marți, 23 iulie 2013

Taramul fercitilor !

Continutul acestei povestiri este extrasa dintr-un manuscris din Sfantul Munte Athos, intitulat "Povestire a sfantului Zosima pentru Pamantul Fericitilor"

In partile Tebaidei, locuia in pustiu un pustnic numit Zosima, care traia de 40 de ani acolo si de tot atatia ani nu vazuse chip omenesc.
Acestuia i s-a descoperit de la Dumnezeu ca se afla in lumea aceasta un loc numit pamantul fercitilor, deci i s-a trimis lui ingerul Domnului zicandu-i:
- Zosima, omul lui Dumnezeu, s-a auzit rugaciunea ta si iata-ma trimis de Dumnezeu ca sa-ti poruncesc sa te duci in pamantul fericitilor, insa nu o sa poti ramane cu dansii. haide acum, scoala-te si te du !
Multumind Zosima lui Dumnezeu, a iesit din pestera sa si a pornit spre acea insula, fara sa stie drumul.  A mers timp de 40 de zile, insa slabit fiind si obosit a lesinat. Trei zile a ramas acolo rugandu-se lui Dumnezeu sa-l ajute in neputinta sa. Si iata ca a venit din pustie o camila si plecand genunchii l-a primit pe spinarea sa, ducandu-l printr-un loc unde erau fiare otravitoare si purtatoare de moarte. Iar el temandu-se foarte tare s-a rugat iar lui Dumnezeu sa-l ajute si s-a facut cutremur mare de pamant si vijelie de vant a suflat si l-a luat pe Zosima de pe pamant si l-a inaltat la cer. Asa mergand in vazduh se ruga si acea vijelie l-a pus pe marginea unui rau, pe care vrand sa-l treaca nu a putut. Din apa a auzit un glas care i-a spus: Zosima, omul lui Dumnezeu, apele mele nu poate sa le treaca nici pasarea lumii acesteia, nici suflarea vantului, nici acest soare, nici ispititorul diavol. Cauta insa peste apa si vezi cat este pana la cer. Iar Zosima se ruga cu lacrimi si i s-au aratat doi copaci, unul de o parte a raului, celalalt de cealalta parte, foarte inalti, frumosi, plini de roade bine mirositoare. Si plecandu-se, un copac l-a luat pe Zosima in varful lui si l-a inaltat mult, iar celalalt copac s-a plecat si el si l-a primit pe Zosima intre crengile lui punandu-l pe el dincolo de rau, unde s-a odihnit timp de 3 zile.
Tot acel loc era numai un camp neted. Zosima stand si asteptand, a vazut un om gol, dar i s-a parut o nalucire si s-a pecetluit cu semnul Sfintei Cruci. Apoi apropiindu-se Zosima de el zise:
- Bucura-te frate !
- darul lui Dumnezeu fie cu tine, raspunse omul gol.
-omule al lui Dumnezeu, cine esti, zise Zosima?
-tu cine esti si cum ai venit aici!
Atunci Zosima i-a povestit viata sa si cine la ajutat sa ajunga la ei, ca s-a rugat mult lui Dumnezeu si El la trimis aici.
- si eu cunosc ca esti omul lui Dumnezeu, ca nu esr cu putinta sa treci norul si raul cel mare si involburat, fiindca adancimea lui este un abis, iar norul ajunge pana la cer, iar tu ai venit aici din desertaciunea lumii.
Apoi Zosima il intreaba de ce este gol. 
Omul acela ii raspunde:
- tu te bucuri ca porti piele de oaie, insa aceasta se strica pe trupul tau, dar priveste sus la cer si vezi haina mea cum este.
Si privind Zosima cerul, a vazut fata aceluia ca soarele si haina ca fulgerul si s-a temut cazand la pamant. 
Acela l-a oprit de la inchinaciune in fata sa spunandu-i ca este unul din fericiti.
-vino sa te duc la batrani.
Luand pe Zosima de mana l-a dus intr-un loc unde erau oameni multi, iar printre ei erau si batranii care aveau asemanare cu a lui Dumnezeu. Multimea sedea inaintea batranilor cu multa luare aminte.  
Vazandu-l pe Zosima ziceau: acest om a venit din desarta lume, veniti sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne descopere ce inseamna aceasta, a venit cumva sfarsitul lumii?
Rugandu-se, iata ca s-au ivit din cer doi ingeri care le-au zis:
-nu va temeti de barbatul acesta, ca Dumnezeu l-a trimis aici sa sada cu voi sapte zile sa vada asezamantul si vietuirea voastra si apoi sa mearga inapoi la locul sau.
Batranii l-au dat pe Zosima in grija unuia dintre dansii zicandu-i sa-l pazeasca sapte zile.
Si luandu-l pe el pazitorul l-a dus la locuinta sa care era sub un pom, fiindca la ceasul sase din zi ( ora 15) manca din roadele pomilor, bea apa mai dulce decat mierea si nectarul si iarasi se ridicau pomii si apa la locul lor pana la ceasul sase (ora 15) al zilei de maine.
Oamenii veneau si-l intrebau cum este in desarta lume, dar din prea mare oboseala a lesinat iar. Atunci l-a rugat pe pazitorul sau sa le spuna celor care il mai cauta ca nu este aici, ca sa se odihneasca putin.
Pazitorul auzind a inceput sa strige:
-vai mie ! ca istoria lui Adam voieste sa se implineasca la mine. Satana l-a amagit pe Adam prin Eva, si pe mine omul acesta prin magulirile lui voieste sa ma faca mincinos, fiindca ma indeamna sa spun ca nu este aici. Ridicati-l de aici ca voieste sa semene intre noi samanta lumii desarte.
Si asa s-a ridicat impotriva lui tot poporul spunandu-i:
- du-te frate de la noi, ca nu stim de unde ai venit.
Zosima a plans foate mult si caindu-se a spus catre batrani:
- iertati-ma domnii mei ca am gresit! 
Atunci batranii au impacat poporul si l-au intrebat iarasi cum a ajuns la ei, intrebandu-l
- acum ce voiesti sa-ti facem?
- voiesc sa iau in scris toate invataturile voastre. 
Acestia bucurosi, luand placi de piatra au inceput sa scrie " ascultati fii oamenilor, viata noastra a fericitilor. Fiindca si noi suntem dintre voi. Caci atunci cand a propovaduit prorocul Ieremia ca cetatea Ierusalimului va fi data in mainile inchinatorilor la idoli, am ascultat ce ne-a spus si nu am mancat paine coapta in foc, untdelemn, vin, ci numai ne-am rugat si Dumnezeu a intors urgia de la cetatea Ierusalimului si norodul ei si l-a izbavit din mana celor de alt neam. 
Dupa ce a murit imparatul, venind altul am fost parati si s-au sculat impotriva noastra. Imparatul cel nou ne-a spus: " invoiti-va cu norodul meu sa mancati paine, sa beti vin, slaviti pe Dumnezeu si o sa va faceti placuti si imparatului. 
_ nu noi ne facem placuti doar lui Dumnezeu.
 Atunci maniindu-se imparatul ne-a bagat in temnita, dar noaptea a venit ingerul Domnului si tinandu-ne pe noi de crestet ne-a ridicat in vazduhsi ne-a adus in locul acesta, iar cand ne-a trecut pe noi aici a venit zidul de nor, care ne-a despartit de voi. 
Dumnezeu ne-a dat noua acest loc bun, care este tot pe pamant, dar nu suntem fara de moarte. Pamantul acesta rodeste poame bine mirositoare mai dulci decat mierea si aceasta este hrana si bautura noastra. Neincetat ne rugam Domnului, ziua si noaptea. La noi nu este vie, nici aratura, nici lucruri facute de mana omeneasca, de lemn, fier, nu este casa, zidire, foc, cutit, nici vant greu. 
Unii din noi isi iau femeie ca sa nasca pana la doi fii, apoi se deosebesc unul de altul si cealalta parte a lor o traiesc in curatie si in feciorie si nu este intre noi numar de ani, de luna si de saptamana ( calendar) . Dedesuptul pomilor ne este asternutul, fiindca frunzele pomilor cad si nu se strica si acesta este acoperamantul nostru pentru ca vezi ca suntem goi. Dar nu suntem goi cu trupul cum ne vedeti ci avem imbracamintea dreptatii si nu ne rusinam unul de altul. In ceasul al saselea vine de la sine roada pomilor, mancam si bem pe saturate, apoi ele se trag iar la locul lor. Cunoastem pe toti dreptii din lume si pe cei pacatosi si lucrurile toate vi le stim ca in fiecare zi vin ingerii Domnului si ne vestesc noua faptele voastre. Pentru faptele dreptilor ne bucuram, iar pentru pacatosi ne mahnim si ne rugam ca ei sa se pocaiasca de faptele lor rele si sa-si planga pacatul.
Cand vine vremea postului mare, toti pomii inceteaza a-si mai da rodul si ne ploua Dumnezeu mana din cer, precum a dat si stramosilor nostri. Atunci cunoastem ca s-a schimbat vremea anului, iar cand vin pastile pomii incep iar sa-si dea rodul. Atunci si noi priveghem trei zile pentru moartea Domnului nostru. La noi nu este nedreptate, ispita, boala trupeasca, ci pace si liniste, unire si multa dragoste. Cand ne primesc pe noi ingerii (murim), nu se tulbura nicidecum sufletul nostru, ci mai vartos se bucura sufletele noastre cu ingerii. Sintii ingeri ne aduc in acele clipe buna-vestire: " te cheama Domnul"
Atunci iese sufletul din trup cu toata bucuria si se duc la ingeri care ne spun:" fericit esti tu suflete ca ai implinit voia Domnului"
 Iesim din trup la 360 de ani tanar, iar batran se socoteste 880 de ani, iar ziua sfarsitului nostru ne-o arata ingerul. Vazand ingerul venind ne ducem cu tot poporul la locul locuintei noastre. Pentru ca nu avem unelete, ingerul vine cu cosciugul. Cel chemat la Domnul merge impreuna cu noi pe la fiecare si ii da sarutare, petrecandu-l si fericindu-l. 
Atunci iese sufketul din trup si il saruta si ingerii, iar noi vedem fiinta celui chemat ca o inchipuirea a trupului fara a deosebi daca este barbat sau femeie. Ingerii il saruta toti si-l duc la Cel fara de inceput, Parintele nostru al tuturor. Noi auzim cantand ingerii in cer si asa intre noi si ingeri se suie imnul de slava adus Domnului. cand sufletul fericitului chemat va cadea cu fata in jos la inchinare in fata Domnului si noi ne inchinam, iar cand se va scula sa mearga la locul oranduit pentru el, atunci mergem si noi la biserica noastra, ca sa implinim multumirea catre Dumnezeu.
 Spunandu-i acestea l-au condus iar la cei doi copaci si s-au rugat lui Dumnezeu sa-l duca inapoi in desarta lume. 
Luandu-l pe el copacii l-au dus de partea cealalta a raului, atunci a venit vijelia de vant care l-a dus pe aripile ei si l-a pus la locul unde l-a gasit. Apoi a venit camila care l-a primit pe spatele ei si l-a dus pana la locul unde l-a gasit spunandu-i " fericit esti Zosima ca te-a invrednicit Dumnezeu sa-i vezi pe fericiti" 
Si iata ingerul Domnului care i-a zis: " Bine ai venit robul lui Dumnezeu, haide sa te duc la pestera, la locasul trupului tau, fiindca o sa se faca pestera ta marturie a pustiei si tamaduire celor ce vor veni acolo. Ardere si chinuire a dracilor va fi ea. "
Au mers 40 de zile, iar ingerul Domnului l-a ajutat sa puna placile de piatra in altarul bisericii din pestrea lui. 
Dupa ce aplecat ingerul Domnului, a venit doavolul cu mare furie zicand: stiu ca o sa te faca Dumnezeu ca pe fericitii fara pacate. Insa eu vreau sa-ti arat puterea mea si sa te prapadesc si pe tine si pe toti cei ce vor veni aici sa primeasca cele scrise pe piatra.
Insa ingerul Domnului i-a venit in ajutor zicandu-i lui Zosima sa nu se teama. Dupa 8 zile, diavolul luand cu sine inca o multime de draci , l-au rapit pe el cand se ruga si l-au batut 40 de zile suierand de manie. Plangand diavolul a plecat : vai amar mie ca pentru un om am pierdut toata lumea, fiindca acesta m-a biruit cu rugaciunea.
Zosima nu l-a lasat sa plece pana nu a promis ca nu va face rau vreunui om. Diavolul cu plangere mare s-a jurat la cer: cata vreme va fi locuinta ta si a celor ce locuiesc dupa tine si dupa invatatura ta, nu voi veni in locul acesta.
Zosima a mai trait dupa aceasta intamplare inca 36 de ani si a dat asezamantul lui la toti parintii de prin pustie. Diavolii se tanguiau ca daca ajunge invatatura lui Zosima la toti oamenii vor fi fara pacate si se for face fericiti, iar ei ce se vor face?
Dupa 36 de ani, au venit ingerii Domnului la fericitul Zosima, ca si la fericiti, i-au citit lui toate faptele si toata viata si asa si-a dat sufletul. Ingerii primind sufletul care stralucea ca soarele il sarutau si asa il duceau in fata Domnului.  Trupul a fost ingropat ca un odor de mult pret in biserica pesterii, cu cantari si multumiri lui Dumnezeu. 
Si au crescut 7 finici ( palmieri)in locul acela si au umbrit pesterea, iar din pestera a iesit izvor de apa care tamaduieste sufletele si trupurile celor ce alearga acolo cu credinta. 

Cum arata trupul de lut al lui Iisus !

Intrebare : Si-a luat Iisus cand a venit la intrupare un chip de lut frumos, atragator, care sa prevesteasca in vreun fel gloria si maiestatea sa? 

Raspuns : Nu... Nu, de trei ori Nu, si asta ca sa invatam ca nu trebuie sa pretuim trupul decat in masura in care ne este necesar in cercetarea spirituala ce-o avem de efectuat in aceasta viata, ci mai degraba sa ne ingrijim de suflet care este nemuritor.

Lectia care ne este data: sa nu judecam un om dupa aspectul "comercial". (atunci ce raspuns vor da cele ce isi siliconeaza sanii, se mutileaza in fel si chip cu tot felul de operatii estetice ca sa-si schimbe nasul, buzele, intreaga fizionomie? Parerea mea este ca cei ce recurg la aceste metode simt nevoia in subconstient sa-si infrumuseteze sufletul, dar aleg cele mai nepotrivite metode)

Chipul lui Iisus relatat in Biblie:
 Isaia cap. 52
13. Iata ca Sluga Mea va propasi, Se va sui, mare Se va face si Se va inalta pe culmile slavei!
14. Precum multi s-au spaimantat de El - asa de schimonosita ii era infatisarea Lui, si chipul Lui atat de fara asemanare cu oamenii, -

15. Tot asa va fi pricina de uimire pentru multe popoare; inaintea Lui regii vor inchide gura, ca acum vad ceea ce nu li s-a spus, si inteleg ceea ce n-au auzit.

CAPITOLUL 53

1. Cine va crede ceea ce noi am auzit si bratul Domnului cui se va descoperi?
2. Crescut-a inaintea Lui ca o odrasla, si ca o radacina in pamant uscat; nu avea nici chip, nici frumusete, ca sa ne uitam la El, si nici o infatisare, ca sa ne fie drag.
3. Dispretuit era si cel din urma dintre oameni; om al durerilor si cunoscator al suferintei, unul inaintea caruia sa-ti acoperi fata; dispretuit si nebagat in seama.
4. Dar El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a impovarat. Si noi Il socoteam pedepsit, batut si chinuit de Dumnezeu,
5. Dar El fusese strapuns pentru pacatele noastre si zdrobit pentru faradelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mantuirea noastra si prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat.
6. Toti umblam rataciti ca niste oi, fiecare pe calea noastra, si Domnul a facut sa cada asupra Lui faradelegile noastre ale tuturor.
7. Chinuit a fost, dar S-a supus si nu si-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus si ca o oaie fara de glas inaintea celor ce o tund, asa nu Si-a deschis gura Sa.
8. Intru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat si neamul Lui cine il va spune? Ca s-a luat de pe pamant viata Lui! Pentru faradelegile poporului Meu a fost adus spre moarte.
9. Mormantul Lui a fost pus langa cei fara de lege si cu cei facatori de rele, dupa moartea Lui, cu toate ca nu savarsise nici o nedreptate si nici inselaciune nu fusese in gura Lui.
10. Dar a fost voia Domnului sa-L zdrobeasca prin suferinta. Si fiindca Si-a dat viata ca jertfa pentru pacat, va vedea pe urmasii Sai, isi va lungi viata si lucrul Domnului in mana Lui va propasi.
11. Scapat de chinurile sufletului Sau, va vedea rodul ostenelilor Sale si de multumire Se va satura. Prin suferintele Lui, Dreptul, Sluga Mea, va indrepta pe multi, si faradelegile lor le va lua asupra Sa.
12. Pentru aceasta Ii voi da partea Sa printre cei mari si cu cei puternici va imparti prada, ca rasplata ca Si-a dat sufletul Sau spre moarte si cu cei facatori de rele a fost numarat. Ca El a purtat faradelegile multora si pentru cei pacatosi Si-a dat viata.

duminică, 14 iulie 2013

Despre zeciuiala !

Cat este de importanta astazi zeciuiala in ochii lui Dumnezeu ?
 Ce spune Biblia despre zeciuiala?

Zeciuiala este un subiect despre care multi crestini se framanta. In multe biserici subiectul zeciuelii este supra-accentuat. In acelasi timp multi crestini refuza sa se supuna indemnurilor Bibliei in ce priveste darurile aduse Domnului. Zeciuiala/darul trebuie adus ca o bucurie, ca o binecuvantare. Din nefericire aceste cazuri sunt destul de rare in bisericile noastre. Multi din cei ce practica zeciuiala o iau ca pe un prilej de lauda, trambiteaza pe toate posturile media, spun in gura mare la toti cunoscutii, lucru ce este neplacut in ochii Domnului.
In Maleahi 3:8 -Domnul ne arata cat de importanta este aceasta si acum : Se cuvine oare, ca omul sa insele pe Dumnezeu? Caci voi M-ati inselat! Dar voi ziceti: “Cum Te-am inselat?” - Cu zeciuiala si cu parga!
9. Blestemul va atinge, pentru ca voi Ma inselati, voi, neamul intreg!
10. Aduceti toate zeciuielile la vistierie si sa fie merinde in casa Mea si puneti-Ma si pe Mine la incercare”, zice Domnul Savaot, “si veti vedea ca voi deschide, la dorinta voastra, stavilarele cerului si voi varsa din belsug binecuvantarea, spre binele vostru.
11. Si voi certa, spre binele vostru, lacusta, ca sa nu strice rodul tarinilor voastre. Si via voastra de la camp nu va ramane fara rod”, zice Domnul Savaot.

12. “Si toate neamurile va vor ferici pe voi, caci veti fi o tara dorita”, zice Domnul Savaot.
Zeciuiala reprezinta un concept vechi din Vechiul Testament. Oferirea zeciuelii era o cerinta a legii prin care toti evreii trebuiau sa ofere 10% din tot ceea ce castigau, aducandu-l la templu. (Levitic 27:30; Numeri 18:26; Deuteronim 14:24; 2 Cronici 31:5). Unele persoane inteleg zeciuiala din Vechiul Testament ca pe o taxa cu scopul de a asigura resurse preotilor si levitilor care se ocupau cu jertfele. Noul Testament nu porunceste nicaieri sa se supuna sistemului legalist de zeciuiala, dar Apostolul Pavel spune totusi ca toti crestinii trebuie sa puna deoparte o cota din venitul lor pentru a sustine biserica. (1 Cor:16:1-2)

 Noul Testamnet nu precizeaza nicaieri un anumit procent care ar trebui pus deoparte, insa se spune ca acesta ar trebui sa fie dupa castigul fiecaruia in parte. Bisericile crestine au preluat valoarea de 10% de la zeciuiala din Vechiul Testament ca o valoare " minim recomandata" in ceea ce priveste darurile aduse de crestini.
 Uneori aceasta valoare poate insemna mai mult de 10% din valoarea castigata, daca ai un venit mare. Fiecare crestin trebuie sa se roage staruitor si sa ceara intelepciune de la Dumnezeu in privinta participarii la darurile aduse Domnului si cat anume sa daruiasaca ( Iacov 1:5). Fiecare sa dea dupa cum a hotarat in inima lui, nu cu parere de rau, sau de sila, caci pe cine da cu bucurie il iubeste Dumnezeu.

 Si Isus Christos a platit zeciuiala, cand a platit darea pentru Templu. Nu cred ca e tot una, dar poate gresesc! Ce crezi, Simone? Împăraţii Pământului de la cine iau dări sau biruri? De la fiii lor sau de la străini?Petru I-a răspuns: „De la străini.” Şi Isus i-a zis: „Aşadar, fiii sunt scutiţi. Dar, ca să nu-i facem să păcătuiască, du-te la mare, aruncă undiţa şi trage afară peştele care va veni întâi; deschide-i gura şi vei găsi în ea o rublă pe care ia-o şi dă-le-o lor, pentru Mine şi pentru tine.” Matei cap 17 ver 25-27.

 Un text de baza pentru cei ce dau si primesc primesc zeciuiala ar fi : Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute. Matei 23:23. Pare un text care se adreseaza inclusiv noua, dar acesta este un text in contextul existentei Legii. Isus inca nu murise si nu inviase pentru a deschide o noua epoca cea a Harului. Christos le vorbeste celor care indreptatindu-se prin faptele "vizibile" ale Legii, uitau esenta ei: mila, dreptatea si credinciosia, dar dadeau zeciuiala din verdeturile gradinilor lor. Cata credinta!!! 

 Atentie insa! In acelasi context Isus spune:Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.Matei 5:23,24.  Identic cand Domnul intra in Templu ii izgoneste pe schimbatorii de bani si pe cei ce transformasera Templu intr-un loc de negustorie, El nu era impotriva jertfelor, ci impotriva celor care castigau de pe urma lor! Este important sa vedem cum Isus face trecerea la Noul Legamant! Dar nu o trecere brutala! El afirma clar ca era Implinirea Legii!
 Misiunea Sa dupa Inaltare a fost continuata de ucenicii sai. Neamurile au fost invatate despre Harul lui Dumnezeu prin care vine mantuirea. Pavel, Ioan, Petru, Iuda, Iacov ne-au lasat Epistolele prin care invatam cum trebuie sa fie un crestin, ce trebuie sa creada si sa faca! Nu scrie nimic despre zeciuiala! Dar acolo gasim ceva superior zeciuielii care era o lucrare impusa, o lege dura... Apare o alta lucrare adusa de iubirea adevarata: darnicia! Iata ce cuvinte frumoase citim in 2 Corinteni cap.8: Fraţilor, voim să vă aducem la cunoştinţă harul pe care l-a dat Dumnezeu în bisericile Macedoniei. În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare şi sărăcia lor lucie au dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor. Vă mărturisesc că au dat de bunăvoie, după puterea lor şi chiar peste puterile lor. Şi ne-au rugat cu mari stăruinţe pentru harul şi părtăşia la această strângere de ajutoare pentru sfinţi. Şi au făcut aceasta nu numai cum nădăjduisem, dar s-au dat mai întâi pe ei înşişi Domnului, şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu.[...] După cum sporiţi în toate lucrurile: în credinţă, în Cuvânt, în cunoştinţă, în orice râvnă şi în dragostea voastră pentru noi, căutaţi să sporiţi şi în această binefacere. Nu spun lucrul acesta ca să vă dau o poruncă; ci pentru râvna altora şi ca să pun la încercare curăţia dragostei voastre. Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi. Ce ne spune Pavel de cateva  ori? Despre harul lui Isus Christos! El e cel ce a miscat inimile crestinilor din Macedonia care din saracia si bucuria lor au dat bogatii! Harul naste darnicie! Legea naste zeciuiala! 
 Acesta este mesajul Noului Legamant: După cum sporiţi în toate lucrurile: în credinţă, în Cuvânt, în cunoştinţă, în orice râvnă şi în dragostea voastră pentru noi, căutaţi să sporiţi şi în această binefacere. 2 Cor 8:7.
Fara Harul lui Christos, fara dragostea de frati, fara adevar, vom da zece la suta! O zeciuiala care devine traditie si lege, care devine o povara pur si simplu! Darnicia insa se naste din iubire si din har, asa ca va aduce bucurie, nu tristete! Si chiar daca am auzit pe unii ca dupa ce au dat-o au fost tare binecuvantati si le-au crescut salariile cred ca putem alege sa fim darnici si avem un indiciu minim, macar 10% din bogatiile noastre! Cand o facem sa nu pomenim ca am dat zeciuiala, caci nu la zeciuiala suntem chemati, ci la o credinta si dragoste nascuta din har si care duce la darnicie, la a te simti cu adevarat solidar cu cei in suferinta, cu toata inima, nu doar cu 10 procente din ea! Si atunci problema aceasta nu se va mai pune niciodata. Dar cat timp inima nu clocoteste de credinta si iubire, menta, mararul si chimenul vor arata nivelul de spiritualitate a inimii...Adica cam 10 la suta! 




joi, 11 iulie 2013

Sfaturi pentru tine !

 O suta de ganduri din Biblie !

- a doua venire : sa aveti o purtare buna in mijlocul Neamurilor pentru ca in ceea ce va vorbesc de rau ca pe niste facatori de rele, prin faptele voastre bune pe care le vad, sa slaveasca pe Dumnezeu in ziua cercetariii.
                                                                                                       1 Petru 2:12
- ajutor : incredinteaza-ti soarta in mana Domnului, increde-te in El si El va lucra.  
                                                                                                        Psalmul 37:5
- apa vietii : Eu sunt Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul. Celui ce ii este sete ii voi da sa bea fara plata din izvorul vietii. 
                                                                                                       Apoc: 21:6
 - aparator : Domnul este scaparea celui asuprit, scapare la vreme de necaz.
                                                                                                        Psalmul 9:9
 - asuprire: Intr-adevar, ce fala este sa suferiti cu rabdare, sa fiti palmuiti cand ati facut rau ? Dar daca suferiti cu rabdare, cand ati facut ce este bine, lucrul acesta este placut lui Dumnezeu.
                                                                                                        1 Petru 2:20 
- bani : caci iubirea de bani e radacina tuturor relelor.                                                                                                                        1 Tim. 6:10 
- biblia : caci cuvantul lui Dumnezeu este viu si lucrator, mai taietor decat orice sabie cu doua taisuri; patrunde pana acolo ca desparte sufletul si duhul, incheieturile si maduva, judeca simturile si gandurile inimii.  
                                                                                                         Evrei: 4:12 
- biruinta - celui ce va birui ii voi da sa sada cu mine pe scaunul Meu de domnie, dupa cum si eu am biruit si am sezut cu Tatal Meu pe scaunul lui de Domnie.
                                                                                                                                   Ap. 3:21
- biserica: voi insa sunteti o imaparatie aleasa, o preotie imparateasca, un neam sfant, un popor pe care Dumnezeu si l-a castigat sa fie al lui, ca sa vestiti puterile mununate ale Celui ce v-a chemat din intuneric la lumina Sa minunata.
                                                                                                       1 Petru 2:9   
- bucurie: Aleluia ! Domnul Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a inceput sa imparateasca. Sa ne bucuram, sa ne veselim si sa-i dam slava !  
                                                                                                       Ap.19:6-7
- bunatate: dimpotriva, fiti buni unii cu altii, milosi si iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi prin Hristos. 
                                                                                                       Ef. 4:32
 - bunatatea lui Dumnezeu : Domnul este bun, El este un loc de scapare in ziua necazului; si cunoaste pe cei ce se incred in el.
                                                                                                     Naum:1:7
 - calauzire: prin indurarea Ta, Tu ai calauzit si ai izbavit poporul acesta, iar prin puterea Ta il indrepti spre lacasul sfinteniei sale.
                                                                                                       Exod 15:13
- ceruri: dar cetatenia noastra este in Ceruri, de unde asteptam ca Mantuitor pe Domnul Iisus Hristos. El va schimba trupul starii noastre smerite si-l va face asemeni trupului Slavei sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-si supune toate lucrurile.
                                                                                                                                Filip: 3:21
- cinste; caci oamenii fara prihana vor locui tara, dar cei rai vor fi nimiciti din tara si cei necredinciosi vor fi smulsi din ea.
                                                                                                                               Prov: 2:21-22                 continuarea in curand...