duminică, 24 mai 2015

Pe urmele sfintilor de altadata !

Iordania. O țară binecuvântată

 


25 MaiZiua Naţională a Regatului Iordaniei

*

Spaţiu geografic plin de semnificaţii, Iordania se află în Ţara Sfântă, un loc esențial pentru cele trei mari religii monoteiste, supranumit în Biblie „Grădina Domnului” (Coranul îl consideră „începutul binecuvântat al tuturor”). Pentru aproape jumătate din omenire, aici se află izvorul spiritualităţii şi al credinţei.

Drept consecință, am urmat traseul biblic care străbate peisaje mirifice prin valea Iordanului, pe malul Mării Moarte, în Wadi Al-Kharrar, locul unde se presu­pune că a avut loc botezul lui Isus, pe Muntele Nebo, unde Moise a zărit, chiar înainte de moarte, Pământul Făgăduinţei; oraşul regal Amman, metropolă unde modernitatea se întrepătrunde cu tradiţia, a reprezentat mai mult o rampă de lansare către fostul oraş roman Gerasa (actualul Jerash), către Petra, orașul nabateean ferecat în piatră; am urmat drumul parcurs de Lawrence al Arabiei, prin canioane şi peste podurile pustii de piatră din Wadi Rum, am privit, de pe Muntele Nebo, văile biblice ale Iordanului şi Marea Moartă…

*
Prima zi: 27 decembrie 2007, București-Amman

Decolare către Amman (la ora 23:25). Sosire în capitala Iordaniei…

Nu pune nimeni la îndoială faptul că Amman este un oraş al contrastelor. Cunoscut în Vechiul Testament sub numele de Rabath-Ammon, capitala ţinu­tului, iar, în timpul romanilor, sub denumirea de Filadelfia, a fost ridicat pe 7 coline [jabal], ceea ce ne duce cu gândul la Roma antică. În limba arabă, s-ar traduce prin loc aflat în siguranță, loc sigur

După aterizarea din jurul orei 1:00, pe aeroportul „Regina Alia”, ne-am deplasat cu autocarul pe o distanță de 32 de Km și am surprins, în plină noapte, realități și realități. Se poate vorbi despre o dezvoltare rapidă, Amman întinzându-se în zilele noastre pe 19 coline. Datorită nuanţei specifice a edificiilor, capitala a primit supranumele de „Oraşul alb”. Pe dealurile abrupte stau înşira­te, una lângă alta, case cu 6 (şase) pereţi şi acoperiş plat, uneori orbitor de albe, alteori de un alb murdar. Construcţiile se găsesc mai ales în zonele usca­te şi fierbinţi, fiind un element ce diferenţiază Amman-ul de alte oraşe asemănătoare (mai pot fi întâlnite în Mali sau în Niger); în completarea peisajului mirific, poate fi invocat haosul din centru, unde se înal­ţă minaretele, se înfățișează tarabele pline cu dulciuri, rui­nele antice, care coexistă cu edificiile moderne, cu multe clă­diri noi și lanţuri hoteliere internaționale. Politica lui Abdullah al II-lea s-ar concretiza într-un soi de protecționism, o descurajare subtilă a posibililor investitori străini de a-și crea imperii imobiliare (în zona în care am fost cazați, un apartament ajungea la 300.000-400.000 de dolari, fără să depășească suprafața de 200 metri pătrați). Reprezentantul Dinastiei hașemite (de altfel, cu o educație bine conturată în S.U.A.), gândește o politică pe care o putem plasa sub semnul demagogiei, dar care nu ar trebui confundată cu esența comunismului românesc de altădată. Abdullah al II-lea și-a propus ca fiecare iordanian să dețină un spațiu de locuit (distribuirea caselor/apartamentelor se face după criterii despre care nu avem prea multe informații), cert este că iordanianul aflat în suferință financiară poate spera. În rest, o lume așezată, de o politețe oarecum rece, foarte civilizată, spre deosebire de ceea ce am întâlnit, în 2006, în Egipt/acolo unde toți te luau în primire, nu pentru că te-ar fi respectat, ci pentru că sărăcia îi îndemna să tragă cu ochiul la banii turiștilor. Iordanienii te privesc fără insistență supărătoare, te ajută fără să pretindă recompense…

Dincolo de orice altă constatare, cred în dialogul civilizațiilor, al modelelor culturale diferite, al religiilor diferite; trebuie spus că, în jurul orei 3:00, priveam către lumina verde a minaretului din preajma hotelului și m-am lăsat învăluit de credință; planeta ne poate îngădui pe toți; dacă în Casa Domnului are loc fiecare, la strădania de a-i înțelege pe ceilalați se ajunge mai greu…

*
Ziua a doua: 28 decembrie 2007, Amman-Jerash

După micul dejun, vizităm Jerash. Strada cu coloane, amfiteatrul și forumul roman definesc orașul construit în secolul IV d.Cr., probabil în timpul domniei împăratului Dioclețian. Orice definiție limitează: de fapt, Jerash înseamnă o călătorie în timpuri romane, o mândrie pentru iordanienii de astăzi care vorbesc despre:

  • Arcul lui Hadrian, un monument construit pentru a comemora vizita împăratului la Gerasa (în anul 129 d.Cr.).
  • Hipodromul, o arenă masivă, având 245 m lungime și 52 m lățime, care putea găzdui 15.000 spectatori.
  • Pereții orașului și poarta din Sud, pereții fiind bizantini, având o lungime totală de 3.456 metri iar poarta (datând din anul 130 d.Cr.) – cea prin care poți intra în Jerash.
  • Piaţa ovală măsoară 90×80 metri, cuprinde două altare, în mijloc, și o fantână adăugată în secolul al VII-lea d.Cr.
  • Strada colonadelor, încă țintuind urma roţilor lăsată de trăsuri, chiar dacă s-a trezit remodelată în jurul anului 170 d.Cr.; coloanele ionice au fost înlocuite cu tot felul de coloane corintice extrem de elaborate.
  • Macellum, se află în stânga străzii colonadelor, marcând intrarea în piaţă.
  • Tetrapilonul din Sud, sudul Decumanuslui, a fost marcat de 4 piedestale (încă vizibile), ce serversc drept suport pentru coloane şi, probabil, pentru întreaga structură piramidală.
  • Podul din Sud conduce spre un cartier rezidenţial al Gerasei; cea mai mare parte este îngropată sub orașul actual.
  • Casele Ummayade, din partea vestică a Decumanuslui sudic, un cartier care a fost locuit între anii 660 şi 800 d.Cr.; podul din Sud conducea la un cartier rezidenţial și spre poarta estică.
  • Catedrala, aflată aproape de Cardo, în stânga, lângă un monument datând din secolul II d.Cr., templul roman al lui Dionysos; în secolul IV, templul a fost reconstruit ca biserică bizantină, denumită acum Catedrala.
  • Biserica Sfântului Teodor a fost construită în anul 496 d.Cr.; între biserică și intrarea vestică a Catedralei se găsește o piaţă, cu o fântână în mijlocul ei.
  • Nymphaeum, fântâna construită în 191 d.Cr., a fost dedicată nimfelor. Fântânile reprezentau un lucru obişnuit în oraşele romane, evidenţiind grandoarea așezărilor; apa curgea din capetele a 7 (șapte) lei pin bazine mici din trotuar.
  • Propylaeum – inițial, procesiunea către templul lui Artemis se desfăşura dincolo de râu, într-o parte a Gerasei, acoperită de oraşul modern Jerash.
  • Esplanada templului – monumentul conduce spre o terasă în formă de U, unde fusese construit un altar în aer liber.
  • Biserica bizantină Propylaeum, construită în secolul al VI-lea d.Cr. – coloanele au fost folosite ca o parte a bisericii.
  • Moscheea Ummayadă, considerată a fi unica moschee, cunoscută, a Jerash-ului, a fost construită în secolul al VII-lea sau al VIII-lea d.Cr.
  • Băile vestice au acoperit o porţiune de 50×70 metri; tipice pentru cel de-al doilea secol al mileniului I d.Cr., băile au constituit un complex impozant, cuprinzând o gamă întreagă de facilităţi.
  • TetrapiIonul Nordic, cel de-al doilea tetrapilon, construit în timpul reproiectării Jerash-ului, probabil ca o intrare spre Teatrul din Nord; mai târziu, a fost dedicată Iuliei Domna, soţia siriană a împăratului Septimius Severus.
  • Strada colonadelor din Nord, demne de reţinut fiind coloanele ionice.
  • Poarta nordică datează din anul 115 d.Cr. Teatrul din Nord, construit în anul 165 d.Cr., era folosit inițial pentru reprezentanţii poporului, loc de întâlnire a consiliului oraşului; în anul 235 d.Cr., teatrul și-a dublat capacitatea.
  • Biserica Episcopului Isaia, biserica bizantină ridicată în anul 559 d.Cr., a fost folosită până la cutremurul din 749 d.Cr.
  • Camera din interiorul micului templu al lui Artemis (fiica lui Zeus și sora lui Apollo), zeiţa oraşului Gerasa, templu construit, inițial, din marmură, conţine un mormânt în care se consideră a fi o statuie a zeiţei.
  • Cel puţin 15 biserici bizantine au fost descoperite în Jerash, dintre care 3, cele mai frumoase, sunt grupate în jurul unui atrium. În Nord, Biserica Sfântului Cosmos și Sfântului Damian are cea mai frumoasă podea din mozaic văzută în Jerash. O inscripţie datează mozaicul ca fiind din anul 553 d.Cr, iar imaginea include biserica paznicului Teodor împreună cu soţia sa, Georgia, rugându-se cu braţele depărtate. În centru, biserica lui Ion Botezatorul datează din anul 531 d.Cr. Podeaua sa din mozaic include imagini ale celor patru anotimpuri, plante și animale, deopotrivă cu oraşele Alexandria și Memphis din Egipt. Biserica Sfântului Gheorghe, în Sud, a fost construită în anul 530 d.Cr., continuând să fie folosită după cutremurul din 749.
  • În privința Bisericii Sfântului Genesius, podeaua mozaicată datează din anul 611 d.Cr., cu trei ani înainte de invazia persană.
  • Teatrul din Sudul fostei așezări romane Gerasa (sunt şi influenţe greceşti), construită în timpul domniei împărătului Domițian (între anii 90-92 d.Cr.), putea găzdui mai mult de 3.000 de spectatori, având o acustică remarcabilă; astfel, un vorbitor din centrul orchestrei poate fi auzit de întreg auditoriul, fără a ridica vocea.
  • Templul Iui Zeus, construit în anul 162 î.Cr., este așezat pe pământurile sacre. Iniţial, o piatră din esplanade servea drept locul ideal pentru rugăciuni și, datorită înălțimii sale, a fost transformată într-un naos (anii 100-80 înainte de Cristos); naosul a fost modificat între 69-70 d.Cr. și în al doilea secol, în timpul domniei împăratului Hadrian.
  • Finalmente, pentru descrierea Gerasei, Muzeul conţine o fascinantă colecţie de artefacte, inclusiv bijuterii de aur, monede, vase de sticle și, probabil, lucrul cel mai neobişnuit – bilete de teatru din ceramică.

*

Ziua a treia: 29 decembrie 2007, Amman-Muntele Nebo-Marea Moartă

După micul dejun, pornim spre sud de Amman, unde vizităm Madaba şi Muntele Nebo (muntele profetului Moise), cel mai înalt din lanţul muntos Moabit; a fost centru de pelerinaj din cele mai vechi timpuri creştine. Menţionat în Biblie, Nebo este considerat, prin tradiţie, locul în care se află mormân­tul lui Moise. Legenda afirmă că, înainte de a muri, proorocul a zărit Pământul Făgăduinţei din vârful muntelui. De aici, la 10 kilometri vest de Madaba, se întinde o panoramă nemărginită a Mării Moarte, a văii Iordanului, se vede scăldat în verdeaţă Ierihon-ul, iar, atunci când este senin, se pot distinge Betleem-ul şi Ierusalim-ul. Pe unul dintre cele două vârfuri Siyagha s-au păstrat, reconstruite parţial, ruinele bisericii ridicate în anul 390 şi refăcute, ulterior, în secolul al VI-lea, sub forma unei bazilici bizantine; în interiorul bisericii se află un mozaic în care sunt reprezen­taţi agricultori sau sunt ilustrate scene de vânătoare.

În Madaba recităm poezia celui mai fin mozaic bizantin din lume, totodată faimosul mozaic din secolul VI d.Cr. – care reprezintă harta Palestinei. Madaba se ițește într-o oază, la răsărit de Marea Moartă. Fortăreaţă biblică a moabiţilor din secolul al IX-lea î.Cr. şi important centru al creş­tinătăţii din perioada bizantină, are ca prin­cipală atracţie vestita hartă-mozaic din seco­lul al VI-lea, descoperită în anul 1884 în pardoseala unei biserici datând din epoca creştinismu­lui timpuriu, transferată ulterior în Biserica Sfântul Gheorghe, numită şi Biserica Hărţii. S-a păstrat un fragment cu dimen­siunile de 15×6 metri, repre­zentând harta Pământului Sfânt – cu regiunile învecinate şi planul Ierusalimului. Mozaicul înfăţi­şează, printre altele, apele fluviului Iordan – pline cu peşti, bărci plutind pe Marea Roşie, clădirile Ierusalim-ului, ale Nablus-ului şi ale Kerak-ului. Oraşele şi satele sunt localizate cu o corectitudine exemplară…

Ne îndreptăm către Marea Moartă, loc situat la 400 m sub nivelul mării. Timp liber pentru plajă, înnot și binevenitele băi de nămol.

Continuăm drumul spre Al Maghtas, cunoscut ca fiind locul originar unde Isus Cristos a fost botezat de loan Botezătorul. În Wadi Al-Kharrar, conform datelor preluate de pe amintita hartă mozaică din secolul al VI-lea, descoperită în secolul al XIX-lea la Madaba, se află o peşteră denumită Safsafas, locuită cândva de însuşi Ioan Botezătorul. Aici, în opinia anumitor cercetători, ar trebui situat locul biblic Betania (Batabara), în care Ioan Botezătorul i-a botezat pe cre­dincioşii evrei. Teritoriul are o valoare culturală şi religioasă aparte, fapt demonstrat cu ocazia Anului Jubileului, când guvernul iordanian a demarat lucrările privitoare la crearea unui „Parc al Botezului” situat pe malurile Iordanului, ca „simbol al coexistenţei religioase paşnice în Orientul Apropiat”.

Iordanul biblic şi Marea Moartă se află, în clipa de faţă, în pragul unei catastrofe ecologice, fiind ameninţate de un fenomen de uscare numit desecare totală. Cu toate că sunt poluate, apele Iordanului irigă pământurile şi potolesc setea oamenilor. În ultima jumătate de veac, debitul apelor Iordanului s-a dimi­nuat cu 90%. Acest pericol nu se referă numai la apele Iordanului, ci şi la bazinul Mării Moarte, care nu mai este alimentat de fluviu. Nivelul din acest rezervor, care conţine cea mai sărată apă din lume, scade anual cu 1 (un) metru. Prin urmare, Marea Moartă poate să dispară în totali­tate în decursul a mai puţin de cinci decenii. Experţii cer să fie adoptate măsuri şi să se întreprindă acţiuni de pre­venire naturală a catastrofei; a fost propusă demararea unor lucrări hidrografice şi geotehnice, cu sco­pul de a mări debitul Iordanului. Există totuşi şi unele păreri legate de necesitatea cuprinderii întregii văi a Iordanului într-o amplă acţi­une de protecţie şi trecerea ei pe Lista Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural UNESCO.

Cu asemenea gânduri plecăm spre Petra, pentru cazare şi cină.

*

Ziua a patra: 30 decembrie 2007, Petra

Treci printr-un defileu din piatră roz-portocalie, lat de până la 10 metri şi lung de 3 km… Natura este fascinantă, încât, în clipa în care se iveşte „Visteria”, accepți că există un miraj al călătoriilor… Într-adevăr, deschiderea este uimitoare… Brusc, defileul ia sfârșit și face loc unui templu roman săpat în stâncă…

Și din bucuria de a mărturisi, vizităm „Oraşul Roz”, săpat în piatră, un loc magnific făurit de mâna omului şi de natură, fosta capitală a regatului Nabateean, cel mai vizitat obiectiv din Orientul Mijlociu. Cercetările arheologice au demonstrat că nabateenii stăpâneau principii avansate de hidraulică şi hidrotehnică; izvoarele naturale aflate în apropierea Petrei asigurau necesarul de apă numai pentru o parte a populaţiei; dezvoltarea intensă a oraşului, care a însemnat şi o creştere semnificativă a populaţiei, a făcut necesară refacerea, de către nabateeni, a sistemului de apeducte şi cisterne săpate în stâncă, pentru a depozita valoroasa apă (în pereţii abrupţi ai defileului Sik se pot vedea şi acum apeducte şi canale săpate în stâncă, prin care apa era transportată de la un baraj unde se strângeau precipitaţiile).

Locuitorii Petrei au dispărut, misterios, la începutul mileniului I. Până în anii ’80 ai secolului trecut, beduinii locuiau în oraşul de piatră. Încă puţin cunoscut, neinvadat de turişti (aproape 500.000/an), Petra era locul în care călătorii, când ajungeau, întâmplător, erau primiţi cu generozitate şi invitaţi imediat să-şi petreacă noaptea alături de familiile de beduini într-una dintre cavernele frumos sculptate de acum 2.000 ani. Beduinii locuiesc în Petra de peste 500 de ani. În 1980, beduinii au fost strămutaţi împotriva voinţei lor în Umm Sayhoum, un sat construit special pentru ei de către guvernul iordanian; locuinţele sunt goale; deşi mari, nu au nici un fel de mobilă. Majoritatea familiilor, deşi are apartamente în sat, continuă să locuiască în Petra, ceea ce pare sinonim cu libertatea. Uimitor este faptul că, deși modul lor de viaţă tradiţional a fost distrus, beduinii au rămas prietenoşi cu vizitatorii; sunt oameni ospitalieri şi generoşi, ascultă cu plăcere poveştile călătorilor, povestesc, la rândul lor, despre modelul cultural beduin; turismul a luat locul agriculturii, caii şi cămilele sunt animale folosite mai mult ca atracţie turistică decât în scopuri tradiţionale; chioşcurile cu sandwichuri şi coca-cola, corturile cu suveniruri, tejghelele cu cărţi poştale sunt pe toate potecile; aprovizionarea se face cu măgăruşi (numai ei pot să urce pe stâncile înalte cu greutăţile în spinare), copiii aleargă liber de la un monument la altul, se urcă pe stânci şi rămân suspendaţi deasupra unor prăpăstii nebănuite; alteori, femeile beduine îşi alăptează copiii lângă tejghea şi, ceva mai încolo, în umbră, fie într-o peşteră sau sub un cort; nu te miri când, la o oarecare distanță vezi printre pereţii impunători, printre temple şi coloane ionice, capre păscând sau copii care îndeamnă câteva cămile.

*

Ziua 5: 31 decembrie 2007, Revelion

Mic dejun. Plecăm spre Aqaba, renumita stațiune iordaniană de la malul Mării Roşii. Cazare, apoi timp liber în Aqaba. Cumpăraturi (Aqaba este zonă liberă), sporturi nautice, plajă, soare și scufundări – iată oferta staţiunii.

{ai-Urdunnm, în arabă), aşa cum se mai numeşte Regatul Haşemit al Iordaniei, este o ţară aflată în sud-vestul Asiei; are graniţă comună cu Siria, Irak, Arabia Saudită şi Israel. De asemenea, Iordania are o mică ieşire la mare (de 26 de kilometri), un fragment de plajă spre Marea Roşie (golful Aqaba). Localitatea israeliană Eilat, situată pe ţărmul Mării Roşii, se află la numai 2 (doi) kilometri distanţă de staţiunea Al-Aqaba. Timp de 45 de ani, cele două oraşe au trăit în izolare. De abia în 1994, deschiderea unui punct de frontieră a făcut posibilă reluarea contactelor.

Seara începe Revelionul… Muzică, dans, bună dispoziţie… La Mulţi Ani 2008! Dintr-un altruism pe care până și jurnaliștii l-ar înțelege, nu m-am integrat distracției, ci am adus ofrandă ascultătorilor Radio Iași. Prin relatări, am vrut să-mi unesc singurătatea cu generozitatea; se adaugă datoria de a vorbi despre miracolul unei țări născute parcă din piatră; peste tot dai de gresie, calcar pietrificat, stânci, munți golași de o sălbăticie aparte dar și de o constelație pentru care Biblia pare o carte a prezentului. Mentalitatea unui român se acomodează greu cu asemenea contraste; este dificil să accepți deschiderea și știința în organizarea turismului, faptul că drumurile iordaniene nu au termen de comparație cu străzile românești – bombardate de indolență și afaceri presărate pe rănile adânci ale sărăciei altora…

*

Ziua a șasea: Deșertul Wadi Rum

Mic dejun. Timp liber până în jurul orei 13:00. Pornim spre Wadi Rum, magnificul deşert al Iordaniei, mergând pe urmele lui Lawrence al Arabiei. Din loc în loc, apar nişte formaţiuni bizare din gre­sie roşie. Sub efectul eroziu­nii, stâncile au luat forma unor arcade, podeţe, turnuri, canioa­ne pitoreşti; se văd dune roşietice şi micuţe oaze. Acesta este Wadi Rum, consi­derat cel mai frumos deşert din lume. Stâncile cu forme ciuda­te lucesc pe parcursul zilei în toate culorile curcubeului, dar cel mai frumos arată în tim­pul răsăritului şi al apusului. Wadi Rum este un loc perfect pentru iubitorii naturii sălbatice. Peisajul este dur, apropiat deșerturilor americane Colorado sau Utah. Wadi Rum ocupă un întins şes uscat [wadi] de câţiva kilome­tri. În apropierea lui, aparţinând lanţului muntos Jabal Asz-Szara, se află cel mai înalt vârf muntos al Iordaniei, Jabal Rum, cu o înălţime de 1.738 de metri.

Aici au venit nabateenii, arabii, tamuzii şi kufii (urmele prezen­ţei lor au fost săpate în piatră); în defileul Khazal se află multe inscripţii tamaide. Fiecare perete de stân­că, defileu sau peşteră stau ca măr­turie a trecutului. În peşterile şi grotele aflate în apropiere de Jebel Kazali, spre care ne con­duce un îngust sig, se văd sculp­turi beduine. Tot acest areal este plin de inscripţii şi desene. La umbra stâncilor, se află o mică aşezare, care poartă denumirea de Rum; locuiesc aproape 30 de familii de beduini, grupul cel mai mare reprezentându-l membrii tribului Howeitat (susţin că sunt urmaşii lui Mahomed); ei se ocupă de creşterea caprelor şi a oilor, rătăcind, dintr-un loc în altul, în căutare de păşuni bogate. Deși majoritatea populaţiei s-a opus acțiunii moder­nizatoare, sunt şi oameni care au schimbat turmele de capre şi cirezile de cămile pe autoturisme cu tracţiune inte­grală şi telefoane mobile; ei oferă serviciile de ghid şi de găzduire a turiştilor.

Vizitarea deşertului este o expe­rienţă incitantă. La Izvoarele lui Lawrence (doi kilometri sud-vest de Rum) pot fi admirate inscripţiile nabateene săpate în stâncile din apro­pierea izvorului, unicul copac din regiune, precum şi rui­nele templului nabateean din secolul I d.Cr, compuse dintr-o curte interioară înconjurată pe cele trei laturi de locuinţe. Explorarea cheilor îngus­te, Jabal Khazal, Siq Al-Barrah, lungi de câţiva kilometri şi înal­te de câteva sute de metri, poate însemna un exces de ambiție (la fel precum străbaterea canionului Al-Barrah, lung de cinci kilometri). Piscurile stâncoase şi poduri­le de piatră suspendate – Jabal Wadak, Jabal Umm Frus, Jabal Burdah – atrag alpiniştii. În plus, aici se află dunele roşii şi un izvor care picură (denumit Kattar).

*

Uitându-ne (astăzi) la peisajul pustiu, cu greu ne putem închipui că aici a fost ţara unde curgea lapte şi miere, ţara promisă israeliţilor de către Yahve. Modificarea climei, păşunatul excesiv, defrişarea masivă a pădurilor au transformat aceste locuri, odinioară bogate, în pustiul de acum. Dar creştinii, musulmanii şi evreii au aceeaşi convingere: Iordania este o ţară binecuvântată, cu o cultură care deschide porți succesive, cu o istorie milenară…

Nicolae Tomescu



comentariul meu: Iordania este o tara binecuvantata. Ceea ce Dumnezeu a binecuvantat odata asa ramane. Sa nu uitam ca in timpul apocalipsei Biblia ne spune ca a lor va fi ultimul cuvant ( ma refer la acea zona), sau ultimul rol pe scena vietii ei il vor juca, atunci cand va trebui sa fie. Se spune ca acolo se va arata Iisus pe norii cerului invesmantat in lumina, chemandu-ne la judecata.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu