. Şi a făcut întocmai. Dimineaţa însă bărbatul i-a zis: „Ce.faci? Ai înnebunit? Bolnavă cum eşti vrei să o iei pe coclauri după visele tale!?” Până la urmă a lăsat-o: „Dacă vrei să mori, mori!”
Într-o staţie, un cerşetor s-a rugat insistent de şofer să-1 ia şi pe el fără bani. Dar şoferul a zis: „ Dacă n-ai bani, jos!” Femeia, deşi cheltuise o avere pe medicamente, i-a zis şoferului: „Lasă-l să urce, că-i plătesc eu” şi i-a dat bani pentru bilet. Cerşetorul a urcat şi i-a mulţumit. După un timp însă femeia a observat că cerşetorul nu mai era în autobuz.
Când a ajuns la biserica din vis, l-a văzut rezemat de zidul bisericii pe omul din vis, pe Părintele Arsenie. Când s-a apropiat, Părintele i-a zis: „Ei, vezi că dacă ai crezut, ai ajuns?” şi se juca în mână cu biletul de autobuz dat cerşetorului. Femeia săraca a căzut în genunchi. El a dus-o în biserică, a făcut o rugăciune şi i­-a zis că se va face bine, dar să-şi schimbe viaţa. Şi şi-a schimbat viaţa din temelii. Nu ştiu dacă acum mai trăieşte. Erau din Alex­andria. (Pr. Ciprian Negrean)
  • Odată a venit un om şi a zis cu mare supărare, plângând: “Părinte am o fată, singurul copil pe care-1 am şi are epilepsie. N­-am putut s-o aduc căci e prea mare”. Părintele Arsenie 1-a întrebat de la ce vârstă are epilepsie şi acela i-a spus: “De la 6 ani (acuma are 16). Noi am fost la sapă şi acolo era un pârâu mai mare. Fetiţa se juca în pârâu şi deodată am auzit că ţipă. Când m-am dus lângă ea am găsit-o încremenită şi cu spumă la gură. Am fost cu eu pe la mănăstiri, prin biserici, prin spitale, prin toate părţile. Dar acum nu o mai pot duce căci e prea mare. Ce să, fac, Părinte?”. Părintele a spus să ţină post şi să facă rugăciune pentru ea şi Sfântul Maslu cu 7 preoţi. Dar să caute pe preoţii care crede că sunt mai buni, mai credincioşi. Şi dacă o să-i spună o dată unui preot să vină şi zice că nu poate, să nu insiste. Să vină numai cei care vor să vină. Am auzit apoi, că nu mult timp după Maslu fata a murit. Spunea Părintele: “Fericiţi cei ce au epilepsie, căci osânda şi-o fac pe lumea asta şi merg direct în rai… numai să nu moară înecaţi sau în foc”.
Era la mănăstire unul Dumitru, tot cu epilepsie, pe care îl trăgea satana la apă, la fântână sau la lacuri. Odată i-a smuls crucea cu care îmbla în mână şi i-a aruncat-o în fântână ca să meargă după ea. De aceea era legat cu lanţuri la picioare ca să nu poată fugi repede. Spunea Părintele: “Uitaţi-vă la Dumitru să vedeţi şi voi ce face satana”. Făcea ca o cloşcă atunci când îşi cheamă puii, făcea ca toate animalele. Odată a început o numărătoare: 1, 2,… 18. “18 păuni se bagă în mine”. Şase oameni mari îl ţineau în pat. Se zbătea de mişca patul cu toţi şase. Dar a dat Dumnezeu şi 1-a vindecat Părintele. Umbla Dumitru cu crucea în mână şi spunea: “Părintele m-a scăpat de boala grea pe care am avut-o!”.
Altădată a venit un tată cu băiatul său bolnav de epilepsie şi 1-­a apucat boala chiar acolo la mănăstire. A venit Părintele cu o carte şi cu patrafirul şi i-a citit din ea. Î1 ţinea tatăl său şi un băiat, dar i-a doborât cel bolnav. A apucat cu dinţii un colţ din patrafir. “Mi-l rupe”, a zis Părintele. Au sărit cu toţii şi i-au pus un lemn în gură ca să nu-şi muşte limba. “Uite ce face satana!“, a zis şi a intrat în mănăstire (erau în faţa mănăstirii). Bietul epileptic luase o piatră mare de jos şi a aruncat după Părintele. A lovit uşa chiar în momentul în care Părintele a închis-o. “Vedeţi ce face satana? Dacă mă lovea mă omora cu bolovanul ăla!” (Paraschiva Anghel, Dejani)
  • Duminica, Sfânta Liturghie se săvârşea la altarul din pădure, de părinţii Arsenie, Serafim (Popescu) şi Mihail. Odată, când a început Sf. Liturghie, pe un epileptic l-a trântit diavolul şi a început să strige din el: “Mă fac câine” şi lătra ca un câine. „Mă fac orice târâtoare” şi făcea ca orice animal, numai porumbel, miel şi măgar spunea că nu se poate face. Alteori se auzeau din el foarte multe voci deodată (ca pe stadion), căci spunea că au venit toate legiunile. Eu stăteam lângă el şi auzeam tot ce spune. Odată, Părintele Arsenie a zis să fie ţinuţi departe toţi copiii, a coborât din altar cu Sfânta Cruce în mână şi 1-a bătut cu crucea de lemn peste gură. Acela a amuţit. După Sfânta Liturghie a venit din nou la el, 1-a mângâiat şi i­a spus: „Frate Dumitru, te doare?”. „Nu Părinte, nu mă doare”. (Bălan Silvica - Făgăraş)
  • Socrul meu a fost bolnav, dar prin rugăciunile Părintelui şi după dezlegări s-a făcut sănătos. A fost ca stricat de cineva şi n-a mai fost normal la cap. I-a spus aşa Părintele - că socru mergea duminica la crâşmă: “Să laşi prietenii şi dacă bei un pahar de rachiu să-l bei aşa, ca medicament, dacă crezi că te poţi ţine, iar dacă nu, să nu-1 bei! Să nu lipseşti la sfânta biserică duminica şi de sărbători”.
Când a început să vină la biserică, dânsul era primul pe treptele bisericii. S-a făcut sănătos. Dar nici nu 1-am văzut vreodată să mai fie nervos sau să zică un cuvânt rău. Nu 1-am auzit în 38 de ani cât am trăit cu socrul, să înjure, să drăcuiască sau să clevetească pe cineva. El era numai cu rugăciunea în gură. Cred că ştia aproape jumate de Psaltire şi Acatiste. Era tot timpul cu cartea în mână. Părintele îi spunea, de câte ori îl întâlnea, să ţină credinţa mai departe.
Eu am văzut când Părintele a făcut bine un băiat bolnav de epilepsie. Acela era de la Constanţa şi a venit la Prislop. I-a dat Părintele o carte cu Patimile Mântuitorului, dar o carte foarte groasă, aproape ca Scriptura, şi nu ştiu câte zile au citit: ba citea el, ba maică-sa, ba o mătuşă şi înainte de a termina cartea i s-a făcut rău şi după aceca s-a liniştit. Apoi a venit Părintele şi i-a spus: „No, de acum încolo să ştii că nu o să mai fii bolnav” şi s-­a pus băiatul în genunchi în faţa lui şi plângând îi săruta picioarele. (Miloşan Vionela, Recea, 71 ani)
  • Când eram copil locuiam în Lisa, nu departe de Mânăstirea Brâncoveanu. Eram 10 fraţi (5 băieţi şi 5 fete). Numele de fată îl aveam Andreiaş. Aveam 13 ani când sora mea cea mare, Elena, de 23 de ani, era bolnavă de ochi (o dureau ochii, îi curgeau lacrimile şi îi scădea vederea). Se gândea să meargă la Bucureşti pentru operaţie. Dar într-o duminică, fiind la mănăstire, a ieşit Părintele Arsenie din biserică şi a strigat (era multă lume): „Leana din Lisa, vino-ncoace”. Când s-a apropiat i-a spus: „Tu eşti bolnavă cu ochii. Să nu te duci la medic la Bucureşti să faci operaţie”. I-a adus apă sfinţită: „Cu ea să te speli pe ochi“. Aşa a făcut şi boala i-a trecut imediat. De atunci a mers tot timpul la mănăstire şi ne-a luat şi pe noi, surorile. Aşa am ajuns să merg şi eu în fiecare duminică. (Bălan Silvica - Făgăraş)
  • Odată, când spovedea în biserică, era şi un cetăţean orb de multă vreme. La un moment dat l-a spovedit, după aceea 1-a împărtăşit şi i-a zis să iasă afară din biserică. Şi lumea a vrut să-1 ajute, fiind orb, dar Părintele a zis să-l lase singur. Şi când a ajuns la uşă a zis: „Măi fraţilor, eu văd!”. Şi de atunci a văzut.
A fost şi un paralizat la pat, l-a dus cu căruţa la mănăstire şi i­-a zis Părintele să se dea jos din căruţă. Şi el s-a dat jos şi de atunci a umblat. (Greavu Toma, 55 ani)
  • Un orb a stat o lună de zile la mănăstire şi cânta mereu o cântare despre pace. Într-o zi, după vecernie, după ce au ieşit toţi din biserică, Părintele Arsenie 1-a luat pe orb afară şi i-a zis să se uite în sus şi să-i spună dacă vede ceva şi i-a răspuns că parcă zăreşte ceva. A doua zi, după vecernie, din nou 1-a luat şi i-a zis să privească spre cer, iar orbul i-a zis că vede mai bine. În a treia zi orbul a văzut şi mai bine. În circa o săptămână orbul s-a vindecat.
O fată de 13 ani, oloagă, dintr-un sat din Ardeal, a stat o săptămână la mănăstire. Părintele Arsenie a făcut rugăciuni asupra fetei, ea fiind pusă pe un scaun în faţa altarului. Părintele a întrebat-o : Crezi în Iisus Hristos, în Dumnezeu-Tatăl, în Maica Domnului? Ea a răspuns: Cred din toată inima. La fel i-a întrebat şi pe părinţii fetei care au răspuns că şi ei cred. Părintele i-a zis fetei: Dacă crezi, scoală-te şi mergi! Ea a răspuns că nu poate. Atunci Părintele i-a zis iarăşi: Dacă crezi în Iisus Hristos, scoală-te şi vino la mine! Atunci fetiţa s-a sculat pe picioarele ei, ajutată, şi a mers spre Părintele Arsenie. Părintele i-a spus că atât cât va trăi să nu se ducă în lume la distracţii, baluri, dansuri şi să se încredinţeze în mâinile lui Dumnezeu. Dar după 2 ani, la 15 ani, fiind frumoasă, a mers la un bal şi astfel la scurt timp fata a murit.
Părintele Arsenie se izola de lume la izvorul din pădure. Apa de acolo devenise sfinţită prin rugăciunile lui, fiind izvor de mântuire creştinească. Vor fi vremuri grele, iar cei ce se vor osteni până acolo vor fi păziţi şi răsplătiţi de Domnul Iisus Hristos şi vor avea putere în credinţă. Mulţi credincioşi vin la acest izvor cu putere vindecătoare de orice boală, depărtând gândurile rele şi duhurile necurate. (Bârsan Elena - Sâmbăta de Sus)
  • Înainte de căsătorie ne-am dus amândoi la Mănăstirea Prislop pentru a primi de la Părintele Arsenie binecuvântare pentru căsătorie, să ne spovedim şi să ne împărtăşim. Odată cu noi a venit la mănăstire şi un băiat de vreo 25 de ani, olog. Patru oameni 1-au dus în braţe. Sâmbătă seara 1-a spovedit, iar duminică oamenii 1-­au dus în biserică. Când ne-am împărtăşit cu toţii, acel olog a rămas în urmă. Oamenii s-au apropiat să-1 ridice, dar Părintele Arsenie i-a zis unuia: “Nu-l lua de braţ, Gheorghe … Ridică-te în picioare”. “Dar, Părinte de patru ani de zile nu am mai umblat!”. “Ridică-te în picioare şi zi: Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mă! Dai un pas, mai dai un pas şi zi: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, fă ca Sfânta Împărtăşanie să pătrundă în toate încheieturile mele, în toţi rărunchii mei şi să mă fac sănătos”. Şi l-a împărtăşit şi a ieşit din biserică la braţ cu acei oameni. S-a mirat toată lumea, iar mama lui plângea de bucurie de uda pământul. (Cismaş Eugenia, 78 ani, Făgăraş)
  • A fost un neam de-al nostru din Bucureşti care nu putea merge şi ne-am dus cu el cu maşina până acolo, la Părintele. Fetele cu nevasta lui au intrat în biserică, iar el stătea în maşină şi fuma în acest timp. Între timp înăuntru se ţinea slujbă de către preotul satului, părintele Bunescu. La un moment dat ruda noastră din maşină n-a mai simţit nici o durere, n-a mai simţit nici o răceală, parcă era în aer şi plutea şi dându-se jos a mers în biserică. El nu mai fusese niciodată în biserică şi la nevasta lui nu-i venea să creadă. A intrat în biserică şi s-a aşezat lângă nevastă-sa şi a trecut Părintele pe lângă el. L-a întrebat nevastă-sa: „Ce-i cu tine, mă Nicule?”; -„Parcă nu mai aveam nici o durere, trebuia să mă dau jos din maşină şi să intru în biserică; parcă cineva m-a dat jos din maşină, se mişca maşina cu mine”. Apoi am plecat şi am spus Părintelui că mai venim. (Şerban Ioan - Voila)
  • Părintele cunoştea medicină şi de multe ori ne spunea că „transpirăm” din cauză că nu ne funcţionează bine rinichii. Îi spuneam că îmi cade părul, iar el ne dădea remedii, că şi părul trebuie să se hrănească şi ne spunea să facem gălbenuş de ou cu ulei de ricin şi să ne spălăm capul şi să-1 clătim cu oţet de mere. Totdeauna ne dădea soluţii la probleme de sănătate. (Ana Riţivoiu, Sibiu)
  • Eu, din nefericire, numai o dată am mers la dânsul dar m-a impresionat enorm de mult. Eram foarte bolnavă şi nu aveam nici o şansă să stau la rând. Ştiu că îmi doream din tot sufletul să vorbesc cu dumnealui; era seară se făcuse 20:30 şi spunea că nu mai ia pe nimeni. Vă daţi seama câtă dezamăgire era în sufletul oricărui om de acolo! Şi a ieşit Părintele afară şi a zis: „Hai, vino înăuntru”. Ştiu că atunci m-am pierdut. Nu mai găseam cuvinte, nu mai ştiam nici de ce m-am dus. La un moment dat am zis că-s bolnavă. El a zis: „Să ştii că era să mori de multe ori”, dar eu în naivitatea mea am zis: „Părinte, eu sunt bolnavă, dar nu chiar de moarte”. Sfatul lui a fost să particip la Sfânta Liturghie, care face mult.
De abia după ce am plecat de acolo mi s-a luminat mintea şi am început să mă trezesc la realitate, să cred în Dumnezeu, nu în doctori. (Maria Nicolescu, Sibiu)
  • Altădată a venit un bolnav de plămâni şi Părintele i-a zis să ia hrean plămădit cu miere de albine, spunându-i că „Cel ce a făcut cerul şi pământul e în stare să lipească o piele ruptă”. (Streza Nicolae, 83 ani)
  • Altădată venise la Părintele un inginer cu fiica lui şi cu fotografia soţiei lui, bolnavă fiind în spital. Acest om îi spune Părintelui: “Părinte, acum un an pe soţia mea am internat-o în spital pentru o intervenţie chirurgicală la stomac. Acum, după un an de la intervenţia chirurgicală, am internat-o iarăşi că nu se simte bine; ce ne sfătuiţi să facem?”. Părintele Arsenie îl întreabă: “Şi ce au zis doctorii cu are la stomac?”. Omul îi răspunde: “Ulcer, Părinte”. Părintele privindu-1 îi spune: “Nu are ulcer, mă, cancer are. Să nu o opereze. Dacă o operează, moare. Dacă nu o operează, o mai duce un an”. Omul în toată firea a început să plângă ca un copil şi aşa a ieşit din biserică.
Mersese la Părintele o femeie din Făgăraş (d-na Burlea) destul de în vârstă, care avea probleme cu ochii (cataractă), dar ajunsă în faţa lui, femeia a uitat pentru ce a venit la dânsul. Părintele o întreabă: “Care-i baiu’ mă femeie?”, iar ea îi răspunde: “Păi Părinte, am venit aşa, ca să vă văd,”. Părintele o întreabă : “N-ai venit pentru asta, mă! Nu ai venit pentru ochi?”. Bătrânica îi răspunse: “Vai Părinte, mă iertaţi, dar chiar pentru asta am venit la sfinţia voastră”. Părintele Arsenie îi spune: “Mă, şi ce ţi-au spus doctorii? Să te duci şi să te operezi. Aşa-i?”. “Da, Părinte”. “Mă, îi spune Părintele, să nu te duci la operaţie, că o să rămâi oarbă. Să faci ce-ţi spun eu. Primăvara, să pui o sticluţă la viţa de vie, şi din seva pe care o aduni în sticluţă, să iei câteva picături cu pipeta şi să-ţi pui în ochi şi nu o să mai ai nevoie de operaţie”. După un timp m-am întâlnit cu femeia şi cu adevărat nu a mai fost nevoie de intervenţie chirurgicală, pentru că îi trecuse cataracta cu seva de la viţa de vie, precum îi spusese Părintele.
O femeie din Făgăraş, Victoria D., a fost la mai multe spitale mari din ţară (Braşov, Cluj, Tg. Mureş, Bucureşti) şi toţi doctorii i-au dat acelaşi rezultat: cancer. Toate analizele medicale arătau că este în stadiu avansat. Femeia îl cunoştea de mult pe Părintele Arsenie, de când era la Mânăstirea Brâncoveanu. S-a dus la Drăgănescu când avea deja dureri mari şi i-a povestit Părintelui toate. Atunci Părintele i-a spus: „Lasă mă, nu mai plânge, că n-ai cancer”. A intrat în sfântul altar, a ieşit cu un măr şi i-a spus: „Ia mărul acesta şi să-l mănînci numai când ajungi acasă. Când ai să te duci la control la doctori şi te vor întreba ce ai mâncat, tu să le spui că ai mâncat de toate. Să nu te temi, că nu ai cancer şi nu vei muri. Când vei mai imbătrâni te vei îmbolnăvi de o boală grea, îţi va curge apă din corp, prin piele”. Când a ajuns acasă femeia a mâncat mărul. După câteva zile a simţit o ameliorare în toată fiinţa ei, i-au dispărut durerile, i-a revenit pofta de mâncare şi se simţea plină de viaţă. A venit şi timpul să meargă la control, la Braşov, apoi Cluj, Tg. Mureş şi Bucureşti, căci era în evidenţa lor. I-au făcut din nou analizele şi filmele. Comparând cu filmele dinainte toţi au exclamat: „Nu se poate. S-or fi schimbat filmele sau altceva nu este în regulă”. Nu mai avea nici urmă de cancer. Acum, femeia a ajuns la bătrâneţe şi -aşa cum i-a spus Părintele- a început să-i curgă apă prin piele (Bogdan Juncu - Făgăraş)
  • La un moment dat intră în biserică o bătrână la braţ cu o altă femeie. Părintele, cum o vede, îi spune: “Tu ai scleroză în plăci”. Ea nu ştia de boală, aşa că-i enumără simptomele şi observând un domn în apropiere, Părintele îl îndeamnă să zică mai departe simptomele bolii; domnul s-a blocat, nu a putut scoate un cuvânt - se gândea de unde ştia Părintele că este medic! Femeii i-a spus că dacă nu făcea scleroza era pe cale să devină desfrânată. (D-na Prof. C. F.)
  • Ne povestea maica Teodosia Laţcu (poeta Zorica Laţcu) că a ajuns să-1 cunoască foarte bine pe Părintele, căci în perioada în care împreună cu părintele Stăniloae traducea Filocalia, dânsa ajuta la traducere, stilizând textul. Apoi, o vreme destul de îndelungată a întrerupt legătura cu Părintele - probabil perioada cât a fost închis şi când a fost dus la Canal. În acest timp însă, maica s-a îmbolnăvit de cancer, care avansase până la faza de metastaze şi internându-­se în spital îşi aştepta, după spusa medicilor, sfârşitul vieţii. La un moment dat însă, a apărut Părintele aievea lângă patul ei şi i-a spus pe numele dinainte de călugărie: “Zorica, am venit să te vindec!”, după care a dispărut la fel cum apăruse. În următoarele ore a început să elimine tot răul din ea, după care s-a ridicat din pat şi a doua zi a fost găsită de medic pe coridorul spitalului, plimbându-se. După externare s-a dus la Părintele să-i mulţumească, Părintele reproşându-i de ce nu l-a mai căutat:“Dacă s-ar fi întâmplat ceva între timp [dacă ar fi murit], ai fi fost lipsă la apel”(se referea la apelul turmei sale de păstoriţi). A mai trăit câteva zeci de ani, murind după vârsta de 80 de ani în mănăstirea unde-şi avea metania şi care s-a redeschis după 1989 - Vladimireşti. (Maica Adriana - Schitul Cornet)
  • Sfaturi şi îndemnuri ale Părintele Arsenie:
- Bolile încep de la suflet, de la minte, de la concepţia despre lume, de la dezechilibrul mintal.
- Paralizia loveşte de obicei pe cei nesătui de avere şi poate fi moştenită.
- De obicei pătimesc de cancer cei care nu postesc niciodată. Cancerul încă nu are leac şi apare fără alte explicaţii, decât ca o frână pedepsitoare a desfrânării stomacului. Se vede că prin el se pedepseşte lăcomia mâncărilor şi obârşia desfrânării.
- Bătrâneţea-i un cavou ajutător… Să nu cârtim la necazuri.
- Fumatul slăbeşte nu numai plămânii, ci şi mintea omului, încât credinţa nu o mai vezi atât de curat.
- Cei bolnavi să ţină regimul bolii în loc de post.
Căsătoria.
“Copiii nefăcuţi strică pe cei făcuţi”
  • I-am spus Părintelui că fratele e bolnav de nervi şi a zis: „Măi, moşteneşte pe un bunic beţiv. Acestea sunt urmările la beţie iar educaţia unui copil se dă în timpul sarcinii. Cât este copilul în pântecele mamei, atunci se dă educaţie. Dacă mama în timpul sarcinii fumează şi bea, ăla va ieşi precis un destrăbălat. Dacă se duce la operă sigur îi place muzica, îi place arta. Dacă va merge la biserică, copilul respectiv va merge la biserică“.
De multe ori veneau copii la 14 ani cu mustaţă şi când îi vedea spunea că în timpul sarcinii soţul nu are voie să aibă relaţii cu soţia. Dacă în timpul sarcinii sunt relaţii din astea, atunci ei nasc şi cresc măgari. Sunt expresii dure, dar asta e realitatea.
O cunoştinţă de a mea a înfiat un copil, un nepot. Era de vreo 5 anişori. Acest copil era foarte-foarte rău şi doamna respectivă a luat copilul şi s-a dus la Părintele şi când a văzut Părintele copilul, a pus mâna pe capul lui şi i-a spus aşa: „Nu te mai chinui măi, acest copil a fost zămislit într-o zi de sărbătoare şi aşa va rămâne” şi într-adevăr acum este în vârstă şi aşa este de rău!
Tot legat de înfiatul de copii. O cunoştinţă bună s-a dus la dânsul şi a zis: „ Părinte, eu n-am copii şi vreau să înfiez un copil” şi Părintele îi spune aşa: „Să nu înfiezi, că nu ştii al cui este, tu mai bine orientează-te asupra unui copil de mic şi urmăreşte-1 şi ajută-­l până când acel copil îşi va avea banii lui”. (Ana Riţivoiu, Sibiu)
  • A venit o femeie din Apuseni şi se plângea Părintelui Arsenie că o bate bărbatul Părintele i-a spus să „dezgroape” pe cei 4 copii pe care i-a îngropat, căci acei copii îşi blestemă părinţii pentru că sunt la întuneric. Părintele i-a dat canon să citească o carte despre Iisus Hristos şi să se împace cu bărbatul ei. O perioadă de timp femeia se stricase la cap aflând în ce pericol a ajuns din cauza faptelor sale. Apoi atât ea cât şi soţul au ajuns buni creştini. (Bârsan Elena - Sâmbăta de Sus)
  • În privinţa avorturilor era mai aspru! A fost cineva la Părintele şi a zis: „Părinte, am necazuri, copiii fac aşa şi aşa”; „Ce te miri mă, câţi copii ai?”; „Doi părinte”; „Ceilalţi până la cinci unde sunt? Pe cei care erau buni i-ai omorat şi i-ai ţinut pe ăştia care te chinuie”.
S-a dus un bărbat la Părintele: „ Părinte, mă bate copilul”; „Mă, tu gândeşte-te ce i-ai făcut lui când era el în pânlece. Acuma îţi dă înapoi!”. Deci copiii se aduc pe lume în curăţenie.
Iubea copiii, dar le spunea la părinţi că pentru faptele lor o să fie copilul bolnav. Păcatele părinţilor le trag ei, copiii. Le spunea ce păcat au făcut şi ce să facă pentru a-1 ispăşi mai uşor. Vorbea pe înţelesul tuturor. (Gheorghe Silea, 45 ani - Sâmbăta de Sus)
  • O bună parte din învăţăturile Părintelui vizau familia; era cu desăvârşire împotriva avorturilor. Odată, era o doamnă la Părintele şi se plângea că are un singur băiat care nu se căsătoreşte. Părintele i-a spus: „Nici nu o să se căsătorească, aici ţi se opreşte neamul.” Tot din cauza avorturilor.
Părintele spunea că în momentul în care o femeie avortează, ceva bun din ea se pierde şi copiii care vor urma o să aibă de suferit ca urmare a acestei lipse generate de avort. Pentru ca să se evite avortul atunci când sarcina este interzisă, am auzit când Părintele Arsenie a recomandat unei femei care avea Rh negativ să meargă la ginecolog pentru a i se stabili perioada de fertilitate şi ca în felul acesta să nu se afecteze legătura firească dintre soţi. (Mariana P - Făgăraş)
  • La Drăgănescu o femeie a spus că are un băiat bolnav, beţiv, care face rele când se îmbată, Părintele i-a zis: „Ştii de ce? Fiindcă, n-ai fost atentă când ai rămas însărcinată cu soţul”. Bărbatul ei a fost beţiv. Altă femeie a spus ca băiatul ei a furat, Părintele zice: ,,Dar şi tu ai.furat când ai.fost însărcinată cu el”. Se uita doar la om şi spunea! Altcineva zice: „ Eu am avut un necaz…”. Părintele zice: „Ştii de ce? Fiindcă tu ai iubit mai mult copilul decât pe Dumnezeu, în loc să-i mulţumeşti lui Dumnezeu de copilul pe care ţi l-a dat”. (Miloşan Vionela, Recea, 71 ani)
  • Era clarvăzător Părintele! Spunea la femei: tu ai umblat rău sau ai făcut avorturi. O vecină de aici, nu avea copii, se simţea dreaptă. Zicea: „Eu copii n-am avut aşa că n-am făcut păcate, am ştiut un singur bărbat”. Ea nu s-a cununat însă cu bărbatul ei: „Bărbatul se mutase la mine şi am ştiut că ăsta e bărbatu’ meu”. Şi s-a dus şi ea la mănăstire cu gândul că Părintele nu are ce să-i spună. Era multă lume acolo şi a arătat-o Părintele cu degetul şi i-a spus: „Tu trăieşti cu bărbatul tău în fărădelege, în curvie”, că ea n-a fost cununată cu el şi a divorţat. A găsit-o mai păcătoasă ca toate. (Mailat Elena, 87 de ani, Dejani)
  • Dânsul era împotriva avorturilor. I-a spus unuia: „Du-te repede acasă, că nevas-tă-ta vrea să meargă acuma să-şi facă chiuretaj (avort), du-te repede că încă o prinzi şi să nu facă păcatul acesta”.
A mers odată la sfinţia sa o femeie cu un copil bolnav, şi i-a zis femeii: „Copilul ăsta te chinuieşte cât ceilalţi 9 pe care i-ai omorât”.
Când cineva are în casă un beţiv, atunci tu, ca preot, te lupţi ca să nu destrami o familie, dar Părintele spunea deseori: „Lasă-l, că uite, te omoară, se întâmplă ceva. Mai bine lasă-l!” Şi atunci înţelegeau tinerii căsătoriţi sau mai în vârstă, să se despartă, pentru că s-ar fi ajuns la o crimă în familia aceea; ştia Părintele ce le spune. (Pr. Ioan Ciungara, Copăcel)
  • O vecină avea un copil handicapat şi s-a gândit să se ducă la Părintele Arsenie la biserica Drăgănescu. Părintele Arsenie i-a zis cu blândeţe: “Ce vreţi măi de la mine să vă spun?”. I-a spus de copil şi Părintele i-a răspuns: “Ginerele a trăit cu soacră-sa. De aceea a dat Dumnezeu palma aceasta. Du-te acasă şi mai adu pe lume un copil ca să aibă cine să aibă grijă de amărâtul acela”. Şi a mai născut o fată. (Dobrin Rosalia, Arpaşu de Jos)
  • Părintele Arsenie se bucura foarte mult de tineri, să-i unească, să-i binecuvânteze, să le dea poveţe ce să facă ca să aibă copilaşi curaţi, să meargă pe calea lui Dumnezeu. Pentru asta a luptat mult Părintele. Mi-a zis odată: “M-am silit mult şi cu rugăciunea şi cu predica şi cu toate, dar tot n-am putut.face ce-am vrut eu. Omul ascultă, dar tot cum ştie el face”. (Cismaş Gheorghe, Făgăraş)
  • S-a dus la Părintele o femeie însărcinată care nu vroia să aibă copii. Părintele i-a zis: “Dacă tu nu.faci copilul ăsta,fata asta, omori mama a doi preoţi”. Peste vreo 20 de ani fata a născut la rândul ei doi gemeni. Nu am aflat dacă au ajuns preoţi, dar sigur aşa este. (Taflan Maria, com. Mândra)
  • Ne spunea Părintele: “Dacă vreţi să aveţi copii curaţi, să aveţi împreunare cu bărbatul numai marţi şi joi, pentru că celelalte sunt zile oprite; să nu fiţi băuţi. Odată ce ai rămas gravidă să nu mai ai împreunare cu bărbatul. Nici cât timp alăptezi”.
Fata mea cea mică avea un suflet bun, dar nu se putea lega de nimeni. Şi cântăreaţă şi deşteaptă, cunoştea băieţi buni, dar la toţi le găsea vină. Îmi spunea: “Mamă, stau de vorbă cu el cât stau şi de-abia aştept să plece, să nu-l mai văd”. M-am dus la Părintele la biserica Drăgănescu şi i-am spus că fata mea are 30 de ani şi nu se poate lega de nici un băiat şi l-am întrebat dacă să se mai căsătorească sau nu. Mi-a spus că o să se căsătorească. S-a căsătorit, dar acela era beţiv şi după o lună a bătut-o; era hotărâtă să divorţeze, dar am fost să-1 întreb şi pe Părintele care mi-a zis: “Să-l lase! Câţi beţivi care se lasă de băut ai văzut? Poţi să-i numeri pe degete!”. Fata spunea că îi este milă de el, că va ajunge un mare beţiv şi va dormi prin şanturi amărât ca vai de capul lui. Şi ne-am rugat pentru el şi s-a rugat şi Părintele Arsenie că s-a lăsat de băut şi de fumat şi nu mai era nici rău ca înainte, ca un câine. Acum e foarte cumsecade. După 6 ani au avut o fetiţă. (Parashiva Anghel, Dejani)
  • Părintele ne spunea să nu ne împreunăm pe timpul sarcinii şi alăptării, căci păcatele şi obiceiurile rele ale părinţilor vor trece asupra copiilor. La doi tineri care au venit la Părintele, pentru binecuvântare în vederea căsătoriei, le-a spus că le dă binecuvântarea numai dacă sunt de acord să nu umble la numărul copiilor (să nu facă avorturi), care va fi doisprezece.
Odată, m-am dus la Părintele cu o femeie. Ea credea că are tenie, dar medicii nu i-au spus ce are. Părintele i-a spus:„Dacă nu ţi-au spus doctori îţi spun eu.Tu ai cancer. Du-te şi pregăteşte-te de plecare căci Dumnezeu ţi-a scurtat viaţa. Trebuia să ai 7 copii şi nu ai decât unul”. Ea a recunoscut că are numai unul, dar a spus ca şi acela-i face necazuri. „Nu-ţi.face destul” i-a zis Părintele. „Pentru că în tribunalul pământesc, dacă omori pe cineva, trebuie să plăteşti cu viaţa… Dar tu nu poţi plăti cele 7 vieţi căci ai o singură viaţă. Ai să plăteşti dincolo în veşnicie, la nesfârşit. Du-te şi pregăteşte-te de plecare!” A început a plânge şi a spune că soţul e vinovat, că el a îndemnat-o. „Nu, tu eşti vinovată. Tu nu trebuia să faci avort, chiar dacă te omora. Tu nu trebuia să faci asta.” În timp ce-i vorbea, Părintele era cu spatele la ea şi picta în faţa altarului. În gândul meu întrebam: „Părinte, de ce nu veniţi jos să stăm de vorbă?”. Mi-a ştiut gândul, s-a întors şi mi-a răspuns: „Nu pot să vin să stăm de vorbă căci trebuie să dau lucrarea asta gata. Vă spun de aici.” După un timp iar am avut gândul acela şi iar Părintele mi-a răspuns: „Măi, ţi-am spus că nu pot să vin, n­-am timp.”(Morar Gheorghe, Ucea de Sus)
  • O femeie din Ucea de Sus, deşi era credincioasă şi ştia că avortul este păcat, a hotărât să avorteze pentru că avea un bărbat care o bătea, era beţiv, era rău. În noaptea de după avort a avut un vis în care Părintele Arsenie (deşi nu-1 cunoştea) îi spunea: „Ce ai făcut Georgeta? Ce-ai făcut! Ţine minte: decât să omori, mai bine să mori!”
După câteva luni a avut o dorinţă puternică de a-l vedea pe Părintele Arsenie şi s-a dus la Drăgănescu. Când a intrat la el, Părintele i-a spus: „Ce ai făcul Georgeta? Decât să omori, mai bine să mori.” (Pr. Ciprian Negrean)
  • …Era în război. O femeie din Sibiu, Cătălina, a aflat că soţul ei a murit. A luat în braţe copilul şi fugea cu el prin Sibiu. În pântece avea alt copil. La un moment dat a văzut că era plină de sânge. O schijă îi omorâse şi copilul din braţe. Deznădăjduită şi descumpănită s-a dus şi a avortat copilul din pântece. Auzind apoi de Părintele Arsenie s-a dus şi ea la Mânăstirea Sâmbăta. După Sf. Liturghie Părintele a ieşit şi a strigat: „Cătălină, Cătălină, ce ai.făcut! Ştiu că ţi-a murit soţul şi copilul. Ai fost încercată. Dar dacă-1 lăsai pe cel din pântece… Ai omorât un copil cu care Dumnezeu avea un plan mare!”.
Vedeţi că azi Irod e în fiecare familie. Noi îl judecăm pe Irod (şi în colinzi) că a omorât copiii, dar îl acceptăm aproape în fiecare familie. Ne omorâm singuri copiii prin avorturi. Şi omorâm aleşi ai lui Dumnezeu. De aceea neamul nostru nu progresează. Când, după revoluţie, am auzit că ăştia liberalizează avorturile, am zis: „Îi gata cu noi”. Zicea Părintele că ,,din cauza avorturilor ne vor stăpâni ţiganii”. Şi printre ei sunt creştini. Da, creştini adevăraţi! Iar noi am ajuns „mai rău decât necredincioşii”. (Pr. Petru Vanvulescu)
  • Într-o duminică, când mergeam spre mănăstirea Brâncoveanu împreună cu surorile Elena şi Olimpia şi cu o fată din sat, Varvara, a apărut deasupra noastră o pasăre mare, a făcut trei ocoluri asupra noastră, văitându-se! Când am ajuns la mănăstire, monahul Sebastian ne-a spus că au un necaz mare: „L-au luat pe Părintele”. A fost dus (închis) în Cetatea Făgăraşului. Aici a fost vizitat numai de preoteasa Ciocănelea, căreia Părintele i-a spus că o va ajuta şi el când ea va trece dincolo.
Eu, văzând că diavolul face ce vrea şi în mănăstire, mi-a slăbit credinţa şi am plecat în lume, trăind ca orice necredincioasă. După aproximativ 20 de ani, sora Olimpia (atunci locuia în Victoria) a aflat că Părintele este la Biserica Drăgănescu, lângă Bucureşti. A plecat acolo. Când a intrat şi 1-a văzut a început a plânge. Părintele s-a apropiat şi i-a spus: „Degeaba plângi, că Dumnezeu încă n-a hotărât ce face cu criminalele” (ştia, fără să-i spună nimeni, că ea făcuse avorturi). Odată 1-a dus şi pe soţul ei la Părinte, căruia i-a spus: „Cu tine nu am ce discuta căci eşti necredincios. Iar pe ea ai s-o pierzi“. Olimpia a murit după 2 ani de cancer. Până să moară, ea tot timpul a făcut milostenie, a botezat şi cununat, pentru a-şi ispăşi din păcate. A murit cu fotografia Părintelui pe piept.
…Am plecat şi eu la Biserica Drăgănescu. Când am intrat în biserică (care era plină de lume), 1-am văzut pe Părintele în faţa altarului, cu o lumină (aureolă) în jurul capului. Atunci m-am retras într-o strană plângând, căci nu eram vrednică să vorbesc cu el, cu toate păcatele mele. Nu ascultasem nimic din ce ne-a spus la mănăstire. Dar până la urmă m-am resemnat şi eram mulţumită şi numai pentru faptul că puteam să-l văd. Când Părintele a trecut prin dreptul la fiecare, ajungând la mine, mi-a pus mâna pe cap spunându-mi: „Tu eşti mulţumită numai că mă vezi”.
Cu toate acestea, am păcătuit în continuare. Soţul, întorcându-­se din străinătate, a adus medicamente cu care se putea întrerupe sarcina (mai aveam 5 copii). Am luat pastilele, am pierdut sarcina, dar m-am îmbolnăvit foarte rău. Am plecat la Părintele cu remuşcări şi plângând continu. Acolo am aşteptat de la ora 8 la 15. Nu ajungeam la Părintele şi de frică şi din cauză că erau mulţi care intrau în faţă. Am zis în gândul meu: “Şi aici merge ca la comunişti, căci şi Părintele ia pe cine vrea”. Atunci Părintele m-a chemat la dânsul şi mi-a zis: „Da mă, aşa merge, ca la comunişti. Şi ce ai mă? Eşti bolnavă?”. „Sunt bolnavă şi sufleteşte şi trupeşte”. „De ce eşti bolnavă sufleteşte? Pentru că a murit Limpi? (eu îl judecam în gând pe Părintele de ce a lăsat-o pe Olimpia să moară). Cu capitolul Limpi ai terminat. Când vei trece dincolo vei şti de ce a murit. Şi tu eşti bolnavă, pentru cele trei pastile pe care le-ai luat. N-ai să te mântuieşti dacă nu ai al şaselea copil în viaţă”. „Părinte, sunt bătrână, am 40 de ani şi mă râde lumea”. „Dar când te-ai duce în iad nu te-a râde lumea?”. Am început să plâng. „Până la 43 de ani ai timp să faci al şaselea copil”, mi-a spus la despărţire. Soţul nu vroia. Dar până la urmă am rămas însărcinată de 2 ori, pierzând însă sarcinile. La exact 43 de ani am născut însă o fetiţă. La numai 6 săptămâni fetiţa- Maria - s-a îmbolnăvit grav. Când plângea îşi înghiţea limba şi nu mai putea respira. Se înnegrea la faţă. Făceam orice numai să nu plângă, totuşi de trei ori a avut aceste crize. După un an am plecat la Părintele, care mi-a spus doar atât: „Să nu o duci la doctor că o omoară“. Era vineri. Duminică am fost la Mânăstirea Brâncoveanu, la izvorul Părintelui. Când am ajuns la izvor, naşa fetiţei, Malcovici Elena, care o ţinea în braţe, s-a împiedicat de o rădăcină de brad şi i-a căzut copila din braţe. Am sărit repede să o iau de jos în braţe, căci ştiam că dacă începe să plângă îşi înghite limba. Dar fetiţa, cu lacrimi în ochi a zis „Mamă!”. Acesta a fost semnul că s-a vindecat căci atunci când începea să plângă nu mai putea vorbi şi se învineţea. Acum are 22 de ani şi n-a mai avut acele crize. (Bălan Silvica - Făgăraş)
  • Era în mulţimea aceea de oameni şi un preot din împrejurimile Făgăraşului (din Drăguş), care a zis: “Părinte, vreau să vă spun ceva între patru ochi”. Părintele Arsenie îi spune: “Nu între patru ochi, ci tare mă, tare, că aşa veţi învăţa unul de la altul. Zi mă, care-i baiul’?” Însă preotul a spus că nu poate să spună tare, la care Părintele Arsenie a spus “Drumul, mă”, altfel spus, putea să plece dacă nu vroia să zică.
Desigur că omul venind aşa de departe nu a mai avut ce să facă şi a zis: “Părinte, soţia mea este foarte nervoasă de o vreme şi nu ştiu ce să mă mai fac cu ea”. Atunci Părintele Arsenie îl întreabă:“Chiar mă, nu şti de ce este aşa?”. Preotul răspunde: “Nu, Părinte”. Îl mai întreabă o dată Părintele: “Chiar nu ştii mă?”. “Nu, Părinte”. Atunci Părintele Arsenie îi spuse: “Ba ştii, mă!”. După aceea a făcut o paranteză şi s-a adresat mulţimii din biserică, zicând: “Măi oameni buni, eu aş putea să vă vorbesc în termeni medicali, dar nu o să înţelegeţi toţi, de aceea o să vă vorbesc în termeni populari, să mă înţeleagă toată lumea”. Părintele a mai spus apoi un lucru extraordinar şi anume că „nu e ruşinos să se vorbească despre lucrurile fireşti oriunde s-ar afla omul, dar a face lucruri împotriva firii, acela este lucru ruşinos”, şi a continat zicând preotului: “Mă, este adevărat că în lipsa ta, dar cu acordul tău, a venit cineva şi i-a legat trompele ca să nu mai poată face copii.” Şi a adăugat: “Ştii tu ce urmări asupra psihicului femeii are loc când se săvârşesc astfel de lucruri?”, şi a continuat să spună lucruri de-a dreptul uimitoare la adresa sănătăţii psihice şi fizice asupra acestor femei, care recurg la aceste anormalităţi. După ce a ascultat ce a spus Părintele Arsenie, preotul a întrebat: “Ce să fac Părinte? Să o spovedesc şi să o împărtăşesc?”, de unde Părintele îi răspunde “Da mă, dar nu tu; un altul să o spovedească şi să o împărtăşească”.
O tânără în vârstă de 19-20 de ani, avea în mâna ei două fotografii cu doi tineri şi a încercat să spună ce este cu aceştia din fotografie. Părintele Arsenie i-a spus: “Lasă, mă, nu-mi spune tu…” şi a adăugat: “Aşa-i că pe ăsta - arătând către una din cele două fotografii - îl vor ai tăi şi că îi place să bea?”. Fata i-a răspuns că da, iar Părintele a adăugat: “Lasă-l mă tu pe ăsta, ia-l pe ăsta - arătându-1 pe celălalt din fotografie - pentru că şi părinţii tăi, până la urmă, vor zice ca tine”. Fata a dat să plece, dar Părintele i-a spus: “Stai, mă!”. Fata s-a întors, iar Părintele privind-o de sus până jos şi de jos până sus, i-a spus: ” Mă, înainte ca să te măriţi, să-i spui viitorului tău soţ că nu poţi să faci copii”. Fata îi răspunde: “Ba pot Părinte”. Părintele îi repetă: ” Ba nu poţi mă, şi ştii de ce nu poţi?”. Fata răspunse că nu ştie. Părintele îi zice: “Mă, tu lucrezi în mediu cu raze Rőntgen (X), aşa-i mă?” „Da, Părinte”, îi răspunse fata. Părintele adăugă: “D-aia nu poţi mă, că tu eşti iradiată”.
Când Părintele Arsenie a ajuns în dreptul unei femei tinere din Făgăraş, femeia a început să plângă în hohote şi i-a spus Părintelui că are mari necazuri cu soţul ei, Nicolae G., şi nu ştie ce să mai facă cu el. Părintele a întrebat-o dacă nu are o fotografie cu el. Femeia i-a dat Părintelui fotografia cu soţul ei, dar nu a îndrăznit să spună Părintelui mai mult, de ruşine (soţul acestei femei era homosexual). Părintele, privind fotografia, a zis cu glas tare: „Mă, pe ăsta se dărâmă zidul, lasă-l mă!”. Femeia a divorţat de el la scurt timp.
O mamă s-a dus cu fiul ei, care avea în jur de 18 ani, la Părintele Arsenie. Când femeia s-a aflat în dreptul Părintelui, a început să-şi laude copilul şi a zis: „Părinte, am un băiat cuminte, nu bea, nu fumează, nu are treabă cu fetele. Este un băiat foarte cuminte!” Părintele, privindu-1, a zis cu un glas domol, zâmbind: „Da mă, îi cuminte”, apoi a adăugat tare să audă toată lumea: „Mă, nu mai preacurvi cu mâna, mă!”, lăsând-o blocată pe biata femeie şi pe copilul ei.
Un coleg de serviciu, Radu C., s-a dus la Părintele Arsenie pentru că avea mari probleme cu soţia lui, fiind foarte nervoasă. Şi i-a spus Părintelui Arsenie că nu ştie ce să mai facă cu ea. Părintele îi spune: „Mă, câţi copii aveţi?”. Colegul îi spune: „Unul Părinte, că viaţa îi grea şi nu am cu ce să-i cresc”. Părintele i-a spus imediat: „Mă, nu unu-doi, ci patru-cinci copii să ai mă, ai înţeles?!”. Omul a plecat supărat fără să spună un cuvânt, şi când a ajuns în dreptul uşii bisericii să dea să iasă afară, Părintele i-a strigat tare: „lasă mă copiii să vină, nu unu-doi, ci patru-­cinci mă, că ducă nu va înnebuni, mă. Să ţii minte ce ţi-am spus!”. Desigur că acest avertisment 1-a îngrozit. Ajuns acasă, i-a spus nevestei ce i-a spus Părintele. Astăzi, au cinci copii, iar soţia lui este cât se poate de liniştită, de calmă, se înţeleg foarte bine şi au şi cu ce să îi hrănească pe copii. Au tot ce le trebuie.
Doi ingineri, soţ şi soţie din fabrica unde am lucrat şi eu, au divorţat din vina părinţilor lui. Când 1-a văzut pe Părintele Arsenie, femeia (Elena G.) a început să plângă şi să-i spună de situaţia ei, că a divorţat de soţul ei din vina socrilor şi ca are şi o fetiţă şi nu ştie ce să facă. Părintele Arsenie îi spune, zâmbind: „Lasă, mă, nu mai plânge, că după 7 ani, vă veţi împăca”. Nu ştiu dacă inginera 1-a crezut sau nu pe Părintele Arsenie, pentru că 7 ani, nu sunt 7 zile sau 7 săptămâni, sau 7 luni, ci …7 ani. Cert este că exact la 7 ani s-au împăcat, au mai făcut un copil, iar astăzi trăiesc în pace şi bună armonie. (Bogdan Juncu - Făgăraş)
  • Părinţii mei s-au căsătorit cu binecuvântarea Părintelui Arsenie, dar timp de 2 ani n-au avut copii. De aceea, s-au dus şi i-­au spus Părintelui că dacă ar şti că nu pot avea copii, atunci ei ar dori să ducă o viaţă curată, cum zicea şi pravila Părintelui („binecuvântată e numai zămislirea de prunci”). Părintele însă le-­a zis: „Nu mă, Dumnezeu să vă binecuvânteze căsătoria cu copii”. A rămas apoi însărcinată, dar se simţea foarte-foarte rău. S-a dus la Părintele la Sâmbăta, iar Părintele i-a spus: „Suferă şi tu, că şi suferinţa asta are un rost”. Când a ajuns la maternitate, din cauza complicaţiilor, au venit să o consulte un medic şi o asistentă şi s-­au mirat foarte tare: „Extraordinar, cum de ai rămas însărcinată!”. Aşa am apărut eu pe lume. Îi datorez viaţa Părintelui Arsenie şi de aceea am curaj să mărturisesc despre el.
O femeie din oraşul Victoria (lângă Făgăraş) era foarte rău bătută de soţul ei pentru că mergea la biserică. Soţul era propagandist de partid şi probabil avea neplăceri la serviciu. Femeia mergea pe ascuns la mănăstirea Sâmbăta de Sus de unde se întorcea cu nişte saci de urzici, pentru a nu da de bănuit unde fusese. La un mo­ment dat, soţul ei şi-a dat seama de unde vine şi, după o bătaie straşnică, a trântit-o şi s-a repezit la ea cu un cuţit ca s-o omoare. În disperare, femeia 1-a strigat în gând pe Părintele şi în acel mo­ment, soţul a încremenit cu cuţitul în mână deasupra ei. Când s-a dus la Părintele, i-a povestit toate cele întâmplate iar Părintele i-a răspuns: “L-am tot lăsat, dar cănd am văzut că depăşeşte măsura, am zis
”(Maica Adriana - Schitul Cornet)
  • Au venit doi concubini la Părintele să-1 ispitească, întrebându-l dacă se potrivesc. Le-a spus Părintele: „ Mă, tu du-te la soţia ta, că ai patru copii. Iar tu du-te la soţul tău, că ai trei copii“. Au rămas aceia uimiţi: De unde ştie!? (Pr. Nicolae Boboia)
  • În 1939 mă aflam la Mânăstirea Brâncoveanu, de Izvorul Tămăduirii. Văd şi acum acea scenă când o femeie îşi ducea în braţe copilul handicapat, apropiindu-se de Părintele Arsenie. Părintele, înainte de a o întreba cum o cheamă şi de unde este, i-a zis: „Ei, ce să-ţi fac maică dragă. Ai zămislit acest copil în noaptea de Paşti. Aşa este?”. „Aşa“ a zis femeia.
Acum, când familia este atât de discreditată, când, ca şi Sf. Apostol Pavel, putem spune că ne e şi ruşine a grăi despre aceasta, mă gândesc: Oare n-a lăsat Părintele Arsenie în nimeni acest duh al mustrării, care să ne aducă aminte de justiţia divină, de pedeapsa divină pentru cele ce se întâmplă azi? Căci spune înţeleptul Solomon: „Când nu mai există vedenie de prooroc, poporul acela se pustieşte”.
Când poporul Israel, din cauza căsătoriilor cu femeile străine, era în pericol să-şi piardă rădăcina, sămânţa şi numele, Ezdra a chemat poporul la pocăinţă şi rugăciune şi au făcut un nou legământ. La fel, singura salvare a neamului nostru ca să rămână cu nume, cu sămânţă şi cu rădăcină, este reaşezarea sfinţeniei familiale. Nici o problemă nu 1-a preocupat mai mult pe Părintele Arsenie ca sfinţenia vieţii familiale. De aceea, mi-aş îngădui, în numele Părintelui Arsenie, să încercăm un legământ către Dumnezeu, să încercăm reabilitarea vieţii noastre familiale. Avem obligaţia să nu lăsăm ţara calomniată prin prostituţie şi înjosiri ale familiei. Aşa cum Ezdra a rupt legăturile cu femeile străine, să rupem şi noi orice legătură cu toate cele străine de familie (avorturile, întreruperile de sarcini, divorţurile, toate cele ce au compromis familia) şi să o facem prin legământ (cum a făcut Ezdra), aici la mormântul Părintelui Arsenie. (Pr. Ioan Sabău)
  • Sfaturi şi îndemnuri ale Părintelui Arsenie:
- Pe cei necununaţi să nu-i împărtăşeşti.
- Părul pe ochi la băieţi şi fete le strică şi mintea.
- Copiii - şcolari să se culce la ora 10 (22) seara şi să se scoale la ora 5 dimineaţa, ca să poată învăţa. Şi să se ferească de prieteniile rele. [numai în timpul somnului dintre orele 22-24 organismul uman produce un hormon de creştere şi refacere a celulelor. Când dormim în afara acestor ore, celulele (şi organismul întreg) se odihnesc, dar nu se repară, nu se refac. Rezultatul: cei ce nu dorm între 22-24, îmbătrânesc mai repede şi nu au detentă (spontaneitate) fizică şi mentală]
- Cine face curte nu face carte;
- Onania are urmări foarte grave.
- Tinerele fete, după 20 de ani să se căsătorească, să nască copii, căci ispitele mari sunt. Singurătatea nu e bună: şi o fată poate cădea uşor.
- Examenele se iau mai uşor în stare de înfrânare, de castitate, pentru că se convertesc mai uşor energiile în inteligenţă. Se ştie că marii savanţi îşi convertesc, endocrin, energia lor aproape total şi nu au avut nevoie de femeie.
- Căsătoria e sacul cu păcate, mărită-te şi ia-1 în spate.
- În timpul sarcinii, mama să nu stea în fum şi să nu ia medicamente.
- Dacă nu-i dă pace la copil în vremea sarcinii, copilul va avea precocitate sexuală.
- Decât cancer mai bine copii. Iobagii aveau câte 16 copii. Şi erau slugi!
- Copiii născuţi numai după distracţii şi destrăbălări au ieşit răi.
- Copiii nefăcuţi strică pe cei făcuţi.
- Cei care opresc copiii de la credinţă sunt osândiţi mai rău ca sinucigaşii.
- Dacă nu poţi vorbi cu copiii despre Dumnezeu, vorbeşte cu Dumnezeu despre ei.
- Căsătoria-i pentru mântuire şi prunci, nu pentru plăceri şi desfrânare.
- Din cauza avorturilor ne vor stăpâni ţiganii.
- Tinerii să se mute de la bătrânii care le strică casa.
- Pantalonii la femei - mult mai grav ca lipsa de basma la rugăciune.
- Abstinenţa sexuală dă vigoare, dar din când în când, rar, trebuie soţii să se împreuneze, în afară de posturi (St. Ap. Pavel). Femeia (luată din bărbat) are nevoie de completare endocrină, prin contact, de la bărbat.
- Vrei copii puţini? Nu lăsa bărbatul să se atingă de tine. Însă, ca să puteţi face lucrul acesta, trebuie să vă înfrânaţi cu postul, iar eu zic cu foamea. Căci trupului acestuia de noi nu-i pasă dacă ne bagă în focul iadului. De aceea ar trebui ca nici nouă să nu ne pese de poftele lui, ci să le mai ucidem cu postul.
- Femeia e necesar să fie căsătorită, de la vârsta împlinirii fiziologice, după 20 de ani. Pentru menţinerea sănătăţii are nevoie de combustibil masculin, care se poate obţine numai în viaţa conjugală, legală civil şi bisericeşte; ce se face prin desfrânare este spre pedeapsă. Femeile care nu primesc combustibil masculin, fie din lipsa căsătoriei, fie că se abţin de la raporturi conjugale, ajung la anxietate (stare de nelinişte, de aşteptare încordată, însoţită de palpitaţii, jenă în respiraţic etc, întâlnită în unele boli de nervi), nevroze, idei de sinucidere, agresivitate etc. Acestea pot fi şi efecte ale văduviei forţate (moartea prematură a soţului) sau ale sterilităţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu