Parintele Arsenie Boca partea a 4 !

Sfaturi şi îndemnuri ale Părintelui Arsenie

• Odată a venit la Părintele un partizan, dintre aceia care au opus rezistenţă comunismului în munţi, şi i-a spus Părintelui: “Părinte ce să fac? Să mă duc cu puşca în munţi sau nu?”, la care Părintele îi spune că nu poate lupta cu două arme: ori cu puşca, ori cu crucea. (Gheorghe Silea, 45 ani, Sâmbăta de Sus)

• Le da sfaturi la tineri să se ducă să-şi facă datoria pe front. Partizanilor care s-au împotrivit regimului comunist le spunea însă că nu puteau să fie şi cu crucea şi cu arma în mână. Ei erau şi cu Dumnezeu, dar erau şi cu arma. Unii ascultau, alţii nu ascultau. (Ierod. Ieronim Coldea)

• Despre legionari spunea că-s oameni credincioşi, dar prea se jură; acesta era „salutul” lor: „Jur!” Juratul este un păcat. (Paraschiva Anghel, Dejani)

• Cunosc pe cineva care s-a dus la Părintele să-i dea binecuvântare să meargă în munţi, şi Părintele i-a spus: „Nu lupta cu două arme, ori cu puşca ori cu crucea” şi a lăsat acela crucea şi s-a dus în munţi. (Pr. Ioan Sabău, 89 de ani)

- Numai sila unei prigoane peste tot pământul împotriva creştinilor îi va hotărî să lase la o parte orice vrajbă confesională şi să fie una, cum  au lost la început. Nu vor scăpa de sub tăvălugul urgiilor istoriei până nu vor veni şi la mintea aceea să asculte şi să împlinească, măcar la sfârşit, rugăciunea cea mai de pe urmă a Mântuitorului în lume. Poate că în vremile acelea abia vor mai fi creştini, dar oricâţi vor rămâne, aceia trebuie să treacă peste ceea ce ar fi foarte bine să treacă creştinătatea vremii noastre şi să fie una. Primejdia comună s-a arătat în lume, unirea creştinătăţii întârzie Doamne, până când?

-  Se vorbeşte de unirea Bisericilor, deci de ajungere la sobornicitate. La sobornicitatea Bisericii ajung cei ce renunţă la confesionalitate… Tendinţa Papei de a atrage în acelaşi staul pe toţi creştinii nu se va realiza niciodată. Papa nu va ajunge niciodată la o turmă şi un Păstor în staulul Romei, deoarece Biscrica are un singur Păstor: Iisus Hristos.

- Sectarii au provocat o libertate catehetică care-i duce la erezie.

- Diavolul ştie şi el Scriptura, însă diavoleşte, deoarece mintea lui fiind nebună, strâmbă înţelesul oricărui cuvânt, de vreme ce el nu stă în adevăr, ci în minciună.

- Dracii nu au putere asupra creştinului ortodox, botezat după rânduială, în Biscrică.

- Ba unii vor ajunge ca, cu ajutorul demonilor, luându-se după amăgiri satanice, să pogoare chiar foc din cer amăgind chiar şi pe sfinţii adevăraţi. Aceştia sunt mucării de azi, din mijlocul vostru, care atunci când vor fi lepădaţi de dreptul Judecător vor zice: “Doamne nu am făcut minuni în numele Tău? Nu ne-am închinat noi Ţie?” La toate acestea Dumnezeu le va răspunde: “Duceţi-vă de la Mine blestemaţilor fiindcă nu vă cunosc pe voi”

Dacă vreţi preoţi buni, naşteţi copii creştini

• Au venit odată nişte studenţi de la teologie la Părintele Arsenie la Sâmbăta: „Părinte, ieşim şi noi preoţi dacă Dumnezeu ne va rândui. Cu ce putem noi să demonstrăm la lume că există Dumnezeu?”. A zis Părintele:„Foarte bine, bună întrebare, dar să-mi răspundeţi voi mie cu ce demonstraţi că există Dumnezeu”. S-au apucat, au luat după Scriptură, nu răzbeau nicicum; i-a lăsat Părintele până seara şi n-au putut să spună răspunsul perfect. La care Părintele Arsenie le spune aşa: „Mă, prezenţa voastră trebuie să demonstreze existenţa lui Dumnezeu, când te vede lumea pe tine, să zică că există Dumnezeu”. Mai zicea Părintele Arsenie: „Dacă vezi un preot beat în şanţ, ridică-l şi du-1 acasă şi a doua zi du-te şi te spovedeşte la el, că harul nu i se ia”. (Gheorghe Silea, 45 ani - Sâmbăta de Sus)

• Eram la şcoala normală când 1-am cunoscut pe Părintele Arsenie. Ne ducea în pădure şi acolo ne adunam mulţi studenţi, printre care multe fete care astăzi sunt stareţe de mănăstiri. Trăiam o viaţă foarte frumoasă. Părintele Arsenie zicea atunci când se duceau femeile la mănăstire: „Măi Mărie, de ce nu te duci la biserică în satul tău?”; „Apoi vezi Părinte, părintele nostru mai pipă, mai bea, nu-i ca dumneata.”; „Ai copii, ai fete măritate; să te duci şi să spui la fetele tale să zămislească copii care să se facă preoţi aşa cum vă place vouă”.

Părintele Arsenie ne spunea şi căuta să spună la lume şi la tineret, că atunci când se căsătoresc e un moment mare. Spunea:  „Măi, nu rasism, nu sângele albastru trebuie urmărit, ci să naştem copii creştini”. Eu am fost în 1985 în America şi când am văzut biserica lui Satan am rămas uimit: iată că satanismul e o realitate. De aceea nu mai avem nici preoţi. (Pr. Dâmboiu Victor, Râuşor)

• Părintele dădea sfaturi de convieţuire conjugală creştinească, sfaturi de moralitate, de lăsarea poftelor rele, de felul cum trebuie aduşi copiii pe lume: în credinţă şi în rugăciune. Le spunea oamenilor: „Dacă vreţi să aveţi preoţi buni, aduceţi pe lume copii buni, din care să iasă preoţi buni” (Pr. Ioan Sofonea)

• Pe cei ce furau îi descoperea; pe femeile vopsite le certa; pe fumători îi oprea de la fumat; pe preoţii care fumau îi certa aspru şi le zicea: „Voi sunteţi purtători de Hristos că vă Împărtăşiţi şi-L aveţi pe Hristos în voi, şi voi îi puneţi lui Hristos ţigara în gură. Foc îi daţi lui Hristos, foc vă va da şi El vouă!” (Ierod. Dometie - Mân. Brâncoveanu)

• Părintele ne-a spus aşa: „Eu am fost pictat în pântecele maicii mele, fiindcă mama mea când o văzut că-i însărcinată s-a uitat la icoana Maicii Domnul şi a zis: „Maica Domnului, eu doresc acest copil să nu-mi fie pentru mine, ci să-ţi slujească ţie; pentru tine Doamne”. Ea mergea în câmp la sapă şi vedea înaintea ei, la sapă, cum săpa, icoana Maicii Domnului la care s-a închinat. Tot timpul ea vedea icoana aia. Mama a pictat icoana Maicii Domnului în sufletul ei şi eu am ieşit pictor. Am fost pictat din pântece!”. Şi mai spunea Părintele: „De ce nu faceţi şi voi femeilor aşa, să vă rugaţi la Dumnezeu cât sunteti însărcinate, să citiţi Visul Maicii Domnului, să citiţi cărţile bisericeşti? Apoi, dacă nu faceţi rele, vă iese şi copilul aşa cum îl doriţi”. (Miloşan Vionela, Recea, 71 ani)

• Odată mi-a spus: „Măi, să nu cumva să judecaţi pe preoţi, căci cei ce judecă pe preoţi ajung la judecata lui Dumnezeu. Şi ei greşesc, şi ei sunt oameni. Dacă zice cineva ceva rău de preoţi, să mă dai exemplu pe mine…”.

„Bate-voi păstorii şi se vor risipi oile”. Biserică fără preoţi nu există şi nici preoţi fără Biserică. (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)

• Soţia Părintelui Răduleţ era însărcinată cu Anişoara care acum e la facultate şi i-a arătat fotografia cu părintele şi zice Părintele Arsenie:„Mă, ce smerenie. Ceilalţi preoţi care slujesc la Sfântul Altar l-ar mânca!”. (Ana Riţivoiu, Sibiu)

• M-am dus ca preot şi m-a întrebat: „Tu de ce nu ai barbă”. „Părinte, sunt preot tânăr şi…”. S-a uitat la mine (era multă lume) şi a zis: „Nu-i nimic, o să-ţi laşi tu”, şi mi-a arătat aşa trei degete, le-a înclinat spre mine. Şi exact după 3 luni a murit tata, şi atunci a trebuit să-mi las barbă. Şi am ţinut canonul ăsta de atunci, şi dacă voi fi preot, voi fi preot cu barbă, că aşa e rânduiala.

Părintele a spus unui preot din Voivodeni: „Măi, puţini preoţi sunt ca tine!”. Acest preot nu exagera cu nimic, nu slujea decât numai în duminici şi sărbători şi avea aşa o vorbă aşezată şi un pas aşezat. Pe omul ăsta eu aşa 1-am ştiut 40 de ani cât am fost împreună. El a fost lăudat de Părintele Arsenie, pentru felul lui aşezat, domol; niciodată nu se grăbea, nici la pas, nici la vorbă, cu un echilibru moral deosebit.

L-am întrebat pe Părintele, ca preot, despre acele dezlegări ale Sfântului Vasile şi mi-a spus: „Tu să nu le faci! Tu cunoşti pe preotul din Hârseni, Nicolae Ţeposu, care zice: «Părinte Arsenie, eu citesc dezlegări şi am succes… vin creştinii la mine …». Măi, nu le mai citi, că nu-s pentru tine, lasă, să le citească călugării: «Nu Părinte, eu nu mă pot lăsa». Măi Nicolae, are să te bată Dumnezeu, diavolul are să vină asupra ta. Nu m-a ascultat şi vezi cum l-a bătut diavolul, soţia l-a părăsit, familia s-a destrămat, copiii 1-au părăsit în parohie, i-a stricat diavolul viaţa de preot”. Zic: „Părinte, dezlegările acestea sunt puse în Molitfelnic. Explicaţi puţin taina asta, de ce totuşi dacă poţi să-l ajuţi pe om, să nu-l ajuţi?” Şi iată ce mi-a spus: „Dacă Dumnezeu vrea să îndrăcească pe cineva, lasă să rânduiască Dumnezeu ce va fi cu el, nu trebuie să te amesteci tu în planurile lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu aşa vrea să-l mântuiască pe omul acela”. Biserica Romano-Catolică a canonizat o îndrăcită pentru munca ei cu ispitele timp de o viaţă, lucru care a stârnit uimire în Răsărit. Părintele aşa spunea: că Dumnezeu, dacă vrea pe cineva să-1 îndrăcească, să-1 chinuie, ştie pentru ce. Păcatul poate să vină şi de 1a al şaptelea neam.

Dacă cineva mergea cu un copil bolnav, un necaz, îi spunea: „Păi da, uite, păcatul ăsta 1-a avut stră-străbunicul şi va trebui plătit de 7 generaţii”. Sau păcatul merge până la a1 7-lea neam, cum spunea Părintele. Părintele spunea că diavolul stă liniştit acolo ca un trântor întru-un stup; dacă te duci cu băţul şi zgândări acolo, albinele vin asupra ta; şi bineînţeles că, dacă nu-1 laşi în pace, şi-1 pomeneşti în dezlegările acestea, şi nu eşti bine pregătit sau nu e familia bine pregătită, nu e bine şi nu e potrivit. (Pr. Ioan Ciungara, Copăcel)

• Sfaturi şi îndemnuri ale Părintelui Arsenie

- Vine timpul, şi e foarte aproape, când toţi preoţii vor repara bisericile, iar alţii vor construi altele noi, dar nelucrând ei la sufletul omului, vor rămâne bisericile goale, cucuvelele vor cânta într-însele. Roadele slăbirii în dreapta credinţă a teologilor în facultăţi şi seminarii vor fi preoţii, care vor fi şi mai slabi ca învăţătorii lor; mai ales în Transilvania ortodoxia aproape că va dispare, ultima redută va fi Sibiul, dar va cădea şi acesta. Dumnezeu nu forţează mântuirea nimănui. Cine are minte să ia aminte.

- Fraţilor, ascultaţi de Biserică, fiindcă cei ce ascultă de preoţii ei, aşa cum sunt, de Dumnezeu ascultă.

„Sunt însurat şi am copii, unii chiar
mai bătrâni decât mine!”

• Într-o duminică, când la Drăgănescu slujea Părintele Bunescu, iar Părintele Arsenie era în altar (citea pomelnicele şi era fără haine preoţeşti, neavând voie să slujească), a intrat în biserică Maica Zamfira. Atunci, o femeie din acel sat a zis către alta tot din sat: „A venit şi nevasta pictorului”. După slujbă, Părintele a zis, pentru cele două femei, dar şi pentru mine care auzisem vorba lor: „Măi, eu sunt călugăr şi sunt aşa cum m-a făcut mama”. (Bălan Silvica - Făgăraş)

• Într-o zi a venit la dânsul o fată cu gând să-l ispitească, dar Părintele îi zise: „Tu, fată, văd că îţi cauţi mirele, dar pregăteşte-te că e pe drum şi vine să te ducă”. Şi după câteva zile i-a venit mirele (moartea) şi a dus-o. (Ierod. Dometie-Mân. Brâncoveanu)

• A fost întrebat odată de cineva dacă este căsătorit şi el a răspuns: „Da, sunt însurat şi am copii, unii chiar mai bătrâni decât mine!”(Pr. Ioan Sabău, 89 de ani

Alte mărturii despre
darurile şi sfinţenia Părintelui Arsenie

• Tatăl meu povesteşte că într-o duminică dimineaţa a pornit, împreună cu încă cineva, spre mănăstirea Sâmbăta de Sus, cu bicicletele; însă drumul este lung şi greu din satul său natal, Hârseni. Plecaseră şi cam târziu de cum procedau de obicei şi sperau să ajungă măcar la predică. Din satul Lisa, urcuşul fiind şi mai greu, aveau tendinţa de a renunţa, însă simţeau un îndemn să se silească încă. Părintele terminase Sfânta Liturghie şi le spusese oamenilor că o să mai întârzie cu predica căci trebuie să mai ajungă cineva de pe drum. De abia după ce au ajuns, a început predica. Bunica, care era de faţă la slujbă, s-a mirat mult când a văzut pe cine a aşteptat Părintele cu predica.

Tot tatăl meu povesteşte,că a fost de faţă când s-a întors de pe front un tânăr, pe care-1 spovedise Parintele cu o lună înainte de a pleca şi îi spusese să vină la împărtăşit după o lună de la întoarcerea de pe front. Mărturiseşte că avea mantaua toată ciuruită de gloanţe şi din buzunarul de la piept a scos un glonţ pe care i l-a arătat Părintelui şi i-a spus că se oprise acolo. Părintele i-a răspuns: „Dumnezeu nu se lasă împuşcat de gloanţe!”(Maica Adriana Şerb - Schitul Cornet)

• Preotul care este acum la Drăgănescu, părintele Petcu Lucian, vorbea cu o fată din Voila cu care era coleg de grupă la Facultatea de Fizică din Bucureşti; erau prieteni şi ea era credincioasă, mergea la biserică, iar mama sa era unul din ucenicii părintelui Arsenie.

Mergea la Patriarhie cu prietena lui. Era foarte deştept. Ea l-a convins să meargă la Părintele Arsenie. Când a intrat la Părintele şi l-a văzut, a simţit un curent de sus şi până în călcâie. Din momentul acela s-a convertit. Printre discuţiile ce le-au avut atunci, Mărioara, prietena părintelui Lucian, i-a spus părintelui Arsenie:„ Părinte, dintre noi doi nu ştim care-i mai bun”; „ Mă, întotdeauna cel care merge la biserică este mai bun decât cel care nu merge la biserică”. După mai mulţi ani s-au căsătorit cu binecuvântarea părintelui Daniil, pe care 1-au avut ca duhovnic şi care i-a îndemnat să se căsătorească. După ce s-au căsătorit Părintele Daniil i-a spus lui Lucian: „Te duci şi faci teologia”. A doua zi era ultima zi de înscriere la teologie. S-a dus şi s-a înscris la teologie şi a terminat, apoi a făcut şi masterul. După aceea s-a preoţit ca preot misionar şi s-a dus preot la Drăgănescu. (Gheorglre Silea, 45 ani - Sâmbăta de Sus)

• Părintele Arsenie în timpul rărboiului era căutat de foarte multă lume, fiind foamete şi sărăcie. Mai trimiteam şi noi la mănăstire câte o pâine de secară. Cei mai înstăriţi aduceau pe lângă alimente şi bani. Aceşti bani erau puşi într-un vas, iar Părintele Arsenie zicea numai către cei săraci să ia din vasul acela, ţinându-­1 în mână. Le spunea să ia mai întâi cei de departe ca să aibă bani de drum şi alimente (el nu punea mâna pe bani zicând că sunt deşertăciunea deşertăciunii şi spurcăciunea pământului). Era o ţigancă lacomă care lua şi de 3 ori bani din vas. (Bârsan Elena - Sâmbăta de Sus)

A venit odată un om bătrân, mai necăjit, a venit cu puţină făină şi cu un pomelnic şi bani. Şi zice: „Am adus şi eu Părinte, să-mi faci şi mie o rugăciune”; „O moşule, du făina acasă şi banii şi adu pomelnicul”.

În Braşov, mi-a spus cineva că e o femeie care deschide cartea şi de fiecare dată când am vrut să mă duc la ea, s-a întâmplat câte ceva de nu m-am putut duce. Şi Părintele mi-a spus: „Unde ai vrut să te duci? La o femeie care ştie şi spune? Să nu laşi Biserica pe femei şi pe ghicituri şi altele de felul acesta. La biserică să te duci.” (Streza Maria)

• L-am căutat pe Părintele la Drăgănescu cu o problemă mare. Şi a zis Părintele: „Ştiu că aveţi un necaz mare, dar nu trebuie să vă supăraţi, ştiu că băiatul vostru este închis. Să nu vă fie teamă, el nu are vină nici în valoare de 50 de bani, el a fost mult mai în urmă ca ceilalţi”. Doar un avocat din Piteşti, singurul, la rugămintea mea l-a susţinut pe fiul nostru, după puterea lui. Nici un avocat nu vroia. A fost un proces cu uşile închise (Popa Gică a fost preşedintele Congresului de Judecată, care l-a judecat şi condamnat pe Ceauşescu la moarte. Atunci îi judeca pentru ani grei de puşcărie pe cei care erau împotriva lui Ceauşescu şi apoi îl judecă şi pe Ceauşescu!). (Şerban Ioan - Voila)

• Unui om din Sâmbăta de Sus i-a zis Părintele: „Tu când mori o să fii anunţat”. Şi el zice: „Dar cine mă va anunţa”. „Lasă că o să vezi tu atunci”. După vreo 20 de ani a venit la mănăstire ca paznic şi o dată spune: „Mă duc până la Părintele că nu mă simt chiar bine, să mă ajute puţin”. Şi când s-a dus, Părintele l-a recunoscut şi i-a spus: „Să te pregăteşti de o cale lungă”, dar el n-a întrebat ce fel de cale şi când a venit acasă mi-­a zis: „N-o fi ăsta anunţul de care mi-a spus Părintele?” Peste 2 săptămâni a murit omul. (Ierod. Ieronim Coldea)

Erau la mănăstire doi oameni, Gheorghe şi Gheorghe, cu acelaşi nume; pe drum, unul din ei aprinse o ţigară de la celălalt şi Părintele când i-a întâlnit le-a zis: “Gheorghe a dat, Gheorghe a luat” şi au rămas oamenii aşa miraţi. Nu accepta patimile astea!

Am avut o mătuşă care era foarte bolnăvicioasă, a avut vreo 5 operaţii la stomac. Unchiul era un om cât un munte şi a mers la Părintele într-o zi şi i-a zis: „Părinte, am amarul ăsta de femeie, se mai face bine?” şi Părintele îi spune: „Vezi tu, brazii ăia din vârful muntelui, ăia cad mai repede decât tufele astea care se ascund aşa de vânt, totdeauna vântul bate-n brazi nu-n tufe“, n-a durat mult şi unchiul a paralizat, 3 ani a stat pe pat, apoi a murit şi mătuşa a trăit 80 şi ceva de ani; era numai o mână de femeie, foarte energică şi foarte puternică şi bineînţeles că îl pomenea mereu pe Părintele Arsenie.

Când predica odată, acolo în pădure, a început să se facă de ploaie, cum vine ploaia la munte, repede; toată lumea a început să se mişte pe acolo cu umbrelele. Părintele le-a spus: „ Pune-ţi măi umbrelele, că nu plouă“. Era furtună, dar acolo nu ploua. Părintele avea şi puterea asta de la Dumnezeu, să stăpânească natura.

Tot la Sâmbăta, într-o perioadă, Părintele n-a vorbit, îmi spunea o vecină, deşi slujea. Şi-a luat un canon al tăcerii, nu ştiu ce s-a întâmplat. Când graiul i s-a deschis şi şi-a dat drumul era în timpul prefacerii; când a zis „Luaţi, mâncaţi” a început să se cutremure mănăstirea, zidurile, de toată lumea s-a înfricoşat…

La Drăgănescu venise cineva de la Târgu Mureş şi plângea, iar Părintele i-a zis: „Lasă-l pe bărbatul tău că e securist şi te omoară; taică-său a fost beţiv, bunul său a fost beţiv, ce vrei să ştii mai mult, du-te şi lasă-l repede, că ăla te omoară “.

La fiecare îi spunea câte ceva şi nici nu se uita la oameni (căci picta), era biserica plină şi spunea: „[Cutare] ieşi afară, du-te mai fă copii, sau du-te mai îmbracă copii, sau du-te mai botează, pentru că o să ajungi rău de tot “. Nu era zi sau săptămână să nu fie trenul plin de făgărăşeni, să nu fie biserica plină de făgărăşeni.

Am adus la Părintele pe o doamnă de la Braşov. Nu a avut până atunci „tangenţă” cu Dumnezeu. Fiul ei, plecând pe munte în concediu cu nişte străini din domeniul universitar, nu s-a mai întors. A fost omorât acolo în munte. Ajunge la Părintele Arsenie (femeia aceasta începuse să facă cu ciubărul!) iar Părintele îi zice: „Tu, să nu mai faci cu ciubărul că n-o să rezişti la ce vezi acolo”. Şi într-adevăr, ne-a destăinuit femeia ce a văzut acolo, cum 1-au luat, cum 1-au chinuit, cum 1-au legat, cum 1-au omorât. Părintele le-a spus unde să-1 caute şi exact acolo, după îndrumarea Părintelui, după 6 luni de zile, au găsit rămăşiţe din cel decedat. Femeia aceea, din clipa aceea, împreună cu soţul, s-au apropiat în aşa măsură de Dumnezeu încât, pentru familie, Părintele Arsenie era un sfânt. Numai în Părintele îşi găsea linişte. Aşa plângea biata femeie când am adus-o de la Prislop până la Făgăraş, pentru că îşi pierduse cel mai mare sprijin moral, pe Părintele Arsenie. (Pr. Ioan Ciungara, Capăcel)

• O femeie din familia noastră a mers la Părintele şi nu prea avea curaj să se apropie de el să-i spună pentru ce a mers şi a stat, a stat şi dintr-o dată a zis Părintele: „Hai tu Leano, hai că tu ai năcaz”. A început să plângă şi îi era frică să se ducă. „Hai că sunt aici femei foarte păcătoase şi mint, dar le-am spus eu adevărul” şi s-a dus acolo şi i-a spus: „Părinte uite, am băiatul ăla bolnav de…” iar Părintele i-a răspuns: „Să ştii că dacă mai trăieşte până la 7 ani şi nu moare, atunci să ştii că mai trăieşte în continuare “.Trăieşte până astăzi!

Mi-a spus că erau o dată la Părintele nişte femei din Lisa, şi aveau 2 băieţi care au făcut lucruri murdare. Două bătrâne s-au dus la mănăstire la Paşti, şi ei fiind beţi pe acolo, că e restaurant lângă mănăstire, şi-au bătut joc de ele; mamele n-au spus nimic, la nimeni, dar Părintele le-a spus: „Dar voi de ce nu ziceţi de băieţii voştri ce au făcut ? Ce au avut cu femeile alea bătrâne care s-au dus cu ulcica să ia paştile de la Sfânta Mănăstire?”. N-a mai zis nici una nimic, au pus capul în pământ şi au plâns. (Pria Ludovica, 80 de ani)

• Odată a venit o femeie, Maria. Părintele i-a zis: „Tu, Marie să nu mai faci vrăji! Cu vrăjile tale pe mulţi ai vrăjit. Vezi cărarea aceea? Du-te pe ea şi nu te mai opri!”. şi s-a dus, dar aşa se ducea încât ziceai că o duce cineva.

Mie mi-a zis că o să mă duc la mănăstire, dar n-o să rezist. Şi aşa a fost. Am fost soră la Mănăstirea Bistriţa. (Beleaua Ileana, Recea)

• Regelui Mihai i-a spus că pentru nelegiuirile tatălui său va pierde coroana. (Cismaş Eugenia, 78 ani, Făgăraş)

• O femeie foarte frumoasă din Sibiu, numită Olimpia, din familie mare, a venit la mănăstire şi a zis că nu mai pleacă de acolo, că în lume a făcut prea multe păcate. Era ca Maria Magdalena. Nu-i scăpa nici un băiat frumos. De mai multe ori a vrut să se spovedească, dar Părintele i-a zis să mai stea că încă nu este timpul. Odată însă, ea n-a mai rezistat, de încărcătura păcatelor, şi s-a dus la spovedanie. Şapte şerpi au ieşit din ea, zbiera Olimpia în mănăstire, iar Părintele îi spunea: „De ce ai venit? Eu ţi-am spus să mai stai.” şi aşa a fost curăţită şi mântuită. Apoi a trimis-o la o mănăstire de maici, aici fiind de călugări. (Paraschiva Anghel, Dejani)

• Ştiţi cum a ajuns piatra aceea mare de la Mănăstirea Sâmbăta? Un om din Calbor s-a dus la Părintele ca să-1 roage să facă nişte slujbe pentru soţia lui care era la pat, grav bolnavă. Dar când a ajuns, Părintele i-a luat-o înainte şi i-a spus: „Măi omule, ia vino-ncoace. Te duci acasă şi nevasta ta te va aştepta în portiţă…”, „Păi e-n pat Părinte… e în pat, e bolnavă”, „Ascultă ce-ţi spun eu. Ea te aşteaptă în portiţă. Tu ai o piatră mare în curte. Am nevoie de piatra asta. Pui boii la car şi o pui în car.”, „Dar cine o pune în car?“, „Tu cu nevasta, unul de un cap, celălalt de altul.“, „Dar Părinte, are sute de kile!”, „ Măi, de ce nu vrei să înţelegi? Crezi în Dumnezeu? Puterea lui Dumnezeu te ajută”. S-a dus acasă, a pus boii şi a pus mâna pe piatră cu toată încrederea, au ridicat-o, au pus-o în car şi au dus-o la Sâmbăta. (Lazăr Rudolf- Rudi, Ucea de Sus)

• Povestea o bătrânică că atunci când a murit mitropolitul Mladin (era bolnav) după chinuri mari, a venit multă lume la mănăstire deoarece a fost foarte îndrăgit, alături de Părintele Serafim Popescu şi Părintele Arsenie. Înaltul Mladin spunea predici foarte frumoase despre Maica Domnului şi venea multă lume să asculte. Când acesta a murit, Părintele Arsenie era la Drăgănescu, controlat de Securitate. Şi bătrâna povesteşte că a luat o plasă cu mere şi altele, ca să dea de pomană. După înmormântare a văzut undeva, mai la margine, un bătrân mai amărât şi i-a spus: „Uite, ia astea pentru sufletul lui Mladin.” Omul i-a zis „Mulţam” şi a plecat cu tot cu plasă. Ea nu intenţiona să-i dea şi plasa, care era greu de găsit, era ţesută din lână. Da, dacă omul nu i-a dat-o, i-a lăsat-o şi nici nu 1-a mai văzut pe acolo. După cam un an, femeia s-a dus la Părintele Arsenie, 1a Drăgănescu. După ce a spovedit-o, Părintele a scos de sub scaun o traistă şi i-a spus: „Ia-ţi traista!”

Două maici (surori) de la Schitul Cornet povesteau că erau nehotârâte dacă să intre sau nu în monahism. S-au dus la biserica Drăgănescu, dar acolo era puhoi de lume. Stăteau şi se gândeau ce ar putea face căci peste o jumătate de oră pleca autobuzul şi n-aveau cum ajunge la Părintele Arsenie. În acelaşi timp, una din ele se gândea cum să-i pună întrebarea: „Părinte, ce să fac, să mă căsătoresc sau să intru în monahism?”. Stătea cu capul în jos gândindu-se cum să întrebe, când, deodată, a simţit un gând clar, lucid. Simţea că nu-i gândul ei, căci ea nu gândea aşa de clar şi de lucid: „Dacă vrei să fii monah trebuie să duci şi păcatele tale şi ale neamului, ale neputincioşilor, este o cruce grea, etc. etc.”. Ştia că nu e gândul ei; era peste puterea ei de a gândi atunci. Acel gând i-a mai venit încă o dată şi atunci a ridicat capul şi s-a uitat de departe la părintele Arsenie, care peste mulţime, i-a zis: „Ei, ai înţeles? Acum du-te la autobuz”. Părintele Arsenie ştia gândurile oamenilor, îi citea ca pe o carte. (Pr. Ciprian Negrean)

• Spunea Părintele Arsenie: „Creştinul adevărat este de tot timpul, în fiecare clipă trebuie să-l întruchipezi în propria ta persoană pe Iisus Hristos “.(Pr. Prof. Simion Todoran)

• Prin anii 1948 mă aflam la mănăstirea de la Sâmbăta de Sus şi munceam în cadrul mănăstirii la bucătărie şi în alte locuri. În acea perioadă la mănăstire era sfântul Părinte Arsenie care era asaltat de mult popor ce venea din toate părţile ţării; alături de el erau adesea doi oameni de încredere ce făceau ordine, căci era multă lume pentru binecuvântare, iar părintele era de multe ori obosit deoarece muncea foarte mult şi fizic scoţând pietre din râu - mănăstirea atunci se reconstruia.

Eu eram mai retrasă şi nu îndrăzneam să-1 abordez pe Părintele, dându-mi seama de valoarea lui. În 1948, am mers şi eu să-mi dea binecuvântare căci urma să plece definitiv de aici. Atunci ne-a spus să ne ţinem de Biserică şi să învăţăm cele patru Evanghelii, să nu uităm pe “lazării” de la poartă, să ne schimbăm viaţa şi să devenim mai buni; toate acestea ni le-a lăsat ca pe un testament. Despre mine a spus: „Pe tine nu te trimit la mănăstire, tu să stai să rabzi anii vieţii, aici, în mănăstirea Sâmbăta”, care e mănăstire de călugări. (Sora Aurica Tinca, Sf.Mănăstire Sâmbăta)

• La câţiva ani după ce 1-am cunoscut pe Părintele, mama mea a paralizat rămânând imobilizată la pat. Am fost nevoită să mă internez cu ea în spital. După externarea din spital, într-o dimineaţă, au sunat la poarta casei noastre două fete, spunând că sunt din Bucureşti. Le-am pus mai multe întrebări pentru a putea să le cunosc mai bine, după care le-am poftit în casă şi le-am întrebat de scopul vizitei lor, la care ele m-au întrebat dacă pot să rămână câteva zile pentru a-mi veni în ajutor la îngrijirea mamei. Surprinsă, le-am întrebat cine le-a trimis şi de unde aveau adresa mea. Fetele s-au eschivat şi nu au răspuns. Am acceptat să rămănă câteva zile, dar în aceste zile am fost anunţată de la Râmnicu Vâlcea că tatăl meu a murit. Abia după anunţarea morţii tatălui meu am realizat că au fost trimise de Părintele Arsenie pentru a fi lângă mama, eu putând astfel să particip la înmormântarea tatălui meu. Una din fete este măicuţă la Tismana, cealaltă locuieşte în Turda.

Un anume Gheorghe, care locuia în apropierea mănăstirii Brâncoveanu, a mers 1a un târg din Tălmaciu să cumpere purcei. În târg s-a întâlnit cu doi călugări cu care se cunoştea şi care 1-au rugat pe Gheorghe să le ducă şi purceii lor. După ce au cumpărat, au pornit la drum, dar, înnoptându-se,s-au oprit în satul lui Gheorghe. Noaptea, Gheorghe cu soţia lui şi la cererea ei, au schimbat purceii, considerând că purceii mănăstirii sunt mai frumoşi. Dimineaţa şi-au continuat drumul spre mănăstire. La intrarea spre stăreţie, dimineaţa la ora 5, în dreptul porţii mari, au fost întâmpinaţi de părintele Arsenie, care i-a zis lui Gheorghe: „Ce făcuşi mă astă noapte, schimbaşi purceii?”. După toate astea, Gheorghe a suferit o cădere psihică petrecându-şi restul anilor mai mult pe la mănăstirea Frăsinei.

De câte ori mergeam la Drăgănescu, întâlneam o credincioasă, Mariana Dodi din Bucureşti, care pregătea pliculeţe cu mir şi le împărţea la credincioşi. La această femeie Părintele îi spunea mereu că ea are „să scape din toate”. Acest lucru s-a adeverit şi cu ocazia cutremurului din 1977. Locuind la un bloc cu nouă etaje, foarte vechi, împreună cu o femeie care urma să nască şi pe care o găzduia, în timpul cutremurului au intrat sub tocul uşii, aşa cum se obişnuieşte în asemenea situaţii. Instalaţiile fiind foarte vechi, blocul a explodat, aruncându-le pe amândouă în mijlocul străzii scăpând astfel cu viaţă în timp ce restul locatarilor au murit. S-a scris chiar o carte la Bucureşti care este intitulată “Mariana Dodi”. (D-na M.A.)

Sfârşitul lumii depinde de purtarea lumii

• Părintele Arsenie spunea că sfârşitul lumii depinde de purtarea lumii, nu de Dumnezeu, că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă să fie viu, dar noi prin faptele noastre îl forţăm pe Dumnezeu să ne gate odată, că nu ne mai poate suporta.

Am auzit că ar fi lăsat la maicile de la Sinaia un buchet de lumânări, pentru 3 zile şi 3 nopţi, când va veni vremea sfârşitului. Dar nu ştim când va fi acesta. Dacă trăim mai mult poate-1 prindem. Dumnezeu are un plan, dar Dumnezeu nu măsoară timpul în ani, zile; El n-are timp.Şi cum a făcut Dumnezeu cu profetul Iona din pântece şi nu i-a pedepsit pe oameni pentru că a văzut credinţa lor, aşa şi noi dacă ne căim, Dumnezeu poate să mai ţină lumea mii de ani. (Gheorghe Silea, 45 ani - Sâmbăta de Sus)

• Spunea că în vremurile din urmă călugării vor fi ca mirenii şi mirenii ca dracii. (Ana Riţivoiu, Sibiu)

• Părintele Arsenie zicea: „Eu vă ajut şi când n-oi mai fi”. Când a murit (1989), a zis: „Eu mai puteam să trăiesc, dar nu mai vreau să trăiesc pentr^-u că Apocalipsa e foarte aproape, chiar trăim în timpul Apocalipsei”. Nu ştiu la ce timpuri să ne aşteptăm, nu vreau să fiu un pesimist, dar cei care au fost în preajma Părintelui când a murit aşa spun. (Pr. Ioan Ciungara, Copăcel)

• Părintele Arsenie spune că, în Apocalipsă, când se spune că „vor cădea stelele cerului pe pământ” e vorba de oamenii credincioşi, de oamenii lui Dumnezeu care vor cădea în păcat. E vorba de cei despre care profetul Daniel spunea: „Cel ce va întoarce pe cineva din necredinţă la credinţă, se va mântui pe sine şi va acoperi mulţime de păcate şi va străluci ca stelele cerului”. Dar aşa de mari vor fi ispitele în vremea aceea că până şi aleşii lui Dumnezeu vor cădea în păcat. De aceea se spune că cei ce vor crede în vremea din urmă vor fi mult mai mari înaintea lui Dumnezeu decât cei ce au crezut în vremea de început, chiar dacă nu vor face ceea ce au făcut cei dintâi. De aceea străduiţi-vă să credeţi cu adevărat. (Pr. Ciprian Negrean)

• Sfaturi şi îndemnuri ale Părintele Arsenie

- „Nu este stăpânire fără numai de la Dumnezeu” (Rom. 13, 1). Deci primim divinul stăpânirii, dar refuzăm păcatul ei… Să fiţi deci pregătiţi să puneţi capul pe butuc dacă credinţa o va cere.

- Unei stăpâniri de stat (sau şef), care nu se supune lui Dumnezeu, nici Sfânta Biserică (şi slujitorii ei) nu trebuie să i se supună.

- Din toate timpurile se ştie că, atunci când puternicii vremii ridicau mâna asupra slujitorilor lui Dumnezeu, n-a mai dăinuit puterea lor.

- Ungurii vor mai mult decât Ardealul.

- Vor veni necazuri mai mari decât Munţii Făgăraşului

- Rugăciunile şi jertfa Sfinţilor Brâncoveni m-a adus pe mine pentru ţara aceasta a noastră.

- Va lua ţara foc din Prislop [e vorba de "focul" Duhului Sfânt: Lc. l2, 49]

- Nu va putea avea omul pace pe pământ de nu va avea pace cu Dumnezeu! (I Tesaloniceni 5, 3; Luca 21, 55; Isaia 139, 11). Aşadar în numele lui Hristos vă rugăm ca şi cum Dumnezeu v-ar ruga prin noi: împăcaţi-vă cu Dumnezeu (II Corinteni 5, 20).

- Să băgăm de seamă ca nu cumva creştinismul să se ia de la noi. Pe simplul motiv că noi, creştinii, nu aducem roadele acestui creştinism: oameni după chipul lui Iisus.

- Mântuirea nu se câştigă cu o faptă răzleaţă, ci presupune o faţă socială; nimeni nu se mântuieşte singur; de mântuirea sa se mai leagă o mulţime de oameni.

- Mântuirea noastră nu e numai un dar de la Dumnezeu, ci şi o faptă a libertăţii noastre.

- Cei vechi ştiau pricina pentru care nu se arăta Antihrist în zilele lor, căci Sfântul Pavel vorbeşte despre taina aceasta în chip ascuns, dar n-o numeşte (II Tesaloniceni, 2, 3). E Sfânta Liturghie sau Jertfa cea de-a pururi, despre care a grăit Domnul prin Daniil (Daniil 12, 10) şi apoi Însuşi ne-a învăţat. Ea este cea care opreşte să nu se arate Antihrist sau omul nelegiuirii (II Tesaloniceni 2, 3) decât în vremea îngăduită lui de Dumnezeu. Căci pentru mulţimea farădelegilor, de mult ar fi trebuit Dumnezeu-Tatăl să sfârşească lumea, însă Dumnezeu-Fiul, Cel ce este iubirea de oameni şi de toată firea, mereu Se aduce pe Sine Jertfă Sfântă înaintea lui Dumnezeu-Tatăl, mijlocind milostivirea de la El.

- Precum Taina Pocăinţei e un dar al cerului, sub chip smerit, pentru mântuirea fiecărui suflet în parte, aşa Sfânta Liturghie, marea taină, ascunsă iarăşi sub chip smerit, mântuieşte lumea sau o fereşte de urgiile lui Antihrist. Iată de ce, toată lumea ar trebui să vie la Sfânta Liturghie, că pentru dăinuirea lumii e darul acesta pe pământ.

- Sfânta Liturghie mai ţine lumea.

- Când fărădelegile vor încleşta mintea şi inima oamenilor şi-i vor sălbătici aşa de tare, încât vor zice că nu le mai trebuie Dumnezeu şi Biserică şi preoţi, încât va fi sălbăticirea şi nebunia urii (Lc. 6, 11) peste tot pământul, atunci vine sfârşitul.

- Pentru o alunecare a omului de la nume la număr, au să dea seama toţi înzestraţii lui Dumnezeu, cei cu daruri, cu răspunderi, cu măriri, cu puteri şi cu tot felul de haruri. Regele David, înzestrat deodată cu darul stăpânirii şi cu darul proorociei, a căpătat o straşnică pedeapsă, numai fiindcă a îndrăznit să numere poporul (II Regi 24). Darul proorociei i s-a luat o vreme, iar din popor i-au murit 70.000 de oameni - şi doar el greşise, nu poporul (II Regi 24,17). Deci, înaintestătătorii şi deţinătorii puterii au să dea seama, chiar de venirea sabiei după dreptate.

- Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu. Când şi-1 trădează, să se gătească de pedeapsă.

- El e „acela” care va veni în numele său - nu al lui Dumnezeu - evreu de neam, care va tirăni sub ascultarea sa tot pământul. Căci „acela” va primi să fie împărat peste strălucirea tuturor împărăţiilor pământului (Mt. 4, 8-9)… Cel rău vrea să ocupe scaunul lui Dumnezeu.

Moartea Părintelui

„Ştiu unde mă duc, am mai fost acolo!”

• În postul Paştilor, anul 1989, mă aflam cu fratele Andrei (fiul protopopului Galea din Sibiu) la Drăgănescu. Părintele Arsenie îl vede pe Andrei şi bătându-1 pe umăr îi spune că este “ultimul calendar”. Noi ne gândeam că urmează sfârşitul lumii dar, în realitate, urma sfârşitul Părintelui Arsenie: 28 XI 1989. (D-na M. A.)
• În 1989 m-am gândit să mai cercetez pe Părintele. În 27 octombrie 1989, cu o lună înainte de a-1 chema Dumnezeu la cele veşnice, mi-a spus la despărţire: „Este ultima dată când ne vedem”. Eu am gândit că e ultima dată în luna aceea. Ştiind gândul meu mi-a răspuns: „Nu, eu am să plec pentru totdeauna”. Îmi părea rău, pentru că mă legasem sufleteşte de Părinte. Dar mi-a spus: „Mă duc, dar de acolo de unde mă voi duce, am să vă ajut mult mai mult decât am făcut până aici”. În 28 noiembrie 1989 am primit un telefon care m-a întristat mult de tot, căci am aflat că Părintele a plecat din lumea aceasta. La înmormântare am avut impresia puternică că văd moaştele unui sfânt şi mi-am zis: „Părinte, ai fost mare în viaţă, mare te-a lăsat şi moartea aceasta”. Ceea ce doresc să vă spun este că, dacă autoritatea superioară a Bisericii declară pe cineva sfânt, numai atunci el intră oficial în sfinţenia poporului, dar noi - şi eu personal - trebuie să fim martorii care să determinăm luarea acestei decizii. De multe ori, ceea ce se scrie despre Părintele Arsenie este cu tendinţă… Credeţi dumneavoastră că dacă Părintele a avut opozanţi în timpul vieţii, acum nu mai are pe nimeni? (Pr. Prof. Simion Todoran)

• Părintele Arsenie a vrut să fie înmormântat la Mănăstirea Sâmbăta, iar părintele Veniamin, care a fost stareţ, a acceptat acest lucru, dar nu de la început. Când s-a hotărât, Părintele i-a spus: „Acum e prea târziu. Să mă înmormânteze la Prislop, că e mănăstire săracă “- ştia că va veni multă lume în pelerinaj.

Unul din cei care au fost la înmormântare, Constantin Jurcovan din Recea, a spus că atunci când săpau groapa Părintelui, a apărut pe cer un nor alb, ca o ceaţă, pe care scria cu negru Enoh, cu litere tot din nori formate. Cei care au văzut au spus că a fost duhul lui Enoh în Părintele Arsenie. (Paraschiva Anghel, Dejani)

• Cu un an sau doi înainte de a muri, mi-a spus Părintele Nicodim (care a ajuns ucenicul Părintelui Arsenie printr-o minune), că a mers la Prislop cu Părintele Arsenie, care i-a zis să ia 4 pociumpi (ţăruşi): „Bate unul aici, unul acolo, unul acolo şi unul acolo “, iar după ce i-a bătut a zis: „Pe mine aici mă veţi îngropa “. Până atunci se ştia că Părintele va fi înmormântat aici, la Sâmbăta. După câte gândesc eu, Părintele s-a rugat la Dumnezeu să-i fie îngăduit să fie înmormântat la Prislop şi când a primit îngăduinţă de la Dumnezeu, atunci a zis că acolo să fie înmormântat.

Odată, am ajuns la mănăstire la Prislop şi nu avea cine să acopere cu şindrilă acoperişul porţii. Era numai meseriaşul, domnul Vâlcea, care a făcut şi crucea Părintelui Arsenie, după cum i-a spus Părintele. Când a scris pe cruce anul morţii „1989 ” i-a zis Părintelui Arsenie: „Nu grăbim?”, şi Părintele a zis: „Nici un ceas din 1990″.

Când a murit Părintele Arsenie a fost pentru prima dată în viaţă când am avut ocazia să-1 ating. Obrajii îi erau roşii. Era acolo şi Părintele Sebastian. Părintele Sebastian era nevăzător, a avut o defecţiune la ochi şi a rămas fără vedere, iar Părintele Arsenie 1-a întrebat la vremea respectivă: „Mă omule, vrei să-ţi dau vederea şi să te fac preot? “. El răspunde: „Nu vreau să mai văd deşertăciunile acestei lumi” şi a murit ca simplu monah. A fost şi părintele Dometie, care nu exista să pomenească de Părintele Arsenie şi să nu-i dea lacrimile. Ori de câte ori îl pomenea îi dădeau lacrimile. A murit joi şi 1-au înmormântat luni şi era ca viu atunci. Împrejurul sicriului se simţea mireasmă de mir. Eu îl pomenesc pe Părintele Arsenie la morţi când fac pomelnic cu morţii şi când închei rugăciunile mă rog ca la un sfânt.

La înmormântare, când i-am sărutat mâna, am văzut că avea unghiile la mână. Eu nu zic că nu a fost torturat, dar unghiile le avea. Nu au fost la înmormântare atât de mulţi, cum mă aşteptam. A trecut la cele veşnice neîmpăcat pentru că a plecat cu multe taine pe care nu a avut cui să i le dezvăluie. A vrut să slujească Sfânta Liturghie într-un grup restrâns, numai cu obştea mănăstirii Prislop şi n-a primit binecuvântare. N-a putut să slujească. Cred că acolo vroia să dezvăluie celelalte taine.

După moartea Părintelui mi-a spus Părintele Lucian că un om avea nişte necazuri mari: a cumpărat o casă, a dat arvună o sumă mare şi mai trebuia să dea şi nu mai avea de unde să strângă. Era necăjit omul şi i-a spus părintelui Lucian, care este acum la Drăgănescu, iar acesta i-a spus: „Să te rogi la Părintele Arsenie că te va ajuta”. S-a rugat la Părintele Arsenie şi după vreo două săptămâni vine la mănăstire şi-i mulţumeşte părintelui că 1-a îndrumat să se roage la un aşa sfânt care 1-a ajutat, pentru că nici nu-şi dă seama cum a făcut rost de bani să plătească. Asta este una din minunile Părintelui Arsenie. S-a întâmplat în anul 2001. (Gheorghe Silea, 45 ani, Sâmbăta de Sus)

• Am fost şi la înmormântare. Stând pe margine acolo am auzit pe unii, că ar fi spus Părintele lui Ceauşescu: „După o lună de zile după ce mor eu, mori şi tu “. Aşa s-a întâmplat. În timpul slujbei de înmormântare noi ne-am dus pentru puţină vreme ca să mâncăm. Când am ajuns înapoi lumea era ieşită afară şi cânta „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte… “, dar nu mai înainta, toţi stăteau pe loc. Au intrat în alertă că nu ştiau ce-i acolo. Când să iasă din biserică Părintele ar fi deschis ochii, fiind descoperit la faţă. Eu nu am văzut treaba asta, dar cunosc doi băieţi care au văzut. Ieşind, i-au legat o năframă neagră şi au plecat cu el mai departe. (Şerban Alexe, 73 de ani, Lisa)

• La Prislop am fost şi eu, era iarnă şi pe mormântul dânsului erau flori. Le-a spus la măicuţe: „ Cât am fost în viaţă, nu v-am putut ajuta, dar o să vă ajut după moarte “. (Dobrin Ioan, 67 ani, Săvăstreni)

• Părintele s-a şi rugat să moară mucenic şi Dumnezeu i-a împlinit dorinţa. Deşi el a fost mucenic în fiecare zi, a avut cruce grea, pe măsura harului. A murit pe 28 noiembrie, ca şi Cuviosul Mucenic Ştefan cel Nou, a cărui mucenicie tocmai o pictase [profeţie] pe absida altarului din biserica Drăgănescu! Pe pictură este scrisă vina pentru care a fost omorât Sfântul Ştefan cel Nou: „Ştefan mi-a făcut temniţa mănăstire”. Există o asemănare mare între viaţa acestui sfânt şi viaţa Părintelui Arsenie. Ca şi acesta, încă din pântece a fost ales. (Pr. Petru Panvulescu)

• La înmormântarea Părintelui, am văzut că avea degetele mâinilor sub dulamă. M-am mirat şi m-am întrebat de ce au făcut aşa. Nu ştiu de ce, dar am auzit în predica părintelui Bunescu (la înmormântare) ceva ce m-a uluit. A spus aşa: „Ai trăit ca un cuvios şi ai murit ca un martir”. Tot la înmormântare, când s-a întors sicriul cu 180 de grade, pentru a pleca spre cimitir, am văzut foarte clar cum Părintele Arsenie a deschis ochii! I-am văzut clar ochii albaştri. Eram foarte aproape de sicriu (0,5 metri). Când am auzit că şi alţii au văzut acest lucru, am înţeles că nu a fost o nălucire. (Maica Adriana, Schitul Cornet)

• Părintele Arsenie a zis odată către mine: „Mă, tu ai văzut o cruce… şi nu trebuia să o arăţi la lume”. Asta a fost după 1970. Când m-am dus la Prislop i-am mai spus de-o arătare şi zice „Mă, de ce arăţi, te rog să nu mai arăţi, că lucrurile cereşti nu se arată”. Dar atunci nu am ştiut de ce vorbeşte el aşa. Eu am făcut groapa Părintelui la Prislop, am zidit-o cu cărămidă. Când s-a făcut slujba de înmormântare din Biserică, eram toţi afară, şi a apărut o cruce albă de pe clopotniţă până la el (în văzduh) şi crucea a pornit. Şi când a venit crucea a venit şi un nor mare. Am văzut eu asta. Şi s-a dus norul să prăvălească crucea albă şi nu a prăvălit-o şi a venit alt nor cu altă viteză şi s-a nimicit norul şi crucea s-a dus către miazăzi. După aceea a fost dus în biserică. În acest timp, din chilia lui, pe după mănăstire, a apărut semnul unei cruci în formă de „X”, de un argint auriu ce strălucea ca soarele, dar dacă el a zis să nu arăt, n-am arătat nimănui. Dar am văzut-o… Cred că Părintele Arsenie a lucrat cu un duh de la un Sfânt. (Ioan Bica, 76 de ani; Voivodeni)

• La înmormântare nu m-am dus că era tare frig. Eu sunt mai mofturos. Mie nu-mi place unde e lume multă. Eu am zis că dacă mă duc la Părintele mă duc când nu e lume. Părintele mai zicea şi lucrul acesta: „Eu după ce mor vă ajut mai mult ca până trăiesc” şi mai spunea aşa: „Eu ştiu unde mă duc, eu am mai fost acolo! “. (Ierod. Ieronim Coldea)

• Un preot care a fost ucenic al Părintelui Arsenie a adormit în Domnul. Soţia lui nu ştia ce să scrie pe crucea de marmură de la mormânt şi a întrebat un preot. Acesta i-a zis să scrie: „De ce căutaţi pe cel viu printre cei morţi”. Şi aşa a scris. Aşa ar trebui scris pe crucile celor ce cred în Hristos, căci cel adormit nu e acolo ci la Hristos pe care 1-a iubit. Scrie Părintele Arsenie în Cărarea Împărăţiei: „Hristos vine oriunde este chemat şi-l cheamă iubirea. “(Pr. Ciprian Negrean)

• Ţin minte că-n ziua în care am aflat că Părintele Arsenie va fi înmormântat la Prislop, eram în casa unei creştine şi am plecat direct la îrunormântare. Cât a durat drumul cu trenul mi-a tot venit să plâng. Nu pot uita, când au scos sicriul din biserică, în spatele meu era o femeie îmbrobodită, plânsă, şi un bărbat foarte înalt, amândoi ţărani din părţile Făgăraşului, şi brusc, bărbatul a rămas ca paralizat, cu ochii mari, înspăimântaţi, şi-a îndreptat mâna spre inimă şi deodată a făcut aşa, în mare şoaptă: «uoaaaahhh!». I-am urmărit prin curtea mănăstirii doar-doar voi afla ce-o fi văzut bărbatul acela, şi când mergeam cu toţi spre groapă, am tras cu urechea şi am auzit: cu toate că era amiază, omul văzuse sus, pe cer, o cruce de stele.

O minune legată de Părintele Arsenie, după moartea lui, am văzut şi eu la mănăstirea Sâmbăta în 1990, unde venisem cu o fată foarte credincioasă, bolnavă grav de scleroză în plăci de 17 ani. Nu putea merge decât cel mult 5-10 paşi; o duceam cu un cărucior pentru invalizi. Astfel am urcat împreună spre un izvoraş, cam la 2 kilometri mai sus de mănăstire. Şi cum stăteam amândoi lângă izvorul acela, în poiană apare o bătrână a cărei înfăţişare era imposibil să nu-ţi atragă atenţia. Părea de vreo sută de ani, înaltă, gârbovită, dar cu ochii albaştri, plini de viaţă. Eu povesteam cu fata asta, cu voce înceată. Zic: „No, mâine aş vrea să urc până la chilia Părintelui Arsenie, sub poalele Făgăraşului… “. Deşi se afla cam la o sută de paşi, bătrâna a ridicat ochii spre mine şi m-a întrebat: „Chiar vrei să mergi la chilie… ?”. Nu vă pot spune ce voce avea femeia asta… Un glas ce ajungea până la noi cu o ireală putere, un glas aproape mustrător şi totuşi nu, un glas ce venea parcă să ne certe din lumea cealaltă… Eu am spus că da, merg la chilie. Bătrâna a zis: „Bine”, şi-a luat apă de la izvor şi, când a dat să plece, s-a întors către noi şi ne-a întrebat: „Nu vreţi un măr? “. Noi am spus: „Da”. Ea şi-a băgat mâna în straiţă şi a scos două mere mari, galbene, unul pentru mine, celălalt pentru fată şi atunci m-am uitat la piciorul ei. Un picior nefiresc de mare pentru o femeie, numărul 45 sau chiar 46. Bătrâna s-a îndepărtat şi fata îmi zice: „Măi, parcă intrau ochii ei prin mine, simţeam că trece privirea ei prin mine, că-mi intră în carne, în corp… “. Iar eu puteam să jur că erau aceiaşi ochi mari, albaştri şi umezi, pe care-i văzusem atunci la Drăgănescu. Deodată, pe amândoi ne-a străfulgerat un gând: „Să vezi că a fost Părintele! “. Am alergat după batrână dar, cu toate că nu trecuseră nici două minute de la plecarea ei, n-am mai găsit-o nicăieri. Mai mult, pe poteca aceea veneau spre noi nişte turişti care ziceau la rându-le, că n-au văzut nimic, nici o bătrână. Am mai zăbovit puţin şi când a fost să plecăm, fata zice: „Hai, că încerc să merg până la cărucior “. Când a ajuns la cărucior zice: „Mai încerc doar să cobor până în drum, c-am văzut că m-ai tras cam greu pe panta asta “. Când am ajuns jos, la drum, spune: „Măi, nu ştiu, parcă simt aşa, o putere în picioare…”, iar eu am îndemnat-o în glumă: „Măcar dacă ai merge până la mănăstire, să nu mă tot obosesc să împing de cărucior prin grohotişul ăsta”. Atunci ea s-a oprit, s-a uitat spre cer şi a devenit foarte serioasă: „Doamne, n-aş vrea să merg decât ca să nu-i mai supăr pe alţii!” şi a mers cei doi kilometri pe jos. Făcuse aşa o febră musculară că sâmbătă n-a mai coborât de la chilie. Însă din acea zi şi până astăzi, fata aceea merge pe picioarele ei. (Părintele Dumitru, Mânăstirea Sf. Ilie - Albac)

• La înmormântarea părintelui Arsenic Boca, în 1989, părintele Bunescu (preotul paroh din Drăgănescu), spunea: „Aici, astăzi, suntem cei chemaţi de Părintele Arsenie Boca; toţi aceştia ne vom întâlni cu Părintele în rai”.

La înmormântarea Părintelui, lumea vorbea că Maica Stareţă de la Prislop se consulta odată cu Părintele despre greutăţile materiale pe care le avea. Părintele i-a răspuns că va veni vremea când toată valea aceasta va fi plină de lume şi atunci va scăpa de necazurile materiale. La scurt timp Părintele a murit; de atunci şi până acum este o afluenţă mare de oameni în pelerinaj la mormântul Părintelui Arsenic Boca. (D-na Prof. C.F.)

• Părintele va fi veşnic în amintirea făgărăşenilor! Şi eu, ca preot, am un loc aparte pentru el în sufletul meu; nu putem să nu vorbim despre el, despre ce a fost şi a făcut Părintele. Nu am fost la înmormântare, dar am auzit că preoţii care 1-au dus la mormânt pe Părintele Arsenie, au văzut o lacrimă pe faţa Părintelui, lacrimă care s-a imprimat pe faţa Părintelui şi nu s-a mai şters niciodată, aşa cum s-a imprimat şi pe fotografie. (Pr. Ioan Ciungara, Copăcel)

• Schimbarea mea s-a petrecut cu viteza şi tăria unui fulger. Îmbrăcată subţire, cu pantofi decupaţi şi talpă de plută, mă plimbam ca un fotomodel printre oameni. La mormântul Părintelui însă, ceva s-a năruit în mine. Am început să plâng fără contenire şi prin faţa ochilor îmi treceau toate păcatele pe care le săvârşisem. Nu ştiu cât timp am stat la mormânt, dar când am revenit în curtea bisericii, aveam un dor cumplit de mântuire, un dor sfăşietor să rămân acolo, să nu mă mai despart de Părintele. Era peste puterile mele să mai plec. Prietenii care mă aşteptau la maşină nu au înţeles nimic.Credeau că am înnebunit, că trec printr-o criză de delir mistic. Într-o secundă am lăsat în urmă tot: o carieră strălucită, o casă superbă în cartierul Primăverii din Bucureşti, luxul şi toate deşertăciunile vârstei. Am câştigat infinit mai mult: ajutorul şi mângâierea Părintelui. (Maica Maria - Măn. Prislop)

• Pentru mine Părintele Arsenie este un Ioan Botezătorul al românilor. Spun unii că nu se mai desface mormântul căci aşa spune cartea [„Să-mi lăsaţi trupul în mormânt. Să nu-l deranjaţi până la A Doua Venire "]. Sigur că da, smerenia călugărească aşa trebuie să fie. şi Sf. Ioan Iacob a lăsat scris să se roage pentru el că se va duce în iad deoarece n-a făcut fapte vrednice de mântuire. Dar, după 20 de ani de la înmormântare, ne-am închinat la moaştele lui. Sau Sf. Ioan cel Nou de la Neamţ, la care n-a mai lăsat Dumnezeu să calce oameni păcătoşi peste el. Aşa şi cu Părintele Arsenie. Să aşteptăm să-1 scoată Dumnezeu din mormânt, fără voia noastră. Aşa cum a descoperit Dumnezeu arhimandritului grec să vină la Sf. Ioan lacob şi să-1 descopere pentru a-1 găsi aşa cum 1-au găsit, tot aşa şi la Sf. Arsenie de la Prislop va veni cineva care va spune că neapărat trebuie să-1 descoperim pentru că i s-a arătat. Şi se va arăta multora.

Mi-a părut rău că nu a fost dezgropat la 7 ani de la înmormântare. Atunci era o ploaie liniştită care mi-a inspirat cuvintele: „Iubiţi credincioşi, daţi umbrelele la o parte, căci aceasta nu este o ploaie normală.Acestea sunt lacrimile Părintelui, pe care le-a vărsat pentru poporul acesta”. La începuturi, am auzit că Părintele vărsa lacrimi multe când slujea şi predica. Dar mai încoace, ajunsese la maturitate spirituală căci nici nu plângea, nici nu râdea, ci spunea, ca din partea lui Dumnezeu, cuvântul autorizat: „Mă, să nu mai faci cutare!”. (Pr. Nicolae Boboia)

• Sfântul Ilie, cât de mare prooroc era, avea nevoie, simţea nevoie ca poporul să se apropie de el. „Apropiaţi-vă de mine” zicea Sfântul Ilie către poporul rătăcit al lui Israel. „Apropiaţi-vă de mine”, parcă ar vrea să ne spună preacuviosul Părintele nostru Arsenie, în toate zilele de prăznuire ale acestei sfinte mănăstiri, în toate zilele de pomenire, în toate zilele de hram şi de praznic, şi în duminici şi sărbători. „Apropiaţi-vă de mine” pentru că cine se apropie de Sfinţi se apropie de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu transpare prin Sfinţi şi ni se descoperă prin Sfinţi. Sfinţii, spun teologii ortodocşi, sunt întru-un fel „întruparea Duhului Sfânt “. „Apropiaţi-vă de mine!”. şi tot poporul s-a apropiat de Sfântul Ilie. A părăsit poporul pe preoţii lui Baal, s-a depărtat poporul de cei care-1 duceau în rătăcire şi idolatrie, şi poporul s-a apropiat din nou de omul lui Dumnezeu de Sfântul Ilie. Aceasta este salvarea, aceasta este soluţia şi pentru neamul nostru ortodox de pretutindeni, să se apropie de Hristos apropiindu-se de sfinţi, să se apropie de sfmţi ca să se poată apropia de Dumnezeu. Simţim cu toţii, iată, după aproape 14 ani de la plecarea în veşnicie a Părintelui Arsenie, că poporul nostru românesc simte cine a fost, cine este şi cine mijloceşte în mod deosebit. Simte poporul şi se apropie de mănăstirea Prislop, de Părintele Arsenie, de mormântul sfinţiei sale, aşa cum avea să spună cu puţin timp înainte să plece dintre noi: „Va lua ţara foc din Prislop!”. E vorba de focul ceresc, de focul Duhului Sfânt, de focul harului lui Dumnezeu şi prin tot ceea ce se scrie bine, şi prin tot ceea ce se publică bine despre Părintele Arsenie, se simte că poporul are o sete duhovnicească deosebită care nu i se poate astâmpăra decât prin cuvântul cel viu şi adevărat al lui Dumnezeu, transmis nouă prin Sfinţii Părinţi, de la Sfinţii Apostoli şi până la Sfinţii zilelor noastre. (PS. Daniil Partoşanul)

• Sfaturi şi îndemnuri ale Părintele Arsenie

- Rar să găseşti un om care să dea sens religios morţii, adică s-o aştepte cu bucurie, ca pe-o izbăvire sigură din împărăţia păcatului.

- Când sora moarte ne dezleagă de trup, ne face un mare bine, fară să ştim şi fără să vrem. Tot ce e rău în lumea asta: neştiinţă, neputinţă, întunerecul, păcatul cu miile lui de gheare, prin moarte încetează. Răul e osândit de moarte, deci moartea ni-i un ajutor. Nu trupul este răul, dar prin moarte se omoară răul cu desăvârşire, de aceea, la vreme, trupul va învia din morţi. În moarte-i învierea.

- Împliniţi-mi dorinţele, sfaturile minime şi vă schimbă Dumnezeu situaţiile, problemele voastre, fără să fiu eu prezent, căci Dumnezeu e Cel ce le schimbă.