miercuri, 17 aprilie 2013

In memoria sfiintilor de altadata !




Pilda dreptilor din Vechiul Testament

Evrei cap.11

1. Iar credinta este incredintarea celor nadajduite, dovedirea lucrurilor celor nevazute.
2. Prin ea, cei din vechime au dat buna marturie.
3. Prin credinta intelegem ca s-au intemeiat veacurile prin cuvantul lui Dumnezeu, de s-au facut din nimic cele ce se vad.
4.Prin credinta, Abel a adus lui Dumnezeu mai buna jertfa decat Cain pentru care a luat marturie ca este drept, marturisind Dumnezeu despre darurile lui; prin credinta graieste si azi desi a murit.
5. Prin credinta, Enoh a fost luat de pe pamant ca sa nu vada moartea si nu s-a mai aflat, pentru ca Dumnezeu il stramutase, caci mai inainte de a-l stramuta, el a avut marturie ca a bine-placut lui Dumnezeu.
6. Fara credinta , dar nu este cu putinta sa fim placuti lui Dumnezeu, caci cine se apropie de Dumnezeu trebuie sa creada ca El este si ca se face rasplatitor celor care il cauta.
7. Prin credinta, luand Noe instiintare de la Dumnezeu despre cele ce nu se vedeau inca, a gatit cu evlavie, o corabie spre mantuirea casei sale; prin credinta el a osandit lumea si dreptatii celei din credinta s-a facut mostenitor.
8. Prin credinta, Avraam, cand a fost chemat, a ascultat de a iesit la locul pe care era sa-l ia spre mostenire si a iesit nestiind incotro merge.
9. Prin credinta, a locuit vremelnic in pamantul fagaduintei, ca intr-un pamant strain, locuind in corturi cu Isaac si cu Iacov, cei dimpreuna mostenitori ai aceleiasi fagaduinte;
10. Caci astepta cetatea cu temelii puternice, al carui mester si lucrator este Dumnezeu.
11. Prin credinta si Sarra insasi a primit putere sa zamisleasca fiu, desi trecuse de varsta cuvenita, pentru ca ea l-a socotit credincios pe Cel ce fagaduise.
12. Pentru aceea, dintr-un singur om si acela ca si mort s-au nascut atatia urmasi - multi "ca stelele cerului si ca nisipul cel fara de numar de pe tarmul marii"
13. Toti acestia au murit intru credinta, fara sa primeasca fagaduintele, ci vazandu-le de departe si iubindu-le cu dor si marturisind ca pe pamant ei sunt straini si calatori.
14. Iar cei ce graiesc unele ca acestea dovedesc ca ei isi cauta lor patrie.
15. Intr-adevar, daca ar fi avut in minte pe aceea din care iesisera, aveau vreme sa se intoarca.
16.Dar acum ei doresc una mai buna, adica pe cea cereasca. Pentru aceea Dumnezeu nu Se rusineaza de ei ca sa se numeasca Dumnezeul lor, caci le-a gatit lor cetate.
17.Prin credinta, Avraam cand a fost incercat, a adus pe Isaac jertfa.
Cel ce promise fagaduintele aducea jertfa pe fiul sau unul nascut!
18. Catre el graise Dumnezeu: ' Ca in Isaac ti se va chema tie urmas"
19. Dar Avraam a socotit ca Dumnezeu este puternic sa-l invieze si din morti; drept aceea l-a dobandit inapoi ca un fel de pilda a invierii Lui.
20. Prin credinta despre cele viitoare a binecuvantat Isaac pe Iacov si pe Esau.
21.Prin credinta Iacov, cand a fost sa moara, a binecuvantat pe fiecare din fii lui Iosif si s-a inchinat, rezemandu-se pe varful toiagului sau.
22. Prin credinta Iosif, la sfarsitul vietii, a pomenit despre iesirea fiilor lui Israel si a dat porunci cu privire la oasele sale.
23.Prin credinta cand s-a nascut Moise, a fost ascuns de parintii lui trei luni, caci l-au vazut prunc frumos si nu s-au temut de porunca regelui.
24. Prin credinta, Moise cand s-a facut mare, n-a vrut sa fie numit fiul fiicei lui Faraon.
25. Ci a ales mai bine sa patimeasca cu poporul lui Dumnezeu, decat sa aiba dulceata cea trecatoare a pacatului.
26. Sococtind ca batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogatie decat comorile Egiptului, fiindca se uita la rasplatire.
27. Prin credinta, a parasit Egiptul fara sa se teama de urgia regelui, caci a ramas neclintit, ca cel care vede pe Cel nevazut.
28. Prin credinta, a randuit Pastile si stropirea cu sange, ca ingerul nimicitor sa nu se atinga de cei intai nascuti ai lor.
29. Prin credinta, au trecut israelitii Marea Rosie, ca pe uscat, pe care egiptenii incercand si ei s-o treaca, s-au inecat.
30. Prin credinta, zidurile Ierihonului au cazut, dupa ce au fost inconjurate sapte zile.
31. Prin credinta, Rahav, desfranata, fiindca primise cu pace iscoadele, n-a pierit impreuna cu cei neascultatori.
32. Si ce vom mai zice? Caci timpul nu-mi va ajunga ca sa vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel si de prooroci,
33. Care prin credinta au biruit imparatii, au facut dreptate, au dobandit fagaduintele, au astupat gurile leilor.
34. Au stins puterea focului, au scapat de ascutisul sabiei, s-au imputernicit, din slabi ce erau s-au facut tari in razboi, au intors taberele vrajmasilor pe fuga;
35. Unele femei si-au luat pe mortii lor inviati. Iar altii au fost chinuiti neprimind izbavirea, ca sa dobandeasca mai buna inviere;
36. Altii au suferit batjocura si bici, ba chiar lanturi si inchisoare;
37. Au fost ucisi cu pietre, au fost pusi la cazne, au fost taiati cu fierastraul, au murit ucisi cu sabia, au pribegit in piei de oaie si in piei de capra, lipsiti, stramtorati, rau primiti.
38. Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit in pustii, in munti, in pesteri si in crapaturile pamantului.
39. Si toti acestia, marturisiti fiind prin credinta, n-au primit fagaduinta,

40. Pentru ca Dumnezeu randuise pentru noi ceva mai bun, ca ei sa nu ia fara noi desavarsirea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu