luni, 24 noiembrie 2014

Despre adevaratul post !


Isaia cap. 58

1. Strigă din toate puterile şi nu te opri, dă drumul glasului să sune ca o trâmbiţă, vesteşte poporului Meu păcatele sale şi casei lui Iacov fărădelegile sale.
2. În fiecare zi Mă caută, pentru că ei voiesc să ştie căile Mele ca un popor care făptuieşte dreptatea şi de la legea Dumnezeului său nu se abate. Ei Mă întreabă despre legile dreptăţii şi doresc să se apropie de Dumnezeu.
3. Pentru ce să postim, dacă Tu nu vezi? La ce să ne smerim sufletul nostru, dacă Tu nu iei aminte? Da, în zi de post, voi vă vedeţi de treburile voastre şi asupriţi pe toţi lucrătorii voştri.
4. Voi postiţi ca să vă certaţi şi să vă sfădiţi şi să bateţi furioşi cu pumnul; nu postiţi cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus.
5. Este oare acesta un post care Îmi place, o zi în care omul îşi smereşte sufletul său? Să-şi plece capul ca o trestie, să se culce pe sac şi în cenuşă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului?
6. Nu ştiţi voi postul care Îmi place? - zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor.
7. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine.
8. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu.
9. Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-mă! Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău asuprirea, ameninţarea cu mâna şi cuvântul de cârtire,
10. Dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei.
11. Domnul te va călăuzi necontenit şi în pustiu va sătura sufletul tău. El va da tărie oaselor tale şi vei fi ca o grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu seacă niciodată.
12. Pe vechile tale ruine se vor înălţa clădiri noi, vei ridica din nou temeliile străbune şi vei fi numit dregător de spărturi şi înnoitor de drumuri, ca ţara să poată fi locuită.
13. Dacă îţi vei opri piciorul tău în ziua de odihnă şi nu-ţi vei mai vedea de treburile tale în ziua Mea cea sfântă, ci vei socoti ziua de odihnă ca desfătare şi vrednică de cinste, ca sfinţită de Domnul, şi vei cinsti-o, fără să mai umbli, fără să te mai îndeletniceşti cu treburile tale şi fără să mai vorbeşti deşertăciuni,
14. Atunci vei afla desfătarea ta în Domnul. Eu te voi purta în car de biruinţă pe culmile cele mai înalte ale ţării şi te voi bucura de moştenirea tatălui tău Iacov, căci gura Domnului a grăit acestea.

Capitolul 1
1. Vedenia lui Isaia, fiul lui Amos, pe care a văzut-o despre Iuda şi Ierusalim, în vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Iezechia, regii lui Iuda.
2. Ascultă, cerule, şi ia aminte, pământule, că Domnul grăieşte: Hrănit-am feciori şi i-am crescut, dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea.
3. Boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaşte; poporul Meu nu Mă pricepe.
4. Vai ţie neam păcătos, popor împovărat de nedreptate, soi rău, fii ai pieirii! Ei au părăsit pe Domnul, tăgăduit-au pe Sfântul lui Israel, întorsu-I-au spatele.
5. Pe unde să mai fiţi loviţi voi, cei ce mereu vă răzvrătiţi? Tot capul vă este numai răni şi toată inima slăbănogită.
6. Din creştet până în tălpile picioarelor nu-i nici un loc sănătos; totul este numai plăgi, vânătăi şi răni pline de puroi, necurăţate, nemuiate cu untdelemn şi nelegate.
7. Ţara voastră este pustiită, cetăţile voastre arse cu foc, ţarinile voastre le mănâncă străinii înaintea ochilor voştri, totul este pustiit, ca la nimicirea Sodomei.
8. Sionul ajuns-a ca o colibă într-o vie, ca o covercă într-o bostănărie, ca o cetate împresurată!
9. Dacă Domnul Savaot nu ne-ar fi lăsat o rămăşiţă, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora.
10. Ascultaţi cuvântul Domnului, voi conducători ai Sodomei, luaţi aminte la învăţătura Domnului, voi popor al Gomorei!
11. Ce-mi foloseşte mulţimea jertfelor voastre?, zice Domnul. M-am săturat de arderile de tot cu berbeci şi de grăsimea viţeilor graşi şi nu mai vreau sânge de tauri, de miei şi de ţapi!
12. Când veneaţi să le aduceţi, cine vi le ceruse? Nu mai călcaţi în curtea templului Meu!
13. Nu mai aduceţi daruri zadarnice! Tămâierile Îmi sunt dezgustătoare; lunile noi, zilele de odihnă şi adunările de la sărbători nu le mai pot suferi. Însăşi prăznuirea voastră e nelegiuire!
14. Urăsc lunile noi şi sărbătorile voastre sunt pentru Mine o povară. Ajunge!
15. Când ridicaţi mâinile voastre către Mine, Eu Îmi întorc ochii aiurea, şi când înmulţiţi rugăciunile voastre, nu le ascult. Mâinile voastre sunt pline de sânge; spălaţi-vă, curăţiţi-vă!
16. Nu mai faceţi rău înaintea ochilor Mei. Încetaţi odată!
17. Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!
18. Veniţi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face.
19. De veţi vrea şi de Mă veţi asculta, bunătăţile pământului veţi mânca.
20. Iar de nu veţi vrea şi nu Mă veţi asculta, atunci sabia vă va mânca, căci gura Domnului grăieşte.
21. Cum a ajuns ca o desfrânată cetatea cea credincioasă şi plină de dreptate? Dreptatea locuia în ea, iar acum este plină de ucigaşi.
22. Argintul tău s-a prefăcut în zgură şi vinul tău este amestecat cu apă;
23. Mai-marii tăi sunt răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii; toţi iubesc darurile şi umblă după răsplată. Ei nu judecă orfanul, iar pricina văduvei nu ajunge până la ei.
24. Pentru aceasta zice Domnul, Dumnezeul Savaot, puternicul lui Israel: Răzbuna-Mă-voi împotriva asupritorilor Mei şi Mă voi întărâta cu răzbunare asupra vrăjmaşilor Mei!
25. Voi întoarce mâna Mea împotriva ta şi te voi curăţi de toată zgura ta, ca în cuptor.
26. Voi întoarce judecătorii tăi să judece ca la început şi sfetnicii tăi ca odinioară. După aceasta te vei putea numi iarăşi cetate dreaptă, oraş credincios.
27. Sionul va fi răscumpărat prin judecată şi locuitorii săi care se vor întoarce la credinţă, prin dreptate.
28. Domnul va zdrobi pe cei răzvrătiţi, iar cei ce au părăsit pe Domnul vor fi nimiciţi.
29. Ei vor fi ruşinaţi pentru dumbrăvile sfinte pe care le-au îndrăgit şi se vor roşi la faţă din pricina grădinilor pe care le-au ales.
30. Vor fi ca un stejar ale cărui frunze cad şi ca o grădină fără nici un strop de apă.
31. Cel puternic va fi ca puzderiile de câlţi şi faptele lui ca o leasă de mărăcini. Şi aceia şi aceasta vor arde laolaltă şi nimeni nu va putea să-i stingă.

Aici ne este prezentata o situatie de acum doua mii si cateva sute de ani, dar pentru ca Biblia este cartea de capatai a crestinilor ar trebui sa facem o paralela intre ce era atunci si ce este acum in lume si sa tinem cont de ceea ce ni se cere a respecta cu adevarat. Indoctrinarea religioasa de acum nu se regaseste nici unde in Biblie. Iisus a tinut post 40 de zile si a spus ca anumite duhuri  ies doar prin post si rugaciune. Pentru ca El se pregatea si se astepta a fi atacat cel mai puternic de dusman, tinand cont ca a luat tot negativismul  lumii pe umerii sai, era necesar sa se pastreze curat, dar noi nu avem puterea lui spirituala. La o ispita i-a raspuns diavolului ca nu doar cu paine se hraneste omul ci si cu rugaciune. Ne stim noi ruga ca EL, avem noi puterea de a ne hrani doar spiritual, cu rugaciune insotita de fapte bune? NU, categoric ca nu, atunci poate ca Dumnezeu ia aceasta povara de pe umerii nostrii si ne indeamna doar la fapte bune, care cantaresc mai mult in ochii lui. In versiune moderna ar putea fi vorba de curatarea creierului, lepadarea de demonii care ne stapanesc mintea.  De exemplu, cererea duhului blandetii in loc de cel al maniei si probabil postirea se refera tot in versiune moderna - daca sti ca un anumit aliment iti face rau renunta o perioada de timp la el,sau definitiv si dupa ce ai scapat de duhurile necurate (negativism insotit neaparat de fapte bune), ai grija sa nu mai pacatuiesti, caci acel duh daca vede casa (mintea curata) ataca cu putere mai mare, cu forte inseptite.

Puterm reflecta la aceste pasaje din Biblie si multi ne vom bucura sa aflam cand mergem la biserica ca aceasta adaposteste in curtile si anexele sale saracii fara adapost, ca-i hraneste corespunzator, ca se intereseaza de vaduva si de orfan, acolo in biserica. ( sa fie merinde in casa mea, spune Domnul) nu doar pentru calugari, preoti, porcii si vacile lor, ci pentru cel nevoias. Sunt sigura ca multi s-ar oferi voluntari in aceste actiuni caritabile, nu doar de ochii lumii peste hotare, sau in unele manastiri. Lacasele de cult au rasarit ca ciupercile dupa ploaie, asa incat ar putea fi intrebuintate dupa placul lui Dumnezeu. Acum cand mergi la biserica vezi ca in majoritatea timpului este goala, are o femeie de serviciu care vinde lumanari, sterge praful si goneste afara pe cine intra mai zderntaros acolo, preotii se ocupa de afacerile lor, si de politica. Preotia a devenit cu adevarat o cariera, este scoasa din sfera spiritualului. La catolici mai grav, au gratii la intrarea in biserica, s-au zavorat si mai bine fata de fratii in suferinta.  

Concluzie: Sa luam aminte si sa facem ce ne spune in Isaia cap 1:15 : Mâinile voastre sunt pline de sânge; spălaţi-vă, curăţiţi-vă! 16. Nu mai faceti rau inaintea ochilor mei. Incetati odata ! 17. Invatati sa faceti binele, cautati dreptatea, ajutati pe cel apasat, faceti dreptate orfanului, aparati pe vaduva !Cand ti post nu te lauda, cand faci milostenie nu trambita, cand te rogi, fa-o in camaruta ta cu rugaciunea Tatal Nostru si in general tot ce faci, sa nu stie stanga ce face dreapta, untdelemnul sa nu lipseasca de pe capul tau, adica( mintea sa fie curatata tot timpul )si hainele sa fie vesnic albe (adica sa avem fapte bune). Acesta este postul care-i place Domnului.
"In trei zile voi darama templul: in trei zile il voi ridica din nou. ( In ochii Domnului o zi este ca o mie de ani si o mie de ani ca o zi) spune fiul esenian- imbracat in haina alba de in - al Mariei. Daca privim dupa 2000 de ani, toate invataturile confirmate prin moartea sa si prin invierea spirituala, le-a avut pentru toata omenirea. Verbul si jertfa sa au pus temeliile unui templu invizibil, mult mai solid si indestructibil decat toate templele de piatra, dar nu se poate continua si ispravi decat in masura in care fiecare om si toate veacurile se vor stradui la aceasta.
 Aceasta stiinta va fi regasita doar cand Biserica si Stiinta de comun acord se vor stradui impreuna si vor coopera. Stiinta trebuie sa-si extinda domeniul, iar Religia trebuie sa-si inteleaga originile. Doctrina ezoterica nu este numai o stiinta, o filozofie, o morala, o religie. Ea este stiinta, filozofia, morala si insasi religia, este adevarata stiinta a lui Dumnezeu spre care tindem cu totii.
Aceste este templul lui Hristos, pentru care si-a dat viata si care trebuie reconstruit de catre omenire. 

Care sa fie templu acesta?  Al omenirii transformate. El este un templu :
 1. Moral,  2. Social si  3. Spiritual. 
 Dupa 2000 de ani de la moartea sa, templul spiritual aproape ca a patruns in constiinta fiecaruia. Cu cel social avem mari probleme. Aceasta presupune stabilirea Domniei lui Dumnezeu si a legii sale in institutiile organice ale omenirii.  Omenirea inca mai traieste starea de razboi, sub legea Fortei si a Destinului.  Legea lui Hristos care domneste in constiinta morala n-a trecut inca in institutii. 

fragmente din :
(Marii Initiati de Eduard Schure" )

Concluzie : 
Au trecut doar 2 zile ( 2000 de ani ) de cand Iisus lucreaza la recontructia templului. Ne promite ca in 3 zile il darama si in 3 zile il reface la loc, dupa placul sau. Asa ca nu va fi nici un sfarsit al lumii acum, ci doar o reconstructie a unui  "templu parasit ". ACUM suntem in perioada de daramare, care conform spuselor LUI mai dureaza exact 986 de ani. Traim vremuri tulburi, in care se lucreaza la daramarea unor structuri vechi, de aceea vedem "atata praf in ochi", dar avem speranta ca vom iesi din aceasta incercare total schimbati, in care templul moral, social si spiritual vor fi unul si acelasi in care se vor reface legaturile cu Dumnezeu. Poate ca atunci oaia va sta linistita langa lup fara sa-i fie frica si oamenii vor sta pe banca la porti de vorba unii cu altii, satuli de viata lunga si fericita, cum promite Cartea Sfanta, fara rani, lovituri si moarte.




 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu