Pagini

duminică, 29 septembrie 2013

Urcarea scarii lui Ioan Scararu pentru familisti si oamenii din lume !

 Este sarbatorit de biserica ortodoxa la 30 martie.
Viaţa Sfântului Ioan Scărarul este scurtă; dar ea, în mica sa întindere, încape mult – sau, mai bine zis, totul. Iată cum s-a scurs viaţa lui.
Sfântul Ioan L-a îndrăgit pe Domnul din tinereţe şi, neluând seama la nădejdile mincinoase pe care i le dădeau înzestrările fireşti şi multa sa învăţătură, a părăsit lumea şi s-a retras departe de patria sa – în Sinai, pentru a se slobozi prin înstrăinare de multe piedici în calea vieţii duhovniceşti, şi a primi chiar prin locul de trai învăţătură cu privire la ce şi unde trebuie să caute.

Punând în acest chip început bun, el s-a încredinţat din tot sufletul, chiar de la început, unui îndrumător bun, şi s-a pus într-o astfel de stare ca şi cum sufletul său n-ar fi avut nici înţelegere [raţiune], nici voie proprie. Inăbuşind în sine, prin aceasta, încrederea în sine şi lucrarea după voia proprie, el s-a izbăvit în curând de îngâmfarea proprie oamenilor înzestraţi, a dobândit cereasca simplitate şi s-a arătat desăvârşit în osteneli şi în virtuţile ascultării.

Atunci când povăţuitorul lui a plecat, mai apoi, la Domnul, Sfântul Ioan, arzând de dragostea după o mai mare desăvârşire, ca unul ce era deja întărit în virtuţile călugăreşti, atât în cele dinafară cât şi în cele lăuntrice, a ieşit în stadia liniştirii [arena isihiei]. Alegându-şi pentru această nevoinţă un loc îndemânos la cinci stadii de biserică, a petrecut acolo patruzeci de ani viaţă sihăstrească, în aspră înfrânare şi nevoinţă, în necurmată rugăciune şi cugetare la cele dumnezeieşti, şi mai ales în lacrimi, care alcătuiau pentru el pâine ziua şi noaptea.
Ca atare, a urcat grabnic la treapta cea mai înaltă a curăţiei şi s-a făcut vas al unor deosebite harisme dumnezeieşti: al vederii duhovniceşti, al îndrăznirii în rugăciune şi al facerii de minuni. Mai apoi, când trebuia să fie ales întâistătător, frăţimea l-a pus într-un cuget cârmuitor peste ei, ca pe un nou Moisi – şi el, coborându-se din muntele vederii de Dumnezeu, le-a înfăţişat, ca pe nişte alte table ale Legii, sfânta sa Scară, unde a zugrăvit chipul vieţii creştine desăvârşite, pe care el însuşi o străbătuse şi care i se întipărise, prin harul lui Dumnezeu, în inimă. Astfel călăuzindu-i pe acei monahi aleşi, el a ajuns la hotarul vieţii celei văzute şi s-a mutat în Ierusalimul cel de sus.

Iată în ce fel a trecut toată viaţa sfântului. Nu am intrat în amănunte, fiindcă am urmărit să arăt numai acele trepte pe care a urcat el la desăvârşire, spre învăţătura noastră. Şi e uşor pentru oricine să bage de seamă că au fost trei trepte de căpetenie: părăsirea lumii şi a tuturor nădejdilor ei; ostenelile ascultării, după voia îndrumătorului; după aceea, liniştirea [isihia], care l-a făcut vrednic de harismele Dumnezeieşti şi de călăuzirea cu dumnezeiască înţelepciune a altora. Aceste trepte sunt de obşte tuturor sfinţilor care au strălucit pe pământ prin desăvârşirile creştineşti – precum vă puteţi înşivă încredinţa, citind cu luare-aminte viaţa oricăruia dintre ei. Aceleaşi trepte suntem datori să le străbatem şi noi, dacă dorim să fim, şi nu doar să părem, adevăraţi creştini.
Să nu gândească cineva: „Asta e viaţa de călugăr-pustnic, dar noi suntem mireni, trăim în societate, între oameni: cum putem adapta viaţa Sfântului Ioan la noi? Chiar dacă ar vrea cineva să îi urmeze pilda, nu va putea, fiindcă noi ne aflăm în cu totul alte circumstanţe. Să ştiţi, fraţilor, că puterea nu e în formă. Noi nu putem străbate cele trei trepte arătate în felul în care au fost ele străbătute de către Sfântul Ioan şi sunt străbătute de către toţi ne-mirenii; dar le putem străbate aşa cum pot fi ele străbătute în lume, trăind între mireni: în altă formă, dar cu aceeaşi putere.
Inainte de toate, să le dăm numele lor cel adevărat. Lepădarea de toate, altfel spus părăsirea lumii, înţelegeţi cum vine. Ascultarea este viaţa întru osteneli bune, nu după voia proprie, ci după îndrumările altuia. In fine, liniştirea [isihia] este strădania de a fi neîncetat în inimă împreună doar cu Dumnezeu – şi când ajunge omul la starea aceasta, începe să vădească puteri dumnezeieşti, altfel spus harisme deosebite. Luaţi acum seama în ce fel pot fi împlinite toate acestea de către un mirean, şi chiar sunt împlinite de către voi.
Ceea ce este la sfântul Ioan părăsirea lumii şi retragerea în Mănăstirea Sinaiului, aceea este la noi părăsirea vieţii păcătoase şi pătimaşe şi întoarcerea minţii şi inimii spre a face pe placul lui Dumnezeu: fiindcă lumea este chip al vieţii pătimaşe şi păcătoase, iar mănăstirea este simbol al vieţii îmbunătăţite. Cel ce părăseşte păcatul şi ia hotărârea de a trăi în sfinţenie, acela face acelaşi lucru ca cel ce părăseşte lumea şi intră în mănăstire. Dacă în acest post v-aţi pocăit fără făţărnicie şi aţi luat hotărârea de a nu-L mai jigni pe Dumnezeu cu păcatele voastre, iată că v-aţi făcut următori ai Sfântului Ioan în părăsirea de către el a lumii şi retragerea în mănăstirea din Sinai. Rămâne doar să fiţi statornici în această hotărâre şi în împlinirea cerinţelor ei, şi vă veţi face următori ai lui şi în cea de-a doua treaptă a urcării lui spre desăvârşire.
Pe cea de-a doua treaptă, în mănăstire, Sfântul Ioan a purtat osteneala ascultării sub povăţuirea unui stareţ-îndrumător. In felul de viaţă pe care îl ducem noi, în ce trebuie să conste această ascultare? In împlinirea poruncilor care hotărnicesc felul de viaţă al fiecăruia dintre noi ca familist, ca membru al societăţii civile şi ca fiu al Bisericii. Fă ceea ce îţi spun poruncile, şi vei fi un bun ascultător. Eşti slugă? Implineşte poruncile pentru slugi. Eşti tată sau mamă? Implineşte poruncile pentru părinţi. Eşti fiu? Implineşte poruncile pentru fii. Eşti judecător? Implineşte poruncile privitoare la dreapta judecată. Eşti negustor? Negustoreşte aşa cum e porunca. Rânduiala statului cere ceva? Implineşte. Şi tot ce porunceşte Sfânta Biserică să împlineşti, de la cel mai mic lucru la cel mai mare. Toate acestea alcătuiesc ascultarea cea mântuitoare, când omul nu lucrează după voia sa, ci după cum este poruncit. Sfântul Ioan a avut îndrumător. Cine sunt îndrumătorii voştri? Păstorii Bisericii. Mergi, întreabă şi ia învăţătură de fiecare dată, şi fă după povaţa lor. Ei nu vă vor grăi voia lor, ci poruncile Evangheliei şi rânduielile Sfintei Biserici. Iată: cel care în acest chip, părăsind păcatul, va începe să trăiască întru ostenelile facerii de bine şi împlinirii poruncilor lui Dumnezeu în toate privinţele vieţii sale, sub călăuzirea păstorilor legiuiţi, acela va fi următor al Sfântului Ioan în cea de-a doua treaptă a desăvârşirii lui.
In fine, cum să-i urmăm în liniştire? Iată cum. Ce este liniştirea? Privind dinafară, este îndepărtarea de toţi şi petrecerea în singurătate; iar lăuntric – este îndepărtarea oricărei împrăştieri a gândului şi adunarea de sine înăuntrul inimii pentru a petrece acolo fără ieşire, doar înaintea feţei Atotvăzătorului Dumnezeu. Liniştirea cea dinafară nu ne este la îndemână şi la felul nostru de viaţă poate fi doar întâmplătoare; însă liniştirea lăuntrică ne e la îndemână.
Pe aceasta să v-o şi puneţi ca rânduiala, îngrijindu-vă în tot chipul a intra cât se poate de des în voi înşivă, în cămara voastră lăuntrică, şi acolo să staţi în singurătate doar înaintea lui Dumnezeu. Fie că sunteţi acasă, fie că sunteţi pe drum, la datorie sau în biserică, încordaţi-vă pentru a nu ieşi din inimă cu luarea-aminte şi a nu rupe ochiul minţii voastre de vederea feţei lui Dumnezeu: şi veţi fi sihastri, altfel spus isihaşti. Cerinţa de a petrece înăuntrul vostru liniştindu-vă se naşte în suflet ca urmare a ostenelii cu conştiinţă bună de a împlini poruncile lui Dumnezeu. Câtă vreme patimile şi deprinderile păcătoase rămân în suflet este cu neputinţă să avem liniştire lăuntrică: aşa e felul lor. Osteneala facerii de bine şi a împlinirii poruncilor lui Dumnezeu smulge din firea noastră patimile şi deprinderile păcătoase. Atunci se naşte dorul de a fi una cu Domnul. Şi, iată, cei ce s-au întărit în fapte şi aşezări sufleteşti bune intră adeseori – fie rugându-se acasă ori la biserică, fie în vremea meditaţiei şi citirii evlavioase – adânc înăuntrul lor şi se cufundă într-o asemenea liniştire, că nu bagă de seamă cum trece timpul şi, în ciuda ostenelii exterioare, de pildă în vremea rugăciunii ori stării în biserică, n-ar vrea să înceteze, ar vrea să rămână pentru totdeauna în acea fericită stare. Aşa începe liniştirea lăuntrică, ce este cu putinţă şi pentru familişti. Rămâne doar să vă continuaţi viaţa întru aceeaşi osteneală a facerii de bine, în tot chipul îngrijindu-vă şi rugându-vă să fiţi mai des în aceste stări, şi căutând ca ceea ce se întâmplă din când în când să devină ceva neîntrerupt. Şi aşa va fi. Domnul nu va părăsi osteneala dragostei. Trebuie doar să înlăturăm din viaţa noastră tot ce poate strica această bună rânduiala şi stinge fericita căldură a liniştirii lăuntrice.
Iată cum se poate face şi fiecare dintre voi următor deplin al Sfântului Ioan. Numai că, fraţilor, trebuie să alergaţi în aşa fel ca să ajungeţi la ţintă. Urcaţi la măsura vârstei plinirii lui Hristos. Vedeţi ce pildă? înaintea ei, toată lucrarea noastră nu e nimic: ce să ne mai uităm la fleacurile noastre de virtuţi? Deci, cele din urmă uitând, spre cele dinainte tindeţi, spre răsplătirea chemării celei de sus a lui Dumnezeu întru Hristos Iisus (Filip. 3, 13). Amin!”



Scara Raiului - ce este aceasta? Acestea sunt sfintele virtuti, sfintele virtuti evanghelice: smerenia, credinta, postul, blandetea, rabdarea, bunatatea, bunavointa, milostenia, dragostea adevarata, iubirea lui Hristos, marturisirea lui Hristos, patimirea pentru Domnul Hristos. Iata si inca multe alte sfinte virtuti ale Noului Legamant.
 

DUMINICA SFANTULUI IOAN SCARARUL. Predici ale Sf. Teofan Zavoratul despre cum pot mirenii, chiar familisti, SA URCE TREPTELE SCARII LA MASURA LOR

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu