Romani 1
1. Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat sa fie apostol, pus deoparte ca sa vesteasca Evanghelia lui Dumnezeu,
2. pe care o fagaduise mai inainte prin prorocii Sai in Sfintele Scripturi.
3. Ea priveste pe Fiul Sau, nascut din samanta lui David, in ce priveste trupul,
4. iar in ce priveste duhul sfinteniei, dovedit cu putere ca este Fiul lui Dumnezeu, prin invierea mortilor; adica pe Isus Hristos, Domnul nostru,
5. prin care am primit harul si apostolia, ca sa aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credintei pe toate neamurile,
6. intre care sunteti si voi, cei chemati sa fiti ai lui Isus Hristos.
7. Deci voua tuturor, care sunteti preaiubiti ai lui Dumnezeu in Roma, chemati sa fiti sfinti: Har si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul Isus Hristos!
8. Mai intai multumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toti, caci credinta voastra este vestita in toata lumea.
9. Dumnezeu, caruia Ii slujesc in duhul meu, in Evanghelia Fiului Sau, imi este martor ca va pomenesc neincetat in rugaciunile mele
10. si cer totdeauna ca, prin voia lui Dumnezeu, sa am in sfarsit fericirea sa vin la voi.
11. Caci doresc sa va vad, ca sa va dau vreun dar duhovnicesc pentru intarirea voastra,
12. sau mai degraba, ca sa ne imbarbatam laolalta in mijlocul vostru, prin credinta pe care o avem impreuna, si voi si eu.
13. Nu vreau sa nu stiti, fratilor, ca de multe ori am avut de gand sa vin la voi, ca sa culeg vreun rod printre voi, ca printre celelalte neamuri, dar am fost impiedicat pana acum.
14. Eu sunt dator si grecilor si barbarilor, si celor invatati si celor neinvatati.
15. Astfel, in ce ma priveste pe mine, am o vie dorinta sa va vestesc Evanghelia voua, celor din Roma.
16. Caci mie nu mi-e rusine de Evanghelia lui Hristos; fiindca ea este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede: intai a iudeului, apoi a grecului;
17. deoarece in ea este descoperita o neprihanire pe care o da Dumnezeu, prin credinta si care duce la credinta, dupa cum este scris: "Cel neprihanit va trai prin credinta."
Raspuns la multe intrebari : STAREA DE PACAT A OMENIRII
18. Mania lui Dumnezeu se descopera din cer impotriva oricarei necinstiri a lui Dumnezeu si impotriva oricarei nelegiuiri a oamenilor care inabusa adevarul in nelegiuirea lor.
19. Fiindca ce se poate cunoaste despre Dumnezeu le este descoperit in ei, caci le-a fost aratat de Dumnezeu.
20. In adevar, insusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vesnica si dumnezeirea Lui se vad lamurit, de la facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama la ele in lucrurile facute de El. Asa ca nu se pot dezvinovati;
21. fiindca, macar ca au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslavit ca Dumnezeu, nici nu I-au multumit; ci s-au dedat la gandiri desarte, si inima lor fara pricepere s-a intunecat.
22. S-au falit ca sunt intelepti, si au innebunit;
23. si au schimbat slava Dumnezeului nemuritor intr-o icoana care seamana cu omul muritor, pasari, dobitoace cu patru picioare si taratoare.
24. De aceea, Dumnezeu i-a lasat prada necuratiei, sa urmeze poftele inimilor lor; asa ca isi necinstesc singuri trupurile;
25. caci au schimbat in minciuna adevarul lui Dumnezeu si au slujit si s-au inchinat fapturii in locul Facatorului, care este binecuvantat in veci! Amin.
26. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lasat in voia unor patimi scarboase; caci femeile lor au schimbat intrebuintarea fireasca a lor in una care este impotriva firii;
27. tot astfel, si barbatii au parasit intrebuintarea fireasca a femeii, s-au aprins in poftele lor unii pentru altii, au savarsit parte barbateasca cu parte barbateasca lucruri scarboase si au primit in ei insisi plata cuvenita pentru ratacirea lor.
28. Fiindca n-au cautat sa pastreze pe Dumnezeu in cunostinta lor, Dumnezeu i-a lasat in voia mintii lor blestemate, ca sa faca lucruri neingaduite.
29. Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lacomie, de rautate; plini de pizma, de ucidere, de cearta, de inselaciune, de porniri rautacioase; sunt soptitori,
30. barfitori, uratori de Dumnezeu, obraznici, trufasi, laudarosi, nascocitori de rele, neascultatori de parinti,
31. fara pricepere, calcatori de cuvant, fara dragoste fireasca, neinduplecati, fara mila.
32. Si, macar ca stiu hotararea lui Dumnezeu, ca cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totusi, ei nu numai ca le fac, dar si gasesc de buni pe cei ce le fac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu