Continuare+ Arsenie Boca, informatii complete !

Pictor de icoane şi de suflete

• L-am cunoscut ca fiind şi pictor. Încă de când era la Sâmbăta de Sus, 1-am rugat să-mi facă o icoană cu Mântuitorul. Mutându-­se la Schitul Maicilor, m-am dus acolo şi mi-a arătat un album cu mai multe tipuri de icoane. Nu am găsit nici una potrivită şi atunci Părintele a spus: „… O să ţi-L pictez aşa cum L-am văzut eu”. Când am mers după icoană cu sora mea Maria Streza, Părintele mi-a spus: „Cu timpul, această icoană o să fie un bun de voloare”. La întoarcere, cu motocicleta, ne-a prins o ploaie torenţială în Predeal. Dar, pe unde treceam noi (cu icoana) şoseaua era uscată, iar în stânga şi dreapta ploua! S-a petrecut o minune!

În icoană, în partea de jos, apar şi Munţii Făgăraşului (cu Fereastra Mare şi Fereastra Mică). Aşa L-a văzut Părintele Arsenie pe Mântuitorul, când se afla la Mânăstirea Sâmbăta de Sus (n. ed.: pictura este cea de pe coperta cărţii). (Streza Nicolae, 83 ani)

• Dupa ce ne-a dat binecuvântarea pentru cununie, Părintele Arsenie ne-a dat o icoană pictată de sfinţia sa spunându-ne ca va fi apărătoare casei noastre. (Cismaş Eugenia, 78 ani, Făgăraş)

• La înmormântare a vorbit Părintele Bunescu. Părintele a spus că s-a făcut o pictură la Drăgănescu nu după cărţi, cum se pictează normal, ci după cum a văzut Părintele Arsenie. Aşa a pictat. Pictura Părintelui Arsenie este un unicat pe glob, nicăieri nu există asemenea pictură. Pe toţi, şi pe sfinţi şi pe Maica Domnului, i-a pictat după cum i-a văzut! Şi toate scenele de acolo sunt pictate după cum le-a văzut!

Părintele Arsenie a spus că putea să fie oriunde în lumea asta, dar 1-a rânduit Dumnezeu la noi, la români, pentru rugăciunile martirilor Brâncoveni. Mântuitorul i-a spus să fie pictor de suflete, să picteze în inimile oamenilor credinţă, să facă din oameni icoane vii. Şi a reuşit! (Gheorghe Silea, 45 ani - Sâmbăta de Sus)

• Referitor la pictura de la Drăgănescu, ne-a spus că oricât am căuta nu o să vedem culoarea neagră acolo [într-o scrisoare pe care Nichifor Crainic i-a trimis-o Părintelui Arsenie, remarca opţiunea acestuia, în pictură, pentru culorile deschise şi vii, culorile raiului.] (Mariana P. - Făgăraş)

• La Drăgănescu este singurul portret al Domnului nostru Iisus Hristos făcut din puncte - Hristos după înviere. Dacă stai departe, Î1 vezi ca atunci când a intrat la ucenici şi a zis „ Pace vouă!”.

Eu am pictat o biserică în Drăguş cu un mare pictor roman, preşedintele pictorilor pe ţară, iar Părintele Arsenie, find pictor, picta cu el şi 1-am întrebat pe acela: „Ce ai observat la sfinţia sa deosebit?”. Mi-a spus: „ Nu vorbea mult, se ruga mult, mânca puţin, dar niciodată nu 1-am văzut să se urce sus pe scară. Pe frânghie se urca!”. Avea o putere fizică foarte mare. (Pr. Dâmboiu Victor, Râuşor)

• A spus un părinte când s-a dus acolo, la Drăgănescu: „ Părinte, ce frumos aţi pictat pe Mântuitorul! ” şi i-a zis: „ L-am pictat cum L-am văzut”. Haina Mântuitorului era ca un abur, adică albă, dar şi albul era un alb transparent. (Ierod. Ieronim Coldea)

• La prima întâlnire cu Părintele Arsenie Boca, la Drăgănescu… m-a trimis în biserică să văd picturile făcute de sfinţia sa. După un anumit timp, Părintele a venit în biserică şi am purtat o discuţie despre pictură, pe care a făcut-o inspirat din Biblie şi Sfânta Tradiţie. Părintele mi-a spus că i-a plăcut mult fizica şi matematica, vrând să se făcă aviator, dar nu s-a făcut chiar dacă nu a renunţat încă la ideea de a zbura. (Prof. C.F.)

Prima întâlnire cu Părintele şi…

următoarele!

• Eu m-am dus la Părintele Arsenie pentru tata. Era în război. Într-o sâmbătă după-masă, se făcea curăţenie acolo, în altarul din pădure, şi m-am dat pe lângă dânsul şi 1-am întrebat: „Părinte, când vine tătucul?” Şi m-a întrebat: „Unde-i tătucul tău?” Tătucu era în război. M-a luat de după gât şi am mers cu el până unde e clopotniţa unde se vindeau iconite şi lănţişoare, şi acolo şi mi-a dat o iconiţă cu Maica Domnului şi mi-a zis: „ Vine, măi, şi tătucul tău”. Şi a venit. (Elisabeta Filip, Dejani)

• Pe Părintele 1-am cunoscut cu „ajutorul” unei ţigări! M-a trimis mama prin 1933-1934 1a mănăstire. Eram elev şi aveam un frate care vroia să se căsătorească şi, cum eram copii mulţi la părinţi, fetele din sat îl refuzau. Îmi dă într-o zi o prescură şi nişte bănuţi şi zice: „ Du-te la mănăstire, la Sâmbăta, că e un călugăr acolo, dragu’ mami, şi roagă-l să, facă nişte slujbe”. Pe atunci eram la Sibiu la o Şcoală religioasă, care era patronată de mitropolie. M­am îmbrăcat, mi-am luat şi mâncarea şi am pornit.

Pe drum, prin Lisa m-am gândit să-mi iau nişte ţigări. Ajungând, m-am dus lângă Părintele Arsenie şi am zis: „Săru’ mâna Părinte! “; „Băi, de unde eşti?”; „Sunt din Râuşor”; „De ce ai venit aici?”; „Am adus o prescură şi mi-a spus mama că dumneavoastră sunteţi mare slujitor şi să vă rugaţi pentru fratele meu, care vrea să se însoare”. A început să râdă şi a zis: „Iei prescura asta şi o duci acolo şi tu te grăbeşti să te duci acasă?”; ,,Nu mă grăbesc”; „Bine. Hai că te ţin trei zile aici, îţi dă şi de mâncare”. Când am văzut că sunt băgat în seamă, am început să mă încred în mine (mândria, primul păcat) şi simteam nevoia să-­mi aprind o ţigară. La Sâmbăta e o alee cu un gard viu de brazi şi cu o cădere de apă. Nu era nimeni, era după masă. Mă dau într-un colţ să-mi aprind o ţigară. Deodată aud strigând pe cineva: „Băi, tu de acolo, aruncă ţigara!”. Mai stau puţin şi văd pe alee că vine un om: „ Băi, ia aruncă pachetul şi gata mă, cu ele!”. Aşa a fost întâlnirea mea cu Părintele. Apoi m-a dus cu el la masă şi le zice celor de la bucătărie: „ La băiat îi daţi mâncare cât îi trebuie, ca acasă la mama”, şi apoi către mine:,, Mâine dimineaţă te ţii de mine”.

Acum, când mă gândesc, îmi dau seama că Părintele Arsenie a fost ceva rar pe pământul românesc. Iubiţii mei, ne-am dus la biserică, a început utrenia, s-a făcut liturghie şi deodată a intrat un cetăţean de la sat în biserică şi-i strigă Părintele: „ Băi Gheorghe, ce-ai avut cu vecinul tău azi dimineaţă?”; „Păi ne-am certat Părinte. Am făcut un pălan şi el a zis ca m-am băgat la el, eu am zis că nu…”; „Şi ce-ai vrut mă, ai luat securea să-i dai în cap?… Du securea aia acasă, că altfel să ştii că e rău de tine”. Şi a ieşit omul şi a început să plângă şi ne spunea că el, într-adevăr, a vrut să facă o crimă.

Când a ieşit Părintele din biserică, era o femeie de vreo 50 de ani, paralizată de mâna dreaptă şi zicea: „Ajută-mă Părinte să fac cruce!” şi când a strigat Părintele odată la ea: „Duh mut si surd, ieşi… Hai, fă-ţi cruce odată!” şi încet-îneet şi-a făcut cruce. (Pr. Dâmboiu Victor, Râuşor)

• L-am cunoscut pe Părintele în 1973-1974 şi persoana care m-a trimis a zis să nu întreb nici un poliţist când mă duc la Drăgănescu. Când m-am dus tocmai pe un poliţist am întrebat şi mi-a arătat unde era Părintele. Am ajuns până la urmă acolo şi când mi-a spus pe nume -„Ana” - eu am încremenit şi nici nu am mai zis nici un cuvânt. Am plecat înapoi acasă că îmi era frică - de unde mă cunoştea cu numele Ana?!

Apoi am revenit după un an-doi. Am fost cu un frate care-i bolnav de schizofrenie şi  i-a spus: ., Mă, tu de cancer la plămâni vei muri”, că fuma foarte mult. Spunea că „fărădelegile oamenilor aduc pustiirea pe pământ”. Am zis că avem necazuri în familie şi el zicea că asta înseamnă ca ne iubeşte Dumnezeu. De multe ori zicea să avem răbdare şi mai zicea: „ Ce aveţi, aşa vă trebuie “. Tot aşa spunea ca să repetăm şi noi „ Ce avem, aşa ne trebuie “. Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate, că ştie Dumnezeu pentru ce ne dă. Să avem răbdare. Să ne rugăm pentru vrăjmaşi. (Ana Riţivoiu, Sibiu)

Eu 1-am cunoscut când eram copil tata lucra cu Părintele Arsenie la chilia de sus din munte. La chilie, înainte să doarmă, mai povesteau şi adesea venea Părintele la ei şi le spunea: „ Faceţi linişte că eu trebuie să mă rog! “. Când se ruga şi ceasul de buzunar îl ascundea ca să nu-1 audă. Şi în loc de perină avea o pietroaie la cap

Tata cu cumnatul său (în total 12 inşi) au lucrat acolo 2 săptămâni. Eu cu fratele meu plecam sâmbăta pe jos şi dormeam acolo. Părintele servea masa acolo şi zicea: „ Cam cum suntem noi aici? ” şi tata a zis: „Ca Domnul Hrisios cu apostolii “; „Aşa măi, aşa.” În ultima vineri a zis: „Acum coborâm jos. Vă duceţi să vă spălaţi şi aşteptaţi, că s-ar putea să nu mai urcăm. Înaltul Mitropolit Bălan nu prea e de acord cu ce facem noi. A zis că, facem cuib de partizani. Şi vă spun eu duminică, după slujbă, dacă ne mai urcăm sau nu. ” Aşa s-a întâmplat şi nu s-au mai dus. Nu a mai durat mult şi pe Părintele 1-au arestat şi 1-au dus în cetate, aici la Făgăraş, prin 1948. L-au dus pe Părintele acolo, dar la 7 dimineaţa găseau toate uşile deschise. Şi de aici, de frică,l-au dus la canal. O fată de colonel de securitate, îl simpatiza pe Părintele şi s-­a rugat de tatăl său să-1 scoată pe Părintele de acolo de la canal. L-a scos. Şi Părintele a zis. „Nu plec! Locul meu este aici. Să le dau la oameni curaj “. Acolo, la canal, duceau profesori universitari, ingineri, colonei, generali. Dar şi acolo le era frică de Părintele.

Când era Părintele Arsenie se aduna foarte multă lume la Sâmbăta. Părintele, când nu era slujbă, ne aduna pe toată lumea şi îi spunea la fiecare câte ceva. Parcă-1 citea, ca pe o carte. Am avut un fin şi s-a gândit să meargă şi el să se spovedească şi să se cuminece la Părintele Arsenie, dar el nici nu postise şi fuma mult.

Şi când s-a dus i-a spus: „Tu să gaţi slănina din traistă şi să gaţi ţigările din scorbură de unde le-ai pus “. Apoi a zis: „ Mai stăm puţin că trebuie să mai vină unul de pe drum că s-a băgat în capul Lisei într-o grădinuţă şi a luat câteva cepe “. După ce a apărut şi acela i-a spus: „Ai întârziat. Te-ai băgat în capul Lisei într-o grădinuţă de ai luat ceva ceapă “. Era să cadă acela de ruşine. (Dobrin Ioan, 67 ani, Săvăstreni)

• Eu am auzit multe lucruri despre Părintele Arsenie de la tatăl meu şi-mi doream să-1 cunosc, numai că în tinereţe nu am avut o viaţă tocmai plăcută lui Dumnezeu; am fost dansator şi nu prea căutam biserica. Aşa se face că 1-am cunoscut mai târziu, după ce mi-a murit unul din copii, prin 1987. Nu aveam curaj să stau de vorbă cu un duhovnic bun pentru că ştiam cât sunt de păcătos. La Drăgănescu 1-am văzut pe Părintele. Nu am vorbit cu el; ne-a spus la modul general multe lucruri, sfaturi duhovniceşti foarte bune de care însă nu am ţinut cont.

Am mai fost la Drăgănescu de câteva ori şi nu 1-am mai găsit pe Părintele, în schimb am fost găsit de Părintele…, am simţit prezenţa Părintelui, chiar dacă nu 1-am văzut în realitate.

Cu un an de zile înainte de a muri Părintele, am mers la Prislop. Părintele era acolo,   n-am vorbit direct cu el, era cam bolnav. Când m-am dus la altar să mă închin, era părintele Daniil acolo şi m-a întrebat ce necazuri am, de ce-1 caut aşa pe Părintele Arsenie. “Părinte, nu am nici un necaz, necazurile pe care le am eu, mi le­-a dat Dumnezeu pentru păcatele mele şi le merit. Eu vreau să stau de vorbă cu Părintele aşa, să primesc binecuvântare, să mă ia sub acoperământul lui “. Am fost atunci pentru 3 zile, dar am stat 5. Îmi amintesc că nu vroiam să plec. Simţeam duhul Părintelui acolo. M-a luat părintele Daniil a treia zi şi mi-a zis: „ Frate, grijile tale sunt rezolvate “. N-am putut să mai spun ceva. Ce am avut eu de spus i s-a spus Părintelui! Am trăit momente deosebite.

Era acolo şi o femeie care a plecat de acasă şi nu a ştiut bărbatul ei nimic. S-a dus la Părintele şi îi era frică că întorcându-se o s-o bată. Şi i-a spus Părintele: „ Te duci liniştită acasă că nu-ţi face nimic. Ai să vezi cum te primeşte! “ şi când a ajuns acasă a primit-­o bărbatul cu bucurie. S-a bucurat că a fost nevastă-sa la Părintele Arsenie. (Gheorghe Silea, 45 ani - Sâmbăta de Sus)

• Când mama a mers la Părintele Arsenie, a luat cu ea o poză mare în care eram eu, tata, bunicul, sora mea, care plecase la Mănăstirea Clocociov încă din 1984, un unchi bolnav de scleroză în plăci, o fată bolnavă tot de scleroză în plăci şi mulţi alţii. Cu­rios, dintre toţi, Părintele s-a oprit cu privirea asupra mea: „Cine­-i băiatul?”. Mama i-a spus. „Să ştii că băiatul matale n-are ambiţie. Dacă mai dădea o dată la, facultate, reuşea! “ De unde să fi ştiut că dădusem la Politehnică şi nu reuşisem? Într-adevăr, eram cu totul lipsit de ambiţie, mă angajasem la o filatură de bumbac, eram preocupat mai degrabă de fotbal, de fete, nicidecum de cele bisericeşti. Mama a încercat să-i arate şi alte fotografii, dar Părintele a spus: „Nu, pe mine ăsta mă interesează. Să-i spui să facă Teologia! Neapărat să-i spui, m-auzi? “. Când a venit acasă şi mi-a spus, am pufnit în râs. După câteva luni, mama a fost iarăşi la Părintele şi, minune, de cum a văzut-o, el şi-a amintit imediat: „I-ai spus fiului tău să dea la Telogie?”. „I-am spus Părinte, dar nu vrea…“.

Abia prin anul 1986, aşa, deodată, am prins a mă gândi la Dumnezeu. Nu voiam însă facultatea şi preoţia de mir, voiam călugăria, singurătatea, lepădarea de lume. Aveam ispite şi îndoieli mari. Într-o vară, am urcat în munţii Neamţului, la Părintele Cleopa, după care, de la Sihăstria, tot în acea zi, plecând m-am hotărât să fac un ocol pe la Drăgănescu, ca să-1 cunosc, în sfârşit, pe Părintele Arsenie Boca. Iar întâlnirea aceasta avea cu adevărat să-mi schimbe viaţa. Stăteam faţă în faţă la o masă lungă din curtea casei parohiale, sub un nuc mare, bătrân, noduros, în stânga şi-n dreapta noastră se aşezau din când în când pe scaune oameni care-şi povesteau necazurile, cereau sfat, unii veneau doar să-1 vadă, să-1 asculte, căci pe atunci Părintele apărea rar şi nu avea voie să spovedească. Avea nişte ochi mari, umezi, albaştri - cel puţin aşa i-am văzut eu - şi se uita fix la mine. Omul din dreapta îi spunea: “Părinte, am un băiat care s-o căsătorit şi   m-o lăsat singur şi mă batjocoreşte…” ,mie, în mintea mea, îmi venea să-i răspund:  „Aşa-ţi trebuie, dacă ai făcut numai un copil “. Părintele zicea imediat, fără să se întoarcă spre omul acela, privindu-mă tot pe mine: „Aşa-­ţi trebuie dacă ai_.făcut numai un copil”. Apoi vorbea altul şi altul şi altul… şi vă spun cu mâna pe inimă că toate sfaturile şi gândurile care îmi treceau prin minte erau rostite de Părintele Arsenie Boca, cuvânt cu cuvânt, fără a mă scăpa din privire. M-am cutremurat! Cred că am început să tremur la propriu, uite aşa mi s-a ridicat părul pe mână şi mi-am zis: „ Vai de mine, să vezi că Părintele ăsta îmi citeşle gândurile… “. Pur şi simplu le spunea oamenilor ce gândeam eu! Şi, tot privindu-mă în ochi, deodată pe chipul lui a apărut aşa, un zâmbet straniu, abia schiţat, care ascundea cele mai adânci subînţelesuri. Un zâmbet ce voia parcă să-mi spună: „Ei, vezi că ştii?!…” De atunci, 1-am urmat mereu pe Părintele Arsenie. Eram flămând să mă spovedesc lui.

A doua oară când am mers la Părintele n-am putut zice decât atât: “Părinte, am 26 de ani şi nu ştiu ce să fac. Să mă însor sau sau mă călugăresc? “. Părintele s-a uitat aşa la mine şi mi-a spus: „Măi, nu eşti bun acuma nici de una, nici de alta… “. Târziu mi-am dat scama că a fost răspunsul cel mai potrivit, unul demn de un mare duhovnic.

Părintele Arsenie nu contenea să-mi poruncească să dau la Teologie. I-am spus că se intră greu la Sibiu, că se intră cu relaţii, cu bani. În plus, nici nu prea voiam să ajung preot de mir, căci ar fi trebuit să mă căsătoresc, ori eu râvneam călugăria. Era primavara lui ‘89 - anul morţii Părintelui Arsenie - şi atunci marele duhovnic aproape mi-a poruncit: „ Dă la Teologie, căci eu o să mă rog pentru tine şi-o să reuşeşti! Ultimul meu gând pentru tine este acesta: fă Teologia, căci prin Telogie vei ajunge la călugărie.”(Părintele Dumitru, Mănăstirea Sf Ilie -Albac)

• Era un moş, Ilie, care avea vedenii şi care nu mânca decât o dată în zi (până la ora 7), pâine şi zarzavat fiert, cu sare şi oţet. El a avut poruncă de la Domnul să facă o mănăstire la Bucium. Într­o altă vedenie, Domnul Iisus Hristos i-a arătat la Bucium o încăpere la subsol, unde erau moaştele unui sfânt, fară cap, şi i-a dat poruncă „să-i facă ceea ce trebuie”. Moş Ilie a înţeles că trebuie să-i facă o raclă din argint, iar din altă vedenie a înţeles că este vorba de Sfântul Ioan Botezătorul. Scenele de pe raclă (în legătură cu Sf. Ioan Botezătonil) au fost făcute de Părintele Arsenie (proiectul, schiţele); pe atunci lucra la Atelierele Patriarhiei (de la Schitul Maicilor). Apoi Domnul Hristos i-a spus moşului Ilie că de Sfântul Nicolae trebuie sfinţită racla. Moşul m-a trimis să aduc racla şi a zis către fetele lui: „Să-mi căutaţi două rânduri de haine că pe mine mă arestează”. Când am venit cu racla, când m-am dat jos din tren, a zis un om: „Nelule, te aşteaptă securitatea”. Moşul era deja arestat. Când am trecut prin faţa poliţiei şi securităţii, ceilalţi care erau cu mine au fugit. Am venit cu racla, am trecut prin faţa lor şi nu mi s-a întâmplat nimic! Şi s-a sfinţit racla. [n. ed.: Menţionăm că Elisabeta Şandru a fost numită de moşul Ilie să se ocupe atât de construirea Mânăstirii Bucium cât şi a raclei. Şi astăzi ea continuă să conducă lucrările ce se fac la Mân. Bucium -„Casa Pelerinului". Racla se află în biserica din Hurez, în custodie].

Pe moşul Ilie 1-au dus la un spital de nebuni şi un nebun îl păzea. După 5 zile moşul zicea: „Doamne nu mai pot împlini porunca Ta, că ăştia mă omoară”. Şi atunci zice Domnul Hristos moşului: „Adu Biblia mică sau testamentul şi citeşte la Apocalipsă cap. 2, versetul 10″. Acolo scrie: „Pe unii dintre voi va să-i arunce diavolul în temniţă, ca să fiţi puşi la-ncercare şi veţi avea 10 zile la necazuri” şi nu vi se va întâmpla nici un rău. Şi când s-au împlinit 10 zile 1-a chemat directorul spitalului de nebuni şi a zis „Moşule, dumneata pleci acasă. Aş vrea să am şi eu mentalitatea dumitale la vârsta dumitale”. Moşul a murit la 91 de ani. (Ioan Bica, 76 de ani)

• Am venit la mănăstire şi când am ajuns s-a ţinut o predică. Am rămas foarte impresionat de predica pe care o ţinut-o Părintele. Când am ajuns acasă, aveam trei fraţi şi săreau prin casă, făceau toate minunile şi eu mă uitam la ei şi nu mi se părea firesc ceea ce făceau. Deja intrase în mine frica de Dumnezeu.

Apoi nu l-am mai văzut pe Părintele până la 25-26 de ani. Aveam o urticarie cronică şi am fost internat în spital la Bucureşti şi acolo nu m-au putut vindeca. Trebuia să-mi facă şi o operaţie să-mi scot amigdalele din gât. În salon cu mine era un bucureştean care mi-a zis: „ Eu ştiu un Părinte Arsenie, du-te la el “. L-am întrebat unde e şi a zis că e pe la Schitul Maicilor, ca pictor. Mă duc la eu acolo, dar nu-l văzusem de la 12 ani. Tot aşa tuns era, cu barbă. La un moment dat a apărut: „ Ce vrei mă “; „Sunt bolnav, am venit la dumneavoastră să vă cer un sfat “; „ Du-te mă şi fă-ţi operaţia şi scoate-ţi amigdalele că doctorii au dreptate. Altceva ce mai ai? “; „Mai am o nedumerire. Eu nu cred că există Dumnezeu “. S-a uitat la mine şi zice: „Ce profesie ai? “; „ Îs maistru mecanic “; ,,Ai citit mulle cărţi”, „Am citit destule “; „Biblia ai citit-o vreodată? “; „Am citit ceva din Vechiul Testament, ceva din Noul Testament, dar nu am terminat niciodată Biblia “; „Vezi mă, atunci de unde ştii tu că nu există Dumnezeu? Uită-te la mine, nu-s numai pictor. În lumea aceasta sunt atâţia oameni care s-au dus şi au cercetat pe la Muntele Sfânt, peste tot locul şi nu-s nebuni şi cred, acum n-­am ce să-ţi spun mai mult. Ai de grijă că sunt ăia de la securitate şi ne urmăresc “.

După ce m-am vindecat am venit acasă. Mama soacră tot mereu ne ducea la Părintele, la Drăgănescu. Am tot fost pe acolo, am avut nişte necazuri, şi odată zice către mine: „Mă, tu ai vreun duşman în lumea asta? “; „ Da, am pe Ceauşescu “; „ Uită-te la mine, cât va trăi ăsta va fi bine de voi, când nu va mai trăi, va fi vai de capul vostru “.

Altceva ce mi-a spus tata: era război şi totdeauna când le venea ordin de încorporare la oameni se duceau la Părintele să se spovedească. Tata de colea, la un pahar, zice: „Să te duci să-l prinzi puţin de gât să vezi cum scoate un glas ca un clopoţel “. Dimineaţa când s-au dus, tata sta mai în spate şi i-a zis Părintele: „Hai mă încoace şi mă strânge să-mi capăt vocea “. (Şerban Alexe, 73 de ani, Lisa)

• Am fost cu soţul la Drăgănescu şi când ne-a văzut, ne-a spus că noi ne împăcăm bine unul cu altul, dar o să ne despărţim. Şi după un an şi ceva a murit soţul.

Părintele mi-a spus că soţul meu avea blăstămul încă din pântecele mamei lui, chiar de la aceasta, din greşeală. Cum s-a întâmplat? A venit un pocăit acolo în vecini şi anunţa să meargă lume că va predica. Soacra a zis că nu vrea ca el să meargă la pocăiţi. „Ba mă duc tu Mărie, că nu mă pocăiesc “. „Gheorghe, dacă te duci, eu să hiu al hăluia (dracului) că nu mai sunt femeia ta, nici nu mă mai culc cu tine “. Nu s-o mai dus socrul dacă i-a spus aşa. Dimineata ea a mers la preot, s-a spovedit, s-a împărtăşit, i-a citit nişte deslegări, dar n-o dezlegat blestemul din pântece. Când soacra s-a spovedit Părintelui Arsenie, a zis că a spus tot ce ­a ştiut, dar în realitate asta n-a spus-o şi a stat sub patrahir mult şi nu şi-o mai amintea. Apoi Părintele a spus: „Îl spui, ori ţi-1 spun eu “. Atunci o zis: „Aoleu, Părinte, n-o fi blestemul din păntece? ” ,,Ba da “. Şi mama credea că păcatul e iertat!

• După ce a murit soţul, băiatul vroia să dea la facultate, şi eu am zis: „Cum să te duci mai băiete acolo, că eu nu am nici un sprijin; taică-tău e mort, iar la facultate merg oameni cu bani, nu intri aşa uşor şi fără sprijin “. Şi m-am dus la Părintele căci eram şi foarte bolnavă atunci şi a zis: „Întocmeşte parastas - el picta acolo într-un colţ şi nu avea voie să vorbească pentru că era urmărit de Securitate -şi pe băiat lasă-l, că reuşeşte “. Şi aşa a fost.

Se uita aşa ţintit la tine şi apoi zicea. Socrul meu, lucrând la mănăstire, mai punea câte o ţigară în gură. Părintele predica şi socrul fuma. Şi o zis Părintele: „ Măi, cei ce iau focul în gură nu vor vedea faţa lui Dumnezeu” şi s-a uitat aşa cu ochii drept la socrul meu. Acesta, când a ieşit de pe pământul mănăstirii, a aruncat ţigările şi mai mult nu a mai pus în gură ţigări. Înainte de a-şi da sfârşitul a avut o vedenie şi zicea: „Uite ce de rugăciune face Părintele Serafim şi cu Părintele Arsenie şi ce de cete îngereşti! ” A fost în comă de duminică dimineata până marţi seara, iar în timpul acesta sufletul lui a umblat şi a fost purtat şi în iad şi în rai. După ce s-a deşteptat ne-a spus: „Vai ce chinuri sunt în iad!… Să ştii că eu am fost mort şi am înviat “. În timp ce a fost în comă 1-a văzut pe soţul meu mort, a vorbit cu el: era cu doi copii într-o grădină cu floricele, iar soţul meu i-a zis: „Tăticule, matale mai stai puţin şi apoi vii la mine”. Şi soacra era moartă şi 1-am întrebat dacă pe mama n-a văzut-o: „N-am văzut-o dar am auzit-o “… Şi zicea că a fost mort şi a înviat şi că o să mai trăiască puţin. Şi a mai trăit trei săptămâni. Ne punea să-i cântăm cântări de la mănăstire. Îi plăcea „Samarineanca la, fântână”, „ Zece fecioare”…

Erau şi care mergeau la Părintele şi dacă nu le convenea ceva, aceştia nu se mai duceau. Iar care au fost oamenii mănăstirii, aceia mergeau. Noi ne duceam pe jos 16-17 km. Eram însărcinată şi m­-am dus pe jos; eram vreo 30, 40 de inşi de pe sate şi mergeam pe rând în faţa şirului, căci era iarnă, astfel ca nu numai unul să rupă zăpada. Apoi când mcrgea lumea pe jos, de era Părintele aici, zicea: „Cela ce dă un pas către Dumnezeu, Dumnezeu dă 100 către el, deci paşii la mănăstire sunt plătiţi “.

Când am fost odată la Părintele, mi-a spus: „Dacă eşti aşa nelinişlită, întreabă pe cineva şi să faci un canon”. M-am dus la o măicuţă care a murit şi e înmormântată la Prislop. Şi a zis să-mi aleg un Sfânt şi să-i citesc acatistul 6 săptămâni. Am ales pe Sfântul Nicolae şi i-am citit acatistul 6 săptămâni şi după ce am terminat de citit, în noaptea aceea am fost la Piteşti unde era băiatul arestat şi pe la două noaptea m-am dus şi am dormit, iar către ziua am visat că a venit Sfântul Nicolae şi mi-a zis să nu mă mai necăjesc, să nu mă mai supăr că am să mă îmbolnăvesc de inimă, iar băiatul nu va sta nici un an de zile la închisoare, cu toate că are 5 ani. Pe data de 7 va veni acasă. Eu am visat asta în data de 28 decembrie şi în ziua de Sfântul Ioan a venit acasă.

Nu m-a certat cu toate că avea de ce să mă certe. L-a certat pe al meu, 1-a certat puţin, da pe mine nu. Mi-a zis: „ Tu nu meriţi nici ceartă, nici aspru să fiu cu tine pentru că ai avut o viaţă foarte grea “; m-a încurajat ca să pot să trec prin ce am avut de trecut.

La multă lume le spunea toate necazurile ce le au. Nu se supăra dacă-1 întrebai. Dacă era cineva de avea un necaz mai mare, mai deosebit, îl chema deoparte şi discuta cu el. A fost o lemeie de la Braşov la care i-a plecat băiatul pe munte şi nu s-a mai întors. L­-au căutat cu avionul, cu elicopterul şi Părintele i-a spus exact unde să se ducă să-1 caute. Am urmărit ziarul şi am văzut că 1-au găsit până la urmă.

Nu trebuia să-i spui absolut nimic, el îţi spunea tot. Am fost cu cineva care îi tot mureau animalele şi nu avea noroc de ele şi i-a spus: „Dar de câte ori ţi-a fătat vaca, ai dat la cineva un kg de lapte de pomană­? Sau când ţi-a fâtat oaia? Atunci du-te şi dă prima mulsoare”. Şi de atunci nu a mai avut femeia probleme.

Pe urmă nu m-am mai dus la Părintele. Ne-am dus însă la mormânt, ne-am dus iarna şi nu era zăpadă pe mormânt, erau flori. Ne-am dus şi vara, tot aşa era. (Milşan Vionela, Recea, 71 ani)

• Surorile mele s-au făcut maici. Uneia din ele, înainte de a se călugări, Părintele Arsenie i-a spus că în familia noastră avem un călugăr. Am aflat că într-adevăr bunica mea a avut un frate ce a fugit în Ţara Românească, unde s-a făcut călugăr, iar când a venit aici toată lumea 1-a primit cu bucurie. „El s-a rugat lui Dumnezeu să vă faceţi voi maici”, le-a zis Părintele Arsenie.

Tatăl meu a fost rotar şi se purta foarte frumos cu toată lumea. Când s-a dus şi el la Mănăstirea Sâmbăta, sora mea 1-a văzut pe Părintele Arsenie cum iese în hainele de Liturghie şi cu crucea în mână şi merge până la clopotniţă unde era tatăl meu, căruia îi spune: „Bine ai venit nene Petre, ca să te spovedesc” şi 1-a spovedit. I-a spus că e un om foarte cumsecade.

După moartca tatălui meu, sora mea s-a dus la mănăstirea Prislop. Când a ajuns la poartă au început să bată clopotele. După ce a intrat a întrebat: „Dar de ce bateţi clopotele?” şi maica a răspuns: „A zis Părintele Arsenie că e la poartă Maica Elefteria şi că a murit tatăl ei”. Părintele a îmbrăţişat-o şi i-a spus: „Tatăl tău a murit. Mulţi călugări ar vrea sa ajungă unde e tatăl tău, dar nu ajung. Tatăl tău locuieşte în al patrulea cer”.(Cismaş Eugenia, 78 ani, Făgăraş)

• Într-o zi, când am mers la miruit, pe două femei nu a vrut să le miruiască şi să le lase să sărute crucea. Le-a zis: “Voi mergeţi mai întâi să vă spălaţi pe buze… Am ceva să vă spun vouă. Vreţi să vă spun în public sau veniţi fiecare la mine în căsuţa aceea?” S-au dus fiecare în parte. Când ieşeau de acolo erau aşa de răvăşite, încât credeai că le-a dezgropat din pământ. Una din ele zice: “Vai de mine, Părintele ăsta-i sfânt! De unde ştia el ce nu ştiam decât eu şi Dumnezeu? Când mi-a spus ce am făcut am crezut că o să cadă cerul pe mine şi eu mă cufund în pământ”. N-au vrut să-mi spună ce le-a spus Părintele, dar de atunci una din doamne venea mereu la mănăstire, ţinea post, Biblia şi Psaltirea nu-i lipseau acasă, de pe noptieră. (Beleana Ileana, Recea)

• L-am cunoscut pentru prima dată pe Părintele Arsenie în iunie 1942. Am mers la Sf. Mănăstire Brâncoveanu împreună cu scumpa mea mamă Maria, cu gândul să ne spovedim. Pe mine m-a primit zicând: Aşa-i că de când te-a bătut bărbatul, nu-l mai poţi vedea?”, mi-a spus că nu ne potrivim şi că ar fi bine să mă despart de el.

Mai târziu, m-am întâlnit cu Părintele Arsenie la Sibiu şi m-­a întrebat dacă am divorţat. I-am spus că nu şi m-a sfătuit să o fac „pentru că el nu stă cu tine şi împărţiţi păcatele”. La judecătorie ne-a divorţat de la prima înfăţişare, deşi, de obicei, acest lucru dura ani de zile. (Maria Streza, 86 ani, Voila)

• L-am cunoscut pe Părintele la Sâmbăta, la mănăstire, când eram fată. Aici am venit cu un grup de tineri, am participat la slujba Sfintei Liturghii, iar în urma predicii Părintelui Arsenie am plâns şi m-am învinovăţit că nu sunt bună de nimic; am rămas cu acest fior toată viaţa. (Măniş Septimia, 79 ani, Codlea)
• Pe când aveaun 18 ani, am mers pentru prima dată la Drăgănescu, împreună cu tatăl meu. Părintele obişnuia să meargă printre oameni şi întreba pe câte cineva cu ce problemă a venit. A venit şi la tata şi 1-a întrebat: „Măi, tu ce problemă ai? ” Tata i-a spus că eu doresc să dau admitere la facultate. Mi-a spus că nu o să intru în primul an pentru că sunt o fire emotivă şi după ce o să ies de la examen o să-mi dau seama ce am greşit. Aşa a şi fost; am picat a patra. Odată, când am mers la Părintele, tot dând la facultate şi nereuşind, îmi încolţise un gând: să merg la mănăstire. Atunci, Părintele adresându-mi-se, fără ca eu să-i fi spus ceva, a spus: „Ştii, ca să mergi la mănăstire trebuie să fii pentru aşa ceva “. (Mariana P. - Făgăraş)

• Era în anul 1983, când am plecat la Părintele Arsenie cu o problema de familie. Îmi plecase soţia de acasă (în lipsa mea), luând copiii şi lucruri din casă, lăsându-mi un bilet pe masă, pe care scrisese, printre altele, că ce a făcut a făcut bine şi să nu mă duc după ea să o aduc acasă, că nu va veni. În orice caz îmi aduc aminte că îmi spusese când era acasă, cu câtva timp înainte de a pleca, că este sătulă de viaţă… Eu nu am avut nici o ceartă cu ea, ca să o determine să plece, afară doar de faptul că dorea să se mute în Braşov, unde, de altfel, locuiau şi fraţii şi părinţii ei.

Trecuse o vreme şi nu-mi mai găseam nici scopul, nici rostul în viaţa aceasta. Nu ştiam ce să mai fac. Ţin minte că mergeam prin locuri unde nu mă prea întâlneam cu oameni, în locuri mai retrase, plângând şi spunând: Pentru ce Doamne? De ce Doamne? După o vreme, îmi spusese cineva de Părintele Arsenie, ca să mă duc să-1 caut şi să vorbesc cu dânsul. Cu două zile înainte de a pleca la dânsul, îl visasem fără să-1 fi văzut vreodată în viaţa mea, şi iată cum: Se făcea că intrasem într-o încăpere mare, unde era foarte multă lume, iar în faţa tuturor era Părintele Arsenie, vorbindu-le oamenilor. Căutam să-1 văd mai bine şi dânsul se uita la mine şi îmi zise, făcându-mi semn cu mâna: “Mă, tu ăla de acolo, vino încoace mă, vino aici… ” şi m-am trezit. Un amănunt: în visul meu Părintele era îmbrăcat într-un costum de culoare maro şi avea ochelari de vedere cu rama aurie. M-am dus la mama mea şi i-am spus despre vis. Mama mi-a zis: “Cum l-ai visat pe Părintele că tu nu 1-ai văzut niciodată?”. Spunându-i mamei cum arăta în vis şi cum m-a chemat la dânsul, ea a zis: “Dragul mamei, nu mai întrebăm pe nimeni nimic, ne suim în tren şi plecăm la Drăgănescu şi ai să vezi că o să-l găsim acolo. Să ştii că te cheamă! ”

După două zile am plecat la Drăgănescu şi nu mică mi-a fost uimirea când 1-am văzut pe Părintele Arsenie, îmbrăcat în acel costum maro şi cu ochelarii cu acea ramă aurie, precum îl visasem. Arăta exact ca în visul meu.

Ţin minte că, înainte de a vorbi cu mine, a vorbit cu o femeie care îi arătase fotografia cu fiica ei, dorind s-o mărite. Când i-a arătat fotografia, Părintele a repezit-o, spunându-i că nu-i ghicitor şi nici vrăjitor şi i-a spus să plece. Am rămas blocat pentru că şi eu aveam la mine o fotografie, unde eram eu, soţia şi cei doi copii ai noştri. Dar cum să mai îndrăznesc să i-o arăt!? Când a ajuns în dreptul meu, s-a uitat undeva sus, într-un colţ al bisericii cu o privire atât de drăgăstoasă şi parcă rugătoare în acelaşi timp. Doamne, ce ochi frumoşi avea, ce albastru curat şi frumos! Nu am văzut niciodată în viaţa mea aşa ochi minunaţi! Avea ceva dumnezeiesc în ei şi în toată fiinţa sa. Iar eu am gândit în acel moment, repet, am gândit doar, precis i s-a arătat cineva - vreun înger sau vreun sfânt - şi vorbeşte cu dânsul, spunându-i că 1-am visat şi m-a chemat. Iar Părintele, fără să coboare privirea aceea minunată, răspunse la gândul meu, în auzul tuturor, zâmbind uşor: ” Nu mă, mă uit aşa, ca pictor mă.” Ştia ce am gândit! !!

Şi am rămas înţepenit locului, văzând că Părintele Arsenie ştia gândurile omului şi că mă aflu în faţa unui om, ce n-am crezut în viaţa mea că poate să existe. Şi totuşi 1-am avut printre noi, dar nu am ştiut să-1 ascultăm şi nici să preţuim un astfel de om pe care Dumnezeu ni 1-a binecuvântat să-1 avem.

Părintele s-a uitat apoi la mine cu acelaşi zâmbet, spunându­-mi: “No mă, care-i baiu‘?”. Aşa i-am spus Părintelui povestea mea. Apoi Părintelc mi-a spus ceva ce m-a uimit, pentru că pe acea persoană care fusese înaintea mea o repezise, spunându-i că el nu este clarvăzător şi nici vrăjitor, mi-a spus aşa: “Mă, n-ai la tine o fotografie cu ea, s-o văd şi eu, aşa, ca pictor?”, şi cu timiditate i-am spus: ” Ba da, Părinte”. “Ia dă mă, s-o văd şi eu “. Privind-o Părintele Arsenie cu atenţie, m-a întrebat: “Şi ce ţi-a zis mă?”. Am spus Părintelui că îmi zisese, cu ceva timp înainte să plece de acasă, că este sătulă de viaţă. Părintele, privind fotografia a spus cu glas tare: “Minte mă, minte. Aici sunt două femei cu mintea goală, şi ştii care”. Desigur că nu ştiam, pentru că în fotogralie era doar ea femeie. Şi dânsul mi-a spus: “Ea şi cu mă-sa mă” a adăugat: “Lasă mă, că va veni o zi când va da socoteală pentru tot ceea ce a făcut. Tu să-ţi duci viaţa aşa…”, şi îmi spuse cum să-mi duc viaţa.

Apoi a adăugat un cuvânt care m-a surprins. Mi-a zis aşa: ” Mă, să ai grijă! Nu cumva să te apuci să bei!!! “. Iar eu, mai sigur pe mine de data aceasta, i-am spus Părintelui: “Părinte, eu nu beau din principiu”. Părintele mi-a retezat-o imediat, spunându-mi: “Lasă mă principiul tău şi tu ascultă ce-ţi spun eu!”.

Apoi mi-a dat fotografia înapoi şi a pus mâinile sale pe mâinile mele (pe care le ţineam lateral, lipite de corp), spunându-mi mai departe ce să fac şi cum să fac cu viaţa mea, neluându-şi mâinile sale de pe mâinile mele. Toata lumea se mira de cum proceda Părintele şi spuneau: “Uite, dragă, cum îl ţine”. Se mirau oamenii cum mă ţinea Părintele şi nu-mi dădea drumul din mâinile dânsului cât timp a vorbit cu mine. Mă miram şi eu de mirarea oamenilor.

Abia mai târziu mi-am dat seama că de fapt oamenii aveau dreptate să se mire, pentru că Părintele Arsenie de obicei nu prea punea mâna pe oameni, cu unele excepţii. Şi din acele excepţii am făcut şi eu parte, spre bucuria mea. Târziu, mi-am dat seama de ce şi pot să afirm că Părintele şi-a pus mâinile pe mâinile mele ca să-mi dea putere, pentru că eram deprimat atunci.

M-am întors acasă şi nu după mult timp, poate după o lună sau cel mult două, am început să beau: o bere pe zi, apoi două beri în altă zi, apoi trei pană am ajuns la “marea performanţă” de cinci beri pe zi fără să mă îmbăt, pentru că aveam “antrenament

Începusem cu o bere şi ajunsesem treptat la cinci beri pe zi, uitând de fapt de toate sfaturile pe care le-am primit de la acest om, de la acest Om al lui Dumnezeu. Cu toată responsabilitatea mea, spun că Omul lui Dumnezeu a fost Părintele Arsenie şi cu greu se mai poate naşte un astfel de Om într-un neam întreg. Uitasem deci acea profeţie a dânsului, în care îmi spunea: “Mă, să nu cumva să te apuci să bei!”. Dar într-o dimineaţă, cred că era ora 6, am auzit glasul Părintelui Arsenie spunându-mi de trei ori: “Măă!… Măăă!… Măăăă!”, iar eu fiind treaz, aceste cuvinte ale Părintelui le-am înţeles cam aşa: ” Mă, ce ţi-am spus eu ţie să nu bei, mă?”

Şi din acel moment, din acel ceas, din acea clipa, în viaţa mea nu am mai băut niciodată, prin orice stări aş fi trecut: bucurie, nefericire, durere, neîmplinire, că este ziua mea de naştere sau a altora, nici un strop de alcool nu am mai băut. Dar ştiu că nu este meritul meu, ci al Părintelui Arsenie. Dânsul şi rugăciunile lui m-au ajutat! Să mă ierte bunul Dumnezeu şi Maica luminii, că nu 1-am ascultat, şi să mă ierţi sfinte Părinte Arsenie. Ajută-mă, cum m-ai ajutat!

…Două inginere, prietene foarte bune, s-au dus la Părinte la biserica Drăgănescu să vorbească cu dânsul. Una dintre ele vorbea cu Părintele Arsenie, când cealaltă era în spatele Părintelui, privindu-i picturile din biserică. La un moment dat, inginera M.G. din spatele Părintelui, uitându-se la picturi a zis în gândul ei: „A, nu există Dumnezeu”. Chiar atunci, Părintele Arsenie o lasă pe prietena acesteia vorbind, se întoarce cu faţa spre aceasta şi îi spune: ,,Şi totuşi mă, să ştii că este Dumnezeu”, apoi s-a întors cu faţa la cealaltă şi a continuat discuţia cu ea. Povestea aceasta mi-a spus-­o inginera când a ieşit din Biserică, spunându-mi că după ce i-a spus Părintele că totuşi este Dumnezeu, a simţit că i se face rău de emoţie, minunându-se de unde i-a ştiut Părintele Arsenie gândurile. Spunea sărmana de ea că a simţit că se duce în adâncul pământului de ruşine. (Bogdan Juncu - Făgăraş)

• Când eram student în ultimul an la Sibiu, printr-un „telefon fără fir” am aflat că undeva lângă Bucureşti, în localitatea Drăgănescu, se află un mare duhovnic care poate să-ţi spună toată viaţa ta şi să-ţi arate calea pe care trebuie să mergi. Eram la răspântie de drumuri, nu ştiam în ce direcţie s-o iau. Împreună cu alţi tineri din Făgăraş am plecat în noaptea dinainte de 16 iunie (Rusaliile din anul acela) spre Bucureşti. Era plină curtea bisericii şi biserica de oameni. Când 1-am văzut pe Părintele, înfăţişarea lui, m-a străpuns ceva în inimă. Mi-am dat seama că nu văd un om oarecare, că are o putere deosebită. Avea o privire pătrunzătoare, un timbru al vocii, nişte mişcări şi o înfăţişare harismatică. În acea zi de Rusalii. Păriniele mi-a spus: „Începând de astăzi, dacă numele meu te va însoţi îţi va pricinui şi bucurii si necazuri”. Şi aşa a fost… (Pr. Prof. Simiofi Todoran)

• La prima întâlnire cu Părintele Arsenie Boca, la Drăgănescu, m-am trezit cu Părintele lângă mine, fără să-1 văd venind. Mi s-a adresat zicându-mi că vin de la mare distanţă şi că eu predau codul genetic, deci ştia că sunt profesoară de biologie. Mi-a atras atenţia să nu mă mai vopsesc pe păr ca să nu-mi pierd mântuirea şi mi-a mai spus numărul copiilor pe care nu i-am adus pe lume şi care mă vor striga pe lumea cealaltă, acuzându-mă de fapta mea. M-a trimis apoi în biserică să văd picturile făcute de sfinţia sa… Apoi m-a îndemnat să plec la autobuz fiindcă urma sa vină o furtună foarte mare. După ce m-am urcat în autobuzul de Bucureşti s-a pornit o furtună, aşa cum spusese Părintele.

La o altă întâlnire cu Părintele mi-a zis să plec repede că vine securitatea şi verifică oamenii găsiţi aici; într-adevăr în drum spre autobuz am întâlnit maşina securităţii care era în drum spre biserică. Părintele nu voia să am necazuri cu securitatea, fiind încă la şcoală, profesoară.

Altă dată, o doamnă îl abordează pe Părintele spunându-i că are un băiat, de profesie inginer, care a plecat în Munţii Bucegi de şase săptămâni şi nu s-a mai întors acasă. Părintele îi răspunde că nu o să mai vină pentru că din cauza unei avalanşe a căzut într-o prăpastie şi i-a indicat chiar şi locul, dar să-1 lase până la primăvară când “va ieşi singur”, odată cu topirea zăpezii. Lucrurile s-au petrecut întocmai, şi locul a fost cel indicat de Părintele. (Prof. C.F.)

Ucenici ai Părintelui

• Părintele Dometie Moian, care a murit nu de mult, când era mic s-a gândit să se facă călugăr, dar după ce s-a maturizat a uitat de acest gând şi a vrut să se căsătorească de mai multe ori şi nu reuşea nicicum. După mai multe încercări s-a dus la Părintele: „Părinte, nu ştiu ce să mă fac că nu pot să mă căsătoresc”. „ Mă, aminteşte-ţi ce i-ai făgăduit tu lui Dumnezeu când ai fost mic”.

Atunci părintele Dometie, stând şi cugetând mai mult timp şi-a amintit că i-a făgăduit lui Dumnezeu că se va face călugăr.

Îi vine părintelui Dometie ordin să plece pe front şi pleacă, nu are ce face. La un moment dat îi selectează pe cei de acolo, să-i bage pe linia întâi, dar Părintele Arsenie i-a spus dinainte ca să citească Acatistul Mântuitorului şi 3 zile să nu mănânce nimic înainte de o primejdie mare. Aşa a făcut, 3 zile n-a mâncat, n-a băut apă. Când a trecut prin faţa comisiei i-au zis: „Bun, bun, bun… cu tine ce-i?”. L-au examinat din nou, 1-au pus la toate aparatele, 1-au consultat, apoi 1-au trimis acasă.

Mama părintelui Dometie era necăjită că nu mai ştie nimic de feciorul ei, ştia doar că-i plecat pe front. A trecut Părintele Arsenie prin Voila şi aceasta i-a spus: „Părinte, sunt necăjită, nu mai ştiu nimic de băiatul ăsta “; Părintele zice: „ Numai că nu-l vezi “. Cu primul tren a apărut acasă.

Dometie Moian, în armată fiind, când a plecat de la Breaza, de la unitatea militară, la o intersecţie de drumuri, cineva 1-a oprit din drum şi-1 contrazicea mereu la ceea ce gândea, zicându-i: „ Nu-i aşa!”. Când dă să plece îi zice: „N-ai plecat bine”. Se uită, nu mai vede nimic.

Duminică dimineaţa, când s-a făcut ziuă a şi fost la mănăstire, la Părintele Arsenie. Părintele când 1-a văzut i-a şi spus: „ Ce-i măi Dănilă?”, şi fără a mai aştepta răspuns îi zice: „ Vei mai trece pe acolo, dar fii, fără teamă şi spune-le aşa: A zis Părintele Arsenie că aşa-i. Dar fii hotărât “. Când a trecut data următoare pe la intersecţia de drumuri, i-au apărut iar diavolii şi 1-au încurcat, atunci Părintele Dometie spune: „A zis Părintele Arsenie că aşa-i”. Din momentul acela au amuţit diavolii. Putere mare a avut Părintele Arsenie asupra duhurilor necurate, încât numai la auzul numelui Părintelui Arsenie s-au cutremurat şi au dispărut.

Părintele Dometie a fost ales ca ucenic al Părintelui Arsenie. Prea Sfinţitul Daniil, care este episcop la Vârşeţ, este cel mai iubit ucenic al Părintelui Arsenie. Acestuia Părintele  i-a descoperit multe taine.

Adesea Părintele spunea la lume: „Am în lume călugări mai călugări ca în mănăstiri” şi se uita la moşu’ Codrea şi la bunica.

Duceau o viaţă curată, cu rugăciuni multe şi fapte bune. Aşa a rânduit Dumnezeu ca moşu’ Codrea să moară la mănăstire la Sâmbăta, cum şi-a dorit mult de tot. Moşul Codrea a avut 2 băieţi, care au fost preoţi. Unul din ei a murit, părintele Nicolae, iar părintele Codrea trăieşte.

Moşul Codrea era născut în Drăguş căsătorit în Cârţişoara, a lucrat la fabrica de avioane de la Braşov şi s-a dus şi s-a spovedit la Părintele Arsenie. Părintele Arsenie 1-a ţinut acolo vreo 2 săptămâni până 1-a spovedit. El trebuia să ajungă la serviciu, dar nu i-a dat voie să plece. Când s-a dus înapoi la serviciu nu a avut însă nici o problemă! Cred că atunci a explodat fabrica şi 1-a ţinut Părintele Arsenie acolo ca să nu fie la fabrică.

Să vă povestesc despre Părintele Nicodim. Părinţii mamei mele 1-au botezat şi el era cu lumea, la jocuri striga tot felul de strigături, era om de viaţă. Lucra tâmplărie şi aşa 1-a chemat Părintele Arsenie la mănăstire, la Sâmbăta, să repare nişte uşi căci intra ursul şi mânca vacile în grajd. L-a ţinut Părintele câteva zile la mănăstire, dar el era necăjit căci vroia să se căsătorească şi nu reuşea. Părintele Arsenie i-a pus mâna după cap şi i-a spus: „ Măi, stai pe aici că te linişteşti “, şi când a pus mâna, prin mâna Părintelui a simţit o energie şi din momentul acela Părintelui Nicodim nu i-a mai trebuit nici casă, nici căsătorie, numai mănăstire. A devenit ucenicul Părintelui Arsenie.

… Dar un sfânt nu are numai un ucenic, toţi cei care-i urmează sfatul sunt ucenici. (Gheorghe Silea, 45 ani - Sâmbăta de Sus)

• Eu am venit în decembrie 1963 la mănăstire şi în 1968-’70 1-am cunoscut pe Părintele. Prima dată am auzit de Părintele Arsenie de la un cetăţean din Idici, Ionel, care mergea la Prislop. Ne povestea că Părintele Arsenie i-a dat o putere mare spunându-i: „Dacă este cineva bolnav şi crede în Dumnezeu şi vrea să se facă bine, numai să te gândeşti la mine şi eu îl ajut “.

Ionel a mers odată la Prislop şi i-a spus Părintele Arsenie: „ Măi Ionele, tu ai tot venit aici şi n-am stat încă de vorbă. Ar fi bine să stăm puţin de vorbă “. „Părinte, eu aş mai sta, dar dacă nu mă duc acasă mama se supără, gândeşte că am păţit ceva”. „ Lasă că îi dau eu un telefon “. Asta a fost duminică. Luni au mers să facă un gard şi au săpat gropi unde au pus apoi stâlpii de gard şi pe la ora 10 zice Părintele Arsenie: „ Eu mă duc să dau un telefon la mama ta “. Şi după ce a plecat Părintele vine o măicuţă şi Ionel o întreabă: „Maică, voi aveţi telefon aici?”. „Nu avem”. A stat acolo, a lucrat şi gândea că Părintele s-a dus cu calul sau cu căruţa până în Silvaşul de Sus, unde avea cineva telefon. Dar după o jumătate de oră Părintele a venit. În Silvaşul de Sus nu putea ajunge şi întoarce într-o jumătate de oră. Părintele i-a zis: „Am vorbit cu mama ta şi i-am spus că joi te duci acasă”. Ajungând acasă joi, mama sa era în faţa porţii şi râdea. El credea că mama lui este supărată că a stat atât de mult, dar ea era veselă şi primul lucru ce i-a spus a fost:   „L-am văzut şi eu pe Părintele tău. Luni pe la 10 mi-a venit un somn de n­-am putut să mai stau trează şi m-am dus şi m-am culcat. Imediat am adormit şi a venit Părintele şi mi-a spus care-i treaba “. Ea a fost încredinţată că ceea ce a visat şi ce i-a spus Părintele e adevărat şi aşa a fost. Deci Părintele i-a spus în vis totul, ca la telefon.

Eu am un frate preot care se ducea mereu la Părintele Arsenie şi acum se duce mereu la Prislop, la mormânt. Odată Părintele le-a spus: „Când îmi daţi „telefon” să stăruiţi, că vin „telefonne” din mai multe părţi şi nu ştiu de unde vine,, telefonul ” , dar nu era vorba de telefonul propriu-zis. Dacă te gândeai la Părintele, Părintele simţea că cineva îi cere ajutor. (Ierod. Ieronim Coldea)

Moştenirea şi ispăşirea păcatelor
“Trebuie să plătim pentru păcatele noastre”

• Ne spunea odată: „ Vin oameni la mine pentru că au necazuri. Le spun: Ziceţi după mine «Aşa ne trebuie!». Nu vroia să zică nici unul, dar ăsta-i adevărul. Dacă nu vrem de bună voie, vrem de nevoie. Trebuie să plătim pentru păcatele noastre… Ce ne dă, aşa ne trebuie” (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)
• N-am aşteptat mult şi Părintele a intrat în biserică. Ţin minte că, ajungând în faţa sfântului altar, s-a uitat la noi şi ne-a întrebat care are cel mai mare necaz. Cineva din mulţime a spus că o femeie în vârstă care era paralizată de la brâu în jos. Iar Părintele Arsenie, privind-o pe femeie a spus: „Da mă, ea are necazul cel mai mare”. S-a apropiat de ea şi i-a zis: “Ştii tu, mătuşică, de ce eşti aşa?”. Bătrânica dădea din cap că nu ştie şi plângea cu amar. Din cauza plânsului nu putea vorbi şi atunci a dat din cap că nu ştie. “Lasă mătuşică, nu mai plânge atâta că cineva îţi poartă de grijă. Şi ştii cine? Şi arătă cu degetul în sus grăindu-i: „Dumnezeu”. „Că şi aşa cocioaba asta se rablageşte ea”, mai spuse Părintele referindu­se la corpul omului. „Să ştii - i-a mai spus Părintele Arsenie - că tu duci sau porţi păcatele lui Gheorghe a lui [cutare], a lui Vasile a lui [cutare], a lui Ioan a lui [cutare] - spunând numele sau porecla pe care o aveau în sat acele rude ale ei - tu le duci pe baţe acestea, pe tine au căzut”. (Bogdan Juncu - Făgăraş)

• Maica Teoctista, când era bolnavă, avea un sunet în cap foarte puternic şi alte boli grave. Părintele Arsenie i-a scris aşa în bilet: „Înainte de a trece la cele veşnice, vei vedea ceva deosebit şi acelea vor fi lucruri adevărate”! Înainte de a muri cu ceva timp, maica a fost dusă dincolo, dar pentru smerenie n-a spus prea mult. Tot Părintele Arsenie i-a spus că, la capătul acestei suferinţe, va vedea şi pentru cine a suferit. Ea n-a avut păcate grele, ca să sufere, dar a suferit pentru cineva din neamul ei pe care astfel 1-a salvat. (Pr. Ioan Sabău, 89 de ani)

• I-a spus Părintele cuiva care avea un mare necaz: „ Ce te mai minunezi de năcazul ăsta al tău, căci al 14-lea strămoş al tău a făcut cutare păcat”- şi i-a spus ce păcat a făcut. E drept că în Evanghelie spune că se lasă numai până la al 3-lea neam. Dar păcatul pe care 1-a făcut, înaintaşii lui n-au putut să-l ispăşească, au făcut în schimb alte păcate, şi rădăcina păcatului de acolo s-a tras.

Unei maici i-a scris Părintele Arsenie un bilet şi i-a spus aşa

„La capătul acestei suferinţe va fi mântuirea ta. Atunci vei vede pentru cine ai suferit!”. Ea a fost curată, nu pentru ea a suferit, ci pentru bunici, străbunici, Dumnezeu ştie. I-a mai spus ceva: „ Înainte de a te muta din lumea asta vei vedea lucruri deosebite;” să nu ţi se pură că sunt hulucinaţii, căci vor fi adevărate”. Şi aşa i s-a întâmplat înainte de a muri. Era la mănăstirea Bistrita şi după ce s-a îmbolnăvit, a venit în Voila, apoi la Guşteriţa (lâng Sibiu), apoi în Sibiu la cineva, apoi a murit şi au înmormântat-o la Prislop. Avea un vâjâit în cap tot timpul. A fost la medici, i-au pus aparate şi când au auzit zgomotul pe care-1 are s-a speriat doctorul şi a zis: „ Cum poate să reziste o persoană cu asemenea zgomot în cap?!”. I-a spus Părintele Arsenie: „În capul tău e iadul, să nu-ţi umble nimeni la cap” - că au vrut să o opereze de câteva ori să vadă ce şi cum. Chinurile iadului, care trebuia să le săvârşească ea, le avea în cap. (Gheorghe Silea, 45 ani, Sâmbăta de Sus)

• „Io ştiu mai multe despre voi, decât ştiţi voi despre voi“ zicea Părintele câteodată. „Io văd prin voi până la al treilea neam”. Vorbea în pilde şi te făcea să te ruşinezi de faptele rele. (Ierod. Ieronim Coldea)

• …Când m-am spovedit la Părintele m-a întrebat un lucru care mi s-a părut curios ca mă întrebă. Şi anume, m-a întrebat dacă mi-a venit vreodată în minte să omor vreun om. Acuma, poate că la vârsta aceea, de 13 ani şi jumătate, nu era cazul să îmi pun o astfel de întrebare, deşi, după aceea mi-am dat seama de ce mi-a pus-o. Pentru că Părintele ştia că copilul este oglinda părinţilor că fiecare dintre noi aducem o încărcătură din străfunduri de existenţă, că fiecare dintre noi suntem sinteza înaintaşilor noştri: părinţi, bunici, străbunici, până unde ajunge spectrul vital al existenţei noastre. Şi, bineînţeles că, chiar dacă m-am mirat, i-am dat răspunsul care era de fapt, nu i-am dat un răspuns evaziv, i-am spus că niciodată nu mi-a venit să omor un om. Părintele vroia intre în legătură cu înaintaşii mei, să vadă eventual din ce tâlhari am apărut eu în această lume. Probabil s-a gândit la aceasta fiind un nevăzător, fiind un “copil născut în lanţuri”, fiind un “născut între tâlhari”, a vrut să ştie dacă părinţii mei sunt, întradevăr, ceea ce gândea ei că sunt. Mulţumesc lui Dumnezeu, avut nişte părinţi, nu pot zice ca Sfânta Tereza de Lisieux: “Să ştiţi că eu am avut nişte părinţi sfinţi”, nu pot zice lucrul acesta: dar, în orice caz, au fost oameni de treabă şi-au văzut de îndatoririle pe care le-au avut. Ne-au crescut, ne-au îndrumat bine. Că o fi având şi ei vreo vină… mă rog, Dumnezeu ştie de toate. Nu alegem noi părinţii şi nici părinţii nu ne aleg pe noi şi venim în lume în contextul fizic, fiziologic şi social în care am venit lume. (Amintiri despre duhovnici pe care i-am cunoscut, Teognost - 2003) (Arhim. Teofil Părăian - Mân. Brâncoveanu)

• A venit o femeie la Părintele, la Drăgănescu, să-i ceară sfat privind împărţirea averii. Părintele i-a spus să se ducă să se împace cu sora ei. Trei ore Părintele i-a tot spus acest lucru, dar ea o ţinea una şi bună: “Nu o iert. Nu mă împac”. După 3 ore lumea a început să vocifereze, căci toţi veniseră să primească sfatul Părintelui. Când a plecat, după ce s-a închinat la icoane, Părintele a întrebat-o pentru ultima dată: „O ierţi pe sora ta?”. „Nu o iert ” „Dacă n-o ierţi te va călca o maşină”. Lucru ce s-a şi întâmplat după o vreme. (Bălan Silvica - Făgăraş)

• Din comuna Dăeşti - jud. Vâlcea, a venit într-o zi la Părintele o femeie care avea trei fete. Mama fetelor luase un bătrân pentru a avea grijă de el, dar şi-a bătut joc de el şi i-a luat toată averea. Între timp femeia aude de existenţa Părintelui Arsenie, care atunci era la mănăstirea Sâmbăta de Sus şi se hotărăşte să-i ceară ajutorul pentru căsătoria fiicelor ei. Ajungând la mănăstire, slujba fiind în plină desfăşurare la Altarul de vară şi terminându-se slujba, Părintele a chemat-o din mulţimea de oameni spunându-i că are trei fete şi că dacă le va căsători, toate trei vor muri pentru păcatul săvârşit cu acel bătrân. Neţinând însă cont de sfatul primit, fetele au murit pe rând, după căsătorie. (D-na M.A.)

• Unui tânăr din Braşov, care 1-a căutat pe Părinte înainte de a merge în armată, Părintele i-a spus să fie serios şi să nu-şi facă de lucru cu fete până la căsătorie. În armată fiind, acesta n-a ascultat povaţa Părintelui şi a avut o aventură cu o fată pe care n-a mai întâlnit-o după aceea. Venit din armată s-a angajat gestionar la o întreprindere. Magazia pe care o gestiona a fost spartă, iar paguba i-a fost imputată lui, în urma cercetărilor urmând a merge şi la închisoare, negăsindu-se adevăraţii hoţi. Disperat, acesta merge din nou la Părintele, prefăcându-se că vine pentru prima dată şi i­-a povestit necazul. Părintele 1-a recunoscut, dar amintindu-i ce-i spusese înainte de armată îi reproşează că nu 1-a ascultat şi i-a spus: “Tu nu ştii, dar fata aceea a_. făcut crimă (avort) şi tu te duci acum la puşcărie nu pentru lipsa din gestiune, ci ca să plăleşti crima ei!” . [n.edit.: să ne gândim acum cât mai are de ispăşit poporul român, dacă ţinem cont că din 1989 până acum s-au făcut 20 milioane de pruncucideri, cam un milion pe an!] (Maica Adriana - Schitul Cornet)

• Sfaturi şi îndemnuri ale Părintelui Arsenie:

- Păcatele se înregistrează în codul genetic al fiecăruia.

- Să nu credeţi ca veţi intra după moarte întru Împărăţia în care n-aţi trăit pe pământ!

- Sufletul e trimis de Dumnezeu în momentul conceperii şi Dumnezeu singur, ştie ce va fi cu copilul acela, cu ce capacităţi ar fi venit în lume şi ce va fi şi ce va face în lume. Numai te trezeşti la bătrâneţe cu ispăşirea pentru copiii pe care nu i-ai lăsat să se nască sau chiar i-ai avortat.

- Cei ce cred nu au voie să nu creadă. De aceea, când fac rău, Dumnezeu îi pedepseşte, ca să nu mai poată lucra nimic, pentru ca să-şi vină în fire şi să-şi revizuiască poziţia, atitudinea faţă de Dumnezeu.

- Numai cât necaz îi trebuie omului ca să se mântuiască dă Dumnezeu omului. Este cu dreptate să tragi scurta (necazul) pentru necredinţă. Când omul îşi revizuieşte poziţia faţă de Dumnezeu, faţă de Domnul Iisus Hristos, faţă de Biserică, atunci şi Dumnezeu va fi cu el. Va fi mai greu de copiii celui ce nu-şi revizuieşte poziţia faţă de Dumnezeu.

- Nu-1 judeca pe cerşetor că fumează.

- Diavolul prezintă patimile din om ca plăcute şi uşoare.

- Nu suntem din maimuţă; dar mergem cu paşi repezi spre ea.

Taina Spovedaniei
„Cu cei ce se grăbesc eu nu mă grăbesc”

• Acestea sunt scrise în biserica din Drăgănescu de Părintele Arsenie: „Spovedania, taina Pocăinţei, prin care puterea lui Dumnezeu dată preoţilor şterge biruinţele diavolului asupra omului, căci păcatul este o conspiraţie între diavol şi minte împotriva lui Dumnezeu sau împotriva unei porunci a Lui, la ascultarea omului de Satana, şi nu de Dumnezeu. Când aceste biruinţe sunt spovedite şi ispăşite prin canon şi necazuri, acelea nu mai au nici o greutate la cântarul judecăţii particulare. Când sunt spovedite dar numai pe patul morţii şi n-a mai rămas timp de canon şi îndreptare, ei (diavolii) vin şi înfricoşează sufletul cu necaz şi urgie mare; dacă însă omul le-a ars pe pământ măcar cu o lacrimă, acesta nu se pierde, ci poate atrage mila lui Dumnezeu. Când biruinţele lor rămâm consimţite toată viaţa şi neşterse de taina pocăinţei, omul acela, deşi botezat, s-a făcut fiul aceluia de care a ascultat. Biruinţele lui au toală greutatea, fărădelegii. Cei cumpliţi au câştigat sufletul Omului. Suflelele drepţilor însă, ca un şuvoi de foc urcă la cer, ca unele ce s-au îmbogăţit în focul Duhului Sfânt “.

La serviciu aveam probleme şi mi-a zis că „trebuie să răbdăm şi să iubim”. Odată   m-am dus la Părintele de Întâmpinarea Domnului. M-am spovedit, m-am cuminecat dimineaţa şi m-am dus la serviciu, dar m-am dus mai târziu şi când am intrat în birou toţi au fugit! Părintele mi-a explicat: „Cum să stea diavolul în faţa lui Dumnezeu; tu aveai pe Dumnezeu, de aceea au pierit toţi din birou “.

El nu era un om care exagera în canoane şi nici în altceva. Căuta întoarcerea, să cauţi Biserica, să te duci la Sfânta Liturghie. Pentru noi care trăiam în lume, mirenii, cerea odihnă, ca să putem munci. (Ana Riţivoiu, Sibiu)

• Părintele îndemna mult la Spovedanie şi Împărtăşanie. Şi mai zicea: „Faptul că ai stat aici la Sfânta Liturghie şi vei con­tinua să participi în sărbători face foarte mult “. (Maria Nicolescu, Sibiu)

• Mamei mele i-a fost frică la început să se ducă acolo, la Părintele, deoarece sfinţia sa cunoştea firea omului. Dar s-a spovedit şi a venit acasă cu canon să ţină post din Postul Sfintei Marii până la Ziua Crucii.

Părintele nu prea dădea canon. Dacă ţi-a spus cum trebuie să trăieşti creştineşte nu trebuia să-ţi mai dea şi canon. Dacă vrei să fii creştin adevărat, faci tu rânduiala, aşa cum trebuie. El spunea ce-i bine, spunea ce-i rău şi spunea de ce vin necazurile, de ce vin copiii nenorociţi, de ce se întâmplă aşa, de ce vine pedeapsa lui Dumnezeu peste oameni, toate le spunea Părintele. (Greavu Toma, 55 ani)

• Părintele nu prea dădea canon la spovedanie. Era odată cineva la spovedit şi a spus: „Părinte, nu ne daţi canon? “. „ Ba vă dau, să nu mai faceţi ce aţi făcut ” E un canon destul de greu. Nu-­i uşor să te laşi de obiceiuri. Odată un obicei înrădăcinat în om nu uşor îl stârpeşti, îţi trebuie luptă. În cărţile sfinte e o pildă că dacă e un pomişor mic, când e mic, prinzi de el şi-1 scoţi, dacă e un pom mare, atunci trebuie să sapi cu târnăcopul până îl dezrădăcinezi şi până îl poţi scoate.

Părintele Dometie a văzut ceva deosebit când se spovedea o femeie la Părintele Arsenie. A văzut cum ieşeau şerpi din gura ei, ieşeau puţin şi se dădeau înapoi, şi până la urmă s-au tras înapoi şi când a ieşit afară i-a zis: „ De ce n-ai spus ce aveai de spus acolo, tot”; „Am spus! “, „ Cum ai spus, eu am văzut că nu ai spus! ” şi s-­a întors înapoi la Părintele Arsenie şi i-a mărturisit ultimul păcat şi a dat afară toţi şerpii. Aceasta s-a întâmplat tot prin Părintele Arsenie, el i-a deschis ochii sufleteşti părintelui Dometie să vadă cu sufletul, căci cu ochii ăştia fizici nu vedem nimic şi s-o întoarcă pe femeia asta să spună şi ultimul păcat, cel mai greu păcat al ei.

Când ieşeau de la spovedit, de la Părintele Arsenie, oamenii simţeau că s-au spovedit! Spovedea puţină lume. Părintele spunea taine, dar înţelesul tainelor nu se dezvăluiau uneori decât după moartea celui în cauză, pentru ca să nu cadă în slavă deşartă.

Nu-mi amintesc să dea cuiva canon să facă ceva deosebit, decât poate în cazuri deosebite. Părintele Arsenie n-a pus bază numai pe post, rugăciune sau numai pe milostenie; a pus bază pe toate la un loc. Pentru că zice: „ Fericiţi cei milostivi… “, dar dacă eşti milostiv nu înseamnă neapărat că te mântuieşti, dacă tu nu eşti curat cu inima. Ca să te mântuieşti trebuie să împlineşti toate legile.

La Vladimireşti 1-au trimis pe părintele Cleopa, apoi pe Părintele Arsenie. Părintele Arsenie a mers acolo şi le-a găsit pe măicuţe într-o stare jalnică. Un post întreg, postul mare, a stat acolo. Le-a dat un canon: „Ca să vă treziţi şi să vă vină mintea la cap, să nu mâncaţi carne, ulei şi zahăr un an de zile”. Cine vrea. Şi aşa bine s-au simţit de sunt şi acum măicuţe care ţin acest canon. (Gheorghe Silea, 45 ani - Sâmbăta de Sus)

• S-au spovedit oamenii şi unul a zis: „Părinte am un păcat mare “. Părintele i-a spus: „ Du-te la râu, ia o piatră aşa, cam cum crezi că ţi-e păcatul de mare”, şi s-a dus omul şi a venit cu o piatră. Celălalt a zis: „ Eu nu am păcate aşa mari, am multe şi mărunte “. Şi 1-a trimis şi pe el la râu să adune pietre cam cât păcatele lui şi a venit cu multe pietricele. Apoi a zis: ,. Acum duceţi-vă şi le puneţi amândoi la loc cum au fost fiecare “. Cel care a fost cu piatra mare a putut să o pună, dar acela care a fost cu pietricelele nu le-a putut pune! (Mailat Elena, 87 de ani, Dejani)

Altă dată ne-a spus: „ Măi, eu iubesc pe aceia care se spovedesc de şase ori pe an: câte o dată în cele două posturi mici (ale Sfintei Marii şi ale Sf. Ap. Petru şi Pavel) şi de câte două ori în cele două posturi mari. Pe aceia eu îi iubesc.

Părintele îi selecţiona pe care să-i spovedească şi pe care să nu-i spovedească. Unul spunea că a omorât un om şi că Părintele nu vrea nicicum să-1 spovedească. Insista însă spunând că se căieşte şi de ce nu-1 spovedeşte. „No hai mă, dacă tu chiar vrei aşa de mult. ” Dar când 1-a întrebat: „ Mă, îţi pare rău că l-ai omorât pe omul acela? “, „Nu-mi pare rău, Părinte!”, „Păi vezi, nu ţi-am spus că degeaba vorbesc cu tine?”(Morar Gheorghe, Ucea de Sus)

• În timpul spovedaniei, privind starea morală şi de păcătoşenie, intervenea acolo unde socotea necesar, uneori ajutând pe penitent şi amintindu-i de fapte pe care fie că le uitase, fie că le ţinea sub tăcere. [...] Acest dar al “înainte vederii” Părintele Arsenie îl folosea numai în cazuri mai deosebite, spre folosul duhovnicesc al penitenţilor. Când era vorba de un om mai în vârstă, cu o viaţă mai tumultoasă şi cu probleme mai deosebite, spovedania acestuia dura chiar ore întregi, numai şi numai spre a descifra tot răul din viaţa acestuia şi spre îndreptarea lui.

Celor care se spovedeau o dată la Sfinţia Sa, le cerea să se spovedească apoi, în toate Sfintele Posturi, în Sărbători mari şi să vină la scaunul Spovedaniei, ori de câre ori simt că-i necesar, sau au o problemă spirituală mai deosebită.

O atenţie deosebită dădea celor căsătoriţi şi uneori îi chema împreună la Spovedanie, spre a limpezi problemele ce se ivesc, adesea, între soţi. Călugărilor, studenţilor în teologie, intelectualilor, le dădea o atenţie sporită şi trata pe fiecare după gradul lui de cultură.

Recomanda tuturor schimbarea vieţii, printr-o conştiinţă creştină precisă şi căuta să vadă, la următoarea spovedanie, progresul făcut. Avea o memorie excepţională, recunoscând pe fiecare ce mergea a doua oară sau de mai multe ori şi ştia ce progres a făcut, dând din nou recomandările ştiute: rugăciune, post, cercetarea sfintelor biserici în duminici şi sărbători, să nu lucreze în zilele de sărbători (mai ales ţăranilor liberi), să nu înjure de Dumnezeu, să nu-1 pomenească pe cel rău. Spunea adeseori, că “oamenii caută minuni şi pe aşa-zişii făcători de minuni, dar cea mai mare minune este schimbarea vieţii, după modelul Domnului Iisus Hristos “. (Mărturii despre Părintele Arsenie, Ed. Imago, 2003, p. 49) (Pr. Nicolae Streza)

• Pentru mine Părintele a fost un sfânt. Am socotit că e un om deosebit. Cuvintele lui erau mai scumpe decât orice altceva. Prin ‘46-’48 m-am spovedit la sfinţia sa, până am fost la şcoală. Şi după aceea am fost la Prislop de ne-am spovedit, dar Părintele ne-o mânat însă la alt preot. El vroia ca cine ajunge la dânsul la spovedit să cunoască că a ajuns. Ţi-a dat un canon şi 1-ai făcut, te-a împărtăşit şi mai departe să te ţii tot de rele!? La el nu mergea aşa.

Cu copiii vorbea frumos, era zâmbitor şi blând. Dar cu lumea era mai aspru. Te ţintuia. Simţeai că într-adevăr te mărturiseşti. Când mai veneai şi altădată te spovedea normal. Cine a ajuns de s-a spovedit o dată la Părintele, a doua oară ştia că nu mai era aşa aspru. În posturi, dacă nu posteai nu te împărtăşea. (Rus Silvia, 67 ani, Dejani)

• La spovedit, atâta te ţinea sub patrahir, până îţi aduceai aminte de toate păcatele. Te ţinea acolo sub patrahir şi o oră şi două până ce îţi aduceai aminte tot. Şi erau foarte mulţi oameni la spovedit, stăteau la rând şi câte două zile.

După spovedanie îţi dădea un canon, după păcatele tale (de citit de 5 sau de 10 ori Psaltirea, sau acatiste şi să posteşti) şi după ce-ţi făceai canonul, te duceai din nou la Mărturisire şi apoi te împărtăşea. Dar nu de prima dată! Niciodată nu împărtăşea de prima dată. Făcea aşa ca să-ţi tămăduiască sufletul, să te convingă să te laşi de ce-i rău.

Părintele îi spunea că trebuie să citească Psaltirea de atâtea ori că din cauza asta este bolnav, că a purtat duşmănie, sau a batjocorit, sau a clevetit.

Era un om din Bucium căruia îi plăcea foarte mult să cânte. Cânta în crâşmă. Când a ajuns la spovedit a zis că, spovedindu-se, se vedea pe el însuşi sub patrahir, ca într-o oglindă, cum era faţa lui urâtă, întunecată. După ce s-a spovedit, i-a dat Părintele canon, să citească de 10 ori Psaltirea şi, după ce a citit de 10 ori Psaltirea, s-a dus din nou să se spovedească şi şi-a văzut faţa luminată. Deci vă daţi seama! A fost puterea lui Dumnezeu de s-a văzut pe el însuşi cât este de păcătos. (Miloşan Vionela, Recea, 71 ani)

• Părintele nu era mulţumit dacă te duceai şi nu faceai ce-ţi spune. Spunea aşa: „Eu, dacă veniţi la mine şi stau de vorhă cu voi, atunci ce vă spun eu aş vrea să şi faceţi. Eu nu am timp de pierdut. Dacă stau de vorbă cu voi vreau să se simtă ceva. Veniţi la mine, apoi mergeţi acasă şi lumea nu ştie că aţi fost la mine. Vreau să spună lumea: omul ăsta nu mai e ca până ieri “. Mai zicea: „ M-am săturat să tot aprind lumânările şi iar să cadă, iar le aprind şi iar cad “. (Ierod Ieronim Coldea)

• De la Sâmbăta, ce să vă pot spune; pe cine spovedea Părintele îl ţinea acolo la mănăstire, zile şi săptămâni întregi. Îl punea să lucreze, se plimba prin pădure…. şi când considera dânsul că 1-a spovedit aşa cum trebuie îi dădea dezlegare la împărtăşanie. Când am fost eu la el, nu spovedea prea multă lume.

Părintele avea o vorbă: „ Mă, ajută-mă să te ajut! “. El avea vorba asta în sensul că „Dacă mă asculţi şi faci ceea ce-ţi spun, într-adevăr te ajut!”. Ca un medic: dacă îi primeşti reţeta, dacă îi asculţi poveţele, îi respecţi tratamentul, te ajuţi singur. Doctorul are intenţia să te ajute, să te vindece.

El avea vorba asta, dar foarte mulţi nu-l ascultau. Se duceau şi se minunau de ceea ce le spunea, dar nu îi primeau canonul. Iar când venea a doua, a treia oară, îl întreba: „De ce ai venit, că tot nu m-ai ascultat?!”.

Altă vorbă a Părintelui: „Măi, fă post!”. Nu dădea canoane deosebite, dar canonul era părăsirea păcatului, acesta era cel mai mare canon al Părintelui Arsenie. Făcuse şi medicina, cunoştea multe şi din tainele medicinii şi te ducea până acolo încât te lămurea că păcatul cutare sau cutare, te duce la ruinare, la boală, la moarte; avea o logică extraordinară.

Nu m-am spovedit niciodată la Părintele Arsenie, pentru că ne trimitea la duhovnicii noştri de la teologie, de la seminar sau parohie, ne trimitea pe fiecare la duhovnicul din parohia sa. (Pr. Ioan Ciungara, Copăcel)

• Văzând Părintele că mulţi din cei pe care îi spovedea nu-şi schimbau purtările lor, ci continuau cu poftele şi păcatele, covârşit de grija datoriei sale preoţeşti, ştiindu-se chezaş pentru sufletele lor, s-a rugat lui Dumnezeu să-i descopere care este pricina pentru care oamenii nu se lasă de păcate. Şi, într-o zi, stând pe o bancă în grădina Mănăstirii şi privind spre munte, numai ce vede că apare în vârful muntelui un nor mare, negru şi întunecat, iar din el se auzea multă gălăgie şi zarvă mare. Privind cu mare atenţie, observă că deodată norul se desparte în două părţi, iar în mijlocul norului, pe munte, vede un scaun împărătesc înconjurat de flăcări de foc şi pe satana pe scaun, înconjurat de toată ceata drăcească, zicând cu glas tare către draci:

- Care din voi este aşa de iscusit să găsească un vicleşug şi să-1 şoptiţi în mintea oamenilor, ca să-i tragem de partea noastră şi să câştigăm suflete mai multe, să facem o împărăţie mai mare ca a lui Dumnezeu, că puţin timp mai este?

Atunci se înfăţişează un drac şi se închină până la pământ lui Scaraoschi, şi-i zice:

- Întunecimea voastră, am găsit de cuviinţă să şoptim în mintea oamenilor că nu este Dumnezeu.

Dar satana îi zice:

- Nu e prea bun vicleşugul tău că nu putem câştiga prea mulţi cu el. Să vină altul.

Şi vine al doilea şi zice:

- Întunecimea voastră, să-i lăsăm să creadă că este Dumnezeu, dar nu este rai şi iad şi că viaţa aceasta este numai până la mormânt. Satana, chibzuind, îi zise:

- Nici cu acest vicleşug nu putem câştiga prea mulţi, căci Hristos când S-a înălţat la cer a zis ucenicilor: „În casa Tatălui Meu multe lăcaşuri sunt (…) Mă duc să vă gătesc loc, ca unde sunt Eu să fiţi şi voi” (Ioan 14, 2-3) şi sunt destui mai răsăriţi la minte printre oameni care ştiu că există Dumnezeu şi că El le va da răsplata după fapte. Să vină altul.

Şi vine al treilea şi zice, închinându-se până la pământ:

- Întunecimea voastră, eu zic mai bine să-i lăudăm pe oameni pentru credinţa lor în Dumnezeu, în rai şi iad, în judecata de apoi, dar totodată, fără odihnă să le şoptim de mii de ori: “Nu vă grăbiţi cu pocăinţa adevărată, lăsaţi-o mai la bătrâneţe căci moartea e departe şi mai petreceţi, gustaţi dulceaţa vieţii, faceţi­-vă toate poftele, mai e vreme destulă!” şi vrăjiţi de şoapta noastră ademenitoare nici nu vor observa trecerea vremii. Moartea venind pe neaşteptate îi va găsi, desigur, total nepregătiţi şi atunci ei sunt ai noştri.

Abia acum satana îşi strâmbă chipul într-un rânjet de bucurie diavolească şi cu înfrigurarea grabei le zise:

- Mergeţi şi aşa să faceţi!

Deci numai de formă şi de ochii lumii îşi îndeplineau acei oameni datoriile creştineşti, în timp ce vrăjiţi de şoapta ademenitoare a viclenilor draci nu-şi schimbau purtările şi continuau cu poftele şi păcatele, lăsând sfaturile Părintelui şi adevărata pocăinţă pentru la bătrâneţe. (Ierod. Dometie - Mân. Brâncoveanu)

• O femeie, deşi venise mai târziu, i-a zis: „ Părinte, primiţi-mă mai repede la spovedit că am oameni la lucru şi sunt grăbită “. Părintele i-a spus: „Du-te, gată-ţi şura şi vino. Cu omul care se grăbeşte eu nu mă grăbesc”. (Maria Streza, 86 ani, Voila)

• Sfaturi şi îndemnuri ale Părintelui Arsenie:

- Atâta vreme cât ţinem păcatele nemărturisite, ascunse cu voia, atâta vreme atârnă pedeapsa lor asupra noastră, ca o sabie care stă să cadă peste viaţa noastră. De îndată însă ce mărturisim păcatele şi vinovăţia, primejdia morţii o înlătură Dumnezeu de deasupra noastră.

- Toţi avem o genă oncogenă şi ne putem îmbolnăvi de mai multe ori fără să ştim, dar prin spovedanie sinceră şi împărtăşirea cu Sfânta Euharistie ne refacem. Trebuie să ne întărim cu Sfintele Taine, cu energie duhovnicească, capabile să stăvilească anarhia din creier şi din organismul nostru. Factorul supranatural se dovedeşte capabil de atâtea ori să ne scape din multe încurcături.

- Cea mai primejdioasă este mândria sfântului, de aceea sfinţii adevăraţi sunt cei ce nu ştiu că sunt sfinţi, ce ţin morţiş că-s păcătoşi.

- Nici o patimă nu vrea să părăsească firea fără nevoinţe, adică silinţe ale conştiinţei întărite de voinţă. Din pricina acestei lupte între convingeri şi patimi, călugăria e dătătoare de har şi numărată la Taina Pocăinţei.

- Cât asculţi de Dumnezeu, atât ascultă şi Dumnezeu de tine. Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.