Pagini

joi, 2 ianuarie 2014

Efectele negative ale mass-media si a televizorului in special: Creşterea ratei sinuciderilor şi a agresivităţii copiilor

  Dacă ne surprindem uitându-ne la unele scene care probabil ne duc la cugete sau fapte păcătoase, Isus ne porunceşte să alungăm din faţa noastră acele imagini prin orice cale cu putinţă. Termenul "taie-o" implică ideea unei acţiuni rapide, dacă este necesar. Ce argument convingător împotriva comunicării corupte din media de astăzi! Atracţia seducătoare a televiziunii este probabil cea mai puternică ispită de a păcătui în secolul al XX-lea. Cuvintele lui Hristos se aplică cel mai explicit celor cărora le vine greu să stăpânească telecomanda. Sfatul Domnului nostru "scoate-l" s-ar putea traduce prin "aruncă-l", dacă ochiul tău continuă să fie ademenit de imaginile provocatoare de pe ecran. Isus a spus, mai bine să pierzi avantajele unor materiale educaţionale decât să îţi pierzi sufletul uitându-te la programe degradante. Dacă nu poţi să-l stăpâneşti în totalitate, nu risca! Scoate-l!

Ne-ar cere oare Domnul Isus să ne lipsim de vreun lucru bun doar pentru că o parte mică de stricăciune mintală ar putea fi implicată? Da, este mult mai bine să duci o existenţă pe care lumea o cataloghează drept "îngustă", o viaţă trăită numai pe jumătate, decât să-ţi trăieşti viaţa din plin şi să-ţi pierzi sufletul."Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze" (Luca 9:23). Să spui NU lucrurilor pământeşti, de dorit reprezintă o cerinţă de bază a uceniciei creştine dacă acele lucruri invită ispite care probabil te vor conduce la păcat.

Ceea ce vreau să spun, este că, chiar cu o minte spirituală, trebuie să urmăm marile principii de bază ale biruinţei asupra ispitei. Există anumite locuri de evitat dacă vrem biruinţă totală. Există cereri devoţionale, dacă vrem să fim în totalitate în armonie cu Hristos. Cărările minţii trebuiesc păzite dacă vrem să învingem păcatul de la începuturile lui. Ce diferenţă extraordinară ar fi dacă toţi ar putea înţelege clar importanţa unei minţi curate. Satan a creat o lume artificială, înşelătoare a dorinţelor trupeşti care exercită o atracţie puternică asupra minţii fiecărui bărbat, femeie şi copil. Doar recunoscând cursele şi însuşindu-ne toate armele de luptă ale lui Hristos vom putea să ne împotrivim cu succes ispitei.

Propuneti-va un an 2014 fara TV si stiri negative ! Nu va intristati sufetul cu tot felul de stiri si manipulari ale mass media. Acestea sunt care spurca pe om, mai ales cand te afli la masa . Dai hrana spurcata creierului, ca ceea ce dai pantecului Dumnezeu a randuit sa iasa afara.

Salvati-va sufletul din gheara care a inclestat Romania.

Iisus Sirah cap. 30

21. Nu da spre intristare sufleul tau si nu te necaji cu sfatul tau

22. Veselia inimii este viata omului si bucuria este indelungarea zilelor lui.

24. Iubeste-ti sufletul tau si -ti mangaie inima ta si departe de la tine goneste intristarea.

25. Ca pe multi i-a omorat intristarea si nu este folos intru ea.

 26. Pizama si mania imputineaza zilele si grija aduce bartanetile mai inainte de vreme.

Mt.15.

 11. Nu ceea ce intra in gura spurca pe om ci ceea ce iese din gura, aceea spurca pe om.

17." Nu intelegeti ca tot ce intra in gura se duce in pantece si se arunca afara ?

18. Iar cele ce ies din gura pornesc din inima si acelea spurca pe om ?

19. Caci din inima ies ganduri rele, ucideri, adultere, desfranari, furtisaguri, marturii mincinoase, hule.

20. Acestea sunt care spurca pe om...

...  atrofierea creierului, pierderea personalitatii si a  contiintei, trairea in imagine virtuala, obezitatea si deterioararea limbajului, lipsa afectivitatii si epuizarea emotionala sunt unele dintre spurcaciunile moderne aduse de mass-media.


» Efectele nocive ale televizorului: atrofierea creierului
» Efectele nocive ale televizorului: pierderea constiintei si personalitatii umane
» Efectele nocive ale televizorului: trairea in imaginatie
» Efectele nocive al televizorului: obezitatea si deteriorarea limbajului
» Efectele nocive ale televizorului: lipsa afectivitatii si epuizarea emotionala

5 din cele mai nocive efecte ale televizorului asupra copilului tau

Efectele negative ale mass-media: Creşterea ratei sinuciderilor şi a ...

"Nu este posibil să acceptăm un factor educaţional cu asemenea forţă în societate (mass-media, n.r.) fără să existe un control al său. Cred că trebuie făcută foarte multă educaţie cu părinţii şi cu copiii (...) Dacă există o protecţie a muncii, nu înţeleg de ce să nu existe şi o protecţia a publicului (care se uită la TV, ascultă programe la radio, urmăreşte programe pe internet, n.r.)", a mai spus Virgiliu Gheorghe.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu