Pagini

joi, 19 martie 2015

Pravila alba a casatoriei !

"Daca cineva ar asculta de ceea ce a spus parintele Arsenie Boca si de nu ar avea picioare i-ar creste la loc".
(marturia unui medic dupa o discutie de o zi si o noapte cu parintele)

De la încetarea semnelor femeii, încetează şi datoria căsătoriei, a chemării de copii!



PRAVILA ALBA A CASATORIEI 
de parintele Arsenie Boca
Adică darea pe faţă a unor lucruri privitoare la căsătorie şi în afara ei, dimpreună cu urmările lor, în cea mai mare parte necazuri fără îndreptare – şi rânduiala de urmat, pentru cine vrea să creadă şi să nu ajungă la acestea.
«Erau multe şi mari pricinile pentru care trebuia un leac puternic ca acesta. Iată-l, dat la îndemâna tuturor – unora spre bucurie mare, altora spre supărare mare. „Cei ce au păzit cu sfinţenie pravila cea sfântă, sfinţise-vor şi cei ce au învăţat-o, vor şti ce să răspundă» (Înţ. 6, 10).
Părintele Arsenie Boca 


Una din dovezile ca parintele Arsenie Boca are dreptate in legatura cu Pravila Alba a Casatoriei o avem aici:" Darul lui Dumnezeu ti-a descoperit, Sfinte Vasile, faptele bune ale prezbiterului Anastasie, la care ai mers cu clerul arhiepiscopalei tale biserici, spre a cunoaste viata acestui vrednic preot, care vietuind intr-un sat, cu femeia sa Teognia, petreceau viata lor intru curatie, socotita fiind ea, ca o tarina neroditoare; iar Anastasie a fost luminat de Dumnezeu si stiind cu duhul ca ierarhul sau Vasile voieste sa-l cerceteze, a zis sotiei sale : " Eu ma voi duce la camp, sa lucrez pamantul, iar tu sora mea, in ceasul al noualea aprinzand luminari, vei iesi intru intimpinarea Sfantului Vasile, arhiepiscopul nostru ". Deci facand Teognia asa, cum zisese Anastasie, a intampinat pe Sfantul Vasile, care cunoscand cu duhul ca Anastasie este in casa, l-a chemat; si el iesind intru intimpinarea Sfantului si sarutandu-i picioarele i-a zis : " De unde mie aceasta, ca a venit arhiereul Domnului la mine ?". Iar Sfantul Vasile i-a zis : " Bine ca te-am aflat, sa mergem in biserica si sa facem dumnezeiasca slujba ". Mergand toti in biserica a poruncit Sfantul Vasile lui Anastasie sa slujeasea Sfanta Liturghie, zicandu-i : " Cu toate lucrurile tale cele bune, sa ai si ascultare ". Si cand slujea Anastasie, Sfantul Vasile si ceilalti care erau vrednici, au vazut, in vremea inaltarii sfintelor si infricosatoarelor Taine, pe Preasfantul Duh in chip de foc pogorandu-Se si pe Anastasie inconjurandu-l. De aceste fapte minunate noi mirandu-ne te intimpinam, Sfinte Vasile, cu aceste frumoase laude :

Bucura-te, Ierarhe Vasile cel luminat la minte de Dumnezeu;

Bucura-te, cunoscatorul vietii si al faptelor bune ale prezbiterului Anastasie;
Bucura-te, ca dupa sfanta slujba ai binevoit a fi ospatat in casa vrednicului preot;
Bucura-te, cel ce ai stiut cu duhul ca
Teognia nu-i este lui sotie, ci sora si asa i-ai zis sa o numeasca;
[ Căderea de la însuşirile cereşti la cele dobitoceşti ]
Cel căzut între tâlhari a fost încredinţat Bisericii, ca slujitorii ei să poarte grijă de dânsul, spălându-i rănile cu vin şi ungându-i-le cu untdelemn. Adică: pocăinţă aspră (ca vinul pe rană) şi împărtăşirea harului celor 7 Taine ce izvorăsc din Hristos-Pomul vieţii (ca untdelemnul ce unge rănile omului şi-l tămăduiesc deplin).
Căderea între tâlhari este căderea firii omeneşti din Rai în lumea aceasta. Este „căderea de la desăvârşire…, căci, îndată după călcarea poruncii s-a făcut în om străvezie şi arătată asemănarea lui cu dobitoacele necuvântătoare, deoarece trebuia, după ce a acoperit strălucirea minţii, ca firea oamenilor să fie chinuită, pe dreptate, de însuşirile dobitoceşti… până ce omul îşi va veni întru conştiinţa de sine şi la simţirea măreţiei sale de făptură raţională” (Sf. Maxim Mărturisitorul; Scoliile – Răspunsuri către Talasie, Răspuns la Întrebarea 1).
Astfel, o însuşire prin care omul se aseamănă dobitoacelor este înmulţirea. Chipul cunoscut al naşterii trupurilor a venit omului tocmai din pricina căderii în neascultare, căci ar fi fost cu putinţă şi un alt chip de înmulţire, nepătimaş şi nepăcătos. Când însă a păcătuit, Adam urma să moară şi să se stingă omul din zidire. Dumnezeu văzând însă peste veacurile toate, că mulţi au să se întoarcă din dobitocie, l-a osândit pe calea naşterii trupeşti, care constă din pătimire [poftă] şi păcat – păcatul avându-şi porneala în poftă, iar pofta fiind dată pentru acest scop de naştere (Sf. Maxim Mărturisitorul; Scoliile – Răspunsuri către Talasie, Răspuns la Întrebarea 21). Astfel, ca într-o lege de pedeapsă dată firii, firea şi voinţa au fost legate într-o înlănţuire rea, căci cu cât se silea firea să dăinuiască în viaţa aceasta, prin naştere, cu atât se strângea pe sine mai mult în lanţul legii păcatului, sporindu-se şi moartea. I s-a dat deci omului, ca pedeapsă, să se lupte cu moartea, de care se atinsese cu voia sa.
Dorul după Dumnezeu s-a întors în pofta pătimaşă după trup. Mintea, întorcându-se de la vederea lui Dumnezeu, a căzut în hăţişul simţurilor, care se lipesc de plăcere ca de bine şi fug de durere ca de rău. Iar plăcerea este momeala cu care “hoţul” amăgea pe om să se pogoare din Ierusalim la Ierihon.
Pe drumul acestei pogorâri, toate începătoriile şi stăpâniile cele din văzduhuri, ca un puhoi, se sileau să intre, pe întrecute, în partea pătimitoare a firii (adică în poftă şi în iuţime) şi să le povârnească contra firii (Col.2, 15). Voinţa l-a împins pe om ca să vrea numai ispita vicleanului (plăcerea) şi să ocolească povara naşterii de fii (ca pe o durere), căci a fost pândit omul şi în latura minţii şi a liberei voinţe. Mintea, care odinioară avea şi vedea pe Dumnezeu într-însa, acum e „templu al idolilor, având, în loc de un singur Dumnezeu, multe chipuri ale patimilor necurate” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Scolia 9 după răspunsul la întrebarea 55). Mintea, nemaidepănând în sine vederea lui Dumnezeu, stăpânitorul lumii acesteia [satana] a încâlcit-o în înfăţişările celor supuse simţurilor. Ea fiind o putere arzătoare, ca una ce avea să sălăşluiască pe Dumnezeu într-însa, care este şi El tot foc, acum „născoceşte şi aprinde plăcerile trupului, ea însăşi fiind reţinută astfel în legătură pătimaşă cu simţurile” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Scolia 18 după răspunsul la întrebarea 58). Şi, iată aşa, legea păcatului (care este plăcerea simţurilor şi pentru care s-a hotărât moartea trupului) s-a furişat în sfatul minţii şi de atunci mintea dă trupului numai sfaturi contra firii sau sfatul fărădelegii.
„Foc de ocară este legea trupului, iar îmboldirea spre deprinderea patimilor este lumina lui şi pară de ocară este arderea cu care lucrează patimile. Sau, pe scurt: focul de ocară este păcatul; lumina de ocară – deprinderea păcatului, iar flacăra – lucrarea păcatului. Prin urmare, nu se cade minţii să se încălzească la focul acesta, nici să se lumineze cu lumina aceasta, nici să ardă în această flacără. Căci ceea ce pentru simţuri este lumină şi plăcere, pentru minte este adânc de întuneric” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Scolia 20 după răspunsul la întrebarea 54).
Simţurile nu sunt în stare decât de rătăcire şi nu aprind decât stricăciunea trupurilor, iar mintea, împinsă de această stricăciune, nu este numai contra firii, ci şi împotriva lui Dumnezeu. Iar o minte biruită de simţuri şi de poftele contra firii, prin care lucrează toată puterea vrăjmaşă („fiindcă dorinţa cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu” – Rom. 8, 7), ce sfaturi poate da, decât sfaturile tâlharilor, care căsăpesc pe cei ce coboară din Ierusalim la Ierihon: copiii ce vin în lumea aceasta [N. ed.: Observăm că acest prim capitol al „Pravilei albe” este aproape identic cu capitolul „Cad copii între tâlhari” din cartea „Cărarea Împărăţiei”].

[ Patimile ne distrug vlaga, mintea şi chiar neamul ]
Mai departe să schimbăm puţin cuvintele. Ştiinţa medicinii, printre multele ei învăţături, o are şi pe aceasta: s-a băgat de seamă că toate ţesuturile omului se pot drege, adică se tămăduiesc, numai celula nervoasă nu se mai drege niciodată; lucrul ei se opreşte fulgerător.
Celula nervoasă o asemănăm cu un ghem de la care pleacă fire în multe părţi, cu rost de „telefoane”. Creierul ar fi ghemul cel mare, sau „centrala telefonică”, prin care sufletul primeşte veştile şi trimite hotărârile sale tuturor „creieraşelor” mai mici, celulele nervoase împrăştiate în tot corpul. Prin şira spinării duc mii de „fire telefonice” la creier. Prin creier (celulele nervoase), mintea lucrează asupra trupului, mintea fiind o parte a sufletului nu a trupului.
Ştiinţa dovedeşte că desfrânarea, sau risipirea de orice fel, omoară milioane de celule nervoase. Iată cum: în tot trupul, dar mai ales cu desăvârşire în şapte locuri, izvorăşte un fel de putere foarte trebuincioasă pentru bunăstarea întregului om trupesc. Asta e vlaga de viaţă. Între cele şapte izvoare de viaţă, printre cele mai puternice este şi izvorul care înmugureşte sămânţa de om. Când omul se ţine de desfrânare, robit de spurcata ei plăcere, izvorul nu mai poate dovedi să mai verse şi înăuntrul trupului, în sânge, partea de vlagă neapărat trebuitoare, pentru că tot lucrul izvorului e tâlhărit în afară. [n. ed.: după cum am văzut, cele 7 izvoare de viaţă sunt glandele endocrine şi nu chakrele cunoscute în practicile orientale, aşa cum au încercat să arate adepţii acestor practici]
De pe urma năravului desfrânării, scade puterea izvorului de a mai vărsa în sânge felul său de vlagă. Scăderea aceasta de putere aduce moartea a milioane de celule nervoase. Căci toate ţesuturile din om pot răbda de foame sau pot lucra cu schimbul, sau se topesc, ca să se facă mâncare celorlalte şi la vreme prielnică, iarăşi se înmulţesc la loc, numai celula nervoasă, odată moartă de foame, nu mai învie niciodată. Iar mâncarea ei este acea vlagă a celor şapte izvoare. Acum suntem pe cale de a înţelege ce se întâmplă cu mulţi care slăbesc la minte, văzând cu ochii. Şcolarii, de unde la început învăţau foarte bine, acum, de când practică onania, le slăbeşte mintea şi trebuie să părăsească şcoala. Dar la năravul lor mai este cineva răspunzător şi să nu ne grăbim.
Iată pe nume câteva feluri de patimi prin care oamenii îşi prăpădesc sămânţa şi vlaga, aprinşi de pofte contra firii:
1. Onania sau malahia;
2. Curvia;
3. Sodomia;
4. Bestialitatea (cu dobitoacele).
Iar în căsătoria legitimă:
1. Desfrânarea;
2. Fereala de zămislire;
3. Crima de avort;
4. Preacurvia;
5. Necurăţia;
6. Nesocotirea vremurilor oprite;
7. Alte nenumite spurcăciuni.
 Căsătoria este o Taină


Dar ce-i atunci după fire? Numai şi numai zămislirea de prunci.
Căsătoria este o Taină din cele şapte, tocmai ca să nu îngăduie într-însa atâta şerpărie de fărădelegi. Cu toate acestea, în zilele noastre trebuie să strigăm amarnic: Ridicaţi căsătoria din desfrânare, măcar la rânduiala dobitoacelor. Binecuvântarea lui Dumnezeu nu s-a dat fărădelegilor!”. E aşa de greu de înţeles? Dar zic unii: „Noi putem şi fără binecuvântarea lui Dumnezeu!” Iertaţi de întrebare: „Unde?”. Da, pentru cine nu vrea să înţeleagă, nici Dumnezeu n-a avut ce să zică decât aceasta: “Cine este nedrept să nedreptăţească mai departe, cine e spurcat să se spurce şi mai rău, cine e drept să facă dreptate şi mai departe, cine stă sfânt să se sfinţească şi mai mult. Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui” (Apoc. 22, 11 – 12).
Şi mai zice ştiinţa că tot omul vine pe lume cu un anumit număr de celule nervoase. Prin faptele lui cele de desfrânare, pierde un număr mai mic sau mai mare de celule. Şi pentru că peste toate fărădelegile atârnă legile, aşa atârnă ele şi peste viaţa desfrânatului: faptele sale sunt descrise în sămânţa sa, astfel încât copilul este îmbinarea celor doi părinţi şi a celor patru bunici, a celor opt străbunici şi a celor 16 stră-străbunici (aceasta este o moştenirea numai până la al patrulea neam, dar şi ceilalţi înaintaşi îşi dau partea lor de zestre, însă din ce în ce mai mică). Ne putem da seama cât au de ispăşit copiii din greşelile părinţilor! Şi ce moştenesc? Forma şi întocmirea trupului, precum şi numărul de celule nervoase pe care îl aveau părinţii când au chemat copilul în lume. De la numărul şi sănătatea acestui număr, atârnă multe pentru viaţa urmaşilor. Sau mai pe înţeles, un copil are scrise în sine toate înclinările unui număr mare de părinţi, atât cele bune cât şi cele rele (jumătate de la cei doi părinţi, a patra parte de la cei patru bunici, a opta parte de la cei opt străbunici şi aşa mai departe).
Acum, din toate înclinările acestora, vor veni la arătare mai întâi cele mai puternice, de la părinţii cei mai apropiaţi, dar pot veni la arătare şi porniri de la moşi-strămoşi, atunci când împrejurările din afară sau tocmirea dinăuntru înlesneşte să se arate moşteniri îndepărtate. Firea ţine la sănătate: de aceea, moştenirii bolnave de la un părinte îi sare în ajutor cu partea sănătoasă de la celălalt, dar neputinţa o poartă totuşi, nearătată, în cojoc.
Acestor înclinări să le zicem grâu şi neghină. Vom pricepe că în copil se arată şi sămânţa celui rău, care va trebui să o răbdăm până la seceriş, fiindcă semănătorii, lucrătorii şi economii tainelor au mai adormit, încât acum vedem cam multă neghină în ţarina aceasta. Iar somnul de care e vorba, e adormirea străjii minţii, toropeala în patimile fărădelegilor. Omul vrăjmaş, diavolul, a strecurat în firea omenească, din neam în neam, tot mai multă neghină, sau înclinarea drăcească a fărădelegii.
Dar nu numai patima desfrânării omoară grăuncioarele nervoase, ci toate patimile. Mania aprinsa, durerea peste măsură pentru o dragoste pământească, la câţi nu le-a făcut sânge rău şi nu i-a pălit guta? Dărâmarea cea mai cumplită însă, vine de la patima beţiei. Otrava băuturii, pe lângă amorţirea şi arderea tuturor nervilor, strică sămânţa toată, într-un chip nemaivăzut – după cum mărturiseşte ştiinţa. Dacă cineva cheamă copii la viaţă în starea aceasta, peste bietul copil atârnă necaz greu, boala îndrăcirii. Căci, oriunde este dărâmare, vine şi puterea rea, diavolul, ca la o ispravă a sa şi se arată prin chinuirea ce o face copilului nevinovat. Aşa se face că vedem nesfârşitul şir de urmaşi nenorociţi: orbi, şchiopi, uscaţi sau putrezind de vii, alţii strâmbi în fel şi chip şi mai greu decât toate, chinuiţi de draci. Iar alţii, în ce priveşte mintea, porniţi de mici spre rele, când vor fi mai mari vor azvârli în părinţi, în Dumnezeu şi vor sfârşi năpraznic. Mare dărâmare în firea omenească! Acestea sunt fărădelegile, în chip de om, ce plângând, strigă vinovăţiile părinţilor şi aduc mare durere în toate părţile.

Iar dacă vreţi: singura scăpare sigură este de a nu ajunge aici (există cale care n-are fărădelegi: aceasta este dată de taina cununiei). Aceştia sunt „pruncii născuţi din somnul necurat, martori ai nelegiuirilor părinţilor, dacă stai să cercetezi” (Înţel. 4, 6). Legea atotputernică ce întoarce faptele oamenilor în braţele lor, o strigă Sfânta Carte în fiecare veac de oameni. Fiii desfrânaţilor nu vor avea desăvârşire şi sămânţa ieşită din patul nelegiuit se va stinge. Că, de vor avea viaţă lungă, nu vor fi de nici o treabă şi bătrâneţea lor, la urmă de tot, va fi fără cinste. Iar, de vor muri de timpuriu, vor fi fără mângâiere şi fără nădejde vor fi în ziua judecăţii. Căci neamul celui nedrept are groaznic sfârşit” (Înţ. 3, 16-19). “…Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce mă urăsc pe Mine, până la al 3-lea şi al 4–lea neam şi mă milostivesc până la al miilea neam, către cei ce Mă iubesc şi păzesc Poruncile Mele” (Ieş. 20, 5 – 6).
Dar milostivirea lui Dumnezeu, care nu de bunăvoie pedepseşte şi umileşte pe fiii oamenilor (Plâng. Ieremia 3, 3) aduce în câte unii înclinările bune ale străbunilor şi copilul de mic ajunge la deosebirea dintre bine şi rău. Despre aceştia zice Dumnezeu: Dacă un copil care văzând păcatele toate câte a făcut tatăl său, se păzeşte şi nu face nimic asemenea… acest om nu va muri pentru păcatele părinţilor săi, ci în veci va trăi… pentru că fiul a făcut ceea ce este drept şi legiuit şi toate legile Mele le-a ţinut şi le-a împlinit: de aceea va trăi”. (Iez. 18, 14-19; 17, 19).
 Singura scăpare:
Pocăinţa şi ridicarea căsătoriei din desfrânare la înălţimea de Taină
Iată cât de cât înţeleasă sporirea pustiirii, ce se lucrează în ascuns în firea fiecărui rând [generaţie] de oameni, care acum, în zilele noastre, s-a arătat în afară cu urgie mare. Căci: “De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Nu oare de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre?” (Iac. 4, 1).
Cine va opri prăpădul pustiirii? “Fără Mine nu puteţi face nimic” zice Domnul (Ioan 15, 5). Prăpădul pustiirii nu se va opri până nu vor scoate oamenii desfrânarea din inimile lor şi până nu vor să ştie de Dumnezeu (Osea 4, 1-6). “Cei ce ţin de trup, poftesc pe cele trupeşti, iar cei ce ţin de duh, poftesc cele duhovniceşti. Căci pofta cărnii este moarte, iar dorinţa Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă pofta cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune Legii lui Dumnezeu, că nici nu poate. De aceea cele ce sunt în carne (în curvie) nu pot să placă lui Dumnezeu”. (Rom. 8, 5 – 8). Cei ce sunt ai lui Hristos, şi-au răstignit trupul, împreună cu patimile şi cu poftele. „Nu suntem datori trupului ca să trăim după trup. Căci dacă vieţuiţi potrivit trupului, veţi muri, iar dacă ucideţi cu Duhul poftele trupului, veţi fii vii. Fiindcă toţi câţi sunt mânaţi de Duhul lui Dumnezeu, fiii lui Dumnezeu sunt”. (Rom. 8, 12 – 14). Căci voinţa lui Dumnezeu aceasta este: sfinţirea voastră, să vă feriţi de desfrânare, ca să ştie fiecare dintre voi să stăpânească vasul său în cinstire şi în sfinţenie, nu în patima poftelor, cum fac necredincioşii, care nu cunosc pe Dumnezeu… căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire” (I Tes. 4, 3-7).
Pe vremea Sfântului Apostol Pavel încă sufla urgie mare, mai ales peste creştini. De aceea mulţi îşi luau de la ei înşişi sfat să se înfrâneze desăvârşit în căsătorie, cu gând să fie gata oricând de Sfânta Împărtăşanie şi de mărturisirea muceniciei. Sfântul Pavel însă, socotind copiii mugurii căsătoriei, n-a îngăduit înfrânarea desăvârşită decât pentru vremurile de post şi rugăciune (I Cor. 7, 5). Socotind însă şi „nevoia ceasurilor de faţă” (urgia vremurilor de atunci) le da sfatul acesta: “Bine este pentru oricine, să fie aşa cum se găseşte. Legat eşti cu femeie, nu căuta desfacere. Dezlegat eşti de femeie, nu căuta femeie… Că de acum vremea s-a scurtat. Aşa încât cei ce au femei, să fie ca şi cum nu ar avea… cei ce cumpără ca şi cum n-ar stăpâni şi cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi de ea. Căci faţa acestei lumi trece” (I Cor. 7, 25 – 40).
În zilele acestea mai de pe urmă, când şi nouă ni se pare că “de acum vremea s-a scurtat”, cercetând firea durerilor, am aflat desfrânarea încleştând pe oameni şi lucrându-le de zor dărâmarea în întindere şi în adâncime. Iar pe de altă parte, preoţii vremurilor noastre n-au mai urmărit-o ca păcat şi ca atare să o măture afară din Taina lui Dumnezeu, adică din căsătoria creştină. Aşa se face că, „lipsind preotului cunoştinţa legii şi bătrânului sfatul” (Iez.7, 26), oamenii orbecăie în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat, care s-a întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni, care dorm liniştiţi somnul de primejdie, de bună credinţă că aceea [desfrânarea între soţi] nu-i păcat.
Dar fiind rânduit să văd şi să ascult mereu durerile oamenilor, care vin de pe urma păcatelor şi a lipsei de sfat şi ajungând adesea una cu durerea lor, într-o zi, slujind Sfânta Liturghie, rugându-mă „pentru Pacea a toată lumea şi pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici”, aud deodată în urechea dinlăuntru înfruntarea amarnică: “Nu te ruga de Mine să le dau Pace, roagă-te de oameni să-şi schimbe purtările, dacă vor să mai vadă pace pe Pământ”.
Şi am înţeles pe urmă multe lucruri… Drept aceea, ascultător Poruncii, trebuie să strig cuvântul Scripturii ca o sunare de alarmă: „Dumnezeu vesteşte acum pe oameni, ca toţi, de pretutindeni, să se pocăiască” (Fapte 17, 30). Adică să vină la viaţă curată, după învăţătura drept măritoare a Bisericii lui Hristos, iar când vremea o va cere, să mărturisească pe Hristos cu preţul vieţii, netemându-se de moarte. Altfel, nu se poate ridica o stavilă pustiirii ce se întinde peste bieţii oameni. Iar ridicarea stavilei este ridicarea căsătoriei din desfrânare, la înălţimea de Taină, între cele 7 Taine, ca oamenii să nu îngăduie şerpăria fărădelegilor.
Iubirea desfrânării îi face pe oameni groşi la minte şi la obraz şi nu înţeleg cinstea. De aceea, mugurii căsătoriei lor, copiii, îi dau pe părinţi cu capul de toţi pereţii şi prin purtările lor rele le azvârle cu copite în obraz, iar la rândul lor îndoit vor lua şi ei de la copiii lor.
Lămurit că lucrurile nu stau bine!
Nu fără înţeles „a fost chemat şi Iisus la nuntă, cu ucenicii săi” (Ioan 2, 2), ci ca să pricepem că la nuntă se face prima minune dumnezeiască, spre bine. Numai prin tocmirea căsătoriei după Hristos, care este mintea desăvârşit stăpână pe patimi, se pot scoate înclinările rele din fire şi să nu mai fie date moştenire (sporită) din neam în neam şi să chinuiască pe oameni.
Iar viaţa curată a căsătoriei, după cinstea ei de Taină, este aceasta:
1. Binecuvântată este numai rodirea de copii. Iar tot ce-i în afară de rostul acesta, în privinţa trupească, este desfrânare şi păcat şi să nu se mai facă;
2. Vremi îngăduite pentru chemarea copiilor sunt numai zilele între posturi, însă numai dacă soţii amândoi sunt învoiţi la rostul rodirii de copii;
3. Vremi oprite sunt acestea:
a) Cele patru posturi mari;
b) Cele trei zile de post pe săptămână (miercuri şi vineri, iar luni numai dacă este voinţă);
c) Sărbătorile şi zilele asupra sărbătorilor [inclusiv duminica – ziua Domnului şi sâmbăta];
d) Vremea necurăţiei;
e) Vremea de slăbiciune sau de boală a unuia din soţi;
f) Vremile de tulburări şi războaie precum şi oarecare vreme după acestea, pentru cei ce au luat parte la ele;
g) Vremea oprită cu mare asprime este toată vremea sarcinii, precum şi vremea alăptării.
4. Cei ce se dovedesc neroditori, "tarina neroditoare" din Acatistul "Celor Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan Gura de Aur" - să se înţeleagă la petrecerea frăţească, evitând păcatul;
5. De la încetarea semnelor femeii, încetează şi datoria căsătoriei, a chemării de copii, vezi ICOSUL SI CONDACUL 10, din Acatistul Sfantilor Trei Ierarhi, Vasile, Grigorie si Ioan, unde preotul o numeste pe sotia sa stearpa, care nu aducea roade lui Dumnezeu : SORA SA, iar sfantul Vasile cel Mare asa il sfatuieste s-o numeasca si l-a binecuvantat ca petreceau in curatenie trupeasca.
6. Urmând aşa, nu se mai întâmplă:
a) Crime de avort;
b) Blestemăţia ferelii;
c) Fărădelegea desfrânării;
d) Şi alte spurcăciuni.
Iată cu ce rânduială să fie soţii de un înţeles. De ce aşa?

Lămuriri:
O căsătorie creştină nu e cu putinţă decât între creştini convinşi. Necredincioşii în Dumnezeu nu pot avea parte de Taina lui Dumnezeu, în care nu cred. Până când cineva e în afara credinţei dreptmăritoare, tot ce face e păcat şi păcatul îi este lege. Cu necredincioşii nu e cu putinţă viaţa curată. Prin răbdarea chinuirii de la ei, pot fi biruiţi de Dumnezeu şi înviaţi din moartea în care trăiesc. Căci câtă vreme sunt numai trup, sunt printre morţi şi când află despre Dumnezeu şi suflet, învie din morţi şi încep pocăinţa.
Ajutaţi-le, răbdând toate de la ei, dar împotrivindu-vă păcatului, chiar dacă ar fi aceasta o mucenicie neîntreruptă. “Femeia să se teamă de bărbat” când Hristos este capul bărbatului (Efes. 5, 22-24; 1Cor. 11, 3), dar când capul lui e păcatul şi “Dumnezeul lui e stomacul” n-are ce sfat de mântuire lua de la dânsul. Fără Hristos este mort, iar sfatul morţilor duce la moarte; acolo să nu mergeţi. De morţi să n-aveţi frică. De cei ce nu se tem de Dumnezeu, nici vouă să nu vă fie teamă. Toată teama să fie de păcat, căci pe aceasta au avut-o şi sfinţii.
De aceea sunt opriti de la casatorie:
a) Nebunii, îndrăciţii, băutorii, slabii de minte şi cei cu boli lumeşti;
b) Rudeniile de sânge până la gradul 8 (verii de gradul 4 îi îngăduie pravila bisericească, însă am văzut şi la depărtarea aceasta, copii însemnaţi de păcatul amestecării de sânge şi cu sănătatea zdruncinată pentru totdeauna);
c) Cei prea deosebiţi de vârstă. Depărtarea cea mai mare ce poate fi îngăduită este de 7 ani (maxim 10). Ce trece peste aceştia dovedeşte patima desfrânării, care se răzbună. Văduvii să ia văduve.
d) Vârsta îngăduită pentru fete, de la 18 la 20 de ani, iar pentru băieţi spre 25 de ani, adică la o vârstă la care să priceapă pe ce cale merg şi cum trebuie să meargă. Şi încă ceva: trebuie să se aştepte o vârstă mai mărişoară, ca să se vadă, pe cât e cu putinţă, toate înclinaţiile din cei doi tineri, care numai cu vârsta se arată. Altfel, se mai întâmplă că înainte de căsătorie au o purtare, iar după căsătorie, după oarecare vreme, au alte purtări pentru care bucuros ai fi căutat tovărăşia vieţii în altă parte.
e) Căsătoriile făcute după sfatul sau sila părinţilor, care socotesc averea – patima lăcomiei – n-au dus la capăt bun; averea toată s-a împrăştiat.
f) Cercetaţi ce purtări au avut părinţii, cei 4 bunici, căci aşchia nu sare departe de butuc.
g) Nu începeţi căsătoria cu păcatul, că siliţi Taina lui Dumnezeu şi-L veţi avea împotrivă. Până la Cununia Bisericească, toţi sunt datori a avea fecioria nestricată, şi fete şi băieţi. Celui ce crede în Dumnezeu şi ţine posturile şi are duhovnic, îi este cu putinţă. Celuilalt, nu i-a fost cu putinţă întâi, nu-i va fi nici pe urmă. De aceea, cei ce robesc la patimi, trebuie să dovedească întâi îndreptarea din toate patimile şi să ajungă la credinţa lucrătoare, apoi să întemeieze căsătorii, căci altfel numai înmulţesc răul în oameni, osândind şi pe alţii împreună cu ei.
[ Binecuvântată este numai rodirea de copii (pct.1 de mai sus)]
Înainte de Hristos, Tobit a zis cuvântul: “Doamne, iau pe această soră a mea, nu pentru împlinirea poftelor mele, ci o fac cu inimă curată” o iau într-adevăr ca femeie (Tobit 8, 7). Cine în vremea noastră mai crede aşa. Căsătoria este numai aprindere de trupuri, iar unde este numai atâta, vine ura şi face vrajbă.
Nunta este mai mult decât aceasta, este chip al unirii sufletului cu Dumnezeu. De aceea, numai când cei doi soţi sunt uniţi cu sufletul în Dumnezeu, dăinuieşte şi unirea cea trupească şi aduce roade după Dumnezeu: copii curaţi şi trăgători spre El.

[ Vremi oprite chemării copiilor la viaţă (pct. 2-3 de mai sus)]
E oprită vremea posturilor şi a sărbătorilor. Întâi e sufletul şi Dumnezeu şi apoi trupul. Când poartă omul grijă de suflet, iese din pofta trupească, o stinge chiar, ca să poată primi Sfânta Împărtăşanie – mâncarea sufletului şi de care trebuie să se apropie tot creştinul, măcar de patru ori pe an. Postul e rânduit tocmai spre stingerea poftelor trupului. Câtă vreme omul nu iese din poftă, nu se poate apropia de Dumnezeu. Copiii chemaţi în sărbători şi posturi, toţi poartă în ei păcatul părintesc. Aşa cum părinţii n-au ţinut seamă de ziua Domnului, aşa nici copiii nu vor ţine seama de voia Domnului şi de sfatul părinţilor.
E oprită vremea necurăţiei. În lege, cei ce călcau rânduiala aceasta erau omorâţi cu pietre, pentru că pruncul ce se zămislea în necurăţenie, la evrei, avea înclinări spre lepră, fiind o ţară caldă, iar la noi va avea orice altă înclinare spre putrezirea de viu.
E oprită vremea de tulburări, războaie, pentru cei ce iau parte la ele, fiindcă în acestea li se zdruncină nervii şi au pornire spre vărsare de sânge. Apoi, mai e ştiut că pruncul ce se naşte, se alătură părintelui slab, ca să ţină cumpăna; se înţelege astfel, de ce în rândul de copii ce se nasc după războaie, sunt mai mulţi băieţi şi moştenesc apucăturile războinice ale taţilor şi zdruncinarea lor nervoasă, din vremea când au fost chemaţi la viaţă; se mai înţelege de asemenea şi de ce copiii aceştia vor face revoluţii şi vor sfârşi cam prost, ca unii ce vor fi mereu în război cu ceilalţi oameni. Mai aşteaptă puţin, până ce se mai liniştesc nervii şi nu mai ai vise tulburătoare, cu spaimă de război. În starea aceasta nu poţi chema decât un băiat, care, şi din graba ta, poate apuca calea puşcăriei.
De ce este oprită toată vremea sarcinii? O dată, pentru că nu mai are rost [copilul nu mai trebuie chemat la viaţă căci el este este deja în pântece!], apoi, pentru că toate simţirile celor doi părinţi, mai ales ale mamei, prin care trece în vremea aceea, se întipăresc cu deosebire în mugurele ce s-a plămădit. Deci, iată o mare cheie a lucrurilor: precum au fost purtările şi toate simţămintele mamei, în vremea celor nouă luni, aşa va fi şi moştenirea copilului ce se va naşte, pe toată viaţa sa. Dacă părinţii i-au tulburat tocmirea cu fărădelegea desfrânării, aceasta se va întipări într-însul cu tărie mare. Iar când se va naşte, până nu ajunge să priceapă, se va juca cu sora de-a mirele şi mireasa, şi încă de la 7 ani. Mai târziu, va cerca la dobitoace, sau se va deda la curvie cu mâna, pe urmă curvie în regulă, patimi care îi vor omorî milioane de celule nervoase. Şi de nu se va întâlni cu cineva care să-i cunoască boala, pe la vârsta căsătoriei va ajunge în doaga nebuniei. Despre sporul la carte nici nu mai vorbesc; patima aceasta le tâmpeşte mintea, căci începe să se poată face pe la 14 ani, iar dacă nu i se dă de leac, nu lasă pe om să ajungă nicidecum la 70 de ani. Toate patimile slăbesc puterea de împotrivire a sufletului, pustiind şi trup şi suflet şi pierzându-le pe amândouă pentru totdeauna. Cei ce pătimesc de aceasta, întâi să se tămăduiască, apoi să se căsătorească.
Doctorii dau sfatul căsătoriei numaidecât, fără să socotească roada bolnavă ce vor chema-o pe lume să se chinuiască, dacă aduc vreo roadă.
Prin urmare, înclinările ce le-au avut părinţii în timpul sarcinii, acelea vor fi conducătoare în toată viaţa copilului ce se va naşte. Acum e vremea cea mai scumpă de a îngriji de purtările viitoare ale copilului, căci acum poţi semăna într-înşii înclinările unui sfânt sau apucăturile unui tâlhar. Să se roage părinţii în vremea aceasta, să se împărtăşească cu Sfintele Taine, să petreacă cu dragoste de Dumnezeu; aşa va fi şi în viaţa copilului ce sa va naşte şi nu veţi avea bătaie de cap cu el, că nu crede, că nu ascultă şi umblă după rele. Întors – ştiţi cum e.
Dar şi vremea alăptării trebuie ţinută curată, că încă e legat de mamă şi de purtările ei. Apoi, nu poate rodi copil nou, pentru că nu-şi poate împărţi sângele în 3 părţi şi toate să meargă bine; o parte cu laptele, alta pentru sine şi a 3–a pentru cel de pe cale. Dacă sunt mai deşi decât îngăduie firea rânduiala aceasta, toţi sunt slabi şi nu-s de trai. Dar aici se mai înţelege ceva: că pe măsură ce s-a întărit desfrânarea în mădularele oamenilor, a scăzut şi puterea lor de apărare împotriva bolilor de tot felul, iar căzând în acestea, foarte greu se tămăduiesc, deşi mijloacele de vindecare sunt din ce în ce mai bune. Orice desfrânare este o putrezire înceată (ca gunoiul care arde, sau mai pe inteles - cancerul) ce scurtează zilele oamenilor.
Luaţi aminte, că pentru osteneala părinţilor, după voia lui Dumnezeu, se milostiveşte spre copii şi-i binecuvintează cu daruri, precum însuşi a zis: “până la al miilea neam” pentru cei ce-L iubesc pe El.
[ Părinţi neroditori (pct. 4-5 de mai sus) ]
Întrebaţi medicul înainte de căsătorie, cum staţi [dacă sunteţi roditori]. Cei ce n-aţi făcut-o înainte de căsătorie, întrebaţi-l acum ce se mai poate face (drege). Se poate întâmpla ca amândoi soţii să fie roditori şi totuşi roade nu aduc. Ce să fie? Pe unul din soţi, cu deosebire pe bărbat, l-au ajuns faptele lui din tinereţe: era curvar, onaninst sau în alt chip pătimaş şi mult făcând fărădelegile acelea, i-a slăbit frâna şi repede îl trece firea, înainte de clipa când femeia ar fi fost pregătită să-i primească sămânţa. Femeia nu are aşadar nici o descărcare, bărbatul nu o mulţumeşte, i se face scârbă de el, iar dacă se duce la doctori, aceştia cunoscând şi ei pricina, că n-au potrivit timpurile, dau sfaturi păcătoase, de a cerca cu altul şi iată stricându-se o căsătorie. Şi de unde începătura la toate acestea? Din păcatele tinereţii, pe care atotputernicia şi rânduiala firii le-a întors, să ţi le duci în spate. Tinereţea se răzbună, dacă n-a fost bună. Iată de ce trebuie fecioria nestricată să o aibă şi feciorii [nu numai fecioarele].
Faceţi bine şi ţineţi posturile, osteniţi-vă trupul să nu zburde şi nu uitaţi că este Dumnezeu care ajută pe tot omul ce zice: “Doamne ajută!”. Întăriţi-vă cu Sfânta Împărtăşanie şi nu se poate să nu se poată. Iar dacă n-aţi făcut aceasta şi aţi ajuns aici [neroditori], plecaţi-vă puterii mai mari şi petreceţi pentru suflet. Căci, tot ce se dovedeşte fără rost pentru Dumnezeu, tulbură conştiinţa şi ea mărturiseşte că-i păcat. Ajunşi aici, să ţinem partea conştiinţei [glasul lui Dumnezeu din om], ca să fim pe placul lui Dumnezeu şi să dobândim iertare.
Un sfat: e bine să vă doriţi copii de la început, din tinereţe, până ce nu v-aţi hodorogit de grijile vieţii şi de atâtea păcate, căci [copii din tinereţea părinţilor] sunt mai ageri şi de mai bună nădejde de viaţă; copiii de la bătrâneţea părinţilor sunt mai stinşi, parcă le lipseşte vlaga din ei şi duc o viaţă chinuită, pentru că au moştenit o zestre slăbită. Căci, dacă viaţa ta este o cheltuire neîndrumată şi dacă mai eşti şi cu greşeli, le dai povară copiilor. Totuşi, se poate ajunge până la 12 copii fără cusur, cărora le va veni vremea să fie o datorie, prin greutăţile şi osteneala de a-i creşte.

In casatorie nu-i bun nici abuzul nici refuzul , pentru ca femeia este atarnatoare de barbat. Prostata secreta o substanta care o protejeaza pe femeie de boli.  Femeia mai este protejata impotriva cancerului de san si col de o substanta care se activeaza numai dupa nasterea a 3-4 copii.Aici este explicatia biologica, de ce femeia este atarnatoare de barbat. Fara substantele lui endocrine, ea se degenereaza nervos, mintal si intelegem de ce nu-i bun nici abuzul nici refuzul. Daca aceste substante sunt risipite pe placerea de care nu te mai saturi, incep sa apara urmarile. Abuzul pagubeste pe barbat de necesarul de substante glutamice si incep fenomenele de carenta nervoasa, ducand pana la slabirea totala a functiei mintale. S-au vazut atari cazuri de tampenie mintala si pierderea totala a memoriei, fara sa fie si alte boli in organism. Respectivul era suprasolicitat, iar el s-a predat.
Refuzul pagubeste pe femei. Unul din refuzurile obisnuite este stavilirea numarului de copii. "Onania cu femeia", paguba ce se resinte in organismul amandoura. Mintire, trisarea, ferirea (sunt unul si acelasi viciu), care duce in mod firesc la nervozitate si nemultumire fata de celalalt, pe care natura in vinovatia sa cauta sa o regleze. Cum o remediaza? Cautand fiecare alt partener. E o rezolvare gresita a problemei, vinovata fata de TAINA CUNUNIEI. Deci daca o femeie greseste cu altcineva, de vina pentru trisarea lor este barbatul ca nu si-a umplut casa de copii.Ferirea sotului o impinge la gestul cautarii altuia pentru procreere, dorinta ei subconstienta fiind de a fi corecta cu natura. Cine fuge de copii, fuge de responsabilitate. Cand iti iei raspunderea de a rodi copii, Stapanul Vietii iti va ajuta sa ai si ce le da de mancare.
Foliculina, hormon toxic si cancerigen, da continue dureri de cap si cancer la san si uter., ovare, col .De clestele acestui hormon nu este scapare decat de la 3-4 copii in sus. Aceasta ordine naturala a sarcinii este singura care da sanatate copiilor. Salturile peste sarcini, lepadarile de copii, indiferent de metoda, ating sanatatea copiilor ulterior, daca mai vin. Chiar daca nu mai vin Legea Divina pedepseste retrospectiv, pe cei facuti cronologic. Asadar in insasi constitutia endocrina a femeii este pusa obligativitatea nasterii a 3-4 copii.
E chiar conditia de mantuire dupa cum i-a descoperit Dumnezeu Sfantului Apostol Pavel. In cazul viciului sau greselilor de convietuire apare cancerul care ucide. Sotia se rastoarna iarasi in raspunderea sotului.
Sotul care nu vrea copii nu trebuie luat, e un criminal camuflat al sotiei. Nu e din turma lui Hristos!
 Abia de la trei - patru copii in sus se neutralizeaza actiunea toxica si cancerigena a foliculinei. Practica confirma aceasta. Femei cu 12-13 copii sunt sanatoase, iar cele cu 1-2 bolesc, mor sau copii lor mor devreme, sau chiar de traiesc nu sunt de nici un folos.
 Femeile mai patimesc si de pe urma menopauzei. Cand viata lor a fost corecta pana aici, conforma cu natura, tulburarile trec neobservate. Echilibrul endocrin e asigurat de normalitatea convietuirii si roadelor facute pana aici. In cazul viciilor de convietuire, perioada e adevarata nebunie.
 Nu mai pomenesc de reflectarea normalitatii sau anormalitatii de convietuire intre soti inafara psihicului, lucru care formeaza un capitol aparte, cu o matematica mult mai complicata si cu pedepse mai greu de evitat. Nu pomenesc aici decat in treacat reflectarea purtarii in genere in codul genetic, deci in fondul ereditar al urmasilor. Totusi nu ma pot abtine a pomeni unul care produce extrem de multe si grele dificultati in educarea copiilor. Cand sotul nu da pace sarcinii, cand se declara stapan peste legile naturii. Copii vin cu predispozitie la sexualitate de timpuriu, indaratnici, curvari, greu educabili, certati cu disciplina, unii prezinta cromozomul criminalitatii. Fug de la scoala, incep aventurile devreme. Tot sotul este raspunzator si de aceste necazuri. Au crescut in mediul uterin hraniti cu sange prea imbibat cu testosteron, hormon sexual masculin.

[ Urmând sfaturile de mai sus, nu ajungeţi la necazurile de mai jos

(pct. 6 de mai sus) ]
a) Crima de avort este mai mare decât crima simplă, pentru că se face împotriva unui copil fără apărare. De aceea, cere cap de mamă şi de tată. Sângele lor strigă la cer „Răzbunare” şi puţini sunt cei ce scapă de ea. Nenorocirile între oameni, războaiele, au şi rolul acesta, de a face dreptate acolo unde nu s-a făcut pocăinţă. “Să nu spurcaţi pământul pe care aveţi să trăiţi; că sângele spurcă pământul şi pământul nu se poate curăţi de sângele vărsat, altminteri decât cu sângele celui ce l-a vărsat”. (Numeri 35, 33).
b) Blestemăţia ferelii de zămislire, iată unde poate duce: la îmbolnăvirea nervilor interni ai soţiei, care răspund cu un capăt în şale, încât soţia (femeia) nu mai poate ridica de jos nici un braţ de lemne şi nu mai poate merge. Vin şi durerile de stomac şi rărunchi şi acestea uşurează căpătarea diferitelor boli care greu se mai vindecă, printre care şi „poala albă” [leucoreea]. Iar a treia supărare este că strică rânduiala dinăuntrul femeii, care ajunge desăvârşit neroditoare. Aşa se răzbună firea pentru fapta aceasta. De aceea nu trebuie să îndrăznească fetele a gândi la căsătorie înainte de vârsta de 18 – 20 de ani, când să fie în stare a naşte copii. Sfatul greşit al părinţilor de a se căsători cât mai repede, cu soţi prea deosebiţi ca vârstă, îi face pe aceştia să se ferească de sarcină, neştiind urmările, care sunt cu mult mai multe decât înşirai aici. Aşa se întâmplă că neamul celui fără de sfat se stinge.
c) Nu apăraţi desfrânarea, că nu are nici o apărare. Ea nu întreţine, ci (mai curând sau mai târziu) macină dragostea între soţi şi duce la ură, ca orice păcat.
Alte lucruri de ştiut: Văd oamenii chinuindu-se, dar mai ales copiii, între a crede în Dumnezeu şi a nu crede. Lupta lor între bine şi rău, de multe ori, e aşa de mare, încât se tem să nu-şi piardă mintea. Iar ei încă sunt copii. De unde vin chinurile acestea? De la părinţii şi bunicii care sunt într-însul. Se aflau între dânşii unii care credeau în Dumnezeu şi alţii care credeau în cel rău. Se moşteneşte atât înclinarea de a crede în Dumnezeu cât şi înclinarea de a nu crede. Tot ce este sănătos în părinţi înclină spre Dumnezeu, iar tot ce-i păcătos sau bolnav înclină spre începătorul răutăţii; iar în copil se bat cap în cap aceste înclinări potrivnice. Dacă nu este cineva ca să-l ajute în vremea lui de cumpănă, se poate întâmpla să fie biruită partea cea bună de către cea rea, căci mai întotdeauna imboldurile din afară aşa „ajută”; dacă însă are parte de un sfat la vremea chinuirii sale, îşi mai vede binele, [partea bună]. Cunoaşte deci, că firea părintelui necredincios, cât a moştenit-o, trebuie să o biruie, lipindu-se de Dumnezeu, care nu are de lepădat pe nimeni. Unii ca aceştia trebuie să călătorească în viaţă cu foarte mare grijă şi să nu cadă de la poruncă, la desfrânare, că se pot stârni la bătrâneţe gânduri împotriva lui Dumnezeu, chiar în vremea rugăciunii şi gata-gata să dea în deznădejde de mântuire. Mântuirea se află răbdând însă toată supărarea aceasta. Iată de ce nu e bine nicidecum să-ţi dai copilul în casa necredinciosului, că e chinuire şi pentru el şi pentru urmaşii lui, din neam în neam.
*
Erau multe şi mari pricinile pentru care trebuia un leac puternic ca acesta. Iată-l, dat la îndemâna tuturor – unora spre bucurie mare, altora spre supărare mare. „Cei ce au păzit cu sfinţenie pravila cea sfântă, sfinţise-vor şi cei ce au învăţat-o, vor şti ce să răspundă” (Înţ. 6, 10).
Pentru necredincioşi, după sfatul Părinţilor, n-am nici un cuvânt, iar pe desfrânaţi îi va judeca Dumnezeu.
Păstorul îşi păzeşte oile…, iar lupii îi găsesc vină… nimic nou.

Chemăm însă din nou pe Iisus la nuntă…, căci cei ce se pogoară în lumea aceasta, [copiii], vin în vremea noastră peste măsură de răniţi şi urmările cele mai grele abia de acum vin.
Doamne, ajută-ne să facem voia Ta!




 „Nu toţi înţeleg acest cuvânt, ci numai aceia cărora li s-a dat de sus".



marți, 17 martie 2015

Talismane norocoase pentru fiecare Nod Nord Lunar !

 Studiind cu atentie oamenii din jur am constatat ca aceste noduri lunare au o influenta asupra noastra mult mai mare decat s-ar crede, chiar decat zodia. Multi nu se recunosc in zodia din care fac parte.  Calculati-va nodul nord lunar din tabelul prezentat si veti vedea ca sunteti inconjurati  in mediul ambiant, locul in care petreceti cel mai mult timp, de acele culori care corespund si cristalului care va reprezinta si va protejeaza.
BERBEC
Talisman norocos: Diamant, Aventurin, Jasp
Diamantul

Pretiosul diamant poarta noroc celor nascuti in zodia Berbecului. E o dovada a spiritualitatii sperantei, dragostei, sinceritatii si a fidelitatii. Mai este numit si "piatra perfectiunii", pentru ca ii ajuta pe cei care o poarta sa gandeasca cu claritate si aduce bunastare si abundenta.
Mai este benefic si Leilor si Taurilor.

Aventurin

Cuart de culoare verde (inchis sau deschis). Clarifica si stimuleaza mentalul. Mareste capacitatile mentale, perceptia, creativitatea, independenta, spiritul conducator, talentele creatoare, motivatia, curajul, decizia, calitatile de lider, vointa, actiunea, imaginatia. Scade frica, depresia, anxietatea, indecizia, emotivitatea, absorbtia energiei purtatorului de catre o alta persoana, fiind un puternic scut energetic. Aduce echilibru, pace, inspiratie, energie, prosperitate, succes, noroc, bani la jocuri de noroc. Poata ajuta in luarea deciziilor in momente critice, in momentele de tranzitie in cariera. Ajuta la exprimarea mai simpla a emotiilor.
Ca talisman, asigura fericirea, linistea, prospetimea si o minte sanatoasa. Aventurinul rosu - brun este cunoscut din Kenya, iar cel verde din Tanzania, in vreme ce pietrele albe si cele alb-negre vin din Rusia.
Este o piatra a norocului si a sperantei. Protejeaza impotriva energiilor negative si impotriva "vampirilor energetici". Aventurinul are un puternic rol curativ, fortificand organismul. Este bun pentru plamani, inima, sistemul urogenital, ochi, piele, musculatura, circulatie sangvina.
Induce somnul, scade febra, inflamatiile, migrenele, stresul si presiunea arteriala. Mareste acuitatea vazului si ajuta la dezintoxicarea de medicamente, droguri, alcool si toxine.
O piatra pretioasa tamaduitaoare universala, aventurinul, era foarte popular in China Antica, unde purta denumirea de piatra imparatului (Yu).
Piatra specifica si zodiilor: Taur, Gemeni, Rac, Fecioara, Balanta.

Jasp

Cuart de culoare purpuriu-rosu, galben, verd, alb, brun; culoare data de incluziuni ale altor materiale; jaspul verde cu puncte rosii se numeste heliotrop sau matostat. Din jasp se confectionau sigilii si se sculptau diverse pietre ori se gravau. Vechile legende considerau jaspul "mama tuturor pietrelor". Se credea ca-l apara pe purtator de ameteli, aratari, vanitate si probleme amoroase.
Stimuleaza apetitul, mentine functiile normale ale stomacului, intestinului, ficatului, este utilizat in tratarea bolilor genitale, a gutei si a problemelor urinare. Contine de multe ori incluziuni de opal sau cuart si este utilizat din timpuri stravechi ca piatra pretioasa.
Protejeaza si nativii din zodiile: Capricorn, Fecioara, Scorpion si Gemeni.

Alte cristale benefice:
Anunturi gratuite online pe bazaronline.ro
Cuart roz

Cuart in nuante de roz. Promoveaza toate tipurile de dragoste, este o piatra a iubirii pure. Aduce dragoste, prietenie si fericire Atrage dragostea, confera frumusete interioara si exterioara. Energia sa este deosebit de utila pentru autodesavarsire, autoiluminare si pace interioara. El ajuta, prin vibratia roz, la calmare. Este piatra iubirii neconditionate si ajuta la ameliorarea problemelor emotionale si la depasirea traumelor din trecut.
Protejeaza si nativii din zodiile:Taur, Gemeni, Fecioara, Balanta.

Rodonit

Numele provine din greaca, rhodon - trandafir, sugerand roz, rosu. Rodonitul mai este numit si "Turcoazul roz". Piatra de culoare roz, rosu de carne, rosu-zmeuriu, rosu-brun, rosu cu vinisoare negre de oxizi de Mangan. Este o piatra importanta a inimii, ajutand implementarea fortei Iubirii in planul fizic. Purtat la un lantisor, in buzunar sau in poseta, Rodonitul este cea mai benefica piatra pentru cel ce doreste sa-si mentina starea de iubire in viata de toate zilele, dar si pentru autovindecarea unei serii intregi de suferinte, prin forta iubirii. In secolul al XVI-lea era considerat o piatra a fericirii, bucuriei si onoarei, atribuindu-i-se puteri magice.
In secolul al XVI-lea era considerat o piatra a fericirii, bucuriei si onoarei, atribuindu-i-se puteri magice. Obiectele decorative din Rodonit sunt printre cele mai apreciate piese ale colectiilor multor muzee. Este piatra dragostei, piatra a muzicienilor, dezvoltand talentele vocale. Trateaza amnezia si bolile vasculare. Scade: teama de critica, stresul, anxietatea, confuzia, indoiala, extenuarea psihica. Amplifica: bucuria de a trai, altruismul, generozitatea, siguranta afectiva, forta de a iubi, increderea de sine, valoarea personala, sensibilitatea, memoria, coerenta, optimismul, talentele muzicale, memoria, pacea, calmul, echilibrul, usurinta in comunicare si vorbire, stabilitatea. Ajuta la afirmarea personala si la detasarea de trecut. Benefic pentru auz, urechea interna, pancreas, oase, plamani, asimilare, tiroida, sistemul imunitar, inima, benefic in caz de artrita, inflamatii, infectii streptococice.
Protejeaza si nativii din Taur, Balanta.

TAUR
Talisman norocos: Safir

Safirul

Aceasta piatra are incredibile puteri protectoare, iar acestea cresc atunci cand este aproape de piele. Se stie despre safir ca este o piatra magica si ajuta la implinirea dorintelor, protejand de vraji si de ura celor din jur. Safirul atrage prosperitate si este un cadou norocos cu ocazia aniversarii a 25 de ani de casatorie sau nastere.
Influenteaza pozitiv si nativii din Fecioara, Gemeni, Balanta, Sagetator, Varsator si Pesti.

Alte cristale benefice:
Anunturi gratuite online pe bazaronline.ro
Malahit

Piatra de culoare verde, verde inchis, verde deschis, verde smarald. Piatra specifica zodiilor Sagetator, Capricorn Piatra specifica lunii Mai Absoarbe foarte usor negativitatea din jur, de aceea trebuie purificat foarte des, zilnic daca este posibil! Se spune ca se sparge in doua atunci cand anunta un pericol iminent. Talisman pentru copii, tine raul departe de ei si faciliteaza somnul. Aduce fidelitatea in plan sentimental. Mareste concentrarea, intuitia, spiritul practic, simtul raspunderii Aduce echilibru, buna dispozitie, armonie Ajuta la gasirea raspunsurilor, la gasirea caii spre atingerea telurilor si la intelegerea experientelor negative din trecut. Este o piatra a succesului in afaceri, o piatra a comerciantilor, tine departe partenerii de afaceri cu intentii negative si protejeaza activitatile comerciale.
Atrage banii si norocul financiar. Influenteaza benefic sfera relationala. Este o piatra a transformarilor, induce progres si schimbari favorabile. Deschide calea spre realizarea propriilor teluri. Pastreaza spiritul si aparenta tinere. Confera vise Ajuta la renuntarea la obiceiuri nedorite. Recomandabil celor care lucreaza in medii cu radiatii sau toxine (computer, TV, raze X, aparatura electronica). Se spune ca, daca este plasat un malahit pe plexul solar, un jad pe centrul inimii si un cuart cu doua varfuri intre ele, individul isi poate aminti evenimente blocate in trecut, evenimente negative care i-au franat evolutia; experienta ar putea genera retrairi dureroase, dar eliberatoare. Readuce la lumina sentimente reprimate, ducand la eliberarea de aceste poveri psihice.
Protejeaza de farmece si vraji. Alina durerile si suferintele la modul general. Imbunatateste vederea, trateaza afectiuni ale pancreasului, splinei, stomacului (crampe si balonari), dureri de cap si probleme emotionale. Se recomanda plasarea Malahitului pe zonele suferinde, dureroase, pentru a prelua energiile negative.
Protejeaza si nativii din zodiile: Berbec, Balanta, Scorpion.


GEMENI
Talisman norocos: Agat


Agate

Este un cuart multicolor, cenusiu, gri-albastrui, alb, alb-albastru, albastru, roz, alb-crem, rosiatic; rar verde-albastru, rosu-brun, brun, galben-brun, portocaliu, cenusiu-negru; sunt cunoscute si agate verzi. Este o piatra a longevitatii, vindecarii, protectiei. Transforma energiile negative in energii pozitive constructive. Mareste talentele interioare ale fiecaruia. Reduce anxietatea, stresul, suferinta, sentimentul de singuratate, efectele dureroase ale esecului si pierderii. Aduce calm in perioade de stress. Atrage norocul, elimina ghinionul.
Fortifica organele sexuale, elimina durerile, trateaza epilepsia si insomnia. Ajuta la ameliorarea problemelor sentimentale si indeparteaza energiile malefice.
Protejeaza si nativii din zodiile: Taur, Berbec, Leu, Fecioara.


Alte cristale benefice:
Anunturi gratuite online pe bazaronline.ro
Citrin

Cuart galben, galben-brun, galben-lamaie, galben - portocaliu. Apara nativii din Gemeni. Faciliteaza aducerea de energie vitala in organism, elimina impuritatile fizice si emotionale. Creste capacitatea de concentrare si dezvolta vederile "in perspectiva".
Este un antidot foarte bun in cazul indigestiilor si constipatiilor, a problemelor cu vezica urinara, rinichilor, ficatului si pancreasului, a diabetului si depresiilor; ajuta atunci cand se doreste rezolvarea unor probleme existentiale, cum ar fi afacerile, educatia, relatiile interpersonale sau cele de natura familiala.
Protejeaza si nativii din zodiile: Scorpion, Fecioara si Balanta.

Ochi de pisica

Este deosebit de util persoanelor incapabile sa-si manifeste vointa. Atrage energiile superioare, confera o stare de bine si de multumire, relaxeaza. Este una dintre cele mai placute pietre intunecate.
Protejeaza si nativii din zodiile: Scorpion , Capricorn, Taur.

Ochi de tigru

Cuart cu domeniu cromatic de la maron deschis pana la nuante inchise, cu straluciri galben-aurii (ochi de tigru), rosu-brun (ochi de taur). Apara nativii din Scorpion. Culoarea galbena reflectata de Ochiul de Tigru simbolizeaza puterea personala, abilitatea de a aduce Cerul pe Pamant si integritatea. Ochiul de tigru ii poate da utilizatorului capacitatea de a-l vedea pe Dumnezeu in toate formele materiale, in acelasi timp dezvoltandu-i si servindu-i puterea vointei.
Se spune ca Ochii unui tigru pot vedea prin limitarile iluzorii ale planului fizic, intrand in lumea miraculoasa a spiritelor. Este utila persoanelor romantice, tempereaza excesele, are efect de relaxare si calmare, persoanelor incapabile sa-si manifeste vointa in actiune.
Protejeaza si nativii din zodiile: Berbec, Leu si Sagetator.


RAC
Talisman norocos: Smarald, Calcedonie

Smaraldul

Aceasta piatra aduce noroc si creste putrea de intuitie. Este talisman pentru cei nascuti in zodia Taurului si a Racului si protejeaza de fortele negative. Aduce linistea sufleteasca si schilibru, fiind si un simbol al fertilitatii. Creste speranta, increderea in fortele proprii si creativitatea.

Calcedonie albastra

Cuart de culoarea cerului albastru. Radiaza pace. Ajuta la verbalizarea gandurilor si sentimentelor cunoscute sau nu. Este o piatra ideala pentru barbati dar si pentru femeile care doresc si sunt gata sa-si exprime direct, fara ocolisuri, ceea ce sunt si gandesc. Poate fi purtata oriunde se doreste mentinerea starii de calm. Poate fi plasata pe orice parte a corpului unde se doreste un efect de calmare, racorire, energizare fina. Permite accesul la propriile ganduri si sentimente si aducerea lor la viata. Opreste hemoragiile, este folosita in tratamentul tulburarilor legate de menopauza, boli ale gatului. Atrage buna dispozitie si confera o stare de relaxare si calm.
Protejeaza si nativii din zodiile: Capricorn, si Sagetator.

Alte cristale benefice:
Anunturi gratuite online pe bazaronline.ro
Calcit

Piatra incolora, alba, galbena, maro, rosu, albastru, verde, negru, deseori cu benzi (onix). Calcitul galben are capacitatea de a lega ceea ce se receptioneaza cu mintea superioara, cu frecventele joase ale materialului. Poate fi folosit pe chakra coroanei sau pe chakra (sub)ombilicala. Poate fi programat cu imaginea unor organe sanatoase, dupa care se va amplasa pe zona respectiva pentru a transmite direct organului imaginea respectiva.

Piatra lunii

Piatra de culoare alb, gri, portocaliu, verzui, galbui, portocaliu-maroniu opalescent, roscat, transparent laptos cu nuantele curcubeului. Protejeaza casnicia, copii, femeile. Aduce la suprafata sabloanele emotionale din trecut, dizolvandu-le. Ii ajuta pe barbati sa-si integreze aspectul feminin al naturii lor, sa se armonizeze cu aceasta latura a lor: sa fie mai receptivi, mai senzitivi. Trezeste latura lor romantica. Piatra a dragostei a sperantelor si a dorintelor implinite. In India este considerata piatra sacra, aducatoare de noroc.
Influente pozitive si pentru nativii din Balanta, Scorpion.


LEU
Talisman norocos: Jad, Onix

Jad

Cuart de culoare verde - alb, verde, verde-deschis (jadeit-albit), verde-smarald (jad imperial). Jadul personifica cele 5 trasaturi morale principale: compasiunea, modestia, curajul, adevarul si intelepciunea. Energizeaza, ridica moralul. Este indicat femeilor insarcinate care vor sa nasca usor. Protejeaza persoanele cu meserii periculoase, are o actiune revigoranta si calmeaza nervii. Elixirul de Jad se foloseste in cazurile de suferinte cardiace, renale, hepatice si de splina, precum si pentru purificarea sangelui.
Numit piatra viselor sau piatra fidelitatii, este o piatra a linistii si pacii - piatra sacra pentru chinezi si mayasi. Risipeste energiile negative, este o bariera impotriva bolii si atacurilor negative. Amplifica dragostea, compasiunea, cunoasterea, generozitatea, armonia, concentrarea, intelepciunea, pacea, fidelitatea, increderea, curajul si echilibreaza emotional. Absoarbe energiile negative din mediul inconjurator si din casa.
Jadul apare in nuante de verde clar, viu, dar si in nuante de mov, roz, galben sau alb. Este piatra curajului, dreptatii, echilibrului, generozitatii, a pacii. Aduce noroc, sanatate, protejeaza mama si copilul. Foarte bun pentru relaxare fiind o piatra a sanatatii, longevitatii cu o vibratie placuta, blanda. Intareste sistemul imunitar, inima, sistemul nervos. Jadul are un puternic rol curativ, benefic pentru inima, timus, rinichi, plamani, sistemul nervos, sange, ochi, benefic in caz de pietre la rinichi, infertilitate, artrita, reumatism si reduce febra.
Protejeaza si nativii din zodiile: Rac, Pesti, Balanta si Scorpion.

Onix

Fortifica scheletul osos, ochii, inima, urechile, unghiile, parul, confera forta interioara, putere de concentrare si elimina gandurile negative. Nu se va folosi onixul negru impotriva depresiilor!
Protejeaza si nativii din zodiile: Capricorn, Berbec si Balanta.

Alte cristale benefice:
Anunturi gratuite online pe bazaronline.ro
Howlit

Se utilizeaza pentru tratarea si ameliorarea durerilor provocate de aciditatea marita a stomacului. Accelereaza transferul de proteine in corp. Intareste nivelul de calciu in oase, incheieturi, unghii si dinti. Protejeaza impotriva cosmarurilor si amelioreaza somnul. Este o piatra a artistilor, confera inspiratie si simt artistic. Scade spiritul critic, egoismul, incapatanarea, nepolitetea, ezitarea. Confera progres, frumusete, creativitate, inspiratie, protectie, energie, comunicativitate, ratiune, spirit de observatie, satisfactie, toleranta. Ajuta la intrarea in contact cu ghizii spirituali. Ajuta la organizarea prioritatilor personale si la atingerea telurilor.
Protejeaza si nativii din zodiile: Rac, Gemeni si Pesti.

FECIOARA
Talisman norocos: Carneol, Sardonix

Carneol

Cuart de culoare portocaliu-rosu, rosu inchis, caramiziu. Egiptenii spuneau ca aduce pace si armonie, alunga depresia, ajuta in vindecare, sporeste curajul si dezvolta energiile sexuale. In sec. XVIII se spunea ca aduce noroc si protectie. In sec. XIX se spunea ca da curaj celor care trebuie sa vorbeasca. Piatra sacra a tibetanilor si egiptenilor. Talismanul norocos al Fecioarei. Corespunde culorii portocalii in cromoterapie. Puternic rol protector impotriva energiilor negative. Este o piatra energetica, foarte stimulativa in orice plan al vietii, da chef de viata si de actiune, il face pe purtator sa ia initiativa si sa actioneze. Aduce o stare de buna dispozitie si de bine general, il face pe purtator sa se simta bine, sa rada, sa se bucure de viata.
Este o piatra a norocului, succesului, prosperitatii, iubirii pasionale. Aduce incredere in sine, calm, echilibru mental, protectie impotriva energiilor negative si a atacurilor psihice Aduce succes in afaceri. Scoate la lumina talentele nedescoperite ale fiecaruia Mareste energia fizica, dorinta de a reusi, pasiunea, motivatia, increderea, concentrarea, energia, inspiratia, indrazneala, initiativa Este o piatra a fraternitatii si intelegerii intre oameni. Protejeaza impotriva invidiei, furiei, gandurilor negative ale altora. Deschide accesul spre vietile anterioare. Scade invidia, furia, frica, tristetea, apatia, lenea, pasivitatea, frica de moarte, depresia, ostilitatea, adversitatea, ura. Alunga indoiala si gandirea negativa, blocajele psihice sau mentale de orice fel Ajuta in atingerea telurilor personale. Favorizeaza contactele sociale. Purifica celelalte pietre langa care este purtat Confera succes celor cu activitati in lumea teatrului.
Este un foarte bun calmant al inimii si ajuta la oprirea hemoragiilor. Este folosit de asemenea pentru rezolvarea problemelor legate de digestie, ajuta la marirea puterii de concentrare.
Protejeaza nativii din zodiile: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioara, Capricorn.

Sardonix

Efecte asupra purtatorului: Puternic rol protector. Aduce prietenie, noroc, armonie in cuplu, dragoste, caldura, pace. Scade avaritia, deznadejdea, depresia, durerea pricinuita de pierderile vietii. Confera vigoare, energie, creativitate, apreciere, curaj, intuitie, capacitate de intelegere.
Sporeste bucuria de a trai, comunicativitatea si capacitatea de expresie verbala precum si auto-controlul emotional. Benefic pentru rinichi, inima, vaz, auz, vitalitate si energie.
Piatra recomandata si pentru: Balanta.

Alte cristale benefice:
Anunturi gratuite online pe bazaronline.ro
Lapis Lazuli

Piatra de culoare albastru inchis, uneori cu incluziuni ori vene aurii, datorita piritei. Incluziunile pot fi si albe, de calcit. Culoarea albastra a lazuritului a fost recunoscuta din toate timpurile ca un simbol al puterii regale. Egiptenii considerau ca meditatia cu aceasta piatra ii putea aduce in contact cu infinitatea Divina. Lapis-ul este un purificator al creierului si al sufletului - conform egiptenilor. Era folosit pentru eliberarea spiritului de posesiunile demonice. Astazi, Lapis-ul se foloseste ca purificator mental si spiritual. El poate fi pus pe cel de-al treilea ochi, pentru a penetra blocajele subconstientului, pentru a contacta mentalul intuitiv.
El va ajuta persoana respectiva sa dezvolte stabilitatea si puterea mentalului. Lapis reprezinta trecerea dincolo de propriile intunecimi mentale, dincolo de iluzii, de subconstientul propriu si identificarea reala cu Divinitatea suprema. Punctele si filoanele aurii simbolizeaza intelepciunea ce poate fi atinsa in urma acestui proces. Alunga durerile de cap, scade tensiunea arteriala, febra, reduce durerile menstruale, si, incalzit, poate fi folosit in tratarea inflamatiilor si umflaturilor.
Protejeaza nativii din zodiile: Fecioara, Varsator, Sagetator si Leu.

Peridot (Olivina)

Piatra de culoare galben-verde, verde-oliv, verde-negru, negru-brun. Prin plasarea acestei pietre pe plexul solar se pot calma starile nervoase. Peridotul initiaza vindecarea in cadrul corpului fizic. Rezolva stari emotionale negative cum ar fi: furia, gelozia. Are efect de purificare a subconstientului, permitand restabilirea echilibrului psihic. Ajuta la dezvoltarea capacitatilor clarvazatoare. Creste eficacitatea meditatiei. Pentru purtare se recomanda in general plasarea sa in dreptul chakrei gatlejului.
Protejeaza nativii din Fecioara, Pesti, Leu.



BALANTA
Talisman norocos: Opal

Opal

Trateaza depresiile, tonifica inima, energizeaza, vindeca bolile digestive. Ajuta la luarea unei decizii corecte si mareste discernamantul. Contine si apa, care va actiona asupra corpului emotional daca piatra se poarta sau se mediteaza cu ea, intensificand orice stare emotionala predominanta.
Opalul stimuleaza creativitatea, inteligenta, vitalitatea si schimbarile pozitive. De multa vreme se crede ca ofera celor care il poarta o intuitie crescuta, mergand spre profetie. Pentru Balante si Scorpioni e recomandat opalul negru. Poarta noroc celor nascuti in octombrie si are efecte benefice asupra sanatatii.
Protejeaza si nativii din zodiile: Capricorn, Scorpion, Varsator si Berbec.

Alte cristale benefice:
Anunturi gratuite online pe bazaronline.ro
Piatra soarelui

Piatra de culoare portocaliu, rosu-maroniu, cu reflexe rosietice date de hematit sau goethit fin diseminat. Piatra Soarelui este o piatra de polaritate, legand radiatia solara din miezul zilei de cea a stelelor din miez de noapte. Ajuta la conectarea la sursa interna de Lumina in timpul practicarii oricarei forme de meditatie. Are efect deosebit de benefic in zona plexului solar, pentru usurarea emotiilor supresate. Se poate plasa oriunde pe corp unde e necesar a se actiona cu puterile regeneratoare ale Soarelui.
Este o piatra foarte buna pentru meditatie. Ajuta la intarirea inimii si este folosita pentru tratarea bolilor genitale si ale gatului. Energizeaza si ajuta la eliminarea infectiilor si a balonarilor. Imbunatateste gandirea si ascute inteligenta.
Protejeaza nativii din zodiile: Balanta , Rac, Taur si Leu.

Sodalit

Se considera ca sodalitul limpezeste mintea, pregatind-o pentru cunoasterea intuitiva si prin urmare pentru gandirea profunda. Are culoarea cerului noptii. Calmeaza emotiile, scade tensiunea arteriala, are un puternic rol protector, protejeaza impotriva energiilor negative si impotriva pericolelor, protejeaza pe timpul calatoriilor, protejeaza impotriva radioactivitatii.
Faciliteaza comunicarea de grup, relatiile inter-personale fiind un bun liant relational. Ajuta in momentele de acumulare de informatie, studiu si concentrare (examene), este o piatra a elevilor. Scade frica, starea de confuzie, aduce succes in cariera, claritate mentala si psihica, spirit practic, eficienta, buna judecata si echilibru mental. Mareste curajul, rezistenta, comunicarea verbala, logica.
Benefic pentru pancreas, digestie, sistem endocrin, sistem limfatic, metabolism, absorbtia de calciu, are efect sedativ; recomandabil a se purta la radiografii. Sodalitul este piatra nationala a Canadei.
Protejeaza si nativii din zodiile: Fecioara, Gemeni si Taur.


SCORPION
Talisman norocos: Acvamarin

Acvamarin

Cristal de culoarea apei de mare, albastru deschis pana la inchis, de asemenea verde - albastrui, culoare datorata ionilor de Fier. Faciliteaza comunicarea cu planurile superioare ale existentei, cu ghizii nostri spirituali. Reprezinta aspiratia catre inalt. Potrivit astrologilor medievali, acvamarinul avea puterea de a calma marea, de a gira prietenia si dreptatea si de a alunga necazurile celor ce-l purtau. Faciliteaza comunicarea, atat in lumea fizica cat si in lumile subtile. Creste inteligenta si rapiditatea in gandire. Aduce impacare cu sine, pace si siguranta in acelasi timp.
Apara si nativii din Varsator, Balanta.

Alte cristale benefice:
Anunturi gratuite online pe bazaronline.ro
Coral

Piatra provenita din scheletul coloniilor de corali de pe fundul marilor calde, din scheletul unor vietuitoare marunte, avand structura calcaroasa si culoarea de la alb pana la rosu intens: rosu, roz, alb, albastrui, roz-alb (patat), argintiu sidefos (coralul piele de inger). Este de natura organica la fel ca perla, chihlimbarul si jaisul. In vechile timpuri, era considerat purtator de puteri talismanice, chiar fara adaugarea inscripitiilor sau semnelor simbolice caracteristice talismanelor. Era folosit pentru vraji impotriva focului si naufragiului. Mareste capacitatea de concentrare. Echilibreaza personalitatea. Este un remediu excelent pentru problemele legate de minte si creier, amelioreaza afectiuni ale ochilor, se utilizeaza si in cazul bolilor aparatului urinar. Coralul rosu stimuleaza creativitatea, pasiunea, iubirea, optimismul, intelepciunea, entuziasmul; piatra se descarca in apa rece, apoi se reincarca pentru scurt timp la soare.
Feriti coralul de abraziune, de caldura, transpiratie si cosmetice, care il pot face sa se decoloreze si sa imbatraneasca. Prin scufundare in apa oxigenata isi poate recapata culoarea. Curatati exclusiv cu apa si sapun. Utilizarea coralului se pierde in negura timpurilor, el fiind folosit atat ca bijuterii, cat si ca remediu terapeutic sau in magie. Incepand cu perioada romana, s-a utilizat la copii pentru a-i feri de efecte malefice, iar la femei impotriva sterilitatii. Din coral se confectioneaza margele, bratari, rozarii etc. Coralul era apreciat in Egiptul Antic si cunoscut triburilor celtice. Chiar denumirea sa ar putea fi de origine celtica.
Coralul este piatra nationala a Marocului.
Protejeaza nativii din zodiile: Scorpion, Fecioara si Leu.

Hematit

Piatra de culoare rosu-maroniu, gri-negru, negru. Aduce purtatorului pace si siguranta Intareste vointa si corpurile emotional, mental si spiritual. Esenta sa rosie are un efect direct de revitalizare asupra sangelui si a sistemului circulator. In acest scop poate fi purtata ca atare sau montata in bijuterii, coliere sau folosita ca elixir.
Confera o stare de buna dispozitie, calm, forta interioara si dorinta de reusita. Se foloseste impotriva sangerarilor, crampelor si lipsei de energie. Purifica sangele, intareste sistemul imunitar si ficatul, formeaza un ecran de protectie asupra organismului, fata de energiile de joasa vibratie.
Protejeaza si nativii din zodiile: Pesti, Varsator si Balanta.

SAGETATOR
Talisman norocos: Chihlimbar, Perla, Topaz

Chihlimbar

Este utilizat in tratarea afectiunilor ochilor, urechilor si dintilor. Previne si amelioreaza bolile plamanilor, stomacului si vezicii urinare.
Protejeaza si nativii din zodiile: Varsator, Fecioara si Leu.

Perla

Este denumita si "Lacrima lui Dumnezeu". Se formeaza in corpul unor moluste iritate de prezenta unui agent mecanic (graunte de nisip), introdus natural sau artificial, in acest ultim caz numindu-se "perle de cultura". Este de culoare alb de diferite nuante (cele mai apreciate fiind cele roz si albastre); argintiu, auriu (perle de Panama), verzui, negru cu irizatii. Asociata Nellei - ingerul pazitor al focului casei, planetelor venus si Mercur Simbol al puterii, intelepciunii si fericirii la romani, considerata ca are darul de a aduce vise frumoase femeilor, folosita ca talisman de indieni si in amestecuri pentru stimularea masculinitatii de mongoli. Prin intermediul perlei omul este capabil sa inteleaga efectele exercitate de Luna asupra sa. Perla poate fi utila in corectarea relatiilor fata de parinti (in special mama). Dezvolta spiritul de initiativa, intareste forta vitala si capacitatea sexuala.
Are puternic rol protector, mareste sentimentul de dragoste, respectul de sine, increderea in propria persoana, calmeaza si linisteste. Este simbol al sinceritatii, puritatii, inocentei si cinstei. Este o piatra a norocului, aduce succese, fericire, dragoste si protectie.
Protejeaza si nativii din zodiile: Rac, Gemeni, Scorpion si Pesti, fiind talisman norocos pentru Sagetatori.

Alte cristale benefice:
Anunturi gratuite online pe bazaronline.ro

Turcuoaza

Piatra de culoare albastru, verde-albastrui, verde-mar, maro deschis. Deosebit de pretuita de azteci, egipteni, tibetani, iar mai tarziu de otomani, turcoaza a fost utilizata de foarte multa vreme pentru confectionarea vaselor, inelelor, broselor, bratarilor si altor bijuterii. Era considerata o piatra a fericirii in Orient si exista credinta ca il fereste pe purtator de muscatura serpilor.
Utilizata in tratarea afectiunilor nasului, gatului, plamanilor, tonifica inima, imbunatateste vederea; are efect intaritor, accelereaza regenerarea tesuturilor, calmeaza si aduce stare de pace interioara. Piatra se descarca in apa, apoi se reincarca pentru scurt timp la soare.
Influenta sa rezida in echilibrarea tuturor centrilor energetici, a meridianelor, a corpurilor vibrationale. Prin acestea din urma actioneaza asupra dezvoltarii constiintei superioare. Se poate purta pe oricare parte a corpului, ea provocand intr-un timp scurt ameliorarea suferintelor din zonele apropiate. Efectul este intarit daca este purtata in montura de argint, ca inel ori ca bratara pe mana. Elixirul se poate folosi in apa de baie sau ca balsam (in amestec cu uleiuri de masaj).
Se utilizeaza in tratarea afectiunilor nasului, gatului, plamanilor si inimii. Are efect intaritor asupra corpului fizic, accelereaza regenerarea tesuturilor. Prin aceasta din urma actioneaza asupra dezvoltarii constiintei superioare.
Feriti turcoaza de schimbarile bruste de temperatura, abraziune, transpiratie, acizi, sapun si detergenti. Cosmeticele si transpiratia pot schimba culoarea din albastru in verde.
Protejeaza nativii din zodiile: Pesti, Balanta, Gemeni.


CAPRICORN
Talisman norocos: Rubin

Rubinul

Considerat rege al pietrelor, rubinul este talismanul norocos al Capricornilor. Culoarea sugereaza devotament si dorinta si pune in evidenta frumusetea celui care il poarta. Ajuta la trecerea peste obstacolele mari si la luarea deciziilor bune, atragand in acelasi timp iubirea, pasiunea si intelepciunea.
Are efecte pozitive si asupra Racilor, Leilor si Scorpionilor.

Alte cristale benefice:
Anunturi gratuite online pe bazaronline.ro
Cristal de stanca

Cuart incolor, cateodata alb-laptos. Era vandut de romani sub numele de gheata pietrificata. Civilizatiile rasaritene considerau cuartul drept o piatra a rabdarii si perfectiunii iar in Tibet era folosit ca leac in tratarea ranilor. Pentru budisti este unul din cele sapte lucruri de nepretuit.

Cuart fumuriu

Cuart de culoare brun-deschis, gri-brun, brun, negru-brun; varietatea neagra se numeste morion. La folosirea cuartului fumuriu sub forma de bijuterii sau in depunerea terapeutica, energia sa va initia forte primare in corp. Va activa instinctul de supravietuire intr-o forma purificata. Inspira purtatorului sa accepte provocarea si responsabilitatea schimbarii calitatii vietii. Este bun pentru persoanele cu tendinte de sinucidere. Prin forta luminii pe care o aduce in plan material, atitudinile de acest tip pot fi transformate intr-o necesitate imperioasa de a-si transforma viata.
Cuartul fumuriu ajuta pe oricine "a cadea la pace" cu corpul sau, cu inima sa, cu viata sa, dar si cu lumea. Aceasta acceptare va duce persoana respectiva spre un sentiment elevat de iubire a propriei persoane, dar si a altora. Permite manifestarea viselor si viziunilor pe Pamant. Dizolva energiile negative pe masura ce le intalneste, curata aura. Lucrul cu cuart fumuriu poate duce la o schimbare radicala in comportarile legate de natura egocentrica, inferioara a omului, care se sterge si este inlocuita cu atitudini si cai de viata pozitive.
Este foarte des folosit de persoanele care incearca sa evolueze in plan spiritual. Ajuta la meditatie si la explicarea mai corecta a propriilor vise. Ajuta la eliminarea tensiunilor de orice fel si a fricii. Ajuta la eliminarea tendintei de a cheltui peste masura.
Protejeaza si nativii din zodiile: Balanta si Sagetator.
VARSATOR
Talisman norocos: Granat

Granat

Piatra specifica lunilor Ianuarie, Februarie, Mai, Octombrie, Noiembrie. Piatra a dragostei, a stabilitatii si ordinii. Aduce putere, rezistenta, protectie, vindecare, afectiune, compasiune, caldura, succes in afaceri, abundenta, succes, popularitate, prietenie, respect. Protejeaza sotiile, mamele, familia. Mareste spiritul de initiativa, respectul de sine, inteligenta, imaginatia, ambitia, increderea, creativitate, vointa, spiritul de responsabilitate. Trebuie purtat in perioade de tristete si mari suferinte sau in perioade de negociere (de salariu, de conditii contractuale etc). Mareste efectul celorlalte cristale alaturi de care este purtat. Pune in legatura cu vietile anterioare. Bun pentru meditatie si rugaciune. Favorizeaza relatiile, cooperarea. Scade anxietatea, depresia, stressul examenelor sau competitiilor. Atrage succesul in afaceri. Piatra a fertilitatii, a sanatatii, a energiei.
Simbolizeaza prietenia, fidelitatea, credinta. Purtat la gat, previne melancolia. Este piatra apostolilor Andrei si Simion Petru. Ajuta la revitalizarea organismului, regenereaza sangele, normalizeaza tensiunea arteriala, este utilizat in tratarea artritei, reumatismului, a tulburarilor mentale si pentru cresterea potentei sexuale.
Protejeaza si nativii din zodiile: Capricorn, Berbec si Leu.

Alte cristale benefice:
Anunturi gratuite online pe bazaronline.ro
Obsidian

Obsidianul a fost utilizat in Paleolitic si Neolitic pentru confectionarea razatoarelor, cutitelor si a varfurilor de sageti, iar mai tarziu ca piatra decorativa. Cele mai vechi piese dateaza de 9.000 de ani. Ascute agerimea mintii Aztecii considerau obsidianul drept o piatra divina. Absoarbe energiile negative, ascute agerimea mintii, mareste rezistenta la efort si protejeaza de farmece si vraji. Transforma energiile negative in energii pozitive.
Protectie: puternic rol protector impotriva atacurilor negative, protejeaza sotii si familia, protectie impotriva pericolelor de natura fizica si psihica. Are efect benefic asupra sanatatii: oase, piele, ochi, vene, poate ajuta la renuntarea la tutun. Reduce stresul si furia. Piatra se descarca in apa calduta, apoi se reincarca pentru scurt timp la soare.
Feriti obsidianul de schimbari bruste de temperatura. Curatati exclusiv cu sapun si apa rece.
Protejeaza si nativii din zodiile: Scorpion, Balanta si Fecioara.
PESTI
Talisman norocos: Ametist

Ametist

Piatra de culoare violet deschis pana la inchis, rosu-violet. Intareste vointa. Este piatra cumpatarii. In conceptia anticilor este piatra care potoleste orice fel de pasiuni, fie ele datorate iubirii, bauturii, jocurilor de noroc sau altor cauze. Calmeaza suferintele sufletesti si alunga melancolia. Intareste vointa si echilibreaza metabolismul. Se foloseste pentru tratarea insomniilor si nevralgiilor. Protejeaza purtatorul de farmece si vraji. Ideal pentru meditatie. Remediu deosebit impotriva alcoolismului. In vechime era raspandita credinta ca aceia care beau vin din cupe de ametist nu se imbata niciodata.
Aventurinul, era foarte popular in China Antica, unde purta denumirea de piatra imparatului (Yu). Ca talisman, asigura fericirea, linistea, prospetimea si o minte sanatoasa. Aventurinul rosu - brun este cunoscut din Kenya, iar cel verde din Tanzania, in vreme ce pietrele albe si cele alb-negre vin din Rusia.
Este o piatra a norocului si a sperantei. Protejeaza impotriva energiilor negative si impotriva "vampirilor energetici".
Ascute mintea, stimuleaza capacitatile mentale, perceptia, creativitatea, independenta, spiritul conducator, motivatia, curajul, decizia, calitatile de lider, vointa, actiunea, imaginatia. Confera echilibru, pace, inspiratie, energie, prosperitate, succes, calitati de lider. Scade frica, depresia, anxietatea, indecizia, emotivitatea, absorbtia energiei purtatorului de catre o alta persoana, fiind un puternic scut energetic. Aventurinul are un puternic rol curativ, fortificand organismul. Este bun pentru plamani, inima, sistemul urogenital, ochi, piele, musculatura, circulatie sangvina. Induce somnul, scade febra, inflamatiile, migrenele, stresul si presiunea arteriala. Mareste acuitatea vazului si ajuta la dezintoxicarea de medicamente, droguri, alcool si toxine.
Protejeaza si nativii din zodiile: Berbec si Capricorn si Varsator.

Alte cristale benefice:
Anunturi gratuite online pe bazaronline.ro
Turmalina

Piatra incolora, roz, albastru, verde, galben, brun, galben-brun, negru, multicolor. Asocierea numerologica cu cifrele 11 si 2. Turmalina verde este piatra lunii mai, iar cea galbena a toamnei si a orei 6 dimineata. Turmalina verde este un tamaduitor al tuturor nivelurilor, extinzandu-si energiile de la cele mai subtile esente spirituale, pana la cele mai grosiere, ale formelor materiale. Poate sa intareasca sistemul nervos, facandu-l capabil de mai multa forta spirituala. Este o piatra excelenta pentru a fi purtata in cazurile de oboseala cronica, epuizare, dar si pentru refacerea si regenerarea omului. Inspira creativitate artistilor.
Turmalina roz este cea care da iubirea in lumea materiala. Prezenta sa creeaza bucurie si entuziasm in viata. Prin vibratiile sale, Turmalina roz este capabila sa transforme in mod radical legaturile nocive dintre inima si sentimentele negative. Dizolva si disipa sentimentele distructive vechi.
Turmalina neagra poate fi purtata atunci cand se intra intr-un ambient negativ. Ea ajuta in formarea unui scut ce are menirea sa imunizeze persoana in fata efectelor vatamatoare ale influentelor fizice sau psihice. Se poate folosi pentru neutralizarea propriilor energii negative, cum ar fi furia, supararea, gelozia, insecuritatea etc. Prin purtarea unei asemenea pietre se diminueaza tendintele neurotice.