PROFETIILE PARINTELUI ARSENIE BOCA DESPRE ROMANIA

 

 

 PROFETIILE PARINTELUI ARSENIE BOCA DESPRE ROMANIA 

 

„Începe timpul mucenicilor”

Neîndoielnic, părintele îşi cunoştea sfârşitul. Ucenicul său, Preasfinţitul Daniil, episcopul ortodox din Vârşeţul Voivodinei, îşi aminteşte că, în decembrie 1988, la ultima lor întâlnire de la Prislop, părintele a plâns pentru prima şi ultima oară, în faţa obştii adunate să celebreze apropierea sfintelor sărbători de Crăciun. Anul următor, în prag de iarnă, părintele va cădea nemişcat la pat şi se va stinge sfielnic şi tăcut, ca pâlpâirea unei lumânări suflate de boarea unui vânt. Nimeni nu poate şti cui anume îi erau adresate lacrimile de la Prislop. Cu siguranţă, era un semn de despărţire, dar şi de întărire a ceea ce se spune că profeţise pentru ultima oară poporului român, cu puţin timp înainte de căderea comunismului: „Îmi pare rău pentru voi. Frica e de la diavol... Îmi pare rău pentru voi. Vor cădea mulţi dintre cei aleşi. Vă vor pune impozite, taxe şi alte dări. Nu veţi mai putea fi sfinţi... Acum nu mai e timpul sfinţilor. Acum începe timpul mucenicilor”

Profeţia pictată a părintelui Arsenie Boca - Fundaţia Arsenie Boca

 

Ce invatatura mai de pret ne-a ramas de la Parintele Arsenie?

- Sa fim pregatiti de moarte in orice moment, prin felul in care traim, ca sa dam bun raspuns la judecata de apoi. Si prin curajul marturisirii, sa spunem adevarul cu orice risc. 

Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/2008/02/02/minuni-vechi-si-noi-ale-parintelui-arsenie-boca/ )

„Popor român, te vindecă Iisus Hristos. Ridică-te şi umblă!“ Resursele adânci ale naţiunii române sunt puternice pentru că izvorăsc dintr-o fidelitate faţă de puterea Evangheliei timp de mai multe veacuri. Din străfunduri ţâşneşte o sevă care dă putere în vremuri de criză, precum cea de astăzi.

Este necesară o reaşezare a valorilor pe scara lor autentică. Este necesar curajul recunoaşterii de către români că răul nu ne vine doar de la o economie precară. Sunt voci care proclamă necesitatea caselor de toleranţă, care subliniază necesitatea recunoaşterii homosexualităţii ca alternativă la viaţa de familie,  vai, cate alte aberaţii. Într-o asemenea situaţie intervine starea de slăbănog a unui popor. „Urâciunea pustiirii“ şi „adâncurile satanei“ sunt întronizate la loc de cinste.

Dintr-o astfel de păgânătate ne vine tot răul, nu doar din lipsa banilor, din cauza moştenirii pre-decembriste. Acestea îşi aduc contribuţia negativă la starea naţiunii. Răul total vine însă din altă parte. Va putea românul începutului de mileniu III creştin să discearnă între bine şi rău? Va fi el în stare să-şi recunoască starea de boală şi, prin aceasta, să reintre în normalitate, să se bucure de sănătate?

Poate vor fi ceva mai mulţi bani pentru cultură, sănătate, învăţământ, asistenţă socială etc. Va fi ceva mai multă credinţă în popor? Va fi ceva mai multă frică de Dumnezeu pentru a fi, drept consecinţă, mai înţelepţi? Dacă da, toate vor fi bine altoite pe adevăr: economia ţării, cultura, sănătatea, învăţământul, asistenţa socială. Ar fi bine atunci să luăm aminte la cuvintele lui Hristos către slăbănog: „Iată, te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău!“.

Dar dupa spusele parintelui Arsenie Boca, poporul roman nu se va vindeca degraba de slabanogire pentru ca cei slabi, nimicnici si fatarnici vor ingrosa randurile dusmanilor nostri atat de mult, incat vor crede ca sunt numai ei, atotputernici si atoatestiitori iar pandacii care lucreaza in slujba lor te vor urmari pe tot globul de ai merge si majoritatea populatiei va fi vanduta "dusmanului". Din pacate si multi clerici vor fi prinsi in aceasta capacana.

Iar unele biserici vor ramane fara OAMENI pentru ca preotii lor ii vor scoate afara si  doar "cucuvelele" vor mai canta in ele!

 Sursa: Război întru Cuvânt  http://www.razbointrucuvant.ro/2011/11/28/profetiile-parintelui-arsenie-boca-despre-romania-romania-va-fi-inconjurata-de-flacari-imi-pare-rau-ca-sunteti-cei-pe-urma-va-vor-cerne-%E2%80%9D/ )

„Cine are urechi de auzit să audă!“

Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/2011/05/15/parintele-arsenie-boca-si-ips-teofan-ridica-te-si-umbla-de-unde-incepe-si-cum-se-vindeca-slabanogirea-neamului/ )

Se întâmpla vreo nenorocire? Creştinii sunt de vină! Nu plouă, creştinii sunt de vină; ieşeau apele, creştinii sunt de vină; încolţeau barbarii imperiul, creşti­nii sunt de vină, – creştinii la lei!…

Iată valorile în conflict: puterea politică, umflată de trufie, înfigând ghearele în grumazul smereniei, şi totuşi, s-a văzut trufia căzând frântă în faţa smereniei.

Pavel învăţa pe creştini:

“Supuneţi-vă stăpânirii, căci nu este stăpânire, fără numai de la Dumnezeu; iar cele ce sunt: de Dumnezeu sunt rânduite”.

… Dezechilibrul mintal al trufiei a contaminat aproape toate valorile şi le-a pus în conflict. În valoarea politică trufia stârneşte tirania, terorismul, dictatura; în religie, inchiziţia, despotismul; în ştiinţă şi economie, materialismul; în artă, senzualismul; în toate a băgat anarhia faţă de Dumnezeu, Ierarhul lor de drept. Deci, ce vor zice, când li se va cere socoteală?

Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/2009/11/27/parintele-arsenie-boca-20-de-ani-de-la-adormirea-intru-domnul-iconomii-tainelor-1/ )

Părinţii au zis că singura noastră avuţie cu adevărat sunt păcatele. Căci, după ei, nu eşti proprietarul decât al lucrului pe care l-ai făcut din nimic. Iar împlinind condiţia asta, din nimic Dumnezeu a făcut făptura, iar făptura a făcut păcatul.

Deci, de drept, omul nu e al lui însuşi, nici al altui om, ci al lui Dumnezeu. Pe de altă parte păcatul, al cărui autor este, îl reclamă pentru el şi i se ţine de urmă, ca proprietate de drept – balast de accident – care poate duce pe om până la starea să se lepede de Dumnezeu şi să-I stea împotrivă, ca un creator al unei teribile noutăţi – păcatul - fără să bage de seamă că printr-asta se întoarce, cu ispravă cu tot, sub amara tiranie a neantului, adică a haosului de tot felul şi în toate privinţele şi poate că pentru totdeauna.

Asta-i noutatea grozavă, că omul a putut să facă ceea ce Dumnezeu nu poate, adică răul. Faptul că, după judecata tuturora, pe cei păcătoşi îi închide în chinurile haosului veşnic, nu e o răzbunare din partea lui Dumnezeu, ci o consfinţire a libertăţii şi a deciziei viciate a omului, pentru ca acesta să fie împreună cu creaţia sa iubită – păcatul- în infinitul eternităţii.

Păcatul, această mamonă cu adevărat nedreaptă a omului, trebuie risipit; trebuie să cerem iertare de la Dumnezeu pentru atare agoniseală, precum şi ajutorul ca s-o împrăştiem. Preoţii sunt acei iconomi ai tainelor lui Dumnezeu, care scad pentru semenii lor, această mamonică agonisire, iertându-le din datorie. De aceea Lucifer ridică pâră mare asupra lor înaintea lui Dumnezeu, zi şi noapte, şi le răscoală împotrivă toate urgiile împotrivirii.

“Ci ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor, şi nu şi-au iubit viaţa lor, până la moarte”.

Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/2009/11/28/parintele-arsenie-boca-%e2%80%93-iconomii-tainelor-2/ )




Pentru unii este mai bine cu porcii decat cu Iisus !


De ce li s-a facut frica de Hristos locuitorilor Gadarei (Gherghesei) dupa ce Acesta le-a facut asa o mare si minunata binefacere de a le vindeca doi confrati chinuiti de Legiuni de demoni? De ce le este si astazi multor frati ai nostri frica de Hristos, incat prefera sa nu-I deschida decat cel mult un coltisor de usa sau nici macar atat?

Raspunsul la aceste intrebari ni-l dau Sfantul Teofan Zavoratul si Fericitul Parinte Arsenie Boca in cuvintele ce urmeaza si ce pot fi sintetizate astfel: pentru ca oamenii nu vor sa se schimbe, nu vor sa iasa din ale lor, pentru ca aleg confortul obisnuintei cu raul (‚rau cu rau, dar mai rau fara rau”) decat sa faca efortul sa iasa la limanul Binelui. Pentru ca e de preferat sa se scalde in mocirla patimilor impreuna cu porcii si sa sufere jugul robiei dracesti decat sa intinda mana Celui care a venit sa le redea libertatea si demnitatea. Precum ii zicea lui Hristos, in „Fratii Karamazov”, Antihristul zugravit de Dostoievski prin figura Marelui Inchizitor: „Ai uitat ca omul prefera linistea si chiar moartea, libertatii…?”

Omul cazut ajunge sa-si iubeasca in mod pervers temnita, sa se indragosteasca de miasmele propriei putreziciuni, sa gaseasca cea mai mare desfatare in secretiile purulente si putroase ale patimilor proprii… Nu vrea vindecare, vrea doar sa-si planga de mila. Nu vrea sa fie salvat, ajutat, schimbat, eliberat… vrea numai sa se simta o victima neconsolata a unui Creator nemilos si a unei societati ingrate. Vrea sa spuna cu glas mare si tanguitor tuturor cat este el de bolnav, de nedreptatit si de neajutorat, cat de mult ii lipseste iubirea celorlalti, cat de parasit si singur se afla… Iar cand bate la usa lui Omul care Ii poate darui si vindecare, si iubire, si dezlegare de toate chingile rautatii, cand i se intinde mana mantuitoare, atunci el o zvarle cat colo si o ia la fuga mancand pamantul… Ca in „Povestea unui om lenes”: „Mai bine la spanzuratoare”… Mai bine cu porcii si cu demonii decat cu Hristos la Bucuria cea nestricacioasa?!

Aceasta este povestea noastra, fratilor… Gadarenii putem fi chiar noi. De ce ne e frica de iubire, de ce ne e frica de Hristos?

Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/2008/07/20/cea-mai-primejdioasa-temnita-e-aceea-in-care-te-simti-bine/ )


Invierea lui Lazar

Dupa ce l-a inviat pe Lazar, Mantuitorul a spus: “Dezlegati-l si lasati-l sa mearga!” (In.11,44). Sfantul Ioan Scararul interpreteaza aceste cuvinte mai ales cu referire la noi spunand: “Dezlegati-l pe el si lasati-l sa mearga spre fericita nepatimire!“. Venind la noi, Domnul Hristos ne dezleaga de orice fel de legaturi ale mortii pentru a putea merge spre El, spre Viata. Sa nu preferam deci starea de legati, de inlantuiti ai propriilor noastre patimi, in locul libertatii, in locul vietii adevarate.

Pentru a sarbatori cu adevarat Intrarea Mantuitorului in Ierusalim, sa iesim si noi in intampinarea Lui cu stalparile gandurilor si faptelor bune, cu simtaminte curate, cu mirul de buna mireasma al unei vieti fara prihana, cu dorinta de a-L primi pe El ca imparat al nostru.

Ierusalimul sufletului nostru sa-si merite numele de “pace sfanta” si sa fie cetatea bucuriei intampinarii Mantuitorului, locasul pacii, in care se afla tronul lui Dumnezeu, sa fie Ierusalimul Invierii. Sa aclamam si noi: “Osana Celui dintru inaltime, bine esti cuvantat, Cel ce vii intru numele Domnului” si sa ne bucuram de posibilitatea de a-L putea, nu doar intampina, ci chiar primi intreg pe Domnul Hristos in fiinta noastra”.

Episcop-vicar Sofian Brasoveanul

Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/2008/04/18/invatatorul-este-aici-si-te-cheama-in1128/ )


Ce sa facem atunci cand suntem incercati pana la limita sau dincolo de limita?

Dau un exemplu: se zice ca Lazar era prietenul lui Hristos. Uitati-va in imnologia saptamanii asteia si mai ales sambata (sambata lui Lazar) si duminica. Uitati cum Hristos zice: „S-a imbolnavit Lazar“. Dar nu s-a dus sa faca ceva ca sa il vindece. L-a lasat sa moara, l-a lasat patru zile in mormant, pana ce sa se imputa (in Cuvantul Evangheliei), adica sa inceapa sa intre in putrejune, in stricaciune trupul lui. Sunt patru invieri despre care ne vorbesc Evangheliile si este un crescendo. Celelalte trei ar putea fi ceea ce numim astazi moarte clinica. Cu Lazar in niciun caz! Nu din moarte l-a scos, (ci) din stricaciune!!! Dumnezeiasca putere care dintru nimic a scos toata faptura. Da, dar cu cine ar putea face Hristos o asa lucrare decat cu unul care cu adevarat este prietenul lui Hristos? In Lazar a avut incredere ca Lazar o sa poata sa ia asupra-si canonul asta greu, durerea mortii (ba chiar si durerea invierii, se pare ca si aceea, clinic cel putin, trece printr-o durere; nu stiu cum a fost durerea lui Lazar, ca nu a fost moarte clinica, dar resuscitarile in spitale, se pare ca si acelea sunt dureroase.) ….Cu cine, decat cu Lazar? Cand a zis Hristos: „Dar boala asta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu“, cine decat un adevarat prieten, care avea o deplina incredere in Hristos putea sa poarte un asa canon pentru a proslavi pe Dumnezeu prin suferintele lui? Bineinteles ca prieten era Lazar, si mare! Si intr-o masura si TU esti asa, ca Lazar, in momentul cand te simti depasit si dus de aparenta nepasare lui Dumnezeu fata de tine dincolo de limita ta. Nu e nepasare!; sa ai incredere ca Cel care te trateaza asa ca pe Lazar te trateaza cu acelasi grad de incredere -pe care o are in tine – cel putin atata pe cat dor[eşt]i tu…

Si Dumnezeu sa va dea restul, ca restul este rabdare, si de multe ori nu este nevoie de multa rabdare. Si daca stim sa ne asumam momentele acelea, … vai ce invieri… [urmeaza]! Si vorbind de inviere, nu vorbesc simbolic sau metaforic, ci este o realitate, si nu psihologica, ci duhovniceasca. Iesi altul! Si Lazar cand a iesit din mormant, imnologia si sinaxarele, toata Traditia Bisericii marturisesc ca era alt om! Altul revenind din morti! Dar si Siluan, dupa cuvantul acela, cand l-a trait, era alt Siluan; si Antonie cand era sa moara, dar l-a mantuit in ultima clipa Hristos, ca era batut de draci pana la moarte si cand dadea sa moara, i-a aparut Hristos si l-a readus in viata. Dar alt Antonie a iesit din aceasta! Si astea sunt depasirile neputintelor noastre, pe care le lucreaza mila lui Dumezeu. Infricosate lucruri! Fiindca nu pe masura omului, si de aceea adaug inca o data: Domnul sa ne dea, sa va dea putere in momentele acelea! Si Maica Domnului a trecut prin asta la cruce, si apostolii… si alte momente pe care le vedem in Sfintii lui Dumnezeu”.

Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/2007/10/29/ce-sa-facem-atunci-cand-ne-simtim-incercati-la-maximum/ )