ADEVARUL VA VA FACE LIBERI !
„Le‑-am dat şi Sabatele Mele, să fie un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul, care-i sfinţesc.” (Ezechiel 20:12) = 888
„Le‑-am dat şi Sabatele Mele, să fie un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul, care-i sfinţesc.” (Ezechiel 20:12) = 888
Mai umbla Dumnezeu in mijlocul nostru? daca nu, atunci avem raspunsul ce sa facem ca sa umble iar printre noi si sa ne vorbeasca .
Ziua a şaptea a fost
instituită şi sfinţită de Dumnezeu în amintirea creaţiunii, pentru
onoarea Sa, şi ca sărbătoare pentru toţi copiii Lui din toate timpurile
şi din toate locurile, indiferent de neam. (Genesa 2:1–3). Acesta va fi între
Mine şi copiii lui Israel un semn veşnic; căci în şase zile a făcut
Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit…” (Exodul
31:12–17).Domnul i-a învăţat pe ucenicii Săi: „Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat”.
Nu stiu daca este bine sa vorbesc despre asta, dar m-am rugat la Dumnezeu sa-mi dea un semn care sa fie un semn conventional intre mine si EL si sa recunosc ca vine de la El, nu din alta parte. In rugaciune am spus: asa cum au penticostalii bentita ca semn intre tine si ei, da-mi si mie un semn pe care sa-l port cu sfintenie. Sincera sa fiu, in mintea mea ingusta si lumeasca, ma gandeam la un obiect de podoaba, la o curea, bratara, un inel, ceva de genul culorilor curcubeului, etc, la lucruri lumesti,la fel ca al penticostalilor, in nici un caz la raspunsul care a venit si care m-a luat prin surprindere si mi-a dat mari framantari, pentru ca sunt ortodoxa. Se pare ca semnul cu bentita este lumesc, pentru ca nici ei nu respecta Sabatul, nu este intre ei si Dumnezeu cum am crezut eu.
Am obiceiul dimineata si seara sa deschid intamplator Biblia ca sa citesc Cuvantul Domnului pentru mine si am deschis la Sfintirea SABATULUI si la Ezechiel 20:12 „Le‑-am dat şi Sabatele Mele, să fie un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul, care-i sfinţesc.” (Ezechiel 20:12). Repet, nu stiu daca este bine ca fac public acest lucru, dar totusi tot Cuvantul Domnului spune ca daca sti ceva ce este spre bine tuturor, trebuie sa-l transmiti mai departe, nu este bine sa pastrezi doar pentru tine ( asa ca, vai de cel ce va strica pe unii din acestia mici ai mei , dar oricine le va pazi ( poruncile) si va invata pe altii sa le pazeasca, va fi chemat mare in Imparatia cerurilor." Pentru ca nimic nu este intamplator si trebuie sa fim atenti la coincidente, imi amintesc ca primul meu serviu, pe vremea lui Ceausescu cand erai repartizat dupa terminarea facultatii sa faci trei ani de stagiatura, am fost repartizata intr-o comuna din jud. Arad unde toti erau "sambatari" cum le spuneam noi, dar am colaborat excelent cu ei, era o comuna prospera, cu adevarat binecuvantata, dar pe atunci nu stiam ce stiu acum si nici nu am fost acostata pe strada de vreunul ca sa ma convinga in legatura cu religia lor, doar spuneau smerit: "noi nu lucram sambata", lucru respectat si pe acea vreme a odioasei dictaturi. Cu adevarat, Dumnezeu se dezvaluie in natura si prin proorocii sai. Astazi, dupa primul meu SABAT mi-ai inflorit o floare pe care nu am mai vazut-o inflorita de ani de zile, fara sa-i pun stimulente, ingrasaminte si fara sa-i schimb pamantul. Cea mai neglijata floricica a inflorit, ca semn ca Dumnezeu a binecuvantat primul meu SABAT. Multumesc, multumesc, multumesc. ! Aici salasluieste Dumnezeu,in natura si in fiintele vii, nu in icoane. La icoane am renuntat cred ca de o luna. Aceasta floare este un semn ca Dumnezeu cunoaste gandul omului si ca prin Sabatele sale a binecuvantat creatia. Poate asa se explica numarul mare de urmasi schiopi, sontorogi, plini de cancer si diabet de la varste fragede, lipsind binecuvantarea creatiei, binecuvantarea lui Dumnezeu de pe fii oamenilor, pentru ca nu-i respecta poruncile. Expresia: le-am dat si SABATELE MELE este ceva ce inca nu intelegem, este ceva mai presus de ce poate cuprinde mintea noastra, este un DAR pe care nu-l stim aprecia, pentru ca nu-l intelegem deplin.
Oamenii au dreptul la adevar. Pentru ca nu sunt educati in acest sens, nu citesc Biblia, merg doar la biserica si se rezuma la ce spune preotul.Biblia este pentru sectanti, pana acolo s-a ajuns cu ura propovaduita de reprezentantii bisericii. Pana nu o citesti singur, fara a fi impins de la spate de cineva, pana nu simti atractie pentru ea, o ai ca obiect de decor in casa, fara a fi un cuvant viu si lucrator. Poate de aceea merge lumii in general rau, indiferent de origine, continent si crezuri. Nici eu habar nu am avut de ce continea Biblia pana in 2010 cand m-am hotarat sa o citesc. O consideram un obiect de cult care trebuie prin traditie sa existe in casa. Am primit-o cadou de ziua mea de la mama in 1997, pentru ca asa este traditia sa existe, dar marturisesc ca nici mama nu a citit-o in intregime, sau chiar deloc. Stiu ca citeste tot felul de carti de rugaciune, Psaltirea, Ceaslovul. O mai deschideam din cand in cand si eu la Noul Testament, dar o abandonam repede zicand ca este istoria poporului evreu. Totusi crestinii se ghideaza dupa ea, este cartea de capatai a noastra, Evangheliile, Psalmii si totusi atunci de ce s-a falsificat cuvantul Domnului? Pana nu o intelegi, consider ca nu cunosti pe deplin Cuvantul lui Dumnezeu, care este lucrator si schimba vieti.Cu adevarat este o Carte Sfanta. Sunt ortodoxa si asa raman, dar m-am hotarat sa tin sambata zi de repaus, ca semn pus de Dumnezeu intre mine si El, nu duminica ca majoritatea lumii. Putin imi pasa ce spun ceilalti, pentru ca imi pasa mai mult de sufletul meu pentru care raspund. Cand ma va lua la intrebari dupa ce mor, ce sa raspund, m-am luat dupa turma si biserica ?, mai ales ca l-am intrebat ce sa fac, care este semnul intre mine si EL ca m-a mantuit ! si mi-a si raspuns.
Sufletele doritoare de mântuire prin trăirea şi cunoaşterea adevărului dumnezeiesc, întreabă: Care este ziua a şaptea pe care bunul Dumnezeu a binecuvântat-o ca zi de sărbătoare şi repaus săptămânal?
Răspunsul
la această importantă întrebare îl găsim scris limpede, precis şi clar
în Biblie, Cuvântul lui Dumnezeu, care spune că ziua a şaptea a
săptămânii aleasă, binecuvântată şi sfinţită de Dumnezeu ca zi de
sărbătoare şi odihnă săptămânală pentru întreaga omenire este sâmbăta.
Intr-adevăr, în textul original ebraic (limba în care Dumnezeu a scris
cu degetul Său Legea morală a celor zece porunci), ziua a şaptea a
săptămânii este numită „Sabat” care înseamnă „odihnă”. Aceste trei
cuvinte: Sabat, sâmbătă şi odihnă, au una şi aceeaşi semnificaţie atunci
când este vorba despre ziua a şaptea a săptămânii, ca zi de sărbătoare.
Aşa se face că unii traducători ai Bibliei au tradus textul original al
poruncii a patra din Decalog cu: Sabat, ziua de odihnă, sâmbătă.
In
Biblia română, traducerea de Iaşi (1874), precum şi în traducerea de
Dr. Nitzulescu (ediţia din 1911), textul poruncii a patra sună aşa:
„Adu-ţi aminte de ziua sSabatului, ca să o sfinţeşti pe ea! Şase zile
vei lucra, şi-ţi vei face toate lucrurile tale. Dar ziua a şaptea e
Sabatul Domnului Dumnezeului tău.” (II Moise 20:8–11).
In Biblia română, traducerea Sinodală (1914), textul poruncii a patra a fost tradus aşa: „Adu-ţi aminte de ziua Sâmbetei ca să o sfinţeşti pe ea. Şase zile lucrează şi fă toate lucrurile tale. Iar ziua a şaptea este Sâmbăta Domnului Dumnezeului tău.” (Eşirea 20:8–11).
In traducerea Bibliei de către preoţii profesori Vasile Radu şi Gala Galaction, ediţia română (1938), traducere după textele originale ebraice şi greceşti, ziua a şaptea din porunca a patra a fost tradusă de asemenea cu sâmbătă. în această Biblie, toate textele, atât din Vechiul cât şi din Noul Testament care vorbesc despre ziua a şaptea, au fost traduse cu sâmbătă. Acesta este adevărul dumnezeiesc de care nimeni nu are vreun motiv să se îndoiască. Ziua a şaptea a săptămânii, binecuvântată şi sfinţită de Dumnezeu ca zi de sărbătoare şi repaus săptămânal, aşa cum Dumnezeu a ordonat în porunca Sa cea sfântă, este sâmbăta. A gândi, a crede şi a spune altfel, înseamnă a denatura adevărul dumnezeiesc. Adevărul lui Dumnezeu trebuie primit, crezut şi pus în practică aşa cum este el, dacă dorim să fim cu adevărat copii ascultători ai lui Dumnezeu şi să fim plăcuţi Lui.
Nu ştim de ce Dumnezeu n-a pus nume la celelalte şase zile de lucru ale săptămânii! în Sfânta Scriptură sunt amintite doar cu: „ziua întâi, a doua, a treia, a patra, a cincea”, iar „ziua a şasea a săptămânii” se mai numeşte şi „ziua de pregătire” (în vederea serbării zilei de odihnă). Sărbătoarea săptămânală, ziua a şaptea, se numeşte sâmbăta, sau ziua Sabatului!” (Genesa 1:5, 8, 13, 19, 23, 31; Exodul 16:23; Luca 23:54–56).
Zilele calendarului săptămânal ar trebui aranjate în această ordine biblică:
In Biblia română, traducerea Sinodală (1914), textul poruncii a patra a fost tradus aşa: „Adu-ţi aminte de ziua Sâmbetei ca să o sfinţeşti pe ea. Şase zile lucrează şi fă toate lucrurile tale. Iar ziua a şaptea este Sâmbăta Domnului Dumnezeului tău.” (Eşirea 20:8–11).
In traducerea Bibliei de către preoţii profesori Vasile Radu şi Gala Galaction, ediţia română (1938), traducere după textele originale ebraice şi greceşti, ziua a şaptea din porunca a patra a fost tradusă de asemenea cu sâmbătă. în această Biblie, toate textele, atât din Vechiul cât şi din Noul Testament care vorbesc despre ziua a şaptea, au fost traduse cu sâmbătă. Acesta este adevărul dumnezeiesc de care nimeni nu are vreun motiv să se îndoiască. Ziua a şaptea a săptămânii, binecuvântată şi sfinţită de Dumnezeu ca zi de sărbătoare şi repaus săptămânal, aşa cum Dumnezeu a ordonat în porunca Sa cea sfântă, este sâmbăta. A gândi, a crede şi a spune altfel, înseamnă a denatura adevărul dumnezeiesc. Adevărul lui Dumnezeu trebuie primit, crezut şi pus în practică aşa cum este el, dacă dorim să fim cu adevărat copii ascultători ai lui Dumnezeu şi să fim plăcuţi Lui.
Nu ştim de ce Dumnezeu n-a pus nume la celelalte şase zile de lucru ale săptămânii! în Sfânta Scriptură sunt amintite doar cu: „ziua întâi, a doua, a treia, a patra, a cincea”, iar „ziua a şasea a săptămânii” se mai numeşte şi „ziua de pregătire” (în vederea serbării zilei de odihnă). Sărbătoarea săptămânală, ziua a şaptea, se numeşte sâmbăta, sau ziua Sabatului!” (Genesa 1:5, 8, 13, 19, 23, 31; Exodul 16:23; Luca 23:54–56).
Zilele calendarului săptămânal ar trebui aranjate în această ordine biblică:
| Zilele lucratoare de la creatiune | Ziua de odihna | |||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| Duminica | Luni | Marti | Miercuri | Joi | Vineri | Sambata |
Denumirea zilelor săptămânii (în afară de ziua a şaptea — sâmbăta), s-a făcut de către neamurile păgâne. Denumirea lor corespunde cu numele planetelor şi zeilor la care s-au închinat şi au slujit popoarele care n-au cunoscut pe viul şi adevăratul Dumnezeu (vezi explicaţia la pag. 47). De aceea, este bine să cercetăm perseverent adevărul lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi şi să-l trăim, devenind în felul acesta copii supuşi şi ascultători ai lui Dumnezeu.
Dumnezeu spune în porunca Sa: “Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti.”
Aceste cuvinte de la începutul poruncii ne duc cu gândul la ziua a
şaptea pe care Dumnezeu a binecuvântat-o şi a sfinţit‑-o la început, o
dată cu facerea lumii. (Genesa 2:2–3). In tot cursul săptămânii de lucru
trebuie să avem în vedere apropierea zilei a şaptea (sâmbăta), pentru
ca atunci când ea soseşte, să fim pregătiţi pentru a o sfinţi cu
adevărat.
Dumnezeu a prevăzut munca cinstită pentru câştigarea hranei zilnice. Munca este o binecuvântare pentru noi. Leneşii sunt un blestem pentru familia şi societatea din care fac parte. Orice om trebuie să aibă o ocupaţie potrivită şi demnă pentru el. „Să lucrezi şase zile, şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău; să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta.”
Dumnezeu Şi-a rezervat ziua a şaptea pentru Sine şi a lăsat‑o pentru noi ca zi sfântă de sărbătoare, ca repaus săptămânal, pentru binele şi fericirea noastră. Toţi membrii familiei ar trebui să se odihnească în ziua a şaptea — sâmbăta — potrivit poruncii dumnezeieşti: tatăl, mama, fiul, fiica, servitorul sau servitoarea, vitele şi orice străin care lucrează în vreun fel oarecare în casa noastră sau înăuntrul porţilor noastre. „Timp de şase zile să-ţi faci lucrarea. Dar în ziua a şaptea să te odihneşti, pentru ca boul şi măgarul tău să aibă o zi de odihnă, pentru ca fiul roabei tale şi străinul să aibă răgaz şi să răsufle.” (Exodul 23:12).
Ziua a şaptea trebuie respectată ca zi de sărbătoare şi repaus săptămânal în orice timp al anului şi în orice conjunctură: „Şase zile să lucrezi, iar ziua a şaptea să te odihneşti; să te odihneşti chiar şi în vremea aratului şi seceratului.” (Exodul 34:21).
La sfârşitul poruncii Sale, Dumnezeu ne arată şi motivul binecuvântării şi sfinţirii acestei zile, când ne spune: „Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul, marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit‑-o.” (Exodul 20:8–11).
Toţi cei ce cred în Dumnezeu, Creatorul cerurilor şi al pământului, ţin ca zi de sărbătoare şi de repaus săptămânal, în onoarea Creatorului, ziua a şaptea pe care El a binecuvântat-o şi a sfinţit-o la crearea lumii. Copiii lui Dumnezeu ascultă cu plăcere şi împlinesc cu bucurie, din iubire, porunca Tatălui iubitor. Ei lucrează în timpul celor şase zile ale săptămânii făcându-şi toate lucrările lor, iar în ziua a şaptea se odihnesc, binecuvântând şi sfinţind ziua binecuvântată şi sfinţită de Dumnezeu.
Si nu uita ca cele 10 porunci scrise de Dumnezeu cu degetul Sau pe table de piatra si puse in Chivotul Legamantului, acest Chivot al Legamanului a fost vazut si in Apocalipsa cand s-au deschis cerurile. Iisus a spus ca nu a venit sa faca voia Sa, ci voia Tatalui. Deci care era voia Tatalui, pentru zilele de pe urma? Ne spune chiar Dumnezeu in Ieremia 31:34 si Evrei cap. 8 " vers. 10. Dar iata legamantul pe care-l voi face cu casa lui Israel, dupa acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele in mintea lor si le voi scrie in inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, si ei vor fi poporul Meu". Deci Dumnezeu spune clar ca doar VA PUNE Legile Sale in inimile noastre si nu ca va aduce alte legi. Nici Iisus nu a adus alte legi decat privitoare tot la dragostea de Dumnezeu. Tot Iisus a mai spus in Matei cap 5:" 17. Sa nu credeti ca am venit sa stric Legea sau Prorocii; am venit nu sa stric, ci sa implinesc.
18. Caci adevarat va spun, cata vreme nu va trece cerul si pamantul, nu va trece o iota sau o frantura de slova din Lege, inainte ca sa se fi intamplat toate lucrurile.
19. Asa ca, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci si va invata pe oameni asa, va fi chemat cel mai mic in Imparatia cerurilor; dar oricine le va pazi si va invata pe altii sa le pazeasca, va fi chemat mare in Imparatia cerurilor." Deci Iisus a implinit tot ce s-a proorocit despre El. Cat despre legi, ele se respecta si nu se implinesc ca si proorocirile.
Iisus mai spunea in Ioan 10:35 "... si Scriptura nu poate fi desfiintata".
Deci sa nu spuna nici un preot ca are puterea sa schimbe sau sa adauge legi, caci nu are aceasta autoritate. Iacov stia ca Duhul Sfant nu este transmisibil de la un preot la altul, asa cum spun preotii de azi. Altfel preotii de atunci ar fi vindecat si ei pe cei bolnavi precum apostolii si nu ar mai fi spus Iacov in 5:14 "Este vreunul printre voi bolnav? Sa cheme pe prezbiterii bisericii; si sa se roage pentru el, dupa ce-l vor unge cu untdelemn in Numele Domnului." Deci daca presbiterii aveau Duhul Sfant, era deajuns unul singur sa ii multumeasca Tatalui si apoi sa atinga bolnavul si se vindeca. Dar iata ca puterea si Duhul Shant ce a dat Iisus lui Petru si celorlalti apostoli, nu era transmisibil de la un preot la altul, asa cum vrea sa para biserica catolica si ortodoxa. Duhul sfant se manifesta in multe moduri, dar dupa cum spune Pavel, daca unul tine o zi, pentru Domnul o tine, daca altul n-o tine, pentru Domnul n-o tine. Sa nu judecam, dar populatia are dreptul sa fie informata si sa afle adevarul si sa aleaga ce crede de cuvinta.
Poate cineva se teme că va ajunge în lipsă şi în sărăcie nelucrând în ziua a şaptea. Dar nu trebuie să ne temem, ci să avem încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de păstrătorii Sabatului Său. Dumnezeu, care a ordonat ţinerea Sabatului ca repaus săptămânal, se îngrijeşte de copiii Săi ca să le dea şi cele necesare vieţii.
Incă înainte ca Legea să fie dată pe muntele Sinai, Dumnezeu a cerut poporului Său să ţină ziua a şaptea ca zi de repaus. La două luni şi jumătate după ieşirea din Egipt, poporul Israel a ajuns în pustia Sin (între Elim şi Sinai). Aici, Dumnezeu a pus poporul la încercare, trimiţându-le mană din cer ca hrană. Mana era albă şi avea un gust de turtă cu miere. (Exodul 16:31). Mana cădea din cer în fiecare dimineaţă şi trebuia strânsă înainte de a veni căldura soarelui, căci la soare se topea (v.21).
Timp de patruzeci de ani, Dumnezeu a hrănit pe Israel în drumul călătoriei lui din Egipt spre Canaan. Dar, minune! Timp de cinci zile pe săptămână, Dumnezeu dădea mana necesară poporului numai pentru o singură zi. Intrucât până a doua zi se altera şi făcea viermi, mana aceasta trebuia consumată în aceeaşi zi. Insă în ziua a şasea a săptămânii, Dumnezeu le trimitea din cer o cantitate dublă de mană, ca să le ajungă pentru două zile, adică şi pentru sâmbătă; iar în ziua a şaptea nu cădea mană. Iar mana care cădea vinerea nu se strica până a doua zi! Dumnezeu a repetat minunea cu mana în pustie timp de patruzeci de ani, zi de zi, săptămână de săptămână si nimeni dintre ei nu esra bolnav. Ce bun e Dumnezeu! Biblia ne invata ca Dumnezeu nu se schimba, este acelasi ieri, azi si intotdeauna. ( ca invatatura din aceasta experienta mai putem desprinde ideea ca ar trebui sa gatim zilnic, putin si cat consumam int-o zi, iar in ziua a sasea, adica vineri sa gatim si pentru sambata, pentru a fi sanatosi. Ca sa ai timp in ziua de azi sa gatesti zilnic inseamna sa gatesti ceva usor, care nu iti ia mult timp.Cand s-au razvratit in pustiu impotriva lor, ca doreau carne, le-a dat ce-si dorea inima, adica a plouat cu prepelite peste ei, au mancat cat au poftit, dar imediat ce au terminat de mancat a plouat si cu moarte printre ei, atunci a nimicit cativa dintre fii poporului sfant).
El, care a ordonat serbarea zilei Sale sfinte, Se îngrijeşte să dea şi hrana necesară copiilor Săi care ascultă de Legea şi poruncile Sale. (Exodul 16:1–35).
Dumnezeu a promis că va da mari binecuvântări celor ascultători de Legea şi poruncile Sale sfinte. Dumnezeu a zis: „Să păziţi Sabatele Mele şi să cinstiţi locaşul Meu cel sfânt. Eu sunt Domnul. Dacă veţi urma legile Mele şi le veţi împlini, vă voi trimite ploi la vreme, pământul îşi va da roadele, şi pomii de pe câmp îşi vor da rodurile. Abia veţi treiera grâul şi veţi începe culesul viei, şi culesul viei va ţinea până la semănătură; veţi avea pâine din belşug, veţi mânca şi vă veţi sătura, şi veţi locui fără frică în ţara voastră. Voi da pace în ţară şi nimeni nu vă va tulbura somnul; voi face să piară din ţară fiarele sălbatice, şi sabia nu va trece prin ţara voastră… Veţi mânca din roadele cele vechi, şi veţi scoate afară pe cele vechi, ca să faceţi loc celor noi. îmi voi aşeza locaşul Meu în mijlocul vostru, şi sufletul Meu nu vă va urî. Voi umbla în mijlocul vostru; Eu voi fi Dumnezeul vostru, şi voi veţi fi poporul Meu.” (Leviticul 26:2–13).
„Dar dacă nu veţi asculta, voi lăsa cetăţile voastre pustii, vă voi pustii locaşurile sfinte… Voi pustii ţara, aşa că vrăjmaşii voştri care vor locui vor rămâne încremeniţi văzând-o. Vă voi împrăştia printre neamuri şi voi scoate sabia după voi… Atunci ţara se va bucura de Sabatele ei, tot timpul cât va fi pustiită şi cât veţi fi în ţara vrăjmaşilor voştri; atunci ţara se va odihni şi se va bucura de Sabatele ei. Tot timpul cât va fi pustiită va avea odihna pe care n-o avusese în anii voştri de Sabat, când o locuiaţi…” (Leviticul 26:14–35).( de aceea are Romania atatia exilati, cateva milioane si majoritatea se intorc in sicrie sau au viata scurta membrii familie lor! pentru ca Dumnezeu a scos sabia dupa ei?
Dumnezeu are grijă să ducă la îndeplinire hotărârile Sale vestite mai dinainte prin slujitorii Săi profeţi.
Ziua a şaptea n-a fost dată poporului Israel de către Moise şi n-a fost serbată de acest popor ca sărbătoare naţională evreiască în amintirea ieşirii lor din Egipt, cum susţin unii, ci ziua a şaptea a fost instituită şi sfinţită de Dumnezeu în amintirea creaţiunii, pentru onoarea Sa, şi ca sărbătoare pentru toţi copiii Lui din toate timpurile şi din toate locurile, indiferent de neam. (Genesa 2:1–3).
Descoperirile şi promisiunile pe care Dumnezeu le-a făcut odată acestui popor ales al Lui, aparţin tuturor oamenilor. Adevărul acesta l-au recunoscut toţi profeţii şi conducătorii poporului Israel de altădată, care, în binecuvântările lor, mulţumind bunului Dumnezeu, ziceau între altele: „Te-ai pogorât pe muntele Sinai, le-ai vorbit din înălţimea cerurilor, şi le-ai dat porunci drepte, legi adevărate, învăţături şi orânduiri minunate… care fac viu pe cel ce împlineşte (v. 9). (Neemia 13:9). Le-ai făcut cunoscut Sabatul Tău cel sfânt, şi le-ai dat prin robul Tău Moise porunci, învăţături şi o Lege. Le-ai dat din înălţimea cerurilor pâine, când le era foame, şi ai scos apă din stâncă, atunci când le era sete. Şi le-ai spus să intre în stăpânirea ţării pe care jurasei că le-o vei da…” (Neemia 9:13–15; Ioan 6:27–40).
Sfânta Scriptură ne arată că ziua a şaptea constituie Semnul sfinţirii dumnezeieşti pentru toţi cei credincioşi. Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: ‘Să nu cumva să nu ţineţi Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine şi voi, şi urmaşii voştri, un semn după care se va cunoaşte că Eu sunt Domnul, care vă sfinţesc. Să ţineţi Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva sfânt… Să lucraţi şase zile; dar ziua a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului… Acesta va fi între Mine şi copiii lui Israel un semn veşnic; căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit…” (Exodul 31:12–17).
Tot în acelaşi fel a vorbit Dumnezeu şi profetului Ezechiel: „Le‑-am dat şi Sabatele Mele, să fie un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul, care-i sfinţesc.” (Ezechiel 20:12). Apoi, Domnul a însărcinat pe profet să spună din partea Sa copiilor poporului Său: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru; umblaţi întocmai după rânduielile Mele, păziţi poruncile Mele, şi împliniţi-le. Sfinţiţi Sabatele Mele căci ele sunt un semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru!” (Ezechiel 20:19–20).
Serbarea Sabatului zilei a şaptea a săptămânii a despărţit în toate timpurile pe cei care au crezut şi au slujit adevăratului Dumnezeu Creator de ceilalţi oameni care n-au crezut şi n-au slujit lui Dumnezeu, ci s-au închinat şi au slujit naturii şi altor dumnezei străini, în cinstea cărora au ţinut alte zile de sărbătoare.
Dumnezeu a vorbit prin profetul mesianic Isaia, spunând că toţi cei credincioşi dintre neamuri care vor primi pe Isus Hristos ca Mântuitor (Isaia 53:1–11), care doresc şi caută să păzească ce este drept şi să facă ce este bine şi care vor păzi Sabatul zilei a şaptea în aşa fel încât să nu-l pângărească, vor fi alipiţi de poporul Domnului şi li se va da un loc în casa de rugăciune a Domnului, căci aceasta avea să devină o casă de rugăciune pentru toate popoarele. (Isaia 56:1–8).
Toţi sfinţii profeţi din timpurile Vechiului Testament au ţinut cu credincioşie şi sfinţenie ca zi de sărbătoare şi repaus săptămânal ziua a şaptea, Sabatul.
Domnul Dumnezeu vorbeşte de asemenea despre aceasta şi în Ezechiel 20:11: „Le-am dat legile Mele şi le-am făcut cunoscut poruncile Mele, pe care trebuie să le împlinească omul, ca să trăiască prin ele”. înţelegem că poruncile lui Dumnezeu (între care şi Sâmbăta) au fost onorate sau instituite pentru orice om, nu numai pentru evrei.
Cu aceste câteva scurte precizări despre adevărata zi de sărbătoare, trecem în timpul Noului Testament pentru a vedea în continuare care a fost adevărata zi de sărbătoare săptămânală a Domnului Hristos.
Care a fost adevărata zi de sărbătoare săptămânală a Domnului Hristos? A ţinut El tot ziua a şaptea, sâmbăta, conform poruncii a patra din Lege?
A desfiinţat Isus Legea celor zece porunci sau serbarea zilei a şaptea ca zi de sărbătoare săptămânală?
Adevărul despre acestea îl găsim lămurit în cuprinsul celor patru Evanghelii ale Noului Testament, scrise de cei patru evanghelişti după învierea şi înălţarea Domnului Isus la ceruri. Ele cuprind pe scurt viaţa, învăţătura şi faptele Domnului nostru.
Isus n-a desfiinţat Legea
Unora care credeau că Domnul ar fi venit să desfiinţeze ori să strice Legea sau cele învăţate de profeţi, Domnul le-a spus: „Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii, am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau vreo frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi împlinit toate lucrurile.” (Matei 5:17–18).
Domnul a spus că Legea va rămâne în vigoare atât timp cât va exista cerul şi pământul. El n-a desfiinţat nici o poruncă din ea, nici un cuvânt, nici o literă, nici o iotă sau o frântură de slovă, punct sau virgulă. Cu alte cuvinte, n-a desfiinţat şi n-a stricat nimic din cuprinsul şi însemnătatea ei reală, ci prin învăţătura, pilda şi fapta Sa, a desăvârşit astfel exemplul de vieţuire sfântă, ce trebuie urmat de oricine se numeşte creştin.
Legea celor zece porunci, condiţie pusă de Isus pentru cei ce doresc să moştenească viaţa veşnică
„Atunci s-a apropiat de Isus un om şi i-a zis: ‘învăţătorule, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?’ El i-a răspuns: ‘De ce mă întrebi: Ce bine? Binele este Unul singur. Dar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.’” La întrebarea tânărului: „Care porunci?” Domnul i-a dat răspuns amintindu-i câteva din cele zece. (Matei 19:16–19). Tânărul bogat pretindea că le-a ţinut pe toate, dar când Domnul l-a pus la probă, tânărul a plecat întristat.
Cu altă ocazie, un învăţător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus şi I-a zis: „învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” Isus i-a zis: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?” El a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” „Bine ai răspuns”, i-a zis Isus; „fă aşa şi vei avea viaţă veşnică”. (Luca 10:25–37).
Condiţiile puse de Domnul oamenilor care se interesau de moştenirea vieţii veşnice pe vremea aceea, sunt aceleaşi condiţii pe care Domnul le pune şi astăzi tuturor oamenilor.
Unii învăţători ai Legii de pe vremea Domnului au împărţit poruncile din Legea sfântă, în porunci mai mari cu o însemnătate şi valoare mai mare, şi, în porunci mai mici ca având o însemnătate şi valoare mai mică. Şi unul din ei, un învăţător al Legii, ca să-l ispitească, I-a pus următoarea întrebare: „învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei este: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. în aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii.” (Matei 22:35–40).
Domnul Isus n-a făcut deosebire între sfintele porunci, considerând pe unele mai mari, iar pe altele mai mici. Porunci, considerând pe unele mai mari, iar pe altele mai mici. El ştia că toate poruncile lui Dumnezeu sunt la fel de mari, drepte şi sfinte. (Psalmi 119:51)
Isus a împărţit Legea celor zece porunci în două mari părţi: iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de aproapele. Prima parte cuprinde primele patru porunci din Lege, adică începe cu prima poruncă din Decalog şi sfârşeşte cu porunca a patra inclusiv — în care este vorba despre serbarea zilei a şaptea ca zi de sărbătoare şi repaus săptămânal. Partea a doua cuprinde cele şase porunci referitoare la aproapele nostru, începând cu porunca a cincea şi terminând cu porunca a zecea.
Domnul ne-a învăţat că păzirea Legii celor zece porunci trebuie să aibă la bază iubirea, nu frica sau constrângerea; iubirea faţă de Dumnezeu, cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul; iubirea faţă de aproapele nostru, aşa cum ne iubim pe noi înşine. Numai aşa putem împlini Legea.
Dumnezeu Tatăl ne-a iubit prin Fiul Său pe care L-a dat ca jertfă pentru noi, oamenii păcătoşi, pentru ca oricine care crede în El să nu piară ci să aibă viaţa veşnică. (Ioan 3:16).
Domnul Isus ne-a iubit şi S-a jertfit pentru noi. Atât Dumnezeu Tatăl cât şi Dumnezeu Fiul (Isus Hristos) aşteaptă iubire din partea noastră. De aceea Domnul Isus ne-a dat porunca iubirii. (Ioan 13:34–35). Iubirea se poate dovedi doar păzind poruncile Lui. (Ioan 14:15–21).
Domnul a spus: „Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu, şi rămân în dragostea Lui.” (Ioan 15:10).
Domnul Isus ne-a învăţat cum să-L iubim pe Dumnezeu prin ţinerea poruncilor Lui, în modul în care le-a ţinut El.
Iată câteva citate din Sfânta Evanghelie din care vom vedea că Isus a respectat sâmbăta, ca zi de sărbătoare săptămânală.[continuare]
Isus a ţinut ziua a şaptea, sâmbăta
In Sfânta Evanghelie după Luca citim: „A venit în Nazaret, unde fusese crescut; şi după obiceiul Său, în ziua Sabatului a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească, şi I s-a dat cartea profetului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris: ‘Duhul Domnului este peste Mine, pentrucă M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea şi orbilor căpătarea vederii: să dau drumul celor apăsaţi, şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.’ în urmă a închis cartea, a dat-o înapoi îngrijitorului, şi a şezut jos. Toţi cei ce se aflau în sinagogă, aveau privirile pironite spre El. Atunci a început să le spună: ‘Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-aţi auzit.’ Şi toţi îl vorbeau de bine, se mirau de cuvintele pline de har, care ieşeau din gura Lui, şi ziceau: ‘Oare nu este acesta feciorul lui Iosif?’” (Luca 4:16–22).
Cetatea Nazaret a fost cetatea în care au locuit Iosif şi Maria, părinţii fireşti ai Domnului Hristos. Aici, în oraşul Nazaret, Domnul Hristos Şi-a trăit copilăria şi anii adolescenţei până aproape la vârsta de treizeci de ani, când a fost botezat. Iosif era de meserie teslar. Timp de şase zile lucra, iar în ziua a şaptea se odihnea împreună cu Maria, mama Domnului şi cu Isus, fiul lor. în Nazaret exista o sinagogă (casă de rugăciune). Sâmbăta, credincioşii se adunau la sinagogă la aşa numita „Şcoală de Sabat”, pentru cercetarea Sfintelor Scripturi şi pentru rugăciuni comune. Isus mergea la sinagogă în fiecare Sabat. Acesta era un obicei al Lui. De aceea, evanghelistul Luca a scris: „A venit în Nazaret unde fusese crescut: şi după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă.” în concluzie, obiceiul sau principiul Domnului Isus era să meargă sâmbăta la sinagogă, serbând în felul acesta Sabatul zilei a şaptea, conform poruncii dumnezeieşti.
Plecând din Nazaret, „Isus S-a pogorât în Capernaum, cetate din Galilea, şi acolo învăţa pe oameni în ziua Sabatului. Ei erau uimiţi de învăţătura Lui, pentru că vorbea cu putere.”(Luca 4:31–37). Aici, Domnul a făcut şi o minune, eliberând pe un om de un duh rău necurat.
Domnul Isus Hristos petrecea ziua Sabatului învăţând şi vindecând. în tot timpul activităţii Sale mesianice, timp de trei ani şi jumătate, la Ierusalim şi pretutindeni pe unde mergea, în ziua a şaptea mergea la Templu sau la Sinagogă şi era participant activ la serviciul divin din Sabat. Folosind ocazia, vorbea celor adunaţi despre împărăţia lui Dumnezeu şi vindeca pe cei bolnavi. A vindecat un slăbănog de 38 de ani. (Ioan 5:1–6). A însănătoşit şi întărit mâna uscată a unui om. (Matei 12:9–15). A vindecat un om bolnav de dropică şi a îndreptat spatele unei femei gârbove. (Luca 4:1–6; 13:10–17). A deschis ochii unui orb din naştere. (Ioan 9:1–41). In acest mod a serbat şi a sfinţit Domnul Isus ziua Sabatului.
Isus, cel mai bun exemplu în ţinerea Sabatului
Domnul Isus ne-a dat cel mai bun exemplu de respectare a zilei a şaptea ca zi sfântă de Sabat. In tot timpul vieţii Sale, cât a stat împreună cu oamenii pe pământ, a ţinut ca zi de sărbătoare sâmbăta. Mergând în mijlocul lumii suferinde din cauza păcatului, în adunările de la Templu sau Sinagogă, Domnul aducea mari binecuvântări acelora care vorbeau împreună cu El în ziua Sa cea sfântă. Invăţăturile Lui divine, precum şi vindecările făcute aduceau pace, bucurie şi fericire celor adunaţi. Vestea despre El s-a răspândit repede în toate părţile. Mulţimi de suflete, bărbaţi, femei şi chiar copii veneau de la mari distanţe să-L vadă, să-L audă şi să fie vindecaţi.
Zilele sfinte de Sabat petrecute împreună cu Domnul pe vremea aceea au fost cele mai mari zile de sărbătoare petrecute vreodată de oameni în decursul veacurilor. Cei care veneau în contact cu El prin credinţă, se înapoiau acasă plini de bucurie, fiind vindecaţi şi întăriţi la spirit, suflet şi corp.
Numai cărturarii, fariseii, bătrânii Iudeilor şi preoţii de pe timpul acela nu erau mulţumiţi de El! Şi aceasta pentru că mulţimea venea la Domnul, şi ascultându-L cum vorbeşte, îi sorbea cuvintele de pe buze, pentru că El vorbea cu putere, nu cum învăţau cărturarii şi fariseii. (Matei 7:28–29; 13:53–58; Marcu 1:22–28; 6:1–6). Sinagogile lor rămâneau goale. Lumea întreba, se interesa şi mergea acolo unde afla că este Isus.
Cărturarii, fariseii şi preoţii, văzând că norodul îi părăseşte ducându-se după El, au căutat să-L învinuiască şi să-L discrediteze în faţa oamenilor. Printre multe alte învinuiri pe care I le aduceau, era şi minciuna conform căreia Isus ar călca ziua Sabatului prin aceea că face vindecări în această zi. După părerile strâmte ale acestor făţarnici, Isus călca Sabatul, pentru că nu Se ţinea strict de învăţăturile şi prescripţiile lor înguste.
Cărturarii şi fariseii făcuseră o mulţime de reguli inutile ce urmau să fie respectate în Sabat. Astfel: nimeni nu trebuia să meargă în Sabat o distanţă mai mare decât cea prescrisă de ei. Nimeni nu avea voie să poarte veştminte prinse cu vreun ac, căci aşa ceva ar fi constituit purtarea unor poveri. Dacă s-ar fi întâmplat să le scape jos din mână vreun obiect cât de mic, nu trebuia să se plece ca să-l ridice, căci aceasta era considerată o lucrare care nu se face în Sabat, şi multe alte reguli de felul acesta! Domnul Isus nu ţinea cont de asemenea reguli, care nu erau decât nişte datini şi obiceiuri omeneşti. El spunea norodului: „Degeaba Mă cinstesc ei dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti.” (Marcu 7:1–7). De aceea spunea Domnul norodului să se ferească de aluatul fariseilor, adică de învăţătura lor, (Matei 16:6–12; Marcu 2:15; Luca 12:1); căci erau prefăcuţi şi făţarnici. Nu erau sinceri.
Isus S-a dat pe Sine ca exemplu oamenilor zicând: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă petru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11:28–30). Toţi cei care au venit în sinceritate la El, au primit pace sufletească, pentru că doar venind la Domnul se poate găsi adevărata odihnă.
Domnul a eliberat oamenii bolnavi în ziua Sabatului de neputinţele, slăbiciunile, bolile, suferinţele şi păcatele lor, oferindu-le însănătoşirea fizică şi spirituală, prin cuvinte simple în care se găsea viaţă şi putere de vindecare: „întinde-ţi mâna”, „ridică-ţi patul şi umblă”, „vezi să nu mai păcătuieşti ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău”, „iertate îţi sunt păcatele”, „du-te şi să nu mai păcătuieşti”, „ţie îţi poruncesc, duhule rău, ieşi afară din omul acesta şi să nu mai intri în el niciodată”.
Oamenii vindecaţi de Domnul se înapoiau acasă sănătoşi, plini de bucurie şi lăudând pe Dumnezeu pentru mila şi îndurarea Lui cea mare dovedită faţă de ei în ziua Sa cea sfântă de Sabat.
Domnul însă n-a scutit niciodată pe nimeni de respectarea zilei a şaptea ca zi de sărbătoare. El n-a spus nimănui că e liber să poată călca ziua a şaptea, sau că poate face orice doreşte în ea. Dar unii dintre fariseii, cărturarii, preoţii şi bătrânii poporului iudeu de pe vremea aceea căutau să-L învinuiască în faţa norodului, prin aceea că Isus ar fi călcat Sabatul, fiindcă făcea vindecări chiar şi sâmbăta. Astfel, ei sperau să-l discrediteze în faţa norodului şi în cele din urmă să‑-L poată condamna la moarte. Domnul însă le spunea că „se cade a face bine sâmbăta” (Matei 12:12). Se cuvine ca în această zi sfântă să dăm sprijinul şi ajutorul nostru celor bolnavi. Facerea de fapte bune sâmbăta nu constituie călcarea poruncii.
Isus - Domnul Sabatului
Cu o anumită ocazie, Isus a spus: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat; aşa că Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.” Marcu 2:27–28. Prin aceste cuvinte, Domnul adevereşte că ziua a şaptea a fost făcută pentru om, deci pentru întreaga omenire. Ceva mai mult, Domnul S-a autointitulat asfel: „Drept aceea, Domnul este Fiul omului şi al Sâmbetei”. (Traducerea Sinodală 1914). „Astfel că Fiul omului este Domn şi al Sâmbetei.” (Traducerea de preoţii profesori V. Radu şi Gala Galaction, 1938).
Domnul Isus a spus că ziua a şaptea avea să rămână sărbătoare săptămânală pentru ucenicii Săi credincioşi chiar şi după moartea, învierea şi înălţarea Sa la ceruri. Vorbindu-le despre distrugerea Ierusalimului care urma să vină ca pedeapsă a neascultării poporului Iudeu, Domnul i-a învăţat pe ucenicii Săi: „Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat”. (Matei 24:20). Profeţia făcută de Domnul cu privire la distrugerea Ierusalimului s-a împlinit la anul 70 după Hristos, iar credincioşii care s-au rugat aşa, au fost salvaţi în chip minunat.
In legătură cu cele de mai sus, cităm următoarele: „El, (Hristos) a fost numit domn al sâmbetei pentru că El a susţinut Sâmbăta ca pe ceva al Său. Hristos n-a desfiinţat Sâmbăta pe care El o ţinea.” („Contra lui Marcion”, cartea a IV-a, cap. 12 — de scriitorul creştin Tertulian, care a trăit între anii 160–240 după Hristos şi care a fost preot în oraşul Cartagina).
Ziua de sărbătoare şi odihnă săptămânală a femeilor credincioase pe timpul Domnului Hristos
In Sfânta Evanghelie după Luca citim: „Curând după aceea, Isus umbla din cetate în cetate şi din sat în sat şi propovăduia şi vestea Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau cu El; şi mai erau şi nişte femei, care fuseseră tămăduite de duhuri rele şi de boale: Maria, zisă Magdalina, din care ieşiseră şapte draci, Ioana, nevasta lui Cuza, ispravnicul lui Irod, Susana şi multe altele, care-L ajutau cu ce aveau.” (Luca 8:1–3). Domnul Isus a fost însoţit în propovăduirea Evangheliei de cei doisprezece ucenici şi de mai multe femei credincioase vindecate de Domnul de boli şi de duhuri rele. Domnul le iertase şi păcatele, iar ele îi erau recunoscătoare, doreau să-L urmeze, să-L asculte şi să facă voia Lui ca nişte fiice ascultătoare. Ele au auzit şi au văzut minunile Sale, iar în cele din urmă au fost martore oculare la toate suferinţele Domnului.
Au văzut cum I s-a adus crucea cea grea pe care Domnul a purtat-o pe umerii Săi, fiind bătut, huiduit şi batjocorit până sus pe Golgota. Au văzut cum Domnul Şi-a întins braţele de bunăvoie pe cruce şi ostaşii I-au bătut cuiele cele groase şi lungi, străpungându‑-I mâinile şi picioarele.
Au văzut sângele curgând şiroaie din palmele, picioarele şi coasta Sa. Au auzit ultimele cuvinte rostite de Domnul Isus pe cruce şi cum El S-a rugat chiar şi pentru cei care-L batjocoreau.
Au văzut cum Domnul a murit în chinuri mari pe cruce, ca un miel nevinovat. Femeile acestea, împreună cu ucenicul iubit Ioan şi Iosif din Arimateea au coborât jos de pe cruce trupul neînsufleţit al Domnului, „L-au înfăşurat în fâşii de pânză de in cu miresme, după cum au obiceiul Iudeii să îngroape.” (Ioan 18:28–40; 19:1–42).
„Era ziua Pregătirii (vineri) şi începea ziua Sabatului (sâmbetei). Femeile, care veniseră cu Isus din Galilea, au însoţit pe Iosif, au văzut mormântul şi felul cum a fost pus trupul lui Isus în el, s-au întors şi au pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua Sabatului (sâmbăta) s-au odihnit, după Lege.” (Luca 23:54–56).
Textul acesta din Evanghelie ne arată clar că ziua de sărbătoare şi repaus săptămânal pe timpul Domnului Hristos a fost ziua a şaptea. Femeile acestea credincioase lui Dumnezeu şi Domnului Isus, (între care se afla şi Maria — mama Domnului Isus), nu cunoşteau şi nu serbau o altă zi de sărbătoare şi repaus săptămânal în afară de ziua a şaptea, Sâmbăta. Ziua anterioară Sabatului se numea „Ziua de pregătire”. Putem observa cum femeile acestea credincioase Domnului au făcut toate pregătirile de vineri, iar sâmbătă s-au odihnit după Lege, conform poruncii a patra din Decalog (aşa cum a scris Evanghelistul Luca). In timp ce iubitul Domn Mântuitor Isus Se odihnea sâmbăta cu trupul mort în mormânt, femeile credincioase împreună cu Maria — mama Lui, se odihneau acasă, înălţând către Dumnezeu rugăciuni fierbinţi.
„în ziua întâi a săptămânii, femeile acestea şi altele împreună cu ele au venit la mormânt dis de dimineaţă, şi au adus miresmele pe care le pregătiseră. Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt, au intrat înăuntru, şi n-au găsit trupul Domnului Isus.” (Luca 24:1–3; Matei 23:1–15; Marcu 16:1–4; Ioan 20:1–18).
Femeile acestea credincioase Domnului s-au dus dimineaţa în prima zi a săptămânii la mormântul Domnului, însă ele au găsit mormântul gol, pentru că Isus înviase din morţi. Iisus a inviat dupa trecerea Sabatului, dupa lasarea umbrei.
[continuare]
Sfatul din Biblie, nu al meu, pe care deabia acum il inteleg:
"unul socoteste o zi mai presus de alta, pentru altul toate zilele sunt la fel. Cine face deosebire intre zile pentru Domnul o face, cine nu face deosebire intre zile, pentru Domnul n-o face...( Romani 14:5-6 a)
Dumnezeu a prevăzut munca cinstită pentru câştigarea hranei zilnice. Munca este o binecuvântare pentru noi. Leneşii sunt un blestem pentru familia şi societatea din care fac parte. Orice om trebuie să aibă o ocupaţie potrivită şi demnă pentru el. „Să lucrezi şase zile, şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău; să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta.”
Dumnezeu Şi-a rezervat ziua a şaptea pentru Sine şi a lăsat‑o pentru noi ca zi sfântă de sărbătoare, ca repaus săptămânal, pentru binele şi fericirea noastră. Toţi membrii familiei ar trebui să se odihnească în ziua a şaptea — sâmbăta — potrivit poruncii dumnezeieşti: tatăl, mama, fiul, fiica, servitorul sau servitoarea, vitele şi orice străin care lucrează în vreun fel oarecare în casa noastră sau înăuntrul porţilor noastre. „Timp de şase zile să-ţi faci lucrarea. Dar în ziua a şaptea să te odihneşti, pentru ca boul şi măgarul tău să aibă o zi de odihnă, pentru ca fiul roabei tale şi străinul să aibă răgaz şi să răsufle.” (Exodul 23:12).
Ziua a şaptea trebuie respectată ca zi de sărbătoare şi repaus săptămânal în orice timp al anului şi în orice conjunctură: „Şase zile să lucrezi, iar ziua a şaptea să te odihneşti; să te odihneşti chiar şi în vremea aratului şi seceratului.” (Exodul 34:21).
La sfârşitul poruncii Sale, Dumnezeu ne arată şi motivul binecuvântării şi sfinţirii acestei zile, când ne spune: „Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul, marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit‑-o.” (Exodul 20:8–11).
Toţi cei ce cred în Dumnezeu, Creatorul cerurilor şi al pământului, ţin ca zi de sărbătoare şi de repaus săptămânal, în onoarea Creatorului, ziua a şaptea pe care El a binecuvântat-o şi a sfinţit-o la crearea lumii. Copiii lui Dumnezeu ascultă cu plăcere şi împlinesc cu bucurie, din iubire, porunca Tatălui iubitor. Ei lucrează în timpul celor şase zile ale săptămânii făcându-şi toate lucrările lor, iar în ziua a şaptea se odihnesc, binecuvântând şi sfinţind ziua binecuvântată şi sfinţită de Dumnezeu.
Si nu uita ca cele 10 porunci scrise de Dumnezeu cu degetul Sau pe table de piatra si puse in Chivotul Legamantului, acest Chivot al Legamanului a fost vazut si in Apocalipsa cand s-au deschis cerurile. Iisus a spus ca nu a venit sa faca voia Sa, ci voia Tatalui. Deci care era voia Tatalui, pentru zilele de pe urma? Ne spune chiar Dumnezeu in Ieremia 31:34 si Evrei cap. 8 " vers. 10. Dar iata legamantul pe care-l voi face cu casa lui Israel, dupa acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele in mintea lor si le voi scrie in inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, si ei vor fi poporul Meu". Deci Dumnezeu spune clar ca doar VA PUNE Legile Sale in inimile noastre si nu ca va aduce alte legi. Nici Iisus nu a adus alte legi decat privitoare tot la dragostea de Dumnezeu. Tot Iisus a mai spus in Matei cap 5:" 17. Sa nu credeti ca am venit sa stric Legea sau Prorocii; am venit nu sa stric, ci sa implinesc.
18. Caci adevarat va spun, cata vreme nu va trece cerul si pamantul, nu va trece o iota sau o frantura de slova din Lege, inainte ca sa se fi intamplat toate lucrurile.
19. Asa ca, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci si va invata pe oameni asa, va fi chemat cel mai mic in Imparatia cerurilor; dar oricine le va pazi si va invata pe altii sa le pazeasca, va fi chemat mare in Imparatia cerurilor." Deci Iisus a implinit tot ce s-a proorocit despre El. Cat despre legi, ele se respecta si nu se implinesc ca si proorocirile.
Iisus mai spunea in Ioan 10:35 "... si Scriptura nu poate fi desfiintata".
Deci sa nu spuna nici un preot ca are puterea sa schimbe sau sa adauge legi, caci nu are aceasta autoritate. Iacov stia ca Duhul Sfant nu este transmisibil de la un preot la altul, asa cum spun preotii de azi. Altfel preotii de atunci ar fi vindecat si ei pe cei bolnavi precum apostolii si nu ar mai fi spus Iacov in 5:14 "Este vreunul printre voi bolnav? Sa cheme pe prezbiterii bisericii; si sa se roage pentru el, dupa ce-l vor unge cu untdelemn in Numele Domnului." Deci daca presbiterii aveau Duhul Sfant, era deajuns unul singur sa ii multumeasca Tatalui si apoi sa atinga bolnavul si se vindeca. Dar iata ca puterea si Duhul Shant ce a dat Iisus lui Petru si celorlalti apostoli, nu era transmisibil de la un preot la altul, asa cum vrea sa para biserica catolica si ortodoxa. Duhul sfant se manifesta in multe moduri, dar dupa cum spune Pavel, daca unul tine o zi, pentru Domnul o tine, daca altul n-o tine, pentru Domnul n-o tine. Sa nu judecam, dar populatia are dreptul sa fie informata si sa afle adevarul si sa aleaga ce crede de cuvinta.
Poate cineva se teme că va ajunge în lipsă şi în sărăcie nelucrând în ziua a şaptea. Dar nu trebuie să ne temem, ci să avem încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de păstrătorii Sabatului Său. Dumnezeu, care a ordonat ţinerea Sabatului ca repaus săptămânal, se îngrijeşte de copiii Săi ca să le dea şi cele necesare vieţii.
Incă înainte ca Legea să fie dată pe muntele Sinai, Dumnezeu a cerut poporului Său să ţină ziua a şaptea ca zi de repaus. La două luni şi jumătate după ieşirea din Egipt, poporul Israel a ajuns în pustia Sin (între Elim şi Sinai). Aici, Dumnezeu a pus poporul la încercare, trimiţându-le mană din cer ca hrană. Mana era albă şi avea un gust de turtă cu miere. (Exodul 16:31). Mana cădea din cer în fiecare dimineaţă şi trebuia strânsă înainte de a veni căldura soarelui, căci la soare se topea (v.21).
Timp de patruzeci de ani, Dumnezeu a hrănit pe Israel în drumul călătoriei lui din Egipt spre Canaan. Dar, minune! Timp de cinci zile pe săptămână, Dumnezeu dădea mana necesară poporului numai pentru o singură zi. Intrucât până a doua zi se altera şi făcea viermi, mana aceasta trebuia consumată în aceeaşi zi. Insă în ziua a şasea a săptămânii, Dumnezeu le trimitea din cer o cantitate dublă de mană, ca să le ajungă pentru două zile, adică şi pentru sâmbătă; iar în ziua a şaptea nu cădea mană. Iar mana care cădea vinerea nu se strica până a doua zi! Dumnezeu a repetat minunea cu mana în pustie timp de patruzeci de ani, zi de zi, săptămână de săptămână si nimeni dintre ei nu esra bolnav. Ce bun e Dumnezeu! Biblia ne invata ca Dumnezeu nu se schimba, este acelasi ieri, azi si intotdeauna. ( ca invatatura din aceasta experienta mai putem desprinde ideea ca ar trebui sa gatim zilnic, putin si cat consumam int-o zi, iar in ziua a sasea, adica vineri sa gatim si pentru sambata, pentru a fi sanatosi. Ca sa ai timp in ziua de azi sa gatesti zilnic inseamna sa gatesti ceva usor, care nu iti ia mult timp.Cand s-au razvratit in pustiu impotriva lor, ca doreau carne, le-a dat ce-si dorea inima, adica a plouat cu prepelite peste ei, au mancat cat au poftit, dar imediat ce au terminat de mancat a plouat si cu moarte printre ei, atunci a nimicit cativa dintre fii poporului sfant).
El, care a ordonat serbarea zilei Sale sfinte, Se îngrijeşte să dea şi hrana necesară copiilor Săi care ascultă de Legea şi poruncile Sale. (Exodul 16:1–35).
Dumnezeu a promis că va da mari binecuvântări celor ascultători de Legea şi poruncile Sale sfinte. Dumnezeu a zis: „Să păziţi Sabatele Mele şi să cinstiţi locaşul Meu cel sfânt. Eu sunt Domnul. Dacă veţi urma legile Mele şi le veţi împlini, vă voi trimite ploi la vreme, pământul îşi va da roadele, şi pomii de pe câmp îşi vor da rodurile. Abia veţi treiera grâul şi veţi începe culesul viei, şi culesul viei va ţinea până la semănătură; veţi avea pâine din belşug, veţi mânca şi vă veţi sătura, şi veţi locui fără frică în ţara voastră. Voi da pace în ţară şi nimeni nu vă va tulbura somnul; voi face să piară din ţară fiarele sălbatice, şi sabia nu va trece prin ţara voastră… Veţi mânca din roadele cele vechi, şi veţi scoate afară pe cele vechi, ca să faceţi loc celor noi. îmi voi aşeza locaşul Meu în mijlocul vostru, şi sufletul Meu nu vă va urî. Voi umbla în mijlocul vostru; Eu voi fi Dumnezeul vostru, şi voi veţi fi poporul Meu.” (Leviticul 26:2–13).
„Dar dacă nu veţi asculta, voi lăsa cetăţile voastre pustii, vă voi pustii locaşurile sfinte… Voi pustii ţara, aşa că vrăjmaşii voştri care vor locui vor rămâne încremeniţi văzând-o. Vă voi împrăştia printre neamuri şi voi scoate sabia după voi… Atunci ţara se va bucura de Sabatele ei, tot timpul cât va fi pustiită şi cât veţi fi în ţara vrăjmaşilor voştri; atunci ţara se va odihni şi se va bucura de Sabatele ei. Tot timpul cât va fi pustiită va avea odihna pe care n-o avusese în anii voştri de Sabat, când o locuiaţi…” (Leviticul 26:14–35).( de aceea are Romania atatia exilati, cateva milioane si majoritatea se intorc in sicrie sau au viata scurta membrii familie lor! pentru ca Dumnezeu a scos sabia dupa ei?
Dumnezeu are grijă să ducă la îndeplinire hotărârile Sale vestite mai dinainte prin slujitorii Săi profeţi.
Ziua a şaptea n-a fost dată poporului Israel de către Moise şi n-a fost serbată de acest popor ca sărbătoare naţională evreiască în amintirea ieşirii lor din Egipt, cum susţin unii, ci ziua a şaptea a fost instituită şi sfinţită de Dumnezeu în amintirea creaţiunii, pentru onoarea Sa, şi ca sărbătoare pentru toţi copiii Lui din toate timpurile şi din toate locurile, indiferent de neam. (Genesa 2:1–3).
Descoperirile şi promisiunile pe care Dumnezeu le-a făcut odată acestui popor ales al Lui, aparţin tuturor oamenilor. Adevărul acesta l-au recunoscut toţi profeţii şi conducătorii poporului Israel de altădată, care, în binecuvântările lor, mulţumind bunului Dumnezeu, ziceau între altele: „Te-ai pogorât pe muntele Sinai, le-ai vorbit din înălţimea cerurilor, şi le-ai dat porunci drepte, legi adevărate, învăţături şi orânduiri minunate… care fac viu pe cel ce împlineşte (v. 9). (Neemia 13:9). Le-ai făcut cunoscut Sabatul Tău cel sfânt, şi le-ai dat prin robul Tău Moise porunci, învăţături şi o Lege. Le-ai dat din înălţimea cerurilor pâine, când le era foame, şi ai scos apă din stâncă, atunci când le era sete. Şi le-ai spus să intre în stăpânirea ţării pe care jurasei că le-o vei da…” (Neemia 9:13–15; Ioan 6:27–40).
Sfânta Scriptură ne arată că ziua a şaptea constituie Semnul sfinţirii dumnezeieşti pentru toţi cei credincioşi. Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: ‘Să nu cumva să nu ţineţi Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine şi voi, şi urmaşii voştri, un semn după care se va cunoaşte că Eu sunt Domnul, care vă sfinţesc. Să ţineţi Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva sfânt… Să lucraţi şase zile; dar ziua a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului… Acesta va fi între Mine şi copiii lui Israel un semn veşnic; căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit…” (Exodul 31:12–17).
Tot în acelaşi fel a vorbit Dumnezeu şi profetului Ezechiel: „Le‑-am dat şi Sabatele Mele, să fie un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul, care-i sfinţesc.” (Ezechiel 20:12). Apoi, Domnul a însărcinat pe profet să spună din partea Sa copiilor poporului Său: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru; umblaţi întocmai după rânduielile Mele, păziţi poruncile Mele, şi împliniţi-le. Sfinţiţi Sabatele Mele căci ele sunt un semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru!” (Ezechiel 20:19–20).
Serbarea Sabatului zilei a şaptea a săptămânii a despărţit în toate timpurile pe cei care au crezut şi au slujit adevăratului Dumnezeu Creator de ceilalţi oameni care n-au crezut şi n-au slujit lui Dumnezeu, ci s-au închinat şi au slujit naturii şi altor dumnezei străini, în cinstea cărora au ţinut alte zile de sărbătoare.
Dumnezeu a vorbit prin profetul mesianic Isaia, spunând că toţi cei credincioşi dintre neamuri care vor primi pe Isus Hristos ca Mântuitor (Isaia 53:1–11), care doresc şi caută să păzească ce este drept şi să facă ce este bine şi care vor păzi Sabatul zilei a şaptea în aşa fel încât să nu-l pângărească, vor fi alipiţi de poporul Domnului şi li se va da un loc în casa de rugăciune a Domnului, căci aceasta avea să devină o casă de rugăciune pentru toate popoarele. (Isaia 56:1–8).
Toţi sfinţii profeţi din timpurile Vechiului Testament au ţinut cu credincioşie şi sfinţenie ca zi de sărbătoare şi repaus săptămânal ziua a şaptea, Sabatul.
Domnul Dumnezeu vorbeşte de asemenea despre aceasta şi în Ezechiel 20:11: „Le-am dat legile Mele şi le-am făcut cunoscut poruncile Mele, pe care trebuie să le împlinească omul, ca să trăiască prin ele”. înţelegem că poruncile lui Dumnezeu (între care şi Sâmbăta) au fost onorate sau instituite pentru orice om, nu numai pentru evrei.
Cu aceste câteva scurte precizări despre adevărata zi de sărbătoare, trecem în timpul Noului Testament pentru a vedea în continuare care a fost adevărata zi de sărbătoare săptămânală a Domnului Hristos.
Care a fost adevărata zi de sărbătoare săptămânală a Domnului Hristos? A ţinut El tot ziua a şaptea, sâmbăta, conform poruncii a patra din Lege?
A desfiinţat Isus Legea celor zece porunci sau serbarea zilei a şaptea ca zi de sărbătoare săptămânală?
Adevărul despre acestea îl găsim lămurit în cuprinsul celor patru Evanghelii ale Noului Testament, scrise de cei patru evanghelişti după învierea şi înălţarea Domnului Isus la ceruri. Ele cuprind pe scurt viaţa, învăţătura şi faptele Domnului nostru.
Isus n-a desfiinţat Legea
Unora care credeau că Domnul ar fi venit să desfiinţeze ori să strice Legea sau cele învăţate de profeţi, Domnul le-a spus: „Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii, am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau vreo frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi împlinit toate lucrurile.” (Matei 5:17–18).
Domnul a spus că Legea va rămâne în vigoare atât timp cât va exista cerul şi pământul. El n-a desfiinţat nici o poruncă din ea, nici un cuvânt, nici o literă, nici o iotă sau o frântură de slovă, punct sau virgulă. Cu alte cuvinte, n-a desfiinţat şi n-a stricat nimic din cuprinsul şi însemnătatea ei reală, ci prin învăţătura, pilda şi fapta Sa, a desăvârşit astfel exemplul de vieţuire sfântă, ce trebuie urmat de oricine se numeşte creştin.
Legea celor zece porunci, condiţie pusă de Isus pentru cei ce doresc să moştenească viaţa veşnică
„Atunci s-a apropiat de Isus un om şi i-a zis: ‘învăţătorule, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?’ El i-a răspuns: ‘De ce mă întrebi: Ce bine? Binele este Unul singur. Dar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.’” La întrebarea tânărului: „Care porunci?” Domnul i-a dat răspuns amintindu-i câteva din cele zece. (Matei 19:16–19). Tânărul bogat pretindea că le-a ţinut pe toate, dar când Domnul l-a pus la probă, tânărul a plecat întristat.
Cu altă ocazie, un învăţător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus şi I-a zis: „învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” Isus i-a zis: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?” El a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” „Bine ai răspuns”, i-a zis Isus; „fă aşa şi vei avea viaţă veşnică”. (Luca 10:25–37).
Condiţiile puse de Domnul oamenilor care se interesau de moştenirea vieţii veşnice pe vremea aceea, sunt aceleaşi condiţii pe care Domnul le pune şi astăzi tuturor oamenilor.
Unii învăţători ai Legii de pe vremea Domnului au împărţit poruncile din Legea sfântă, în porunci mai mari cu o însemnătate şi valoare mai mare, şi, în porunci mai mici ca având o însemnătate şi valoare mai mică. Şi unul din ei, un învăţător al Legii, ca să-l ispitească, I-a pus următoarea întrebare: „învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei este: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. în aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii.” (Matei 22:35–40).
Domnul Isus n-a făcut deosebire între sfintele porunci, considerând pe unele mai mari, iar pe altele mai mici. Porunci, considerând pe unele mai mari, iar pe altele mai mici. El ştia că toate poruncile lui Dumnezeu sunt la fel de mari, drepte şi sfinte. (Psalmi 119:51)
Isus a împărţit Legea celor zece porunci în două mari părţi: iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de aproapele. Prima parte cuprinde primele patru porunci din Lege, adică începe cu prima poruncă din Decalog şi sfârşeşte cu porunca a patra inclusiv — în care este vorba despre serbarea zilei a şaptea ca zi de sărbătoare şi repaus săptămânal. Partea a doua cuprinde cele şase porunci referitoare la aproapele nostru, începând cu porunca a cincea şi terminând cu porunca a zecea.
Domnul ne-a învăţat că păzirea Legii celor zece porunci trebuie să aibă la bază iubirea, nu frica sau constrângerea; iubirea faţă de Dumnezeu, cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul; iubirea faţă de aproapele nostru, aşa cum ne iubim pe noi înşine. Numai aşa putem împlini Legea.
Dumnezeu Tatăl ne-a iubit prin Fiul Său pe care L-a dat ca jertfă pentru noi, oamenii păcătoşi, pentru ca oricine care crede în El să nu piară ci să aibă viaţa veşnică. (Ioan 3:16).
Domnul Isus ne-a iubit şi S-a jertfit pentru noi. Atât Dumnezeu Tatăl cât şi Dumnezeu Fiul (Isus Hristos) aşteaptă iubire din partea noastră. De aceea Domnul Isus ne-a dat porunca iubirii. (Ioan 13:34–35). Iubirea se poate dovedi doar păzind poruncile Lui. (Ioan 14:15–21).
Domnul a spus: „Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu, şi rămân în dragostea Lui.” (Ioan 15:10).
Domnul Isus ne-a învăţat cum să-L iubim pe Dumnezeu prin ţinerea poruncilor Lui, în modul în care le-a ţinut El.
Iată câteva citate din Sfânta Evanghelie din care vom vedea că Isus a respectat sâmbăta, ca zi de sărbătoare săptămânală.[continuare]
Isus a ţinut ziua a şaptea, sâmbăta
In Sfânta Evanghelie după Luca citim: „A venit în Nazaret, unde fusese crescut; şi după obiceiul Său, în ziua Sabatului a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească, şi I s-a dat cartea profetului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris: ‘Duhul Domnului este peste Mine, pentrucă M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea şi orbilor căpătarea vederii: să dau drumul celor apăsaţi, şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.’ în urmă a închis cartea, a dat-o înapoi îngrijitorului, şi a şezut jos. Toţi cei ce se aflau în sinagogă, aveau privirile pironite spre El. Atunci a început să le spună: ‘Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-aţi auzit.’ Şi toţi îl vorbeau de bine, se mirau de cuvintele pline de har, care ieşeau din gura Lui, şi ziceau: ‘Oare nu este acesta feciorul lui Iosif?’” (Luca 4:16–22).
Cetatea Nazaret a fost cetatea în care au locuit Iosif şi Maria, părinţii fireşti ai Domnului Hristos. Aici, în oraşul Nazaret, Domnul Hristos Şi-a trăit copilăria şi anii adolescenţei până aproape la vârsta de treizeci de ani, când a fost botezat. Iosif era de meserie teslar. Timp de şase zile lucra, iar în ziua a şaptea se odihnea împreună cu Maria, mama Domnului şi cu Isus, fiul lor. în Nazaret exista o sinagogă (casă de rugăciune). Sâmbăta, credincioşii se adunau la sinagogă la aşa numita „Şcoală de Sabat”, pentru cercetarea Sfintelor Scripturi şi pentru rugăciuni comune. Isus mergea la sinagogă în fiecare Sabat. Acesta era un obicei al Lui. De aceea, evanghelistul Luca a scris: „A venit în Nazaret unde fusese crescut: şi după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă.” în concluzie, obiceiul sau principiul Domnului Isus era să meargă sâmbăta la sinagogă, serbând în felul acesta Sabatul zilei a şaptea, conform poruncii dumnezeieşti.
Plecând din Nazaret, „Isus S-a pogorât în Capernaum, cetate din Galilea, şi acolo învăţa pe oameni în ziua Sabatului. Ei erau uimiţi de învăţătura Lui, pentru că vorbea cu putere.”(Luca 4:31–37). Aici, Domnul a făcut şi o minune, eliberând pe un om de un duh rău necurat.
Domnul Isus Hristos petrecea ziua Sabatului învăţând şi vindecând. în tot timpul activităţii Sale mesianice, timp de trei ani şi jumătate, la Ierusalim şi pretutindeni pe unde mergea, în ziua a şaptea mergea la Templu sau la Sinagogă şi era participant activ la serviciul divin din Sabat. Folosind ocazia, vorbea celor adunaţi despre împărăţia lui Dumnezeu şi vindeca pe cei bolnavi. A vindecat un slăbănog de 38 de ani. (Ioan 5:1–6). A însănătoşit şi întărit mâna uscată a unui om. (Matei 12:9–15). A vindecat un om bolnav de dropică şi a îndreptat spatele unei femei gârbove. (Luca 4:1–6; 13:10–17). A deschis ochii unui orb din naştere. (Ioan 9:1–41). In acest mod a serbat şi a sfinţit Domnul Isus ziua Sabatului.
Isus, cel mai bun exemplu în ţinerea Sabatului
Domnul Isus ne-a dat cel mai bun exemplu de respectare a zilei a şaptea ca zi sfântă de Sabat. In tot timpul vieţii Sale, cât a stat împreună cu oamenii pe pământ, a ţinut ca zi de sărbătoare sâmbăta. Mergând în mijlocul lumii suferinde din cauza păcatului, în adunările de la Templu sau Sinagogă, Domnul aducea mari binecuvântări acelora care vorbeau împreună cu El în ziua Sa cea sfântă. Invăţăturile Lui divine, precum şi vindecările făcute aduceau pace, bucurie şi fericire celor adunaţi. Vestea despre El s-a răspândit repede în toate părţile. Mulţimi de suflete, bărbaţi, femei şi chiar copii veneau de la mari distanţe să-L vadă, să-L audă şi să fie vindecaţi.
Zilele sfinte de Sabat petrecute împreună cu Domnul pe vremea aceea au fost cele mai mari zile de sărbătoare petrecute vreodată de oameni în decursul veacurilor. Cei care veneau în contact cu El prin credinţă, se înapoiau acasă plini de bucurie, fiind vindecaţi şi întăriţi la spirit, suflet şi corp.
Numai cărturarii, fariseii, bătrânii Iudeilor şi preoţii de pe timpul acela nu erau mulţumiţi de El! Şi aceasta pentru că mulţimea venea la Domnul, şi ascultându-L cum vorbeşte, îi sorbea cuvintele de pe buze, pentru că El vorbea cu putere, nu cum învăţau cărturarii şi fariseii. (Matei 7:28–29; 13:53–58; Marcu 1:22–28; 6:1–6). Sinagogile lor rămâneau goale. Lumea întreba, se interesa şi mergea acolo unde afla că este Isus.
Cărturarii, fariseii şi preoţii, văzând că norodul îi părăseşte ducându-se după El, au căutat să-L învinuiască şi să-L discrediteze în faţa oamenilor. Printre multe alte învinuiri pe care I le aduceau, era şi minciuna conform căreia Isus ar călca ziua Sabatului prin aceea că face vindecări în această zi. După părerile strâmte ale acestor făţarnici, Isus călca Sabatul, pentru că nu Se ţinea strict de învăţăturile şi prescripţiile lor înguste.
Cărturarii şi fariseii făcuseră o mulţime de reguli inutile ce urmau să fie respectate în Sabat. Astfel: nimeni nu trebuia să meargă în Sabat o distanţă mai mare decât cea prescrisă de ei. Nimeni nu avea voie să poarte veştminte prinse cu vreun ac, căci aşa ceva ar fi constituit purtarea unor poveri. Dacă s-ar fi întâmplat să le scape jos din mână vreun obiect cât de mic, nu trebuia să se plece ca să-l ridice, căci aceasta era considerată o lucrare care nu se face în Sabat, şi multe alte reguli de felul acesta! Domnul Isus nu ţinea cont de asemenea reguli, care nu erau decât nişte datini şi obiceiuri omeneşti. El spunea norodului: „Degeaba Mă cinstesc ei dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti.” (Marcu 7:1–7). De aceea spunea Domnul norodului să se ferească de aluatul fariseilor, adică de învăţătura lor, (Matei 16:6–12; Marcu 2:15; Luca 12:1); căci erau prefăcuţi şi făţarnici. Nu erau sinceri.
Isus S-a dat pe Sine ca exemplu oamenilor zicând: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă petru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11:28–30). Toţi cei care au venit în sinceritate la El, au primit pace sufletească, pentru că doar venind la Domnul se poate găsi adevărata odihnă.
Domnul a eliberat oamenii bolnavi în ziua Sabatului de neputinţele, slăbiciunile, bolile, suferinţele şi păcatele lor, oferindu-le însănătoşirea fizică şi spirituală, prin cuvinte simple în care se găsea viaţă şi putere de vindecare: „întinde-ţi mâna”, „ridică-ţi patul şi umblă”, „vezi să nu mai păcătuieşti ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău”, „iertate îţi sunt păcatele”, „du-te şi să nu mai păcătuieşti”, „ţie îţi poruncesc, duhule rău, ieşi afară din omul acesta şi să nu mai intri în el niciodată”.
Oamenii vindecaţi de Domnul se înapoiau acasă sănătoşi, plini de bucurie şi lăudând pe Dumnezeu pentru mila şi îndurarea Lui cea mare dovedită faţă de ei în ziua Sa cea sfântă de Sabat.
Domnul însă n-a scutit niciodată pe nimeni de respectarea zilei a şaptea ca zi de sărbătoare. El n-a spus nimănui că e liber să poată călca ziua a şaptea, sau că poate face orice doreşte în ea. Dar unii dintre fariseii, cărturarii, preoţii şi bătrânii poporului iudeu de pe vremea aceea căutau să-L învinuiască în faţa norodului, prin aceea că Isus ar fi călcat Sabatul, fiindcă făcea vindecări chiar şi sâmbăta. Astfel, ei sperau să-l discrediteze în faţa norodului şi în cele din urmă să‑-L poată condamna la moarte. Domnul însă le spunea că „se cade a face bine sâmbăta” (Matei 12:12). Se cuvine ca în această zi sfântă să dăm sprijinul şi ajutorul nostru celor bolnavi. Facerea de fapte bune sâmbăta nu constituie călcarea poruncii.
Isus - Domnul Sabatului
Cu o anumită ocazie, Isus a spus: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat; aşa că Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.” Marcu 2:27–28. Prin aceste cuvinte, Domnul adevereşte că ziua a şaptea a fost făcută pentru om, deci pentru întreaga omenire. Ceva mai mult, Domnul S-a autointitulat asfel: „Drept aceea, Domnul este Fiul omului şi al Sâmbetei”. (Traducerea Sinodală 1914). „Astfel că Fiul omului este Domn şi al Sâmbetei.” (Traducerea de preoţii profesori V. Radu şi Gala Galaction, 1938).
Domnul Isus a spus că ziua a şaptea avea să rămână sărbătoare săptămânală pentru ucenicii Săi credincioşi chiar şi după moartea, învierea şi înălţarea Sa la ceruri. Vorbindu-le despre distrugerea Ierusalimului care urma să vină ca pedeapsă a neascultării poporului Iudeu, Domnul i-a învăţat pe ucenicii Săi: „Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat”. (Matei 24:20). Profeţia făcută de Domnul cu privire la distrugerea Ierusalimului s-a împlinit la anul 70 după Hristos, iar credincioşii care s-au rugat aşa, au fost salvaţi în chip minunat.
In legătură cu cele de mai sus, cităm următoarele: „El, (Hristos) a fost numit domn al sâmbetei pentru că El a susţinut Sâmbăta ca pe ceva al Său. Hristos n-a desfiinţat Sâmbăta pe care El o ţinea.” („Contra lui Marcion”, cartea a IV-a, cap. 12 — de scriitorul creştin Tertulian, care a trăit între anii 160–240 după Hristos şi care a fost preot în oraşul Cartagina).
Ziua de sărbătoare şi odihnă săptămânală a femeilor credincioase pe timpul Domnului Hristos
In Sfânta Evanghelie după Luca citim: „Curând după aceea, Isus umbla din cetate în cetate şi din sat în sat şi propovăduia şi vestea Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau cu El; şi mai erau şi nişte femei, care fuseseră tămăduite de duhuri rele şi de boale: Maria, zisă Magdalina, din care ieşiseră şapte draci, Ioana, nevasta lui Cuza, ispravnicul lui Irod, Susana şi multe altele, care-L ajutau cu ce aveau.” (Luca 8:1–3). Domnul Isus a fost însoţit în propovăduirea Evangheliei de cei doisprezece ucenici şi de mai multe femei credincioase vindecate de Domnul de boli şi de duhuri rele. Domnul le iertase şi păcatele, iar ele îi erau recunoscătoare, doreau să-L urmeze, să-L asculte şi să facă voia Lui ca nişte fiice ascultătoare. Ele au auzit şi au văzut minunile Sale, iar în cele din urmă au fost martore oculare la toate suferinţele Domnului.
Au văzut cum I s-a adus crucea cea grea pe care Domnul a purtat-o pe umerii Săi, fiind bătut, huiduit şi batjocorit până sus pe Golgota. Au văzut cum Domnul Şi-a întins braţele de bunăvoie pe cruce şi ostaşii I-au bătut cuiele cele groase şi lungi, străpungându‑-I mâinile şi picioarele.
Au văzut sângele curgând şiroaie din palmele, picioarele şi coasta Sa. Au auzit ultimele cuvinte rostite de Domnul Isus pe cruce şi cum El S-a rugat chiar şi pentru cei care-L batjocoreau.
Au văzut cum Domnul a murit în chinuri mari pe cruce, ca un miel nevinovat. Femeile acestea, împreună cu ucenicul iubit Ioan şi Iosif din Arimateea au coborât jos de pe cruce trupul neînsufleţit al Domnului, „L-au înfăşurat în fâşii de pânză de in cu miresme, după cum au obiceiul Iudeii să îngroape.” (Ioan 18:28–40; 19:1–42).
„Era ziua Pregătirii (vineri) şi începea ziua Sabatului (sâmbetei). Femeile, care veniseră cu Isus din Galilea, au însoţit pe Iosif, au văzut mormântul şi felul cum a fost pus trupul lui Isus în el, s-au întors şi au pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua Sabatului (sâmbăta) s-au odihnit, după Lege.” (Luca 23:54–56).
Textul acesta din Evanghelie ne arată clar că ziua de sărbătoare şi repaus săptămânal pe timpul Domnului Hristos a fost ziua a şaptea. Femeile acestea credincioase lui Dumnezeu şi Domnului Isus, (între care se afla şi Maria — mama Domnului Isus), nu cunoşteau şi nu serbau o altă zi de sărbătoare şi repaus săptămânal în afară de ziua a şaptea, Sâmbăta. Ziua anterioară Sabatului se numea „Ziua de pregătire”. Putem observa cum femeile acestea credincioase Domnului au făcut toate pregătirile de vineri, iar sâmbătă s-au odihnit după Lege, conform poruncii a patra din Decalog (aşa cum a scris Evanghelistul Luca). In timp ce iubitul Domn Mântuitor Isus Se odihnea sâmbăta cu trupul mort în mormânt, femeile credincioase împreună cu Maria — mama Lui, se odihneau acasă, înălţând către Dumnezeu rugăciuni fierbinţi.
„în ziua întâi a săptămânii, femeile acestea şi altele împreună cu ele au venit la mormânt dis de dimineaţă, şi au adus miresmele pe care le pregătiseră. Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt, au intrat înăuntru, şi n-au găsit trupul Domnului Isus.” (Luca 24:1–3; Matei 23:1–15; Marcu 16:1–4; Ioan 20:1–18).
Femeile acestea credincioase Domnului s-au dus dimineaţa în prima zi a săptămânii la mormântul Domnului, însă ele au găsit mormântul gol, pentru că Isus înviase din morţi. Iisus a inviat dupa trecerea Sabatului, dupa lasarea umbrei.
[continuare]
Sfatul din Biblie, nu al meu, pe care deabia acum il inteleg:
"unul socoteste o zi mai presus de alta, pentru altul toate zilele sunt la fel. Cine face deosebire intre zile pentru Domnul o face, cine nu face deosebire intre zile, pentru Domnul n-o face...( Romani 14:5-6 a)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu