Pagini

marți, 14 aprilie 2015

Aminteste-ti cine esti !

Citind Biblia cu atentie si ascultand sfatul Sfintilor parinti, studiindu-le viata constati ca au fost in ascultare tot timpul. Cu alte cuvinte si-au "amintit "ce au promis cand au plecat la incarnare pe pamant.
Veti constata citind cartea ca se fac multe incarnari: 
fiecare pentru sine, pana va fi " mantuit" si pentru altii, ceea ce a facut si Iisus Hristos, Guvernatorul nostru Solar. 
Nu toata lumea poate pricepe si accepta aceste destainuiri din cer, decat cei carora le-a fost dat. Fiecare se afla pe un anumit nivel evolutiv si in functie de acesta actioneaza conform cu experienta de viata ce trebuie sa o acumuleze. 
De aceea avem sfatul Bibliei si al preotilor  sa nu judecam pentru a nu fi judecati.  

Cartea Din Tainele Vietii si ale Universului iti aminteste cine esti, de ce esti aici si incotro te indrepti ! 

 Din tainele vietii si ale universului

O mentionez aici pentru ca toata, fiecare pagina, fiecare cuvant aduce lauda lui Dumnezeu, desi este parvenita noua ca mesaj din cer !

"Inchin aceasta carte tinerelor generatii care vor sti prin ea de unde vin, pentru ce s-au nascut si unde se vor duce dupa moarte atrupului lor.

Inchin aceasta carte celui ce fu inteleptul Khaladan, in casa caruia Domnul nostru Isus lua cea din urma cina in Ierusalim, cu ucenicii Sai, si care s-a incarnat in neamul nostru sub numele marelui carturar Bogdan Petriceicu Hasdeu.

Inchin aceasta carte celui ce mi-a luminat calea vietii, celui ce de-atatea ori: Arjuna, Parsepal, Razik, Malkisedek, Hermes, Moise, Osimandia, etc si totusi e stapanul suprem al acestui pamant.

M-am hotarat sa dau la iveala acest tratat pentru ca omu sa-si potoleasca intrucatva setea de a cunoaste marile mistere ce-l inconjoara Stiu de pe acum ca, dupa ce va parcurge cateva pagini, cititorul se va opri din lectura punandu-si intrebarea : "Dar de unde stie autorul cartii de aceste mistereale universului? Intrebarea e fireasca si merita sa primeasca un raspuns.Prezenta lucrarea este fructul comunicarilor entitatilor spirituale superioare, Lumini ale Cerului,care au prevelat adevarul catorva iubiti frati ai lor de pe pamant.La aceste comunicari am adaugat, in prima carte a lucrari cunostintele ezoterice publicate pana in prezent, in a doua carte vorbind doar cerul prin trimisii sai."




 ATENTIONARE !


Totusi mediumnitatea si spiritismul trebuie privite cu anumite rezerve, intrucat Dumnezeu interzice categoric acest fenomen.
Chiar S.N. Lazarev trage un semnal de alarma la folosirea pendulului (radiestezie) povestind patania lui, cum a ramas chel, in urma folosirii acestuia pe o harta pentru a depista o zona radiata.
Metoda este periculoasa deoarece nefiind clarvazator, nu sti cu cine vorbesti si poti ajunge sa fi posedat de acele spirite de joasa vibratie. 


Spiritism
La vrăjitoare, cere din morţi pe Samuil, pe care nu-1 ascultase când a trebuit; aşa aduce Dumnezeu strâmtoarea peste om, ca să preţuiască sfatul, încât şi din morţi ar fi în stare să cheme pe aceia pe care nu i-a ascultat la vreme. Neascultătorii, oameni tari de cap şi betegi la minte de fumul mândriei, nu au parte de darurile sfatului. Căci, părăsind sfatul cel dat la vreme, şi Dumnezeu îi părăseşte, şi-i lasă în sfatul celui rău. Aşa a păţit Saul, căci după tâlcuirea Sfântului Grigorie al Nissei, care lămureşte lucrul acesta, nu duhul lui Samuil a ieşit din iad (deşi în iad au mers toţi drepţii Vechiului Testament, afară de Enoh şi Ilie) ci a ieşit duhul cel rău, cu care lucra vrăjitoarea, şi care a luat înfăţişarea lui Samuil, ca desăvârşit să-1 înşele pe Saul.
Iată-1 pe fostul rege, căzând cu închinare înain­tea meşteşugirii diavolului, care îşi întinsese stăpâ­nirea şi asupra vieţii sale, încât şi sfârşitul i 1-a proo­rocit.
I Regi 28:
15. „Şi a zis (cel în chipul lui) Samuil către Saul: „Pentru ce mă tulburi ca să ies?” Dar Saul răspunse: „Mi-e tare greu; filistenii se luptă împotriva mea, iar Dumnezeu S-a depărtat de mine şi nu-mi mai răs­punde nici prin prooroci, nici în vis, nici în vedenie; de aceea te-am chemat, ca să mă înveţi, ce să fac?”
16. Zis-a (cel în chipul lui) Samuil: „La ce mă mai întrebi pe mine dacă Domnul S-a depărtat de tine şi S-a făcut vrăjmaşul tău?
17. Domnul face ceea ce a grăit prin „mine”: va lua Domnul domnia din mâinile tale şi o va da lui David, aproapele tău.
18. Deoarece tu n-ai ascultat glasul Domnului şi n-ai împlinit iuţimea mâniei asupra lui Amalec, de aceea Domnul face aceasta cu tine acum.
19. Şi va da Domnul pe Israil, împreună cu tine, în mâinile filistenilor: mâine, tu şi fiii tăi veţi fi cu mine!”
Aşadar, fărădelegea vorbirii cu morţii, sau spiri­tismul, are vechime mare.
Eu as indrazni sa spun ca si vederea spiritelor nu este de bun augur pentru mintea ta. (Recunosc ca nu am vazut niciodata un spirit decedat, adica un om pe care il stiu mort si sa-l vad. Parintele Arsenie daca apare cuiva nu-si dezvaluie identitatea, apare din multe relatari ca un cersetor , batrana garbovita, sau pur si simplu o persoana normala cu care discuti fara sa sti cine este, fara a te devitaliza) Nu am practicat spiritismul pentru ca imi repugna ideea, nu agreez vrajitoarele, nici pe cele care apar in reclame pe net cu globul de cristal, etc...dar am auzit cu urechile mele marturia unor persoane care vad mortii umbland pe strada la brat cu cei dragi care inca traiesc, sau cineva imi povestea ca si-a vazut amantul care a murit asteptand-o la capatul mormantului...inca nu constientiza pacatul in care traieste, cu sot si copii acasa isi plangea amantul mort  )

Parintelui Arsenie Boca inainte de a-i cere ceva, "trebuie sa-i dai ceva", te incearca daca meriti rugaciunile care urmeaza sa le faca pentru tine. Asa a procedat si inainte de moarte, asa procedeaza si acum: 
O femeie a hotarat sa mearga la Prislop pentru a-i cere parintelui  Arsenie sa se roage pentru sanatatea ei, ca era bolnava. In drum spre manastire in autobuz a urcat un om care nu avea bani de bilet. Soferul nu a vrut sa-l ia daca nu plateste. Femeia s-a induiosat de el si i-a spus soferului ca ii plateste ea biletul, lucru care l-a si facut. Cand a ajuns in curtea manastirii, parintele Arsenie era pe scaun pe o prispa si a intampinat-o cu "biletul de autobuz in mana"( mie mi-a relatat cineva intamplarea care a fost la Prislop pana in 89, cand nu era asa aglomerat acolo, iar parintele traia.)
  
În zilele noastre a ajuns o adevărată modă de lume mare şi, fiind cea mai subţire dintre amăgiri, e şi cea mai primejdioasă rătăcire. Să fim înţeleşi, Biserica nu tăgăduieşte spiritismul, ci-1 opreşte. Iată de ce: spiritul care vine nu poate aduce nici o probă îndeajuns de convingă­toare despre fiinţa sau identitatea sa. Poate înşira dovezi după dovezi, arătând că ştie lucruri pe care, ni se pare nouă, numai răposatul putea să le ştie, dar şi îngerii răi, sau spiritele rele pot să le ştie tot aşa de bine. În nici un chip nu putem fi siguri de identitatea celui ce vorbeşte sau scrie întocmai ca răposatul. Se întâmplă, adică, cea mai meşteşugită substituire a persoanei, care e înlocuită şi copiată întocmai întru toate, cum o ştim şi noi, ca amăgirea noastră, cea din bună credinţă, să fie desăvârşită, iar noi să credem o lucrare de amăgire ca pe cea mai adevărată descoperire de dincolo. Şi văzând că cele mai multe dintre descoperiri se împlinesc, pri­meşti fără control cea mai de pe urmă înşelare. Iar aceasta o păţesc mai ales cei ce ocolesc sfintele Predanii ale Bisericii şi umblă după măiastra înşe­lare, ca să-i povăţuiască aceia către lumea de din­colo. E şi mai uşor: spiritismul nu cere lupta cu sine însuşi, nu cere sfinţirea vieţii, nu cere recunoaş­terea dumnezeirii Mântuitorului, nu opreşte ispiti­rea de Dumnezeu - că tocmai asta e spiritismul. Ba, dacă ţii neapărat la acestea, de teama să nu te afli în greşeală, ţi le cere şi pe acestea, dar numai ca pe lângă toate acestea să mai crezi şi în spiritism, adică şi în altceva pe lângă Biserica întemeiată de Dumnezeu. Iar cu vremea, câştigându-ţi încrederea, te poţi pomeni cu sfaturi împotriva mântuirii, sau pradă nălucirilor care clintesc mintea din dreapta socoteală.
Că dintre sfinţi mulţi au grăit cu îngerii, iar unii cu adevărat au grăit şi cu cei mutaţi de aici,ba şi la viaţă i-au întors, dar asta a fost din îngăduinţa lui Dumnezeu, ca o mărturie a nemuririi sufletelor şi a învierii celei de obşte, şi ca o slavă cu care i-a cinstit pe sfinţi. Din când în când se arată între oameni, cât ascultă Dumnezeu de sfinţi, când ardea      într-înşii iubirea de oameni şi voiau să-i scape de vreo mare nedreptate năpăstuită peste dânşii; ei cer de la Dumnezeu mărturia celui de dincolo de mormânt. Dar de la minunile lui Dumnezeu, prin Sfinţi, şi pâ­nă la descoperirile spiritiste e tot atâta depărtare câtă de la Sfinţi la ispititorii de Dumnezeu. Viaţa Sfântului Ciprian, care înainte de a fi creştin era mare vrăjitor şi înşelător de oameni, ne stă măr­turie.
Altă pricină, pentru care Biserica îşi opreşte fiii de la calea lăturalnică a spiritismului şi a vrăjitoriei de toate treptele, e şi aceasta: s-a băgat de seamă că practica spiritismului si a mersului la vrajitoare duce la nebunie. Făcându-se cercetare undeva,  într-un ospiciu de nebuni, s-a gă­sit că 70 la sută, din cei internaţi, făcuseră spiritism. Cum se ajunge la nebunie e uşor de pri­ceput: fiecare şedinţă se poate face numai dacă toţi cei din adunare se învoiesc să împrumute din ei o anumită putere nervoasă, trebuitoare spiritului de dincolo, care scrie sau vorbeşte printr-unul dintre cei adunaţi şi acela îşi pierde conştiinţa de sine în vremea şedinţei. Împrumutarea acestei puteri ner­voase e mai mult o învoire la jaf şi duce, încetul cu încetul, pe unii mai repede, pe alţii mai târziu, la a nu se mai putea sluji de minte şi de nervi, căci, tâlhărite de spirite, slăbesc şi, oarecum zicând, îşi schimbă firea încât toate le văd printr-un duh străin, altfel decât toată cealaltă lume normală. Aşa începe pe încetul să s-arate nebunia, de cele mai multe ori fără de întoarcere.”
Spre documentarea celor de mai sus aducem în sprijin cartea unui medic despre Ştiinţele oculte şi dezechilibrul mintal. Cartea aceasta are meritul că aduce şi răspunsurile ocultiştilor, spiritiştilor şi a câtorva orientalişti de seamă. Toate sfaturile lor nu sunt decât strigăte de alarmă împotriva năvalei mulţimii spre dezechilibrul mintal. Iată câteva răspunsuri la întrebarea: “Dacă ştiinţele oculte - faimoasa ştiinţă a binelui şi răului - pot duce la dezechilibrul mintal, sau nu?” Unul răspunde: “Nu cred că ştiinţele oculte, prin ele însele, duc la dezechili­bru mintal, dacă cel ce le studiază sau le practică nu are tare intelectua­le. Dar e un lucru sigur că mulţime de dezechilibraţi mintal sunt atraşi spre practicarea ştiinţelor oculte şi nu-şi găsesc în ele decât înrăutăţirea tulburării lor sau o temă pe care să delireze” (Prof. Alajovanine, p.92).
Iată răspunsul unei orientaliste (D-na H. Blavatsky): “Cele mai bune, cele mai puternice medii au suferit de pe urma experienţelor în sufletul şi în trupul lor. Amintiţi-vă moartea - vrednică de plâns - a lui Ch. Forster, care s-a stins de nebunie furioasă într-un azil de alienaţi; aduceţi-vă aminte de Stade, care e epileptic, de Eglinton, primul mediu al Angliei din vremea noastră, care e atins de aceeaşi boală. Vedeţi ce viaţă a avut Douglas Home. Gândiţi-vă apoi la soarta tristă a sărmanu­lui Washington Irving. Iată în sfârşit şi pe surorile Fox, cele mai vechi medii, întemeietoarele spiritismului modern, după peste 40 de ani de “raporturi” cu “îngerii”, ele au înnebunit fără lecuire, mulţumită acelor îngeriAtentie si la terapia cu ingeri care este la mare moda in zilele noastre ! Ştiinţa binelui şi a răului este plină de primejdii şi plină de curse” (p. 96).( " fara mine nu puteti face nimic-spune Dumnezeu!)
Un spiritist încercat (Stanislas de Gnaita) atrage aminte: “Poţi vedea că nu tăgăduiesc cu prejudecată preţul spiritelor. Eu judec aspru doctrina - una din cele mai însemnate în general - numai pentru conse­cinţele la care duce în chip fatal: promiscuitatea psihică şi anarhia spi­rituală. .. Experimentatorul îndrăzneţ când vrea să intre în trupul lui îl poate găsi ocupat de o larvă, care s-a instalat acolo, a luat organele în stăpânire, s-a întărit ca într-o cetate, ca să spunem astfel. … Sau el intră fără să fi putut da afară năluca; de aci nebunia, monomania sau, pe puţin, posedarea. … Sau rămâne larva stăpână pe trup, ca pe un câmp de luptă: de aci înainte ea va vegeta în acest trup şi asta e idioţia (p.112).
Răspunsul acesta îndeamnă la o legătură. Odată Mântuitorul atrăgea aminte celor ce se izbăvesc de rele, că duhul cel rău (recunos­cut de noi prin muncirea unei patimi), fiind alungat de pocăinţa omului unită cu darul lui Dumnezeu, neavând acela unde petrece, mai ia cu sine alte şapte duhuri, mai rele decât sine şi se întoarce la casa de unde a fost alungat. Deci, dacă află casa curată, dar stăpânul - mintea, sufletul - umblă pustiu, plecat de-acasă prin cine ştie ce excursii astrale după informaţii, lăsând geamuri şi uşi deschise - că nu pot rămâne altfel - sigur că cele de pe urmă ale omului aceluia vor fi mai rele decât cele dintâi( meditatia cu golirea mintii sau calatoriile astrale voite) Ar fi interesant de ştiut întocmai ce înţelegeau Sfinţii Părinţi, când îşi disciplinau ucenicii, deprinzându-i să-şi aibă necon­tenit sufletul întreg acolo unde le era şi trupul şi să se împotrivească răpirii minţii afară din trup. Trebuie că aci e ceva mai mult decât sim­pla împrăştiere a fanteziei, care, nestăpânită, multă slăbire aduce.
Alt spiritist (Allan Kardec) răspunde cam aceleaşi: “Una dintre cele mai mari primejdii ale mediumităţii (însuşirea ce-o au unele per­soane de-a intra, chiar fară voie, în legături cu spiritele - însuşire care e datorită unei inaderenţe normale a sistemului nervos la lumea reală) e obsesia, adică stăpânirea pe care anumite spirite o pot exercita asupra mediilor…obsesia simplă, fascinaţia şi subjugarea” Obsesia are trei trepte principale: (p. 116).
Un profesor (Laiquel-Lavastine) mai precizează şi alte laturi: “Studiul ocultismului… nu are nici un neajuns în ce priveşte sănătatea morală a celor echilibraţi. Dar se întâmplă că la baza acestor studii să stea o tendinţă anormală, sau chiar bolnăvicioasă. Ȋn acest caz ele pot fi vătămătoare. Cu atât mai mult aplicaţiile practice. Unele din aplicaţii sunt experimentele de disociere a personalităţii. Se poate înţelege de aci cât sunt de vătămătoare la subiectele a căror sinteză mintală e mai mult sau mai puţin insuficientă. Printre mediile existente se pot face trei grupe:
-ȋnşelătorii şi escrocii, care intră în jurisdicţia tribunalelor;
-nebunii, care, într-un delir sistematic, fac spiritismul să intervie ca un izvor de elemente noi;
-inşii, de cele mai multe ori debili mintali, la care spiritismul nu e decât pricina ocazională a apariţiei delirului.
“Spiritismul este prin urmare păgubitor, fiindcă înlesneşte izbuc­nirea delirului. Rolul psihiatrului este să arate neajunsurile şi primejdii­le sale” (p.l 18).
Cel mai răspicat strigăt de alarmă îl dă un magician şi orientalist englez (C. W. Leadbeater), în următoarele cuvinte: “Mijloacele cele mai înaintate de vrăjitorie (magie neagră) pot da viaţă elementelor arti­ficiale puternice, şi acest fel de viaţă este câteodată foarte rău. Dar ele­mentele acestea reacţionează cu o putere îngrozitoare asupra autorului lor, dacă persoana vizată se află, prin curăţia firii ei, la adăpost de înrâurirea lor. Aşa că povestea cu vrăjitorul sfâşiat de dracii pe care-i chemase nu-i numai poveste, ci poate avea o bază de adevăr.
Fac, foarte solemn, pe toţi atenţi, să nu se străduiască să deştep­te energiile acestea de temut, dacă nu sunt călăuziţi de un om încercat, căci am constatat personal, la ce urmări teribile se expune o persoană neştiutoare şi cu călăuză rea, când vrea să se joace cu aceste lucruri foarte serioase. A te arunca în experienţele acestea,fără să ai price­pere, este mult mai primejdios decât jocul unui copil cu nitroglicerină” (dinamită) (p.l 19).
Semuind “motivele” care ademenesc oamenii spre spiritism, dintre cele mai serioase sunt durerile nemângâiate pentru moartea câte unuia din familie; iar dintre motivele mai puţin serioase, curiozitatea şi naivitatea.
Normal ar fi ca cei rămaşi în viaţa aceasta să vrea să se refacă şi să se împace cu hotărârea cea mai presus de ei, care a orânduit aşa. Dar ei fac dimpotrivă: nu vor să se împace, se revoltă, nu vor să între­rupă legătura cu cei mutaţi dincolo, refuză a se mulţumi numai cu mijlocirea Bisericii pentru sufletul lor. Ei vor să treacă hotarul pus de Dumnezeu între cele două împărăţii ale vieţii sufletului. Neastâmpărarea lor îi pune în conflict cu Providenţa divină; iar starea asta nenormală îi poate împinge până la dezechilibru mintal sau,socotind întors, această neastâmpărare chiar dovedeşte dezechilibru latent, care abia acum se manifestă pe “motivul” unei morţi în familie.
Omul trebuie să aibă o cunoştinţă despre moarte şi viaţă şi pentru asta are şi vreme şi ocazii ,pe urmă trebuie să-şi stăpânească durerea. Căci nestăvilind-o cu resemnarea şi cu împăcarea stării de lucruri, aşa cum acestea se deapănă de la începutul omului, iar pe deasupra, refuzând alinarea pe care o dă credinţa creştină, nu mai rămâne bietului îndurerat nimic care să-i ocrotească mintea sănătoasă. Dragostea mărginit înţeleasă înteţeşte şi prelungeşte durerea, care pricinuieşte obsesii şi îndrumă la spiritism; iar de acolo atârnă de sănăta­tea nervoasă câtă a mai rămas, unde să se sfârşească totul. Suntem de acord deci cu “dorinţa fierbinte” din concluzia unei teze de doctorat în medicină, că: “Fiinţele deznădăjduite, împinse de naivitate, teamă sau nebunie, să nu mai fie ispitite la o experienţă costisitoare şi în acelaşi timp periculoasă pentru sufletul lor tulburat” (p.242).
Tot cu acest prilej se mai nimereşte o observaţie asupra spiritiştilor fără voie, sau mai bine-zis asupra celor posedaţi de spirite, mai mult sau mai puţin cu sau fără voia lor: sunt o seamă de oameni sănă­toşi la aparenţă, dar “lor le grăieşte duhul” multe prăpăstii. Aceştia simt într-înşii o a doua persoană, care vorbeşte cu ei ca atare şi, cu tim­pul, se trezesc total absorbiţi de un atare duh, care se dă pe sine, ba “arhanghel”, ba cutare sau cutare sfânt, ba chiar şi numele lui Iisus Hristos îl împrumută. Ȋn alte cazuri, când n-avem de-a face cu o per­soană înclinată spre credinţă, acea a doua persoană face pe unul din personajele mai de seamă ale istoriei. E limpede, fără exemplificări, că unitatea persoanei omeneşti s-a sfărâmat, cenzura raţiunii nu mai func­ţionează, tot conţinutul subsolului persoanei răbufneşte fără stăvilar; ne aflăm în faţa unei tragedii din câmpul patologiei nervoase.
Sfinţii Părinţi, într-un gând, previn turma credincioşilor de ispitele iscodirilor lăturalnice. Astfel Sfântul Ciril al Ierusalimului stri­gă: “Fugi de orice lucrare diavolească… Nu da atenţie la astrologi… Nu primi nici măcar să auzi despre farmece, descântece şi de faptele foarte nelegiuite ale celor care cheamă spiritele!” Iată şi cuvântul Sfântului Grigorie de Nissa, din scrisoarea sa către Episcopul Teodosie: “S-a părut unora dintre înaintaşii noştri că acea vrăjitoare ar fi adus de faţă chiar sufletul lui Samuil şi în sprijinul acestei păreri aduc faptul că fiind foarte impresionat Samuil de lepădarea lui Saul (de către Dumnezeu) şi chiar căutarea vrăjitoarei s-a făcut tot cu gândul la Dumnezeu, adică prin aceea că a vrut să afle, printr-o manevrare a vrăjitoarei, un răspuns înşelător la întrebările puse de el. Fiind, adică, supărat proorocul pentru că nu voia ca păcătosul să fie dat pierzării, drept aceea şi adaugă că a permis Dumnezeu ca să fie chemat sufletul proorocului prin acea artă magică, pentru ca să vadă însuşi Samuil că apărarea pe care a vrut s-o ia lui Saul a fost zadarnică, arătându-i prin vorbirea pântecului că proorocul îi este protivnic, făcându-l să i-o spună personal atunci când 1-a chemat.”
“Gândindu-mă însă la prăpastia de care ne spune Evanghelia că s-a căscat între împărăţia celor buni şi a celor răi, precum a zis acel pa­triarh, sau mai curând însuşi Domnul patriarhului (Dumnezeu), (para­bola cu Lazăr şi bogatul), anume că nimeni din cei condamnaţi nu se mai poate ridica până la cele cereşti şi nimeni din cer nu mai poate coborî în ceata celor răi - eu personal nu cred în astfel de concepţii magice, ci cred că singurul adevăr e cel descoperit de Sf. Evanghelie.”
“Pe cât ştim, cât de mare este Samuil între sfinţi şi de condamna­bilă e fascinaţia magiei, pe atât sunt de convins că în acea stare de odihnă completă în care se afla Samuil, n-a putut nici cu voie, nici fără voie să treacă peste prăpastia care separă pe cei răi de cei buni;  fără voie - nu, întrucât ar însemna că s-ar fi permis diavolului să treacă el acea prăpastie şi să mute pe acel sfânt prooroc din mijlocul cetei celor sfinţi în alt loc; de bună voie, iarăşi nu e posibil, căci nici n-ar fi în stare şi nici n-ar vrea să se amestece în cele rele. Căci cine odată petre­ce în bine, e absurd să se spună că ar trece de bună voie Ia cele rele. Dar chiar dacă ar avea de gând aşa ceva, mărimea acelei prăpăstii nu permite astfel de trecere.”
“Ce însemnează, deci, problema pe care o discutăm? Ȋntrucât vrăjmaşul firii omeneşti e protivnicul nostru al tuturor, el nu are alt gând şi altă grijă decât să lovească pe om unde-1 doare, rănindu-1 de moarte. Şi care altă rană poate fi mai mortală pentru oameni decât a-i îndepărta din apropierea Dumnezeului celui făcător de viaţă şi lăsându-i să se rostogolească de bună voie spre pierzare? Întrucât mulţi din cei ce se îngrijesc de cele trupeşti se pasionează să cunoas­că viitorul, nădăjduind să-l poată evita, dacă e rău, sau să şi-1 dobân­dească dacă e bun, de aceea, pentru a nu-şi anina oamenii privirile numai spre Dumnezeu, vicleana fire a diavolului a iscodit o mulţime de chipuri mincinoase de a cunoaşte viitorul, cum sunt: ghicitul din zbo­rul păsărilor, tălmăcirea semnelor, oracole, cercetarea măruntaielor, chemarea morţilor, ghicirea în momente de transă, incitarea (ispitirea) zeităţii, inspiraţia şi alte multe. Şi în ce fel e ghicirea prin care se lasă omul ademenit ca să afle adevărul, pe atâta e de sigur că omul cade în ghearele vicleanului şi înşelătorului diavol. Diavolul e cel care îndeam­nă pe cel ce observă zborul vulturilor, să-şi lege nădejdea de anumite fâlfâiri mai deosebite sau de palpitările anumite ale ficatului, bâlbâială care reiese din inflamaţiuni ale ganglionilor, ca şi clipirile din ochi, toate acestea vădesc tot atâtea moduri de înşelare a omului de către viclenia aceluiaşi diavol şi aceasta cu scopul ca, depărtându-se oamenii de Dumnezeu, să caute vindecare prin diavol, de la care şi cred că o dobândesc.”
“Una din aceste felurite înşelări este deci şi vorbirea din stomac, sau pitonia, prin care s-a crezut că s-ar putea evoca sau readuce la viaţă sufletele celor morţi. Disperat în privinţa mântuirii sale, atunci când împotrivă-i se răsculaseră străinii cu toate armatele lor, şi venindu-i atunci în minte că Samuil i-ar putea veni oarecum în ajutor, Saul s-a dus la vrăjitoare care-şi credea singură şi-i credeau şi alţi oameni că i se arată diavolul sub diferite contururi, pe care de altfel Saul nu le-a văzut, ci numai ea. Când deci s-a apucat să oficieze acel act magic şi au apărut în ochii femeii fantasmele acelea, atunci diavolul 1-a făcut pe Saul să creadă că acele arătări ar fi însuşi realitatea lor, mai ales că însăşi îmbrăcămintea sub care i s-a spus că s-a arătat acea figură (a lui Samuil), îmbrăcăminte care nu era deloc necunoscută femeii, se potri­vea cu aceea pe care o cunoscuse Saul, fapt care a făcut pe acesta şi mai mult să se mire, crezând acum cu tărie că de fapt nu s-a înşelat prin viziunea femeii. După ce ea a zis că vede nişte zei înălţându-se şi un bărbat în picioare îmbrăcat în două haine, atunci ce să zică la aceasta adevăratele slugi ale textului Scripturii? Că s-ar fi arătat însuşi Samuil şi că într-adevăr vrăjitoarea a văzut nişte zei ridicându-se în sus? Cunoaşte şi Scriptura pe diavol atunci când zice: “Toţi dumne­zeii păgânilor sunt idoli” (Ps.95, 5). Ori sufletul lui Samuil să fi petre­cut împreună cu idolii? Să nu fie! Ci spiritul de care vrăjitoarea era continuu stăpânită, el a fost acela care împreună a luat şi pe alte spirite spre a înşela pe acea femeie şi prin ea şi pe Saul. Ȋn acea vorbire din stomac acele spirite diavoleşti au făcut pe femeie să spună că sunt zei,   le-a descris şi haina în care ar fi îmbrăcaţi şi le-a învăţat şi glasul lor şi vorbirea în chip profetic, anunţând, printr-o conjunctură verosimilă, pe care o indicau aparenţele, viitorul, ca pe ceva ce reieşea logic din fap­tele ce se întâmplaseră. De altfel acel spirit diabolic s-a dat de gol fără să vrea, spunând adevărul atunci când a zis: “Mâine tu şi fiii tăi veţi fi cu mine” (I Regi 28, 19). Dar dacă ar fi fost însuşi Samuil, atunci cum ar fi fost posibil să stea împreună cu el un om vinovat de atâtea crime (Saul)?”
În vremea noastră circulă multe cărţi care cuprind comunicări de dincolo. Aceste comunicări, mai ales cele care se dau pe sine a fi din partea sfinţilor sau chiar ale Mântuitorului însuşi, fără voie ne conduc la comparaţia lor cu Sfintele Evanghelii. La o atare confruntare se dau de gol. Puse pe două coloane, aceste splendide platitudini şi mărunţi­şuri, cu o pagină din Evanghelii, sublimul şi ridicolul sunt şi mai evi­dente. Calitatea literară, fondul, înălţimea gândirii, totul dau de gol un fals neruşinat şi nemaipomenit de îndrăzneţ, pe care nu cred să-l poată face sufletele celor mutaţi de la noi, ci numai tatăl minciunii şi hristoşii mincinoşi.
(Textul este extras din Cărarea Împărăţiei, Ed. Episcopiei Aradului, 2004, pag 69 - 75).
Biserica e datoare să-şi cruţe fiii de ispita căde­rii între tâlharii cei de duh, de aceea opreşte lucrul acesta şi îşi previne credincioşii cu sfatul Sfântului Pavel, dat tesalonicenilor, iscoditori şi ei de taine: (II Tesaloniceni cap. 2)
7. … Taina fărădelegii se înfiripează
8. … Ivirea „aceluia” va fi prin ivirea lui satan, în­soţită prin tot felul de puteri şi de semne şi de mi­nuni mincinoase.
10. şi de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului, ca să se mântuiască.
11. Pentru aceea Dumnezeu le trimite amăgiri puternice, ca să dea crezământ minciunii.
12. Şi să cadă sub osăndă toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au îndrăgit nedreptatea.
Căci calea nedreaptă o îndrăgesc toţi cei ce isco­desc lăturalnic tainele lui Dumnezeu, cele închise în zilele viitoare.
Plata neascultării
Iată acum mărturia Scripturii despre vinovăţiile şi plata pe care şi-a luat-o Saul, pentru neascultare şi osteneală la vrăjitoare. I se împlinesc cele zise de duhul minciunii, care lucra prin vrăjitoare, înşelân­du-1 cu chipul lui Samuil astfel:
I Regi, cap. 31: 3. Lupta contra lui Saul ajunsese cumplită şi arcaşii îl loviră pe acesta care fu greu rănit de arcaşi.
4. Atunci a zis Saul purtătorului său de arme: „Trage-ţi sabia şi mă străpunge cu ea, ca să nu vină aceştia să mă ucidă şi să-şi bată joc de mine”. Pur­tătorul de arme însă n-a vrut, căci se temea cum­plit. Atunci Saul şi-a luat sabia şi s-a aruncat în ea.
5. Văzând purtătorul de arme că Saul a murit, s-a aruncat şi el în sabia sa şi a murit cu el.
6. Aşa a murit în ziua aceea Saul şi cei trei fii ai săi, şi purtătorul de arme, precum şi toţi oamenii lui.(asa cum ii prezisese duhul cel rau)
I Cronici (Paralipomena) 10:
13. Aşa a murit Saul pentru nelegiuirea sa, pe care o făcuse el înaintea Domnului. Pentru că n-a păzit cuvântul Domnului, ci a alergat la o vrăjitoare cu întrebarea sa.
14. Şi n-a căutat pe Domnul. De aceea a şi fost el omorât şi domnia a fost dată lui David, fiul lui Iesei.
Iată cum, din neascultare şi nepocăinţă, începe calea pierzării şi sfârşeşte în pierzare veşnică. Iată cum, cei cu mintea plină de fumul mândriei şi al iubirii de sine până la moarte, neprimind luminile sfatului, cad din greşeli în greşeli, peste care vin ne­cazuri din ce în ce mai mari, iar sub povara dure­rilor cei neascultători se aruncă în deznădejde şi în omorârea de sine, prin care fără de întoarcere iadul îi înghite. Căci ucigaşii de sine nu au iertare, nici în veacul de acum, nici în veacul ce va să vie, iar Bise­rica e oprită să se roage pentru iertarea lor. Iată de ce au zis Părinţii că plata neascultării e pierderea mântuirii; dar au mai zis şi aceea că: pentru înmulţi­rea neascultării a ridicat Dumnezeu sfatul dintre oa­meni. Iar Scriptura pentru aceeaşi pricină mărturi­seşte că: „Preotului îi va lipsi cunoştinţa legii şi bătrânului sfatul” (Iezechiel 7,26).
Şi iarăşi mărturisim că Dumnezeu n-are pe nimeni de pierdut, chiar pe Saul, Dumnezeu îl chemase, dar dacă n-a vrut să înţeleagă… Iuda a înţeles, dar dacă n-a mai vrut să vie…
Tirani în pocăinţă
O mare parte de oameni cad în deznădejde în privinţa mântuirii lor. Deznădejdea e un chip greşit de meditaţie asupra relelor făcute; chipul bun e, dimpotrivă, nădejdea. Răul, nimicul, păcatul, diavolul nu sunt subiecte sănătoase de gândire, căci îmbolnăvesc mintea prin aso­ciaţie de idei. Pocăinţa trebuie să fie o înseninare din ce în ce mai mare a sufletului şi a sănătăţii întregi.
Fiindcă vorbim de învăţămintele regilor, iată cum Sfântul Ciril al Ierusalimului ridică moralul credincioşilor, vorbind despre aşteptarea răbdătoare a lui Dumnezeu după întoarcerea păcătosului.
“Şi Manase a fost un om al fărădelegii: a tăiat cu ferăstrăul pe Isaia, s-a pângărit cu tot felul de slujiri idoleşti şi a umplut Ierusalimul cu sânge nevinovat. Totuşi, când a fost dus rob în Babilon, Manase a folosit încercarea nenorocirilor suferite spre a se vindeca prin pocăinţă, în adevăr Scriptura spune: “Manase s-a smerit înaintea lui Dumnezeu şi s-a rugat, iar Domnul 1-a ascultat şi 1-a adus înapoi în regatul său”.
“Dacă cel care a tăiat cu ferăstrăul pe profet s-a mântuit prin pocăinţă, oare tu, care n-ai făcut un păcat atât de mare, să nu te mântuieşti?”
“Ce părere ai despre Nabucodonosor? N-ai auzit din Scripturi că era sângeros, sălbatec şi că avea voinţă de leu? N-ai auzit că a scos afară din morminte oasele împăraţilor? N-ai auzit că a dus în robie poporul iudeu? N-ai auzit că a scos ochii împăratului, după ce acesta şi-a văzut copiii înjunghiaţi? N-ai auzit că a sfărâmat heruvimii? nu vorbesc de heruvimii spirituali - departe de acest gând; să nu presupui aceasta, omule - ci de cei sculptaţi. N-ai auzit că a sfărâmat ilastiriul prin care vorbea Dumnezeu? Că a călcat în picioare catapeteasma sfinţeniei? Că a luat altarul tămâierii şi 1-a dus în templul idolilor? Că a furat toate darurile? Că a ars templul din temelie?”
“De ce pedeapsă era vrednic Nabucodonosor, pentru că a orbit pe împărat, pentru că a ars cele sfinte, pentru că a dus în robie pe poporul iudeu, pentru că a pus vasele sfinte în templul idolilor? Oare nu era vrednic de mii de ori de moarte?”
“Ai văzut mărimea nelegiuirilor!? Vino acuma să vezi iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Nabucodonosor s-a sălbătăcit, locuia în pustie; se biciuia ca să se mântuie. Avea unghii ca de leu, căci răpise cele sfinte. Avea păr de leu, căci ca un leu răpea şi urla. Mânca iarbă ca boii, căci era ca o vită, care nu cunoştea pe Cel ce i-a dat împărăţia. Trupul lui s-a vopsit cu rouă, pentru că, deşi a văzut mai-nainte rouă stingând focul, totuşi n-a crezut.”
Şi ce se întâmplă? “Şi după trecerea acestei vremi, eu, Nabuco­donosor, am ridicat ochii mei la cer, şi mintea îmi veni din nou, şi am binecuvântat pe Cel Prea înalt şi Celui veşnic viu i-am adus laudă şi preamărire: căci puterea lui este putere veşnică, iar împărăţia Lui peste vârste şi vârste. Toţi locuitorii pământului sunt socotiţi ca o nimica şi El face ce vrea cu oştirea cerească şi cu locuitorii pământului şi nimeni nu poate să-L împiedece la lucrul Lui şi să-I zică: “Tu ce faci?” Ȋn acelaşi timp mi-a venit mintea la loc - şi spre faima împărăţiei mele mi-a venit iarăşi măreţia şi strălucirea - şi sfetnicii mei şi dregătorii cei mari m-au chemat şi împărăţia mi-a fost dată în stăpânire, iar puterea mea a crescut şi mai mult. Acum eu, Nabucodonosor, laud, înalţ şi preamăresc pe împăratul Cerului: toate faptele lui sunt adevărate şi căile lui drepte, iar pe cei ce umblă mândri poate să-i smerească.”
Aşadar, când L-a cunoscut pe Cel Prea înalt, când i-a înălţat lui Dumnezeu glas de mulţumire, când s-a căit de cele ce a făcut, când şi-a cunoscut propria slăbiciune, atunci Dumnezeu i-a dat înapoi dem­nitatea împărătească.
“Cum oare? Pe Nabucodonosor, care a făcut atâtea fărădelegi, dar s-a mărturisit, l-a iertat şi i-a dat împărăţia, iar ţie, care te pocăieşti, nu-ţi dă iertare păcatelor şi împărăţia Cerurilor, dacă vei trăi în chip vrednic? Domnul este iubitor de oameni, este grabnic a ierta şi zăbavnic a pedepsi. Nimeni să nu piardă nădejdea mântuirii sale”
Societatea toată trebuie să se prindă în această trăire a iubirii treimice.
La această trăire a vieţii veşnice, Dumnezeu îşi cheamă copiii prin mai multe graiuri, între care sunt şi acestea şapte:
1. Chemarea lăuntrică prin glasul conştiinţei;
2. Chemarea din afară prin cuvânt;
3. Chemarea prin necazurile vieţii;
4. Chemarea prin necazurile morţii;
5. Chemarea prin necazuri mai presus de fire;
6. Chemarea prin chinuri de la antihrist.
7. Chemarea la Judecata generală.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu