sâmbătă, 22 august 2015

Sabia Excalibur !

Excalibur este denumirea data sabiei care a apartinut legendarului rege Arthur, despre care, in povestirile medievale, se spune ca ar fi organizat apararea Marii Britanii, in fata invadatorilor saxoni (popor germanic), la sfarsitul secolului al V-lea si inceputul secolului al VI-lea. Sunt aproape inexistente sursele istorice referitoare la acest rege, de aceea este mult mai probabil ca figura lui sa fie, mai degraba, o creatie a textelor folclorice, fiind considerat nu numai un mare razboinic, ci si un « trimis » al taramului « Annwvyn » (sau Annwn), care, in mitologia celtica, insemna « Cealalta Lume ». Se credea ca « Annwvyn » era un loc minunat, in care stapaneau tineretea vesnica si fericirea, in care bolile lipseau, iar hrana se gasea din abundenta.Sabia Excalibur
Tot legendele spun ca sabia Excalibur, indestructibila, il facea pe purtatorul ei invincibil si ca ar fi fost gasita de Arthur infipta intr-o stanca sau ca i-ar fi fost oferita de zeita Ninian, numita si « Doamna lacului » (corespondentul celtic al Dianei, zeita romana a vanatorii si a lunii) si ca Arthur i-ar fi inapoiat sabia cu putin inainte de moartea sa, printr-unul dintre cavalerii sai, Bedivere. Diversele denumiri, in galeza, irlandeza, bretona sau in alte dialecte celtice – Excaliber, Caliburne, Chaastirfol, Caledfwich, Kaled foulch – spun specialistii, par a deriva, toate, din caled/ kalet care inseamna « dur » si bwich – « taietura ». Varianta Excalibur este un cuvant datorat scriitorilor francezi din Evul Mediu si, desi fonetic seamana cu termenii mentionati anterior, ar trebui pus, etimologic, in legatura cu o structura latineasca Ex-Caliburnus (« din otel »).
Unul dintre cele mai vechi texte in care se pomeneste despre sabia regelui Arthur – Escalibur – este Culhwch ac Olwen, cel mai lung si complet text medieval despre legendarul rege. Si mai cunoscute sunt insa scrierile despre Arthur si despre Cavalerii Mesei Rotunde (un ordin aflat in slujba regelui) ale lui Chretien de Troyes, scriitor francez din secolul al XII-lea.
Toate poemele si povestirile medievale despre regele Arthur si fabuloasa sabie Excalibur aveau ca scop sa dea dinastiei Plantagenetilor, ai carei reprezentanti s-au succcedat la tronul Angliei, o ascendanta eroica, demna si de respectat in istorie. Se spune chiar ca regele Henri al II-lea al Angliei, in secolul al XI-lea, ar fi cerut sa se caute mormantul regelui Arthur, la Glastonbury, si calugarii l-au asigurat ca au gasit nu numai mormantul, ci si celebra sabie Excalibur, pe care i-ar fi si adus-o.
Atat de multe sunt legendele referitoare la regele Arthur si sabia Excalibur (devenit si simbol in interpretarile psihanalitice ale viselor), incat nu numai literatura a exploatat acest subiect, ci si cinematografia. Sunt celebre, de exemplu,  filmele Excalibur (1981, realizat de John Boorman) si Ultima Legiune (2007, in care se propune o ipoteza artistica despre originea sabiei fabuloase).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu