Drumul catre sine - prin isihasm !

 Cu alte cuvinte despre yoghinii nostri crestini !

Prin isihasm intelegem o cale sirituala nou desprinsa din ortodoxism. Acesta implica atat asceza cat si armonia cu natura fizica si spirituala. Un isihast isi va pretui corpul fizic in aceeasi masura in care isi pretuieste si corpul spiritual. El ne prezinta modalitati prin care putem trai indumnezeirea. Oficialitatile ortodoxe cu greu l-au integrat in crestinism, iar cele catolice il resping de-a dreptul. Originea isihasmului se pierde in negura timpului, fiind practicat in unele manastiri din jurul muntelui Sinai. Calugarii repetau fara incetare rugaciunea inimii si urmareau in timpul repetarii sa se interiorizeze, sa mediteze. Cei mai de seama isihasti au fost Ioan Scararu, Nichifor din Singuratate, Grigore Sinaitul, Grigorios Palamas, Nicodim de la Tismana.

Nichifor din Singuratate aduce acest curent in muntele Athos. 

In muntele Athos curiosii sunt priviti cu foarte multa retinere. Jean Yves Leloup prezinta in lucrarea " Scrieri asupra isihasmului" povestea unui tanar filozof care impins de curiozitate, porneste spre acest minunat loc in pelerinaj. Acolo ajutat de parintele Serafim parcurge anumite etape care ii vor schimba viata.
Tanarul filozof citise multe despre Filocalia, despre rugaciunea inimii, deci nu era chiar un novice, care nu auzise pana acum de isihasti. 
Parintele Serafim avea  reputatie cel putin ciudata, bizara. Unii spuneau despre el ca leviteaza spontan, altii sustineau ca este un isteric care obisnuieste sa tipe. Ceilalti il considerau un taran incult, care face crize de isterie. Cu toate acestea multi il venerau, il considerau inspirat de Duhul Sfant, pentru ca era in satre sa citeasca in sufletul omului ca intr-o carte deschisa. 
Cei care ajungeau la poarta schitului aveau neplacuta surpriza de a fi analizati in adancul sufletului, intr-o maniera indecenta. Timp de cinci minute, care pentru unii pareau interminabile, ii examina cu o atentie patrunzatoare din cap pana in picioare, fara a le adresa nici un cuvant. Cei care rezistau calmi acestui examen puteau asculta rezultatele radiografiei spirituale : in d-voastra dupa cum am putut sa-mi dau seama EL nu a coborat mai jos de barbie; de d-voastra ce sa mai vorbim, EL nici macar nu a intrat; O, ce minunatie ! in d-voastra vad ca EL deja a coborat pana la genunchi." 
 Parintele Serafim vorbea de Duhul Sfant si despre cat de mult a intrat in omul din fata sa.
 Cand tanarul filozof l-a abordat despre taina rugaciunii inimii, a inceput sa tipe. Tanarul nu s-a lasat descurajat, a insistat si parintele Serafim dupa ce s-a mai calmat la trimis sa invete sa mediteze ca un munte.Astfel incepe pentru tanar initierea in tainele ascultarii isihaste.

Prin aceasta parintele Serafim ii cere sa invete stabilitatea. A medita ca un munte inseamna sa inveti stabilitatea fizica mai intai, nu cea spirituala, adica sa te afunzi in pamant.In primele zile ii venea foarte greu sa stea ore in sir nemiscat, ca o piatra, cu picioarele incrucisate turceste si cu bazinul putin mai sus decat genunchii. Intr-o dimineata, dupa multe zile de practica invata ce inseamna aceasta, si-a simtit intreaga greutate. Era imobil, notiunea timpului pentru el nu mai avea valoare, intuid ca muntii au alt timp. Simtea ca are in fata, in spate, dar mai ales in interior o eternitate. 
 

 Inainte de a se construi o biserica se alege intotdeauna o piatra de temelie. Tanarul tocmai pusese piatra pe care Dumnezeu urma sa construiasca un templu in sufletul sau, propria biserica. Dupa cateva saptamani de practica s-a transformat mult. Cel mai greu ii venea sa lase orele sa nu faca nimic. Invata ca trebuie sa se obisnuiasca sa existe fara un scop. Muntele te invata ca el exista cu adevarat. Din zi in zi devenea tot mai linistit, ca muntele din fata sa, mai imobil. Acesta ii intrase in sange. Anotimpurile ce fusesera mai demult se perindau prin fata sa, dar el ramanea tacut ca un sol. Ritmul gandurilor sale incepea sa se modifice. Invata sa vada, fara sa judece, chiar putea sa contemple, la fel cum muntele se daruieste tuturor celor ce-l colinda. Intr-o zi pelerinii l-au confundat cu un calugar si i-au cerut binecuvantarea, dar devenise atat de nemiscat, precum muntele din fata sa. Parintele Serafim auzind aceasta a venit si l-a palmuit bine, trezindu-l la realitate spunandu-i: am crezut ca ai devenit o piatra de pe drum. Meditatia aceasta inseamna stabilitate, neclintire, dar nu trebuie sa te transforme intr-o fiinta nesimtitoare. Ii spuse ca de acum este pregatit sa mediteze ca o floare.

 A medita ca o floare
 Din acea zi tanarul invata sa infloreasca. Prima data a invatat ca meditatia inseamna inainte de toate stabilitate, o pozitie stabila ce a invatat-o de la munte, dar ea inseamna si orientare, care urma sa o invete de la floare; sa se roteasca ciclic dupa soare, de la intuneric la lumina. A mai invatat ca pentru a se orienta trebuia sa aiba intotdeauna tija dreapta, deci a inceput sa-si indrepte coloana vertebrala. La inceput nu intelegea bine acest lucru pentru ca citise in Filocalie ca trebuie sa stai putin aplecat cu capul spre inima, dar parintele Serafim il lamuri ca aceata este pentru cei prea plini de energie, care uneori trebuie sa-si aminteasca de smerenie si de nimicnicia conditiei umane. De la floare trebuie sa intelegi atat fragilitatea sa cat si efemeritatea sa. Astfel invata ca trebuie nu doar sa infloreasca, ci si sa vestejeasca. Sa meditezi ca o floare inseamna sa infloresti complet atunci cand iti este dat sa infloresti, sa iubesti atunci cand iti este dat sa iubesti, fara a astepta nimic in schimb. Oare de ce infloresc florile si pentru cine? se intreba el mereu in timpul meditatiei. 
Tanarul invata sa mediteze profund fara sa aiba un scop sau un profit din asta. la sfarsit a realizat ca trebuie sa mediteze din simpla bucurie de a exista.

Apoi parintele il trimite sa mediteze ca un ocean. 

Gandind retrospectiv si-a dat seama ca acum avea o pozitie stabila, si coloana dreapta. Oare ce-i mai lipsea, ce-l va invata clipocitul apei? Curand a sesizat ca vantul se intensifica, fluxul si refluxul au devenit mai puternice si ca el incepe sa-si acordeze respiratia dupa ritmul valurilor.  Inspir, expir, sunt inspirat de Dumnezeu, sunt expirat de Dumnezeu. Se lasa purtat complet de suflu, ca si cum ar fi purtat de valuri. Observand transformarile se intreba : sa fie oare din cauza coloanei vertebrale drepte, sau a inradacinarii?" Reusea tot timpul sa-si pastreze nealterat ritmul respiratiei. A invatat cat de importanta este respiratia profunda, naturala in care firescul inspiratiei nu difera deloc de firescul expiratiei. A mai invatat ca valurile oceanului sunt nenumarate la suprafata, dar fundul acestuia este in permanenta linistit. A observat ca desi gandurile vin si pleaca, profunzimile fiintei sale raman aceleasi, era mereu stabil, drept, imobil. Acum marea nu i se mai parea atat de ascunsa. Cel care asculta cu mare atentie respiratia ii spuse parintele Serafim, nu este departe de Dumnezeu. Asculta cu multa atentie sfarsitul expiratiei, asculta cu multa atentie inceputul respiratiei. Meditand la cele spuse intelese ca exista intelesuri mult mai adanci legate de inceput si sfarsit decat ce inseamna fluxul sau refluxul oceanului. Asa ne-a nascut Dumnezeu, in asta consta actul creatiei, inspir, expir, inspir materie haotica, expir fii de Dumnezeu. 
Apoi il trimite sa invete sa mediteze ca o pasare.
 

 
A medita ca o pasare.

Ce a invatat tanarul nostru pana acum? pozitia stabila, atitudine dreapta, orintata spre Dumnezeu si respiratia profunda asemenea oceanului. Totusi acestea nu formeaza inca meditatia isihasta ii spuse parintele Serafim. Trebuie sa asculti pasarile. Il instala intr-o chilie in care isi facusera cuib doua tuturele. Ciripitul zglobiu la inceput il inveseli, dar apoi sfarsi prin a-l enerva. Cand el voia sa doarma, acestea isi spuneau cele mai duioase ciripeli de iubire. Munte, flori, ocean, mai treaca mearga, dar ciorovaiala asta nesfarsita ce-o mai fi insemnand? aceste pasari galagioase sa fie maestrul lui de meditatie? Parintele Serafim ii explica ca in Vechiul Testament cuvantul care exprima starea de meditatie isi are radacina in Haga, care inseamna a murmura in soapta. Cuvantul original desemna strigatul animalelor, ciripitul randunicii, ganguritul porumbelului. iata de ce te-am adus langa aceste turturele. Trebuie sa inveti sa meditezi si cu gatul, folosindu-l nu doar pentru respiratie ci si pentru a murmura in soapta numele Dumnezeului zi de zi. Atunci cand esti fericit murmuri fara sa-ti dai seama un cantecel, cateva cuvinte, care fac sa-ti vibreze intreaga fiinta intr-o bucurie extraordinara. Iti vine sa urli de feririre, mai este o expresie populara. Trebuie sa lasi sa urce in tine ciripitul acestor turturele si sa debordeze cantecul ce se naste in inima, la fel cum ai lasa sa te cuprinda parfumul unei flori. Repeta cuvintele care au umplut de bucurie inimile calugarilor de la acest munte sacru. ( Doamne... miluieste) nu trebuie sa te gandesti la semnificatii, ci sa fi atent la vibratiile inaltatoare ce se nasc in inima ta la rostirea acestor cuvinte. Armonizeaza aceste cuvinte la ritmul respiratiei si revino la invocatie ori de cate ori gandurile sunt prea multe. 
Dupa putin timp incepu sa se familiarizeze cu rugaciunea si reusi sa o rosteasca si cu inima nu numai cu buzele. In acel moment nu mai cauta sensul intelectual al cuvantului, repetarea lor ii aducea o liniste profunda, extatica, ce pana atunci nu-i fusese cunoscuta. L-a descoperit pe Hristosul inviat " Kyrie eleison, Domnul si Dumnezeul meu" 
 Dupa aceasta parintele il trimite sa invete sa mediteze ca un om, deoarece pana acum a meditat ca o pasare.

 A medita ca Avraam

 Calugarii din vechime dupa cum marturiseste Filon al Alexandriei erau niste terapeuti. Inainte de a conduce omul la iluminare, rolul lor era sa-i vindece si sa-i armonizeze. 
Impreuna cu Avraam se intra intr-un taram nou, in care ceea ce este in interior se oglindeste si in exterior, fara retineri. Dupa ce invatase stabilitatea, postura cea dreapta si inradacinarea, orientarea spre lumina lui Dumnezeu, respiratia  si cantecul interior, acum este invitat sa-si trezeasca inima. Invata ca esti o creatura a lui Dumnezeu. A medita ca Avraam inseamna sa fi un om bun, sa daruiesti, nu sa astepti ceva in schimb, smerit, sa te rogi pentru pacatele altora pe care sa nu le judeci, doar sa ceri iertate. Inseamna sa mergi pana la sacrificiul suprem de sine. Il citeaza pe Avraam care urma sa-l sacrifice pe Isaac, dupa conceptul ca totul vine de la Dumnezeu si la el se intorc toate. Meditatia lui Avraam te va desprinde de egou-l tau si de tot ce are el mai scump. Cauta in tine ce ai mai aproape de suflet. Pentru Avraam era fiul lui. Daca si tu vei fi capabil sa daruiesti acel lucru, cel mai scump tie lui Dumnezeu, totul iti va fi inapoiat insutit. Dumezeu are grija de copii sai. A medita ca Avraam inseamna sa-ti umpli tot timpul  inima de prezenta lui Dumnezeu, toate sa le faci ca pentru el si pentru EL. Cand Avraam a urcat pe munte nu se gandea decat la fiul sau, cand a coborat de pe munte nu se gandea dcat la Dumnezeu. 

 
A medita ca Iisus. 

Parintele Serafim aparea acum din ce in ce mai rar pentru a-i da sfaturi. Simtea insa progresele de la distanta ce le facea tanarul. Il surprinse intr-o zi cu fata plina de lacrimi rugandu-se cu fervoare pentru oameni. Acesta il intreba pe parinte, de ce nu-mi vorbesti niciodata despre Iisus? Care era rugaciunea lui, forma lui de meditatie? In liturghii se vorbeste numai despre el, filocalia ne invata sa folosim numele lui in rugaciunea inimii! Eu pana acum am spus doar Doamne miluieste. Parintele tulburat ii raspunse ca numai Duhul Sfant il poate invata ce vrea el. Dupa insistete ii spuse, bine: sa meditezi ca Iisus inseamna sa recapitulezi toate formele de meditatie invatate, pentru ca el este si va fi OM Cosmic. El stia sa mediteze si ca muntele, ca floarea, ca oceanul, ca pasarea, ca Avraam. Inima lui nu avea granite, de aceea isi iubea si dusmanii rugandu-se - tata iarta-i ca nu stiu ce fac - El primea cu dragoste pe cei bolnavi, pacatosi, paralizati, prostituate, pe cei ce aveau sa-l vanda. Noaptea se retragea in singuratatea naturii pentru a se ruga " AVA" El spunea totul prin acest cuvant. Trebuie fara indoiala sa rostesti cu foarte mare credinta acest unic cuvant. Azi pentru majoritatea acest cuvant nu mai inseamna nimic si putini vor intelege ce vreau sa spun. De aceea nu am vrut sa-ti spun nimic, sa nu folosesc eu nici o imagine, sa las harul Duhului Sfant sa actioneze asupra ta, ca acest cuvant " Ava" sa nu fie rostit din varful buzelor, ci din profunzimea inimii. Abia atunci vei intelege ce inseamna meditatia si rugaciunea isihasta. 

 Tanarul a mai ramas cateva luni pe munte. Rugaciunea lui Iisus " Ava" ii provoca stari puternice de extaz, avea o dorinta puternica de a interveni pentru toti oamenii spre a fi salvati din starea in care erau, si pentru a cunoaste ADEVARUL. EL DEVENI O FLACARA VIE A IUBIRII, CARE ARDE TOT TIMPUL SI NU SE STINGE NICIODATA. Unii spuneau ca l-au vazut levitand, ca mergea pe mare !

La  un moment dat parintele ii spuse, gata, ajunge, du-te acasa !
Revenit in tara sa, cunoscutii il gasira slabit si nu li se paru nimic spiritual in barba sa murdara si aerul sau neingrijit. Dar toate acestea si multe altele nu il mai tulburau deloc, avand inca vie invatatura staretului Serafim in suflet. 
Cand se simtea agitat, renunta pentru o clipa la toate si se ducea sa mediteze ca un munte.  

Cand simtea ca se amplifica orgoliul in el, vanitatea, isi amintea de floare. Si spunea ; " orice floare vestejeste", " florile mor repede". 

Cand tristetea, mania puneau stapanire pe el se ducea sa respire ritmic si la unison cu oceanul. Il simtea apoi pe Dumnezeu tot mai mult in el si repeta Kyrie eleison

Cand observa furia, rautatea, suferinta oamenilor pentru a se calma isi amintea de meditatia lui Avraam.  

Cand era calomniat, dispretuit, isi gasea din nou fericirea si echilibrul sufletesc meditand ca Iisus.

Chiar daca practica odata pe luna meditatia isihasta, nu putea sa uite iubirea lui Dumnezeu pentru oamneni, in orice loc ar fi mers clipa de clipa. 

Experienta acestui tanar nu este unica. Toti care vor incerca una din tehnicile descrise mai sus, vor obtine aceleasi efecte ca si la el. Aceasta cale spirituala urmeaza modelul lui Iisus, care s-a retras in pustiu pana la varsta de 33 de ani pentru a se initia. Tenacitatea cu care acesti calugari isihasti isi urmeaza idealul este impresionanta si desigur demna de urmat.
 
Aceasta tehnica practicata si azi pe muntele Athos nu difera de cea din Tibet, Japonia, China sau India ca si principiu. Difera doar imbracamintea ascetului, care la orientali este galben-portocalie cu nuante trandafirii reprezentand culoarea unor cakcre, semn ca se lucreaza cu energiile.


  et