Sa-ti fie frica !: Examenul crucii !

Pentru ca se apropie sarbatoarea Sfintilor Imparati Constantin si Elena, sa avem incredere in ceea ce ei au spus atunci: "cu acest semn vei birui"

Examenul crucii, marele examen al umanitatii !

" Oricine voieste sa vine dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa in fiecare zi si sa-Mi urmeze Mie" (Luca 9,23; Matei 16,24; Marcu 8,34)

Crucea, podoaba Bisericii, lauda lui Pavel, semnul Fiului Omului, semnul Sfintei Cruci - suferinta noastra cea de toate zilele, crucea suferintei, harul crucii, iata atatea nume in legatura cu crucea.

Dar cea mai grea cruce e lepadarea de sine. Nu poti sa fii liber fara aceasta. Libertatea cu atatea se plateste...

Sa depanam litania acestei porunci si conditia prima de a putea urma pe Iisus:

A fi crestin inseamna mai mult decat apartinerea ta doctrinara la crestinism. Inseamna mai mult decat semnifica vorbele. Iata ce inseamna: te stramuta din tine in El, inseamna a-l avea pe El in inima ta, a-l face pe El inima ta. Inseamna sa ai un moment, o clipa in viata ta in care te-ai intalnit real cu Iisus.

De altfel acesta este si semnul ca esti un convertit al lui Iisus, ca te-ai dedicat lui irevocabil. Toata vremea ta viitoare nu-i decat desfasurarea clipei aceleia - decizia a carei bogatie nu se mai termina.

Pana nu te-ai lepadat de tine esti o fantana seaca. Daca ai facut-o, El, te-a schimbat in izvor de apa vie. Numai asa poate sufletul sa ajunga la sine insusi , la EL cel adevarat.

Nu stiu pe lume o biruinta mai mare ca aceasta de a ajunge liber, la trairea libertatii duhului. " Adevarul va va face liberi" Deci intelegem ca fara sa platim aceasta vama a fapturii noastre vechi stateam in minciuna, incoltiti de iluzii si striviti de rotile necesitatii fara iesire, stransi in acest cleste. Acesta se realizeaza cand renuntam la eu-l nostru si ne aflam fata in fata cu Dansul. Noi fagaduim sa-l urmam pe Iisus in marea calatorie interioara a intoarcerii la Tatal, si prin simpla hotarare, Providenta Divina realizeaza treptat aceasta mare dorinta a noastra. Asa dam de primul examen de admitere, examenul crucii. Pana aici eram o suma de dorinte si aranjamente pamantesti care intunecau chipul lui Hristos din viata noastra.

De la acest loc al hotararii, crucea este o linie inainte a dorintelor noastre pamantesti peste care coboara Dumnezeu o dunga de-a curmezisul. Providenta urmarind interesul nostru vesnic, trimite peste socotelile noastre corecturi divine. Toate aceste corecturi le simtim ca o experienta de cruce; trebuie sa treaca putina vreme de reculegere ca sa pricepem ca " asa cum s-a petrecut" a fost cel mai bine, iar nu cum am fi vrut noi in ingustimea noastra.

Suferinta aceasta care ne simplifica treptat viata, care ne pune conditia crucii in fata, e simbolul nesfarsitei posibilitati de desavarsire.

Noi traim in restriste pentru ca suntem fapturi ale e-ului, care e aspru, stramt la inima, in care nu patrunde lumina, iar pentru infinit e orb. E-ul nu are decat zgomotele si stridentele sale, pe strunele sale nu vibreaza niciodata muzica eternitatii. Suspine de nemultumire si descurajare, scanciri zadarnice dupa trecut, griji si nelinisti pentru viitor, acestea tulbura inimile noastre pipernicite, fiindca nu ne-am gasit inca sufletul si Duhul lui Dumnezeu nu s-a descoperit inca in noi.

Tata sterge pacatele mele

Pacatul e infrangerea sufletului, e un joc primejdios de pagubitor, in care omul risca totul, ca sa castige iadul.

Intuneca adevarul, tulbura vederea. In pacat cautam placerea, nu pentru ca ele ar fi vrednice de dorit, ci pentru ca asa le prezinta lumina rosie si tulburatoare a pasiunii.

Dorim lucrurile pentru ca lacomia noastra n-i le infatiseaza exagerat de mari. Aceste exagerari si falsificari de perspectiva ne tulbura la fiecare pas armonia vietii. Pierdem masura cea dreapta pentru valoarea lucrurilor si ne lasam rataciti de interese felurite si contradictorii ale vietii acesteia.

Zadarnica truda a omului se reduce pana la urma la ruga:

"Tata sterge pacatele mele "

" Cand lumina ta launtrica s-a aprins, descoperirea lui Dumnezeu dinlauntrul tau este cea mai mare decoperire". Atunci ti-ai descoperit si sufletul, maretia acestuia, cand sufletul tau se recunoaste in vesnicie, in infinit. "

Adevarata restriste a omului sta in faptul ca e tulburat de e-ul sau si pierde vremea cu lucruri de nimic. Adevarata lui fiinta nu iese la iveala.

Tiparul desavarsit e iradacinat in om mai profund decat foamea, setea si patima dupa bogatie, e in adancul intregii fapturi. Descoperirea nemarginitului in marginit ( Taina Bunei- Vestiri) , nu se arata nici in cerul instelat, nici in frumusetea florilor, ci numai in suflet.

Aici Dumnezeu cauta sa-si castige intrarea, vine ca Oaspete nu ca rege, de aceea asteapata sa fie imbiat. Asupra sufletului Dumnezeu si-a incetat stapanirea, fiindca doreste sa-i castige iubirea. EL sta inafara e-ului nostru si asteapata cu nerabdare sa-i deschidem usa ferecata. Iubirea este singura care salta e-ul peste piedica din sine si-l stramuta in Dumnezeu. Atunci toate conflictele vietii se dezleaga toate contradictiile se impaca, stiinta, iubirea si actiunea se armonizeaza.

Iata Drumul Crucii asa cum l-a realizat Isus si ni l-a dat cale de urmat pana la EL:

Invatatura lepadarii de sine o avem caci si "Cel ce in chipul lui Dumnezeu fiind, n-a tinut ca la o prada la egalitatea sa cu Dumnezeu ci s-a golit, s-a micsorat pe sine, facandu-se asemenea oamenilor , smerindu-se, ascultator facandu-se pana la moarte si inca moarte pe cruce. (Filipeni 2, 6-8)

Acesta este si rostul pentru care Providenta tine la un loc graul cu neghina, pana la seceris.

Citind Noul Testament vedem ca nici demonii nu i-au facut atata impotrivire lui Iisus cata i-a facut invidia omului. Atata coalitie a veninului si curios - in numele Legii - ca impotriva persoanei lui Iisus nu s-a vazut vreodata. Oare de ce? pentru minunile care le savarsea. Flamanzii erau hraniti, mortii inviati, demonii alungati, leprosii curatiti, schiopii umblau, surzii auzeau, orbii vedeau, iar binefacatorul era prigonit pentru ca nu se odihnea sambata, ca lucreaza cu putere demonica desi era recunoscut de demoni care strigau intr-un glas ( Iisus Fiul lui Dumnezeu, trimite-ne in turma de porci ) si multe alte invinuiri.

Dumnezeu se facuse si Om adevarat care impunea oamenilor modestia divina.

Iata ce sparge umanitatea in milioane de harburi "trufia originara" care da lectii lui Dumnezeu si se desface de EL. Iata otetul si veninul pe care avea sa-l bea Iisus inainte de a-l primi pe Cruce. Aceasta n-o poate face decat un lepadat de sine, un om desavarsit in smerenie si parjol de iubire (Sfantul Vasile) iar Iisac Sirul spune despre desavarsire ca este o " prapastie de smerenie"

Invidia multe cruci prilejuieste.

Invidiosul nu primeste doctor pentru boala sa si nu gaseste leac tamaduitor al suferintei sale. El, invidiosul, asteapta usurarea bolii numai intr-un singur fel, sa-i vada prabusindu-se pe cei invidiati. Capatul urii lui e sa vada nefericirea , nenorocul celui invidiat. Binefacerile mai mult ii inraiesc. Fierbe de ciuda, se supara, se manie. Multumeste pentru darurile primite dar in suflet se catraneste. Ce fiara poate fi mai feroce in rautatea ei? Cainii primind o bucata de paine se domesticesc, leii se imblanzesc, invidiosii insa cand primesc ingrijire si atentie se irita mai mult. Ranile invidiosului sunt adanci si ascunse in ascunzisul constiintei. El este dusmanul propriei sanatati. "Tu invidiosule, dusmanul tau este cu tine, vrajmasul iti este continuu in inima, primejdia este inchisa in adancul tau, esti prizonierul invidiei si nici o mangaiere nu-ti vine in ajutor"

A prigoni pe un om binecuvantat de Dumnezeu si a ura pe cel fericit, iata o nenorocire fara leac " (Sfantul Vasile cel Mare , despre Invidie) .

Rabdarea raului, primirea umilintei la care te supune lumea aceasta are putere uriasa asupra raului.

Chip de umilinta desavarsit ne-a dat Iisus pe Cruce. El, Fiul si Slava Tatalui nu s-a impotrivit, rabdand batai, scuipari, cununa de spini, piroanele, spanzurarea pe cruce, iar peste suflet hulirea celor fara de lege. Dar Iisus avea de dus o cruce mai mare, nu cea din lemn pe care a dus-o in spate, durerea si mila sa fata de oameni.

Si noi, cei din toate veacurile ii pricinuim o cruce neasemanat de grea prin purtarea noastra, rautatile de zi cu zi, pana la sfarsitul lumii.

Lepadarea de sine a facut sfintii. Noua neputinciosilor, nu ne-a indesat nimeni cununa de spini si nu ne-a batut piroane in talpi... deci la noi nu sunt semnele sfiintilor.

Dar Providenta stie hoatararea noastra. Scara pana la cer s-a facut Crucea Domnului, pe toti suindu-i catre inaltimea cerului, ca sa locuiasca impreuna si totdeauna cu cetele ingerilor, lasand pe cele ce sunt acum ca pe cele ce nu sunt. Alegerea apartine fiecaruia, daca urca aceasta scara sau nu.

Cine vrea sa-i urmeze lui Iisus sa se asemene cu El in Cruce cat poate cuprinde firea omeneasca, sa-si duca Crucea fiecare cu smerenie, ca asemenea cu Iisus va fi.

Pentru ca recunoastem ca suntem neputinciosi de nu ne vei intari, orbi de nu ne vei lumina, legati de nu ne vei dezlega, fricosi de nu ne vei face indrazneti, rai de nu ne vei preface in buni, pierduti de nu ne vei ierta, robi de nu ne vei rascumpara cu bogata si Dumnezeiasca Ta Putere si cu darul Sfintei tale Cruci, careia ne inchinam si o marim, acum si pururea in veci.

Amin!

Sursa : Din invataturile parintelui Arsenie Boca