marți, 25 februarie 2014

Rugaciunea si la care rugaciuni raspunde Dumnezeu !

Rugaciunea a aparut odata cu omul (Geneza 4:26) si este universala, fiind practicata intr-o forma sau alta de toate religiile dar si de liberi cugetatori, care nu sunt crestini practicanti, doar simpli credinciosi. Practic, rugaciunile sunt conversatii cu Dumnezeu in care, ii multumim pentru realizari, ii povestim despre noi, cum ne merge, ce rele am mai facut intr-o zi, ce rele ne-au facut altii, cati dusmani avem, il intrebam de ce ii avem, cum putem scapa de ei, cum putem scapa de boli, cati prieteni avem, cine ne-a ajutat, cine ne-a pus piedici, il rugam sa-si aminteasca de noi, ii adresam o serie de cereri pentru a ne indruma cum sa ne rezolvam problemele, etc. 

Cei mai multi oameni incearca sa se roage, dar putini stiu cum s-o faca. 
Exista doua feluri de rugaciuni: 1. care ajung la Dumnezeu 
                                               2. care nu ajung la Dumnezeu

Daca studiem Biblia cu atentie, vedem ce este bine sa facem si mai ales ce sa nu facem cand ne rugam.

Din pilda fariseului si a vamesului reiese un adevar : cel ce se roaga cu mandrie religioasa si-si scoate in evidenta calitatile, ( eu postesc, eu dau ) sa fie sigur ca nu va fi ascultat de Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu uraste omul mandru de el, uraste slava desarta. Deci sa fim atenti cum formulam cererea, rugaciunea. Daca vii la Dumnezeu cu umilinta, constient de nevrednicia ta poti spera sa primesti raspuns. Prin aceasta recunosti ca ai nevoie de El si depinzi in totalitate de EL.

 Matei 7:7-12 ne informeaza ca trebuie sa staruim in rugaciune toata viata: cereti si vi se va da, bateti si vi se va deschide, caci oricine cere capata, cine cauta gaseste si celui ce bate i se va deschide, cu o conditie: " Tot ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi, caci in aceasta sta toata Legea si proroocii".
Un proverb romanesc spune:" ce tie nu-ti place altuia nu face"

I Ioan 5:14  ne spune ca " indrazneala pe care o avem la EL este ca daca cerem ceva dupa voia Lui, ne asculta si daca ne asculta orice i-am cere, stim ca suntem stapani pe lucrurile pe care i le-am cerut " ( pentru ca primim de la Dumnezeu nu de la om ), cu o a doua conditie : ca ceea ce-i cerem sa nu fie un pacat de moarte sau care duce la moarte, pentru ca exista pacate de moarte si pacate care nu duc la moarte.
Despre pacatele de moarte puteti afla din cele 10 porunci, sau Deuteronomul. Intai informati-va de la preot sau din Biblie care sunt pacatele de moarte, poate ei cunosc mai multe decat am insirat eu aici. Eu pot sa va spun in mare tot din Biblie ca putem cere sanatate, cele necesare traiului de zi cu zi, despre dragostea intre frati, despre pace si in general cele care sunt regasite in rugaciunea Tatal Nostru, sa nu ne duca in ispita, iertarea dusmanilor, iertare de pacate pe care trebuie sa i le marturisesti cu inima franta, etc. Nu avem voie sa ne rugam altcuiva decat Lui, care este prima porunca, sa nu ne rugam la chip cioplit, tablourilor, pietrelor, animalelor, zeitatilor, sa nu cerem casa altuia, boul lui, nevasta, barbatul altuia, in general tot ce reiese din cele 10 porunci care sunt pacate care duc la moarte.
Sunt ascultate rugaciunile pentru altcineva, un frate de-al nostru in nevoie, in suferinta, pentru dregatori, conducatori, ca sa avem pace, chiar este un lucru placut in ochii Domnului o astfel de cerere, rugaciuni in caz de calamitati naturale, catastrofe, in caz de razboi, pentru pace, etc.  Nu sunt ascultate rugaciunile pentru cineva care stim ca a savarsit un pacat de moarte, pentru cel care stim ca a adus hula impotriva Duhului Sfant (Matei 12:31),oricui va vorbi impotriva Fiului Omului i se va ierta, dar oricui va huli impotriva Duhului Sfant nu i se va ierta (Luca 12:10) pentru ucigasii de mama, de tata, pentru ucigasi in general, adulteri, hoti, si toti cei care au legatura cu nerespectarea poruncilor.

2. De ce sa ne rugam ?

In Luca 18:1 aflam raspunsul printr-o pilda spusa de Iisus, cu judecatorul si o vaduva insistenta, care era in judecata cu cineva si voia sa i se faca dreptate. Judecatorul, de Dumnezeu nu se temea si de oameni nu se rusina, dar enervat de insistentele ei, a zis ca se va duce si-i va face dreptate ca sa nu tot vina sa-l bata la cap.
Voi credeti ca Dumnezeu nu va face dreptate alesilor lui care ziua si noaptea striga la EL, macar ca zaboveste fata de ei, dar pana la urma va face dreptate, va spun ca le va face dreptate curand, dar cand va veni Fiul Omului va gasi credinta pe pamant ? spune Iisus.

Matei 26:41 ne indeamna sa ne rugam necontenit ca sa nu cadem in ispita, pentru ca duhul este plin de ravna, dar carnea este neputincioasa.  Acum am aflat si de ce avem ispite, pentru ca nu ne rugam, sau daca o facem, nu stim s-o facem corect, o facem in zadar, fara sa ne fi auzit cineva care ne-ar putea proteja.
Romani 12:12 - bucurati-va in nadejde, fiti rabdatori in necaz, staruiti in rugaciune
Iacov 5:16 - marturisiti-va unii altora pacatele si rugati-va unii pentru altii ca sa fiti vindecati, caci mare putere are rugaciunea celui neprihanit.  Aici intalnim un aspect deosebit de important, si anume, daca te rogi de mult timp si nu vezi nici un rezultat, esti sfatuit sa-ti marturisesti pacatele altor persoane ( mai multe) ca sa se roage pentru tine, caci nu sti care este neprihanit in fata Domnului si-l va asculta.
I Timotei 2:1 ne indeamna sa facem tot felul de cereri, rugaciuni, multumiri pentru imparati, cei din inalte dregatorii ca sa putem duce o viata pasnica si cinstita, caci lucrul acesta este bun si placut inaintea Domnului si vrea ca toti sa vina la mantuire.
Cu alte cuvinte, nu este placut inaintea Domnului, vorbim de rau si sa blestemam pe cei care ne conduc, chiar daca si El stie ca sunt rai, dar vrea sa-i aduca si pe ei la mantuire, caci si pentru ei s-a rastignit si a patimit.
Vrea ca barbatii sa se roage pentru ei in orice loc cu maini curate spre cer,  fara manie si fara indoiala, iar femeile imbracate in chip cuvincios, cu rusine si sfiala, nu cu impletituri de aur, margaritare si pietre scumpe ci cu fapte bune daca se considera evlavioase si vor sa fie ascultate de Dumnezeu.

I Timotei 4:5 Toate bucatele sa fie luate cu multumire caci orice faptura  a lui Dumnezeu este buna, orice lucru se sfinteste daca se ia cu multumire si cu rugaciune, pentru ca este sfintit prin cuvantul lui Dumnezeu si prin rugaciune.

Cum sa ne rugam ?
va urma...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu