“Să nu spurcaţi pământul pe care aveţi
să trăiţi; că sângele spurcă pământul şi pământul nu se poate curăţi de sângele
vărsat, altminteri decât cu sângele celui ce l-a vărsat”. (Numeri 35, 33).
(vezi PravilaAlba a casatorie de Arsenie
Boca)
Crima de avort este mai mare
decât crima simplă, pentru că se face împotriva unui copil fără apărare. De
aceea, cere cap de mamă şi de tată. Sângele lor strigă la cer „Răzbunare” şi puţini sunt cei ce scapă de ea. Nenorocirile între oameni, războaiele, au şi rolul acesta, de
a face dreptate acolo unde nu s-a făcut pocăinţă.
Multi cred ca odata cu jertfa Mantuitorului
pe Cruce s-a desfiintat si Vechiul Testament. Fals ! Viata ne arata ca femeia
naste si acum in durere asa cum a pedepsit-0 Domnul la izgonirea din Eden, iar
barbatul cu sudoarea fruntii castiga traiul zilnic pentru familia sa. Sangele
varsat nu se poate curati decat prin sangele celui ce l-a varsat, prin pedeapsa
copiilor pana la al 4-le neam, pentru cei ce-l urasc pe Domnul si Mila sa pana
la al mii-lea neam pentru cei ce-l iubesc pe EL, iar cel ce vede la ai sai cele
necurate si nu le face v-a fi crutat!
Am gasit un articol interesant despre avort si il
redau mai jos:
Preluare de pe Calea Maestrului
Viata intrauterina!
Până acum câţiva ani viaţa intrauterină constituia un mister pentru noi toţi. Descoperirile ştiinţifice şi tehnologice din ultimii ani ne permit acum să observăm primul capitol din viaţa umană, modul în care de la concepţie până la naştere, o singură celulă microscopică evoluează cu o viteză uimitoare devenind un copil de 3000 de grame şi 50 cm lungime, complet dezvoltat.
Pe această pagină găsiţi o descriere a vieţii
intrauterine a copilaşului nenăscut de la momentul concepţiei la naştere, şi
deasemenea definiţii ale termenilor utilizaţi pe parcursul întregii discuţii
despre avort. În acest scop, au fost folosite dicţionare din diferite domenii
cum ar fi: medicină, sociologie, psihologie. Dorim ca aceste definiţii să vă
ajute să înţelegeţi mai bine această temă.
Pentru început, vom dicuta despre termenul de "ovul",
pe care Dicţionarul de medicină de la Oxford îl defineşte ca fiind "celula
germinală feminină naturală pregătită pentru fecundaţie"(Dicţionar de
Medicină Oxford, 2005, p 571) iar cel de "spermatozoid"
definit de acelaşi dicţionar, este "celula germinală masculină
matură"(p. 746).
Femeia eliberează lunar un singur ovul (aceasta este
cea mai mare celulă din corpul uman), perioada fiind cunoscută sub numele de"ovulaţie".
Dacă ovulul nu este fecundat, femeia va avea menstruaţie. Este interesant de
ştiut faptul că, copilul nenăscut de gen feminin conţine deja în ovarele sale
toate ovulele pe care le va produce vreodată în viaţă (Rodman, Sarvis, şi
Bonar, 1987). În timpul actului sexual, bărbatul ejaculează milioane de
spermatozoizi (spermatozoidul fiind cea mai mică celulă din corpul uman) dintre
care numai unul va penetra ovulul, după care acesta "se închide"
nemaiputând fii penetrat de alţi spermatozoizi.
În momentul în care celula sexuală feminină este
fecundată de celula sexuală masculină, putem vorbi de "concepţie"
sau "fecundaţie". "Concepţia" este definită de
Dicţionarul de Medicină de la Oxford ca "fecundarea ovulului de către
spermatozoid în trompa uterină"(Dicţionar de Medicină Oxford, 2005, p.
177).
Celula formată din această contopire poartă numele de
"celula ou-zigot" şi este mai mică decât o granulă de sare.
Noua viaţă a moştenit 23 de cromozomi de la fiecare părinte, în total 46. Această
celulă este cea mai complexă celulă existentă. Ea conţine tiparul genetic
complex al dezvoltării umane - sexul copilului, culoarea părului şi a ochilor,
înălţimea, nuanţa tenului, şamd. (pliantul "Primele nouă luni de
viaţă", 1993).
În zilele care urmează, zilele 3-4, oul fecundat
ajunge prin trompe în uter unde hormonul numit progesteron a pregătit terenul
pentru implantare. În timpul zilelor 5-9 oul fecundat se implantează în
peretele uterin şi începe să se hrănească. Oul fecundat prin unirea celor 2
celule, feminine şi masculine, va purta de acum încolo numele de embrion.
Dicţionarul de Medicină de la Oxford, defineşte termenul de "embrion"
ca "produsul de concepţie în primele săptămâni de sarcină, timp în care se
formează principalele organe"(Dicţionar de Medicină Oxford, 2005, p. 259).
Notă: "Produs de concepţie" este nu numai
embrionul, ci şi adultul şi bătrânul. Acest termen este folosit adesea în definirea
avortului şi a procedurii de avort (pentru că este un termen impersonal) în
scopul de ascunde adevărul că este vorba de un copil, de a desensibiliza
cititorul. Încercaţi însă, să îl înlocuiţi cu termenul de copil sau copilaş,
pentru că acesta este adevărul.
"Embrionul sau copilaşul care se dezvoltă
îşi semnalează prezenţa prin substanţe placentare şi hormoni, oprind
menstruaţia mamei în zilele 10-14. Abia acum mama îşi dă seama că este
însărcinată. Sarcina este definită de Dicţionarul de medicină de la
Oxford ca fiind "perioada de timp care se scurge din momentul fecundaţiei
până la naştere, fătul/copilaşul dezvoltându-se în mod normal în uter. Sarcina
durează aproximativ 266 de zile de la concepţie până în momentul naşterii sau
280 de zile din prima zi a ultimei menstruaţii. Pe perioada sarcinii
menstruaţia lipseşte, apetitul poate creşte, sânii cresc în dimensiuni, femeia
poate prezenta de asemenea greţuri matinale. Toate modificările din această
perioadă au loc datorită hormonului progesteron produs la început de ovar şi
mai târziu de placentă. Diagnosticul de sarcină se poate pune prin diferite
teste de sarcină prin detectarea bătăilor cordului fetal şi prin ecografie.
Sinonim: gestaţie"(Dicţionar de Medicină Oxford, 2005, p. 701).
În ziua 20, sau la vârsta de mai
puţin de o lună - când se crede că este vorba de un simplu embrion fără viaţă
sau o aglomerare de ţesuturi - baza creierului, măduva spinării şi
sistemul nervos ale copilului sunt deja formate. "Inima
îi bate începând cu ziua 18-25 de la concepţie cu o frecvenţă de 140-150 de
bătăi pe minut, dublă faţă de cea a mamei"(Stossel, 1998, p. 33).
La o lună, embrionul este de 10 000 de ori mai
mare decât oul fecundat originar, şi se dezvoltă rapid. Inima pompează
cantităţi tot mai mari de sânge prin sistemul circulator. Placenta formează o
barieră unică ce permite ca sângele mamei să rămână separat, dar în acelaşi
timp permite hranei şi oxigenului să treacă prin ea spre copilaş.
În ziua a 35-a sau la doar o lună şi câteva
zile, se pot deosebi cele cinci degete ale unei mâini. Ochii se închid la
culoare pe măsură ce se produce pigmentarea.
Începând din ziua a 40-a se poate
înregistra activitatea bioelectrică a creierului, iar începând
cu ziua a 45-a s-a reuşit înregistrarea electrică a
activităţii inimii (electrocardiograma), deşi ea a început să
bată mult mai devreme (Stossel, 1998).
În săptămâna a 6-a ficatul preia producerea
celulelor sângelui şi creierul începe să controleze mişcarea muşchilor şi a
organelor", astfel încât, între 7-8 săptămâni copilaşul îşi mişcă mânuţele
şi picioruşele, însă mama îi va simţi mişcările decât abia în luna a 4-a sau a
5-a, când el va mai creşte în dimensiuni. În acest moment copilul măsoară
aproximativ 15 mm lungime, cântăreşte 2 grame şi are trăsăturile unei fiinţe
umane (pliantul "Primele nouă luni de viaţă", 1993).
Săptămâna a 7-a debutează cu formarea
maxilarelor, inclusiv a rădăcinilor dinţilor în gingii. Curând se vor închide
pleoapele pentru a proteja ochii sensibili la lumină ai copilaşului şi se vor
redeschide în luna a 7-a. În această săptămână se formează 100.000 de noi
celule nervoase pe minut. La naştere numărul lor va fi de circa 100 de miliarde
şi nu se vor forma altele noi. copilaşul este în continuă mişcare. Are deja
reflexe şi reacţionează la atingere şi simte durerea (Stossel, 1998).
Măsurând aproximativ 2-4 cm şi cântărind 13 grame, în săptămâna
a 8-a mica fiinţă va purta numele de "făt" începând cu
această vârstă - "fetus", denumire ce provine din limba latină,
înseamnă "tânăr" sau "copil". Acum totul este complet
la fel ca şi într-un adult. Inima bate de mai bine de o lună, stomacul produce
sucuri gastrice şi rinichii încep să funcţioneze în legătură cu sistemul
nervos. Creierul este bine dezvoltat. Grupurile de muşchi funcţionează în
armonie cu sistemul nervos, aşa că copilaşul îşi poate strânge pumnul sau poate
prinde cordonul ombilical. El pluteşte în lichidul amniotic, fiind astfel
protejat de şocuri şi presiune. În acest moment, toate organele sunt deja
formate. În următoarele săptămâni şi luni are loc creşterea şi
maturarea lor, prin aportul de glucide, lipide, proteine şi oxigen. Acest
proces continuă şi după naştere (Stossel, 1998).
În săptămâna a 9-a fătul îşi va îndoi degetele
în jurul unui obiect pus în palma mâinii lui.
În săptămâna următoare uterul se dublează în
mărime. Fătul se poate uita cu ochii întredeschişi, poate înghiţi şi îşi poate
încrunta fruntea.
În săptămâna a 11-a, faţa are deja profilul
unui copilaş şi mişcările muşchilor devin mai coordonate. "Fătul are 6 cm
lungime şi cântăreşte circa 30 de grame. De la această vârstă se pot
distinge amprentele, care nu se mai modifică toată viaţa, fiind o
dovadă în plus că fătul este o persoană distinctă. Ficatul, splina şi măduva
osoasă sunt suficient de mature pentru a produce celulele sanguine, în locul
veziculei viteline, care acum şi-a încheiat funcţia. La această vârstă se
poate determina deja grupa sanguină. Fătul înghite şi inspiră lichid
amniotic pentru dezvoltarea aparatului respirator, sughite, doarme, îşi
încrunta fruntea, pipăie cu mâinile şi picioarele, îşi mişcă globii oculari,
urinează, îşi suge degetul. Dezvoltarea simţului echilibrului face ca
mişcările sale să fie mai coordonate, astfel încât el se poate chiar rostogoli.
Simte căldura, lumina şi zgomotul"(Stossel,1998).
Fătul doarme, se trezeşte şi-şi exersează energic
muşchii - îşi întoarce capul, îndoaie degetele de la picioare, îşi deschide
gura. Palma, când e mangâiată se va strânge într-un pumn închis tare. Toate
acestea au loc în săptămâna a 12-a, iar, în cea care urmează, un
păr fin începe să crească pe cap şi încep
să apară diferenţierile sexuale. Acesta este perioada în care
are loc formarea scheletului. "În primul trimestru de
sarcină, datorită procesului de creştere rapidă şi a modificărilor ce survin în
proporţiile corporale, este necesar ca scheletul să fie moale. La început el
este format din cartilaj osos moale, care mai târziu se osifică şi se
transformă în os propriu-zis. Chiar şi la naştere oasele sunt încă moi şi
flexibile, lucru absolut necesar în special pentru oasele
capului"(Stossel, 1998).
În luna a 3-a fătul ocupă o mare parte a
cavităţii uterine, şi se mişcă mai mult. Capul are aproximativ o treime din
lungimea corpului. El creşte ceva mai repede în prima perioadă a sarcinii,
datorită dezvoltării creierului. Mama se poate mişca nestingherită până la
sfarşitul sarcinii, poate chiar face gimnastică, poate alerga.
O mică fiinţă umană la 4 luni are între 16-20
cm lungime şi cântăreşte circa 250 grame. Simte gustul lichidului
amniotic. Se pot distinge deja unghiile şi părul este mai evident. Fătul devine
mai vioi, iar mama îi simte pentru prima dată mişcările" (Stossel,
1998). Mama probabil va începe să arate că este însărcinată. Urechile
funcţionează şi există probe că fătul: vocea mamei şi bătăile inimii precum şi
zgomotele din exterior. Cordonul ombilical a devenit o minune tehnologică,
transportând cam 300 litri de lichide pe zi şi având un ciclu complet de
transport al lichidelor în 30 de secunde.
Acum, în luna a 5-a, jumătate din perioada de
sarcină a trecut şi fătul are aproximativ 24 cm. Mama a început acum să simtă
mişcările. Dacă un sunet este foarte puternic sau mai deosebit fătul poate
tresări ca reacţie la acel sunet. Cu ajutorul ultrasunetelor, se poate
vedea sexul copilului.
În luna a 6-a glandele sebacee şi cele
sudoripare funcţionează. Pielea delicată a copilaşului care creşte este
protejată împotriva lichidului fetal de o grăsime numită "vernix".
Dacă bebeluşul s-ar naşte în această lună şi i s-ar acorda grija
corespunzătoare ar supravieţui (pliantul "Primele nouă luni de
viaţă", 1993).
În luna a 7-a copilaşul foloseşte acum cele patru simţuri: văzul,
auzul, gustul şi pipăitul. Recunoaşte vocea mamei sale.
Pielea începe să devină mai groasă în luna a 8-a,
cu un strat de grăsime dedesubt pentru izolare şi hrănire. Anticorpii apar
în număr crescând. Copilul absoarbe cam 4 litri de lichid amniotic pe zi,
acesta fiind înlocuit complet la trei ore.
Spre sfârşitul lunii a 9-a, bebeluşul este gata
să se nască. Durata medie de sarcină este de 280 zile din prima zi a ultimei
perioade menstruale a mamei, dar durata aceasta este variabilă. Cei mai mulţi
copilaşi (între 85% si 95%) se nasc undeva între 266 şi 294 zile. Acum copilul
cântăreşte în jur de 3000 grame, iar inima lui pompează 1200 litri sânge pe zi
(pliantul "Primele nouă luni de viaţă", 1993).
Definirea următorului termen, acela de "viabil",
este importantă, termenul fiind des folosit în multe definiţii ale avortului.
Dicţionarul de medicină de la Oxford îl defineşte prin sintagma "capabil
să trăiască"(Dicţionar de Medicină Oxford, 2005 p. 853), iar în
Dicţionarul de Medicină Larousse, viabilitatea este "stadiul de dezvoltare
intrauterină suficient pentru a permite fătului să trăiască în afara
uterului". O altă definiţie mai clară şi mai cuprinzătoare a aceluiaş
termen, afirmă că "viabilitatea este acel stadiu de dezvoltare a fătului,
în care copilul este "în mod potenţial, apt să trăiască în afara uterului
mamei sale (adică poate supravieţui), chiar dacă este ajutat artificial" (Willke,
2006, text online).
Putem folosi termenul de viabilitate ca moment în care
copilul este fiinţa umană şi deci are dreptul să trăiască? Ar fi total ilogic.
Acum 50 de ani viabilitatea era recunoscută la 30 de săptămâni. Cu 25 de ani în
urmă această recunoaştere a scăzut la 25 de săptămâni. Astăzi există un copil
care a supravieţuit la 20 de săptămâni şi câţiva alţi supravieţuitori la 21 de
săptămâni. Dar copiii nu s-au schimbat. Este vorba doar de creşterea
complexităţii sistemelor care întreţin viaţa externă a copilului şi a dotării
cu tehnologie performantă a unităţilor de terapie intensivă neonatală, a
cunoştinţelor şi deprinderilor în ceea ce îi priveşte pe medici şi asistente
(Willke, 2007).
Viabilitatea este deci, standardul
de complexitate al sistemelor de ţinere în viaţă a unui făt în mediul exterior.
Nu este un standard al umanităţii sale sau al dreptului său la viaţă.
Noul-născut nu poate supravieţui fără îngrijire, fără adăpost, hrană, etc.
Cum este definită viaţa umană? Iată o definiţie
dată de Dicţionarul de Medicină Larouse: "viaţa este caracterizată prin
reacţii fizico-chimice permanente care se desfăşoară în interiorul celulelor
(reacţii biochimice), echilibrul constant al mediului intern al celulelor şi
schimburile acestuia cu mediul extern sunt asigurate prin existenţa învelişului
celular, cu permeabilitate variabilă şi selectivă."
Putem vorbi despre aceste lucruri şi în cazul
copilului nenăscut, denumit embrion sau făt, deci şi el este o fiinţă umană.
Avortul, păcat de
neiertat?
Avortul este o crimă, un păcat. Ştim că
Dumnezeu este drept, astfel El nu va lăsa nepedepsit acest păcat. Deşi cei răi
prosperă şi o duc bine pe pământ, va veni o zi a Judecăţii în care Dumnezeu va
judeca pe fiecare după faptele lui, după cum afirmă Biblia. Nu doar păcatul avortului va fi pedepsit, dar toate celelate
încălcări a celor zece porunci: a nu-L iubi pe Dumnezeu mai presus de
orice, a nu-l iubi pe
aproapele nostru ca pe noi înşine, închinarea la idoli, blasfemia, nerespectarea
zilei de odihnă, neascultarea de părinţi, crima (chiar şi
mânia – Sfânta Evanghelie după Matei 5:21,22, ura - Întâia Epistola Soborniceasă a Sfântului Apostol Ioan capitolul 3, versetul 15), adulterul (chiar pofta sexuală din
inimă - Sfânta Evanghelie după Matei5:27,28), hoţia, minciuna, invidia. Unele din
aceste păcate nu sunt făcute împotriva omului, însă păcatul în sine însuşi este
grav, din cauză că, este comis în primul rând împotriva lui Dumnezeu. Iar pedeapsa pentru orice păcat este moartea (Dumnezeu,
Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel
capitolul 6, versetul 23) deoarece Dumnezeu este sursa vieţii, şi moartea
fizică este o consecinţă a păcatului, dar moartea sufletului e veşnică. Chiar
dacă oamenii se compară cu alţii şi se cred mai buni decât ei, Dumnezeu spune să ne comparăm cu El: “Fiţi
sfinţi, căci Eu sunt sfânt.”(Dumnezeu, cartea Leviticul
capitolul 11, versetul 44, Sfânta Evanghelie după Matei
capitolul 5, versetul 48).
Există însă iertare, pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu milos, plin de
dragoste pentru om, creaţia mâinilor Lui. Însă cum poate Dumnezeu, care
este sfânt, ierta păcătosul şi să rămână drept, şi totuşi să
pedepsească păcatul? Dacă un judecător ar ierta un hoţ sau un criminal ar fi
nedrept şi corupt pentru că legea cere ca ei să fie pedepsiţi. Dumnezeu a
pedepsit pe Fiul Său în locul nostru: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu
lumea, că a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede, să nu piară, ci
să aibă viaţă veşnică.”( Dumnezeu, Sfânta Evanghelia
după Ioan, capitolul 3, versetul 16). El a trăit o viaţă sfântă, a demonstrat
că este Dumnezeu prin semnele şi minunile pe care le-a făcut, apoi a murit
pentru păcatele oamenilor şi a înviat a 3-a zi. Sângele Lui curat şi sfânt este
mai valoros decât al oricărui om (şi al tuturor oamenilor la un loc), şi astfel
El a putut plăti pentru orice păcat care s-a comis de la facerea lumii, în
timpul în care El a trăit pe pământ, sau care se va comite vreodată. Biblia
afirmă că omul trebuie să se pocăiască de păcatele sale şi să nu le mai facă,
şi să se încreadă în jertfa Mântuitorului ca singura plată pentru păcat, astfel
putând avea iertarea lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos care şade la dreapta
Tatălui, singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi om (Dumnezeu, Epistola
Întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel capitolul 2,
versetul 5).
Avortul ne priveşte
pe toţi ?
Cartea Pildele lui
Solomon (Proverbe) şi a Psalmilor ne îndeamnă să apărăm pe cel ce nu se poate apăra,
să facem dreptate când cel slab este nedreptăţit: “Deschide-ţi gura
pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor părăsiţi! Deschide-ţi gura,
judecă cu dreptate!” (Dumnezeu, cartea Pildele lui
Solomon capitolul 31, versetul 8 şi 9); “Izbăveşte pe cei
târâţi la moarte, şi scapă pe cei aproape să fie junghiaţi. Dacă zici: “Ah!
N-am ştiut!…Crezi că nu vede Cel ce cântăreşite inimile şi Cel ce veghează
asupra sufletului tău? Şi nu va răsplăti El fiecăruia după faptele
lui?”(Dumnezeu, cartea Pildele lui Solomon capitolul
24, versetele 11 şi 12). Aceste versete se
aplică în situaţia avortului, copilul nenăscut nu poate să vorbească pentru
sine, dreptul lui la viaţă este nerespectat şi el este dus la moarte, gata să
fie măcelărit de chiureta doctorului.
preluat de pe :
Popularity:
100%avortul
Comentariul meu : Pentru a
preveni situatiile nedorite , (sarcinile) in famiile cu handicap sever, cu boli
ereditare grave, sau cei care au deja multi copii, (Iisus Sirah 16:1 - nu
pofti multime de fii fara de folos, nici te bucura de fii
nelegiuiti. De se vor inmulti , nu te bucura de ei daca nu este
frica lui Dumnezeu cu ei. Nu te increde in lungimea vietii lor si nu
nadajdui intru multimea lor. Ca mai bun este unul decat o mie si
mai bine a murii fara de fii decat a avea fii fara frica de DUMNEZEU ) , de
aceea ar fi bine sa fie oprite de la casatorie, de la procreere unele
persoane.
Cum ? Simplu - prin infranare ! Traiti ca
fratii!
Lumea trebuie educata ca se poate trai fara a avea
viata sexuala inainte de casatorie, iar dupa casatorie - tanara familie trebuie
consiliata pentru a evita crima numita avort. Orele de religie
din scoala ar putea prelua acest rol pentru tineri, continuate fiind de preoti,
(duhovnicul personal), medici de familie, psihologi, considerati prieteni
adevarati ai tanarului cuplu.
De aceea sunt
opriti de la raspandirea raului in lume:
a) Nebunii,
băutorii, slabii de minte şi cei cu boli lumeşti;
b) Rudeniile de sânge până
la gradul 8 (verii de gradul 4 îi îngăduie pravila bisericească,
însă am văzut şi la depărtarea aceasta, copii însemnaţi de păcatul amestecării
de sânge şi cu sănătatea zdruncinată pentru totdeauna);
c) Cei prea deosebiţi de
vârstă. Depărtarea cea mai mare ce poate fi îngăduită este de
7 ani (maxim 10). Ce trece peste aceştia dovedeşte patima desfrânării,
care se răzbună. Văduvii să ia văduve.
d) Vârsta îngăduită pentru
fete, de la 18 la 20 de ani, iar pentru băieţi spre 25 de ani, adică la o
vârstă la care să priceapă pe ce cale merg şi cum trebuie să meargă. Şi încă
ceva: trebuie să se aştepte o vârstă mai mărişoară, ca să se vadă, pe cât e cu
putinţă, toate înclinaţiile din cei doi tineri, care numai cu vârsta se arată.
Altfel, se mai întâmplă că înainte de căsătorie au o purtare, iar după
căsătorie, după oarecare vreme, au alte purtări pentru care bucuros ai fi
căutat tovărăşia vieţii în altă parte.
e) Căsătoriile făcute după
sfatul sau sila părinţilor, care socotesc averea – patima lăcomiei – n-au dus la
capăt bun; averea toată s-a împrăştiat.
f) Cercetaţi ce purtări au
avut părinţii, cei 4 bunici, căci aşchia nu
sare departe de butuc.
g) Nu începeţi căsătoria cu
păcatul, că siliţi Taina lui Dumnezeu şi-L veţi avea împotrivă. Până la Cununia
Bisericească, toţi sunt datori a avea fecioria nestricată, şi fete şi băieţi.
Celui ce crede în Dumnezeu şi ţine posturile şi are duhovnic, îi este cu
putinţă. Celuilalt, nu i-a fost cu putinţă întâi, nu-i va fi nici pe urmă. De
aceea, cei ce robesc la patimi, trebuie să dovedească întâi îndreptarea din
toate patimile şi să ajungă la credinţa lucrătoare, apoi să întemeieze
căsătorii, căci altfel numai înmulţesc răul în oameni,
osândind şi pe alţii împreună cu ei.
h) Cei
care au participat recent la razboaie sau vremuri tulburi, calamitati naturale,
etc in general unde este multa varsare de sange , fiindcă în
acestea li se zdruncină nervii şi au pornire spre vărsare de sânge. Apoi, mai e
ştiut că pruncul ce se naşte, se alătură părintelui slab, ca să ţină cumpăna;
se înţelege astfel, de ce în rândul de copii ce se nasc după războaie, sunt mai
mulţi băieţi şi moştenesc apucăturile războinice ale taţilor şi zdruncinarea
lor nervoasă, din vremea când au fost chemaţi la viaţă; se mai înţelege de
asemenea şi de ce copiii aceştia vor face revoluţii şi vor sfârşi cam prost, ca
unii ce vor fi mereu în război cu ceilalţi oameni. Mai aşteaptă puţin, până ce
se mai liniştesc nervii şi nu mai ai vise tulburătoare, cu spaimă de război. În
starea aceasta nu poţi chema decât un băiat, care, şi din graba ta, poate apuca
calea puşcăriei.
i) De
ce este oprită toată vremea sarcinii? Pentru ca ar putea scurta viata mamei si
a fatului si , pentru că nu mai are rost [copilul nu mai trebuie
chemat la viaţă căci el este este deja în pântece!], apoi, pentru că toate
simţirile celor doi părinţi, mai ales ale mamei, prin care trece în vremea
aceea, se întipăresc cu deosebire în mugurele ce s-a plămădit. Deci, iată o
mare cheie a lucrurilor: precum au fost purtările şi toate simţămintele mamei,
în vremea celor nouă luni, aşa va fi şi moştenirea copilului ce se va naşte, pe
toată viaţa sa. Dacă părinţii i-au tulburat tocmirea cu fărădelegea
desfrânării, aceasta se va întipări într-însul cu tărie mare. Iar când se va
naşte, până nu ajunge să priceapă, se va juca cu sora de-a mirele şi mireasa,
şi încă de la 7 ani. Mai târziu, va cerca la dobitoace, sau se va deda la
curvie cu mâna, pe urmă curvie în regulă, patimi care îi vor omorî milioane de
celule nervoase. Şi de nu se va întâlni cu cineva care să-i cunoască boala, pe
la vârsta căsătoriei va ajunge în doaga nebuniei. Despre sporul la carte nici
nu mai vorbesc; patima aceasta le tâmpeşte mintea, căci începe să se poată face
pe la 14 ani, iar dacă nu i se dă de leac, nu lasă pe om să ajungă nicidecum la
70 de ani. Toate patimile slăbesc puterea de împotrivire a sufletului, pustiind
şi trup şi suflet şi pierzându-le pe amândouă pentru totdeauna. Cei ce
pătimesc de aceasta, întâi să se tămăduiască, apoi să se căsătorească.
Doctorii dau sfatul căsătoriei numaidecât, fără să
socotească roada bolnavă ce vor chema-o pe lume să se chinuiască, dacă aduc
vreo roadă.
Prin urmare, înclinările ce le-au avut părinţii în timpul
sarcinii, acelea vor fi conducătoare în toată viaţa copilului ce se va naşte. Acum e vremea cea mai scumpă de a îngriji de
purtările viitoare ale copilului, căci acum poţi semăna într-înşii înclinările
unui sfânt sau apucăturile unui tâlhar. Să se roage părinţii în vremea aceasta, să se
împărtăşească cu Sfintele Taine, să petreacă cu dragoste de Dumnezeu; aşa va fi
şi în viaţa copilului ce sa va naşte şi nu veţi avea bătaie de cap cu el, că nu
crede, că nu ascultă şi umblă după rele.
Întors – ştiţi cum e.
j) Dar şi vremea alăptării
trebuie ţinută curată, că încă e legat de mamă şi de purtările ei. Apoi, nu poate rodi copil
nou, pentru că nu-şi poate împărţi sângele în 3 părţi şi toate să meargă bine;
o parte cu laptele, alta pentru sine şi a 3–a pentru cel de pe cale. Dacă
sunt mai deşi decât îngăduie firea rânduiala aceasta, toţi sunt slabi şi nu-s
de trai. Dar aici se mai înţelege ceva: că pe măsură ce s-a întărit desfrânarea
în mădularele oamenilor, a scăzut şi puterea lor de apărare împotriva bolilor
de tot felul, iar căzând în acestea, foarte greu se tămăduiesc, deşi mijloacele
de vindecare sunt din ce în ce mai bune. Orice
desfrânare este o putrezire înceată (ca gunoiul care arde) ce scurtează zilele
oamenilor.
( Pravila Alba a casatoriei - de Arsenie Boca)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu