Cum sa ne rugam !

Cum sa ne rugam !

Desi in Biblie Iisus ne invata ca trebuie sa ne rugam doar cu rugaciunea Tatal Nostru, totusi pentru curatirea mintii de tot felul de ganduri care vin si pleaca necontenit este foarte buna rugaciunea care practic este conversatia cu Dumnezeu in orice moment prielnic. Astfel vom dobândi stăpânirea de sine, rabdarea, si in general virtutile fara de care nu putem urca scara. Vazand stardania noastra Duhul Sfant va zidi in noi Inimă curată şi duh drept  întru cele dinlăuntru ale noastre.

Tot Biblia ne invata sa facem tot felul de cereri pana cand primim un raspuns fie afirmativ fie ne va scoate Dumnezeu acel gand din minte.

1) Rugăciunea este cererea de bunuri, adresată de cei binecredincioşi lui Dumnezeu. Însă trebuie nu numai prin cuvinte să spunem rugăciunea, ci mai ales prin dispoziţia sufletească de rugăciune. Şi trebuie să ne rugăm tot timpul, în orice stare. Dacă stai la masă – roagă-te; mâncând pâinea, dă mulţumire Celui ce ţi-a dat-o; întărindu-ţi neputinţa trupului cu vin, pomeneşte-L pe Cel ce ţi-a dat acest dar pentru veselirea inimii şi pentru alinarea suferinţelor. Dacă a trecut trebuinţa de hrană – să nu înceteze pomenirea Binefăcătorului. Când îmbraci paltonul – mulţumeşte-I Celui ce ţi l-a dat; îmbrăcând hainele – măreşte-ţi dragostea către Dumnezeu, Care ne-a dat acoperăminte potrivite pentru iarnă şi vară, acoperăminte ce ne apără viaţa şi ne acoperă urâciunea. A trecut ziua? Mulţumeşte-I Celui ce ţi-a dat soare pentru împlinirea treburilor zilnice şi foc să-ţi lumineze noaptea şi să-ţi slujească la celelalte trebuinţe ale traiului. Noaptea să-ţi aducă alte îndemnuri la rugăciune. Când te uiţi la cer şi îţi îndrepţi privirea spre frumuseţea stelelor, roagă-te Stăpânului celor văzute şi închină-te celui mai bun Maestru al tuturor, lui Dumnezeu, Care pe toate cu înţelepciune le-a făcut (Ps. 103, 25). Când vezi că toată natura este cuprinsă de somn, iarăşi închină-te Celui ce prin intermediul somnului şi împotriva voinţei noastre ne dezleagă de neîntreruperea ostenelilor şi prin puţină odihnă ne conduce iarăşi la vioiciunea puterilor. De aceea nu toată noaptea să-ţi fie sortită somnului – nici să îngădui ca din pricina nesimţirii din vremea somnului să-ţi devină nefolositoare jumătate din viaţă; dimpotrivă, să-ţi împărţi vremea nopţii în somn şi rugăciune. Astfel te vei ruga neîncetat fără să-ţi închizi rugăciunea în cuvinte, ci prin tot cursul vieţii apropiindu-te de Dumnezeu ca viaţa ta să fie o neîncetată rugăciune.

2) La fiecare chemare spre rugăciune să răspunzi: gata este inima mea, şi până la ultima rugăciune să fii în dumnezeiască slujbă, socotind o mare pagubă a renunţa la rugăciune. Căci, dacă, atunci când guşti mâncarea pentru întărirea trupului tău, rămâi la masă până când îţi satisfaci trebuinţele şi, dacă nu este nevoie mare, nu pleci uşor de la masă, nu trebuie cu atât mai mult să rămâi până la sfârşitul mesei duhovniceşti şi să-ţi întăreşti sufletul cu rugăciunea? Aşa cum există diferenţă între cer şi pământ şi între cele cereşti şi cele pământeşti, tot aşa există şi între suflet şi trup. Sufletul este asemenea cerului, deoarece în el locuieşte Domnul; iar trupul este din pământul pe care locuiesc oamenii muritori şi animalele necuvântătoare. De aceea nevoile trupeşti să le potriveşti cu ceasurile de rugăciune şi să fii gata să nu asculţi gândul care te distrage de la rugăciunea de obşte. Căci diavolul are obiceiul ca în ceasurile de rugăciune, sub un motiv întemeiat, să ne îndemne să lipsim ca să ne distragă uşor de la rugăciune. Să nu spui ca scuză: mă doare capul, mă doare stomacul, înfăţişând martorilor neştiutori o durere inexistentă şi pentru odihnă slăbind în tine strădania pentru priveghere. Dimpotrivă, să mai săvârşeşti şi în taină rugăciuni, pe care Dumnezeu le vede în ascuns şi pentru care îţi va răsplăti ţie (Mt. 6, 6).

3) Toată viaţa să fie un timp de rugăciune. Însă datorită încordării din vremea psalmodierii şi a plecării genunchilor trebuie să-ţi acorzi odihnă prin câteva pauze; acestea trebuie mai întâi de toate să fie în concordanţă cu acele ceasuri care erau folosite pentru rugăciune de către sfinţi ca model pentru noi. Marele David spune: La miezul nopţii m-am sculat ca să Te laud pe Tine, pentru judecăţile dreptăţii Tale (Ps. 118, 62). Şi lui, după cum vedem, urmându-i Pavel şi Sila la miezul nopţii L-au lăudat pe Dumnezeu în temniţă (Fapte 16, 25). Apoi acelaşi prooroc spune: Seara şi dimineaţa şi la amiezi spune-voi, voi vesti şi va auzi glasul meu (Ps. 54, 19). Dar şi în ceasul al treilea are loc pogorârea Duhului Sfânt, aşa cum ştii din Faptele Apostolilor (2, 15). Ceasul al nouălea ne aminteşte de patimile Domnului, care s-au săvârşit pentru viaţa noastră. Dar, pentru că David spune: De şapte ori pe zi Te-am lăudat pentru judecăţile dreptăţii Tale (Ps. 118, 164), iar orele de rugăciune pomenite nu întregesc în sine numărul şapte al rugăciunilor: rugăciunea de la miezul zilei trebuie împărţită în rugăciunea dinainte de masă şi rugăciunea de după masă ca şi nouă în fiecare zi să ne fie ca model această pravilă: De şapte ori pe zi sa-L lăudăm pe Dumnezeu.

4) Pentru toate celelalte ale tale există timp, după cuvântul Ecclesiastului: Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer (3, 1); însă pentru rugăciuni şi psalmodieri este bună orice vreme. De aceea, îndată ce îţi mişti mâna la lucru, fie cu limba, atunci când este cu putinţă acest lucru sau, mai bine zis, când este de folos spre zidirea credinţei, fie, dacă acest lucru nu este cu putinţă, cu inima în psalmi şi cântări duhovniceşti să-L lauzi pe Dumnezeu şi în timpul lucrului să săvârşeşti rugăciuni, atât mulţumind Celui Care a dat putere mâinilor pentru lucru şi înţelepciune minţii pentru dobândirea cunoştinţelor şi Care a dat materialul din care se fac uneltele, cât şi rugându-L să îndrepte lucrul mâinilor noastre către ţelul de a fi bineplăcut lui Dumnezeu. Astfel vom dobândi stăpânirea de sine dacă, aşa cum am spus, în orice lucru îi vom cere lui Dumnezeu izbândă, dacă îi vom da mulţumire Celui ce ne-a dat putere de lucru şi vom păzi ţelul de a-I face Lui pe plac. Căci, dacă nu vom întrebuinţa acest mijloc, cum poate fi aplicat ceea ce a spus Apostolul: Rugaţi-vă neîncetat (1 Tes. 5, 17) şi: am lucrat noaptea şi ziua (2 Tes. 3, 8)?

5) Nu trebuie să neglijezi momentele rânduite pentru rugăciune, deoarece fiecare dintre ele în chip deosebit aminteşte despre bunurile dăruite de Dumnezeu. Astfel, nu trebuie să neglijezi dimineţile, ca primele mişcări ale sufletului şi ale minţii să fie închinate lui Dumnezeu, ca de nimic altceva să nu ne îngrijim până când nu ne cutremurăm cu gândul la Dumnezeu, după cum este scris: Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu şi m-am cutremurat (Ps. 76, 3), ca nici trupul să nu-l punem în mişcare pentru lucru până când nu împlinim cele spuse: Dimineaţa vei auzi glasul meu; dimineaţa voi sta înaintea ta şi mă vei vedea (Ps. 5, 3). Şi în ceasul al treilea trebuie să ne ridicăm la rugăciune, aducându-ne aminte de darul Duhului, dat în ceasul al treilea Apostolilor ca şi noi să devenim vrednici de primirea sfinţeniei şi să-I cerem Duhului îndrumare şi învăţătură de folos, urmând celor spuse: Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte (Ps. 50, 11-13). Apoi te apuci iarăşi de lucru, în ceasul al şaselea am socotit necesar spre urmarea sfinţilor să ne rugăm, zicând: Seara şi dimineaţa şi la amiezi spune-voi, voi vesti, şi va auzi glasul meu (Ps. 54, 19), iar ca să ne izbăvim şi de duhul de la amiază, citim tot atunci şi psalmul nouăzeci. Faptul că ceasul al nouălea ne este necesar pentru rugăciune ne-a fost lăsat de Apostolii înşişi în cartea Faptele Apostolilor, unde se povesteşte că Petru şi Ioan se suiau la templu pentru rugăciunea din ceasul al nouălea (Fapte 3, 1). Iar după încheierea zilei sunt necesare atât mulţumirea pentru faptul că ne-a fost dată ziua aceea sau am împlinit-o cu izbândă cât şi mărturisirea despre ceea ce nu am împlinit, dacă greşeala noastră a fost cu voie sau fără voie sau chiar neştiută, dacă a fost cu cuvântul sau cu fapta sau s-a săvârşit în inimă: pentru toate trebuie să-L înduplecăm pe Dumnezeu prin rugăciune. Căci cercetarea celor trecute este foarte folositoare pentru a nu cădea din nou în aceleaşi păcate, de aceea se şi spune: de cele ce ziceţi în inimile voastre, întru aştemuturile voastre, vă căiţi (Ps. 4, 5). Dar şi la venirea nopţii trebuie să cerem ca odihna noastră să fie netulburată şi lipsită de visuri, zicând şi în timpul acesta psalmul nouăzeci. Iar faptul că şi miezul nopţii ne este necesar pentru rugăciune ne-a fost lăsat de către Pavel şi Sila, după cum spune istoria Faptelor, zicând: Iar la miezul nopţii, Pavel şi Sila, rugându-se, lăudau pe Dumnezeu în cântări (16, 25). Şi Psalmistul zice: La miezul nopţii m-am sculat ca să Te laud pe Tine, pentru judecăţile dreptăţii Tale (Ps. 118, 62). Şi iarăşi trebuie să ne sculăm la rugăciune înainte de a începe dimineaţa ca ziua să nu ne găsească dormind în pat, după cuvintele celui ce a spus: Deschis-am ochii mei dis-de- dimineaţă, ca să cuget la cuvintele Tale (Ps. 118, 148). Cei ce s-au hotărât să vieţuiască cu grijă spre slava lui Dumnezeu şi a Hristos-ului Său nu trebuie să neglijeze nici unul dintre aceste momente.

(extrase din Sf. Vasile cel Mare – Despre rugăciune şi Trezvie în învăţăturile Sfinţilor Părinţi)