Un geniu misterios, aşa a fost numit bioenergeticianul Valeriu
Popa, originar din comuna Dioşti, judeţul Dolj. S-a născut în 1924 şi
s-a stins, fulgerător, în 1997. Mulţi cercetători, mulţi ziarişti care
au scris şi scriu în continuare despre activitatea sa, nu au înţeles
nici până în prezent modalitatea prin care celebrul bioenergoterapeut
accesa fluxul informaţional, punând diagnostice exacte şi prevăzând
viitorul oricărui om, cu o incredibilă exactitate. Aţi colaborat
vreodată cu Valeriu Popa? Aţi avut bucuria să-l cunoaşteţi vreodată?
În 1990, când mi-am dat seama că posed calităţi bioenergetice deosebite, despre care toată presa vremii a scris, am fost chemat de către poetul Adrian Păunescu la tatăl dânsului, Constantin Păunescu, fost deţinut politic, care a făcut puşcărie alături de Corneliu Coposu şi alte personalităţi ale istoriei contemporane. Tatăl poetului Adrian Păunescu era grav bolnav, avea cancer, era în metastază. Acolo am avut ocazia să-l cunosc pe Valeriu Popa, pe strada Dionisie Lupu, nr.84. Constantin Păunescu era deja în comă. La un moment dat, Valeriu Popa mi-a făcut un semn, cu degetul, deasupra bolnavului şi mi-a zis: „Uite, aici este corpul energetic. Dumneata, cu puterea pe care o ai, trebuie să-l percepi foarte bine!” Într-adevăr corpul energetic al lui Constantin Păunescu se afla cam la 50 centimetri deasupra corpului fizic. Apoi Valeriu Popa a continuat: „Uite, peste puţin timp va muri, dar dumneata, prin puterea pe care o ai, poţi să-i readuci corpului energetic la locul lui, să-i prelungeşti, măcar cu o zi, viaţa!” Am făcut ce mi-a zis, adică i-am aplicat lui Constantin Păunescu masajul energetic, după care Domnia sa şi-a revenit. Timp de 24 de ore a rezistat, după care am insistat, din nou, cu procedurile bioenergetice. În acest timp, am locuit la Adrian Păunescu, acasă, în Bucureşti. O săptămână m-am zbătut şi i-am făcut tratament, prelungindu-i, dacă se poate spune aşa, viaţa. Dar văzând că nu pot face nimic mai mult, i-am spus lui Valeriu Popa că mă simt depăşit de situaţie şi că omul este născut ca să şi moară. Deci, în aceste împrejurări dramatice, l-am cunoscut pe marele Valeriu Popa, după care întâlnirile noastre s-au repetat la Bucureşti, la Craiova şi în alte colţuri ale ţării, întâlnirile fiind provocate, bineînţeles, de poetul Adrian Păunescu, căruia îi datorez multe din izbânzile mele în viaţă.
Cum era omul Valeriu Popa?
Era, ca şi Adrian Păunescu, mentorul său, de o generozitate dezarmantă. Am asistat la situaţii în care a reuşit să întoarcă la viaţă oameni disperaţi, aflaţi cu un picior în lumea de dincolo, prin cele câteva proceduri terapeutice, dintre care cea mai importantă era postul absolut, doar cu apă distilată, prescris pe o perioadă de 21-40 de zile.
Devenise atât de celebru încât pe seama sa s-au ţesut tot felul de legende. Ne puteţi spune câteva dintre acestea?
Da, cu mare plăcere, vă relatez câteva întâmplări. Prin 1982, ieşind, într-o dimineaţă, din Hotelul „Continental” (din Timişoara), Valeriu Popa a fost acostat de o tânără, care i-a întins fotografia surorii ei, rugându-l să-i dea un diagnostic. Clarvăzătorul oltean, cu intuiţia sa genială, a privit câteva zeci de secunde fotografia, după care i-a spus cu blândeţe tinerei: „Sora ta a murit acum o jumătate de oră!”. Fără să o fi văzut vreodată pe tânăra respectivă, previziunea sa, din păcate, se adeverise. Tânăra a sunat acasă, s-a convins că aşa este şi a leşinat în holul hotelului amintit. O altă întâmplare. Prin anii ‘79-‘80, când Valeriu Popa era director tehnic (formaţia sa profesională fiind de inginer), la Întreprinderea bucureşteană „Suveica”, în biroul său s-a prezentat, destul de timid, un cetăţean între două vârste, care i-a întins, pe birou, o cerere de angajare. Valeriu Popa l-a măsurat atent, câteva clipe, din priviri, şi i-a răspuns, cu blândeţe, că nu-l angajează. Omul s-a dus la secretarul de partid al fabricii şi s-a plâns, iar acesta a venit în biroul directorului tehnic, de care îl lega o veche prietenie: „Nea Valerică, i-a zis secretarul de partid, ce-ai cu cetăţeanul acesta? Vrea şi el să mănânce o bucată de pâine! Noi trebuie să-l ajutăm, să-i întindem o mână de ajutor. De ce să n-o facem?” Valeriu Popa, celebrul oltean din Dioşti, i-a dat un răspuns ferm, care l-a încremenit pe secretarul de partid: „Nu te supăra, dar nu pot angaja un criminal care va deveni sinucigaş!” Trecând peste decizia lui Valeriu Popa, secretarul PCR l-a angajat pe insul respectiv. Dar, după doar trei săptămâni, acesta s-a îmbătat, şi-a violat nora, a sugrumat-o ca să nu se afle, apoi s-a urcat pe bloc şi s-a aruncat în gol.
Mai povestiţi-mi, vă rog, o întâmplare de acest gen cu Valeriu Popa!
În vara anului 1985, la Timişoara, în holul aceluiaşi Hotel „Continental”, Valeriu Popa discuta cu mai mulţi indivizi, care aflaseră că marele vizionar şi terapeut poposise în oraşul lor. Aceştia, curioşi, se îmbulzeau să-l audă vorbind şi să-i pună întrebări. În holul hotelului se produsese un adevărat haos, iar curioşii tot veneau şi veneau. Văzând situaţia, recepţionerul, un tip arogant, l-a apostrofat grosolan pe Valeriu Popa , jignindu-l şi cerându-i să iasă în stradă „cu nebunii ăştia”, pentru că îi deranjează pe angajaţii hotelului. Vestitul clarvăzător s-a apropiat de recepţie, l-a fixat câteva clipe pe omul care ţipase la el şi, cu o blândeţe ieşită din comun, i-a spus următoarele: „Evită să te mai enervezi, pentru că ai diabet, eşti insulino-dependent, şi nu vezi cu ochiul stâng!” Recepţionerul a rămas mut de uimire, a încremenit pur şi simplu. Apoi a încercat să articuleze ceva şi a recunoscut umil, cu glasul stins: „Da, aşa este!”. Apoi Valeriu Popa i s-a adresat celuilalt recepţioner, care se amestecase în discuţie şi era de faţă: „ Iar dumneata, să ştii, suferi de duodenită. Să fii atent, pentru că tatăl tău a murit, la 38 de ani, cu următorul diagnostic: ocluzie intestinală!”
Ce credeţi că reprezenta pentru Valeriu Popa dieta naturistă?
Pentru Valeriu Popa, întoarcerea la dieta naturistă, cea care furnizează enzime, vitamine, oligoelemente, este crucială şi, deseori se întâmpla să repete bolnavilor un aforism al filosofului antic Seneca: „Omul îşi sapă singur mormântul cu dinţii”, aluzie la toxinele pe care, înaintând în vârstă, oamenii le introduc, prin dietă, în organism. Când un pacient se prezenta la tratament, terapeutul îi punea întrebarea grea ca de plumb, pentru că vindecarea, chiar de maladii grave, presupunea un efort uriaş de voinţă din partea acestuia: „Crezi că vei avea voinţa să susţii tratamentul?”. Dacă bolnavul răspundea favorabil, era rugat să vină cu două fotografii, faţă şi profil, întrucât chipul de dinaintea începerii terapiei şi cel de după trebuiau să exprime starea sănătăţii pacientului. Apoi acesta, pacientul, era îndemnat să vorbească despre istoricul bolii sale şi i se prezenta renumita schemă terapeutică „BG1" (boli grave), schemă care era strict individualizată şi presupunea un mare efort din partea pacientului.
În 1990, când mi-am dat seama că posed calităţi bioenergetice deosebite, despre care toată presa vremii a scris, am fost chemat de către poetul Adrian Păunescu la tatăl dânsului, Constantin Păunescu, fost deţinut politic, care a făcut puşcărie alături de Corneliu Coposu şi alte personalităţi ale istoriei contemporane. Tatăl poetului Adrian Păunescu era grav bolnav, avea cancer, era în metastază. Acolo am avut ocazia să-l cunosc pe Valeriu Popa, pe strada Dionisie Lupu, nr.84. Constantin Păunescu era deja în comă. La un moment dat, Valeriu Popa mi-a făcut un semn, cu degetul, deasupra bolnavului şi mi-a zis: „Uite, aici este corpul energetic. Dumneata, cu puterea pe care o ai, trebuie să-l percepi foarte bine!” Într-adevăr corpul energetic al lui Constantin Păunescu se afla cam la 50 centimetri deasupra corpului fizic. Apoi Valeriu Popa a continuat: „Uite, peste puţin timp va muri, dar dumneata, prin puterea pe care o ai, poţi să-i readuci corpului energetic la locul lui, să-i prelungeşti, măcar cu o zi, viaţa!” Am făcut ce mi-a zis, adică i-am aplicat lui Constantin Păunescu masajul energetic, după care Domnia sa şi-a revenit. Timp de 24 de ore a rezistat, după care am insistat, din nou, cu procedurile bioenergetice. În acest timp, am locuit la Adrian Păunescu, acasă, în Bucureşti. O săptămână m-am zbătut şi i-am făcut tratament, prelungindu-i, dacă se poate spune aşa, viaţa. Dar văzând că nu pot face nimic mai mult, i-am spus lui Valeriu Popa că mă simt depăşit de situaţie şi că omul este născut ca să şi moară. Deci, în aceste împrejurări dramatice, l-am cunoscut pe marele Valeriu Popa, după care întâlnirile noastre s-au repetat la Bucureşti, la Craiova şi în alte colţuri ale ţării, întâlnirile fiind provocate, bineînţeles, de poetul Adrian Păunescu, căruia îi datorez multe din izbânzile mele în viaţă.
Cum era omul Valeriu Popa?
Era, ca şi Adrian Păunescu, mentorul său, de o generozitate dezarmantă. Am asistat la situaţii în care a reuşit să întoarcă la viaţă oameni disperaţi, aflaţi cu un picior în lumea de dincolo, prin cele câteva proceduri terapeutice, dintre care cea mai importantă era postul absolut, doar cu apă distilată, prescris pe o perioadă de 21-40 de zile.
Devenise atât de celebru încât pe seama sa s-au ţesut tot felul de legende. Ne puteţi spune câteva dintre acestea?
Da, cu mare plăcere, vă relatez câteva întâmplări. Prin 1982, ieşind, într-o dimineaţă, din Hotelul „Continental” (din Timişoara), Valeriu Popa a fost acostat de o tânără, care i-a întins fotografia surorii ei, rugându-l să-i dea un diagnostic. Clarvăzătorul oltean, cu intuiţia sa genială, a privit câteva zeci de secunde fotografia, după care i-a spus cu blândeţe tinerei: „Sora ta a murit acum o jumătate de oră!”. Fără să o fi văzut vreodată pe tânăra respectivă, previziunea sa, din păcate, se adeverise. Tânăra a sunat acasă, s-a convins că aşa este şi a leşinat în holul hotelului amintit. O altă întâmplare. Prin anii ‘79-‘80, când Valeriu Popa era director tehnic (formaţia sa profesională fiind de inginer), la Întreprinderea bucureşteană „Suveica”, în biroul său s-a prezentat, destul de timid, un cetăţean între două vârste, care i-a întins, pe birou, o cerere de angajare. Valeriu Popa l-a măsurat atent, câteva clipe, din priviri, şi i-a răspuns, cu blândeţe, că nu-l angajează. Omul s-a dus la secretarul de partid al fabricii şi s-a plâns, iar acesta a venit în biroul directorului tehnic, de care îl lega o veche prietenie: „Nea Valerică, i-a zis secretarul de partid, ce-ai cu cetăţeanul acesta? Vrea şi el să mănânce o bucată de pâine! Noi trebuie să-l ajutăm, să-i întindem o mână de ajutor. De ce să n-o facem?” Valeriu Popa, celebrul oltean din Dioşti, i-a dat un răspuns ferm, care l-a încremenit pe secretarul de partid: „Nu te supăra, dar nu pot angaja un criminal care va deveni sinucigaş!” Trecând peste decizia lui Valeriu Popa, secretarul PCR l-a angajat pe insul respectiv. Dar, după doar trei săptămâni, acesta s-a îmbătat, şi-a violat nora, a sugrumat-o ca să nu se afle, apoi s-a urcat pe bloc şi s-a aruncat în gol.
Mai povestiţi-mi, vă rog, o întâmplare de acest gen cu Valeriu Popa!
În vara anului 1985, la Timişoara, în holul aceluiaşi Hotel „Continental”, Valeriu Popa discuta cu mai mulţi indivizi, care aflaseră că marele vizionar şi terapeut poposise în oraşul lor. Aceştia, curioşi, se îmbulzeau să-l audă vorbind şi să-i pună întrebări. În holul hotelului se produsese un adevărat haos, iar curioşii tot veneau şi veneau. Văzând situaţia, recepţionerul, un tip arogant, l-a apostrofat grosolan pe Valeriu Popa , jignindu-l şi cerându-i să iasă în stradă „cu nebunii ăştia”, pentru că îi deranjează pe angajaţii hotelului. Vestitul clarvăzător s-a apropiat de recepţie, l-a fixat câteva clipe pe omul care ţipase la el şi, cu o blândeţe ieşită din comun, i-a spus următoarele: „Evită să te mai enervezi, pentru că ai diabet, eşti insulino-dependent, şi nu vezi cu ochiul stâng!” Recepţionerul a rămas mut de uimire, a încremenit pur şi simplu. Apoi a încercat să articuleze ceva şi a recunoscut umil, cu glasul stins: „Da, aşa este!”. Apoi Valeriu Popa i s-a adresat celuilalt recepţioner, care se amestecase în discuţie şi era de faţă: „ Iar dumneata, să ştii, suferi de duodenită. Să fii atent, pentru că tatăl tău a murit, la 38 de ani, cu următorul diagnostic: ocluzie intestinală!”
Ce credeţi că reprezenta pentru Valeriu Popa dieta naturistă?
Pentru Valeriu Popa, întoarcerea la dieta naturistă, cea care furnizează enzime, vitamine, oligoelemente, este crucială şi, deseori se întâmpla să repete bolnavilor un aforism al filosofului antic Seneca: „Omul îşi sapă singur mormântul cu dinţii”, aluzie la toxinele pe care, înaintând în vârstă, oamenii le introduc, prin dietă, în organism. Când un pacient se prezenta la tratament, terapeutul îi punea întrebarea grea ca de plumb, pentru că vindecarea, chiar de maladii grave, presupunea un efort uriaş de voinţă din partea acestuia: „Crezi că vei avea voinţa să susţii tratamentul?”. Dacă bolnavul răspundea favorabil, era rugat să vină cu două fotografii, faţă şi profil, întrucât chipul de dinaintea începerii terapiei şi cel de după trebuiau să exprime starea sănătăţii pacientului. Apoi acesta, pacientul, era îndemnat să vorbească despre istoricul bolii sale şi i se prezenta renumita schemă terapeutică „BG1" (boli grave), schemă care era strict individualizată şi presupunea un mare efort din partea pacientului.
Constantin Preda, 17 noiembrie 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu