Inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu. Daca noi incepem sa intelegem cuvantul DUMNEZEU ca insemnand Legea Divina, multe pasaje din Biblie vor fi clarificate. Legea Divina inseamna actiune si reactiune. Iti multumesc caci tu mi-ai dat un nume, ca-n tine sunt si tu esti DUMNEZEU !
Pagini
▼
sâmbătă, 25 mai 2013
Florence Scovel - Bucurie, oriunde si oricând!:
fragment : Cei mai buni jucători sunt răbdători, dar realişti. Ei ştiu că nu vor beneficia de o minge servită perfect. Aşa că, se orientează către ceea ce îi va aduce la locul potrivit de pe teren, iar astfel îi vor ajuta pe ceilalţi coechipieri să înainteze. Sunt mulţumiţi să-şi joace rolul. Ei ştiu că nu trebuie să câştige jocul de unii singuri.
marți, 21 mai 2013
Examenul crucii !
Pentru ca se apropie sarbatoarea Sfintilor Imparati Constantin si Elena, sa avem incredere in ceea ce ei au spus atunci: "cu acest semn vei birui"
Examenul crucii,
marele examen al umanitatii !
" Oricine voieste sa vine dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa in fiecare zi si sa-Mi urmeze Mie" (Luca 9,23; Matei 16,24; Marcu 8,34)
Crucea, podoaba Bisericii, lauda lui Pavel, semnul
Fiului Omului, semnul Sfintei Cruci - suferinta noastra cea de toate zilele,
crucea suferintei, harul crucii, iata atatea nume in legatura cu crucea.
Dar cea mai grea cruce e lepadarea de sine.
Nu poti sa fii liber fara aceasta. Libertatea cu atatea se plateste...
Sa depanam litania acestei porunci si conditia
prima de a putea urma pe Iisus:
A fi crestin inseamna mai mult decat
apartinerea ta doctrinara la crestinism. Inseamna mai mult decat semnifica
vorbele. Iata ce inseamna: te stramuta din tine in El, inseamna a-l avea pe El
in inima ta, a-l face pe El inima ta. Inseamna
sa ai un moment, o clipa in viata ta in care te-ai intalnit real cu Iisus.
De altfel acesta este si
semnul ca esti un convertit al lui Iisus, ca te-ai dedicat lui irevocabil.
Toata vremea ta viitoare nu-i decat desfasurarea clipei aceleia - decizia a
carei bogatie nu se mai termina.
Pana nu te-ai lepadat de tine esti o fantana
seaca. Daca ai facut-o, El, te-a schimbat in izvor de apa vie. Numai asa poate
sufletul sa ajunga la sine insusi , la EL cel adevarat.
Nu stiu pe lume o biruinta mai mare ca aceasta
de a ajunge liber, la trairea libertatii duhului. " Adevarul va va face liberi" Deci
intelegem ca fara sa platim aceasta vama a fapturii noastre vechi stateam in
minciuna, incoltiti de iluzii si striviti de rotile necesitatii fara iesire,
stransi in acest cleste. Acesta se realizeaza cand renuntam la eu-l nostru si
ne aflam fata in fata cu Dansul. Noi fagaduim sa-l urmam pe Iisus in marea
calatorie interioara a intoarcerii la Tatal, si prin simpla hotarare, Providenta
Divina realizeaza treptat aceasta mare dorinta a noastra. Asa dam de primul
examen de admitere, examenul crucii. Pana aici eram
o suma de dorinte si aranjamente pamantesti care intunecau chipul lui Hristos
din viata noastra.
De la acest loc al hotararii, crucea este o
linie inainte a dorintelor noastre pamantesti peste care coboara Dumnezeu o
dunga de-a curmezisul. Providenta urmarind interesul nostru vesnic, trimite
peste socotelile noastre corecturi divine. Toate aceste corecturi le simtim ca o
experienta de cruce; trebuie sa treaca putina vreme
de reculegere ca sa pricepem ca " asa cum s-a petrecut" a fost cel
mai bine, iar nu cum am fi vrut noi in ingustimea noastra.
Suferinta aceasta care ne simplifica treptat
viata, care ne pune conditia crucii in fata, e simbolul nesfarsitei
posibilitati de desavarsire.
Noi traim in restriste pentru ca suntem fapturi
ale e-ului, care e aspru, stramt la inima, in care
nu patrunde lumina, iar pentru infinit e orb. E-ul nu are decat
zgomotele si stridentele sale, pe strunele sale nu vibreaza niciodata muzica
eternitatii. Suspine de nemultumire si descurajare, scanciri zadarnice dupa
trecut, griji si nelinisti pentru viitor, acestea tulbura inimile noastre
pipernicite, fiindca nu ne-am gasit inca sufletul si Duhul lui Dumnezeu nu s-a
descoperit inca in noi.
Tata sterge
pacatele mele
Pacatul
e infrangerea sufletului, e un joc primejdios de pagubitor, in care omul risca
totul, ca sa castige iadul.
Intuneca adevarul, tulbura vederea. In
pacat cautam placerea, nu pentru ca ele ar fi vrednice de dorit, ci pentru ca
asa le prezinta lumina rosie si tulburatoare a pasiunii.
Dorim lucrurile pentru ca lacomia noastra
n-i le infatiseaza exagerat de mari. Aceste exagerari si falsificari de
perspectiva ne tulbura la fiecare pas armonia vietii. Pierdem masura cea
dreapta pentru valoarea lucrurilor si ne lasam rataciti de interese felurite si
contradictorii ale vietii acesteia.
Zadarnica truda a omului se reduce pana la urma
la ruga:
"Tata sterge
pacatele mele "
" Cand lumina ta launtrica s-a aprins,
descoperirea lui Dumnezeu dinlauntrul tau este cea mai mare
decoperire". Atunci ti-ai descoperit si sufletul, maretia acestuia,
cand sufletul tau se recunoaste in vesnicie, in infinit. "
Adevarata
restriste a omului sta in faptul ca e tulburat de e-ul sau si pierde vremea cu
lucruri de nimic. Adevarata lui fiinta nu iese la iveala.
Tiparul desavarsit e iradacinat in
om mai profund decat foamea, setea si patima dupa bogatie, e in adancul
intregii fapturi. Descoperirea nemarginitului in marginit ( Taina Bunei-
Vestiri) , nu se arata nici in cerul instelat, nici in frumusetea florilor, ci
numai in suflet.
Aici Dumnezeu cauta sa-si castige
intrarea, vine ca Oaspete nu ca rege, de aceea asteapata sa fie imbiat. Asupra
sufletului Dumnezeu si-a incetat stapanirea, fiindca doreste sa-i castige
iubirea. EL sta inafara e-ului nostru si asteapata cu nerabdare sa-i
deschidem usa ferecata. Iubirea este singura care salta e-ul peste piedica
din sine si-l stramuta in Dumnezeu. Atunci toate conflictele vietii se dezleaga
toate contradictiile se impaca, stiinta, iubirea si actiunea se
armonizeaza.
Iata Drumul
Crucii asa cum l-a realizat Isus si ni l-a dat cale de urmat
pana la EL:
Invatatura lepadarii de
sine o avem caci si "Cel ce in chipul lui Dumnezeu
fiind, n-a tinut ca la o prada la egalitatea sa cu Dumnezeu ci s-a golit, s-a
micsorat pe sine, facandu-se asemenea oamenilor , smerindu-se, ascultator
facandu-se pana la moarte si inca moarte pe cruce. (Filipeni 2, 6-8)
Acesta este si rostul pentru care
Providenta tine la un loc graul cu neghina, pana la seceris.
Citind Noul Testament vedem ca nici
demonii nu i-au facut atata impotrivire lui Iisus cata i-a facut invidia
omului. Atata coalitie a veninului si curios - in numele Legii - ca impotriva
persoanei lui Iisus nu s-a vazut vreodata. Oare de ce? pentru minunile care le
savarsea. Flamanzii erau hraniti, mortii inviati, demonii alungati, leprosii
curatiti, schiopii umblau, surzii auzeau, orbii vedeau, iar binefacatorul era
prigonit pentru ca nu se odihnea sambata, ca lucreaza cu putere demonica desi
era recunoscut de demoni care strigau intr-un glas ( Iisus Fiul lui Dumnezeu,
trimite-ne in turma de porci ) si multe alte invinuiri.
Dumnezeu se facuse si Om adevarat care impunea
oamenilor modestia divina.
Iata ce sparge umanitatea in milioane
de harburi "trufia originara" care da lectii lui Dumnezeu si se
desface de EL. Iata otetul si veninul pe care avea sa-l bea Iisus inainte de
a-l primi pe Cruce. Aceasta n-o poate face decat un lepadat de sine, un om
desavarsit in smerenie si parjol de iubire (Sfantul Vasile) iar Iisac Sirul
spune despre desavarsire ca este o " prapastie de smerenie"
Invidia multe
cruci prilejuieste.
Invidiosul nu primeste doctor pentru boala
sa si nu gaseste leac tamaduitor al suferintei sale. El, invidiosul, asteapta
usurarea bolii numai intr-un singur fel, sa-i vada prabusindu-se pe cei
invidiati. Capatul urii lui e sa vada nefericirea , nenorocul celui invidiat.
Binefacerile mai mult ii inraiesc. Fierbe de ciuda, se supara, se manie.
Multumeste pentru darurile primite dar in suflet se catraneste. Ce fiara poate
fi mai feroce in rautatea ei? Cainii primind o bucata de paine se domesticesc,
leii se imblanzesc, invidiosii insa cand primesc ingrijire si atentie se irita
mai mult. Ranile invidiosului sunt adanci si ascunse in ascunzisul constiintei.
El este dusmanul propriei sanatati. "Tu
invidiosule, dusmanul tau este cu tine, vrajmasul iti este continuu in inima,
primejdia este inchisa in adancul tau, esti prizonierul invidiei si nici o
mangaiere nu-ti vine in ajutor"
A prigoni pe un om binecuvantat de
Dumnezeu si a ura pe cel fericit, iata o nenorocire fara leac " (Sfantul
Vasile cel Mare , despre Invidie) .
Rabdarea raului, primirea umilintei la care
te supune lumea aceasta are putere uriasa asupra raului.
Chip de umilinta desavarsit ne-a dat
Iisus pe Cruce. El, Fiul si Slava Tatalui nu s-a impotrivit, rabdand batai,
scuipari, cununa de spini, piroanele, spanzurarea pe cruce, iar peste suflet
hulirea celor fara de lege. Dar Iisus avea de dus o cruce mai mare, nu cea din
lemn pe care a dus-o in spate, durerea si mila sa fata de oameni.
Si noi, cei din toate veacurile ii
pricinuim o cruce neasemanat de grea prin purtarea noastra, rautatile de zi cu
zi, pana la sfarsitul lumii.
Lepadarea de sine a facut sfintii.
Noua neputinciosilor, nu ne-a indesat nimeni cununa de spini si nu ne-a
batut piroane in talpi... deci la noi nu sunt semnele sfiintilor.
Dar Providenta stie hoatararea
noastra. Scara pana la cer s-a facut Crucea Domnului, pe toti suindu-i catre
inaltimea cerului, ca sa locuiasca impreuna si totdeauna cu cetele ingerilor,
lasand pe cele ce sunt acum ca pe cele ce nu sunt. Alegerea apartine fiecaruia,
daca urca aceasta scara sau nu.
Cine vrea sa-i urmeze
lui Iisus sa se asemene cu El in Cruce cat poate cuprinde firea omeneasca,
sa-si duca Crucea fiecare cu smerenie, ca asemenea cu Iisus va fi.
Pentru ca recunoastem ca suntem neputinciosi de nu
ne vei intari, orbi de nu ne vei
lumina, legati de nu
ne vei dezlega, fricosi de nu
ne vei face indrazneti, rai de nu
ne vei preface in buni, pierduti de nu
ne vei ierta, robi de nu ne vei rascumpara cu bogata
si Dumnezeiasca Ta Putere si cu darul Sfintei tale Cruci, careia ne inchinam si
o marim, acum si pururea in veci.
Amin!
Sursa
: Din invataturile parintelui Arsenie Boca
Biciuirea lui Isus - ProFamilia.ro
Misterele de durere
Biciuirea lui Isus
Atunci Pilat a luat pe Isus şi L-a biciuit (Io. 19,1)
miercuri, 15 mai 2013
Puterea de a vindeca !
Din intelepciunea chineza !
Doresti sa devii un vindecator, sa ajuti pe cel cazut, sau chiar pe tine?
Vindeca-ti mai intai sufletul si dupa aceea ti se va vindeca mintea si trupul, apoi vei putea vindeca si pe altii. Dintre aceste trei componente ale fiintei umane Sufletul este seful. Cand vorbim despre suflet intelegem scanteia divina, sau spiritul cu care am plecat din sanul Tatalui pe lungul drumul evolutiv. Orice om este un vindecator, daca vei invata sa invoci puterea propriului suflet. Dovada o ai in exemplul - daca te tai la un deget, nu-ti faci probleme ca rana nu se inchide de la sine, fara sa o ajuti cu nimic. Daca racesti, dupa o saptamana iti trece, fara sa intri in panica.Puterea de a vindeca pe tine si pe altii consta de fapt in puterea sufletului tau de a vindeca. Forta vindecatoare vine din nivelul tau de evolutie spirituala de pana acum. Cu cat nivelul pe care se afla spiritul tau este mai inalt, cu atat puterea ta vindecatoare este mai mare. Poti sa afli asta in functie de cat de bolnav ai fost pana acum, cat de des racesti ? cat de repede te refaci in urma unei boli? pentru ca unele boli sunt teste date de maestrii tai spirituali in vederea acordarii urmatorului grad evolutiv. Cand iti propui sa te vindeci pe tine sau pe altii, cu cat nivelul tau spiritual este mai inalt, cu atat mai mare este asistenta pe care o primesti din lumea spirituala, de la diferiti sfinti ridicati la cer si de la alte sfere de lumina de care nici nu ai auzit, ingeri vindecatori, maestrii ai luminii.
Cum iti poti ridica nivelul spiritual in aceasta viata ?
Secretul consta in purificare. Purifica-ti sufletul, mintea si corpul. Fi atent la aceasta ordine expusa ca nu este intamplatoare. Serviciul adus altora este vital. Serveste neconditionat intreaga umanitate. Cati facem acest lucru cu adevarat, un serviciu fara sa astepte sufletul ceva in schimb? fara a avea o dorinta cat de mica in urma acelui serviciu?
Atunci cand servesti neconditionat umanitatea, pamantul-mama sau universul, serviciul tau este inregistrat in arhivele universului ca fapte bune in credinta crestina, sau karma buna in cea orientala. Daca ai acumulat suficienta karma buna vei sari automat mai multe trepte evolutive, mergi la un alt nivel spiritual mai inalt chiar din aceasta viata, iar puterea ta de a vindeca va creste.
Puterea vindecatoare iti poate fi conferita de un maestru iluminat care traieste in planul fizic sau de un sfant ridicat la cer, un inger vindecator sau alte entitati de lumina din lumile spatiale. Altfel spus, aceasta putere iti poate fi transferata pe un canal divin sau chiar venita de la Divinitate. Puterea adevarata de a vindeca poate fi transmisa doar adeptilor care sunt pregatiti sa serveasca umanitatea neconditionat. La modul general, un astfel de maestru le da adeptilor teste pentru a-i incerca daca sunt pe deplin pregatiti in aceasta nobila misiune. Este vorba de provocari ce se pot manifesta in orice domeniu al vietii, de sanatate, al relatiilor de familie, al afacerilor, al emotiilor. Atunci cand maestru ii confirma unui adept ca a trecut cu bine testele ii va transmite si puterea de a vindeca, asa cum o facea si Iisus. Adevara putere de vindecare deriva din puterea sufletului.
Caracteristicile sufletului
- este o entitate independenta aflata in interiorul corpului
- are propria sa vointa, gandire, si preferinte
- are emotii si sentimente
- este inzestrat cu creativitate si flexibilitate
- prevaleaza asupra materiei
- poate comunica
- dispune de o intelepciune incredibila
- ii place la nebunie sa invete si se afla tot timpul in cautarea unor noi experiente
- poate vindeca
Cati dintre noi comunica constient cu sufletul lor ?Majoritatea nici nu stiu ca pot comunica cu el. Asta e noutatea.
Multi oameni cred ca au libertatea de a face tot ce vor. In realitate nu este asa. Mintea poate dori sa faca un anumit lucru , dar acesta se poate sa nu fie pe placul sufletului. Daca mintea ta constienta, subconstienta si sufletul sunt de acord in privinta unui lucru, atunci decizia ta va fi binecuvantata, destinata succesului. Daca sufletului nu-i place o idee a mintii atunci apar probleme, blocaje, altfel spus nu va fi deloc usor sa atingi succesul sperat si oricum iti va lipsi acea stare de implinire. Cel care creeaza toate problemele, este chiar sufletul tau care nu se simte deloc fericit. Nu uita ca sufletul este seful.
Adevarata hrana a sufletului sunt faptele bune. Asa a fost setat, din negura miliardelor de ani, din locul in care s-a nascut, din sanul Creatorului. Daca il hranesti corespunzator te poate ajuta sa depasesti multe dificultati. Devine mai pur, mai bland, mai impacat, mai fericit. Roaga-l sa-ti binecuvanteze viata. El comunica independent de minte cu alte suflete si te poate pune in legatura cu ele, indiferent ca sunt incarnate sau sunt entitati de lumina. Spune-i " Dragul meu suflet, doresc sa fac cutare lucru....Esti de acord? Roaga sufletul copilului, sotului, surorii, etc, bolnav si vedeti ce puteti face pentru salvarea lui! Multumesc, multumesc, multumesc" Nu uita sa multumesti de trei ori. Sufletul are o intelepciune incredibila. Comunica neincetat cu el si constient.
Purificarea sufletului incepe cu metoda salutului. Incepe prin a-ti saluta sufletul in fiecare dimineata la trezire. Spune-i salut sufletului tau si cere-i sa se vindece singur, sa-ti vindece mintea si trupul. Spune-i cat de mult il iubesti. Continua prin a-ti saluta vecinii, trecatorii indiferent ca ii cunosti sau nu. (Intr-un oras, din Austria am ramas socata cand am vazut cat de respectuosi sunt trecatorii. In timp ce plimbam cainele, toti imi zambeau si ma salutau fara sa ma cunoasca, cu Hallo, sau Grussgott. Fara sa stie practicau purificarea sufletului). Spune salut si sufletelor interioare. Am aflat ca si piatra are suflet, atunci cum nu or avea organele noastre interne. De exemplu daca te doare spatele spune: 'dragul meu suflet al spatelui, te iubesc. Vrei sa ma ajuti vindecandu-mi aceasta durere de spate?Stiu ca ai puterea de a te vindeca singur. Te rog sa o faci. Iti multumesc, multumesc, multumesc. Poti continua cu fiecare organ in parte care te supara.
Tehnica este foarte simpla incat mintea ta refuza sa o accepte. Este ca si cand te-ai adresa unei persoane, medicului, prietenei, etc, sa faca ceva pentru tine. Sufletul fiind prin natura sa un slujitor universal, va fi la inceput mirat,daca ii ceri asta pentru prima data apoi daca ii repeti zilnic, va alega fericit sa-ti faca serviciul cerut necerand nimic in schimb, decat hrana lui curata.
Esenta vindecarii sufletul, mintii si trupului este urmatoarea: pacea interioara, purificarea, iubirea si iertarea, concepte regasite in toate religiile de pe glob, indiferent ca sunt crestini, budisti, sau altceva.
Formula vindecatoare care activeaza sufletul:te salut dragul meu suflet, minte trup al lui si-ti spui numele ... Te iubesc. Tu ai puterea de a te vindeca singur. Te rog sa o faci. Multumesc, multumesc, multumesc.
Aceasta formula ascunde multe secrete spirituale. Este alcatuita din cinci fraze.
Incepe cu salutul propriu zis- dragul meu suflet, minte, corp... precizeaza apoi partea corporala sau intreg suflet, minte corp afectata, manifesta-ti iubirea prin te iubesc, fa o afirmatie pozitiva - tu ai puterea de a te vindeca singur. Manifesta-ti intentia ferma , sub forma unei rugaciuni: te rog sa o faci. In final exprima-ti recunostiinta: iti multumesc, repetat de trei ori. Ai grija sa respecti ordinea suflet, minte, corp. Este foarte important acest lucru. Vrei sa-ti vindeci inima folosesti formula de fata doar ca zici draga suflet, minte, corp al inimii mele. Sufletul trebuie pus pe primul loc.
Spune salut sufletelor exterioare.
Poti ruga pentru vindecare sufletele sfiintilor preferati, stramosilor, a celor dragi plecati la cer au alte suflete care se inregistreaza in sistemul tau de convingeri ca te pot ajuta. Te poti adresa tuturor sufletelor din univers si ii poti ruga sa te vindece.
Exemple de rugaciuni exterioare: dragul meu suflet al fratelui soare, te iubesc. Imi poti vindeca umarul care ma doare? Iti multumesc. ( desi formula provine din intelepciunea chinezeasca, se pare ca sursa este universala, deoarece Sfantul Francisc din Assisi cunoastea aceste lucruri si invoca cantecul fratelui soare si a sorei luna...) Diferenta este cand invoci suflete exterioare, din eter nu mai spui si minte corp, doar suflet al soarelui, lunii, sfantului respectiv...; dragul meu suflet al pamantului- mama, te iubesc, imi poti vindeca piciorul ranit? iti multumesc, multumesc, multumesc; dragele mele suflete ale stelelor, va iubesc. Imi puteti vindeca rinichii care ma dor? va multumesc...; dragele mele suflete ale ingerilor vindecatori, spui ingerul preferat, sfantul, sau daca nu ai preferinte doar atat, va iubesc. Imi puteti da o binecuvantare pentru a dinamiza sistemul imunitar? Va multumesc,...
Multe fiinte iluminate sau de lumina sunt dornice sa vina sa ne ajute, desi se afla in corpul spiritual, la chemarea noastra alearga sa ne ajute cu ce pot. Multi se inchina cu veneratie lui Iisus, Mariei sau altor sfinti . Desi sunt lipsiti de corp fizic, traind in lumea spirituala te pot ajuta. Iti pot da o binecuvantare care te va ilumina. Daca ai nevoie de ei, roaga-te si-ti vor raspunde .
Rugaciune direct la Iisus: Draga suflet, minte corp al lui Iisus, te iubesc. Iti multumesc pentru serviciile tale neconditionate si pentru iubirea ta. Te invit in sufletul meu si te rog sa-mi oferi o binecuvantare vindecatoare. Te rog vindeca-mi partile bolnave. Iti multumesc, multumesc, multumesc. ( Iisus sta la usa sufletului tau si bate, deabia asteapta sa-l inviti inauntru - ne invata credinta crestina, dar se pare ca si cea chineza)
Daca esti interesat de metode de vindecare complete le gasesti in cartea Medicina sufletului, a mintii si a trupului. Aici este expusa doar esenta .
Atunci cand te plimbi intr-un parc, esti la iarba verde, in natura in general si ai cateva minute libere, poti face aceste rugaciuni, si astfel practici si o purificare a sufletului, mintii si trupului, nu mai lasi gandurile sa hionareasca aiurea. Te conectezi la univers, planeta-mama, natura inconjuratoare. Inainte de culcare, iti trebuie exact un minut pentru aceasta practica. Daca vei face din ea o obisnuinta beneficiile vor fi incomparabile. Vei primi raspunsuri si vei fi uimit cat de repede vor veni si pe cele mai nebanuite cai cateodata. Daca faci o practica din rugaciunea zilnica, se vor ingramadi o multime de sfinti sa te ajute, vei auzi cu urechile interne, si eu, si eu vreau sa te ajut...asa cum am vazut in profetiile de la Celestine, vei intra in curentul cosmic care te va purta tot mai sus pe culmile intelepciunii si priceperii.
Sfaturile intelepciunii universale !
Spuneam ca acest blog contine fragmente din cartile si sursele care m-au ajutat sa evoluez si prin intermediul lor ti-am impartasit cunoastera si intelepciunea acumulata de mine pana acum. Nu sunt lucruri necunoscute. Tot internetul este plin cu asemenea informatii, dovada ca lumea este interesata si de evolutia spirituala. Cunostiintele acumulate trebuie transmise mai departe, ca oricine are nevoie sa poata beneficia de ele. In calitatea mea de slujitor universal nu am pastrat nimic ascuns si nici nu am vandut informatiile. Sunt lucruri in care eu cred si pe care le-am vazut functionand in cei 23 de ani de cand studiez aceste fenomene. Singura modalitate de a primi o noua intelepciune este de a o impartasi cu altii pe cea veche.Spuneam intr-o postare mai veche ca "ce face elevul cand termina clasele primare? - daruieste abecedarul celor care au nevoie". Am aplicat intotdeauna aceasta lege spirituala si mi-a fost de mare folos. Este ca si cum ai goli un depozit pentru a face loc unor lucruri noi. Daca nu as fi impartasit cunostiintele mele nu as fi primit atatea daruri de la Dumnezeu si de la maestrii mei spirituali. Consider ca legea tacerii a luat sfarsit. Cunoasterea trebuie revelata pentru ca oamenii sa beneficieze si sa extraga ce cred ca le este de folos.
Inspiratie din " Medicina sufletul, a mintii si a trupului"
Este interesanta aceasta observatie a intelepciunii:
Intelepciunea vorbeste despre compilatia de informatii
de la mai multi indivizi, care datorita experientei lor au ajuns la unele
concluzii. Este interesant de observat ca toti acesti oameni au ajuns la
concluziile lor pe cont propriu, fara a sti ca altii in trecut ajunsesera tot
la aceleasi concluzii si ca altii in viitor vor ajunge tot la aceleasi
concluzii.
Conceptele Intelepciunii
Intelepciunea se refera la Dumnezeu sau la Creator ca
fiind Inteligenta Superioara si spune ca procesul de creare a Universului nu a
fost terminat, ca se afla inca in proces de evolutie catre perfectiunea
deplina. Intelepciunea considera ca fiintele umane, cu inteligenta umana, sunt
reprezentantii Inteligentei Superioare in planul planetar al nivelului
existential. Exista o serie de concluzii in urma acestor informatii numite Sfaturile Intelepciunii
pentru umanitate, redate mai jos:
Sfaturile intelepciunii:
Dumnezeu unicul creator-
- Misiunea fiintei umane pe aceasta planeta trebuie sa devina constienta pentru fiecare si sa inlaturam toate fortele opuse care stanjenesc fluxul evolutiv;
- Toate fiintele care au ajuns pe aceasta planeta activeaza pentru a ajuta inteligenta superioara in creatie;
- Fiecare fiinta vine pe planeta singura, sta aici scurt timp, pleaca singura, reluand calatoria universala;
- Toti locuitorii acestei planete indiferent de rasa, credinta, religie,inteligenta pleaca de pe planeta, in functie de programul fiecaruia pentru a fi inlocuiti de nou veniti;
- O inteligenta superioara este responsabila de intreaga creatie, o alta de un grup de galaxii si o alta de galaxia noastra; (Dumnezeu - unicul Creator; Iisus conducatorul nostru solar si fostul Moise conducatorul nostru planetar - Din Tainele vietii si ale universului).
- Inteligenta superioara responsabila de galaxia noastra nu este in fiecare secunda in legatura cu noi, pentru a ajuta planeta sau pe noi. Pentru aceasta are responsabili planetari care vegheaza permanent asupra noastra;
- Exista un mecanism de reglare, de reechilibrare automata a planetei, in caz ca se produc dezechilibre;
- Pe masura ce va fi mai multa munca depusa pe planeta, tot mai putini oameni vor fi depusi pe ea, sau vor sta mai putin pe ea, datorita sistemului de reglare automat;
- Totul se reduce la iubire si sentimente pe aceasta planeta. In aceasta consta experimentul, sa invatam sa iubim neconditionat. Toate evenimentele de pe ea au loc in urma sentimentelor contrare, iubire –ura. Omul – ca individ singular pleaca de pe planeta atunci cand nu isi mai doreste nimic de aici si va invataca toate ne sunt doar imprumutate pentru a experimenta;
- Intelepciunea vorbeste despre dragoste
- Intelepciunea crede ca o stare compusa, specifica chimiei exista intre parteneri si ii sfatuieste astfel:
mentinerea contactul verbal frecvent si din apropiere;
practicati actul sexual, numai cu partenerul de viata cu care v-ati unit in fata Domnului;
Aminteste-ti SOTULE, ai fost creat sa faci tot ceea ce iti sta in putere, sa iti faci mai intai sotia fericita si pe tine insuti dupa aceea.
Aminteste-ti SOTIE, ai fost creata sa faci tot ce iti sta in putere sa iti faci sotul fericit, si pe tine insuti dupa aceea.
Atunci cand sunt puse in aplicare aceste cuvinte ale Intelepciunii, fericirea este garantata pentru sot si sotie.
Pentru a avea o casnicie si sfintita va indemn sa studiati "Pravila alba a casatoriei" de parintele Arsenie Boca
SA AVETI O CASNICIE FERICITA SI SFINTITA!
INTELEPCIUNEA!
marți, 14 mai 2013
Taina casatoriei !
Actul unirii a doi indivizi de sex opus este invaluita in cea mai mare taina. Cu sfiala ridic un mic coltisor al acestei taine, de care pomeneste si preotul din biserica crestina cand face slujba cununiei.
In lumea spatiala entitatile spirituale sunt absolut la fel ca aspect, nu au nici un fel de sex. Ele sunt sfere luminoase care acopera scanteia divina. Totusi sunt incarcate cu doua feluri de fluide, fluid electric negativ si electric pozitiv. La unele entitati spirituale acumularea fluidul pozitiv il intrece pe cel negativ, iar la altele este invers. In timpul existentei in spatiu, aceste fluide se altereaza trebuind primenite, un proces asemanator cu respiratia, mai bine zis acestea palpita, se dilata si se contracta, eliminind in acest fel ceea ce este uzat si absorbind fluid proaspat, facandu-se astfel inversarea. Unele entitati spirituale absorb mai mult pozitiv, altele mai mult negativ, ajungand sa fie in exces, de aceea cauta o posibilitate de descarcare. Doua entitati spirituale care de miliarde de veacuri au pornit impreuna pe drumul nesfarsit al evolutiei, se simpatizeaza, se cauta reciproc si vor ca mereu sa fie impreuna, sa se sfatuiasca, sa se ajute. Cand intre doua entitati intre care s-a stabilit o iubire din vesnicia indepartata se simt ingreunate de o mare doza de fluid pozitiv sau negativ se alipesc una de alta si fac un schimb din plusul acumulat ( vezi si postarea "povestea sufletului pereche")
Acum, inapoi la lumea noastra.
Spiritul care detine in jurul sau mai mult fluid pozitiv se reintrupeaza in trup masculin. Cel care detine mai mult fluid negativ se va reintrupa in trup feminin. In toate formele de viata, incepand de la mineral, planta, animal pana la om, principiul feminin se supune celui masculin. De aceea barbatul este mai energic, iar femeia mai pasiva si rabdatoare. Acum intelegem sensul cuvintelor de la cununie - "femeia sa se teama de barbat", adica sa fie supusa barbatului si sa-si duca traiul cu el pana vor intra in mormant.
In regnul mineral unirea da doua contrarii se petrece astfel: doua substante chimice le punem fata in fata, de exemplu un acid si oxizi metalici. Acidul va manifesta preferinta pentru unul din aceste metale si se va uni numai cu unul, dand nastere unei substante numita sare. Cu cat oxidul ii procura acidului mai mult fluid contrar, cu atat mai mult acidul desface oxidul si se combina cu el s.m.d.p..
In regnul vegetal elementul reproducator merge catre elementul sexual femel. Oriunde ar fi aceste doua celule reproducatoare se atrag, se cheama si se unesc. Graunciorul de polen se indreapta catre ovarul din gineceu, pentru ca este chemat de fluidul predominant negativ al acestuia, pentru a forma oul, inceputul viitorului pui de planta.
In regnul animal vom fi martorii aceluiasi fenomen de unire si perpetuare a speciei. Din unirea lor se formeaza celula ou, sediul viitorului animalut. Cele doua celule generatoare au alergat una spre alta chemate de fluidele contrare, de sex opus si s-au unit din motivele amintite mai sus.
Un fapt ramane constant, unirea intre cele doua elemente cu incarcaturi electrice diferite se face in anumite conditii. Nu oricand si nu in orice conditii o floare produce polen si ovule. Nu oricand femela primeste unirea. Totul se face dupa o ordine nevazuta.
Omul, coroana creatiei Tatalui Divin pe pamant cu toata intelepciunea care a fost inzestrat se abate de la legea sfanta a procreatiei, a formarii de noi trupuri in care sa coboare si sa se fixeze un spirit pentru o noua viata terestra. A reusit sa coboare sfanta unire spirituala si a batjocorit sfanta unire trupeasca. Asemenea celorlalte regnuri si la om este indicata pozita propice pentru unirea trupeasca, in zilele din preajma fazelor lunare, cand se produce eliminarea ovulelor de catre femei. Dintr-un act divin hotarat ca regula la toate vietuitoarele, omul a facut din aceasta un act de patima, de viciu si desfrau. Frumusetea spirituala si chiar trupeasca a fost terfelita si corupta in noroiul placerii.
In viitor, dupa nenumarate suferinte in care isi vor fi invatat lectia, omenirea se va ridica la nivelul cerut de divinitate si va intelege frumusetea legilor divine.
Actul nasterii la om, mai dramatic decat la animale este insotit de mari dureri. Durere se uita si urmeaza o noua unire pentru a aduce pe lume si alti copii.
Exista cazul cand destinul nu-ti permite sa ai copii pentru ca intr-o viata precedenta tatal a avut o conduita repulsiva fata de copii, brutalizandu-i pana a stins orice iubire din inima lor, alteori femeia nu i-a vrut, cautand mereu sa scape de ei, imediat ce a constatat ca va deveni mama.
Legea Divina nu le acorda aceasta bucurie, nu vor putea auzi cuvantul magic mama sau tata cu adevarat, indiferent cate eforturi vor face in acest domeniu, ca vor adopta, vor creste ce nu-i al lor, dar oricum nu vor avea parte de ei pe deplin, pentru ca nu li se permite de sus, decat asa cum a fost orinduit. Din cele ce urmeaza veti intelege de ce nu sunt mame si tati pe deplin.
Spiritul coborat la intrupare cauta sa nu-i faca mamei nici un rau - din acest moment aceasta femeie ii este mama- ferindu-se sa-i inconjoare capul cu perispiritul sau. El sta in preajma ei de la conceptie, alteori mai aproape, alteori mai departe de ea. Daca mama este tanara, va sta mai departe de ea, vitalitatea corpului ei fizic fiind destul de ridicata, pentru ca influenta sa sa nu fie prea puternic resimtita de mama. Cand din neatentie se intampla asta, mama are dureri de cap si o stare de nervozitate accentuata. Ochii sunt supapele trupului, ochii negrii emit si primesc mai puternic fluidele decat cele cu ochi albastri sau verzi, deci si aceasta conteaza cand spiritul fatului inconjoara mama. Cea mai mica apropiere dintre copil si mama este de cativa cm si cea mai departata nu trece de un metru, dar nu se va lipi niciodata de trupul mamei, pentru ca vibratiile lui fiind mai mari izbesc cu putere trupul mamei, cauzandu-i necazuri. O atare greseala aduce rezultate dezastruoase, de care spiritul ramane raspunzator in fata divinitatii.
Inafara de pregatirile pe care le face spiritul - fiu, impregnand organele mamei cu fluidele sale, mama este cuprinsa de dispozitii si sentimente sufletesti total diferite de starile anterioare, sentimente care o determina sa isi iubeasca copilul, sa-l accepte, sa creasca in idei si stari sufletesti demne de o adevarata mama.
Daca femeia ar sti ce misiune sublima i s-a incredintat, n-ar mai abdica de la acest maret rol in mecanismul vietii.Vai de sufletul femeii care respinge un suflet caruia i-a promis ca-l va primi la scoala vietii numita pamant pentru a-si continua evolutia. Acea entitate spirituala s-a bazat pe ea, au fost antrenate in aceasta multe forte angelice cand au trimis-o la reintrupare pentru a stabili locul, destinul viitorului copil si ea il goneste. Amarnic va plati in spatiu si i se va plati cu aceeasi eliminare, desi va arde de dorinta vietii trupesti si de avansare. Ea prin actul ei necugetat a oprit evolutia unui suflet, care trebuie acum sa caute alt spirit ce-i va fi mama, alte conjuncturi favorabile, ceea ce poate insemna o intarziere de sute de ani.
Spiritul copil totusi se leaga de mama prin trei puncte - maduva, ombilic si centru aflat in partea inferioara a laringelui, in scorbura unde se unesc clavicula cu sternul si unde palpita sufletul. Prin aceste locuri are loc schimbul de fluide intre mama si fat.
Spiritul copil este arhitectul propriului sau trup in aceste 9 luni. Spiritul - fiu ia noaptea din fluidele mamei, cand trupul sau doarme iar ziua ia din fluidele spatiale pentru prefacerile de care are nevoie. Dar spiritul fiu are nevoie si de fluidele tatalui, pentru ca legatura iubirii sa se impanzeasca si la el. Exista cazuri cand spiritul fiu absoarbe fluide in cantitate mai mare de la tata, caz care va duce la asemanare mai mare cu tatal. Acestea depind de viitorul destin. Sunt unii care seamana cu rudele, veri, unchi, matusi, bunici, ceea ce inseamna ca a absorbit mai mult fluid de la acestia. Noaptea cand mama doarme, spiritul ei vine si inconjoara spiritul fiu, avand loc un fel de imbratisari fluidice.
Spiritual mama este concentrata doar asupra pruncului. Din vremuri stravechi, viitoarele mame stiau sa-si orienteze patul pe directia est-vest, cu picioarele la rasarit, in directia marelui curent cosmic, astfel ca acesta sa intre prin picioare, sa stabata trupul si sa iasa prin crestetul capului.
Cu cata sfintenie manca, bea, dormea, traia mama initiata pe acele vremuri. Somnul ei trebuia sa aiba loc imediat dupa apusul soarelui, de cand se intuneca pana incepea sa se lumineze de ziua, dar se trezea negresit inainte de rasarirul soarelui. Noaptea se incarca cu fluide spatiale , iar ziua cu fluide solare si terestre.
Cu cata dragoste si respect isi privea sotul perechea iubita, aflata in aceasta misiune nobila si importanta. O ingrijire deosebita ii acorda prin vorbe, fapte, atitudini, scutind-o de orice emotie, suparare, hranind-o cu alimente consistente si in portii mici. Sotul se separa de sotie pentru a nu impiedica desfasurarea fenomenelor oculte care aveau loc in corpul ei. Orice contact fizic era interzis in timpul sarcinii, pentru a nu produce spasme interne care ar fi comprimat puiul in formare si pe de alta parte pentru a nu trimite fluide de ordin inferior catre copil contribuind astfel la nefericirea fizica si intelectuala a viitorului om. Cat de intelegatori erau oamenii in acele vremuri, sufletul lor framatand la vibratiile venite din spatiu, desi traiau intr-o epoca lipsita de tehnica si civilizatie.
Spiritul fiu abosorbe fluide de la parinti, dar doar cele care ii sunt necesare pentru viitoarea evolutie, nu are nevoie si de cele care nu erau in plan, modificandu-i destinul inca din pantece .
Spiritul fiu absoarbe fluide si de la tata pentru a-si construi viitorul trup, dar absorbtia este mai dificila. Aceasta se face fara stirea lui, ca om. Ziua tatal se duce la cafea, la birou, la club, ori e plecat departe prin alte tari. Oriunde s-ar afla, in orice colt al globului ar fi, fiul spirit absoarbe fluide din corpul tatalui.
Acum intervine o problema foarte grea pentru spiritul -fiu: felul cum isi duc viata parintii sai. In timpul sarcinii macar este necesar ca ambii parinti sa-si duca viata dupa o anumita conduita.
Mama se va sili sa nu se supere, sa-si impuna un calm deplin, pentru ca prin vibratiile emise va produce furtuni, impiedicand spiritul fiu in opera lui constructiva, daunand la alcatuirea perfecta a trupului micutei fiinte ca va veni pe lume. Se mai cere ca mama sa nu se oboseasca, dar fara a cadea in limita opusa, sederea prelungita fiind si ea daunatoare. Intre o activitate incordata si trandavie, este de preferat prima. Se recomanda moderatie, calea de mijloc, munca, miscare, dar nu pana la sleirea trupului. Se mai cere ca simturile, in special vazul si auzul sa fie placut impresionate tot timpul sarcinii. Natura prin peisajele sale incantatoare - muntele, padurea, marea ofera imagini prin care spiritul mamei penetreaza copilul contribuind foarte mult la alcatuirea armonioasa a trupului sau. Vorbele blajine si frumoase, vibratiile armonioase, muzica melodioasa au de asemenea ecou puternic in fiinta plapanda din corpul mamei.
Tatal prin calitatea fluidelor sale contribuie la alcatuirea trupului copilului sau. Viata cuminte, fara nopti pierdute, respectarea orele de somn, alimentatia calculata, variata, simpla, usoara, pentru a nu permite unde vibratorii nedorite. Bauturile alcoolice, tutunul, cafeaua si condimentele vor duce la vibratii nedorite care se transmit copilului, acesta fiind nevoit sa le absoarba, vrend- nevrand. Agitatiile politice sau din mediul de afaceri, lovesc nevinovata fiinta pe cale de formare, contribuind la nefericirea sa. Tatii trebuie sa fie constienti ca si undele lor vibratoare si calitatea fluidelor determina calitatea viitorului copil.
Iata marea misiune a parintilor in procesul reintruparii unui spirit, sosit in mijlocul lor.
Ferice de mama care va pune toata priceperea si grija in a prepara viitorul copilului sau.
Ferice de tatal care pune toata atentia sa nu se faca vinovat prin conduita sa de viitoarele malformatii si slabiciuni ale viitorului copil.
Noua luni de zile duhul copilului si-a imbratisat mama, apoi vine randul mamei care toata viata isi va imbratisa trupul copilului ei.
O veche intelepciune obtinuta de veacuri spune ca in camera de nastere sa fie un numar mic de persoane. Vibratiile necunoscute ale celor din jur influenteaza viata micutului pui, care pandeste momentul sa-si ia in stapanire viitoarea casa de lut. Moasa si un ajutor doua sunt suficiente si toate ustensilele sa fie asezate, pregatite pe partea capului mamei, adica spre apus. Nu e bine sa se umble prin partea opusa, spre rasarit, adica pe la picioarele lauzei, pentru a nu perturba curentul divin, care mai mult ca oricand acum are o influenta hotaratoare asupra pruncului ce vine cu un strigat, o prima respiratie la viata trupeasca.
Mama primeste curentul cosmic de la picioare, iar copilul primeste curentul divin de la cap spre picioare, asemenea unei Binecuvantari a Tatalui Ceresc, asemenea unui prim sarut in noua sa cariera.
In momentul nasterii,copilului primeste trei influente - cei trei magi de la rasarit, fiind scaldat de un curent ce contine trei feluri de fluide: divine, solare si terestre, care-i dau o anumita tarie cu care va lucra de acum incolo.
Asadar copilul duh a lucrat 9 luni poate la propria nefericire, sau fericire. Chiar daca nu vrea sa faca ce a jurat sus conform destinului sau, o va face curentul terestru, care are grija ca destinul sa se implineasca.
Din cele expuse pana acum constatam ca pruncul adorat si strans la piept de mama a fost opera a trei entitati - a tatalui, a mamei si a fiului duh.
Spiritul fiu navaleste putin cate putin in casa sa de lut, timp de 7 ani. Din acest moment spiritul este inchis complet in temnita trupului. De acum inainte spiritul nu mai vede in afara temnitei sale carnale decat prin intermediul celor cinci simturi. Dar pentru ca aceasta izolare de lumea cereasca ar fi cumplita, divinul Creator a hotarat ca noaptea spiritul sa iasa din temnita si sa reia contactul cu lumea invizibila, cu muzica sublima a spatiilor, fiind legat de trup cu cordonul de argint, de care ne vorbeste si Biblia in Eclesiastul si care se rupe in momentul mortii
sursa; Din tainele Vietii si ale Universului.
Concluzii: poate acum intelegem mai bine Pravila alba a casatoriei de Arsenie Boca, care vine ca o sunare de alarma in a ridica casatoria macar la rangul de dobitoace. Casatoria este o taina si cu un unic scop precis stabilit de divinitate: nasterea de prunci. Vreti homosexualitatea ca alternativa la viata de familie ? priviti in trecut la soarta Sodomei si Gomorei care este descrisa cu lux de amanunte in Biblie.

vineri, 10 mai 2013
Cine voi fi !
Este adevarat ca atingem cerul?
Daca am aflat cine sunt, a venit momentul sa aflu cine voi fi... viata continua!
Pentru a nu mai bajbai ca orbul lipsit de vedere e nevoie sa cunosc bine legea cauzalitatii si a efectelor, iar in popor cunoscuta ca : "ceea ce semeni, aceea culegi".
In timpul existentei terestre emitem trei feluri de forte. Mai intai emitem vibratii mentale, numite ganduri, care se raspandesc in eter. Acestea lucreaza in jurul nostru sub forma unor cauze uriase producand efecte in fiecare secunda fara a tine cont de distanta.
A doua categorie de forte emise sunt dorintele. Ele se nasc in sufletul nostru si se fixeaza ca idei-forte in corpul nostru mental. Aici vibreaza continuu si asteapta momentul prielnic pentru a se manifesta, fie in lumea eterica, fie in lumea pamanteana.
A treia categorie de forte sunt faptele si sunt puse in lucru de cele doua forte descrise mai inainte. Rezultatele lor se tes intre ele ca firele unei panze din care vom construi viitorul nostru corp fizic si vital, determinand felul de viata ce-l vom avea, cu alte cuvinte viitorul destin.
Omul pe pamant are in fata doua destine: -unul din veacurile trecute si al doilea tesut de acum incolo.
Ferice de omul care achita cat mai mult din datoriile veacurilor trecute si se straduieste pe cat posibil sa nu contracteze altele noi.
Gandurile
Cand gandurile noastre, preocuparile mentale sunt obisnuite si inferioare, cele ale existentei de zi cu zi - mese copioase, chefuri, placeri senzuale, urzeli calomnioase, razbunari, etc, perispiritul devine mai grosolan decat era poate la inceput cand te-ai nascut sau pana a nu avea asemenea preocupari, dar dupa aceea se imbiba cu o materie eterica de proasta calitate din mediul inconjurator.
Cand gandurile se inalta la probleme stiintifice, preocupari de felul ridicarii neamului, usurarea durerii celor nefericiti, etc, cand avem idei de ordin superior, atragem din spatiu fara stirea noastra materii eterice de o calitate superioara si protectia sfiintilor de altadata, care acum vegheaza la evolutia copiilor lui Dumnezeu din inaltul cerului. Tocmai acest gen de preocupare intelectuala inaltatoare contribuie la teserea unui destin frumos data viitoare. Aceste forte il inzestreaza pe viitorul om cu calitati sufletesti deosebite, daruri intelectuale minunate, o minte cuprinzatoare si intelegerea celor mai abstracte probleme. Va primi un trup perfect si un sistem cerebral care sa raspunda usor la impulsurile primite de la spirit.
Din cele expuse se vede ca omul isi faureste singur destinul. El este mesterul care isi tese haina viitoare. Dupa cum grija de aceasta i-a fost mai mica sua mai mare va avea o haina mai fina sau mai grosolana. Tatal ne-a dat urzeala si suveica. Munca o facem noi, fiecare pentru el. Tatal ne trimite pe fiecare pe unde a fost si el. Toata starea noastra de acum si din trecut nu ne-a facut-o Creatorul cum cred multi.
Gandul este factorul cel mai puternic, cel mai hotarator pentru viitoarea intrupare. Gandul nascut in mintea unui om este mai puternic, mai concret sau mai abstract in functie de puterea mentala a acelei persoane. O gandire comuna apartine unui spirit tanar pe scara evolutiva, iar o gandire abstracta apartine unui spirit batran, trecut prin foarte multe vieti pe scara evolutiva.
Deci e bine sa retinem:
1. sa nu mai gandim mereu fara rost si sa sarim de la un subiect la altul abordandu-le superficial, haotic .
2. sa nu permitem sa se nasca in noi sub influenta unor factori invizibili ori sub impresia celor petrecute in timpul zilei - idei josnice, necuvincioase, de ura impotriva cuiva. Chiar daca apar, sa nu persistam asupra lor, si se vor sparge ca un balon de sapun ( sa nu apuna soarele peste mania ta)
Daca gandim dezordinat si trecem repede de la un subiect la altul, producem vibratii dezordonate, imagini care abia formate se distug prin imaginea urmatoare. Aceasta furtuna, invalmaseala de imagini abia conturate aduna in jurul nostru materie haotica din care spiritul nu poate extrage o invatatura. O insirare a imaginii da putinta spiritului sa faca o analiza concreta a marimii si intensitatii culorii ideilor si poate extrage o invatatura care da nastere unei forte. Daca gandim mereu fara rost buimacim spiritul care nu-si va putea forma un rationament, practic nu are nici un castig de pe urma gandirii noastre. Un spirit daca este dornic de invatatura si care locuieste intr-un trup care nu-i mai este de folos, sa stiti ca il paraseste repede...Omul vine la viata urmatoare cu o mentalitate haotica, inferioara, la fel ca in viata de acum.
Gandul produce unde vibratorii. Corespunzator acestor vibratii se nasc in jur imagini a caror totaliate inseamna gandirea mea. Deasemenea cand vorbim producem vibratii receptate de ureche si prin fluidul inconjurator acestea sunt transmise mai departe in eter. Ele ajung la spirit, care priveste aceste imagini insotite de sunete, le vede forma, culoarea si aude muzica lor, intelegand astfel ce a vorbit interlocutorul nostru. Spiritul nu aude sunete ci vede imagini. Imaginile sunt limbajul cosmic. De exemplu daca ne-am gandit sa cumparam un carucior unui paralitic, sau sa dam un ajutor banesc cuiva care chiar il merita si are mare nevoie de acesta, spiritul vede culoarea roz si un sunet specific placut. Cum gandurile intotdeauna sunt insotite de sentimente, dupa ce imaginile lor au luat nastere, se indreapta spre eter de unde se intorc sub forma unor cauze identice cu natura lor - inalta sau joasa. Cei care poseda vedere spirituala pot vedea formele- ganduri asemenea unor fiinte colorate si sonore si pot vedea ispravile lor in lumea spatiala.
Prin dorintele, pasiunile si gandurile sale nobile sau josnice, omul este un creator de fiinte, reproducand in mic, ceea ce Creatorul universurilor a produs in mare. Lumea din jurul nostru este plina de hoarde de astfel de fiinte, creatii, agenti producatori de bine sau rau, entitati benefice sau malefice, forte ce actioneaza asupra celor ce le-au creat, sau a celor pe care ii vor intalni in cale si a caror vibratii sunt pe aceeasi frecventa. Durata acestor fiinte in spatiu depinde de energia creatorului lor, putand dura saptamani, ani, luni. Inafara de forta initiala, existenta lor se prelungeste si se intareste prin repetarea aceluiasi gand si in zilele urmatoare. Daca autorul lor revine iarasi cu gandul la aceleasi sentimente, idei, pasiuni, dorinte, le trimite o noua cantitate de energie si o mai mare putere de rezistenta in timp. Cum lumea este inca destul de inapoiata la acest capitol, spatiul este plin cu miliarde de asemenea creatii care se atrag unele pe altele, cele de acelasi tip, fortificandu-se, astfel ca forta lor devine si mai mare, forma lor capata un contur si mai precis. Asadar traim intr-un roi nevazut de fiinte malefice ori benefice care roiesc in jurul nostru.Daca peste noapte ne-am trezi cu vedere spatiala am innebuni de ce am vedea.
(Vezi pictura de la Draganescu a lui Arsenie Boca " eu sunt tu si tu esti eu, cum, nu ma recunosti, sunt creatia ta, de acum suntem nedespartiti ")
Odata create aceste fiinte se tin de autorul lor, formand in jurul sau o ceata. Prin vibratiile lor, ( creaturile) produc de aceasta data idei de ura sau fapta buna, influentand mintea autorului lor.
Il indeamna din nou la dusmanie sau la realizarea gandului frumos prin care au fost create. Daca omul ar avea in jurul sau numai creatiile lui, ar mai putea scapa de ele, dar atrage ca un magnet alte creaturi emise de altii de aceeasi vibratie malefica care il vor indemna la ura, dusmanie, perversiuni, crime, sinucidere, etc.
De aceea ori de cate ori simtim tendinta de a ne irita, de a porni la actiuni necugetate, sa ne amintim ca nu sunt indemnurile spiritului nostru ci indemnul ticalos al creatiilor malefice din jur.Atunci sa revenim hotarati la calm, la ideea ca toti suntem frati, ca insasi piatra este fratele nostru mai mic, o creatie asemeni noua de-a Tatalui . Sa ne scuturam de ideile negre venite, calmul se asterne peste sufletul nostru, devenim cuminti si nu mai atarnam destinului nostru inca o ghiulea, care sa ne retina alte veacuri pana o rezolvam. Cand astfel de creaturi malefice care bantuie spatiul vor intalni un om cuminte, credincios, linistit, suflet curat, vor fi respinse ca benzile de hartie din fata unui ventilator. Acest om bland, linistit, pasnic, suflet curat va atrage ca un urias magnet toate fiinte si entitatiile benefice care au fost create de altii prin ganduri bune, sublime, rugaciune, mila, iubire, generozitate.
Multe miscari politice, militare, economice, chiar razboaie au fost pregatite prin manipulari, urziri, cuvantari provocatoare care s-au acumulat in spatiu si la vremea cuvenita, cand au avut suficienta putere s-au coborat jos pe pamant, sub influenta lor omul distrugand tot si lasand in urma sa ruina si doliu. Acesti oameni generatori de forte malefice nu doar ca nu evolueaza, dar nu lasa nici pe altii sa mearga inainte, jenandu-le evolutia. Cand spiritul trece bariera mortii fizice, omul isi va vedea propria opera - toate aceste imagini insotite de sunete vor defila prin fata lui, asemeni unei armate in fata comandantului, ingrozindu-l, daca este generator de malefic si purtandu-l pe brate daca este un suflet curat, credincios. ( vezi cartea mortilor tibetana unde descrie aceste lucuri )
Spiritul omului poarta inscris cu litere eterice actiunile tuturor vietilor sale. Chiar daca formele ganduri au disparut demult, imaginea lor proiectata a ramas pe veci in arhiva universului. Cat timp va trai acest pamant si va exista acest univers, solid, ca de el vorbim acum, tot ce a gandit un om, a dorit, a simtit in lunga lui serie de vieti pe diferite planete va ramane intiparit in arhiva cerului.
De dimineata pana seara cand ne culcam, ne-a mers gura, am criticat, dojenit, ocarat, blestemat. Acest fel de actiuni sunt aproape neinsemnate fata de multimea gandurilor ce ne-au trecut prin minte. Daca am reprezenta cele trei categorii de actiuni omenesti dintr-o zi, am atribui nr. 1 greselilor cu fapta, 100 pentru cele cu vorba si 10.000 pentru cele cu gandul.
Fericit este omul care nu greseste cu fapta, insutit mai fericit cel care nu vorbeste de rau pe nimeni si nespus de fericit va fi in viata viitoare cel care se va sili sa nu greseasca cu gandul.
Suntem chemati sa ducem o existenta linistita, inteleapta, sfintita, iubitoare, cautand mereu sa ne instruim, sa alinam durerile altora cu fapta ori cu vorba, sa avem preocupari stiintifice, filozofice, artistice. Daca nu avem astfel de preocupari atunci sa ne rugam neincetat, rugaciunea mintii,rozariul, sau alte rugaciuni scurte, dar repetate mereu pentru a prinde contur si a genera putere protectoare in jurul nostru.
Dupa felul cum am gandit in aceasta viata ne pregatim destinele viitoare pentru ca formele gand carora le-am dat viata ne urmaresc si in cealalta. Oricine a urmarit aceste randuri intelege ca numai astfel omul se ridica din intunericul mintii salbaticului pana la lumina mintii savantului si de aici la intelepciunea ingereasca a sfiintilor. Acesta este rostul existentei noastre terestre, sa ne ridicam mereu la cumintenie, la intelegerea ca toti omenii sunt copii aceluiasi Tata, prin uramare suntem frati si trebuie sa ne iubim.
Dorintele
Acestea ne indeamna sa intram in posesia lucrurilor placute, sa obtinem bani, placeri, case, mosii, obiecte de arta. Dorinta este motorul care ne mana spre onoruri si placeri de tot felul.
Astfel de dorinte sunt ale unui spirit planetar pervertit, degradat, intru-cat apartine globului pamantesc. In faza de evolutie actuala a omenirii majoritatea oamenilor sunt animati de dorinta de a-si umfla pantecul cu bunatati de tot felul, doresc sa se inalte in ochii semenilor prin glorie, renume, vanitati efemere, neinteresandu-se ce va fi "dincolo".
Putini, foarte putini, spiritele batrane stau linistite, retrase, ducand o viata pioasa, uramarind ceea ce inobileaza sufletul, stregand lacrimile celorlati, povatuindu-i si ajutandu-i.
Corpul nostru planetar se formeaza in functie de dorintele din aceasta viata. Daca ne fura poftele pentru imbracaminte luxoasa, bijuterii, automobile, case de prisos, corpul nostru planetar va aspira catre o materie eterica inferiara. Daca ducem o viata tihnita dar indiferenta la lux si la lumina inselatoare a lumii, corpul nostru planetar va aspira materie planetara fina, de calitate. Materia eterica fina ori grosolana aspirata va determina bucurii sau mahniri sufletesti. Un corp planetar cu metehne va determina formarea unui corp vital slab, cu viitoare boli, depresii, epilepsie si in general toate tipurile de bolile nervoase. Daca persistam pe aceasta cale, viitorul trup se va forma incorect. Semnalele le avem inca din aceasta viata. Pentru ca dorintele sale au fost inscrise in corpul planetar,in viitor el se va naste intr-o familie unde acestea pot fi satisfacute. Daca a fost animat de dorinte superioare se va naste intr-o tara, famile civilizata, oferindui-se posibilitatea sa se ridice cat mai sus si sa aspire la dorinte si realizari superioare. Daca a fost stapanit de dorinte lumesti, va cauta sa se nasca acolo unde aceste forte vor fi cheltuite, risipite. Dac o dorinta nu poate fi implinita in mai multe intrupari, asteapa veacuri pentru a fi realizata, pentru ca a devenit forta. Dorintele pot devini forte atat de puternice incat conduc spiritul spre realizarea lor.
Ai grija ce-ti doresti, ca primesti. Daca obiectul dorintei tale nu este la aceeasi vibratie cu tine, primesti echivalentul, ceva cu care ai afinitate, rezonezi, si cum nu ai vedere spirituala, ai grija ce-ti doresti. Sa nu cerem in rugaciune bunuri materiale, o anumita persoana, spune nu luxului, coloanei de masini din fata casei, averilor, caselor de prisos, pe care niciodata nu le vizitezi, daramite sa le mai si locuiesti.. Sa cerem intelepciune luminata de sus si pricepere sfanta, binecuvantare, pace, sanatate, caci toate ti se intorc.
Faptele
Daca repetam mereu aceeasi actiune, aceasta devine automatism. Putini stiu ca o astfel de obisnuinta pune o bariera in fata celorlalte manifestari ale ego-ului nostru. Noroc ca aceasta nu dureaza decat cat dureaza trupul. Dar totusi faptele noastre ne leaga pe viitor de persoanele carora le-am facut rau. Omul este o fiinta sociala, indiferent cat de izolat ar incerca sa stea. Daca aflam de exemplu ca o cunostiinta este muritor de foame, ne vom duce si-l vom ajuta cu bani, cu cele necesare, vom crea o legatura karmica cu acesta. Aceasta legatura creata il va determina in alte existente sa ne-o plateasca sub forma unui sprijin material oarecare. Numai asa destinul lui a fost satisfacut, datoria achitata.
Alt exemplu: un om pe patul de moarte lasa averea si copii sai in grija altcuiva, care nu este o persoana onorabila. In veacurile ce vor urma acest om va fi urmarit de fapta sa, caci si-a legat destinul sau de soarta acestor mostenitori pe care i-a deposedat de averile lor si data viitoare va fi si el deposadat de avere, ramanand in mizerie. Atunci va invata amara lectie - omului nu-i ingaduit sa ia bunul altuia,( vezi ultima porunca, nu pofti nevasta altuia, nici casa lui, nici boul lui, nici magarul lui )
Daca am fost pentru fratele nostru cauza mizeriei sale materiale, morale sau fizice doar pentru a ne satisface noi o dorinta, vom avea un destin deplorabil, nascandu-ne in conjuncturi generatoare de mizerie, suferinte fizice, morale sau materiale. Trebuie sa va spun ca intre fapta fizica si motivul care a determinat-o, motivul care a generat-o are o putere mai mare in viitoarea viata.
Sfat: gandind mereu la probleme abstracte, filozofice ne vom obisnui intr-o asemenea masura cu acest mod de gandire, incat ideile banale, josnice ne vor provoca neplacere. O conversatie sub nivelul cu care ne-am obisnuit ne va face sa plecam din acel mediu. Obisnuit cu adevarul, mentalul nostru va deveni incapabil sa mai emita minciuna. Cantitatea de cunostiinte acumulate ne va face mai intelepti, asa ca vom zambi de mila cand vom primi explicatii ce denota o desavarsita ignoranta a naturii omenesti si a legilor naturii. Spiritul se va ascuti in asa masura incat prin deductie sau prin inductie intrevedem sau descoperim adevarul in situatiile cele mai complexe. Duhul nostru nu este in repaus niciodata, prin urmare trebuie sa-i oferim idei pe care sa le framante, sa le analizeze, sa traga din ele concluzii, pe scurt sa-si faca educatia care il va inalta candva la rangul de Divinitate.