De ce trăiesc atât de mult adventiştii?

  Pana ajungem in America, avem si in Romania un centru de recuperare langa Targu_Mures pastorit de comunitatea adventista, CENTRUL HERGHELIA, de care am auzit de multe ori, si pe care culmea, il frecventeaza majoritatea ortodocsilor care au probleme de sanatate.Mai jos am redat experienta unei persoane venita la recuperare in centrul Herghelia intitulata "Centrul Herghelia – 48 de ore la sanatoriul lui Dumnezeu"

De ce trăiesc atât de mult adventiştii? Secretul longevităţii lor a fost dezvăluit!

De ce trăiesc atât de mult Adventiştii? Secretul longevităţii lor a fost dezvăluit!    

Galerie foto (1)

Într-o comunitate idilică din sudul Californiei, adventiştii trăiesc cu 4-7 ani mai mult decât restul oamenilor, fiind mai sănătoşi şi mai fericiţi. Oare care este secretul lor?

Oraşul Loma Linda, acolo unde carnea şi băuturile alcoolice se găsesc foarte rar în magazine iar fumatul este interzis, găzduieşte una dintre cele mai mari comunităţi de Adventişti de Ziua a 7-a, din lume. Comunitatea a fost înfiinţată în anii 1800, iar religia lor pledează pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos ca principiu al credinţei. 

„Adventiştii cred în distincţia dintre trup şi suflet. În Întâia epistolă a lui Pavel către corinteni, când Paul vorbeşte despre corpul uman spune clar: «tu eşti templul Sfântului Duh». Prin urmare, orice îi faci corpului tău, o faci pentru a-l onora şi a-l preţui pe Dumnezeu”, a explicat dr. Daniel Giang of Loma Linda University's Medical Center. 

Aşa se explică de ce Adventiştii de Ziua a 7-a, la fel ca evreii şi musulmanii, stau departe de alimente pe care biblia le consideră impure, de pildă porcul. Mulţi dintre aceşti oameni sunt vegetarieni, activi şi implicaţi în activităţile comunităţii, în timp ce persoanele mai conservatoare aleg să se desprindă definitiv de cultura populară. Spre deosebire de alte secte creştine, care au sabatul biblic duminica, la Adventiştii de Ziua a 7-a, sabatul este stabilit sâmbăta. 

Datorită acestui stil unic de viaţă al lor, oamenii de ştiinţă au început să îi studieze încă din 1958, observându-le stilul alimentar, obiceiurile şi rata mortalităţii. După ce au adunat aceste date, specialiştii au ajuns la concluzii surprinzătoare.

Oamenii din Loma Linda trăiesc mai mult decât americanii de rând. Mai exact, în timp ce, în medie, femeia americană trăieşte până la 81 de ani, femeile vegetariene din Loma Linda trăiesc până la 86 de ani. În acelaşi timp, americanul obişnuit trăieşte, în medie, până la 76 de ani, pe când adventistul vegetarian va supravieţui până la 83 de ani. 

„Unii dintre ei se simt ofensaţi dacă fac cancer la colon sau boli asemănătoare,” a explicat doctorul oraşului.

În acest context nu trebuie să ne mire că statisticile arată că rata de îmbolnăvire cu cancer în rândul bărbaţilor adventişti este cu 60 de procente mai mică decât media din California, în timp ce în cazul femeilor din Loma Linda, rata este cu 75 de procente mai scăzută. 

Potrivit Universităţii din Loma Linda, „cazurile de deces provocat de boli coronariene este cu 66% mai scăzut în rândul bărbaţilor şi cu 98% mic în cazul femeilor din comunitate, comparativ cu restul oamenilor. Mai mult, decesele apărute în urma atacurilor cerebrale în rândul bărbaţilor din Loma Linda este cu 72% mai scăzut decât în cazul bărbatului non-adventist. Pentru femeile adventiste, rata deceselor provocate de atacurile cerebrale a fost 82 de procente mai mică”. 

Pe de altă parte, se pare că adventiştii din Loma Linda nu stau bine doar la capitolul sănătate fizică, ci şi la cel al sănătăţii mentale. 

Ce fac aceşti oameni diferit de noi? 

Pe lângă mersul la biserică, despre care cercetările indică faptul că ar fi asociate cu un nivel mai mare de fericire şi longevitate, aceştia au şi un alt regim alimentar, comparativ cu majoritatea oamenilor. Mai exact, ei au o dietă mediteraneană. 

Studiile psihologice subliniază că fericirea depinde de trei variabile. Materialul genetic este responsabil de asta în proporţie de 50%, în timp ce circumstanţele contează cam 10%. Restul de 40 de procente sunt determinate de alegerile pe care le facem în mod voluntar (modul în care gândim şi acţionăm şi obiceiurile noastre de zi cu zi). Potrivit psihologului Sonja Lyubomirsky, aceste 40 de procente contează destul de mult în alcătuirea fericirii. 

Conform unui nou studiu, ce urmează a fi publicat într-un număr viitor din Journal of Psychosomatic Research, consumul dietei mediteraneene îi poate face pe oameni mai fericiţi. Rezultatele studiului sugerează că persoanele care mănâncă fructe şi legume proaspete, ulei de măsline şi nuci experimentează mai des emoţiile asociate cu fericirea, comparativ cu restul oamenilor care consumă carne şi alimente procesate. 

Studii anterioare au observat o legătură între această dietă şi un risc scăzut de apariţie a bolilor de inimă, a cancerului, diabetului şi bolii Alzheimer. Mai mult, oamenii care adoptă dieta mediteraneană îşi controlează mai bine greutatea şi nivelul de colesterol, având tendinţa de a fi mai alerţi şi mai puţini depresivi comparativ cu alţi indivizi. De asemenea, cercetările au constatat şi că persoanele care se hrănesc cu dieta mediteraneană trăiesc mai mult. 

„Cercetări importante din domeniul neuroştiinţei şi nutriţie demonstrează că oamenii care consumă o dietă modernă alcătuită din alimente procesate, au un nivel crescut de depresie, anxietate şi stări de sprit schimbătoare, hiperactivitate şi multe alte probleme emoţionale. Un studiu a susţinut că adolescenţii care au o dietă bazată pe alimente de tip junk food au cu 79% mai multe şanse de a suferi de depresie”,a declarat Drew Ramsay, de la Universitatea din Columbia. 

Totuşi, în timp ce oamenii de ştiinţă deţin informaţii privitoare la beneficiile sănătoase ale dietei mediteraneene, există destul e puţine date legate de obiceiurile alimentare şi modul în care acestea afectează dezvoltarea. Acum, rezultatele unui nou studiu vin să umple acest gol. 

„Multe dinte cercetările existente s-au axat pe efectele negative privind asocierea dintre mâncare şi depresie sau boli. Acest studiu se focusează asupra efectelor pozitive”, a explicat Patricia Ford, autoarea studiului. 

În studiu, au fost analizate patternurile alimentare şi emoţiile experimentate de 9.000 de Adventişti de Ziua a 7-a. 

Rezultatele au arătat că cei care ţineau dieta grecească se simţeau mai activi, inspiraţi, determinaţi, atenţi, mândri şi entuziasmaţi, comparativ cu cei care aveau un regim alimentar apropiat de cel al americanilor de rând. Cu cât oamenii consumau o dietă mai apropiată cu cea a americanului tipic (adică mai bogată în carne roşie, dulciuri şi alimente de la fast food), cu atât ei experimentau mai multe emoţii negative. Mai mult, acest fenomen este mai accentuat la femei, chiar dacă ele tind să mănânce mai puţină mâncare nesănătoasă decât bărbaţii. 

Sursa: The Atlantic

Centrul Herghelia – 48 de ore la sanatoriul lui Dumnezeu

Alina Baisan a hotarit sa iasa din hibernare urmind timp de doua zile radicalul program de detoxifiere al centrului de sanatate si lifestyle Herghelia, pastorit de o comunitate de adventisti.

" Am invatat ca pot invinge fatalitatea si mi-am propus sa imi schimb radical stilul de viata.” „Cei aproape doua sute de kilometri pe care i-am facut cit am stat aici, consider ca i-am facut in sus si nu pe orizontala.” „Am venit cu foarte multe probleme de sanatate aici, insa le-am rezolvat in totalitate. Analizele mele sint aproape perfecte.” „Sotul meu e la rascruce de drumuri: pe unul ii fac cu ochiul cirnatii si fripturile, pe celalalt il asteapta salatele si laptele de soia. Nici el nu stie pe care sa o ia!”

Probabil declaratiile de mai sus suna mai mult a sloganuri de reclame neinspirate. Sint, de fapt, de­claratiile unor oameni care au venit bolnavi, stresati si deprimati la Herghelia si care pleaca dupa uns­pre­zece zile cu analize normale, kilograme in minus si o stare de spirit pozitiva.

Lucrurile ciudate care se petrec la acest sanatoriu aflat in apropiere de Tirgu Mures mi-au stirnit curiozitatea in momentul in care niste prieteni de familie s-au intors nefumatori si cu hotararea de a minca tarite si germeni de griu toata viata.

Asa ca imi iau inima in dinti si sun la centru. O voce blinda ma paseaza la alta voce blinda a carei po­sesoare este Valentina Dan, coordonatoarea programului lifestyle si care imi spune fara ezitari ca ma asteapta pentru doua zile, la Herghelia. Dupa zece ore de nesomn intr-un accelerat infect, iata-ma in gara la Tirgu Mures, intrebind in drepta si-n stinga daca nu a venit nimeni dupa o domnisoara reporter. Nu am la mine decit un numar de telefon, la care nu as indrazni sa sun la o ora atit de matinala: 6,30 dimineata. Numaidecit zaresc un tinar si ma indrept hotarita spre el. O stringere de mina puternica si un zimbet plin de bunatate imi alunga orice grija.

Aburii diminetii se risipesc de peste cele citeva sate ce despart Tirgu Mures de Herghelia, iar soferul imi povesteste despre bunele obiceiuri de la sanatoriu, ca de exemplu faptul ca oamenii nu isi incuie niciodata casele si de obicei isi lasa cheile in contact la masina. Lucru care, va spun drept, suna ireal pentru cineva care toata noaptea si-a imaginat fel de fel de scenarii despre cum nasul e, de fapt, mina in mina cu tilharii care sigur s-au prins ca in rucsac am un aparat foto.

Din meniul zilei
La intrarea in sanatoriu ma intimpina hotarita Vali, care ma si captuseste cu niste talpici din plastic, pentru a opri microbii de pe incaltamintea mea. In cladirea principala, toata lumea umbla in papuci de casa. Am ajuns la fix pentru micul dejun, iar sala de mese e deja plina. Trec de placuta cu diabet si dieta hiposodata de pe bufetul suedez si ajung in dreptul a ceea ce pare a fi meniul obisnuit. Trebuie sa va spun ca micul dejun la Herghelia nu aduce cu nimic din ceea ce insemna pentru mine mic dejun sanatos: respectiv citeva felii de piine prajita si cafea cu lapte. Ma blochez complet in fata unei tavi cu fulgi de cereale integrale amestecate cu fructe coapte, a unui bol cu crema de vanilie si a semintelor de susan si de in. „Ajuta la digestie”, ma lamureste doamna Vali, care imi umple cu incredere farfuria cu amestecul de mai sus. O ceasca cu lapte de migdale si un mar cu coaja zbircita completeaza oferta de dimineata. Cani cu ceaiuri din plante, pre­pa­rate individual in functie de afectiunile fiecarui pacient, isi asteapta musteriii la iesirea din sala de mese.

Dupa micul dejun, Vali ma pune la curent cu programul zilei: „La ora opt are loc devotionalul. Cred ca ai aflat deja ca noi sintem adventisti de ziua a saptea si ne ince­pem ziua cu Dumnezeu”. OK, mor de curiozitate sa aflu cum sta treaba cu devotionalul, asa ca amin somnul care imi da tircoale pentru mai incolo. Sala de conferinte se umple de pacienti, majoritatea tre­cuti de virsta pensionarii. Aflu ca am nimerit in mijlocul unei serii mai in virsta, pentru ca pensionarii si clientii fideli au beneficiat de o reducere a costului sederii. Un sejur la Herghelia dureaza unsprezece zile si pachetul de servicii, care include cazarea, masa, analizele si tratamentele zilnice, costa 1.700 de lei.

Dr. Valeriu Gheorghita incepe predica de dimineata printr-o cintare colectiva. Nu pot sa nu remarc vocea superba a batrinei de linga mine si mai ca nu-mi vine a crede cum dintr-un trup girbovit, imbracat in trening, pot iesi sunete atit de suave. Urmeaza predica propriu-zisa, in care capelanul tine pacientilor un discurs mestesugit, presarat cu pilde din viata personala, cu gesturi largi ale bratelor si pauze in vorbire. Ramin si la conferinta medicala despre depresie, sustinuta de dr. Sorin Morosan. Va intrebati probabil, ca si mine, cit e spalare pe creier si cit argument stiintific in expunerile unui centru in care personalul este in intregime ales din rindurile comunitatii adventiste. O sa va dezamagesc, dar prezenta spiritualitatii e atit de subtil ascunsa in spatele argumentelor medicale stiintifice, incit aproape ca nu intra in conflict cu ideile mele incerte vizavi de Dumnezeu & co. Sa va mai spun ca din 51 de pacienti, cit are seria aceasta, 36 sint ortodocsi si numai opt adventisti.
 
Povestea locului
Ideea unui astfel de sanatoriu a aparut odata cu orele de practica pe care tinarul student la medicina Nicolae Dan le-a petrecut in sistemul de sanatate romanesc. Prima intrebare care i-a venit in minte a fost: „Oare doar atit putem sa le oferim bolnavilor din România?”. Imediat dupa revo­lutie, acesta ia legatura cu sora sa, stabilita in Statele Unite, si aranjeaza o vizita la centrele de sanatate de peste Ocean. La scurt timp, in jurul proiectului se string trei cupluri tinere, care merg timp de un an in Statele Unite pentru a acumula experienta in domeniu. Valentina isi aminteste de inceputurile nebuloase ale proiectului. „In anii ’90-‘91 nu prea exista initiativa privata, nu se vorbea despre institutii medicale priva­te. Nu stiau unde sa ne incadreze: sa ne considere regim hotelier, regim spitalicesc? Insa, clar, pentru acreditare aveai nevoie de specialisti.”
Asa ca sotii Dan si-au continuat studiile cu un program de masterat in sanatate publica. „Partea buna e ca la ei exista deschidere pentru Romania. Comunismul din sud-estul Europei era in centrul atentiei atunci. |n cele din urma, Bill Dull, presedintele unui centru similar cu al nostru, de linga New York, a prins curaj si a venit la noi. Cumnata mea a facut prima donatie consistenta, care ne-a asigurat deplasarea si training-ul din State.”
Centrul de sanatate Herghelia abordeaza o vi­ziune holistica vizavi de problemele medicale, care trateaza omul ca intreg, atit fizic, cit si psihic. „Vin­de­carea nu e doar un proces biologic”, imi explica Valentina Dan. „Ca sa fii eficient, trebuie sa abordezi omul ca intreg, pentru ca multe dintre afectiuni isi au originea in starea mintii. Omul inseamna si fizic, si emotii, si intelect. Conceptul de new start, care sta la baza programului nostru, e de fapt un acronim care incapsuleaza in el cele opt legi ale sanatatii: nutritie, exercitiu fizic, consum de apa intern si aplicatii exter­ne, lumina soarelui, echilibru, aer proaspat, odihna de ca­litate si, nu in ultimul rind, increderea in Dumnezeu. Fie­care din aceste legi a mai fost abordata, chiar si la noi, iar românii isi vad, in general, de sanatate, insa ni­meni nu a pus pina acum pachetul acesta impreuna.”
Diete minune
Nu apuc sa inghit cele patru pahare de apa obligatorii pentru prima jumatate de zi, ca se si anunta masa de prinz. Am uitat sa va spun ca toate activitatile colective de la Herghelia se anunta prin clopotel. Asa ca ma infiintez cu stomacul ghem la masa de prinz: doua fe­luri de salate, cartofi copti la cuptor, sos de usturoi. Su­na delicios si sanatos, nu? Daca sinteti curiosi ce mai exista in meniu la Herghelia, pot lauda fara re­zerve dovleceii pane, piinea cu usturoi si brinza tofu,  si chiar laptele de soia cu cacao de roscove. Daca pe timpul iernii legumele si fructele provin de pe piata, in anotimpul cald o mare parte din hrana este asigurata de productia proprie a serelor centrului de sanatate. Meniul din sanatoriu este unul complet vegetarian. Remediile tuturor bolilor care se trateaza aici se afla, considera specialistii centrului, intr-o alimentatie bazata exclusiv pe fructe si legume, din care lipsesc cu desavirsire grasimile animale, alcoolul, cafeaua si, bineinteles, tutunul. La Herghelia, pacientii nu au voie sa fumeze in interiorul si in apropierea centrului, iar cei care vor sa se lase de fumat primesc consilierea necesara. In momentul in care am fost eu acolo, nimeni, pe o raza de citeva hectare, nu fuma. Un lucru aproape infricosator, daca stam sa ne gindim!
Masa de prinz este urmata nu de binecuvintata siesta, ci de o plimbare vioaie in imprejurimi, fie pina la pajistea cu flori rare, fie prin padure pina la lac. Pacientii sint impartiti in mai multe grupe, in functie de conditia lor fizica, si pornesc impreuna pe traseu, insotiti de o parte din personalul sanatoriului. |n cele doua zile am vazut zeci de caprioare in imprejurimi, pentru ca sanatoriul se afla in marginea padurii. Spre rusinea mea, desi m-am infipt la grupa cea mai vioaie, am ramas mult in urma pacientilor. Cu aceeasi ocazie a plimbarii, aflu ca exista pacienti care nu numai ca tin in continuare cu dintii de regimul sanatoriului, dar unii chiar se supun la cazne culinare si mai si. Cum este domnul David, din Ludus, fost agent silvic, acum pensionar in virsta de 65 de ani, care de cind a aflat ca e cardiac a inceput o dieta pe baza de sucuri, salate si ceaiuri, care l-a ajutat practic sa sara peste o operatie bypass si sa ramina cu 84 de kilograme, din cele 112 pe care le avea. Asta pentru ca din cind in cind mai urmeaza si dieta Oshawa, care suna cam asa: hrisca, griu, mei, orez, toate fierte cu sare; se consuma dimineata, la prinz si seara. |­n momentul acesta simt acut nevoia sa ascult si povesti mai frumoase, care sa implice consum de KFC si Cola. Asa ca dau peste un cuplu de oameni mai tineri care sint pentru prima data la Herghelia si care sint dispusi sa renunte, in principiu, la… cafea.
Inchei, astfel, devreme prima zi la Herghelia si nici nu prind ora noua seara, ora oficiala de stingere in sanatoriu, ca pe la opt si jumatate sint deja cufundata intr-un somn adinc. Un alt principiu sanatos de care oamenii au uitat complet.
Ziua a doua incepe devreme, pe la sase si jumatate, cu inviorarea de dimineata, care are loc pe platoul cu verdeata din fata sanatoriului. Ma infig si eu in cercul de pacienti, insa entuziasmul imi scade repede pe la al doilea set de exercitii, cind vecina din stinga, o doamna trecuta de saizeci de ani, se uita compatimitor la mine si imi spune: „O domnisoara tinara ca tine ar trebui sa atinga cu degetele de la miini bombeul pantofului”. Am bifat in gind un abonament la aerobic! Pina la ora noua, cind ii sun pe cei de acasa, mi se pare deja ca am facut o mie de lucruri. Sorin Capra, asistentul-sef al centrului, imi face rondul salilor de terapie. Fiecare pacient are propriul program de tratamente, in functie de afectiunile sale, precum si un fizioterapeut care se ocupa de el pe durata intregii sederi. Datorita programului intens de masaje, impachetari cu parafina si argila, hidroterapie, jacuzzi, bai cu plante naturale si aerobic, pacientii nu apuca sa se plictiseasca. Pe mine ma doare deja capul de la lipsa cafelei, cit despre stomac ce sa mai vorbim. |mi mai revin putin in simtiri pe la prinz, cind inghit ca pe doftorii buchetelele de broccoli si conopida fiarta.
Pentru cei care decid sa renunte si la masa de seara, exista programul alternativ, „ceaiul de la ora sase”, in cadrul caruia pacientii discuta liber despre diverse probleme, sorbind ceai de anason si ghimbir, ambele bune la digestie
 
Veterana
De doamna Diaconu am aflat inca din primele clipe ale sosirii mele la Herghelia. „Este o doamna in aceasta serie care, atunci cind a venit la noi, nu putea nici sa mearga. Nu vorbea cu nimeni si voia sa isi ia viata. Au trecut zece ani de atunci si acum se afla aici pentru a douazeci si saptea oara”, imi povestea soferul. Am vizitat-o in camera burdusita cu pachete de paste integrale, pungi cu seminte de tot felul si produse naturiste. De fiecare data cind pleaca de aici, se incarca cu comisioane pentru cei de acasa.
Se grabeste sa manince cerealele cu lapte de soia, inainte de vizita la medic. Tocmai si-a facut o operatie periculoasa la ochi, care a scapat-o de orbire, dar si de ochelari, de care nu mai are nevoie pina la sfirsitul vietii. Ma avertizeaza de la inceput ca e foarte plingacioasa si incepe sa imi spuna, printre accese scurte de plins si duh moldovenesc, viata ei.
„Acum zece ani, Herghelia nu era cunoscuta ca azi, iar eu am nimerit aici dintr-o intimplare. Aveam foarte multe probleme de sanatate si facusem o depresie foarte urita. Plingeam pe strada, plingeam acasa, plingeam tot timpul. Nu vedeam rostul pentru care as fi trait mai departe. Am muncit 45 de ani ca avocat in Piatra Neamt, 45 de ani de uzura, de lucru cu oamenii. Am lasat in urma lucruri pe care le foloseste o tara intreaga, nestiind ca am platit pentru asta cu sanatatea. |n clipa aceea nu mai voiam nimic de la viata. si tot plingindu-ma in dreapta si in stinga, m-am intilnit intr-o zi cu o cunostinta, nu foarte apropiata, care mi-a zis: «stii, ti-ar prinde bine o saptamina la Herghelia». Ea platise avansul, nu mai voia sa mearga si, ca sa nu-l piarda, trebuia sa trimita pe cineva in locul ei. Asa am ajuns aici, fara sa stiu nimic nici de conditii, nici de program, de nimic.
Mi s-a explicat de la inceput ca nu pot sta singura in camera. Eu fiind singura de treizeci de ani, nu suportam pe altcineva linga mine. Pina la urma, am acceptat o camera care nu era destinata pacientilor, in care statuse un angajat, si in care aveam un pat, un birou imens si un cuier cu oglinda. Pe atunci fumam foarte mult, plingeam si nu voiam sa vorbesc cu nimeni. Ma duceam de trei ori pe zi sa maninc, iar in rest stateam pe o banca si fumam. Nu tu lectura medicala, nu tu tratamente, nimic! Au incercat cei de aici cu consiliere spirituala. «Nu ma intereseaza», le-am spus. Am facut analizele, toate erau catastrofale, aveam treizeci de kilograme in plus, aveam diabet, aveam de toate. Ei imi spuneau ca trebuie sa ma las de fumat, ca de asta gifii, ca de asta nu pot merge, ca trebuie sa slabesc, ca trebuie, ca trebuie! Ca sa aduc tigarile, sa le ingropam, ca imi arata unde le ingroapa ca sa imi aduc aminte mai tirziu. Practic, au incercat imposibilul! Eu asteptam sa termine cu batutul la cap, ca sa ma duc sa fumez. Mi s-au deschis ochii mai pe la sfirsitul perioadei de stat aici, mai exact la o lectie, unde mi-a fost rusine sa intru, ce avea ca subiect «Respectul pentru viata ta». Ei, asta mi-a ramas in minte. Au mai trecut vreo trei zile si am plecat.
Pina acasa m-am gindit numai la asta. La o saptamina dupa ce am ajuns acasa, m-am hotarit sa schimb totul! |n clipa aceea, n-am mai pus mina pe tigari, am golit frigiderul si m-am dus in piata sa ma aprovizionez cu fructe si legume. Peste cinci luni, a trebuit sa revin sa vad ce trebuie sa maninc, cum trebuie sa maninc, ce trebuie sa fac cu diabetul. si asa am invatat sa inving legile firii si sa combat o teorie veche de doua mii de ani in medicina alopata: si anume, ca un organism imbatrinit nu mai poate fi reechilibrat, chiar daca iti schimbi complet stilul de viata. Am avut piciorul drept para­lizat, iar aici l-am recistigat, cu multa durere si munca. Acum pot merge fara ajutorul nimanui.
Cind am ajuns aici, nepoata mea s-a dus la maica-sa si i-a zis: «Mama, nana se prapadeste intr-o luna. Trebuie sa ne pregatim». Anul viitor se implinesc zece ani de-atunci. Mi-am lungit viata cu zece ani aici. Secretul e sa stii ce trebuie sa faci cu viata ta: ce sa maninci, cum sa maninci, la ce ore sa maninci, cind sa dormi. Eu am inceput toate transformarile dupa 65 de ani.”
Surorile care zimbesc
Un lucru care te iz­bes­te din prima la Herghelia si pe care il lauda in ge­neral mai toti pacientii este zimbetul fetelor in ha­lat alb. Intregul personal ca­re luc­rea­za la cen­tru este selectat din rindurile co­mu­nitatii ad­­ventiste. Va­len­tina ­Dan imi po­­ves­tes­te imp­resia pla­­cuta pe care i-au la­sa­t-o ei angajatii ameri­cani. „In perioada de pre­­gatire din State, am re­simtit imediat res­pectul fata de om si faptul ca ei pornesc in relatii de la prezumtia de nevinovatie: celalalt e de valoare, celalalt trebuie respectat, in comparatie cu noi, care gindim exact invers. Vin ministri la Her­ghelia, vin oameni foarte saraci, vin tigani – toti sint tratati la fel. Asta e si esenta crestinismului: sa oferi fara a astepta ceva in schimb. Pacientii sint obis­nuiti cu atentiile, pentru ca asa se face la noi: cind te duci sa iti vezi de sanatate, esti obisnuit sa fii dragut. Noi le spunem de la inceput ca nu e nevoie de nimic, ei au platit o taxa si asta este tot ce se asteapta de la ei.” In brosura pe care pacientii o primesc la inceputul sejurului, una dintre regulile scrise este chiar aceasta: „Nu asteptam si nu acceptam bacsis din partea dumneavoastra”.
Angajatii locuiesc in vilele pe care centrul le pune la dispozitie sau in casele ridicate de ei in imprejurimi. Comunitatea a cumparat cam 20 de hectare de pamint, in jurul sanatoriului, pentru a pastra distanta fata de „lumea civilizata”. Copiii angajatilor merg la scoala speciala adventista din satul vecin, iar contactul cu restul lumii se restringe la citeva vizite pe saptamina la Tirgu Mures, pentru aprovizionare si transportul pacientilor.
Un sejur la Herghelia se incheie cu traditionala cina festiva. Nu va asteptati la sampanie si tort, pentru ca tot ce o sa primiti este o apetisanta salata de fructe. Anga­jatii sanatoriului isi arata, de aceasta data, latura artistica, pregatindu-le pacientilor diverse cintari. Pacientii, la rindul lor, le povestesc celorlalti despre rezultatele pe care le-au obtinut in cele unsprezece zile.

Sa recapitulam: timp de doua zile am mincat super sanatos, am baut apa, am facut miscare mai mult decit toata iarna trecuta, am dormit bine, desi m-am trezit la sase dimineata si m-am bucurat de natura din imprejurimi. In timp ce ma pregatesc de plecare, un angajat de la sere, cazat in aceeasi cladire cu mine, imi ureaza drum bun si imi daruieste o carte: Viata lui Iisus. Nu promit ca o sa o citesc, insa plec de la Herghelia cu speranta ca amabilitatea neconditionata a oamenilor de aici a topit macar o parte din prejudecatile pe care le aveam despre ei.

Foto:Alina Baisan